Basarabia, legea egalitatii si propaganda “DIVERSIUNII ORTODOXE”

28-05-2012 3 minute Sublinieri

“Diversionisti rusi”?!

Intr-un final, dupa multe tergiversari si vocalize de opereta ale actorilor politici pro-europeni, legea ne-discriminarii, rebotezata legea pentru asigurarea egalitatii (ca sa ii deghizeze sensul) a fost votata de Parlamentul Rep. Moldova si va fi, mai mult ca sigur, promulgata de noul presedinte N. Timofti.

Opozitia fata de aceasta lege, care introducea, pentru prima oara in provinicia romaneasca (existenta, in prezent, sub forma unui stat independent) fundamentele legislative ale normalizarii si discriminarii pozitive ale homosexualitatii, a venit mai ales din partea Mitropoliei Chisinaului si a “Intregii” Moldove care tine de Patriarhia Moscovei (pentru istoric vezi trimiterile de mai jos).

Aceasta opozitie arata, pe buna dreptate, ca introducerea “orientarii sexuale” ca pricina de discriminare in Moldova prin legea egalitatii inseamna inceputul unui proces prin care valori anti-crestine sunt impuse in spatiul basarabean. Reprezentantii Uniunii Europene nu au facut decat sa confirme aceasta acuzatie, aratand, imediat dupa votarea legii, ca vor monitoriza respectarea acesteia, punand accentul tocmai pe problema homosexualilor si nu pe altceva.

Cei care sustin iesirea din spatiul de influenta al Rusiei a Rep. Moldova si apropierea de Romania, prin intermediul integrarii europene, au acuzat virulent agitatia facuta de Mitropolia Chisinaului pe subiectul legii egalitatii ca fiind, de fapt, o agitatie de natura politica alimentata de Kremlin, deci de ratiuni geopolitice si nicidecum pravoslavnice. Exemplele cele mai clare sunt oferite de cotidianul Timpul (a se vedea articolele Războiul gay din R. Moldova, Cine guvernează în RM: Vladimir, mitropolitul, sau Vlad, premierul? sau Politrucii în sutane şi marchelizarea Moldovei).

Ca exista legaturi de natura politica intre Mitropolia Chisinaului si Patriarhia Moscovei este clar, credem, pentru toti cei care au un minim discernamant si am aratat-o si noi deseori, inclusiv pe subiecte mult mai delicate cum ar fi revendicarea Sfantului Valeriu Gafencu, atunci cand poate ca altii dormeau in opinci fara sa stie pe lume traiesc.

Ca actuala opozitie fata de legea egalitatii o fi alimentata de Kremlin si ca Rusia foloseste arma religioasa intr-un razboi al spatiilor de influenta este, iarasi, vizibil. De fapt, prost e acela care nu a fost in stare sa prevada asa ceva. Si prost e acela care acum se revolta de faptul ca Mitropolia Chisinaului face astfel de jocuri. Acum nu asistam decat la niste efecte inevitabile a caror cauza nu este (doar) natura relatiilor dintre Biserica si Stat, cum cred unii in virtutea stereotipiilor europenesti.

Esenta problemei legata de opozitia fata de legea egalitatii este ca, pe FOND, Mitropolia Chisinaului ARE DREPTATE. Aici e nodul problemei. Motivatii geopolitice? Da. Interese rusesti? Da. Dar PRETEXTUL e oferit pe tava de Uniunea Europeana si modul in care filo-romanii – ca cei de la Timpul (cu exceptia notabila a lui Pavel Padureanu) – reactioneaza este profund gresit.

Pentru ca ii plaseaza impotriva ortodoxiei, care este element substantial al identitatii TARI romanesti. Nu poti sa promovezi romanitatea cu valori anti-romanesti. Nu poti contrapune influentei rusesti integrarea europeana, care depinde EXCLUSIV de succesul material al intreprinderii (adica de beneficiile materiale pe care le vor dobandi moldovenii, care astazi pot fi, iar maine nu). In acest sens, exemplul pozitiv invocat in aceasta problematica, al Mitropoliei Basarabiei care tine de Patriarhia Romana si care nu s-a amestecat, chipurile, in politica, adica nu a protestat fata de legea egalitatii, este foarte prost gasit.

De fapt, Mitropolia Basarabiei a protestat si ea fata de agresiunea homosexualitatii (pastorala de Inviere 2012):

Poziţia Mitropoliei Basarabiei este univocă: nu acceptăm păcatul homosexualităţii, care se doreşte a fi legiferat în societatea noastră prin legile statului.

O fi si Mitropolitul Petru agent rus?!

Tocmai aici este problema. Ca ortodoxia romaneasca din Rep. Moldova a fost lasata de izbeliste. Ca razboiul acesta al valorilor a fost abandonat rusilor. Ca de acum, europenitatea si apropierea de Romania e echivalata cu secularismul, toleranta, corectitudinea politica. Adica tin de o identitate SLABA, de un soi de moldovenism european la fel de gaunos ca moldovenismul de tip sovietic, asa cum a aratat sociologul Dungaciu (vezi aici – mai ales pe final, restul afirmatiilor avand nevoie de nuantari).

Este o identitate simulacru, la fel de falsa ca cea sovietica. A te agata de integrarea europeana pentru iesirea din sfera de influenta ruseasca, la modul in care s-a facut pana acum, este o greseala care va costa mult. Si nu putem da vina doar pe geopolitica rusilor pentru orice, cand le livram singuri caile de a isi recapata dominatia pe anumite dimensiuni ale societatii!

Sa spui ca protestele ortodocsilor fata de homosexualitate sunt diversiuni rusesti inseamna sa arunci in derizoriu o credinta si sa adancesti falia intre moldovenii credinciosi si cei secularizati, impingandu-i pe primii in bratele rusilor. Este de dorit acest lucru?

Este bine ca cei care nu inghit propaganda corectitudinii politice sa fie asimilati intereselor rusesti?

Oare parintele Savatie o fi si el un agent putinist? Dar, oare, toate strategiile coclite ale Bucurestiului si ale Chisinaului de “integrare” si de apropiere de Romania vor reusi, vreodata, sa cantareasca la fel de mult cat a contribuit o personalitate ca parintele Savatie la refacerea unitatii sufletesti dintre romani si basarabeni?

… Odata, demult, prin interbelic, Basarabia a fost cuprinsa de agitatia calendarului. Se decisese schimbarea calendarului iulian cu cel gregorian. Sate intregi s-au rasculat, nevoind sa primeasca noul calendar. Agitatia era puternic intretinuta de niste publicatii de limba rusa. Evident, s-a pus problema ca agitatiile au un substrat politic: se banuia ca serviciile secrete sovietice au profitat de moment pentru a tulbura Basarabia fata de centrul politic al Romaniei Mari.

Pe atunci Cuvantul, cotidianul de mare anvergura al lui Nae Ionescu, a admis ca agitatiile sunt alimentate si politic, insa a atras atentia ca daca nu ar fi existat pretextul, acestea nu ar fi avut loc. Problema esentiala nu era ca exista agitatori, ci ca li se daduse platforma de actiune si ca propaganda lor se adresa unor TENSIUNI REALE, provocate nu de ei, ci de “inteligentii” reformatori. Adevarata nenorocire era ca propaganda agitatorilor ERA INTEMEIATA!

Din fericire, pe atunci Nae Ionescu, Mircea Vulcanescu si altii au reprezentat opozitia ortodoxa ROMANEASCA si astfel, agenda opozitionista fata de reforma calendarului nu a fost lasata pe mana agitatorilor. Initiatorii reformei au dat inapoi de la formele cele mai aberante, Basarabia nu a cunoscut tragedii din cauza acestui motiv, nu s-au produs schisme interne (cum erau pe cale sa se produca!).

Istoria ne poate invata multe, daca vrem. Daca nu…

PS: Mai nou, exista un “protest” radical adresat chiar Mitropolitului Chisinaului, care e amenintat cu… schimbarea de pe scaunul episcopal pe motiv ca nu ar fi fost suficient de ferm fata de conducerea politica a Moldovei. “Protestarea” a fost mediatizata pe un site care apartine unei grupari mai… turbulente, sa zicem, care a provocat mai multe scandaluri in Republica si care intretinea legaturi cu un anume teolog din Romania foarte agresiv pe tema calendarului, la un moment dat, ca tot aduseram aminte de subiect. Este o reactie care arata inca odata ca cei care vorbesc despre faptul ca actualul Mitropolit Chisinaului ar fi prea dependent de Moscova… nu au vazut inca nimic.

Un comentariu Razboi intru Cuvant

Legaturi:

*

***


Categorii

Basarabia, Homosexualitate, IPS Petru Paduraru, Mitropolitul Vladimir Cantarean, Opinii, analize, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

19 Commentarii la “Basarabia, legea egalitatii si propaganda “DIVERSIUNII ORTODOXE”

  1. @admin: Bravo, excelent comentariu.

  2. awesome, Брат !

  3. Marea problema, de care trebuie sa fie constienti crestinii, tine de faptul ca mass-media si formatorii de opinie cultiva false dihotomii. De douazeci de ani incoace ni se spune ca avem de ales intre ortodoxie, care chipule ar veni la pachet cu tirania putinista, si “libertate”, care chipurile vine la pachet cu libertinajul si agenda gaylor. Or aceasta alegere este o falsa alegere pe care nu trebuie sa o facem. Putem fi si independenti fata de Moscova si ortodocsi. Dar atunci, cu siguranta, o sa suparam pe toata lumea. Partea proasta este ca, in ultima instanta, integrarea europeana se traduce prin alegerea de “a trai bine” (sloganul basist) care ia locul alegerii firesti de a trai normal. Iar o integrare realizata pe aceste principii nu poate deveni decat o forma de sclavie. Mai soft si mai opaca decat aia sovietica si postsovietica, dar poate tocmai d-aia mai perversa.

    Suntem condusi de o elita politico-mediatica formata din papagali mercenari, care prospera prin cultivarea falselor alegeri.

    Nu numai romanii, ci si rusii sunt tintele acestui gen de discurs. Si lor li se spune ca au de ales intre putinism, pe de o parte, si Sodoma si Gomora, pe de alta parte.

  4. http://jurnal.md/ro/news/credincio-ii-supara-i-vor-sa-l-inlocuiasca-pe-ips-vladimir-foto-220470/

    Legea privind asigurarea egalității continuă să încingă spiritele în societate. Aproximativ trei sute de credincioşi au ieșit astăzi pe străzi, protestând în fața reşedinţei prezidenţiale. Credincioșii au cerut eliminarea sintagmei orientare sexuală din lege, iar unii protestatari au învinuit Mitropolia Moldovei de lipsă de fermitate în acest caz şi chiar au ameninţat că vor cere Patriarhului rus Kiril să-l înlocuiască pe Mitropolitul Vladimir.

    Credincioşii s-au adunat în faţa Catedralei Mitropolitane și au mărşăluit spre reşedinţa de stat, unde s-au rugat Domnului ca preşedintele să nu promulge legea. Când au ajuns însă, aceștia au avut parte de o veste neaşteptată: legea a fost deja promulgată deja de președintele Nicolae Timofti.

    Un alt grup de credincioşi i-au cerut Mitropolitului Vladimir să-i excludă din Biserică pe membrii guvernului şi deputaţii care au promovat şi votat legea privind asigurarea egalităţii. Ei susţin că Mitropolia Moldovei deja şi-a trădat credincioşii prin lipsă de atitudine. În cazul în care cerinţa nu le va fi satisfăcută în scurt timp, aceștia au spus că se vor desolidariza de Mitropolitul Vladimir, „pentru a orândui un alt ierarh destoinic”.

    Mitropolia Moldovei nu a comentat deocamdată declaraţiile manifestanților care spun că nu aparţin niciunei asociaţii religioase sau feţe bisericeşti.

    Legea privind asigurarea egalităţii a fost adoptată vinerea trecută cu votul a 53 de deputaţi. Tot atunci, zeci de credincioşi şi reprezentanţi ai partidelor politice au protestat împotriva deciziei Parlamentului.

    Si cine oare popularizeaza sau poate chiar organizeaza acest protest care s-a intors impotriva Mitropolidului Vladimir? http://mdn.md/index.php?view=viewarticle&articleid=6791

    Mai vechii combatanti pe frontul extremist al basarabenilor, care erau in oarece legaturi si personalitati teologice de la noi fermecate de ortodoxia calendaristica. Asta ca sa se vada miopia celor care cred ca Mitropolia Chisinaului e prea dependenta de Moscova… Nu au vazut inca nimic, “les innocents”…

  5. “Un alt grup de credincioşi i-au cerut Mitropolitului Vladimir să-i excludă din Biserică pe membrii guvernului şi deputaţii care au promovat şi votat legea privind asigurarea egalităţii.” Pana aici cred ca nu e rau.

    “Ei susţin că Mitropolia Moldovei deja şi-a trădat credincioşii prin lipsă de atitudine. În cazul în care cerinţa nu le va fi satisfăcută în scurt timp, aceștia au spus că se vor desolidariza de Mitropolitul Vladimir, „pentru a orândui un alt ierarh destoinic”.”
    Fereasca-i Dumnezeu! Inca un exemplu de “amestecus” al satanei. Cum profita necuratul de ravna unora si ii arunca repede in partea cealalta 🙁

  6. Ceea ce scrieti voi este o contrazicere si o nedumerire daca sinteti sau nu prosti!
    Datatori cu parerea si care nu faceti nimic decit politica!
    Rusine sa va fie!

  7. @Vladimir:

    🙂

    Sa fie primit!

    Daca se poate, un argument, ceva? …

    care nu faceti nimic decit politica!

    Ei, lasati, ca fac altii teologie, inspirati ba de FSB, ba de CIA!

  8. Dar nu sinteti in stare sa va puneti pielea la bataie si sa va aparati drepturile. La voi in BOR e dezastru! Credeti ca rezolvati ceva cu cariocile voastre cu care va plimbati printre randurile adunate cu copy/paste?

    Mobilizati lumea si spuneti raspicat patriarhului si sinodului ca sinteti in erezie si in partasie cu homosexualii!

    Detasati-va de aceste acctiuni ale conducatorilor vostri, fara schisma, dar marturisiti ca nu sinteti de acord cu politica lor!

    Voi de cine sinteti inspirati? Cumva de vreo loja? De vreo mitra?

  9. @Vladimir:

    Si de cand rastitul grobian tine loc de ortodoxie?

    Unde vezi mata copy/paste aici? Sau cumva nu te tin curelele pentru o discutie de oameni normali?

    BOR in erezie? Nu stii ce faci, ranindu-L pe Insusi Hristos prin pietrele tale.

    Detasati-va de aceste acctiuni ale conducatorilor vostri, fara schisma, dar marturisiti ca nu sinteti de acord cu politica lor!

    Daca nu ai orbul gainii, ai vedea ca tocmai asta facem. Ca aici, de pilda: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2012/05/29/pf-daniel-simpozionul-intereligos-disapora-rabini-misiune-profetica/

    Voi de cine sinteti inspirati? Cumva de vreo loja? De vreo mitra?

    Deci pentru tine mitra episcopala si loja sunt acelasi lucru? Interesanta conceptie…

    Suntem inspirati de propria constiinta si Dumnezeu ne este martor pentru aceasta. Nu avem nevoie de grupuri, grupulete, sefi, “guru”, teologi si lideri de opinie ca sa ne exprimam asa cum ne indeamna credinta si constiinta.

  10. Toata lumea acuza homosexualii, dar o solutie ofera cineva?
    Sau ne ocupam doar cu aruncatul pietrei?
    Probabil toti vor o marginalizare sociala si religioasa de tip comunist.
    Am cunoscut destui heterosexuali crestin-ortodocsi care se comporta ca niste totalitari, care fac parada cu ortodoxia lor si acuza pe oricine nu e ca ei.
    Daca ii consideram inegali cu noi , ce facem cu ei, ii impuscam la zid?
    Si apropo, exista destui homsexuali care sunt mai valorosi social si cu un comportament la care multi hetero ortodocsi nu vor ajunge niciodata.
    Mentionez ca nu sunt gay, dar ma enerveaza felul in care gandesc pretinsii crestini-ortodocsi, pentru ca majoritatea se cred super-ortodocsi doar pentru faptul ca au fost botezati ortodocsi, sau pentru ca au prezenta buna la biserica.

  11. @Dan:

    Fratioare, de fapt, nu exista homosexuali propriu-zis, ci oameni care savarsesc pacatul sodomiei si grupari de lobby care vor sa transforme acel pacat in virtute morala si LEGE. Despre asta este vorba.

    Noi nu acuzam oamenii, ci pacatul si propaganda.

  12. http://www.timpul.md/articol/cine-vrea-scaunul-mitropolitului-vladimir–34212.html

    Chiar în aceste zile, o delegație de mireni din Republica Moldova, avându-l printre ei pe liderul social-democrat, Vladimir Șelin, se întâlnește cu reprezentanții Patriarhiei Ruse. Înainte de plecarea la Moscova, Victor Șelin a declarat că va cere demiterea mitropolitului Vladimir, despre care a spus că nu mai poate reprezenta Biserica Ortodoxă Rusă, după eșecul în blocarea legii anti-discriminare.

  13. Pingback: Romania inconjurata de flacari nematerialnice… deocamdata. CONSTIENTIZAM PE CE LUME TRAIM? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  14. Pingback: Patriarhia Moscovei cere Republicii Moldova amendarea LEGII EGALITATII ce contine prevederi PRO-HOMOSEXUALITATE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  15. Pingback: GERMANIA SI RUSIA FEDERALIZEAZA REPUBLICA MOLDOVA? Al doilea plan Ribbentrop-Molotov, pus la cale de un “aliat” EURO-ATLANTIC - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  16. Pingback: GERMANIA FINANTEAZA FEDERALIZAREA MOLDOVEI, conform presei rusesti - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  17. Pingback: BLESTEME INTRE FRATI: Eparhia de Balti a Mitropoliei Moldovei anatemizeaza sarbatorirea Craciunului pe stil nou/ CUVANT EXCEPTIONAL AL JURNALISTULUI PAVEL PADURARU: ”Minciuna este numele noului dumnezeu” - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  18. Pingback: Blogul ActiveWatch reactioneaza la apelul lui Sorin Dumitrescu si fata de siteul razbointrucuvant: VREM RAZBOI, FARA SCRUPULE, FARA MILA. Revista Kamikaze: SOLUTIA CU CRESTINII HOMOFOBI: VIOLENTA, NU ARGUMENTE - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  19. Pingback: Parintele Savatie Bastovoi, interviu pentru Adevarul: NE CONDUC NISTE LINGAI SI VANDUTI. Cum este sabotata cartea romaneasca in Basarabia, ce relatii sunt intre Patriarhia Romana si Patriarhia Moscovei, despre BISERICA SI STAT si despre DATORIA DE A MARTU
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare