GERMANIA SI RUSIA FEDERALIZEAZA REPUBLICA MOLDOVA? Al doilea plan Ribbentrop-Molotov, pus la cale de un “aliat” EURO-ATLANTIC
Surse ale Romanian Global News de la Chișinău și Berlin au declarat că în cadrul intalnirilor de la Rottach-Egern prilejuite de conferinta „Privind promovarea măsurilor de consolidare a încrederii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean”, diplomatii germani au insistat pentru a se accepta o formula de federalizare a R. Moldova, transmite Romanian Global News.
În cadrul discuțiilor a fost invocată inclusiv Găgăuzia care ar putea fi parte a procesului de federalizare. Diplomații germani merg astfel mai departe în aplicarea planului ruso-german de transnistrizare a întregului teritoriu al R. Moldova.
Sub acoperirea unor discuții de interes economic și social cum ar fi restabilirea de urgență a rutelor de pasageri prin Tiraspol spre mai multe orașe din Rusia și Ucraina, dar și reluarea circulaţiei pe podul peste râul Nistru, în apropierea satelor Bâcioc şi Gura-Bâcului, esența discuțiilor a fost procesul de federalizare, proces care în opinia strategilor de la Moscova și Berlin, ar împiedica reunirea celor două state românești și ar menține influența Moscovei asupra întregului teritoriu al R. Moldova.
Diplomații germani au sugerat utilizarea unor alți termeni decât cel de “federalizare” care să îmbrace procesul într-o formulă acceptată de populație. Cu alte cuvinte, populația să fie manipulată pentru a accepta ceea ce Moscova și Berlinul vor să-i impună.
Reamintim că premierul Vlad Filat și liderul separatiștilor de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, au zburat în Germania cu același avion.
„Eu cred că este un lucru foarte bun. Ar fi fost naiv dacă zburăm cu avioane diferite. Vom avea posibilitatea să comunicăm în continuare, o să avem discuţii mai multe, în diferite formate”, a comentat Filat înainte de plecare.
Filat și-a exprimat speranța că va semna cu liderul separatist noi înţelegeri. „Care se referă la viaţa oamenilor. Aşa cum am vorbit: libera circulaţie, comunicaţii, transport şi aşa mai departe”, a adăugat Filat fără a sufla însă o singură vorbă despre subiectul principal al discuțiilor și anume despre federalizare.
Conferința a fost organizată sub egida OSCE, cu sprijinul Irlandei, care exercită preşedinţia OSCE şi al Guvernului german. Printre participanţi se numără negociatorii politici, şefii grupurilor de lucru sectoriale de la Chişinău şi Tiraspol, reprezentanţii formatului “5+2” şi alţi actori internaţionali antrenaţi în rezolvarea conflictului. Personajele principale ale evenimentului sunt prim-ministrul Vlad Filat şi așa-zisul lider de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, care înainte de deschiderea conferinţei au făcut o plimbare în parcul din apropierea edificiului unde se desfăşoară conferinţa. Întregul eveniment este ghidat de către diplomația germană, care de altfel își și impune punctele de vedere.
Reprezentantul special pentru Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală în cadrul Ministerului Afacerilor Externe german, ambasadorul Patricia Flor, a transmis tuturor salutări din partea Ministrului Federal al Afacerilor Externe al Germaniei, Guido Westerwelle. Ea s-a arătat impresionată de nivelul înalt al conferinţei, precum şi de progresul înregistrat în procesul de negocieri în ultima perioadă. Patricia Flor a declarat că Germania va continua să susţină procesul de reglementare a conflictului transnistrean şi de consolidare a măsurilor de încredere între cele două maluri ale Nistrului.
Reamintim că ambasadorul Patricia Flor este cea care într-o întâlnire cu ambasadorul R. Moldova la Berlin, a facut presiuni pentru federalizarea R. Moldova. Notele convorbirilor dintre cei doi au fost făcute publice de surse ale Romanian Global News de la Berlin și au fost preluate și dezbătute pe larg de presă.
Și Ucraina este interesată de rezolvarea conflictului transnistrean
Ministrul de externe al Ucrainei, Konstantin Grișcenko,a declarat în cadrul ședinței Consiliului Permanent al OSCE de la Viena, că Ucraina pledează pentru consolidarea rolului OSCE în reglementarea conflictelor “îngheţate”, şi în special celui transnistrean. Ministrul de externe al Ucrainei a prezentat programul președinției ucrainene pentru 2013.
- Cotidianul: În discuţie a intrat si Găgăuzia. Germania şi Rusia continuă planul de federalizare a Republicii Moldova
[…] Este vorba, practic de aplicarea acordului de la Meseberg dintre Rusia şi Germania, semnat în 2010, care presupune o Republică Moldova federalizată şi un statut special pentru Transnistria, fără a menţiona retragerea trupelor ruse din regiune. Este o reluare a memorandumului Kozak, propus de Rusia Chişinăului în 2003, refuzat însă atunci de preşedintele Vladimir Voronin.
Potrivit corespondenţei agenţiei Stratfor, interceptată şi publicată apoi de WikiLeaks, scenariul federalizării ar garanta transnistrenilor circa 15% din locurile din parlament, iar aceasta ar duce la căderea actualului regim prooccidental de la Chişinău.
“Motivul pentru care moldovenii iau în considerație această propunere este pentru că această soluție vine de la Germania. Moldoveni iubesc atenția germană, îi face să se simtă importanți. Mai mult, nemții oferă și niște “morcovi” – investiții economice și ale promisiuni. Cei care duc negocierile la Chisinau privind problema transnistreana sunt Filat și Leancă (ministrul de Externe). Filat crede că dacă el va ajunge la un compromis pe problema transnistreană, aduce investiții germane, este persoana conectată cu Germania, popularitatea lui va crește considerabil. Coaliția de la Chișinău este fragedă, nu este exclus ca fiecare să o apuce pe drumul său dacă va fi necesar. Asta îl va ține pe Filat în joc indiferent de ce se va întâmpla. Filat nu este pro-european sau pro-rus, el este pro-el. El se gândește la viitorul său politic,” se arăta în corepondenţa Stratfor, la începutul acestui an.
Împreună cu Rusia, Germania încearcă să soluţioneze un conflict îngheţat din estul Europei. Conflictul din Transnistria mocneşte de două decenii.
Deşi nu se recunosc reciproc ca parteneri cu drepturi egale, dialogul este posibil. Reprezentanţi ai Republicii Moldova şi ai provinciei sale separatiste Transnistria se întâlnesc începând de miercuri (20.06.12) la Rottach-Egern, în landul federal Bavaria, pentru trei zile de dezbateri.
Liniştita şi izolata localitate, aflată pe malul Lacului Tegern, la graniţa germano-austriacă, nu a fost aleasă întâmplător de Ministerul de externe de la Berlin ca loc de desfăşurare a reuniunii. “Nu trebuie să aducem chiar totul la cunoştinţa opiniei publice”, afirmă Manfred Grund, deputat creştin-democrat în Bundestag şi preşedinte al Forumului Germano-Moldovean. Atunci când diplomaţi germani şi ruşi încearcă să medieze în vederea soluţionării conflictului din Transnistria, sunt necesare “contacte de încredere”, a declarat Grund.
Este vorba în acest conflict de o fâşie de pământ lungă de aproximativ 100 de kilometri, aflată pe malul estic al Nistrului, care s-a desprins în 1992 printr-un război de Republica Moldova. Populaţia rusofonă a Transnistriei s-a apărat astfel de apropierea de România, promovată în epocă de puterea de la Chişinău. În autoproclamata Republică Transnistria trăiesc aproximativ 500.000 de oameni. Regiunea care ţine de Republica Moldova din punct de vedere al dreptului internaţional, este slabă economic. Ea poate supravieţui numai graţie sprijinului financiar de care beneficiază din partea Rusiei, ţară care-şi are acolo staţionată armata a 14-a. Conflictul din Transnistria nu poate fi soluţionat fără concursul Moscovei, subliniază deputatul german.
Faptul că negocierile au acum loc pe teritoriul Germaniei nu este un rod al întâmplării. În cursul unei întrevederi avute în iunie 2010 la Palatul Meseberg din apropiere de Berlin, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele Federaţiei Ruse de atunci, Dimitri Medvedev, au convenit să-şi aducă aportul la soluţionarea conflictului îngheţat.
Chiar dacă atunci nu s-a semnat vreo înţelegere, atmosfera a fost interesantă şi importantă, declară manfred Grund. Merkel i-a propus liderului de la Kremlin să folosească Transnistria ca pe un exemplu concret pentru noua arhitectură europeană de securitate, dorită de ambele părţi, şi să încerce să avanseze substanţial în acest dosar.
De atunci s-au realizat într-adevăr o serie de progrese. Întâlnirea de la Rottach-Egern este deja cea de-a doua găzduită de Germania în răstimp de un an. În septembrie 2011, reprezentanţi la vârf din Republica Moldova şi din Transnistria s-au întâlnit la Bad Reichenhall. În plus, după o pauză de şase ani, au fost reluate şi negocierile în format “5 plus 2”, la care iau parte, pe lângă cele două părţi implicate direct, şi Ucraina, Rusia şi OSCE. SUA şi UE încearcă, în calitate de observatori, să sprijine avansarea tratativelor. Următoarele negocieri în acest format vor avea loc în iulie, la Viena.
Primul succes obţinut în martie 2012 este reluarea legăturilor feroviare între Republica Moldova şi Transnistria. În felul acesta guvernul de la Chişinău speră să-şi amelioreze transportul de mărfuri spre şi dinspre portul ucrainean Odessa, via Transnistria.
Cele mai importante transformări s-au petrecut însă la nivel politic. Alegerea, în martie 2012, a lui Nicolae Timofti în funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, a pus capăt unei îndelungate crize interne. Şi la Tiraspol, capitala Transnistriei, s-a petrecut o schimbare la vârf. Igor Smirnov, care a condus vreme de 20 de ani provincia, a pierdut surprinzător, în decembrie 2011 alegerile prezidenţiale. Succesorul său se numeşte Evgheni Şevciuk. Aceste două schimbări i se par lui Manfred Grund “foarte promiţătoare”. Acum partea germană speră că “între Republica Moldova şi Transistria vor exista progrese în domenii cum ar fi ajutorul umanitar, interconectarea reţelelor de transport, cooperarea economică şi contactele sociale.”
În vederea depăşirii definitive a conflictului, preşedintele Forumului Germano-Moldovean, a recunoscut că nu dispune de o reţetă anume. Problemele sunt “substanţial mai mari” decât par la prima vedere, mai ales că ambele părţi au avut în aceşti ultimi 20 de ani evoluţii diferite.
Noul preşedinte transnistrian, Şevciuk, a declarat la rândul său că soluţionarea conflictului nu va fi simplă. Viitorul statut al regiunii trebuie să corespundă voinţei populaţiei, a spus noul şef de la Tiraspol, în preziua începerii reuniunii de la Rottach-Egern. El a făcut referire la referendumul desfăşurat în 2006, în timpul căruia mai bine de 90 la sută din populaţie s-a pronunţat pentru independeţa Transnistriei. Sondaje actuale confirmă rezultatul de atunci.
Fiodor Lukianov, redactor-şef al publicaţiei moscovite “Rusia în politica globală”, nu aşteaptă rezultate spectaculoase de la întâlnirea găzduită de Germania. “Această problemă nu interesează în clipa de faţă nici Rusia şi nici UE“, afirmă el. Iniţiativa lui Merkel şi a lui Medvedev a fost între timp împinsă în fundal de alte teme, cum ar fi criza monetară din UE. Totuşi, a continuat expertul rus, nu e exclus ca Moscova să-şi retragă armamentul din Transnistria. Dar, şi dacă va fi aşa, până la o soluţionare definitvă a conflictului mai e cale lungă.
Legaturi:
- Rogozin flutura SCENARIUL MILITAR in chestiunea Transnistriei. Raport american care arata ca sunt PROBLEME LA SCUTUL ANTIRACHETA
- SANTAJUL ROGOZIN. Rusia ameninta ca va DEZMEMBRA Republica Moldova daca aceasta se va uni cu Romania
- MARSUL UNIRII Basarabiei cu Romania de la Chisinau, marcat de ALTERCATII (video). Scurte observatii asupra CHESTIUNII BASARABENE
- Republica Moldova in pragul unor TULBURARI INTERNE? Comunistii se RADICALIZEAZA periculos, Transnistria, ca si ANEXATA
- Medvedev ameninta Republica Moldova pentru ca nu intra in Uniunea Eurasiatica. ROGOZIN, NUMIT EMISAR RUS PENTRU TRANSNISTRIA
- Tensiuni in Rep. Moldova: TRUPELE RUSESTI din Transnistria AU UCIS UN TANAR MOLDOVEAN (video). Incidentul care strica “FILMUL” MOSCOVEI?
- Coincidenta? VLADIMIR PUTIN SE IMPLICA FATIS IN NUMIREA VIITORULUI LIDER DE LA TIRASPOL (TRANSNISTRIA). Tensiuni diplomatice intre Chisinau si Moscova
- RUSIA IL SCHIMBA PE IGOR SMIRNOV DE LA SEFIA TRANSINISTRIEI? Care-i talcul miscarii?
- Comandantul roman are ACCES RESTRICTIONAT la BAZA SCUTULUI DELA DEVESELU
- IMPERIALISMUL RUSESC ACAPAREAZA RELIGIOS BASARABIA
- PATRIARHUL KIRILL LA CHISINAU: “lupul in chip de mioara”
- PATRIARHUL KIRILL, vizita POLITICA la Chisinau
- Presedintele Traian Basescu face o afirmatie ce pare a confirma ca scutul e indreptat si impotriva Rusiei. OFICIALII RUSI PROMIT IN CONTINUARE CONTRA-REACTII
- SCANDALUL CABLOGRAMEI IN CARE TRAIAN BASESCU IA IN CALCUL UN RAZBOI CU RUSIA IN TRANSNISTRIA. Gafa diplomatica sau manusa aruncata rusilor?
- PUTIN SI IMPERIUL EURASIATIC – VISUL ELECTORAL DE IARNA AL URSULUI DE LA RASARIT
*
http://24h.md/ro/news/dodon-impins-din-spate-de-kremlin-cere-autoritatilor-moldave-sa-promoveze-ideea-federalizarii-tarii-romania-poate-sa-ne-urmeze-exemplul–81632/
Totodată Dodon spune că şi oficialilor din România le-ar fi interesant să înveţe lecţia procesului de federalizare a Republicii Moldova. „România este o ţară care ar putea ajunge într-un viitor nu foarte îndepărtat la situaţia când va trebui să accepte federalizarea propriului teritoriu. Acolo, ar putea exista patru subiecte de federaţie: unul populat de moldoveni (Moldova de Vest), unul populat de maghiari (Ţinutul Secuiesc), unul populat de romi şi al patrulea populat de români Experienţa Republicii Moldova privind federalizarea ar putea fi şi pentru România o foaie de parcurs”, a menţionat fostul comunist.
vae victis !
“Aliat”. Aiureli! Numai niste gaimaci si cretini se bazeaza pe straini
Nemti incearca orice ca sa convinga Rusia sa-si mute trupele din Transnistria si sa plece. Penibil si infantil insa sa crezi ca in timp ce noi plantam radare NATO in coasta lor, rusii vor da inapoi pe tabla de sah si se vor retrage. Din contra, vor face orice numai ca sa mentina status quo-ul. Chiar daca vor inchide ochii la acest proiect de federalizare, o vor face doar cu conditii, bineinteles si doar in perspectiva garantarii pozitiei lor. Altfel zis, se vor asigura ca viitoarea federatie transnistreana isi va pastra independenta politica si armata. Economic, chiar le-ar conveni rusilor sa se dezvolte Transnistria deoarece i-ar scuti si pe ei de niste fonduri si le-ar pune pe tava in caz de conflict o infrastructura mai buna si o colonie mai productiva decat acum.
Romania parca devine pe zi ce trece sat fara caini. Bine ca si-au permis sa faca distinctia intre moldoveni “de Vest” si romani.
Dupa dexul nou, vad ca tinutul romilor e f departe de Romania: tocmai in India.
ROM2 ~i m. pop. Persoană care face parte dintr-un grup etnic originar din India, răspândit aproape în toată lumea, ducând (în unele zone) o viață seminomadă; țigan. /< țig. rom
Pai, daca vor sa fie corecti, sa le faca romilor tinut si in Franta, Spania, Anglia, Germania, etc. Doar stim foarte bine ca romii au si acolo tinut. Nu am sa inteleg niciodata de ce aceste popoare supercivilizate ii marginalizeaza pe romi si nu le dau drepturi, asa cum nu pot sa inteleg de ce ii exileaza. Probabil pt ca sunt antisemiti. Daca nu ar fi antisemiti i-ar primi cu placere la ei in tara, le-ar da drepturi si le-ar face tinut chiar acolo, in tarile lor civilizate
Vina este a Romaniei Mari ca n-a stiut sa fie mare niciodata nici unita ci iata ce a ajuns economia ei.Ar fi trebuit sa fim un alt Israel(in ale economiei) ,dar cred ca numai cu acest exod romanesc vor incepe fii neamului sa ajunga in pozitii bune in lume sh-om mai vorbii!
„România este o ţară care ar putea ajunge într-un viitor nu foarte îndepărtat la situaţia când va trebui să accepte federalizarea propriului teritoriu. Acolo, ar putea exista patru subiecte de federaţie: unul populat de moldoveni (Moldova de Vest), unul populat de maghiari (Ţinutul Secuiesc), unul populat de romi şi al patrulea populat de români Experienţa Republicii Moldova privind federalizarea ar putea fi şi pentru România o foaie de parcurs”, a menţionat fostul comunist.
Suna periculos pentru noi!Au de mult in cap planuri de a ne dezmembra tara cumva.
Sa nu uitam ca la Malta, SUA si URSS au planuit mai de mult o harta cu impartirea noii “sfere de influenta”.Iata ca pe actualul teritoriu al Romaniei apare si “teritoriul rrromilor”.
Harta a fost primita de Ceausescu la inceputul lui decembrie ’89.
http://www.agentia.org/img_editor/userfiles/image/demo/Picture%20275.jpg
In format mai mare:
http://www.agentia.org/imagini-articole/harta-noiiordini-europene-617.jpg
Observati ca scrie cu font mai mic de exemplu in dreptul Albaniei :”Kosovo-ul se alipeste Albaniei” ,fapt care s-a intamplat deja.
Sau “Scotia devine independenta” plan la care inca se lucreaza.
http://www.europalibera.org/content/article/24625411.html
http://cubreacov.wordpress.com/2009/09/09/reflectii-pe-marginea-unei-harti-geopolitice-%E2%80%9Ede-cosmar%E2%80%9D/
@Traian P
f interesant interviul de la primul link
@Gigel Chiazna
referitor la prima afirmatie – e, din pacate, taman invers, Germania ar face orice ca toata lumea sa uite de problema transnistreana, rusii sa raman linistiti acolo, iar nemtii sa poata extinde cooperarea cu Rusia, eventual arogandu-si meritul ca au ‘rezolvat’ un conflict inghetat.
Germania are multe motive – economice, politice etc – sa-si doreasca ca relatia cu Rusia sa capete aripi, doar ca la sf anilor 90 s-a profitat de slabiciunea Rusiei pentru a se incerca subminarea avanposturilor pe care Rusia si le lasase dupa destramarea URSS. Asa rusii au apucat sa si semneze angajamentul retragerii din R Moldova si Georgia. Si acest argument a fost folosit de multe ori si in NATO si (mai cu retinere, e adevarat) in UE, mai ales de catre cei patiti cu rusii (Polonia, Romania, balticii; sigur, si SUA, dar din motive usor diferite). Asta e ca un ghimpe in coasta nemtilor, pentru ca arata ca Rusia nu e chiar fratele iubitor cu care vor ei sa aranjeze soarta Europei pe deasupra capetelor celor mai putin priceputi, asa, ca noi. Noi, Romania, avem o problema in relatia cu Germania, pentru ca ei nu dau doi bani pe noi, iar noi nu am reusit sa prea schimbam asta.. Asta spune multe despre ‘bunele intentii’ ale Germaniei, inclusiv apropo de ‘leadership’-ul european, cand e dispusa sa calce in picioare interesele nationale ale unor aliati, dar asta vedem toti cu Grecia s.c.
Revenind la planul de federalizare, e cunoscut de ceva vreme riscul de a ‘transnistriza’ R Moldova prin crearea undei federatii dezechilibrate. In plus, acum bonusul ar fi ca s-ar putea compromite votul anti-comunist. In contextul actual, nu prea exista o solutie simpla pt Transnistria. Dar noi nici o politica prea coerenta fata de R Moldova nu avem…