CRĂCIUNUL ORFANULUI MIȘA, CRĂCIUNUL POETULUI ”SUB LANȚURI”, CRĂCIUNUL CELOR DIN RĂZBOI…

24-12-2013 9 minute Sublinieri

The Nativity Icon

În aceste zile, în care oricum televiziunile o iau mai tare razna decât în restul anului, când se amestecă duhovnicii cu horoscoapele şi Taina Naşterii cu pomana porcului, s-a abătut peste români şi misterul presupuselor moaşte ale Părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa.

Indivizi care n-au auzit în viaţa lor de Părintele Calciu, numerologi agramaţi, horoscopiste cu ifose şi paranormali decrepiţi îşi dau cu părerea despre noul miracol care nu lasă naţia televizată să doarmă: e sfânt sau e doar efectul îmbălsămării? Ar trebui canonizat sau îngropat la loc?

Lăsându-i să se înece în propria imbecilitate doctă, redau mai jos, pentru oamenii normali, o povestioară minunată şi adevărată, istorisită de Părintele Calciu în 2004. Aflaţi, dar, cum s-a împrietenit micuţul Mişa cu micuţul Iisus:

Spune părintele: 

«Doi ortodocşi americani au răspuns invitaţiei Ministerului Educaţiei din Rusia de a preda morala creştină în câteva închisori şi orfelinate ruseşti. Aşa au ajuns aceştia, plini de râvnă, şi în aşezământul cu peste o sută de copii abandonaţi (băieţi şi fete)unde l-au întâlnit pe Mişa, orfanul Domnului… Dar să-i lăsăm să-şi depene singuri povestea…

„Era aproape de sărbătoarea Crăciunului, timp potrivit pentru orfani să audă – mulţi dintre ei pentru prima oară – tradiţionala povestire despre Naşterea Domnului. Le-am vorbit despre Maica Domnului şi despre dreptul Iosif, cum au ajuns ei în Betleem şi cum, negăsind alt loc unde să tragă, s-au dus să înnopteze într-un staul, unde în noaptea aceea s-a şi născut Pruncul Iisus, în ieslea vitelor. Copiii şi educatorii stăteau nemişcaţi, sorbindu-ne cu emoţie fiecare cuvânt.

După terminarea povestirii, am dat fiecărui copil câte trei bucăţi de carton, să facă din ele o iesle, oricât de primitivă. Fiecare copil a mai primit şi câte o bucată de hârtie galbenă, din nişte şerveţele pe care le adusesem cu noi, căci în tot oraşul nu se putea găsi nici un fel de hârtie colorată.

Urmând instrucţiunile noastre, copiii au făcut fâşii hârtia galbenă, închipuind paiele din iesle. Câteva pătrăţele de stofă din pijamaua pe care o americancă o azvârlise la gunoi, la plecarea din Rusia, au fost folosite drept scutece pentru Prunc.

Păpuşi cu chip de copil au fost decupate cu răbdare de pe foile colorate aduse de noi din Statele Unite. Orfanii erau foarte absorbiţi de asamblarea ieslei, iar noi ne plimbam printre ei, gata să-i ajutăm la nevoie.

Aşa am ajuns şi la măsuţa lui Mişa, un copil cam de 6 anişori, care tocmai îşi terminase treaba. Uitându-mă la ieslea lui, am tresărit de mirare, căci în ea nu era unul, ci doi copii!

Am chemat îndată translatorul să-l întrebe pe Mişa de ce erau doi copii în iesle. Mişa şi-a pus mâinile la piept şi a început să ne recite istoria naşterii lui Iisus, cu multă seriozitate şi acurateţe.

Acest copil, care tocmai auzise pentru prima dată povestirea biblică de Crăciun, ne-a relatat foarte corect tot ceea ce auzise de la noi, până în momentul în care Fecioara Maria a pus Pruncul în iesle. De aici încolo, Mişa a început să adauge de la el, fabricând un sfârşit propriu al povestirii!

… Atunci, Fecioara Maria a pus pruncul în iesle. Iisus s-a uitat la mine şi m-a întrebat dacă am o casă în care să dorm. I-am spus că nu am mamă, nu am tată, şi nici casă în care să stau. Atunci Iisus mi-a spus că pot să stau cu El. Eu însă i-am răspuns că nu pot sta cu El, pentru că nu pot să-I dau nici un dar, aşa cum I-au dat cei ce au venit să-L vadă.

Eu însă îmi doream foarte mult să stau cu Iisus în iesle, şi m-am gândit că I-aş putea ţine de cald şi că ăsta ar fi fost un dar plăcut pentru El. Şi L-am întrebat“Dacă ţi-aş ţine de cald, ar fi un dar bun pentru Tine? “ Şi Iisus mi-a răspuns: Dacă îmi ţii de cald, ăsta este cel mai mare dar pe care mi-L poate face cineva.” Atunci m-am culcat în iesle, lângă El, şi Iisus m-a privit şi mi-a spus că pot sta pentru totdeauna cu El.

Când Mişa şi-a terminat povestea, lacrimile îi şiroiau pe obraji. Şi-a acoperit faţa cu palmele, şi-a pus capul pe măsuţă şi a tot hohotit de plâns, zgâlţâindu-şi umerii. Micul orfan găsise, în sfârşit, pe cineva care-I promitea că nu-l va părăsi şi că va fi blând cu el, pe cineva la care ar fi putut sta pentru totdeauna…”»

  • Ziarul Lumina:

Restituiri. Poeziile arestate ale lui Vasile Militaru

La 8 ianuarie 1959, poetul Vasile Militaru era arestat din nou de Securitate. La percheziţia care i s-a făcut la domiciliu, Securitatea i-a găsit mai multe înscrisuri, printre care poezii religioase, precum: „Psalm“, „Crăciun 1951“ sau „Sub lanţuri“. Acestea fuseseră scrise în timpul primei detenţii, la Jilava sau în colonia de muncă de la Fundulea (1951-1952), apoi, după eliberare, bătute la maşina de scris. Astfel de exemplare ale poeziilor, Vasile_Militarudactilografiate, au fost confiscate de Securitate şi considerate corpuri delicte. Cu astfel de probe, Vasile Militaru a fost anchetat la Securitatea din Piteşti, torturat şi obligat să semneze declaraţii care să-l incrimineze ca un conspirator împotriva regimului democrat-popular. La puţin timp după condamnare, la 8 iulie 1959, deţinut în Penitenciarul Ocnele Mari, poetul Vasile Militaru avea să treacă la cele veşnice. Mai jos reproducem poemul „Crăciun 1951“, scris de Vasile Militaru, se pare, în lagărul de la Fundulea. (Adrian Nicolae Petcu)

Crăciun 1951

Vasile Militaru

Crăciun o mie nouă sute cincizeci şi unu,
Crăciun amar cum încă nu mi-a fost dat nici unu,
De ce-ai venit în viaţă-mi, ăst an, atât de trist,
Tu, zi a bucuriei cu naşterea lui Christ?

Au pentru ce păcate ce nu mi le ştiu încă
Vru soarta-mi să mă afli în temniţă adâncă?
Cine-a fost scris ca astăzi tu, Sărbătoare înaltă,
Să mă găseşti în lanţuri cu-atâţia laolaltă?
Şi către cine glasul să mă ridic să strig
Că-n ocna mea e foame, şi lacrimă, şi frig?

Cine mi-a scris osânda şi pentru care vină:
Din Steaua-ţi luminoasă acum să n-am lumină?
Să n-am nici o fereastră la care să-mi stea
Colindători cu marea şi luminoasa Stea,
Vestindu-ne ca-n anii trecutului frumos
Că azi, în ieslea sfântă, ni s-a născut Hristos?…

De ce azi, fără stele ne-a fost sortit să vii
Să ne găseşti sub lanţuri cu zecile de mii,
Flămânzi, cu gene ude, prin ocne-ntunecoase,
Cu frig hain de moarte în suflete şi-n oase?…

Ce vânt ne-a smuls de-acasă pe toţi, ce duh nebun,
Să nu ne mai găsească la vetre „Moş Crăciun“,
Ci muţi, cu jalea-n inimi, prin hrube negre-foarte
Şi despărţiţi de lume ca nişte duşi în moarte?

O, „Moş Crăciune“, iată, eu mi te văd, stingher,
Cum trist la toţi închişii priveşti dintr-un ungher,
Cu lacrimile-n gene că eşti aşa sărac
Şi n-ai adus la nimeni măcar câte-un colac!

Dar ce văd, Moş Crăciune? Au te-ai luptat cu vântul,
Sau lupi turbaţi de foame ţi-au sfâşiat veştmântul?!

În spate, plin de daruri, tu nu-ţi mai ai desagul
Şi, prefăcut în cârjă, abia-ţi mai porţi toiagul!
Eşti plin de sânge, iată! Au ce neam fără lege
Putu să jefuiască desaga ta, moşnege?…

Ce ticălos din lume, cu inimă aspidă,
A tăbărât asupra-ţi şi-a vrut să te ucidă?!
Au nu cumva-i aevea ce văd, făr-a fi vis:
La fel cu noi închişii eşti şi tu închis?
Dar nu!… Mărire Celui Născut spre-a fi dat Crucii,
Tu-n veci nu poţi fi-n ocnă închis cum vor năucii!…

Ci-ntocmai ca un înger ce-n lume când vrea vine,
Vezi şi pe cei din ocne, vezi şi-n a lor cămine:
Cu-a lacrimilor ceaţă în ochii plini de vis,
Îi vezi pe-ai lor şi-auzi-i vorbind de cel închis…

Îl tot mereu aşteaptă, cu sufletu-n risipă,
Ca el s-apese clanţa să intre-n orice clipă,
Dar în zadar aşteaptă să li se umple pragul,
Că nici azi de la ocnă nu li se-ntoarce dragul,
Iar pentru el paharul cumva de se ridică,
În vinul dus la gură, şi lacrămile pică!

Ai vrea, cu-ai lui la masă, ca alte dăţi să stai,
Dar tu n-ai nici desagă, nici daruri să le dai…
Te-ar întreba micuţii de-nchişii lor părinţi,
Iar tu, fiindu-ţi milă, ar trebui să-i minţi,
Spunând lor că: „tăticul veni-va… poate mâine
De unde-i dus s-aducă micuţilor lui pâine“,
Când ştii că mulţi din pruncii cu viaţa-nfometată
N-or mai putea să-şi vadă „tăticul“ niciodată!…

Apoi cobori în ocne sub jalea ce te-apasă…
Îl vezi pe fiecare gândind la cei de-acasă,
Că fiecare vede cum dornici îl adastă:
Măicuţa lui, copiii, sărmana lui nevastă,
Şi nu ştii, Moş Crăciune, sărac fără colaci,
Nici tu nu ştii, mai bine cam cum ar fi să faci:
Să fugi în noapte-afară?, la-nchişi să mai rămâi?,
Că nu poţi pe nici unul măcar să mai mângâi…

Au adormit sărmanii, şi-acum în miez de noapte,
Visând, ei nume scumpe rostesc cu drag în şoapte
Şi-ntind ale lor braţe în gol, ca să-şi agaţe
De gâtul lor pe dragii ce li se aruncă-n braţe,
La mângâieri doar visul mai dându-le azi dreptul,
Pe când de dor, aevea, la toţi le geme pieptul!…

Şi ieşi tiptil ca hoţii din hruba fără soare
A celor fără vină ce zac în închisoare,
Ca hohotele tale să ţi le poarte vântul
Pe-aproape jumătate din cât e tot pământul…

O picătură de pace în Primul Război Mondial. Când pe front au răsunat colinde…

Decembrie 1914. Ajun de Crăciun. Europa era teatru de război, conflagraţie ce devenise mondială. Timp de o noapte şi-o zi, nu s-au mai auzit rafale de gloanţe, ci colinde. Erau primele ore de linişte pe front după câteva luni de război sângeros. Uniformele kaki ale englezilor s-au alăturat celor gri ale germanilor şi au petrecut noaptea sfântă în pace, pe Frontul de Vest. Urmăriţi povestea armistiţiului de Crăciun, eveniment fără precedent în istoria confruntărilor armate.

Încetarea focului în ajun şi în ziua de Crăciun a anului 1914 a trecut mult timp drept poveste de pe front. În clipele de linişte, însă, soldaţii aşterneau pe hârtie gânduri pe care le trimiteau acasă. Aceste scrisori sunt adevărate izvoare, mărturii autentice ale oamenilor care, pentru o zi, din duşmani au devenit fraţi. Şi nu orice zi, ci ziua sfântă a Naşterii Domnului. Faptele lor au fost mărturisite în publicaţii prestigioase la nivel mondial, precum „New York Times“, „The Guardian“ sau „The Telegraph“.

armistitiuPe 29 decembrie 1914, sergentul englez Clement Barker trimitea o scrisoare către fratele său. Acesta povestea celor de acasă cum, în ajun de Crăciun, un mesager german a ieşit din tranşeele Puterilor Centrale şi a intrat în perimetrul numit „ţara nimănui“ (eng. „no manâs land“), pentru a transmite că, dacă englezii nu vor deschide focul în ziua de Crăciun, nici ei nu vor ataca. Detaliile sunt lapidare, scrise sub imperiul momentului. Lor se adaugă alte şi alte mărturii ale supravieţuitorilor Primului Război Mondial, ce alcătuiesc un efemer tablou de pace. Mesagerul era căpitanul german Josef Sewald, care mărturiseşte acest gest de mare curaj: „Am strigat la duşmanii noştri că nu dorim să tragem şi că vrem un armistiţiu de Crăciun. Le-am spus că voi veni din partea noastră şi vom putea vorbi unul cu celălalt. La început a fost linişte, apoi am mai strigat o dată, invitându-i, iar englezii au strigat: «Nu tragem!» Apoi un om a ieşit din tranşeele lor, eu am făcut acelaşi gest şi ne-am întâlnit şi ne-am strâns mâinile – un pic prudenţi!“

Cu câtă emoţie se vor fi ridicat cei din linia întâi, de teama unei ambuscade! Apropiindu-se unii de alţii, au realizat că inamicii împărtăşeau aceleaşi suferinţe ca şi ei. Erau poate de aceeaşi vârstă. Acea zi sfântă a fost prima în care soldaţii s-au simţit în siguranţă pe front. Şi-au strâns mâinile, au discutat, au făcut chiar schimb de mâncare şi suvenire. A fost un gest spontan al unor oameni ce petrecuseră luni bune în tranşeele săpate pe Frontul de Vest. Nimic oficial, ordinele erau de război. Fiecare soldat ştia că orice fraternizare cu duşmanul îl putea aduce la un pas de trădarea pedepsită de Curtea Marţială cu execuţia. Nu a contat. Aflaţi la mii de kilometri depărtare de cei dragi, înfriguraţi, obosiţi, oblojindu-şi rănile fizice şi psihice căpătate în lunile de război, englezii povestesc că au auzit, în seara de ajun, cântece răsunând din tranşeele germane.

„Două naţiuni cântând acelaşi colind în mijlocul unui război“

Soldatul Albert Moren rememora evenimentele trăite în seara de 24 decembrie 1914 în satul francez La Chapelle dâArmentières: „Era o frumoasă noapte luminată de lună, pământul îngheţat, aproape totul îmbrăcat în alb şi pe la 7 sau 8 seara am văzut agitaţie în tranşeele germane. Erau nişte lumini, nu ştiam ce reprezintă. Şi apoi au cântat «Silent Night» – «Stille Nacht». N-o să uit niciodată, a fost unul dintre cele mai importante momente din viaţa mea“.

Graham Williams, puşcaş englez, a arătat cum s-a răspândit starea de pace în cele două tabere: „Dintr-odată au început să apară lumini de-a lungul parapetului german, erau pomi de Crăciun improvizaţi, împodobiţi cu lumânări aprinse, care au ars constant în aerul încă rece! 

Mai întâi germanii au cântat un colind de-al lor, apoi noi unul de-al nostru. Când am început să cântăm «O, come, all ye faithful», germanii imediat au început să cânte acelaşi colind în latină, ‹‹Adeste fideles››. Şi am gândit că era, de fapt, un lucru extraordinar: două naţiuni cântând acelaşi colind în mijlocul unui război“.

Caporalul britanic John Ferguson avea să povestească transformarea inamicilor în prieteni: „Ne-am strâns mâinile, ne-am urat reciproc ‹‹Crăciun fericit›› şi am vorbit ca şi cum ne-am fi cunoscut de-o viaţă. Eram în faţa reţelei lor de sârmă ghimpată, înconjurat de germani. Eu şi Fritz eram în mijloc, discutând, iar Fritz uneori traducea prietenilor săi ce spuneam. Ne-am aşezat în cercuri, precum oratorii din colţ de stradă. Ce privelişte! Pâlcuri de germani şi britanici se întindeau pe aproape întreaga linie a frontului! Din întuneric se auzeau râsete şi se vedeau chibrituri aprinzându-se, un neamţ aprinzându-i ţigara unui scoţian şi invers, schimburi de ţigări şi de suvenire“.

Armistiţiul de Crăciun a oferit celor două părţi răgazul de a-şi îngropa camarazii căzuţi. Sublocotenentul englez Arthur Pelham Burn a vorbit despre o slujbă de înmormântare la care au participat deopotrivă britanicii şi germanii: „Preotul nostru a rânduit rugăciunile şi psalmii, iar un interpret le-a scris în germană. Au fost citite mai întâi în engleză de preotul nostru, apoi în germană de un tânăr student teolog. A fost o imagine extraordinară şi minunată. Germanii s-au aşezat deoparte, iar englezii de cealaltă, ofiţerii stăteau în picioare în faţă, toţi cu capetele descoperite“.

În ziua de Crăciun, războiul s-a transformat în competiţie sportivă. În „ţara nimănui“, perimetrul dintre cele două tabere, s-a încins un meci de fotbal, la început cu o minge improvizată: „În cele din urmă englezii au adus o minge de fotbal din tranşeele lor şi a început destul de repede un joc plin de viaţă. Cât de minunat, şi totuşi, cât de ciudat a fost! Ofiţerii englezi simţeau acelaşi lucru. Astfel Crăciunul, sărbătoarea dragostei, a reuşit să facă din duşmanii noştri de moarte prieteni pentru o vreme“, îşi amintea locotenentul neamţ Kurt Zemisch.

„O scurtă pace într-un război teribil“

Scoţianul Alfred Anderson a murit în 2005, la venerabila vârstă de 109 ani! Născut în 1896, avea 18 ani când s-a înrolat în Primul Război Mondial. În 2004, la 90 de ani de la acel eveniment, îşi amintea „liniştea, sunetul straniu de linişte“, după ce în ultimele două luni auzise „doar şuierat şi ţiuit de gloanţe, foc de mitralieră şi voci germane în depărtare“. Dar în dimineaţa de Crăciun, dintr-o casă franceză din spatele liniei întâi unde era încartiruit, a remarcat „o linişte mormântală ce se aşternea cât cuprindeai cu ochii“. Soldaţii şi-au urat unii altora „Crăciun fericit“, deşi fericit cu adevărat nu era nimeni în acele condiţii. „A fost o scurtă pace într-un război teribil“, concluziona ultimul soldat supravieţuitor al „Armistiţiului de Crăciun“.

cruce_0Vor fi adormit, în acea seară după Crăciun, întrebându-se dacă dimineaţă se va relua lupta. Poate simţeau că războiul avea să continue, iar unii dintre ei nu se vor întoarce niciodată acasă. Să fi fost sute, poate chiar mii de soldaţi care au impus, pentru o zi, pacea pe front. Evident, nu putem vorbi de ubicuitate. Nu a fost o stare generală de pace, pretutindeni. În unele locuri conflictul a continuat fără sincope. Se cuvine să ne amintim, însă, de cei care au adus Pruncului Sfânt născut în Betleem cel mai preţios dar: pace pe pământ. Fie şi numai pentru o zi. 

Pe 26 decembrie, englezii au tras trei focuri de armă în aer şi au înălţat un steag pe care au scris „Crăciun fericit“. Germanii au ridicat o pânză pe care scria, tot în engleză, „Mulţumim“, iar căpitanul lor s-a înălţat pe parapet şi a tras două focuri în plan vertical. Era semnul că războiul reîncepea.

 


Categorii

Craciunul, Inchisorile comuniste/ Crimele comunismului, Pagini Ortodoxe, Parintele Calciu, Poezie, Sarbatori, comemorari, sfinti

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

12 Commentarii la “CRĂCIUNUL ORFANULUI MIȘA, CRĂCIUNUL POETULUI ”SUB LANȚURI”, CRĂCIUNUL CELOR DIN RĂZBOI…

  1. e un film despre aceasta minune de Craciun:
    https://www.youtube.com/watch?v=HkKkAg4Ew-s ( reclama, engleza )
    https://www.youtube.com/watch?v=khx_xeGbNXQ ( filmul, in spaniola? )

    Mai e un film foarte interesant despre un eveniment similar, dar la scara mult mai mica:
    https://www.youtube.com/watch?v=Sx5Lc6Cj6Hs ( numai inceputul lui Silent Night, cu Linda Hamilton )

  2. Foarte nimerite exemple de traire a Craciunului. Poate in suferintele amare se descopera cel mai mult mangaierea lui Hristos, macar la nivelul problemelor omenesti ale fiecaruia. Pana si pretuirea vaga fata de Hristos data de soldatii de pe front constituie o unda imensa de bucurie. Cine-ar fi in stare sa impace atat de vadit pe cei aflati in lupta in afara de Hristos? Poate cam indepartate vremurile cand oamenii reactionau asa. Sper sa fie si azi macar la fel.

    Daca am sti suferintele orfanilor care-si doresc niste parinti si sunt mahniti de Craciun cand pleaca cei ce la aduc cadouri fara sa-i ia cineva acasa; daca am intui cam cum e sa fii pe front in teroarea cumplita a mortii, nesomnului, zgomotului infernal sau linistii apasatoare si inselatoare, Craciunul povestit mai sus ne-ar frange in doua.

  3. Pingback: NASTEREA LUI HRISTOS, DOMNUL, MANTUITORUL SI IMPARATUL VIETII NOASTRE: Dumnezeu S-a aratat noua…. CRACIUN BINECUVANTAT TUTUROR! -
  4. Mi-am adus aminte de ce spunea parintele Sofronie ca incepand cu primul razboi mondial s-a luat pacea de pe pamant… Ca de atunci nu a mai regasit pacea copilariei sale. Iar parintele Rafail spune ca noi avem parte de si mai putin din acea pace. Dar de Craciun, chiar si in aceasta lume lipsita de pace, vine Dumnezeu si aseaza pacea in sufletele smerite ca ieslea din Betleem. Misa, suflet smerit si nevinovat l-a primit pe pruncul Iisus si darul rugaciunii intr-o clipa!

  5. Extraordinară relatarea despre armistiţiul de Crăciun din primul război mondial!

  6. Pingback: PICATURI DE LACRIMI PE ICOANA NASTERII DOMNULUI…/ Durerea de a fi singur. Mai stim sa petrecem Craciunul IMPREUNA? - Recomandari
  7. Pingback: HRISTOS S-A NASCUT! -
  8. Pingback: PRUNCUL PRIBEAG. “Am sărbătorit Crăciunul! Dar unde este Iisus acum?”/ CINE NE-A FURAT SARBATORILE? | Cuvântul Ortodox
  9. Pingback: Pr. Dumitru Staniloae despre RESTABILIREA DEMNITATII FEMEII/ Sfințitele zile ale Crăciunului si inselatoarea euforie consumerista sau: CE A MAI RAMAS DIN CRACIUNUL ROMANESC AUTENTIC? | Cuvântul Ortodox
  10. Pingback: CUM A INCEPUT PRIMUL RAZBOI MONDIAL – [film documentar difuzat la emisiunea Digipedia]: “VERII REGALI IN RAZBOI” (I)/ Comemorarea a 100 ANI DE LA MARELE RAZBOI – marturii istorice | Cuvântul Ortodox
  11. Pingback: LUAND IN SERIOS CRACIUNUL/ „In 2016 Hristos s-a nascut la ALEP, nu la Betleem” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Stirile zilei

Carti

Documentare