TURCIA, PUTEREA PE PICIOARE DE LUT. O radiografie geopolitica a vulnerabilitatilor Noului Imperiu Otoman

28-06-2012 5 minute Sublinieri

Reluam aici comentariul fratelui Utzu de la postarea RAZBOIUL INTRE RUSIA SI SUA, FAZA PE GAZE: Acordul TANAP si inca un motiv pentru care TURCIA STA IN CALEA RUSIEI:

Situaţia nu e chiar similară cu cea din sec XIX. Mai întâi că Turcia e la cuţite cu Franţa, iar Marea Britanie nu e în mod necesar aliatul Turciei cât are un interes direct în Azerbaidjan, i.e. concesiunile acordate British Petroleum. Practic Azerbaidjan a devenit vedeta politicii externe europene (vezi inclusiv eurovizionul), indiferent de problemele interne cu democraţia pe care le are. Mai departe, Anglia are un interes direct pentru azeri întrucât Franţa s-a blocat în poziţia pro-Armenia, Azerbaidjan şi Armenia fiind încă în stare de război, conflictul din Nagorno Karabach devenind din ce în ce mai fierbinte în ultimul timp, aspect care a determinat inclusiv o vizită a doamnei H. Clinton la Baku. Anglia şi Franţa continuă politica tandemului strategic în orientul mijlociu, în Oceanul indian şi, mai nou, Marea Chinei.

Revenind la Turcia. Pe cât de importantă devine din punct de vedere energetic, pe atât de vulnerabilă este. Acest lucru este sesizabil inclusiv în discursul liderilor politici turci care fac apel la o turcie mai numeroasă, cu o economie mai solidă, o Turcie care să-şi sporească în mod necesar soft power-ul prin edificarea unei megamoschei sau a unui canal navigabil alternativ strâmtorilor.

Nu doar energetic visează Turcia să devină principalul nod geostrategic din orientul apropiat, existând plaunri serioase ale Chinei pentru edificarea unor noi rute comeciale pe uscat, ca alternativă vulnerabilităţilor rutelor maritime (http://www.geopolitics.ro/spatii/asia/3211.html), veritabile noi “drumuri ale mătăsii” (http://www.voltairenet.org/China-s-Land-Bridge-to-Turkey) cu un potenţial geostrategic impresionant, mult însă peste forţa Turciei de a gestiona astfel de iniţiative.

Mai departe, deşi Turcia se doreşte a deveni alternativa Rusiei la alimentarea europei cu gaz, ea nu poate totuşi oferi Europei ceea ce ar însemna cu adevărat soluţia pentru monopolul rus, anume furnizarea de gaz din Irak şi Iran. Această imposibilitate se datorează poporului Kurd, care a dobândit o autonomie de facto în nordul Iraqului, zonă prin care ar trebui să treacă magistralele de gaz şi care ar aduce o finanţare serioasă a gherilelor kurde cu care Turcia are de foarte multă vreme serioase bătăi de cap.

Furnizarea gazului din Iran este improbabilă, ca urmare a relaţiilor “spinoase” între cele două ţări, deşi Europei îi arde buza după aceste două surse.

Mai departe, Marea Caspică, locul de unde Azerbaidjan îşi extrage bogăţia recentă se află în plină cursă a înarmărilor, cu incidente recente cu Iran, care nu recunoaşte demarcaţia maritimă, care se situează pe mijlocul unui zăcământ mamut. Nu doar atât, parlamentul azer a avut o iniţiativă ciudată, de a-şi schimba denumirea în Azerul de nord, o trimitere directă la Azerul de sud aflat sub ocupaţie iraniană.

Aşadar, Turcia din trei surse bogate în hidrocarburi, esenţiale pentru europeni, nu se poate angaja decât pentru una şi aceasta, în continuă dispută teritorială. Proiectul gazul turkmen care ar fi trebuit să treacă pe sub Caspică în Azerbaidjan, a fost blocat de Rusia şi Iran care au avertizat cu acţiuni militare.

Dar deşi acest neajuns este evident, Tanap fiind programat să transporte o cantitate de gaz infimă faţă de resursele disponibile în zonă, decizia Turciei de a-l implementa, reprezintă mai degrabă o gravă vulnerabilitate decât asul din mâneca Turciei, prin care aceasta îşi va permite să aibă o relaţie cu UE de pe poziţii similare cu ale ruşilor.

Nimic nu garantează Turciei că puterile europene nu se vor hotărâ să o sacrifice, în favoarea unui Kurdistan recunoscut, prin care să fie preluat gaz în cantităţi mulţumitoare din toate cele trei zone indicate. De fapt, în prezent, toate opţiunile sunt pe masă, teoretic Turcia putând fi presată să negocieze cu Irak sau Iran în vederea suplimentării resurselor de gaz tranzitate. Însă implementarea proiectului Tanap îi va acorda Turciei un instrument deosebit de valoros de negociere, de a se pune la dăpost de presiunile europenilor, poate chiar o poziţie de forţă faţă de europeni, care astfel vor fi nevoiţi să cedeze Turciei iniţiativa startegică în privinţa gazului Irakian şi a celui Iranian. Însă, aşa cum spuneam, interesul turc este în mod imuabil opus acestor ipoteze. Un Iran nuclear l-ar transforma în liderul regional necontestat, iar atunci Turcia va fi nevoită să îl izoleze şi mai mult de Europa decât este acum, dpdv economic, pentru a-şi păstra greutatea geostrategică pentru puterile europene. Un popor kurd îmbogăţit din “petrodolari” este iarăşi de nepermis pentru Turcia.

Mai departe. Turcia a beneficiat de un boom economic care a avut o componentă majoră de ordin speculativ. Prestigiul recent al Turciei s-a consolidat pe această creştere, pe înlăturarea pericolului loviturii de stat militare în plan intern şi prin reîntoarcerea moderată către valorile islamiste tradiţionale. Erdogan a prins din mers acest val de simpatie în lumea arabă şi l-a consolidat prin doctrina turcă de politică externă “zero probleme cu vecinii”.

Însă prestigiul Turciei ca lider regional nu a avut la bază o tradiţie de mediere diplomatică, de influenţă reală în lumea arabă, în ciuda efervescenţei acordurilor şi iniţiativelor “de la Istanbul” din ultima vreme, ci s-au subsumat în mod vizibil unei lăcomii, unui interes cinic de a deveni prima vioară în zonă. Diplomaţia turcă a construit întregul eşafodaj de politică externă pe nisip, mizând pe o creştere economică semnificativă, dar nesigură, pe o creştere a importanţei geopolitice din zonă (urmare a retragerii SUA din Iraq şi a primăverii arabe) la fel de conjuncturală, pe popularitatea liderilor săi politici, la fel de efemeră (pe termen lung prestigiul şi anvergura unui stat este determinat doar în mică măsură de popularitatea personală a liderilor săi, inclusiv în plan extern).

Însă, în loc ca Turcia să-şi rezolve în plan intern aceste vulnerabilităţi, a dezvoltat un discurs din ce în ce mai categoric, dintr-o poziţie autoproclamată de lider regional, pe care însă tările vecine nu s-au grăbit să o recunoască, cu atât mai mult monarhiile din orientul mijlociu, alternativa islamică a SUA în zonă.

Consecinţa acestor greşeli flagrante de politică externă a condus la transformarea doctrinei “zero probleme cu vecinii” în doctrina “zero vecini fără probleme (Stratfor). Dacă veţi privi harta, veţi observa o Turcie înconjurată de Israel (Mavi Marmara), Cipru şi Grecia (grave disensiuni teritoriale), Siria (Free Sirian Army), Armenia (disensiuni istorice), Macedonia (ameninţări explicite cu acţiuni militare pe probleme etnice), Bulgaria (controverse etnice şi istoice; ex. hartă şcolară turcă în care Bulgaria este înfăţişată ca fiind teritoriu turc), U.E. (proces de aderare, preşedenţie cipriotă, Franţa etc). Azerbaidjan este principalul aliat al statului evreu din zonă. Georgia şi Ucraina reprezintă fiefurile Rusiei şi un teritoriu în care Turcia s-a ferit să intre, deşi de curând a semnat un acord de furnizare gaz cu Ucraina.

Faţă de acest dezechilibru geopolitic, Turcia s-a reorientat la extremă, asemeni nouă, spre S.U.A. asumându-şi explicit şi entuziast un rol în implementarea scutului antirachetă american, precum şi alte iniţiative ciudate (reevaluarea prevederilor convenţiei de la montreaux, implicarea în politica internă a Republicii Moldova, în Găgăuzia etc.) Cealaltă măsură a constat în încheierea unui parteneriat strategic militar cu România, cu un guvern + preşedinte cu maxim 20% susţinere politică.

Acesta este contextul în care Turcia se visează nodul geopolitic planetar, statul care să lege ASIA, de EUROPA şi de AFRICA, relaţie pe care să o gestioneze de pe o poziţie autonomă şi autarhică de putere, aliată fiind în mod asumat/deschis doar cu SUA şi cu România.

Faptul că lui Erdogan i-a picat scaunul se vede cel mai tare din turneul lui Putin în Orientul Mijlociu, desfăşurat zilele acestea, probabil cel mai important eveniment geopolitic de la Berlin 2007 (proclama sfârşitul erei politice unipolare).

Putin a venit şi a umilit Israelul la Ierusalim în termeni pe care nici un conducător din lumea arabă nu îl poate face, motiv pentru care palestinienii s-au grăbit să denumească o stradă în cinstea vizitei de acum 2 zile, care probabil a băgat în şedinţă toate cancelariile din lume.

Or Putin şi-a asumat firesc, în două zile, un rol la care Erdogan visează de foarte mult timp, pentru care şi-a perimat discursul diplomatic, folosind termeni din ce în ce mai duri, de unde nu poate regresa spre poziţii moderate fără a-şi pierderi din imagine şi popularitate. Însă cum prestigiul Turciei a fost legat neinspirat tocmai de popularitatea liderilor săi în plan extern, in mod inevitabil, Turcia va fi nevoită să abandoneze discursul isteric în favoarea transpunerii în practică a ameninţărilor pe care s-a obişnuit să le profereze (http://www.antena3.ro/externe/turcia-avertizeaza-siria-nimeni-nu-isi-permite-sa-puna-la-incercare-capacitatile-militare-ale-turciei-172684.html).

Din nefericire (sau… din fericire – n.n.), Turcia nu are în jur nici un “acar păun” pe care să-şi exercite forţa militară deoarece, între timp, potenţialele victime şi-au întărit semnificativ sistemul de alianţe (ex. Cipru), tocmai din cauza discursului agresiv al liderilor turci. Siria, care este în principiu cea mai vulnerabilă, este o nucă foarte tare din multe puncte de vedere, chiar şi fără garanţiile militare ale Chinei, Iranului sau Rusiei.


Categorii

1. DIVERSE, Batalia pentru resurse, Cuvantul cititorului, Iran, Opinii, analize, Razboi Turcia Grecia Cipru Rusia, Siria

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la “TURCIA, PUTEREA PE PICIOARE DE LUT. O radiografie geopolitica a vulnerabilitatilor Noului Imperiu Otoman

  1. Este o greşeală în acroimul de mai sus, este vorba de ASAGRI, vedeţi pe coloana din stânga a site-ului agenţia de presă masonică sub link-ul Accu Weather.

  2. Hmmm, cand sunt atatea interese ale altora pentru teritoriul tau, deja nu-ti mai apartii.

  3. Reactia Gazprom la proiectul TANAP:

    http://www.hurriyetdailynews.com/do-you-think-it-is-not-related-to-the-energy-wars.aspx?pageID=238&nid=24428&NewsCatID=409

    Russian energy giant Gazprom issued a brief statement on June 29 which actually touches on many political problems in the greater geography surrounding Turkey. It said that the company is ready to send more gas to Turkey if necessary, but from 2018 on Turkey could ask help from Azerbaijan as well.

    Reuters got it right when it called the statement a threat; a threat to both Turkey and Azerbaijan.
    The date the Russian company named, 2018, is the planned completion date for the TANAP (Trans-Anatolian) pipeline, which will carry Azerbaijani natural gas to Europe, a $7 billion project which was signed on June 26 by Turkish Prime Minister Recep Tayyip Erdoğan and Azeri President İlham Aliyev.

    The BP-led Shah Deniz Consortium, which will also carry Azerbaijani gas to European markets, announced on June 28 that what it called the “new version of Nabucco,” without naming TANAP, could work, if it is considered together with the Trans-Adriatic (TAP) pipeline project, since TANAP will make Azerbaijani gas available to potential customers via the Turkish-Bulgairan border.

    That is a clear challenge to the crushing domination of Russian gas in the Eastern and Central European markets, which need it in order to sustain their growth.

    The signing of the TANAP project opens new doors for energy projects in the region. One of these might involve the rich oil fields in the area governed by the Kurdistan Regional Government (KRG): They could well be connected to TANAP, carrying Iraqi-Kurdish gas to European markets that way rather than via the Persian Gulf route, and making the route shorter and safer. But that also connects the problem with Turkey’s Kurdish problem. The outlawed Kurdistan Workers’ Party (PKK) has been waging a war for the last 30 years, which has claimed more than 40 thousand lives so far, and that doesn’t signal a peaceful investment environment to the outside world.

    In this region the strategists remember what happened back in 1993. A ceasefire deal between the Turkish government and the PKK made by the Iraqi Kurdish leader (now Iraqi President Jalal Talabani) was destroyed by killing of 33 unarmed soldiers on their way back home. Following the end of the hopes for peace in Turkey, in a few weeks time there was a coup in Azerbaijan and the protocol to be signed for the Baku-Ceyhan oil pipeline was canceled. That was planned to be the first pipeline to carry energy resources from a former Soviet republic to world markets without being under Russian control. It wasn’t signed until 1999, after Abdullah Öcalan, the leader of the PKK, was sentenced to life in prison after being arrested in a joint Turkish-U.S. intelligence operation as he left the Greek Embassy in Kenya where he was hiding after his extradition from Syria, as a result of Turkey’s threats.

    A civil war in Iraq is still a possibility, but it is a reality in Syria, the only ally Russia (which also provides a major military base for it) has in the eastern Mediterranean and the Middle East. Turkey and Syria are in an escalating crisis, since Syria shot down a Turkish reconnaissance plane on June 22.

    It is a hot summer indeed, and the Gazprom statement is like a cherry on top of the cake, promising new areas of tension in the coming weeks. Yes, the Geneva talks might mark a turning point for the tension in Syria, but can you believe all of this is happening independently of the global energy wars?

  4. http://www.hurriyetdailynews.com/ottomanism-as-the-new-nationalism-.aspx?pageID=238&nid=25018&NewsCatID=406

    Ottomanism as the new nationalism

    Since it is assumed that the sole obstacle for the Turkish democracy is the republican ideology and the political system of the “secular nation state,” it was also assumed that the conservatives would democratize Turkey and solve “the Kurdish problem.” Nevertheless, Turkish conservatives have never been less nationalistic than republicans, quite to the contrary – it was right wing nationalism that consolidated the power of the nation state. It was the definition of national identity as a synthesis of Turkishness and Islam that managed what republican civic nationalism failed to do: namely, secure the loyalty of ordinary citizens to the new nation state.

    Turkish Islamists has long been critical of the republican regime only because of its secularist character. In addition, they opposed the idea of Turkish “nation state” because of its “minimalism.” In fact, Islamists have always felt resentful about the lost Ottoman Empire and have accused the Westernizers and secularists for this gigantic loss. Finally, the idea of the Ottoman Empire has never been an antidote to nationalism, far from it, Ottomanism just meant a different sort of Turkish nationalism. The empire has always been thought of as the last and the most glorious in the chain of historical “Turkish states.”

    The idea of the Ottoman Empire has induced a nostalgic longing for the days when Turkish sultans ruled diverse people in vast lands. For Ottomanists, the idea of the Ottoman Empire as a multi-ethnic haven for diverse cultures and populations is rather misleading, since the basic idea has always been to recall the times when diverse populations lived under “Turkish rule.”

    We can understand the AKP’s domestic politics concerning Kurds and foreign policies concerning the regional crises better under this light. The AKP tried to depend on “the politics of religious brotherhood” to suppress the Kurdish opposition, because of its Ottomanist/nationalist (rather than Islamist) convictions. The ruling party simply wanted Kurds to abide by the rule of the new Turkish state, which started to define itself as a sort of neo-Ottoman state. That is why Turkish conservatives feel genuinely disappointed and betrayed when Kurds ask for more than what they had under an Ottoman-style system of benevolence and obedience.

    It seems that while right wing nationalism in Turkey does not sounding anything like its Cold War discourses, it has reinvented itself under a soft spoken Ottomanism. The new version of nationalism is liberal only concerning a handful of minorities, but no milder when the Turkish rule is actually challenged by the Kurds.

    The AKP’s foreign policy can also be seen in similar way, and of course the limits of the Ottomanist idea are seen more clearly in the international arena. Still, it seems that the Foreign Minister cannot give up the idea. It has recently been reported that the Foreign Ministry has decided to define the “ex-Ottoman subjects” all over the world as part of the Turkish diaspora, and is planning to invite them to Turkish events in various Turkish Embassies. Thank God, this is the least dangerous, compared with other Ottomanist policies.

  5. Pingback: PLANUL PENTRU O NOUA ORDINE MONDIALA prin strategia ”HAOSULUI CONSTRUCTIV”. Imperativul energetic si subminarea suveranitatilor nationale. CE CAUTA AMERICANUL IN SIRIA? - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  6. Pingback: ERDOGAN, NOUL SULEIMAN. Premierul Turciei critica aspru Rusia, China si Iran - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  7. Pingback: BALCANII, INCA O DATA BUTOIUL CU PULBERE AL EUROPEI? Scenariul RAZBOIULUI BALCANIC, repus pe tapet de Rusia - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  8. Pingback: APARE STATUL KURD PE HARTA ORIENTULUI MIJLOCIU? Ce semnificatie au SCUZELE cerute de Israel Turciei?/ Coreea de Nord in FRENEZIA BLUFULUI NUCLEAR - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  9. Pingback: Presa din TURCIA despre anexarea NORDULUI GRECIEI, CIPRULUI si zonelor din SIRIA si IRAK. HARTA TURCIEI MARI sau NOUL IMPERIU OTOMAN - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  10. Pingback: TURCIA VREA “ACTIUNE TERESTRA” IN SIRIA/ Atacurile SUA impotriva STATULUI ISLAMIC au distrus… RAFINARIILE PETROLIERE siriene/ David Cameron: CONSPIRATIONISTII non-violenti, la fel de periculosi ca TERORISTII ISLAMISTI/ Statul Islamic: ne
  11. Pingback: TURCIA VS SIRIA: Erdogan Magnificul, RAZBOIUL TOTAL, pacea si dezinformarea | Cuvântul Ortodox
  12. Pingback: LOVITURA DE STAT IN TURCIA | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare