Ungaria vrea Ardealul: CONSECINTELE GRAVE ale “protectoratului” maghiar asupra Transilvaniei, cerut de LASZLO TOKES!/ Viktor ORBAN vorbeste despre “COOPERAREA PATRIOTICA” cu BASESCU. Patriotica pentru maghiari, desigur

28-07-2013 7 minute Sublinieri

Comisia Europeana respinge o initiativa a Consiliului Secuiesc

laszlo-tokes-viktor-orban

Din nefericire pentru noi toţi, lipsa de cultură politică şi de pregătire în domeniul relaţiilor internaţionale care-i caracterizează pe mulţi dintre onorabilii noştri politicieni (pentru a nu mai aminti de oastea de strânsură a parlamentarilor), i-a făcut ca, din  nou, să nu înţeleagă consecinţele pe care le poate avea noul mesaj transmis forurilor internaţionale, contra României, de către europarlamentarul român L.Tokes.

Reacţiile, cel puţin cele care au apărut până acum, sunt, ca de obicei, anemice, în tonul unei persiflări uşoare, bagatelizând şi minimizând totul ca pe un incident complet lipsit de importanţă. Nu este deloc aşa. Să vedem şi de ce… Ideea ca Ungaria să fie îndemnată să asigure un protectorat pentru Transilvania este o bombă enormă şi care, prin dezvoltarea ariilor de explozie, poate face extrem de mult rău. Pentru a înţelege de ce, trebuie să ştim că, de decenii, problema teritoriilor care beneficiază de statutul de „protectorat” este una dintre cele mai spinoase şi sensibile la nivelul ONU şi, în jurul lor, s-a creat o dezbatere extinsă, de natură juridică şi nu numai. Este vorba despre teritorii care reprezintă ultimele rămăşiţe ale epocii coloniale, cele care sunt considerate încă de comunitatea internaţională ca fiind „ne-decolonizate” şi „incapabile de a-şi asigura încă propria guvernare”. Actualmente, sunt 16 asemenea teritorii, fie agăţate încă de teritoriul fostei puteri coloniale, fie date „în grija” unei mari puteri, aceasta însă tot în logica unei foste relaţii coloniale.

Sistemul protectoratelor este considerat desuet, depăşit şi complet defazat faţă de ceea ce epoca noastră propune ca sisteme de dezvoltare naţională, chiar ONU a chemat la o cât mai rapidă încheiere a acestui sistem, chiar dacă, pentru a spune întregul adevăr, există teritorii unde referendumuri succesive au anunţat voinţa populaţiei autohtone de a rămâne ataşată fostei capitale imperiale.

Europarlamentarul român L.Tokes doreşte să dea o triplă lovitură. Pe de o parte, anunţă lumii că un teritoriu (acum nu mai e vorba de Ţinutul Secuiesc, ci de întreaga Transilvanie) se află în situaţia de a-şi dobândi autonomia teritorială şi, odată dobândit acest prerogativ, se declară a fi într-o fază tranzitorie în care are nevoie (până la constituirea elementelor administraţiei proprii) să fie luată sub control de o ţară matură si responsabilă, Ungaria în acest caz...

De ce Ungaria? A doua lovitură vine acum căci declaraţia lui Tokes implică nu faptul că teritoriul ar fi populat majoritar de cetăţeni aparţinând minorităţii maghiare, ci fiindcă, nu-i aşa (şi aici ajungem la chestiunea esenţială), Tratatul de la Trianon e nul şi neavenit, iar Transilvania, istoric vorbind, a făcut parte din teritoriul imperial Austro-Ungar şi, ca atare, poate fi considerată a fi parte componentă a spaţiului vital al Ungariei Mari!

A treia lovitură este că mesajul este dat acum, când la nivelul UE reînfloreşte rapid şi foarte intens un naţionalism fervent, din Catalunyia şi Ţara Bascilor până în Irlanda de Nord şi Scoţia, din Padania până în Ţinutul Secuiesc…toate însoţite de cereri exprese şi foarte urgente de independenţă, steagul noilor naţiuni urmând să fluture în unele dintre capitalele respective poate nu mai târziu de mijlocul anului viitor. Atunci, spune L.Tokes, de ce nu şi steagul Transilvaniei? O Transilvanie care nu este, în viziunea europarlamentarului român membru al grupului PPE, o regiune dintr-un stat unitar naţional şi membru al UE şi NATO, ci un teritoriu nedecolonizat parte a unui imperiu decedat dar cu atribute istorice preluate integral de Ungaria şi, în acelaşi timp, fără posibilitatea de a-i administra încă treburile interne ca stat de sine stătător.

Demenţă pură? Depinde cine zice asta. Deocamdată, nu am văzut o reacţie a oficialilor români, nu am văzut o dezavuare publică din partea colegilor europarlamentari din grupul român PPE (reprezentând PDL şi UDMR), dar sunt convins că acest mesajul al lui L.Tokes se va mai auzi, iarăşi şi iarăşi, la Bruxelles şi în toate centrele de putere europene. Susţinut logistic de colegii PPE din Ungaria, credibilizat acum la nivel de stat prin participarea premierului V.Orban la manifestarea unde ştia că ţării sale urma să i se adreseze mesajul respectiv… Iar noi ce facem? Ce fac politicienii noştri? De ce nu reacţionează nici acum, de ce stau şi nu zic nimic de ani de zile de când acest mesaj se construieşte public, fără probleme, în interiorul şi exteriorul României?

Mare atentie la acest discurs în care, deja de peste un deceniu, se transmite lumii că în România nu există o singură naţiune compusă dintr-o populaţie majoritară şi grupuri de minorităţi, ci există naţiuni diferite care, iată, pot să-şi dorească drumuri separate în numele dreptului la auto-determinare.Un discurs periculos căci încep să se deseneze contururile unor acţiuni de perspectivă teribil de îngrijorătoare. Nu uitaţi că discursul politic poate mişca, determina şi inflama o realitate, poate transforma imaginea asupra realităţi sau, pur şi simplu, profitând de neatenţia, incultura şi indolenţa unora, poate chiar să genereze o nouă realitate!

[Nota: chiar daca e mason de frunte, cu iesiri antiortodoxe, in mod surprinzator, aici C. Unteanu spune adevarul crud… Ca si urmatorul editorialist-politician:]

Laszlo Tokes a anunţat public la Băile Tuşnad propunerea de preluare a Transilvaniei de către Ungaria sub forma iniţială de ”protectorat”. Totul, în zâmbetele lui Viktor Orban care nu putea lansa el provocarea, dar a lăsat să-i fie făcută cu indulgenţă. Declararea membrilor Guvernului maghiar drept persona non grata în România ar fi o reacţie prea blândă în faţa unui asemenea atac la integritatea teritorială a României.

Întâi de toate, să-i mulţumim lui Traian Băsescu şi PDL-ului pentru prietenia lor cu Viktor Orban şi pentru susţinerea acordată lui Laszlo Tokes pe care l-au promovat, la un moment dat, până la poziţia de vicepreşedinte al PE, ca să aibă şi mai mare influenţă în lupta împotriva României.

Apoi, să remarcăm tăcerea suspectă a lui Băsescu, care îi este dator lui Viktor Orban atât de mult încât din preşedintele-jucător căruia nu-i scapă nicio privatizare, niciun articol de presă, din apărătorul Constituţiei României care se jura cu mâna pe Carte, a amuţit în faţa atacurilor la statul român. De altfel, Tokes a regretat lipsa bunului tovarăş Băsescu, atât de prezent în mijlocul duşmanilor României în alţi ani.

Apoi să ne gândim cum am ajuns să fim reprezentaţi la Bruxelles de un europarlamentar cică român care face propuneri de cedare din teritoriul naţional fără să i se întâmple nimic. Tokes nu ar mai fi trebuit să fie cetăţean român de mult, dar nu avem o lege a retragerii cetăţeniei. Trebuie făcută. Dar el nu este doar cetăţean român, ci reprezentant al României la Bruxelles. E ca şi cum l-ai pune pe Osama bin Laden să fie ambasadorul SUA. Pentru că Tokes este un terorist ideologic care atacă fundamentele statului român de mulţi ani încoace. Cât despre pleiada miniştrilor maghiari care au venit până în România să ne spună cât de mult îi iubesc ei pe etnicii maghiari, cred că declararea lor ca persona non grata pentru felul cum atacă statul român ar fi o pedeapsă firească, chiar dacă prea blândă.

România ar trebui să procedeze în aceste cazuri ca şi Slovacia cu fostul preşedinte maghiar Laszlo Solyom în august 2009, când i s-a interzis accesul pe pământul slovac pentru fapte mult mai puţin grave.

Protectorat al Transilvaniei din partea Ungariei am mai avut, sub formă de ocupaţie horthystă şi ştim ce înseamnă acest lucru: decimare, crime, alungarea românilor şi toate ororile nazismului. Nu vrem să revedem istoria anilor ’40, deşi înspre acel loc ne împing Laszlo Tokes şi Guvernul extremist de la Budapesta. Ce s-a întâmplat la Băile Tuşnad nu este campanie electorală, este un atac programatic la suveranitatea şi integritatea României. Statul român nu are voie să rămână fără răspuns!

 Comisia Europeana (CE) a refuzat recunoasterea unei initiative prin care se cerea “o atentie sporita” pentru comunitatile etnice, informeaza duminica portalul ungar Politics.hu.

Intr-o scrisoare datata joi, Comisia informeaza Consiliul National Secuiesc(SZNT) si partenerii sai ca initiativa lor nu se incadreaza in sfera de aplicare a legislatiei a organismului european. SZNT spera sa stranga un milion de semnaturi pentru a determina Uniunea Europeana sa acorde o atentie sporita regiunilor care sunt diferite de cele care le inconjoara sub aspect etnic, cultural, religios sau lingvistic.

Initiativa este legata de lupta SZNT impotriva planurilor Romaniei de a schimba regiunile administrative ale tarii. Presedintele Consiliul National Secuiesc, Balazs Izsak, declarase anterior ca daca regiunile administrative vor fi reorganizate, Tinutul Secuiesc ar fi integrat intr-o regiune unde procentul etnicilor maghiari este sub 30%. “Acest lucru trebuie impiedicat prin toate mijloacele democratice, non-violente”, a spus el.

La Tusvanyos, Orban a smuls ropote de aplauze când a vorbit despre dubla cetăţenie şi despre trecutul maghiar al Transilvaniei

Previziunile Jurnalului Naţional din articolul “Bătălia electorală Orban-Vona s-a mutat în Transilvania. Miza, 300.000 de voturi” publicat joia trecută s-au confirmat în discursul de sâmbătă al premierului ungar Viktor Orban, prezent a 24-a ediţie a Universităţii de vară de la Băile Tuşnad.

Majoritate de două treimi

În discursul său de 54 de minute, Orban a vorbit despre realizările Guvernului său în ultimii trei ani şi despre necesitatea ca maghiarii din România şi din toate colţurile lumii care au dobândit dubla cetăţenie să voteze la alegerile din primăvara lui 2014. Mai mult, Orban a subliniat că progresele Ungariei se datorează unei majorităţi parlamentare de două treimi şi doar o astfel de majoritate ar putea continua realizările de până acum. Premierul ungar nu a folosit în discursul său cuvintele “secui”, “Ţinutul secuiesc”, “autonomie”, ceea ce a generat o uşoară nemulţumire în rândul publicului care se aştepta la un discurs cu un pronunţat caracter automist.

Socialiştii, la atac

Partidul Socialist Ungar (MSZP) l-a acuzat pe Orban că în “discursul electoral” de la Tusvanyos “nu a transmis nici un fel de mesaj maghiarimii, care să se refere la problema autonomiei”.

Orban a smuls ropote de aplauze când a vorbit despre dubla cetăţenie şi despre trecutul maghiar al Transilvaniei. “Ne-au cam dispersat evenimentele, comunităţile au fost dispersate, fără să fie dislocate. Au apărut graniţe, de pildă suntem în Transilvania, care a fost parte a Ungariei, s-a tras o linie şi acum nu mai este”, a spus Orban. El a adăugat că nu mai poate fi vorba despre o unitate teritorială, în schimb se poate construi “o naţiune cosmopolită, prin sistemul dublei cetăţenii, care este parte a politicii naţionale a Ungariei şi care poate contribui astfel, la îmbunătăţirea situaţiei fiecărui maghiar, din New York, Băile Tuşnad sau Argentina”. 

Incepe înregistrarea la vot

Un discurs deloc întâmplător, având în vedere că de la 1 august va începe procesul de înregistrare la vot a maghiarilor din diaspora care au dobândit şi cetăţenia ungară. În cadrul întâlnirilor sale cu liderii partidelor politice maghiare şi cu cei ai Bisericilor din Transilvania, premierul ungar a subliniat importanţa ca “nu doar partidele politice, ci şi organizaţiile civile să impulsioneze şi să ajute oamenii să se înregistreze pentru alegerile din 2014”.

Cooperare cu Băsescu

După discursul transmis în direct şi integral de postul public de televiziune şi de radio din Ungaria, Orban a răspuns la câteva întrebări legate de relaţia cu Guvernul român şi cu preşedintele Traian Băsescu. Conform Magyar Nemzet, el a catalogat relaţia Guvernului român cu cel ungar ca fiind “într-o fază de dezvoltare”. Cât priveşte relaţia cu preşedintele Traian Băsescu, Orban a declarat:suntem într-o cooperare deschisă, corectă şi patriotică cu preşedintele român Traian Băsescu, o relaţie stabilită anterior care funcţionează şi acum”. Conform Realitatea TV, doi tineri de 16 ani, un băiat din Braşov şi o fată din Jibou, aflaţi într-o stare avansată de ebrietate, au aruncat cu roşii în direcţia premierului fără să îl nimerească. Ei au fost prinşi şi amendaţi de jandarmi, fiind în incapacitate de a-şi motiva gestul.

Tokes cere protectorat

Europarlamentarul Laszlo Tokes i-a solicitat premierului Ungariei să asigure prin Guvernul său protectoratul Transilvaniei. “Trebuie să vedem ce preţ plătim pentru  unitatea maghiarilor. Îl rugăm pe premierul Viktor Orban şi Guvernul condus de el să construiască un sistem de cooperare naţională, în aşa fel încât să oferiţi protectorat Transilvaniei, cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”, a declarat Tokes. “Ne-am adunat pe un pământ autonom din Băile Tuşnad, într-o zonă autonomă a Băilor Tuşnad, adică zona în care se desfăşoară Universitatea de Vară. Dacă sunteţi de acord, aş vrea să mai spun că suntem într-o locaţie din Ţinutul Secuiesc autonom”, a mai precizat Tokes.

FAZ scrie despre relaţia Orban-Băsescu

În ediţia tipărită de sâmbătă, Frankfurter Allgemeine Zeitung a alocat un articol despre universitatea de vară “Tusvanyos”, intitulat “Teatrul de vară din Transilvania”. Conform sursei citate, “Bucureştiul şi Budapesta se ceartă pe tema drepturilor minorităţii maghiare şi a declinului elitei maghiare din Ţinutul Secuiesc”. “Traian Băsescu şi fostele guverne au dovedit înţelegere faţă de decizia Budapestei de a-şi asuma o răspundere foarte serioasă faţă de soarta maghiarilor din afara graniţelor. Acum patru ani, între Orban Viktor şi Traian Băsescu a avut loc o discuţie constructivă despre valorile comune indispensabile. De când au ajuns la putere social- democraţii lui Victor Ponta şi naţionaliştii lui Crin Antonescu, relaţiile româno-ungare au atins un nou punct minim. Provocările reciproce au loc pe un teren fertil”, mai scrie FAZ.

basescu orban Bruuxelles ras


Categorii

1. DIVERSE, Destramare teritoriala? (Regionalizare, autonomie), Razboiul impotriva Romaniei, Tradatori si lichele, Ungaria

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

33 Commentarii la “Ungaria vrea Ardealul: CONSECINTELE GRAVE ale “protectoratului” maghiar asupra Transilvaniei, cerut de LASZLO TOKES!/ Viktor ORBAN vorbeste despre “COOPERAREA PATRIOTICA” cu BASESCU. Patriotica pentru maghiari, desigur

  1. Nu este nici o noutate.

    Ungaria vrea Ardealul de multa vreme.
    Cine n-ar vrea o regiune superba,cu pamanturi extraordinare,cu munti,paduri,ape si cu o istorie extraordinara?

    Cum pe romani dar si pe conducatorii lor,se pare ca nu prea ii preocupa preocuparea Ungariei pentru Ardeal,foarte probabil intr-un viitor mai mult sau mai putin apropiat dorintele Ungariei vor fi realizate.

    Cand esti indolent cu istoria ta,in final ti-o fura altii,ca asa e in viata!

    Prostia,indolenta si superficialitatea mereu se platesc.

  2. Sunt unguri si in Argentina ? Ce tare ! Te pomenesti ca-si traseaza si pe acolo in cateva generatii ceva ce va fi revendicat apoi de “patria mama”, ca tot isi doresc ei deschidere la vreo mare sau ocean.

  3. Avem SOLDATI romani care LUPTA pe toate fronturile lumii ANTIteroriste!
    Avem soldati care LUPTA impotriva RAULUI in lume si SUNT LAUDATI de trupele NATO!
    Avem forte armate bine pregatite…NU NE ESTE FRICA de niste fuduli aroganti de unguri…!
    Ungaria NU A AVUT si NU VA AVEA niciodata LUPTATORI precum are Romania ACUM!
    Ungaria se joaca cu focul si O VA PATI…!
    In unele profetii ale unor eremiti Ungaria este asemanata cu un “cocos”, iar Romania cu UN LEU! Iar despre LEU se spune ca VA LOVI si va RANI cocosul intr-un asemenea HAL, ca in veci cocosul nu va mai putea canta in tara Ardealului…
    Ungaria are o populatie IMBATRANITA!
    Ungaria are un tineret care nu s-a remarcat prin mari calitati intelectuale, necastigand premii internationale nici la informatica, nici la matematica si nici la alte discipline!
    Daca cativa HAKKERI romani isi pun mintea si rabdarea…O SA-I DISTRUGA sistemul de telecomunicatii …!
    Ungaria RISCA MULT, provocand mnereu si mereu o tara de 3 ori mai mare ca teritoriu ca ea si de 2 ori mai numeroasa ca ea…!
    Nu numai ca nu va “redobandi” Ardealul…dar ISI VA PIERDE actualul teritoriu!
    Ungaria este o tara care a avut si are relatii incordate cu toti vecinii ei!
    Ungaria este este o tara aparenta civilizata, in realitate este compusa din oameni cu idei retrograde si ANTIEROPENE!
    Ungaria are organizatii fasciste si antisemite…si antreneaza in mod clandestin organizatii cu carcater TERORIST!
    In la doilea razboi mondial soladtii unguri au comis ATROCITATI ABOMINABILE atat asupra populatiei romnanesti din Ardeal, cat si asupra sarbilor si a altor poopulatii vecine!
    ROMANIA NU UITA NICIODATA ASUPRIREA UNGARIEI si NICI faptul ca VA TREBUI SA-I RASPLATEASCA CU DOBANDA pentru toate RANILE pe care i le-a provocat sute de ani…
    Sa nu fie uimiti ungurii cand vor fi obligati sa-si puna cenusa in cap pentru ca le-a placut vinul ametitor al MANDRIEI de o clipa…!
    Romania le va PLATI cu varf si indesat…
    Vor CULEGE ungurii ceea ce au secerat…vor culege RUSINE si asuprire, dominatie si slabiciune…
    Au vrut PAMANTUL altor popoare, si pamantul il vor musca…!
    Au vrut dominatie si conducere si…dominatia altora asupra lor vor secera…
    Cum si-au asternut asa vor dormi…
    Este ULTIMA ZVACNIRE a ungurilor, de la sfarsitul istoriei si totodata semnul PRABUSIRII lor…pentru totdeauna…
    Prea mult rau au facut nu numai romanilor, ci si altor semintii…si s-a apropaiat TIMPUL SCADENTEI…si PRESCRIPTIEI RASPLATII lor eterne pentru toata Aasuprirea pe care au facut-o acestor popoare…
    Toate rugaciunile necajitilor si celor pe care ungurii i-au ranit si omorat…au fost inregistrate la Cer si in curand vor fi implinite…
    Vai de ultimii unguri care vor trai pe pamant…vor trebui sa ISPASEASCA greselile nerozilor lor inaintasi…

  4. @Vela:

    Vai de ultimii unguri care vor trai pe pamant…vor trebui sa ISPASEASCA greselile nerozilor lor inaintasi…

    Dar parca nici noi nu ne simtim prea bine… e drept, nu din cauza inaintasilor mai de demult.

  5. De fapt este mai mult decit doar prostia/tradarea politicienilor romani. Ea de fapt este o reflectie a arogantei atent intretinuta si inflamata de catre o serie de intelectuali vinduti pentru citeva burse la Soros (Universitatea central europeana de la Budapesta) a romanilor din aceasta zona, Cluj, Sibiu, Timisoara, care dupa revolutie au dezvoltat o mentalitate separationista si elitista: noi sintem mai civilizati, mai occidentalizati, mai productivi economic. Asta in comparatie cu “miticii” din Bucuresti si Oltenia si “inapoiatii”, “betivii” si “lenesii” din Moldova, fata de care au dezvoltat o aversiune speciala. Iata ca ce-si doreau este pe cale sa se implineasca in conditiile in care ei par sa fi uitat foarte repede o istorie de 1000 de ani de injosiri crunte, cind majoritatea romaneasca era dispretuita ca fiind etnie ‘tolerata”, cind romanilor le era interzis sa intre in orase (burguri) dominate de unguri si sasi (vezi Brasovul de exemplu), cind erau sistematic tinuti in starea de serbie in conditii mai dure decit taranii unguri, cind, sub Imperiul Austro-Ungar erau lipsiti de drepturi elementare gen invatamint si presa in limba romana, cind, in sfirsit li se refuza accessul la orice functie in administratie sau armata daca nu-si paraseau religia si nu acceptau Greco-catolicismul si, cind, intr-un final, erau masacrate sate intreti de catre Horty in timpul razbioului, cu nicio mila pentru copii si femei.

    Si mintea/memoria scurta vine de la fudulia mare de care au profitat altii.

  6. @ vela gheorghe

    Amin !

  7. Basescu zici ca-i din Sapanta, e singurul care rade la moartea Romaniei.

    Se bucura sincer de cate ori mai vinde ceva, se crede mare trader, dar e doar tradator, cel mai mare tradator al natiei.

  8. campanie electorala

    http://www.budapestanalyses.hu/docs/En/Analyses_Archive/analysys_175_en.html

    caci Ungaria are , cel putin astazi, cu totul alte probleme, cel putin cu UE: http://fr.euronews.com/2013/07/02/k/

  9. Avem SOLDATI romani care LUPTA pe toate fronturile lumii ANTIteroriste!

    ce lozinci!

    Pentru cine lupta? pentru Romania?
    Sa fim seriosi!!!!!!!
    Apara Romania?
    de cine,de ce?

    Ce le spune statul roman familiilor celor decedati?
    Ca au murit ca niste eroi la dracu in praznic aparand interesele Romaniei?

    Lasati naivitatea cu baietii buni pe de o parte si teroristii pe de alta parte.

    Intamplator mereu SUA si Israelul decid cine sunt baietii buni si cine teroristii.

  10. Nu e Ungaria de vina ca romanii sunt indolenti si nu sunt preocupati de tara lor si mai ales de Ardeal.

    Nu e Ungaria de vina ca policienii romani dorm pe ei iar politica externa a Romaniei e sublima insa lipseste cu desavarsire.

    Nu Ungaria e de vina ca Romania are politicienii pe care-I are.

    Nu Orban e de vina ca Romania e condusa de un infractor recidivist,precum Traian Basescu.

    Nu Ungaria e de vina ca in Romania se fura in fiecare an miliarde de eur care se duc la clientela politica.

    Nu Ungaria e de vina ca politicienii locali din Ardeal nu aplica legile din Romania.

    Nu Ungaria e de vina ca Romania permite in Ardeal tot felul de simpozioane,intalniri,la care culmea,se dezbate autonomizarea si federalizarea Romaniei.

  11. Petra@

    “Ea de fapt este o reflectie a arogantei atent intretinuta si inflamata de catre o serie de intelectuali vinduti pentru citeva burse la Soros (Universitatea central europeana de la Budapesta) a romanilor din aceasta zona, Cluj, Sibiu, Timisoara, care dupa revolutie au dezvoltat o mentalitate separationista si elitista: noi sintem mai civilizati, mai occidentalizati, mai productivi economic.”

    In principiu, de acord. Totusi este vorba de UNII intelectuali vanduti pentru ca sunt multi care nu fac parte din “gasca”, doar ca nu prea pot accede la functii importante.
    Apoi,inocularea mentalitatii elitist-separationiste nu a inceput dupa revolutie ci mult inainte, inca de pe vremea comunistilor si s-a facut programatic. Dar greutatea mare in balanta o are tot tradarea politicienilor romani de la Bucuresti, sa stiti.

  12. sa se duca in mongolia dupa protectie

  13. Ce anume nu e in regula cu mesajul meu?

  14. @daniela:

    Nimic… prea multe “ferestre” deschise in acelasi timp, scuze.

  15. Mircea!

    Important este ca Romania ARE soldati PREGATITI indiferent unde lupta ei!
    Nu toti soldatii romani care sunt plecati in strainatate mor, sau ajung invalizi, ci CEI MAI MULTI se intorc si REVIN in tara, darREVINN MAI BOGATI deecat au plecat, si la propriu si la figurat, si mai ales din punct de vedere al pregatirii militare, fiindca AU ACUMULAT O BOGATA EXPERIENTA DE LUPTA, care ii face si MAI VALOROSI si EXPERIMENTATI in situatia in care ar trebui si in tara sa LUPTE pentru apararea frontierelor ei, in situatia in care cineva ne-ar ataca frontierele…

    Intr-o zi din anul acesta, in Timisoara am vazut un tanar militar cu varsta intre 25 – 30 de ani! Mergea insotit de parintii si prietenii lui, care nu erau prea multi!
    Era imbracat foarte frumos in uniforma militara de DESERT, si am inteles ca merge fie in Irak, fie in Afganistan.
    M-am apropaiat de el si l-am intrebat daca merge in Afganistan si mi-a raspuns ca DA!
    Pe haina sa militara, in partea stanga, langa inima era scris cu litere in 3 culori “ROMANIA”!
    Toata infatisarea lui era atat de DEMNA si de frumoasa! Si parca tto ceea ce avea pe el EXPRIMA unn ceva “PUR ROMANESC” si “ATAT DE FRUMOS ROMANESC”!
    Am inceput sa lacrimez uitandu-ma la el! Nici o dta in viata mea nu am avut un sentiment de admiratie fata de un tanar ca fata de acest tanar militar!
    Avea asa o tinuta impunatoare desi era un baiat foarte de treaba dupa cum ii era expresia fetei.
    Si am fost atat de bucuros ca am vazut un asemenea om!
    Chiar daca el mergea la lupta pe un front unde nu Romania era in primejdie, ci viata Lui, totusi EL REPREZENTA ROMANIA, tara mea!
    Nu numai gimanstii si oamenii de cultura sunt AMBASADORII VALORILOR Romaniei, ci si SOLDATII NOSTRI!
    Acolo unde au ajuns soldatii romani in lume au dus cu ei o parte din BUNATATEA Romaneasca si din NOBLETEA Romaniei si a poporului nostru roman…
    Eu ii iubesc pe militarii romani din tot sufletul meu si ii multumesc lui Dumnezeu ca Romania incaII ARE si ca in ei INCA PULSEAZA un spirit RAZBOINIC nu pentru cotropirea altor semintii, ci pentru APARAREA celor din nevoi, oriunde ar fi acestia…
    Chiar daca nu iti place ceea ce voi scrie acum, eu CRED ca organizatiile teroriste ISLAMICE si alte miscari antioccidentale din lumea MUSULMANA sunt UN REAL PERICOL pentru omenire si prin urmare si pentru tara noastra! Putini pamanteni sunt mai fanatici ca terosristii musulmani!
    Oriunde sunt organizatii islamice acolo este numai sange si crime si durere si lacrimi…si disperare, ca niste cuibuiri de vipere ucigase.

    Eu nu cred ca lupta si sacrificiul soldatilor nostri a fost si este in zadar, ci este pentru UN BINE care ii priveste pe toti oamenii, pentru eliberarea unor oameni simpli de TEROAREA unor BESTII DE talibani si teroristi musulmani…!

    Si Iancu de Hunedoara si Vlad Teps si Stefan si Alexandru cel Bun si mai ales cel mai VITEAZ dintre romani, Marele MIHAI, au participat fie ei insisi, fie au trimis soldati IN CAMPANII DE LUPTA IMPOTRIVA SEMILUNEI, fara sa stea pe ganduri, si fara sa precupeteasca nimic, nici bani, nici resurse, cand a fost vorba sa-i infrunte pe turci.

    Si azi este orecum ASEMANATOR! Raul exista inca in lume, ba chiar se inmulteste!
    Eu nu-ti doresc sa ajungi prizonier in vreo tara musulmana, si sa gusti din tortura cu care sunt torturati oameni nevinovati, si chiar omorati fara vina, ca te-ai ruga si mai ales bucura SA TE SALVEZE soldatii antitero…indiferent daca sunt romani sau nu.

    Asa ca indiferent UNDE LUPTA ACUM soldatii Romaniei, BINE CA-I ARE POPORUL ROMAN! Ei sunt pavaza tarii dupa Dumnezeu!
    Si Ungaria RISCA MNULT nesocotind VALOAREA si NUMARUL si EXPERIENTA DE LUPTA acumulata de acesti LUPTATORI in razboaiele de pe mapamond…
    Daca vrea musai sa le testeze PUTEREA si PRICEPEREA, s-ar putea sa regrete ca a indraznit…!

    Dumnezeu sa aiba mila de noi toti si de soldatii nostri! Amin!

  16. „Din nefericire pentru noi toţi, lipsa de cultură politică şi de pregătire în domeniul relaţiilor internaţionale care-i caracterizează pe mulţi dintre onorabilii noştri politicieni” -Din acest punct de vedere, actualii politicieni nu ajung nici la genunchi Ceaușescului.

  17. Draga Vela

    Daca tu crezi ca soldatii romani morti prin Irak,Afghanistan,au murit ca niste eroi,du-te si spune-le asta familiilor lor.

    Mi-e tare teama ca vor arunca cu ceapa si cartofi dupa tine.

    Majoritatea au plecat acolo pentru bani,pentru niste salarii mai bune ca in Romania,n-au avut alte motivatii.Au plecat la un mare risc si multi au lasat in familii ingrozite de perspectiva de a nu-i mai vedea iar multe familii chiar nu i-au mai vazut.

    Nu sunt de acord cu lozincile patriotarde si ipocrite pe care le sustii.
    Toata lumea stie ca am trimis soldati in Irak si Afghanistan ca sa ne demonstram obedienta fata de SUA.

    SUA stabileste in ziua de azi cine sunt teroristi si cine nu iar Romania executa.

    Daca n-ai inteles acest lucru,e putin spus ca esti naiv.

    Apropo,tatal meu a fost ofiter superior in MAPN si chiar el considera ca trimiterea soldatilor romani prin nu stie ce locuri de pe mapamond,ca sa ne aratam slugarnicia fata de mai marii lumii,este cea mai mare tampenie.

    Tarile nordice din Europa si multe alte tari din lume n-au trimis nici un soldat prin Irak,Afghanistan,asa ca…..

    Daca pe tine te incalzeste ca SUA ne lauda ca suntem slugile lor cele mai fidele din Europa de Est,e problema ta,pe mine nu ma incanta ideea.

  18. @Mircea: subscriu

    PS: in 1953 s_a reusit (cu temenele, cu ploconeli si o conjunctura politica favorabila) retragerea Armatei Rosii din Romania, care devine printre putinele (numarate pe degete) state din Europa fara armata de ocupatie.

    In ’64 are loc plenara CC care defineste independenta Romaniei (in raport cu URSS) si se incepe eliminarea din structurile de forta (MApN, DSS, etc) a factorilor sovietici (inclusiv ofiteri cu Academia Frunze sau insurati cu rusoaice)

    din ’90 o luam de la capat ca dupa wwII, de asta data insa cu alta palarie. Cu cantec inainte….dar inainte unde ?

  19. @ Draga Mircea !

    De unde porniram si unde ajunsaram…?!
    Porniram de la faptul ca Ungaria VREA (in mod concret si insistent si frenetic…) “Ardealul” si ca daca va indrazni s-ar putea s-o ia SERIOS pe cocoasa de la soldatii si ARMATA Romaniei, si ajunsaram la a vorbi “cu lehamite” (in cazul tau si nu al meu) despre soldatii romani care MOR fiindca asa vrea “prietena” noastra SUA…!

    Da, sunt de accord (dar numai partial frate…) ca soldatii romani MOR in Afganistan sau Irak, luptand pentru interese straine…
    Dar NU SUNT DE ACCORD cu tine ca Experienta de viata pe care ei o traiesc si castiga pe acele fronturi este zadarnica, chiar daca este atat de riscanta!

    Ca ne “lauda” SUA, ca nu ne lauda, ca apreciaza NATO valoarea militarilor romani, ca nu o apreciaza, EI SUNT VALOROSI pentru noi romanii si pentru tara asta, cu sau fara laude…!
    Un LINGOU DE AUR este “AUR” si invelit intr-o foaie de varza si invelit intr-o catifea de pret…!
    Soldatii romanii MERITA PRETUIREA NOASTRA pentru CEEA CE SUNT si pentru CEEA CE Reprezinta pentru Romania ACUM, si anume FORTA DE APARARE A TARII!
    Ca eu ii admnir, ca eu ii pretuiesc, ca eu ii privesc uneori suspindand si lacrimand si fiind gata sa-mi scot chiar palaria in fata lor, cand ma intalnesc cu ei, pentru DEMNITATEA pe care o au, asta este treaba mea cu adevarat, dar asta nu inseamna ca vorbind despre ei, propag “lozinci patriotarde si ipocrite…”, cum spui tu, ci imi exprim RESPECTUL MEU DE CETATEAN pentru cei care imi apara tara!

    Imi pare rau sa ti-o spun, dar in comnetariul tau in care ai facut (“in mod negativ” evident) apologia “nevinovatiei” Ungariei pentru incompetenta politicinilor care ne conduc, ai “deviat” discutia acestui topic fie voit, si subtil, fie nevoit pe un alt fagas… decat al temei care era pusa in discutie, folosindu-te de niste idei care vezi doamne par a fi pertinente…dar care razbat de UN DISPRET CLAR fata de tot ceea ce ROMANIA poate OPUNE si CONTRAPUNE Ungariei, daca aceasta tinde mereu sa ravneasca pamantul tarii noastre!

    Tot impiedicandu-ne de incompetenta celor care ne conduc ajungem SA NU MAI AVEM nici o vigilenta si grija la primejdiile care pandesc Romania, resemnadu-ne ca nu avem ce sa facem, ca deh…suntem condusi de incapabili…

    Referitor la faptul ca Romania ar fi deosebit de “obedienta” fata de SUA, imi pare rau, dar nu cred ca este asa!
    Romania si-a aratat coltii si fata de URSS si fata de Germania lui Hitler si fata de oricine ii IMPUNE ceva sa faca…
    Chiar daca ti-oi parea si acum naiv eu cred ca trupele militare Romane lupta in Afganistat nu pe post de sclavi ai SUA, ci CA PARTENERI, si ca EGALI ai soldatilor celorlalte natiuni, nu ca niste inferiori…
    Ideea aceasta ca sutem “sclavii” SUA este “rasuflata” si exagerat de exagerata…si NEadevarata! Eu unul NU CRED ASA CEVA nici in ruptul capului! Soldatii romani nu sunt ROBII nimanui…

    Apropo si Antonescu a TRIMIS trupe militare ALATURI De Germania lui Hitler, in razboiul contra URSS-ului, cu toate ca maresalul Antonescu era mult mai integru si demn si matur in viziune decat actualii conducatori politici pe care ii avem…!

    Ca sa inchei, e problema ta daca tu vrei sa vezi Romania de acum doar in negru!
    Eu unul consider ca ROMANII nu au nimic de castigat daca mereu si mereu SE PLANG si SE LAMENTEAZA si blesteama pe cei care ne conduc!
    Trebuie sa incercam fiecare SA FACEM CE NE STA in PUTERE fiecaruia dintre noi, si sa ajutam tara noastra fiecare cu DARUL Lui, insa NEGAREA si DISPRETUIREA a tot ce are Romanie ai situatiei in care a ajuns ea astazi nu reprezinta SOLUTIA opitma a depasirii acestui necaz…
    Sau poate sunt eu prea naiv…

  20. Am gasit pe youtube un film frumos despre SOLDATII ROMANI din Afganistan!

    http://www.youtube.com/watch?v=YRp6A7sIifA

  21. Pingback: Reactii fata de “PROTECTORATUL” LUI TOKES. V. Ponta: declaratiile sunt impotriva LEGII PENALE/ “Extremism periculos”, “militare pentru ruperea Ardealului” - Recomandari
  22. Pingback: Seful extremistilor maghiari participa la tabara de vara JOBBIK de la GHEORGHENI. Reprezentantii secesionismului european isi dau mana cu neofascistii revizionisti - Recomandari
  23. Pingback: CARDASIE. Viktor Orban il prefera pe Traian Basescu. NATIONALISM DE PARADA SI DEMAGOGIE FARA LIMITE - Recomandari
  24. Pingback: SATUL NADĂȘ la “Jocuri de putere” (VIDEO) – Rareş Bogdan, Marcel Bărbătei si localnicii despre JAFUL STRIGATOR LA CER AL RETROCEDARII ABUZIVE A UNUI SAT INTREG sau Cum sa stergi Transilvania de pe harta României, jefuindu-i pamantu
  25. Pingback: “Marele mars al secuilor” si cu participarea JOBBIK si a detasamentelor GARZII MAGHIARE. Obiectivul: “AUTONOMIE CA IN ANII ’50″. Liderii secui AMENINTA din nou cu NESUPUNEREA CIVICA SI PROTESTE si cheama guvernul ORBAN al UNG
  26. Pingback: MARELE MARS AL SECUILOR: finantat de Guvernul Ungariei. “Singurul lucru clar este ca ei doresc sa-si traiasca viata lor fara romani” - Recomandari
  27. Pingback: TOKES RECIDIVEAZA SFIDATOR: cere inca odata ca Ungaria sa fie ”STATUL GARANT” al maghiarilor din Romania. Despre Traian Basescu: ”POLITICIANUL CEL MAI ECHILIBRAT DIN ROMANIA” - Recomandari
  28. Pingback: Guvernul Orban se ia de gat cu BANCILE STRAINE/ Seful Parlamentului Ungariei despre MARSUL SPRE AUTONOMIE AL TINUTULUI SECUIESC - Recomandari
  29. Pingback: PROVOCATORII EXTREMISTI DIN UNGARIA SI AGENTII ANTI-ROMANI. De ce a comparat LASZLO TOKES Tinutul Secuiesc cu Crimeea? [VIDEO]. Riscul tulburarilor etnice intr-un context international inflamat/ RETROCEDARILE DIN TRANSILVANIA sau un altfel de SEGREGARE ET
  30. Pingback: Dinu C. Giurescu despre slugarnicia politicii externe romanesti: “DACA MERGEM TOT ASA, IN 20 NU VA MAI EXISTA STAT ROMAN CU AUTORITATE”/ Dan Dungaciu despre UNGARIA – AGENTUL DESTABILIZATOR REGIONAL SI RELATIA SPECIALA CU RUSIA [video] -
  31. Pingback: UNGARIA URMARESTE SA DESTABILIZEZE SITUATIA DIN ROMANIA PENTRU A SERVI INTERESELE RUSIEI – traducerea completa a analizei CESI - Recomandari
  32. Pingback: Proiectul de segregare etnica al UDMR: TINUTUL SECUIESC – STAT IN STAT [video] - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare