Rusia, gata de interventie in Siria?

21-06-2012 58 secunde Sublinieri

Autorităţile ruse au început pregătirile pentru evacuarea cetăţenilor Federaţiei Ruse din Siria în eventualitatea agravării conflictului din această ţară sau a unei intervenţii militare străine, scrie în ediţia sa de joi cotidianul economic Vedomosti, cu referire la surse confidenţiale din cadrul serviciilor secrete.

Întâi de toate este vorba de evacuarea militarilor şi a personalului tehnic de la baza sa maritimă din oraşul port Tartus, unde, potrivit Vedomosti, se află circa o sută de persoane.

Potrivit surselor ziarului, de pregătirile în vederea evacuării se ocupă ministerele Apărării, Situaţiilor de Urgenţă etc.

În total, circa 100.000 de cetăţeni ruşi trăiesc în Siria, conform datelor deţinute de Ministerul de Externe rus.
Confruntările între forţele guvernamentale şi opozanţii regimului condus de preşedintele sirian Bashar al-Assad continuă din martie 2011, soldându-se cu cel puţin 15.000 de morţi, potrivit unor surse diferite.

În iunie, Naţiunile Unite au calificat conflictul din Siria drept război civil, conform agenţiei de presă RIA Novosti. Occidentul, în frunte cu SUA, insistă asupra retragerii de la putere a actualului preşedinte sirian, considerat principalul responsabil pentru evenimentele dramatice care au însângerat ţara, şi nu exclude o intervenţie militară pentru a opri masacrul civililor.

În acelaşi timp, unui astfel de scenariu se opun Rusia şi China, care insistă ca poporul sirian să-şi rezolve singur soarta în mod independent, fără vreo ingerinţă externă, în timp ce diferite structuri ale opoziţiei siriene cer ajutor din afară împotriva forţelor lui al-Assad.

Sursa: Agerpres


Categorii

1. DIVERSE, Batalia pentru resurse, Siria, SUA versus Rusia

Etichete (taguri)


Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare