NICODIM – nadejdea nebuna a intelectualilor sfarsitului de veac. PREDICA PARINTELUI NICOLAE STEINHARDT LA DUMINICA DINAINTEA INALTARII SFINTEI CRUCI

6-09-2008 Sublinieri

“Lui Nicodim, Domnul îi vorbeste ca unui om inteligent si cult (Ioan 3). Îl califica „învatator al lui Israel”. Drept pentru care nu recurge la parabole ori la pilde clare ori la grairi sfatoase, ci îi dezvaluie pe nepusa masa tainele finale si principiile de capetenie ale noii legi. Ca pentru o fata bisericeasca si ca pentru un profesionist, ataca nemijlocit partea practica a problemei în cauza: însesi procedeele si conditiile sine quibus non ale mântuirii. Tonul e grav, de explicatii lesnicioase nici pomeneala. S-ar zice ca Domnul urmeaza preceptul de mai târziu al lui Thomas More: I trust I make myself obscure, ce se tâlcuieste astfel: trag nadejde ca nu-s usor de înteles, ca îti dai seama de complicatia si de greutatea subiectului ce îl abordam, de încrederea ce-ti dovedesc expunându-ti nu gânduri conventionale în cuvinte oarecare, ci framântarile cugetului meu celui mai intim, mai nedeslusit. Asa si Mântuitorul: nu vrea sa-l crute pe fariseu, sa-l menajeze, sa-i îndruge vorbe degraba inteligibile, sa-l amageasca a crede ca-i împartaseste adevaruri simple, sa-l cucereasca în doi timpi si trei miscari. Semne nu-i va da. Si-i aplica regula: celui ce are mult, mult i se va cere. Domnul nu se sfieste a-l ului si, oricum, nu-si pierde vremea cu preambuluri si pregatiri. Da brânci unuia care nu stie a înota si-l azvârle în apa adânca. Parca mai mult ca oricând, Hristos se învaluie în negura si în mister, împrejurul Lui numai nori, apa întunecoasa si carbuni de foc, aidoma ca în psalmul 17 al craiului David. Atât sunt de nepatrunse si de zguduitoare cele pe care îi este dat lui Nicodim sa le asculte.

Si bietul om, învatat si doctor ce se afla, prea putin pricepe. Iar de reactionat, reactioneaza aidoma celui mai nestiutor ins si pune întrebari vrednice de tinerel naiv sau de chip fara de carte si malitie, ca unul dintre acei saraci cu duhul care sfintesc locul acolo unde haladuiesc însa nu au nici un soi de acces la viata spirituala. Caci voitei obscuritati a Domnului, metodei de soc de satori zenist pe care o foloseste interlocutorul sau, naucitul carturar îi opune obiectii de o elementaritate infantila si dând dovada de o totala obtuzitate. I trust I make myself obscure: cu adevarat Domnul a reusit sa se îmbrace în negura si taine, cu adevarat Nicodim e ametit si pierdut.

De unde rezulta doua concluzii certe:

a) caracterul extrem de neasteptat, paradoxal si surprinzator al învataturii crestine;

b) imensa dificultate pentru ratiunea comuna si carturia erudita a-si asimila arcanele acestei învataturi.

Nici nu sunt, la drept vorbind, de mirare totala neîntelegere manifestata de învatatul fariseu ori infantilismul reactiei sale (cum adica? Sa se nasca omul a doua oara si sa intre iarasi în pântecele maica-si). Infantilismul acesta nu-l compromite pe Nicodim ci, dimpotriva, marturiseste cu totul altceva: cât de surprinzator, neasteptat si paradoxal este crestinismul! (Si cât de falacioasa, urmator descoperirii manuscriselor de la Qumram, stradania Universitatii din Ierusalim si rabinatului international de a preface crestinismul într-o oarecare secta de tip esenian) Botezul si cuminecatura sunt doua solutii întru totul extraordinare si aproape de neconceput pentru mintea omeneasca normala, chiar neprevenita, neostila, necorupta. Cu atât mai vârtos vor fi aparut ele asa unei minti normale din vremea aceea la orice nou sistem etic se putea astepta dar ca solutia mântuirii sa stea în stropirea cu apa si în consumarea carnii si sângelui unui semen se arata dincolo de capacitatea de rationare a fiintei gânditoare si peste putinta ei de a se dezbara de idei apriorice. O doctrina morala, oricât de severa ori de rafinata, nu ar fi stupefiat, nici produs îndepartarea. Dar nasterea de-a doua din apa si din Duh! Asa fiind, lui Nicodim depasit, iritat, suparat desigur pe sine, prins ca într-o ambuscada mintala nu-i ramânea decât refugiul în extrema simplicitate a puterii de judecata, în perplexitate, într-o semiotica strict literala, în agatarea de semnificant, în refuzul categoric de a trece la înfricosatorul (prin profunzime si implicatii) sens. Domnul întelegându-l nu se arata. El, surprins de raspunsul oaspetelui, nu se osteneste a-i da lamuriri, o tot tine pe linia unui satori necrutator, încredintându-se bunei voiri, bunei credinte, bunelor intentii ale interlocutorului care, negresit, va sfârsi prin a pricepe.

Ceea ce s-a si întâmplat. Nicodim va interveni pentru Hristos în fata arhiereului si fariseilor (Ioan 7, 51: ‘Nu cumva legea noastra judeca pe om, daca nu-l asculta mai întâi si nu stie ce a facut?’). Va fi, alaturi de Iosif din Arimateea, unul din acei care vor îngriji de cuviincioasa înmormântare a Domnului, aducând o suta de litre dintr-un amestec de smirna si aloe (Ioan 19, 39).

michelangelo-nicodemus-manierism.jpg

Episodul Nicodim este, probabil, dovada cea mai buna a imposibilitatii culturii si inteligentei de a constitui singure calea catre Hristos. Cultura, inteligenta ori stiinta nu-s piedici, dar nici elemente ajutatoare. Iar în cazul în speta atâta chiar dovedeste: ca mintea si învatatura pot sa nu stea în calea credintei. (O data omul ajuns la credinta, cunoasterea si ascutimea îi vor fi de folos, vor amplifica, adânci si ageri credinta).

Momentul Nicodim mai este în cadrul referatelor evanghelice si singurul exemplu al unui fariseu luminat de credinta. Va fi fost desigur si pricina de mângâiere si încredere pentru Domnul. Unul din ai Sai care-L cauta. Îl recunoaste. I Se daruie. Nicodim e prudent (vine noaptea, intervine procedural), e un iudeu habotnic, e un fariseu, dar nu e orb: îsi da seama ca numai unul care vine de la Dumnezeu poate savârsi ceea ce face Iisus Nazariteanul. De aceea si merge la El. Mai târziu va fi mai putin prudent: va interveni pentru învinuit, iscând supararea colegilor sai (Ioan 7, 52: ‘Nu cumva si tu esti din Galileea?’), va purta de grija trupului neînsufletit al rastignitului (Ioan 19, 39), stârnind fara îndoiala mânia acelorasi. Nu stim daca Nicodim a fost ori ba mucenic. Stim totusi ca prin el s-a aratat altceva: ca, anume, la Hristos au venit nu numai vamesii, desfrânatele, pacatosii, ci si carturarii. Cazul Nicodim dovedeste ca toti sunt chemati si toti primiti, fiecare dupa masura si felul darului, pregatirii, mintii: Nicodim, asadar, mai cu asprime si mai cu exigenta, ca unul învatat ce este. Nu numai vamesii, desfrânatele, pacatosii, ci si dreptii! Nicodim ni se înfatiseaza asadar ca opusul fratelui celui bun din parabola fiului risipitor: spre deosebire de acela, el drept, carturar, curat, intra la ospat, nu se sfieste a se alatura desfrânatelor si pacatosilor; nici pic de orgoliu la el. Nicodim ne ofera tabloul încântator, consolator, splendid, al carturarului modest, al fariseului nesigur si nedelectat de sine: iata-l acolo, sezând în fata Domnului, biet vizitator nocturn, oarecum zapacit de cele ce aude, înfricosat neîndoielnic si de cele ce i se spun si de perspectiva descoperirii sale de catre farisei în casa amagitorului, caznindu-se a întelege, afurisindu-se probabil pentru raspunsurile neroade ce singur gaseste a formula si de a caror stupiditate nu se poate sa nu-si fi dat prea bine seama, iata-l plin de bunavointa, curiozitate si incertitudine, de puternica dorinta de a întelege si crede, plin de admiratie si simpatie si veneratie pentru Cel Care-i sta în fata si ale Carui vorbe le asculta cu nesat, parca si cu teama, dar si stapânit de o nadejde nebuna, cu nadejdea aceea nebuna despre care Fr. Mauriac socoteste ca s-ar cadea sa ne-o insufle purtarea de pe cruce a tâlharului celui bun; iata-l pe Nicodim, tâlhar în ochii colegilor sai întru fariseism, rostind parca si el:

Pomeneste-ma, Doamne, întru împaratia Ta, pomeneste-ma si pe mine neîndemânaticul întru taine carturar, nestiutorul întru cele adevarate Doctor, si nu numai la lumina acestui biet opait de pe sarmana aceasta masa, ci si la lumina zilei înfricosatei Tale Judecati, pomeneste-ma alaturi de toti cei care de-a lungul vietii Tale pamântesti Îti vor fi umplut ori Îti vor umple sufletul de mângâiere si duiosie: Prea Curata maica Ta, iubitul Tau ucenic, Înaintemergatorul Tau, Veronica, tâlharul cel bun, aprigul Petru si toti ceilalti si toate celelalte. Nu ne uita nici pe mine, ori pe Luca ori si pe ceilalti putini care adeveresc oamenilor ca si carturarilor le este deschisa calea spre cer.

Nicodim este nadejde nebuna a intelectualilor unui sfârsit de veac coplesit de tiparituri, informatii si servomecanisme, înfometat de credinta, dibuind în lumea semnificatiilor si semnificantelor urma afacerilor Atottiitorului si a fagaduintelor lui Hristos.”

(din: “Daruind vei dobandi. Cuvinte de credinta“) Text preluat de la: http://www.parohie.ro/nicodim.html


Categorii

2. Special, Convorbirea lui Iisus cu Nicodim, Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci, Parintele Nicolae Steinhardt

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

24 Commentarii la “NICODIM – nadejdea nebuna a intelectualilor sfarsitului de veac. PREDICA PARINTELUI NICOLAE STEINHARDT LA DUMINICA DINAINTEA INALTARII SFINTEI CRUCI

  1. Intr-adevar, concluzii corecte, ferme dar adevarate pentru carturarii tuturor timpurilor:

    a) caracterul extrem de neasteptat, paradoxal si surprinzator al învataturii crestine;

    b) imensa dificultate pentru ratiunea comuna si carturia erudita a-si asimila arcanele acestei învataturi.

    Nici nu e de mirare ca, Nicodim – cel invatat – a fost surprins totusi (prin credinta) de atitudinea si adevarul spuselor de Iisus si, simtind mai degraba cu inima ceea ce ar fi contestat – la o adica – prin ratiunea si invatatura asimilata de pana atunci ca, Hristos este Fiul lui Dumnezeu si ca, sigur si precis stie prea bine pentru ce a venit aducand speranta de indreptare si mantuire desfranatilor, vamesilor dar si carturarilor – cei toba de carte – relevandu-le legea noua ce este nu o piedica si anularea definitiva a celei vechi, ci o implinire prin iubire (de data asta) lasandu-se la o parte Legea Talionului; acestea s-au savarsit datorita exemplului personal al Aceluia ca indemn de incredere spre desavarsire. Sigur ca, probabil a fost bulversat dar a fost cucerit de Fiul lui Dumnezeu pentru ca simtea, stia cu cine sta de vorba si, cucerit de Acela chiar daca a venit la el pe furis, noaptea stia ca trebuie sa asculte si sa i-a aminte!

  2. Smerenia este rădăcina acestei convertiri. Fără smerenie nu ne vom putea apleca să inţelegem tainele Domnului, oricare ar fi starea noastră socială sau intelectuală. E drept că în cazul intelectualilor şi savanţilor este mai greu, pentru că trebuie să renunţe, uneori, la principiile personale sau cele formulate de o doctrină în care se complac. Dar “celui ce are mult, mult i se va cere”. Tocmai prin acest mijloc, al smereniei, credinţa este accesibilă oricărei persoane, indiferent că-i de la ţără, oraş, că are şcoală sau nu, că a trăit acum o mie de ani sau că trăieşte în zilele noastre şi are acces mult mai mare la informaţie. Cuvântul Domnului e pentru veşnicie, actual în orice clipă, e normalitatea care trebuie să caracterizeze viaţa omului. Dar conditia necesară este să ne plecăm genunchii la piciorul Crucii şi să ne lepădam de sine.

  3. Citind cele scrise de Piatra,
    mi-am adus aminte ca atunci cand s-au strans marturii din Tara Fagarasului despre Parintele Arsenie Boca, povestea o batrana ca au venit la manastire un grup de intelectuali remarcabili sa il cunoasca, sa il ,,cerceteze” pe parinte, deoarece le-a fost starnita curiozitatea.Auzisera de marele parinte, dar se simteau dezgustati si li se vadea un dispret pe chipuri, fata de multimile de oameni care il acaparau pe parinte pentru sfaturi si povete atat de ,,banale”.Poate erau indignati de aparenta neglijare a parintelui fata de personalitatile lor elevate.Stateau retrasi de multime si pentru a nu fi intelesi de tarani,au inceput sa vorbeasca intre ei in franceza.Parintele Arsenie i-a spus batranei: ,,Ii vezi tu pe aceia de acolo care vorbesc in pasareasca? -Da Parinte!-Pana nu vor cobora genunchiul sub patrafirul unui prapadit de preot, nu se vor mantui”.

  4. hahaha!

    Buna remarca si pilduitoare:

    “Ii vezi tu pe aceia de acolo care vorbesc in pasareasca? -Da Parinte!-Pana nu vor cobora genunchiul sub patrafirul unui prapadit de preot, nu se vor mantui”.”

    Din pacate – sunt multi din astia! Dar ii smereste viata, bunul Dumnezeu la un moment dat din mila pentru ei.

  5. Smerenia poate veni si din iubire sau numai din necazuri?http://www.cuvantul-ortodox.ro/2008/03/27/fie-mie-dupa-cuvantul-tau-doamne/#more-2584 de folos si actual.

  6. Sa dea Dumnezeu cale de intoacere pentru toti!
    Si mai ales sa nu dispretuim ,fie cei mici pe cei mari si cei mari pe cei mici, caci a ajuns acest fapt o ,,virtute” pentru lumea atat de postmodernizata .Ne mahnim, dar nu dispretuim caci Hristos nu a dispretuit pe nimeni .

  7. @Liliana V

    Smerenia din iubire e fireasca, dar o au putini fiindca cei ce o constientizeaza, nu mai sunt smeriti ci, au un asa fel de semerenie cum spune Pr.Arsenie Papacioc ‘se smereste mandruletul’; cea din necazuri loveste mandria, invartosarea inimii si o intoarce catre Dumnezeu uneori doar pentru si pana la a scapa de necazuri pentru unii’inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi’ urmand ca, in timp si tot de la Dumnezeu pentru cei ce se zbat cu propria fire naravita sa o si dobandeasca; ea – smerenia – este cel mai greu de dobandit alaturi de discernamant; spunea un Sf.parinte ca, trebuie ceruta in rugaciuni staruitor fiindca este un dar de la Dumnezeu, nu de la fire. Sigur! Exista si oameni buni, simplii si smeriti de felul lor ingaduind Dumnezeu sa mai fie si dintre acestia pentru bunul mers al lucrurilor in lume neavand nici-o felicitare (ei) pentru aceasta daca, de-a lungul vietii nu vor urma calea Bisericii si nu vor participa la Sf.Taine; apoi! insasi viata, constientizarea la un moment dat ca nebunia umblarii dupa lucruri mai presus de noi si peste putinta noastra reala de a le dobandi: functii inalte, marire, bogatie sunt ‘desartaciunea desertaciunilor si vanare de vant’, ca nu iei nimic cu tine, batranetea cu cortegiul ei de boli si neputinte smereste in cele din urma si pe cei mai viteji dintre noi smerindu-ne fara de voie pentru ca, in intelepciunea Sa nemasurata a stiut Dumnezeu de ce ne-a dat batraneatea ‘haine grele’ si bolile ca sa nu ne mai credem a fi ceva, cineva in ochii semenilor si sa nu ne mai dam mareti la apa mica.

  8. Adiacent doar, la aceste comentarii despre smerenie mi-am reamintit o nelamurire mai veche a mea. Mai concret, apare in scrierile Sfintilor Parinti (Ava Dorotei, Ignatie Briancianinov, Sf. Ioan Scararul si poate chiar si la altii) o metafora despre smerenie. Citez din Ava Dorotei / Despre smerita cugetare / Filocalia Vol IX: “Caci precum cand pomii poarta rod mult, rodul incovoaie ramurile si le trage in jos, iar cel ce nu poarta rod, se inalta si sta drept – dar sunt unii pomi care tocmai deoarece ramurile urca in sus, nu poarta rod, iar de ia cineva pietre si le atarna de ramuri si le trage in jos, acestea fac rod – asa este si cu sufletul………”
    Ce sunt “pietrele” din acest text si consecvent cine este acel “cineva” care ia pietrele?

  9. – dupa a mea parere, acel ‘cineva’ care ia pietrele este Hristos Dumnezeul nostru; neavand pe nimeni de pierdut si care, in cel din urma, dar nu in ultimul rand, vazand ca ‘geaba bate la usa inimii tale cu dragoste, cu blandete, cu indelunga-rabdare, te baga in linia intai ingaduind artileria grea a pietrelor sa dea peste tine(focul ispitelor, necazurilor, bolilor si a altora de acest fel) pana iti ingenunchiaza inima trufasa din tine. Din lupta poti iesi experimentat si mai intarit multumind Aceluia ce ti-a deschis ochii ingaduind razboiul pietrelor pe grumazul tau invatandu-te sa-ti tragi seva de unde (de la Cine)trebuie pentru a da rod, iar nu a flutura ramurile in sus fara de folos.

  10. Pingback: Război întru Cuvânt » PARINTELE NICOLAE STEINHARDT - 20 DE ANI DE LA PLECAREA LA HRISTOS. “Jurnalul fericirii” in actualitate
  11. Pingback: Război întru Cuvânt » Vom putea spune si noi ca “n-am stiut”?
  12. Pingback: Război întru Cuvânt » POMENIREA PARINTELUI NICOLAE STEINHARDT. “Daca va voi spune, nu veti crede!”
  13. Pingback: Război întru Cuvânt » Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci: CRUCEA INVINGE LUMEA
  14. A nu se intelege ca e nevrednica cultura, educatia, chiar cea inalta. A se citi si scrierile parintelui Emilianos Simonopetritul (Talcuiri la Filocalie).

    Iar in Flavius Josephus vedem ca Farizeu insemna un traitor, lucrator al ascezei si rugaciunii, poate ca un calugar astazi (nu se casatoreau, practicand castitatea).Asadar, nu doar despre cunoasterea Legii ci si despre trairea ei este vorba, iar Nicodim se loveste NU de cunoastere ci de traire. El , spre deosebire de mine, nu ramane doar la cuvinte. Nicodim trece la punerea in lucru si atunci constientizeaza imposibilul; `cum se poate naste cineva batran fiind?` Parca il si vezi urnindu-se dupa cuvantul lui Hristos…

    Iar despre adancul mare ascuns in Preotie, nu le spune tuturor Hristos: `Cum adica David il numeste pe El Domn zicand: zis-a Domnul Domnului meu….aratandu-ne ca te poti pierde cu Biblia in mana.

  15. Pingback: PARINTELE NICOLAE STEINHARDT - 99 de ani de la nastere: "Habotnicia stramta si zavorata in sine este si ea o mostenire fariseica, asadar, o calamitate"
  16. Pingback: Eu, eu, eu… -
  17. Pingback: Parintele Steinhardt profetic: INVAZIA DERBEDEILOR, DOMNIA SMECHERILOR, FLAGELUL BANUIELII. “Atunci multi se vor sminti si se vor uri unii pe altii…” -
  18. Pingback: Convorbirea lui Iisus cu Nicodim. NECESITATEA DE A NE SMULGE DIN INERTIA INCONSTIENTEI -
  19. Pingback: Predici (si audio) la DUMINICA DINAINTE DE INALTAREA SFINTEI CRUCI. Parintele Cleopa, IPS Bartolomeu, Parinti de la Sihastria Putnei: “Semnul Fiului Omului” -
  20. Pingback: PARINTELE NICOLAE STEINHARDT – cuvintele unui om nobil intr-o lume a celor smecheri, turnatori, nemilosi… -
  21. Pingback: Parintele NICOLAE STEINHARDT (†29 iulie 2012): “Pentru crestinism BANUIALA e un pacat grav si oribil. NEINCREDEREA e ucigatoare ca si pruncuciderea, desfiinteaza ca om pe cel asupra caruia este manifestata” -
  22. Pingback: PREDICI AUDIO si TALCUIRI DE MARE PROFUNZIME la EVANGHELIA INMULTIRII PAINILOR: Ce vrea Hristos de la noi si ce cautam noi la Dumnezeu? -
  23. Pingback: Predica staretului IACHINT al Putnei la Duminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci despre dragostea fara masura a lui Dumnezeu pentru noi si SFARSITUL LUMII ANUNTAT DE SFARSITUL DRAGOSTEI CRESTINE -
  24. Pingback: CUM NE TRAIM RELATIA CU HRISTOS? Crestinul intre chemarea de a fi “FAPTURA NOUA” si SCLAVIA SUPERSTITIILOR (NEO)PAGANE sau a FORMELOR FARA FOND: “Să nu fim automate de rugăciune sau de viaţă religioasă, ci să fim flăcări vii, lum
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Articole Recomandate

Carti recomandate