MITROPOLITUL EMANUEL (Patriarhia Ecumenica) la ”hramul” Vaticanului, despre ”RESTABILIREA LEGATURII EUHARISTICE” dintre Biserica Ortodoxa si Papism (VIDEO)

• Orthodoxie.com: O delegatie a Patriarhiei Constantinopolului a fost primita la Vatican

Cu ocazia sarbatorii Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, pe 28 iunie, o delegatie a Patriarhiei Constantinopolului a fost primita la Vatican. Delegatia, trimisa de catre Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I, a fost compusa din IPS Emmanuel Adamakis, Mitropolit al Frantei, director al Biroului Bisericii Ortodoxe la Uniunea Europeana, IPS Ilie Katre, episcop de  Philomelion in Statele Unite, si de diaconul Paisie Kokinakis, codicograf al Sfantului Sinod al Patriarhiei Ecumenice. Papa Benedict al XVI-lea a multumit pentru roadele Cociliului Vatican II si avansarea in dialogul intre catolici si ortodocsi. El a subliniat, de asemenea, ca sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, ”patroni” ai Bisericii Romei, precum si sarbatoarea Sfantului Apostol Andrei, ”patron” al Patriarhiei Constantinopolului au devenit o ocazie pentru schimbul traditional de vizite intre cele doua biserici pentru afirmarea dorintei comune de continuare a caii care “duce spre ziua binecuvantata” cand cele doua Biserici vor putea partaja aceeasi “masa euharistica“. Pentru a citi [in franceza] cuvantul Mitropolitului Emmanuel, a se vedea AICI.

Sursa [in franceza] ZENIT:

Discursul Papei Benedicit al XVI-lea

O “profunda fraternitate” intre ortodocsi si catolici

***

Cuvantul Mitropolitului Emanuel al Frantei cu ocazia sarbatorii Bisericii Romei (29 iunie 2012)

Sanctitatea Voastra,

Astazi, ne este acordata din nou deosebita onoare de a ne prezenta in fata Voastra, in numele fratelui Vostru, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, pentru a va transmite salutarile sale binevoitoare cu ocazia sarbatorii Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, sarbatoare a Scaunului Bisericii Romei.

Cu aceasta ocazie trebuie sa amintim importanta dialogului intre cele doua Biserici Surori, care constituie fermentul comuniunii pe care noi dorim sa o restabilim, si caruia ne conscram prin inmultirea intalnirilor, in perspectiva caii noastre comune de restabilire a legaturii euharistice care ne lipseste atat de mult.

La fel cum painea este compusa plecand de la un mare numar de boabe de grau, tot astfel, “noi toti, impreuna, si cu Hristos, facem un intreg. De fapt, nu se hraneste dintr-un trup unul, si altul din alt trup; este acelasi trup care ii hraneste pe toti.” Astfel. Sfantul Ioan Gura de Aur exprima uniunea prin Euharistie, comentand un fragment din Sfantul Apostol Pavel [“Că o pâine, un trup, suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine“. (I Cor. 10, 17)]. (Omilie la I Cor, 24,2; Euharistia in antichitatea crestina, Paris 1981, pag. 185)

Predicatorul urmeaza cu un indemn la dragoste, care, dupa tonul predicii, pare ca lipsea la epoca sa printre destinatarii sai: “acum, daca noi toti ne hranim cu aceasta paine, si daca devenim chiar aceasta, de ce nu manifestam aceeasi dragoste? De ce, din acelasi motiv, nu devenim unul intru aceasta?“. Aceasta dragoste trebuie sa patroneze intre cei care se impratasesc pentru ca ei constituie Trupul unic al lui Hristos. Legatura intre impartasanie si dragoste este mai mult decat una morala, caci Euharistia este vazuta aici ca o putere de dragoste si coeziune, specifica pentru a depasi opozitiile intre membrii aceleiasi adunari. Aceasta este conform uneie exprimari a Sfantului Apostol Ioan, care leaga in mod strans dragostea de Dumnezeu de cea de frati. (cf. I Ioan 4, 20-21 [ “Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său.”])

In acelasi sens, aducand jertfa veterotestamentara din prinosul de paine (Numerii, 15, 16s [17-21: Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis: “Vorbeşte fiilor lui Israel şi le spune: Când veţi intra în pământul în care vă duc, Şi veţi mânca pâinea ţării aceleia, să înălţaţi prinos Domnului. Pârgă din aluatul vostru să înălţaţi dar Domnului o azimă; dar s-o înălţaţi aşa ca prinosul din arie; Pârgă din aluatul vostru să înălţaţi dar Domnului din neam în neam”.]), Sfantul Chiril aplica imaginea spicelor de grau comunitatilor care reprezinta prinosul umanitatii oferite lui Hristos si transferate deja prin Euharistie in ceruri. Prin crestini, acest transfer este promis intregii umanitati. Spicele reunite in snopi exprima uniunea intre membrii Bisericii. Astfel: “Spicul de grau nu este considerat a fi singur, …dar oferit in snop, adica o singura legatura este facuta din numeroase spice (…). Unul este Iisus Hristos, chiar daca noi il consideram compus sub aparenta unui snop, si este asa prin faptul ca contine in El insusi toti crestinii, dupa o uniune care este spirituala” (Glaphira sau pariti alese din Numerii; PG 69, 624A, text semnalat apropo de unitatea Bisericii de G. Florovski, “Trupul lui Hristos viu” in J.-J Von Allmen Sfanta Biserica universala, Neuchâtel-Paris, 1948, p. 35, n.1; cf. E. Mersch, op. cit. p. 507-508, n. 1). Precum spicele sunt legate pentru a fi oferite impreuna, tot astfel crestinii trebuie sa participe impreuna la Euharistie pentru a constitui unicul Trup al lui Hristos.

Imaginea spicelor legate in snop poate sa priveasca comunitatile locale, dar, de asemeni, si Biserica universala, caci fiecare comunitate, prin Euharistie, este in comuniune cu celelalte comunitati ecleziale reunite in jurul aceleiasi marturisiri de credinta. Indraznesc sa ma gandesc ca astfel de perspective s-au facut tot mai mult posibile prin Conciliul Vatican II de la care in acest an sarbatorim cea de-a cincizecea aniversare.

Or, realismul catolicitatii Bisericii trebuie descoperit si redescoperit, cunoscut si recunoscut fata de celalalt din moment ce este numit frate.

Astfel, odata catolicitatea descoperita de fiecare in propia sa Biserica, gratie unei inradacinari autentice in gandirea patristica traditionala, devine posibil ascultarea principiului unitatii cu alte comunitati, alte eparhii, si in final, cu umanitatea in intregime, careia Hristos ii promite lacasurile ceresti.

Aceasta este in mod special aplicabila dialogului ecumenic, unde fiecare participant poate si trebuie sa dezvolte o conceptie sanatoasa a Bisericii, caci impartasirea cu Trupul si Sangele lui Hristos nu poate fi redusa la un act individual; cu cat mai mult acest sens al Bisericii va fi aprofundat si raspandit de fiecare membru, cu atat mai mult comunitatile ecleziale se vor putea apropia mai bine pentru a se descoperi si a se inteleage cu privire la o viziune inclusiva a Bisericii.

Dragostea este atunci o dimensiune ecleziala si eshatologica, pe care putem sa o plasam in relatie cu impartasirea euharistica. Dincolo de caracterul efemer al bunurilor noastre materiale, dragostea prin milostenie demonstreaza continuitatea Imparatiei ce va sa vina. Bunurile materiale sunt oferite celor saraci pentru a prepara trecerea nostra catre Imparatia cerurilor, care nu este efemera, ci care constituie lacasul nostru definitiv. Dragostea este de asemenea o forma de comuniune intre cel care da si cel care primeste. In sensul pe care-l vad, aceste reflectii releva un dinamism prezent astazi in dialogul dintre Bisericile noastre Surori, in care dragostea hraneste dialogul de adevar pe care-l intretinem.

Nu vom insista insa asupra actualitatii temelor ecumencie aici evocate: dragostea se exercita fata de fratii care marturisesc aceeasi credinta comuna si se impartasesc din acelasi Potir, aceasta conditie fiind indispensabila pentru a face posibila, de asemenea, iubirea pe plan interconfesional, unde ea este de deschidere catre celalalt si de descoperire a diferentelor; iubirea este de asemenea inseparabila de adevar, de care constiinta noastra teologica si dogmatica este responabila in fata lui Dumnezeu, dar de asemeni vizavi fata de sine insasi si fata de celalalt. Cand milostenia, departe de a fi limitata doar la bunurile materiale, ea poate fi de asememea o hrana ce se gaseste, ca aici, in bogata traditie a Parintilor, pentru a fi impartita cu cei care ii resimt nevoia. Aceasta hrana este oferita, susceptibil de a imbogati pe oricine are o autentica dorinta de adevar, de impreuna-cautare, si fara sa slabeasca aceasta unitate care ne lipseste atat de mult.

Sanctitatea Voastra,

In acest duh de dragoste apostolica incarnata de cei doi corifei Apostoli, Petru si Pavel, va transmitem, urarile fratelui vostru din Constantinopol, Patriarhul Ecumenic, Bartolomeu:

La multi ani, Sanctitatea Voastra!

• Episcopia romano-catolica de Iasi: Vatican: Audienţă acordată delegaţiei Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol cu ocazia solemnităţii sfinţilor apostoli Petru şi Paul (28 iunie 2012)

Discursul pe care Papa Benedict al XVI-lea l-a adresat membrilor delegaţiei ortodoxe

“Preamăriţi-l pe Domnul împreună cu mine, să înălţăm numele lui împreună” (Ps 34,4)

Iubiţi fraţi în Cristos,

În această fericită împrejurare a sărbătorii sfinţilor Petru şi Paul, patroni ai Cetăţii şi ai Bisericii Romei, îmi este deosebit de plăcut să vă primesc cu cuvintele Psalmului care vor fi cântate în solemna liturgie euharistică în cinstea acestor doi mari apostoli şi martiri. Formulându-vă un bun-venit călduros, vă cer să-i spuneţi Sanctităţii Sale Bartolomeu I şi Sfântului Sinod sentimentele iubirii mele fraterne şi a recunoştinţei mele vii pentru că a voit să trimită şi anul acesta vrednici reprezentanţi ca să participe la această celebrare a noastră şi să duceţi un salut cordial clerului, călugărilor şi tuturor credincioşilor din Patriarhia Ecumenică.

Prezenţa voastră aici la Roma cu ocazia festivităţii liturgice a sfinţilor Petru şi Paul ne oferă o oportunitate specială de a înălţa cântarea noastră de laudă pentru minunăţiile pe care harul divin, de la care provine orice bine, le-a săvârşit în viaţa celor doi apostoli, făcându-i vrednici să intre triumfători în gloria cerească după ce au trecut prin baia regeneratoare a martiriului. În afară de asta, sărbătoarea sfinţilor Petru şi Paul ne dă posibilitatea de a-i mulţumi împreună Domnului pentru lucrările extraordinare pe care El le-a săvârşit şi continuă să le săvârşească prin apostoli în viaţa Bisericii. Predica lor, pecetluită de mărturia martiriului, este fundamentul trainic şi peren pe care se zideşte Biserica şi în fidelitatea faţă de depozitul credinţei transmis de ei găsim rădăcinile comuniunii pe care deja o experimentăm între noi.

Veneraţi fraţi, în această întâlnire a noastră de astăzi, în timp ce încredinţăm mijlocirii glorioşilor apostoli şi martiri Petru şi Paul rugăciunea noastră pentru ca Domnul, bogat în milostivire, să ne dea harul de a ajunge curând la ziua fericită în care vom putea împărtăşi masa euharistică, înălţăm glasurile noastre în imnul de laudă adus lui Dumnezeu pentru drumul de pace şi de reconciliere pe care El ni-l dăruieşte să-l parcurgem împreună. Anul acesta este a cincizecea aniversare a deschiderii Conciliului al II-lea din Vatican, care va fi celebrată în mod solemn la 11 octombrie. Chiar concomitent cu acest Conciliu, la care, cum bine ştiţi, erau prezenţi câţiva reprezentanţi ai Patriarhiei Ecumenice în calitate de Delegaţi fraterni, a început o nouă fază importantă a relaţiilor dintre Bisericile noastre. Vrem să-l lăudăm pe Domnul înainte de toate pentru redescoperirea fraternităţii profunde care ne leagă, de asemenea şi pentru drumul parcurs în aceşti ani de Comisia Mixtă Internaţională pentru Dialogul Teologic dintre Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă în ansamblul ei, cu dorinţa ca şi în faza actuală să se poată face progrese.

Amintind aniversarea Conciliului al II-lea din Vatican, mi se pare necesar să amintesc figura şi activitatea neuitatului Patriarh Ecumenic Athenagoras, de la a cărui dispariţie se vor împlini peste câteva zile patruzeci de ani. Patriarhul Athenagoras, împreună cu Fericitul Papă Ioan al XXIII-lea şi cu Slujitorul lui Dumnezeu Papa Paul al VI-lea, însufleţiţi de acea pasiune pentru unitatea Bisericii care provine din credinţa în Cristos Domnul, s-au făcut promotori ai unor iniţiative curajoase care au deschis drumul pentru relaţii reînnoite între Patriarhia Ecumenică şi Biserica Catolică. Este pentru mine motiv de bucurie deosebită să constat că Sanctitatea Sa Bartolomeu I urmează, cu reînnoită fidelitate şi creativitate rodnică, drumul trasat de Predecesorii săi Patriarhii Athenagoras şi Dimitrios, remarcându-se la nivel internaţional prin deschiderea sa la dialogul dintre creştini şi pentru angajarea în slujba vestirii Evangheliei în lumea contemporană.

Eminenţă, iubiţi membri ai delegaţiei, mulţumindu-vă încă o dată pentru prezenţa voastră aici în mijlocul nostru, vă asigur de rugăciunea mea pentru ca Domnul să dea sănătate şi putere Sanctităţii Sale Bartolomeu I şi să dea prosperitate şi pace Patriarhiei Ecumenice. Dumnezeu atotputernicul să ne dăruiască o comuniune tot mai deplină după voinţa Sa, pentru ca să-l putem preamări mereu numele Său “cu o singură inimă şi un singur suflet” (Fap 4,32).

Benedictus pp. XVI

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu