Franta: EUTANASIA analizata pentru LEGALIZARE

14-02-2013 1 minut Sublinieri

Euthanasie

Consiliul Naţional al Ordinului Medicilor din Franţa va examina, pentru prima dată, propunerea de a permite printr-un colegiu medical, “sedarea terminală” pentru pacienţii muribunzi, care au înaintat “cereri persistente, lucide şi repetate” în acest scop, relatează AFP, citată de Mediafax. 

Afirmând că este vorba de “o datorie de umanitate”, Ordinul doreşte ca aceste cazuri de “moarte asistată” medicalizată să fie rezervate “situaţiilor excepţionale”, cum ar fi “agoniile îndelungate” sau durerile “incontrolabile”, pentru care legile actuale nu oferă răspunsuri.

“La cererile persistente, lucide şi repetate ale unei persoane care suferă de o boală incurabilă, nu poate fi operată şi i se aplică tratament paliativ, ar trebui să fie luată o decizie medicală legitimă în cazul situaţiilor clinice excepţionale, cu condiţia ca acestea să fie identificate ca atare, nu doar de un singur medic, ci şi de o echipă”, potrivit unui comunicat al Ordinului.

În descrierea morţii asistate, Ordinul invocă o “datorie de umanitate”, fără a utiliza în mod direct termenul de eutanasiere.

Legea Leonetti din 2005, încă puţin cunoscută, “răspunde mai multor situaţii privind sfârşitul vieţii”, informează documentul intitulat “Sfârşitul vieţii, «moarte asistată» “, emis de către Ordin.

Această lege “autorizează folosirea unor tratamente în doze eficiente pentru ameliorarea durerilor pacientului, cu acordul său, în timp ce aceste doze ar fi putea să îi scurteze restul vieţii“, aminteşte Ordinul.“Totuşi, legea poate să nu ofere nici o soluţie pentru unele cazuri de agonie îndelungată sau pentru dureri psihice şi/sau fizice care, în pofida tratamentelor, rămân incontrolabile”, notează documentul.

Deşi aceste cazuri sunt “rare, (ele) nu ar trebui să rămână fără răspuns” adaugă Ordinul, recunoscând existenţa unor “situaţii excepţionale care nu sunt luate în considerare” de legea actuală.”Din respect faţă de demnitatea umană şi pentru a îndeplini o datorie de umanitate, ar putea fi permisă o sedare adaptată, profundă şi terminală, permisă de un colegiu prestabilit”, declară Ordinul.


Categorii

1. DIVERSE, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “Franta: EUTANASIA analizata pentru LEGALIZARE

  1. Sper să nu se repete scenariul istoric ca la homosexualitate:

    întâi era condamnată, apoi tolerată, apoi legalizată, șii… Doamne ferește! să nu ajungă obligatorie!

  2. Iată ce face combinația mortală (acum, la propriu) umanism-secularism-toleranță, valori de vârf ale Statului (L’État) francez, și ale occidentului, în general…

  3. 1. “La loi Leonetti : pas d’obstination déraisonnable et ni prolongation artificielle de la vie du patient. Le médecin peut prendre le risque d’abréger la vie en administrant la dose de sédatifs et antalgiques qu’il juge nécessaire à son état.
    Cette décision ne peut être prise qu’après consultation des directives anticipées du patient, ou de la personne de confiance ou de la famille.

    La volonté du patient de militer ou cesser un traitement doit être respectée.

    Il est interdit de donner délibérément la mort à autrui.”

    2. “La volonté du patient de militer ou cesser un traitement doit être respectée
    En effet, l’offre de soins palliatifs reste insuffisante.
    Elle doit être développée avec des moyens humains et techniques à la hauteur des ambitions des soignants et des souhaits des patients et de leur famille. Elle doit être harmonieusement répartie sur le territoire, ce qui est loin d’être le cas aujourd’hui en matière d’égalité d’accès à des soins spécifiques. Elle doit permettre une fin de vie sereine, si possible dans le lieu de vie habituel du patient. En 2012, 70% des fins de vie ont lieu en établissements”

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare