IMPERIALISMUL RUSESC ACAPAREAZA RELIGIOS BASARABIA: Patriarhul Kirill inaugureaza varianta in limba “moldoveneasca” a site-ului Patriarhiei Ruse, isi stabileste o resedinta la Chisinau si… se gandeste sa-l demita pe IPS Vladimir

17-09-2011 6 minute Sublinieri

RELIGIE ŞI POLITICĂ // Biserica „Sfânta Vineri”, leagănul unor personalităţi basarabene, ar putea ajunge o proprietate a BORu

Anunţata vizită de două zile a patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse (BORu), Kiril, în R. Moldova pune în gardă mai mulţi preoţi ai Mitropoliei Moldovei. Unul dintre obiectivele acestuia ar fi destituirea din funcţia de mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove a lui IPS Vladimir şi trecerea Bisericii „Înălţarea Domnului” din Chişinău în subordonarea directă a BORu.

Patriarhul BORu şi-ar fi declarat temerea că IPS Vladimir îi vizitează des pe patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) şi pe actualul patriarh ecumenic Bartolomeu I din Constantinopol şi ar putea cere la un moment dat unuia dintre aceştia intrarea Mitropoliei Moldovei sub jurisdicţia altui patriarh, conform unor feţe bisericeşti. Această schimbare de optică a IPS Vladimir s-ar datora unor preoţi din Orhei, sub influenţa fostului blagocin de Orhei, Ioan Vulpe, care îi doreşte demiterea.

Surse sub protecţia anonimatului din cadrul Mitropoliei Moldovei ne-au declarat că instabilitatea politică din RM l-a făcut pe patriarhul Kiril să ia măsuri de securizare a poziţiilor BORu pe teritoriul RM. Prima din acestea ar fi deschiderea unei reşedinţe a patriarhului BORu în incinta Bisericii „Înălţarea Domnului” din capitală, numită şi „Sfânta Vineri”. Aceasta ar însemna transformarea acestui locaş în proprietatea BORu, au afirmat aceleaşi surse.

Biserica „Sfânta Vineri” face parte din patrimoniul naţional al RM. Aceasta a legănat copilăria unor personalităţi basarabene, între care şi marea noastră soprană de renume mondial Maria Cibotari ce a cântat în corul de acolo la începutul secolului trecut. “În acest sfânt locaş se află unica icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva din RM, făcătoare de minuni, ce a devenit izvorul spiritual al moldovenilor. Ar fi o mare greşeală dacă preotul Mihail Panas, parohul acestei biserici, ar închina-o patriarhului BORu. Aceasta înseamnă că, dacă „Sfânta Vineri” va ajunge sub conducerea canonică directă a patriarhului moscovit, fără consimţământul credincioşilor, va deveni proprietate a BORu.

Slujitorii bisericii respective nu vor mai face rapoarte către Mitropolia Moldovei, ci direct Patriarhiei BORu. În cazul acesta, patriarhul BORu are dreptul să trimită acolo ca paroh un preot rusofon. Conform unei înţelegeri dintre patriarhul Kiril şi preotul Mihail Panas, care a studiat la Seminarul Teologic din Leningrad, pe când PF Kiril era rector acolo, pentru acest cadou, actualului paroh al „Sfintei Vineri” i se va oferi sanul de episcop. Este regretabil că acest părinte a făcut acest joc anticanonic, încălcând astfel drepturile credincioşilor.

Un alt exemplu de biserică din RM ce se subordonează direct BORu din anul 1990, în urma vizitei patriarhului Aleksei al II-lea, este cea din satul Speia, raionul Anenii Noi. De ce un sfânt locaş ce aparţine întregului popor, care nu a fost întrebat dacă e de acord cu o asemenea intenţie, să intre în proprietatea unui patriarh atât de bogat, mai ales că există în Chişinău Biserica rusă „Sf. Gheorghe”? Aceste pilde semnifică expansiune politică şi influenţa BORu într-o ţară ce şi-a declarat independenţa”, au menţionat surse din cadrul Mitropoliei Moldovei.

„Dezbină şi stăpâneşte, numai să fii credincios Moscovei!”

Deşi IPS Vladimir s-a arătat loial Patriarhiei BORu, aceleaşi surse au afirmat că la un sobor arhieresc de la Moscova în 2010, la o întâlnire cu episcopii RM, patriarhul Kiril l-a învinuit pe mitropolitul Vladimir de vizite frecvente la Bucureşti şi Constantinopol, în cadrul cărora se întâlneşte cu patriarhul BOR, Daniel, şi cu patriarhul ecumenic.

„De altfel, relaţiile frăţeşti dintre Patriarhia Ecumenică şi cea a BOR îl irită pe PF Kiril. Acesta se teme ca nu cumva Mitropolia Moldovei să treacă sub jurisdicţia canonică a altui patriarh, în cazul în care patriarhul BORu va încerca să-l demită pe IPS Vladimir. Mai mult, pentru destituirea IPS Vladimir optează un grup de preoţi, în majoritate din Orhei, în frunte cu fostul blagocin de Orhei, Ioan Vulpe, în prezent, episcopul Nicodim de Edineţ şi Briceni. Scopul acestuia este să-l înlăture pe ÎPS Vladimir şi să ajungă mitropolit. Ne întrebăm: de ce Patriarhia BORu a decis să ofere mai multor persoane sanul de episcop de care Mitropolia Moldovei nu are nevoie? Credem că aceasta s-a făcut, cu scopul de a fărâmiţa BOM şi de a dezbina preoţimea noastră în clanuri. În concluzie: dezbină şi stăpâneşte, numai să fii credincios Moscovei! De ce patriarhul Kiril nu ridică la scaunul de episcop persoane pregătite spiritual, prioritate având pedofilii? ”, se întreabă surse din Mitropolia Moldovei.

„Baba Ileana să hotărască în locul patriarhului?”

Solicitat să comenteze intenţia patriarhului Kiril de a-şi inaugura o reşedinţă la Chişinău, independentă de Mitropolia Moldovei, Mihail Panas, parohul Bisericii „Înălţarea Domnului”, a spus că aceasta este subiectul unei discuţii încă din decembrie 2010, însă, deocamdată, nu există o decizie finală în această privinţă. În opinia parohului, nu e nimic ieşit din comun dacă „Sfânta Vineri” va găzdui reprezentanţa BORu, deoarece această chestiune ar ţine de „problemele ecleziologice”, mai ales, că şi „Biserica Ortodoxă Română are biserici în Ierusalim”.

Întrebat dacă enoriaşii ar fi de acord, preotul ne-a răspuns: „Baba Ileana să hotărască ca patriarhul să-şi exercite aici funcţia? Nu putem pune în discuţie faptul că cineva nu vrea, însă ne temem ca lumea să nu se revolte la o asemenea veste. E o problemă delicată, totuşi”. Preotul Panas propune chiar înălţarea unei construcţii lângă biserică, în locul punctului de distribuire a gazului din spatele altarului.

„Ruşii nu vor putea lua o biserică ce a devenit simbol pentru basarabeni”

„Dacă se va lua o asemenea decizie, nu se va întâmpla nimic rău, pentru că şi grecii au avut o biserică la Odesa, şi noi avem una la Moscova, unde moldovenii au posibilitatea să asculte Sf. Liturghie în română, construită din fondurile ruşilor şi supusă direct IPS Vladimir. Şi Patriarhia BOR are biserici în Ierusalim, Betleem şi în Atena. Se obişnuieşte printre bisericile-surori”, a declarat Zosima Toia, protopop de Chişinău.

Un scurt sondaj de opinie printre enoriaşii Bisericii „Înălţarea Domnului” arată că majoritatea nu au auzit de o asemenea discuţie şi nici nu o înţeleg, pentru că, şi aşa din punct de vedere canonic, BOM e parte a Bisericii Ruse.

Patriarhul Rusiei va avea o reşedinţă la Chişinău, experţii apreciind că în acest fel se urmăreşte instituirea unui control mai strict asupra Republicii Moldova, relatează PRO TV Chişinău.

Potrivit unor surse, reşedinţa din Chişinău a Patriarhului rus se va afla în incinta bisericii Sfânta Vinere. Acolo au început deja lucrările de amenajare. Solicitat să comenteze aceste informaţii, parohul lăcaşului sfânt, Mihail Panas, a declarat pentru PRO TV Chişinău că au avut loc discuţii ca reşedinţa patriarhului să fie în biserica sa, dar încă nu există o decizie definitivă. În prezent se desfăşoară lucrări de reparaţie a edificiului.

Unii experţi consideră că prin crearea unei reşedinţe la Chişinău se urmăreşte instituirea unui control mai strict asupra Republicii Moldova. Patriarhul Kiril al Rusiei va veni în premieră în Republica Moldova în perioada 8-12 octombrie, pentru a se întâlni cu enoriaşii din toate episcopiile din ţară.

Kiril a devenit oficial lider al Bisericii Ortodoxe Ruse la 1 februarie 2009, după decesul patriarhului Aleksei al II-lea.

În data de 14 septembrie 2011 a fost lansată versiunea moldovenească a sitului “Patriarchia.ru”. Preafericitul Patriarh Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii s-a adresat către cititori cu un cuvânt de bun venit. În preajma primei mele vizite patriarhale în Moldova, şi-a început activitatea versiunea moldovenească a sitului oficial al Patriarhiei Moscovei”, — menţionează Sanctitatea Sa.

“Resursa creată are menirea de a oferi informaţii obiective despre evenimentele cele mai importante care au loc în viaţa Bisericii noastre, şi de a deveni o sursa eficientă a informaţiei actuale pentru auditoriul moldovenesc, — se spune în cuvântul de bun venit. — Este îmbucurător faptul că, informaţia oferită de portal nu se limitează doar la ştiri, ci cuprinde şi materiale de formare duhovnicească, studii teologice, de istorie şi culturologie”.

Întîistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse şi-a exprimat convingerea că versiunea moldovenească a portalului “Patriarchia.ru” va contribui la întărirea legăturilor duhovniceşti şi va cultiva simţul unităţii la credincioşii ortodocşi din Moldova şi celelalte ţări din spațiul canonic Patriarhiei Moscovei”.

Mitropolia Moldovei și a Chișinăului a primit cu scrâșnet de dinți “moldoveneasca” Patriarhiei ruse. Cu toate insistențele Chișinăului, Moscova nu a vrut să accepte nici în ruptul capului “limba română” pe pagina sa oficială. De notat,  în textul, care anunța oficial lansarea versiunii noi, Mitropolia de la Chișinău a evitat să folosească sintagma “limba moldovenească”, dar nici nu a îndrăznit să utilizeze “limba română”, pentru a nu tensiona prea mult relațiile cu Moscova, rezumându-se la formula corectă politic “limba de stat”. În loc să apropie, așa cum a dorit Patriarhia Moscovei, noua versiune lingvistă a site-ului a creat noi situații tensionante. Adevărat, sunt mici, dar cu efecte mari pe termen lung.

Cu toate astea nu trebuie să trecem cu vederea faptul că Mitropolia Moldovei a fost unica instituție care în perioada guvernării PCRM a utilizat în mod insistent sintagma “limba română”, indiferent de politica oficială a administrației Voronin. Se pare că în cele din urmă nici Moscova nu a dorit prea mult să tensioneze situația făcând o mică concesie, simbolică, zic eu. Denumirea limbilor (în formă de text) de pe frontispiciu site-ului a fost înlocuită cu imagini grafice – steagurile naționale.

Tensiunile bisericești nu lipsesc și pe alte laturi a relațiilor dintre Chișinău și Moscova.

Vizita diaconului Andrei Kuraev din anul trecut la Tiraspol, Chișinău și Comrat a avut drept scop investigarea terenului în ajunul stabilirii agendei de vizită a Patriarhului rus în eparhiile din Moldova. În urma acestei vizite, Moscova a rămas cu opinia că „politica Mitropoliei Moldovei față de Patriarhie este una neclară, chiar duplicitară” și cred e destul de firesc acest lucru. În condițiile actuale Chișinăul este nevoit să caute permanent un echilibru între factorii geopolitici, politica moldovenească și rusească, făcând față și tensiunilor din cadrul Mitropoliei Moldovei. În aceste condiții este foarte complicat să lași pe toți mulțumiți (vorba românului: „și capra sătulă, și varza întreagă”).

Momentul dificil pe care încearcă să-l depășească Chișinăul este vizita Patriarhului rus în Republica Moldova, sosirea căruia este așteptată fără prea mare entuziasm. Mai ales că nu se cunoaște ce schimbări sau inițiative va propune Patriarhul Kiril și în ce măsură acestea vor submina autoritatea Mitropolitului Vladimir.

Interesul brusc aratat de PF Kirill Rep. Moldova nu tine de ratiuni pastorale ci de griji geopolitice: Moldova a devenit, in ultimul timp, obiectul unor strategii destul de clare de extragere din zona de influenta a Moscovei intr-o zona euro-atlantica. Lucru care se resimte in viata politica a vecinilor nostri de acelasi neam – puterea apartinand acum unei coalitii pro-europene – dar si, iata, in viata bisericeasca.

Trebuie precizat ca IPS Vladimir Cantarean este mitropolitul Rep. Moldova, jurisdictia sa aflandu-se subordonata Patriarhiei Moscovei. Nu este vorba, asadar, de cealalta mitropolie a Rep. Moldova, condusa de IPS Petru, care este subordonata Patriarhiei Romane.

In acelasi timp, nu trebuie sa ne facem mari iluzii cu privire la IPS Vladimir. Intr-adevar, e foarte posibil ca jocul sau sa fie unul duplicitar, dat fiind conditia dificila si presiunile care este supusa tara si mitropolia sa. Ne aducem aminte, insa, cum a incercat sa instrumentalizeze canonizarea Sf. Martir Valeriu Gafencu:

MITROPOLITUL VLADIMIR SI SFANTUL MARTIR VALERIU GAFENCU: instrumentalizarea politica a sfintilor inchisorilor. CONFLICT DESCHIS CU IPS PETRU AL BASARABIEI prilejuit de emisiunea Parintelui Savatie



Categorii

Basarabia, Mitropolitul Vladimir Cantarean, Opinii, analize, Pagini Ortodoxe, Patriarhul Kirill, Rusia

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

20 Commentarii la “IMPERIALISMUL RUSESC ACAPAREAZA RELIGIOS BASARABIA: Patriarhul Kirill inaugureaza varianta in limba “moldoveneasca” a site-ului Patriarhiei Ruse, isi stabileste o resedinta la Chisinau si… se gandeste sa-l demita pe IPS Vladimir

  1. Există o vorbă în popor care sună cam aşa: Doamne, fereşte-mă de prieteni, că de duşmani mă feresc eu.

  2. Pingback: IPS Ilarion (Patriarhia Moscovei): Intalnirea dintre Papa si Patriarhul Kirill ar putea avea loc pe teren neutru
  3. Pingback: PATRIARHUL KIRILL, vizita POLITICA la Chisinau
  4. Pingback: PATRIARHUL KIRILL LA CHISINAU: "lupul in chip de mioara"
  5. Pingback: Ziua Patriarhului Kirill si subiectul SINODULUI PANORTODOX: SE IA ANGAJAMENTUL RESPECTARII SFINTEI TRADITII/ Dialogul ortodox-catolic si PROBLEMA UNIATIEI/ Obama multumeste NOROCULUI in discursul de Thanksgiving (stiri religioase)
  6. Pingback: Tensiuni in Rep. Moldova: TRUPELE RUSESTI din Transnistria AU UCIS UN TANAR MOLDOVEAN [video]. Incidentul care strica “FILMUL” MOSCOVEI? - Razboi întru Cuvânt
  7. Pingback: Basarabia e pamant ROMANESC sau… colonie EUROPEANA? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: SANTAJUL ROGOZIN. Rusia ameninta ca va DEZMEMBRA Republica Moldova daca aceasta se va uni cu Romania - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: Presedintele Nicolae Timofti: TRUPELE RUSESTI din Transnistria reprezinta un PERICOL MAJOR. Liderul moldovean viziteaza Romania, pe care o considera “cea mai apropiata tara” de Moldova, dar sustine si adoptarea LEGII DISCRIMINARII - Razboi în
  10. Pingback: 7000 de basarabeni au demonstrat pentru UNIREA CU ROMANIA. 200 de ani de la anexarea BASARABIEI de catre Rusia. NICOLAE IORGA: FARA LACRIMI DIN PRISOSUL DURERII, NU SE MANTUIE DIN ROBIE UN NEAM - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  11. Pingback: GERMANIA FINANTEAZA FEDERALIZAREA MOLDOVEI, conform presei rusesti - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  12. Pingback: Parintele Savatie Bastovoi despre sfarsitul libertatii de exprimare si inchiderea emisiunii “PIETRELE VORBESC”: DE ACUM INAINTE NU VOM PRIMI DECAT LOVITURI! - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  13. Pingback: Parintele Savatie Bastovoi, interviu pentru Adevarul: NE CONDUC NISTE LINGAI SI VANDUTI. Cum este sabotata cartea romaneasca in Basarabia, ce relatii sunt intre Patriarhia Romana si Patriarhia Moscovei, despre BISERICA SI STAT si despre DATORIA DE A MARTU
  14. Pingback: Putin, Eurasia si ortodoxia moscovita. CE OPTIUNI (NU) ARE ROMANIA? - Recomandari
  15. Pingback: Poate fi Rusia centrul lumii crestine? Ce inseamna “A TREIA ROMA”? - Recomandari
  16. Pingback: PATRIARHUL KIRILL la Chisinau pentru celebrarea a 200 de ani de la crearea EPARHIEI CHISINAULUI. Polemica: Pr. Savatie Bastovoi vs Constantin Tanase (TIMPUL)/ Limba moldoveneasca judecata la Curtea Constitutionala a RM/ Rusia in razboi comercial cu Ucrain
  17. Pingback: In preajma vizitei PF KIRILL in Rep. Moldova. “Adevarul” despre 200 DE ANI DE LA INFIINTAREA UNEI MITROPOLII MOSCOVITE PE TERITORIU ROMANESC - Recomandari
  18. Pingback: Parintele Savatie Bastovoi: CRONICA VIZITEI PATRIARHULUI KIRILL IN MOLDOVA. Cum s-a rugat patriarhul Rusiei cu “AFURISITII” conducatori [VIDEO] - Recomandari
  19. Pingback: Ce pregateste Rusia Moldovei? Rogozin a luptat, in 1992, IMPOTRIVA “FASCISTILOR” ROMANI, in razboiul civil al Transinistriei - Recomandari
  20. Pingback: CUM FACE RUSIA ”CURTE” ROMANIEI. Film documentar elogios al Mitropolitului ILARION ALFEYEV despre ”ORTODOXIA IN ROMANIA”, pigmentat cu teze neosovietice despre ”LIMBA MOLDOVENEASCA” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare