“Traista cu merinde”: DRUMUL SPRE IAD SI INAPOI sau GLASUL RAIULUI PIERDUT

24-01-2014 4 minute Sublinieri

Ati putea crede ca este vorba despre o poveste de iubire. Pai chiar este o poveste de iubire, dar nu una de dragoste. Si ca sa nu va mai plimb printre fraze fara noima, am sa intru in naratiune:

Eram copil si era iarna ca si acum, iar bunicul imi povestea despre Mos Craciun si despre Ingeri. Imi aduc aminte ca eram tot in apropierea Craciunului, iar istorisirile sale despre Ingerul pazitor ma fascinau.(Am uitat sa va spun eu am crezut in Mos Craciun pana prin clasa a treia.) Ma simteam ca in rai si chiar asa si era: Raiul copilariei mele. Pe mama o speriam cu mersul la biserica, caci incepusem sa o intrec chiar si pe bunica, dar si cu faptul ca ma apucasem sa citesc Biblia, cu toate ca, de abia stiam sa citesc. Comportamentul meu i se parea exagerat si acum i se pare. La ea totul trebuie sa fie cu masura pana si credinta. Ce trece de norma este exagerare si se incalca legea. Care lege? Legea bunei cuviinte, normal. Ma intreb ce ar spune daca i-as spune ca o iubesc cu masura sau ca pe copiii mei ar trebui sa-i iubesc cu masura. Credinta vine din iubire, iubire de Dumnezeu intr-adevar, dar poate vreodata iubirea sa fie masurata?

Sa revenim, caci din pacate si eu mi-am “revenit” din starea copilariei mele si mi-am stricat raiul. Am descoperit cum poti deveni fara masura, dar din alt punct de vedere. “Ca un adolescent normal” am gustat din toate bucuriile vietii: fumat, chiulit, note proaste, saruturi furate si dulci, decadenta, moravuri usoare. Nu o sa va plictisesc cu decrierea lor amanuntita si nici cu gravitatea sau non gravitatea lor, ci am sa va subliniez doar nelinistea sufletului meu, ce nu-si gasea locul. Ma intreb oare cati dintre voi ati simtit acea nefericire si acea neliniste, acel non chef de viata. Sa nu intelegeti gresit, nu ca nu ma distram, nu ca nu aveam chef de viata in sensul dat de lume, din contra eram plina de acea viata tumultuoasa, pana la refuz, de fapt aveam o dependenta fata de distractie, fata de viciu si de tot ce insemnau aceste lucruri. Dincolo de toate acestea, cand nu ma aflam in valul baiaramului, si eram eu cu mine, fata in fata, vedeam doar un suflet singur si gol. Acea goliciune, acea viata fara sens, fara destinatie, si al carei strigat doar cu betiile desfranarii si ale viciilor puteam sa-i astup gura urata si flamanda ce se incorda sa ma sfasie.

Si totusi nu imi dadeam seama ca sunt in iad, decat in anuminte momente de luciditate, pe care mi le permiteam din ce in ce mai rar. Intrebarea fireasca ar fi: ce facusem cu Dumnezeu, il exilasem? Eh, nu, bineinteles, cineva si-a dat seama ca nu asa ma va infrange. Nu este mai simplu oare la un suflet credincios ce nu-i poti spune ca nu exista Dumnezeu, sa-i strambi ideea despre El? Deci, in iadul meu Dumnezeu continuua sa existe, numai ca adaptat la noile conditii. Caci orice om are tendinta de a se justifica si de a considera ca nu exista urmari in urma faptelor si a gandurilor sale, iar societatea in care traim ne ajuta in acest sens. Astfel, Dumnezeul meu imi ingaduia orice, caci nu se spune oare ca Dumnezeu e bun, deci bun sa fie sa ma ierte, si nu doream sa-mi dau seama ca Dumnezeu te iarta exact asa cum ierti si tu un om: Cum il ierti, omule, pe om, nu astepti sa vina sa-ti ceara iertare si sa nu mai faca? Eh, dar cum va spuneam fiecare are justificarile sale, una dintre ele fiind: eu nu am gresit. Dar ce eu greseam? Ca doar lumea traieste in baiarame dulci de cand e pamantul…si daca e ceva normal atunci accepta si Dumnezeu. Si totusi daca El accepta, de ce era iad in viata mea?

De ce daca dragostea invinge totul, de ce esti nefericit cu omul pe care l-ai despartit de altcineva, de ce viciul nu te face fericit ci parca iti aduce din ce in ce mai putine satisfactii? De ce iti faci nefericiti parintii? De ce iti faci nefericita iubita? De ce nu iti gasesti un serviciu care sa nu-ti fie corvoada, ci placere? De ce te faci nefericit pe tine, cautandu-ti sensul in toate partile si stramband Adevaratul sens al vietii, dupa mintea ta care cauta justificari pentru a se complace in continuare, ca un vierme ce se hraneste cu mocirla in care traieste?

Raspunsul meu l-am gasit in singurul glas ce se mai auzea slab, in spatele zidului ce-l ridicasem pentru a ma proteja: glasul slab al constiintei, glasul slab al raiului pierdut.

Intr-o dimineata, am luat hotararea de ma desprinde din mediul in care traiam stiindu-ma prea slaba pentru a rezista. Am schimbat serviciu, prieteni, locuinta, m-am lasat de fumat, mi-am cumparat o carticica cu Acatistele Maicii Domnului. Nu am sa uit niciodata prima oara cand am citit acatistul: fata mi-a fost brazdata de lacrimi, gandurile erau haotice, iar mintea nu pricepea o iota din ceea ce citea. De ce? pentru ca nu citisem in viata mea un acatist si frazele imi pareau intortocheate, spuse intr-un limbaj strain de gura si urechile mele. Dar, cu toate astea, am hotarat sa-mi eliberez mintea de prejudecati si sa ma agat de poala Maicii Domnului, citind in continuuare cu lacrimi ceea ce nu intelegeam si rugand-O sa ma impace cu Fiul Ei si sa-mi obtina linistea si iertarea. Am luat-o de la capat luptandu-ma zi de zi cu mine insami, cu acatistul meu si regasind in mine, pas cu pas, copilul de alta data. Lupta a fost grea cu multe recaderi, dar Maica Domnului m-a luat sub Acoperamantul Ei, eu incercand in fel si chip sa-mi reintroduc raiul in viata, nu numai prin rugaciuni, ci si prin fapte.

Cand eram intr-o mixtura de alb cu negru, mi-am intalnit jumatatea, si raiul si iadul din el s-au indragostit de raiul si iadul meu, dar si viceversa. Ne-am celebrat unirea in fata lui Dumnezeu, care ne-a binecuvantat cu un copil. Bunicul  ce a depus semintele in sufletul meu si-a definitivat lucrarea murind in primavara dupa nasterea primului sau stranepot. Cum? Pai, simplu: eram la priveghiul lui si m-am dus sa cumpar lumanari. Ca la orice biserica erau de vanzare si cateva carti religioase. Fiind abatuta, vroiam sa-mi dezmierd sufletul si sa incerc sa ma gandesc putin si la altceva, ceva pozitiv in legatura cu viata si moartea, caci privelistea corpului neinsufletit al bunicului ce ma crescuse lasase in sufletul meu o impresie adanca. M-am gandit ca o carte de felul acelora ar ajuta. Nu stiu ce a fost cu mine dar am cumparat o carte a lui Arsenie Boca. Acea carte si urmatoarele care le-am citit mi-au schimbat restul de iad din viata mea. Timp de 2 luni m-am rugat si mi-am cautat duhovnic, si intr-o zi l-am gasit. Ma mai spovedisem la viata mea, dar niciodata complet si niciodata cu gandul ca cel din fata mea are har, indiferent de pacatele lui, considerand ca este inspirat de Dumnezeu. Drumul spre casa dupa spovedanie a fost cel mai usor drum din viata mea. Ati simtit vreodata fata de un lucru ca ati facut ce trebuia? Ati simtit vreodata certitudinea lucrului implinit si bine facut? Eu am avut-o in acel moment deplin si total. Stiam ca am apucat-o pe unde trebuie si ca desi furtuni se vor dezlantui, eu nu trebuie decat sa ma tin de drumul meu – carare ingusta si prapastioasa, dar plina de lumina si fericire.

Pe 9 martie 2014 celebrez 10 ani de la acea prima dimineata, de la acea prima hotarare si Dumnezeu mi-a ajutat, eu tot natanga fiind, dar pe drumul cel bun, rugandu-ma sa nu dezertez si tinandu-ma strans de poala Maicii Domnului.

Va intrebati ce legatura are titlul cu continutul articolului? Nici una, decat faptul ca intr-adevar este o poveste de iubire si ca voiam doar sa va atrag atentia prin el.

P. S. Cu aceasta ocazie vreau sa le multumesc parintilor mei care mi-au suportat iadul, pe care l-am extins si asupra lor, si sa le sarut mainile in semn de iertare, dar si bunicilor ce au depus semintele iubirii.

DSCN6005

Legaturi:

***


Categorii

Convertiri, Pagini Ortodoxe, Spovedania

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

10 Commentarii la ““Traista cu merinde”: DRUMUL SPRE IAD SI INAPOI sau GLASUL RAIULUI PIERDUT

  1. “Am schimbat serviciu, prieteni, locuinta, m-am lasat de fumat, mi-am cumparat o carticica cu Acatistele Maicii Domnului…”

    O transformare radicala, impresionanta si totodata simpla!

  2. Multumesc autoarei pt marturisire.

    Copiii mei ,un adolescent si un proaspat-fost-adolescent,trec acum prin iadul intoarcerii spatelui lui Dumnezeu.Respectand decalajul dat de varsta,unul,mai la inceput, este in plina euforie a simturilor si ar jura cu mana pe inima ca totul e perfect si ca nu ii mai trebuie nimic altceva.Celalat,mult mai afundat,incepe sa dea semne de nemultumire profunda,de cautari,reveniri partiale si inconstante…
    Nadajduiesc in Domnul si in maicuta Lui ca se vor milostivi de ei cat mai curand si ii vor scoate din iadul in care sunt…

  3. @Magda S
    Si eu am copii si cu toate ca mai am pana la adolescenta tare mi-e frica de perioada aia. dar sper in ajutorul lui Dumnezeu.Pune pe toata lumea sa se roage pt ei, sa zica in gandul lor: Doamne Iisuse miluieste-l pe……cum il cheama pe baiatul tau de mai multe ori pe zi si daca vrei zi-ne si noua celor care citim site-ul numele lor ca sa ne aducem aminte si sa mai zicem si noi.
    Daca au crescut intr-o familie cat de cat credincioasa nu prea au cum sa nu se intoarca ” acasa”. Plus ca lacrimile tale valoreaza cel mai mult.Oricum ei nu sunt fericiti, au doar perioade de euforie, eu una nu eram fericita, viata imi era tumultoasa si Slava Domnului plina de insatisfactii. ma gandesc cu groaza ca daca m-ar fi lasat Dumnezeu la mintea mea si mi-ar fi dat drum lin, sau daca simteam ca sunt fericita nu-mi mai reveneam la cap.Oricum nu cred ca poti fi fericit cu spatele la Dumnezeu asa ca: curaj caci mila Domnului e mare!
    Dumnezeu sa-ti ajute tie si copiilor tai !

  4. @Magda S.

    Rabda Magda. N-ai ce sa faci decat sa rabzi si sa te rogi.Sa-i bati la cap nu te va ajuta…Ai mei m-au asteptat 13 ani. Din facultate s-a rupt filmul. Eram ca Pinochio. Plecam plin de intentii bune si ajungeam…Si intradevar am ajuns sa mananc rascove. Multe si amare rascove. Foarte amare. Pana intro zi cand m-a miluit Domnul pentru rugaciunile al lor mei. Nu merit sa stau in fata lor. Si le-am lasat pe toate si m-am intors. M-am uitat acasa in calendar ..era Duminica fiului risipitor.
    Dragostea toate le rabda , toate le crede….
    Rabdare, rabdare, rabdare, rabdar,rabdare,rabdare rabdare rabdare rabdare…si sacrificiu. Viata crestineasca! N-ai ce sa faci. Leaga-i cu rugaciunea de tine.

  5. @Traista…

    Multumesc de gandul bun si de rugaciune.
    Fac deja ceea ce mi-ai spus.
    Daca vrei/poti pomeneste pe Magdalena cu familia…(oricum sunt probleme si in rest).
    Roaga-te sa-mi dea Domnul sa cunosc si sa implinesc voia Lui,orice s-ar intampla,cu multumire si cu multa,multa RABDARE -caci mi s-a spus deja ca ceea ce se intampla in prezent este doar “incalzirea”pt adevaratele incercari ce vor urma…
    Doamne, ajuta, tuturor!

  6. @ Magda:<> asa e, stim cu totii, de aceea e bine sa ne sprijinim in rugaciune unii pe altii si sa incercam sa nu fim singuri, macar noi cei care chiar daca suntem pacatosi, inca mai credem in ortodoxie, sa pastram unitatea.
    Doamne Iisuse, ajuta si miluieste pe Magdalena cu familia ei! si pe mine pacatoasa..

  7. @ enkidu Tare frumos si adevarat ai scris. Cand vad comentariile multora de pe acest site imi dau seama de cat de departe sunt eu de adevarata credinta si ma bucur ca totusi sunt oameni care cred si traiesc ortodox.

  8. @enkidu
    Ce frumos! Cand am postat eu raspunsul catre tr.c.m.,replica ta nu era aparuta!
    Multumesc si tie pt marturia personala.Mult ma intaresc acestea…
    “Leaga-i cu rugaciunea de tine”-n-am sa uit asta,cred,niciodata!Tare frumos ai spus-o!Superb!
    Am sa va pomenesc si eu in rugaciune,chiar daca nu va stiu numele adevarate,dar le stie Domnul.

  9. Am 2 nume de botez din care unul este Alexandrina. Cred ca am mai spus asta prin alte comentarii, daca nu scuze…

  10. @Magda
    ce fac copiii? si-au revenit din adolescenta?

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare