Dezvaluirile unui fost membru al sectei MISA despre satanicul “guru” GREGORIAN BIVOLARU: sclavie, orgii cu minore, sex liber, destramarea familiilor, nebunie si cancer/ MONICA MACOVEI A CERUT ABUZIV ACHITAREA MONSTRULUI “YOGHIN” si sanctionarea magistratilor care au lucrat la dosarul MISA

3-03-2013 6 minute Sublinieri

 gregorian bivolaru guru misa

Un membru MISA, Costea Cornel, a declarat astazi în faţa completului Tribunalului Cluj, împuternicit cu judecarea procesului de trafic de persoane, în care este implicat Gregorian Bivolaru, alături de locotenenţii din MISA, că are pretenţii în valoare de 666.666 euro, pentru perioada în care a fost înregimentat în ashramurile din Bucureşti. El spune că ajunseseră sclavi care munceau fără bani, în diverse locaţii din oraş, pentru bunăstarea şefilor MISA. Aceasta în locul integrării spirituale.

“Ne lua tot ce putea din forţa noastră, energia. Spuneau: cu cât dai mai mult, cu atât iei mai mult de la mine. Munceam până nu mai puteam. Când se împărţeau roadele muncii nu mai participam. Am muncit foarte mult la o vilă din sectorul 1. Când a fost gata vila, normal trebuia să fie vândută şi roadele să fie împărţite. Vila a rămas în proprietatea unui mahăr”, a început martorul să povestească.


Trimise în Japonia

Fetele mergeau în Japonia de bună voie şi trimiteau bani în ţară. Se duceau de câte două ori pe an. Pe cele care erau minore nu cred că le lăsa să meargă în străinătate. Minorele le folosea el. Nu erau obligate să joace în filme, dar ele voiau, se înghesuiau. Erau foarte multe care îşi doreau cu ardoare să facă dragoste cu Grig. La Obor 2 era o cameră pentru fetele care îl aşteptau pe Grig să facă dragoste. Aveau nişte avantaje, fără să lucreze, două săptămâni, primeau mâncare foarte bună şi multe alimente din astea exotice. Aşteptau să se facă loc. Aşa plăteau. Făceau dragoste. De câte ori avea chef, dar asta e, că nu prea avea chef”, continuă el.

Yoghinii înnebuneau şi făceau cancer

“Mulţi yoghini au înnebunit ori s-au îmbolnăvit de cancer. Culmea ironiei, pentru că el avea nişte teorii împotriva cancerului, el vindeca orice tip de cancer. Distrugerea familiei era o consecinţă colaterală. Era inevitabil. Era această teorie, să fii deschis în relaţii. Nu se supăra dacă aveai relaţii şi cu altă fată. S-au destrămat multe familii. Foarte mulţi instructori de yoga dădeau acest exemplu. Aceste relaţii deschise. Erau două tipuri de scenete în care jucau fetele. Concursurile de shahti, ca să o aleagă pe cea mai deşteaptă, cea mai grozavă, cu probe mai vizibile şi mai puţin vizibile, doar pentru ochii lui Grig, cu componente greţoase. Au apărut în colaje transpuse în filme pornografice. Fetele care au văzut aşa ceva s-au supărat, unele au protestat”, susţine Costel Cornea.

Grig a făcut totul după capul lui

Potrivit acestuia, “au metode foarte ingenioase de a atrage adepţi în continuare. Curiozitatea, sexualitatea. În primul an evoluţia este pozitivă. Apoi apar intervenţii dăunătoare ale instructorilor. Lecţiile de respiraţie nu au fost bine predate, pot să te ducă la nebunie. Mulţi au înebunit. Grig nu a avut un expert, a făcut totul după capul lui. Adoptând un aer doct, că el le ştie pe toate. Nu prea mai e adorat. A fost adorat acum 10 ani. Unde eram eu, prieteni, se făcea sex, dar nu pe bani. Eu am fost cel care a stricat totul. A venit instructorul de yoga la mine, cu băieţi şi fete. Că să vedem un film iniţiatic. Ce părere aveţi? Fetele au spus că a fost grozav. Eu am spus că e un film pornografic. Au fost dezamăgiţi. Apoi s-au dus în altă parte”, afirmă Cornea .

Pedepse cu raderea pe cap şi dezbrăcarea în public

“Dacă greşeai cu ceva te dădea afară din ashram, te tundea zero, îţi dădea pedepse suplimentare, şi pe fete le tundea zero. Trebuiau să alerge noaptea dezbrăcate în jurul blocului. Mi-a furat nişte ani din viaţă. Mi-a promis evoluţie sprituală. Eu a trebuit să repet anul în anul 7, pentru că nu ajungeam la cursuri. Făceam activităţi productive şi nu mai aveam timp. Am cerut să mă integrez în ashramul Obor. Mă trimite pe şantier. Odată mi s-a uscat gura. M-am dus să beau o gură de apă. Era un platou cu nişte cireşe mari, roşii. Nu am mai ştiut ce-i cu mine. Nu am mai gândit. Am mâncat una. Domnişoara Georgiana mi-a spus: Măi, ce faci? Ce scuze? Îţi aduc cireaşa. În aceeaşi seară Marius m-a anunţat. Eşti detaşat la Faur. Ce e la Faur? Fără uşi, negru pe dinăuntru, au stat ţiganii acolo şi au pus uşile pe foc. Pe jos era noroi. Cu lopata l-am scos. Am stat din aprilie 2000 până în ianuarie 2004. Nu doar că ne ţineau cu forţa, dar ne ameninţau că ne dă afară. Unii dintre noi se obişnuiseră acolo. Tăiau legătura cu părinţii, cu rudele, cu exteriorul. Din 2004 când m-au dat afară, abia în 2009 am obţinut un contract de muncă cu carte, normal. Nu mai ştiam ce să facem în viaţa civilă, viaţa reală”, îşi aminteşte Cornea.

Tinerii atraşi cu orgiile

Când mi-am dat seama, că timp de un an de zile vor să scape de mine. Am realizat  acest lucru şi i-am trimis un bilet lui Grig. Că vreau să plec în oraş. Pe prietena mea voiau să o mute la un ashram în Ferentari. Gata, plecăm, nu mai stăm. Ne-au împins treptat pe margine. Evoluţia spirituală este o momeală pentru cei cam de 30-40 de ani. Cu asta m-a atras pe mine. Pe cei de 19-20 cu fete multe îi atrage cu sexul liber. Pe cei mai mulţi cu tehnici tantra yoga. Erau în MISA colegi de formaţie intelectuală, şi studenţi. Dar şefi erau în primul rând şoferii, în al doilea rând tâmplarii şi electricienii. Iar în al treilea rând cei mai vechi”, a mai spus martorul.

Bivolaru va fi audiat de la distanţă

Tiberius Bărbăcioru, avocatul lui Gregorian Bivolaru, ne-a declarat că are îndoieli privind declaraţiile părţilor vătămate de la această judecată. El a subliniat că doar două persoane au făcut declaraţii împotriva clientului său, în timp ce o parte civilă a dorit să fie reintegrată de unde a plecat. “Au dat declaraţii asupra cărora noi avem mari îndoieli. Vom încerca cu martorii noştri să arătăm că acuzaţiile nu sunt fondate. Părţile vătămate acuză că au fost supuse la munci care nu au fost retribuite, dar nu se verifică, pentru că toată activitatea a fost desfăşurată de bună voie, iar compensaţii au fost de ordin nemateriale, cazare. Chiar una din părţile civile a relatat că a regretat plecarea de acolo. Persoanele au fost bine tratate acolo”.

Cifra diavolului în suma pretinsă

Constituirea de parte civilă s-a făcut cel puţin în mod hilar. S-a solicitat cifra 666.666 euro. Am întrebat care este fundamentul acestei constituiri. Au explicat că este un număr ezoteric, malefic, unicul criteriu avut în vedere. Ne trezeşte mari semne de întrebare asupra seriozităţii părţii civile. Toată lumea ştie conotaţia malefică a acestui număr. Urmează să solicităm audierea lui Gregorian Bivolaru prin comisie rogatorie în dosarul de la Înalta Curte. Dânsul are cunoştinţă de mersul procesului şi urmăreşte cu interes evoluţia”.

Fostul procuror general al Parchetului Curtii de Apel Bucuresti, George Balan (foto) actualmente pr george balan 400xxprocuror la aceeasi unitate de parchet, a dezvaluit in premiera pentru Lumeajustitiei.ro modul in care fosta ministresa a Justitiei, Monica Macovei s-a imixtionat fatis in dosarul privindu-l pe liderul sectei MISA, Gregorian Bivolaru. Este pentru prima data cand un magistrat care a lucrat in dosarele de crima organizata ale membrilor Miscarii de Integrare Spirituala in Absolut (MISA) vorbeste despre ce s-a intamplat in perioada 2005, cand anchetele erau in toi.

– PCAB a fost parchetul care a generat super-mediatizata ancheta privind secta MISA, care s-a finalizat cu mai multe trimiteri in judecata, pe fapte de crima organizata si coruptie sexuala. Anchete care au culminat cu fuga gurului Gregorian Bivolaru in Suedia. Luni in sir, adeptii MISA au protestat sub geamurile voastre. De ce nu s-a finalizat anchetele cu condamnari?

– Am lucrat la aceste dosare impreuna cu un grup de procurori si ofiteri de politie judiciara. Pot sa spun ca toti colegii care au lucrat in acest dosar si-au facut datoria si a fost o onoare pentru mine sa pot lucra cu dansii. Cauza a prezentat o complexitate deosebita, iar derularea anchetei a relevat ca pe langa aspectele procesuale specifice unui astfel de dosar, si-au facut aparitia si aspecte ce au tinut de forme de presiune asupra magistratilor. Ma refer la demonstratii zgomotoase, controale numeroase efectuate de Inspectia CSM si Parchetul Inaltei Curti, la foarte multe sesizari, plangeri ce curgeau in cascada de la persoanele cercetate impotriva procurorilor si ofiterilor de caz, dar si declaratii publice ale ministrului Justitiei de atunci.

Va referiti la Monica Macovei, cea care a ordonat inspectiile CSM in acea vreme? A facut monica-macovei-vasilica-danilet-ghimpele.ro_-630x472presiuni directe sau prin interpusi asupra colectivului dvs. de anchetatori?

– Fostul ministrul Monica Macovei a avut mai multe interventii publice prin care a solicitat pe de o parte cercetarea, anchetarea si sanctionarea magistratilor care au lucrat la acest dosar, dar si achitarea inculpatului Gregorian Bivolaru – afirmatii facute pe postul Antena 3 in data de 4.01.2005. Acest aspect a fost cuprins si de catre concluziile Inspectiei CSM, iar afirmatiile mele au acoperire deplina.

– Din informatiile dvs. operative de la acea vreme, existau indicii ca Monica Macovei are conexiuni stranse cu secta MISA? Dar alti magistrati? Si sub ce forme?

– Informatiile sunt deja publice privind sprijinul acordat acestei grupari prin APADOR-CH, iar cu privire la alti magistrati este de notorietate cazul judecatoarei Simona Lungu, cu toate ingredientele si picanteriile prestatiei domniei sale.

 – Care este parerea dvs. de specialist privitoare la refuzul Curtii Supreme din Suedia de a nu-l extrada pe Gregorian Bivolaru. A facut Ministerul Justitiei toate demersurile necesare in vederea extradarii si cum s-au simtit procurorii de caz, cand au constatat ca autoritatile politice sunt contra lor?

 – N-am sa comentez din punct de vedere judiciar solutia autoritatilor suedeze si, in general, nu am sa comentez aspecte judiciare despre aceste cauze, deoarece inca sunt proceduri pe rol. Dar la nivelul colegilor mei s-a resimtit un sentiment profund de frustrare in raport de munca titanica desfasurata, stresul la care au fost supusi si reactia Ministerului Justitiei la solicitarile pe care le-am formulat in raport de cauza – respectiv cererea de extradare a inculpatului Bivolaru care a fost initiata de PCAB. Colegii mei, si au fost circa opt procurori, au receptionat in mod negativ apelurile ministrului Justitiei privind sanctionarea lor in timp ce derulau ancheta MISA, si mai ales interventia publica a acesteia, privind achitarea inculpatului Gregorian Bivolaru sau restituirea cauzei la parchet. Repet, toate aceste declaratii se faceau in momentul in care era o ancheta pe rol, aducand in randul echipei un sentiment de inutilitate a muncii. Consider ca orice forma de imixtiune si presiune in activitatea magistratilor trebuie repudiata ca cel mai mare rau existent pentru sistemul judiciar. Cred ca si celelalte forme de presiune, cum ar fi diminuarea salariilor magistratilor, reprezinta un atac la independenta noastra si pune in dependenta corpul magistratilor in raport cu Executivul. Si acesta este un mare pericol pentru buna functionare a sistemului judiciar. Din aceasta perspectiva, cred cu tarie ca viitorul CSM va trebui sa aiba o atitudine ferma, hotarate de sanctionare publica a oricarori forme de presiune si imixtiune si sa reprezinte cu adevarat un garant pentru independenta Justitiei. […]

dezvaluirile-unui-fost-adept-misa-daca-greseai-te-tundea-zero-multi-yoghini-au-innebunit-ori-s-au-imbolnavit-de-cancer-video-18445094

Legaturi:


Categorii

1. DIVERSE, Erezii, secte, rataciri, sminteli, inselari, scandaluri..., Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Tradatori si lichele

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la “Dezvaluirile unui fost membru al sectei MISA despre satanicul “guru” GREGORIAN BIVOLARU: sclavie, orgii cu minore, sex liber, destramarea familiilor, nebunie si cancer/ MONICA MACOVEI A CERUT ABUZIV ACHITAREA MONSTRULUI “YOGHIN” si sanctionarea magistratilor care au lucrat la dosarul MISA

  1. Preşedintele CN al PSD, Adrian Năstase, a declarat, duminică, la Râmnicu Vâlcea, că în 2004 nu a fost învins în alegerile prezidenţiale de către Traian Băsescu, ci de MISA şi a motivat faptul că nu a cerut renumărarea voturilor prin faptul că nu putea risca să arunce ţara în haos.

    “În 2004 am fost învins de MISA. Şi, mai mult decât atât, faptul că în acea seară în care rezultatele votului au fost de 50% -50% nu am cerut o renumarare a votului a salvat România de un fenomen de tip Kiev, care ne întorcea ca imagine cu mult în urmă. Se aflau deja adunate grupuri portocalii, cu cărămizi, cu borduri, pregătiţi pentru o revoluţie portocalie ca la Kiev. Aceste informaţii le aveam primite de la serviciile secrete. Nu puteam risca să arunc ţara în haos, mai ales după ce abia încheiasem negocierile cu Uniunea Europeană. Foarte mulţi tineri MISA au venit la vot în secţiile speciale din Gara de Nord” a declarat Nastase.()

    mm

  2. Dupa mintea mea NU MISA l-a impus si il tine pe Basescu la putere…ci un Licurici. Dezvaluirile de azi au o tinta politica. Poate chiar 2ua.

    E foarte posibil ca MISA sa fie un ochi din plasa cu care natiunea romana e pescuita. Si din care plasa nu prea vad scapare, cel putin de la om.

  3. Din pacate, toate lucrurile expuse mai sus, sunt adevarate! Eu ma refer mai ales la tehnica de respiratie pranayama, care a provocat nebunie multora. Spre norocul meu – care am fost atras in adolescenta de aceasta yoga demonica, practicand si pranayama – n-am innebunit, dar am trait niste experiente groaznice, pe care nu le doresc nimanui. Dar, lucrul cel bun, este ca m-a apropiat de Dumnezeu si de Ortodoxie, asa ca nu pot decat sa spun: Multumesc, Doamne!

  4. mien nu mi-e clar de ce Macovei il acoperea pe Bivolaru.

  5. @ Petra:

    In afara de motivele mai personale (apropo, vezi si pe insul de langa ea din poza), e vorba de cele spuse si aici: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/02/26/laszlo-tokes-si-monica-macovei-reprezentantii-intereselor-anti-romanesti/ despre toate eforturile depuse pentru distrugerea Romaniei, pe toate fronturile, pentru ca slujea inca de atunci o cauza straina. “Cauza” care l-a si luat sub aripa protectoare pe “Grieg”.

  6. http://www.evz.ro/detalii/stiri/Protest-MISA-la-Curtea-Suprem-Noi-vrem-dreptate-pur-ei-ne-au-pus-pumnul-n-gur-10047.html

    O femeie, martor în dosarul lui Gregorian Bivolaru, a povestit la ultimul termen în faţa instanţei supreme, tratamentul la care a fost supusă în calitatea ei de yoghină de către liderul MISA şi acoliţii acestuia, care i-au spus să facă sex pe morminte pentru a se apropia de zeiţa Kali şi să mănânce tămâie. Luminiţa Stoienescu a povestit instanţei că a început să practice yoga în 1993, ştiind că Gregorian Bivolaru era cel care controla toată activitatea yoghină. “Mi se spunea să fim mai deschişi în principal sexual. Ei spuneau că totul este permis atâta vreme cât invocai o rugăciune către Dumnezeu. (…) Mi s-a propus la un moment dat să fac sex pe morminte. Mi s-a spus atunci că în felul acesta mă apropii de zeiţa Kali, cunoscută drept zeiţa morţilor, lucru pe care eu l-am refuzat. (…)

    Mi s-a spus că sunt o inhibată şi că nu pot evolua. După aproape un an l-am cunoscut, la Herculane, pe Gregorian Bivolaru, la o întâlnire a cursanţilor din prima săptămână a lunii mai 2004. S-au practicat acolo spirale, meditaţii şi sex în grup. Bivolaru stătea pe un fel de pupitru, iar prin faţa lui se perindau fete de toate vârstele. Am observat că cele care erau pe gustul lui erau alese şi chemate ulterior la Bucureşti, prin instructorii lor, de către Bivolaru. Şi eu am fost una dintre fetele chemate“, a spus Luminiţa Stoienescu în faţa judecătorilor. În continuare, martora a detaliat tratamentele la care a fost supusă la venirea ei în Bucureşti, pe care le-a catalogat drept “degradante şi de natură a îndepărta o persoană de familie”.

  7. Din pacate este adevarat; un fost coleg de liceu a cunoscut si el atractia sectei, apoi a urmat modificarea personalitatii pina la fuga de familie, neintegrarea in societatea, etc.

    Recomand din suflet cartea Parintelui Paisie Aghioritul “MARII INITIATI AI INDIEI SI PARINTELE PAISIE”. (aceasta ar trebui scrisa bolduit).

    Marturisesc ca si eu am fost atras de ezoterism, yoga, radiestezie, (numita la noi si inforenergetica), bioenergie. Le-am frecventat si vorbesc ca unul care si-a PIERDUT multi ani, care a cunoscut EFECTELE DEZASTROASE asupra sufletului, legaturii cu familia si societatea in general.

    La yoga lui Bivolaru am fost de citeva ori si nu m-a atras. A fost un amestec de hilar si grotesc.
    Din pacate am fost atras in alta capcana, mult mai periculoasa; nu voi detalia, insa aici dracul era mult mai bine camuflat. Tot ce se invata si facea era suprapus peste o regula general valabila: sa fii ortodox practicant (mers regulat la biserica, spovedit, impartasit, fapte bune, pelerinaje). Pe acest sentiment de siguranta si de avint ca mergi pe drumul cel bun, incet incet ti se spala creierul (reincarnare, tot felul de erezii) si ajungi sa gindesti gresit, sa faci lucruri prin care te amagesti si care te duc tot la un fel de nebunie dar acoperita. Pina cazi in prapastie. Si tu credeai ca zborul (duhovniceste) dar nu intelegeai unde esti.

    Numai Maica Domnului pentru rugaciunile Sf. Parinte Paisie m-a salvat din aceasta nebunie. Si dupa zece ani am citit aceasta carte “MARII INITIATI AI INDIEI SI PARINTELE PAISIE” si am inteles mai bine. Daca as putea as cumpara 1000 de exemplare si le-as da tuturor celor care au dubii, care vor sa inteleaga ce se intimpla.

    Trebuie retinut un lucru: daca te impinge curiozitatea, poti merge sa vezi despre ce este vorba dar sa stii ca este o limita peste care daca treci riscurile cresc si efectele pot fi fatale.

    Dumnezeu sa ne pazeasca!

  8. Pingback: ANTENA 3 promoveaza secta orgiastica MISA si favorizeaza pe homosexuali? Cat de "conservator" mai este trustul lui VOICULESCU? Crede ca poate rezista rafuielii regimului neo-securistic LUPTAND IMPOTRIVA LUI DUMNEZEU? - Război întru Cuvânt
  9. Pingback: "GURU" BIVOLARU CONDAMNAT DEFINITIV SI... DEGEABA, la 6 ani de inchisoare: UCIGASUL DE SUFLETE TINERE se afla bine-mersi in SUEDIA, de unde nu poate fi extradat... - Război întru Cuvânt
  10. Pingback: GERMANIA NAZISTA RENASTE? “Der Spiegel” sterge pe jos cu Grecia, “CERSETORUL EUROPEI”, iar un europarlamentar crestin-democrat cu gandire fascistoida cere AMPRENTAREA ROMÂNILOR - Recomandari
  11. Pingback: GUVERNUL DACIAN… SOROS? Senatorul Daniel Savu, fost ofiter de contraspionaj, despre legaturile premierului CIOLOŞ cu secta yoghina MISA a odiosului GREGORIAN BIVOLARU si despre RETEAUA DE INFLUENTA A FORTELOR EXTERNE. Cine este in spatele Cristinei
  12. Pingback: GUVERNUL DACIAN… SOROS? Senator fost ofiter de contraspionaj despre legaturile premierului CIOLOŞ cu secta yoghina MISA a odiosului GREGORIAN BIVOLARU si despre RETEAUA DE INFLUENTA A FORTELOR EXTERNE. Cine este in spatele Cristinei Guseth, oengist
  13. Pingback: GREGORIAN BIVOLARU prins in Franta, in timp ce isi procura materiale pornografice, dupa ani de zile de PROTECTIE si dupa ce fusese facut scapat. CUM A INTERVENIT “MAMA ANTICORUPTIEI”, MONICA MACOVEI IN FAVOAREA LIDERULUI SECTEI MISA, AUTOR DE
  14. Cerberii comunisti erau cu ochii pe Biserica, dar ignorau cu buna stiinta sectele ezoterice. Oare de ce? Cred ca era o politica elaborata in subsolul ideologiei de partid. Se voia indepartarea tinerilor de Biserica prin aceasta diversiune. Oricum, yoga, ca pseudostiinta, era foarte populara, mai ales in randul studentilor, care se considerau superiori, dar se dovedeau a fi jalnici. Asa cum fusesera indoctrinati, pentru ei Biserica ar fi fost o superstitie, unde nu se mai duceau decat mosii si babele inapoiate.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare