S.O.S.! DRAME SFASIETOARE ALE COPIILOR DE LANGA NOI… (II) (video) Povestile a doi baieti care nu au ce manca, cu mamele grav bolnave si care poarta pe umerii lor fragili crucea familiilor: “Mananc ce-mi da Dumnezeu pe masa”

• RTV:

RUGA unui copil care vrea să-şi salveze mama grav bolnavă. “Mănânc ce-mi dă Dumnezeu pe masă”

Un copil de 12 ani îşi doreşte zile pentru mama sa şi un colţ de pâine pe masă. Victor trăieşte în sărăcie lucie, într-un oraşel mic din judeţul Prahova. Îşi duce viaţa grea alături de părinţi şi alţi 4 fraţi. Mama băiatului este foarte bolnavă şi consideră că fiecare zi de viaţă este o minune doar pentru că apucă să-şi mai vadă încă o dată copiii râzând. Victor învaţă bine şi speră că studiul să-l ajute să devină medic. În acest fel poate îşi va salva mama.

Ochii unui copil pot ascunde multă durere, neputinţă şi dorinţă. Victor Panait este un băieţel greu încercat de viaţă. Problemele apasă greu pe umerii lui. Se spune că oamenii buni sunt cei încercaţi. Se pare că soarta nu ţine cont de vârstă în cazul acestui micuţ. Provine dintr-o familie foarte săracă şi chinuită. Băieţelul are patru fraţi şi o mama care suferă de o boală ce-i ameninţă viaţa: ciroză.

Lipsurile i-au urmărit dintotdeauna şi cu toate astea el merge mai departe, luptă pentru o viaţă mai bună, atât pentru el cât şi pentru familia lui. Este un copil cuminte, sensibil şi atent cu cei din jur. Victor învaţă bine la şcoală. Îi place să citească şi să povestească. Este responsabil şi ambiţios.

“Victor a fost elevul meu timp de trei ani, din clasa I până în clasa a III-a. L-am cunoscut ca pe un copil foarte sensibil. Avea o sensibilitate crescută. El trăia atmosfera de acasă, plângea foarte des. Un copil atent în clasă, un copil care îşi pregătea zi de zi temele. Îi plăcea foarte mult să citească, să povestească. Astăzi este în ciclul gimnazial“, a spus Vasilica Petre, învăţătoarea lui Victor.

Visător la o nouă şansă pentru buna lui mamă, copilul se pierde uneori printre gânduri în timpul orelor şcolare. Îşi priveşte neputincios mama şi ştie că într-o zi va rămâne singur şi va avea nevoie de mult curaj.

“La şcoală când se duce mai spune: «mami, azi am cam luat o notă proastă şi recunosc». Te-am văzut dimineaţă cam palidă şi m-a prins doamna că eram cu gândul în altă parte. Mă gândesc la tine, mama mea am lăsat-o palidă, o găsesc vie, n-o găsesc. De multe ori aşa îmi spune“, a spus Daniela Morutz, mama lui Victor.

Coşmarul a început în urmă cu un an de zile. Atunci mama lui Victor a fost diagnosticată cu ciroză. Au urmat luni de chin. Fiind prea săraci, femeia a primit ajutor de la o soră stabilită în Italia. Tip de un an de zile a făcut un tratament, care a avut rezultate bune.

Medicii din România îi mai dădeau de trăit doar o săptămână, două.

“Cei de la Spitalul Judeţean mi-au spus că va fi o săptămână, că vor fi două, să se pregătească. Atât mi-au dat, eram în ultimul stadiu. Am făcut un an de zile tratament în Italia, la sora mea, pe asigurarea ei. Am nişte copii foarte înţelegători şi mă ajută, ascultători. Le-a fost foarte greu anul trecut când nu am fost acasă. Când am făcut 40 de ani, plângeau şi spuneau: Mami, la multi ani! Ei îmi dau tăria şi îmi dau şi puterea să mai deschid ochii şi a doua zi“, a spus mama.

Carnea, aliment de lux în familie

Învăţătoarea, şcoala, colegii şi cărţile sunt lucrurile care îi aduc singurele bucurii, în rest în fiecare zi se lovesc de greutăţi din cauza veniturilor financiare foarte reduse.

“Nu pot să mint să spun că o duc bine, că de multe ori rămânem şi fără pâinea care se spune cea de toate zilele. Soţul este plecat cu ziua la treabă. Nu are unde să găsească un loc de muncă. El este singurul care aduce un venit în casă, în afară de alocaţiile copiilor. Cinci milioane, tot socotit, nu cred că ajung până la 5 sau să depăşim“, spune mama.

Sărăcia, felia de pâine cu care trebuie să se sature zilnic, hainele de căpătat şi mai ales boala mamei, îl fac să plângă în fiecare zi. Cu toate astea, copilul îi uimeaşte pe ceilalţi cu bunătatea şi modestia de care dă dovadă. “Vin de la şcoală, mănânc ce-mi dă Dumnezeu pe masă“, spune Victor.

“Carne o dată pe lună, dacă ne permitem, dacă nu, nu, nu avem posibilitatea asta. Eu aş vrea foarte multe, aş vrea un calculator, aş vrea ca orice copil să am şi eu bani. Aş lua de mâncare în casă. Aş vrea… să mănânc cum mănâncă toţi copiii. Ştiţi, dacă nu avem la şcoală, îmi dău colegii şi mă duc la fratele meu, împart cu el“, spune Victor.

Victor se roagă în fiecare zi pentru sănătatea mamei lui. Mai mult, planurile lui de viitor sunt construite pe speranţa că el singur o va putea salva.

“Mi-aş dori să o am pe mami lângă mine. M-am gândit la doctor pentru că ştiu prin ce trec cu mama mea şi aş vrea să ajut mai muţi oameni să se facă şi ei bine. Mami este o femeie sinceră, bună. Dacă mama îmi pune o felie de pâine şi aia e bună. Noi dacă n-am avea bani de mâncare şi găsim o felie de pâine o împărţim fiecare câte o bucăţică şi mâncăm“, a spus Victor.

Sărăcia nu i-a dezbinat, ba din contră i-a adus şi mai aproape unul de altul. Mama e centrul familiei, iar copiii singurul motiv pentru care vrea să mai trăiască.

Cei care vor să întindă o mână de ajutor pot dona în contul deschis la Bancpost.

Nume: Morutz Daniela
COD IBAN: RO19BPOS30309694022RON01
BANCOPOST PLOPENI

***

În lupta cu sărăcia, un copil de 14 ani dă lecţii de viaţă VIDEO

Robert are 14 ani şi stă într-un cartier rău famat din Capitală. Locuieşte alături de familia lui într-o cameră insalubră de câţiva metri pătraţi. Sunt zile în care nu are ce mânca, sunt zile în care frigul îi pătrunde până la oase, sunt zile în care sărăcia îi apasă greu pe umeri. Atunci, copilul se refugiază în desen şi în cărţile de la şcoală, acolo unde totul are un pic de culoare.

Mi-aş dori casa noastră, aş vrea să dorm singur… Acum dorm cu mama şi cu sora. Nu sunt ca ceilalţi copii de la şcoală, mă simt diferit de toată lumea. Uneori s-a întâmplat să nu am ce mânca la şcoală. Mi-aş dori de toate, ca orice copil“, spune copilul cu lacrimi în ochi.

La doar 14 ani, Robert poate spune că a văzut cam tot ce e urât în viaţă. Când avea doar doi ani, mama l-a luat în braţe şi a plecat cu el la bunici. Nu mai suporta să vadă că băiatul creşte lângă un tata violent, nu voia ca Robert să o mai audă plângând sau să privească uimit pe chipul ei urmele lăsate de pumnii şi palmele soţului brutal.

“Am fost şi bătută şi gonită din casă. Robert vedea. Îl luam de mână şi plecam. Dormeam prin parc… aici dormeam pe jos, mâncam ce puteam”, povesteşte mama lui Robert.

Sărăcia a săpat adânc în sufletul copilului. Familia trăieşte doar din alocaţia celor mici. Mama este bolnavă şi acum şi-a pierdut locul de muncă.

“Are 14 ani, dar el cam le-a luat pe toate. Ei trăiesc numai din alocaţie. Mama s-a îmbolnăvit de plămâni. Ca să-şi facă tratament o costă în jur de 300 de lei. Şi eu sunt bolnavă şi cu inima şi cu tensiunea, mai degrabă are grijă şi de mine şi de mama şi de surioara lui…şi este micuţ, este firav. Cea mai mare durere a lui este că stă dintr-o casă în alta“, spune Emilia Zaharia, bunica lui Robert.

Forţat să ia pe umeri responsabilităţile unui tată

Forţat de soartă, la doar 14 ani băiatul a fost nevoit să-şi asume peste noapte rolul de bărbat şi să-şi îngrijească aşa cum poate familia. A învăţat să gătească, să facă în casă curat şi să-i poarte de grijă surorii mai mici. O învaţă să scrie, să numere şi mai ales îi dă speranţă. Visează ca într-o zi mai bună, el va reuşi în viaţa şi într-o zi vor avea de toate.

“Au fost zile când nu a avut ce mânca, au fost zile când nu a avut pachet la şcoală, nu a zis nimic… Dacă aveam ceva, un iaurţel, zicea că nu vrea, că rămâne pentru Mina, sora lui. Au fost zile, la şcoală are tendinţe câteodată, nu mai iese în recreaţie şi stă în clasă. Crede că alţi copii se uită că nu are pachet. Probabil se simte el inferior faţă de ceilalţi, care totuşi au“, povesteşte bunica.

Robert este un supererou pentru sora mai mică, de visele lui însă, nu are nimeni grijă. Aşa că şi-a creat propria lume în care se refugiază de fiecare dată când în mâinile lui ajunge un creion de desen. În fiecare zi imaginaţia lui ridică din linii simple, casa în care ar vrea să stea cu mama şi sora lui mai mică.

“Aş vrea să fiu arhitect, dar nu ştiu dacă pot să fiu arhitect. Aş vrea altceva, ceva ca să câştig nişte bani. Sunt licee de ospatar, iar din clasa a X-a pot să plec afară, să fac practică şi să câştig foarte bine“, a spus Robert.

Desenele lui sunt vesele şi pline de optimism

În ciuda tristeţii care-l întâmpină în fiecare dimineaţă, desenele lui sunt vesele. Probabil că inocenţa copilariei încă îl mai salvează. Mama l-a învaţat că trebuie să ţina fruntea sus.

La fel ca în poveştile cu supereroi, desenele lui Robert ar putea să prindă viaţă. Responsabili cu magia însă, suntem noi, cei care putem să-i transformăm visul în realitate.

Stelian Robert Iulian -titular de cont Zaharia Emilia

COD IBAN: RO06RZBR0000060015296797

Raiffeisen Bank agentia Liberty Mall

Legaturi: