PROVOCARI IREDENTISTE: Gupul rock KARPATIA ce militeaza pentru revenirea TRANSILVANIEI la Ungaria participa la Festivalul “Insula Secuiasca”, organizat pe BANI PUBLICI

27-06-2012 55 secunde Sublinieri


Provocările în secuime se ţin lanţ. Abia s-a mai calmat scandalul în jurul tentativei de reînhumare, la Odorheiu Secuiesc, a rămăşiţelor scriitorului antiromân şi antisemit Nyiro Jozsef, că Primăria Târgu Secuiesc plusează. Între 28 şi 30 iunie, administraţia locală organizează festivalul „Szekely Sziget” („Insula Secuiască”), al cărui cap de afiş este trupa rock iredentistă Karpatia.

Interzis în Slovacia, grupul manifestă deschis pentru reîntregirea Ungariei Mari, care includea, înainte de declanşarea Primului Război Mondial, teritorii ce aparţin României, Slovaciei, Sloveniei, Croaţiei şi Serbiei. Toate cântecele Karpatia sunt mobilizatoare, chemând maghiarimea la luptă pentru redobândirea teritoriilor considerate pierdute samavolnic.

Sfidarea este cu atât mai mare, cu cât Karpatia şi celelalte trupe ce vor concerta cu mesaje iredentiste sunt plătite din bani publici. O fi autonomie locală şi or fi banii locuitorilor oraşului Târgu Secuiesc, în majoritatea lor secui, dar este vorba, totuşi, de teritoriul României şi de legislaţia care îl guvernează, legislaţie conform căreia manifestările iredentiste constituie infracţiune.

Conform portalului ne-cenzurat.ro, festivalul Insula Secuiască este susţinut financiar şi de Consiliul Judeţean Covasna, ceea ce ridică problema la un nivel şi mai înalt.

La ediţiile anterioare ale festivalului au ţinut prelegeri persoane extrem de controversate, precum liderul partidului extremist Jobbik din Ungaria, Vona Gabor.


Categorii

1. DIVERSE, Istorie

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “PROVOCARI IREDENTISTE: Gupul rock KARPATIA ce militeaza pentru revenirea TRANSILVANIEI la Ungaria participa la Festivalul “Insula Secuiasca”, organizat pe BANI PUBLICI

  1. Din pacate romanii nu sunt uniti !De aceea sunt vulnerabili…

  2. Pingback: TABARA TINERETULUI MAGHIAR ARDELEAN DE LA HARGHITA cu extremistii de la JOBBIK si mesajul unui oficial ungur: AUTONOMIA TINUTULUI SECUIESC ESTE INEVITABILA - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  3. Pingback: Seful extremistilor maghiari participa la tabara de vara JOBBIK de la GHEORGHENI. Reprezentantii secesionismului european isi dau mana cu neofascistii revizionisti - Recomandari
  4. Pingback: CSIBI BARNA SI SOLISTUL TRUPEI KARPATIA, TRIMISI IN JUDECATA PENTRU “PROMOVAREA DE IDEI SI CONCEPTII NATIONALISTE”. Care-i sensul operatiunii de PR a serviciilor secrete, brusc de veghe patriei? | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare