PROVOCATORII UNGURI SI AGENTII ANTI-ROMÂNI DE PE AXA BUDAPESTA – MOSCOVA. Cine este, de fapt, LASZLO TOKES si de ce a asociat Tinutul Secuiesc cu CRIMEEA? (VIDEO). Riscul tulburarilor etnice in Ardeal/ RETROCEDARILE DIN TRANSILVANIA sau un altfel de SEGREGARE ETNICA

12-03-2014 21 minute Sublinieri

„Legătura dintre Moscova şi Budapesta a funcţionat şi la Revoluţia din decembrie. Moscova şi Budapesta au coordonat atunci activitatea din teren, erijându-l pe László Tökés în erou. Acesta este eroul revoluţiei dumneavoastră“


Laszlo Tokes si provocatorii extremisti unguri… de medialert

Din emisiunea “La ordinea zilei” din 11 martie 2014 (Antena 3) // interventia lui Laszlo Tokes in Parlamentul European si comentariul lui Radu Tudor

Europarlamentarul român de origine maghiară László Tökés compară marşul de la Târgu-Mureş, în care s-a cerut autonomia Ţinutului Secuiesc, cu situaţia din Crimeea. Specialiştii în securitate contactaţi de „Adevărul“ spun că această comparaţie nu este deloc întâmplătoare.

Imediat după ce secuii au mărşăluit luni la Târgu-Mureş, europarlamentarul român Laszlo Tokes a cerut vehement, într-o intervenţie efervescentă în Parlamentul European, autonomia Ţinutului Secuiesc. „Luni a avut loc o demonstraţie împotriva politicii de asimilare duse de Guvernul din România. Această populaţie, secuii din România, începe să devină o minoritate pe propriul teritoriu, ca şi tătarii în Crimeea“, a declarat László Tökés în Parlamentul European.

Totodată, europarlamentarul român de origine maghiară a făcut apel şi la celelalte instituţii europene, pentru a sprijini minoritatea secuiască în vederea obţinerii autonomiei. De asemenea, şi eurodeputatul român de origine maghiară Csaba Sógor a susţinut cauza secuilor. „Practica internaţională arată că există diferite tipuri de autonomie care pot promova o coabitare paşnică între diferitele grupuri etnice. Mesajul-cheie al demonstraţiei de azi (n.r. – luni) este că există în continuare conflicte nerezolvate, iar comunitatea maghiară îşi exprimă nemulţumirea şi solicită Guvernului român să înceapă un dialog. Sper că acest lucru va fi susţinut de comunitatea internaţională”, a declarat eurodeputatul Csaba Sógor.

„Stăpânii de la Budapesta“

Intervenţia în forţă a lui Laszlo Tokes naşte câteva întrebări. Este întâmplătoare comparaţia între Ţinutul Secuiesc şi Crimeea? Cine se află în spatele său? Pentru a răspunde la aceste chestiuni, am solicitat opinia unor oameni care au fost bine ancoraţi în sistemul de informaţii românesc şi care, de-a lungul timpului, au încercat să dezvăluie şi latura mai puţin eroică a pastorului reformat.

Colonelul Filip Teodorescu, fost şef  în Direcţia de contraspionaj, vorbea, în urmă cu câţiva ani, despre legăturile lui László Tökés cu serviciile secrete maghiare din timpul regimului comunist. Astăzi, Filip Teodorescu nu este surprins de implicarea lui László Tökés în manifestaţia de la Târgu-Mureş. „Trebuie să ne întrebăm mai întâi cine ţine hăţurile lui Tökés. Răspunsul îl ştim cu toţii: stăpânii de la Budapesta. El face direct ce i se spune de-acolo. Asta a făcut întodeauna: şi înainte de ‘89, şi acum. Nu e nicio mirare. Este o chestiune absolut cunoscută relaţia sa cu serviciul secret maghiar“, spune Filip Teodorescu, care îl descrie în doar trei cuvinte pe Tökés: „Trădător de ţară“.

Axa Moscova- Budapesta -Bucureşti

Pentru generalul Ioan Talpeş, fost director al SIE, conexiunile nu se opresc doar la Budapesta. Comparaţia România-Crimeea, făcută de Tökés, pune paie pe foc, în condiţiile în care toată Europa priveşte cu suspiciune către Rusia şi fostul KGB.

„Eu spun asta de 24 de ani. Legătura dintre Budapesta şi Moscova este una implicită şi explicită. Acesta este un lucru firesc“, ne-a declarat Talpeş, care a rememorat situaţia din Decembrie 1989. „Legătura dintre Moscova şi Budapesta a funcţionat şi la Revoluţia din decembrie. Moscova şi Budapesta au coordonat atunci activitatea din teren, erijându-l pe László Tökés în erou. Acesta este eroul revoluţiei dumneavoastră“, a mai amintit Talpeş.

Faptul că au trecut mai bine de 24 de ani de atunci nu-l impresionează pe Talpeş. „N-are importanţă. Legătura dintre Moscova şi Budapesta nu numai că persistă, ci chiar a fost dezvoltată în anii de după revoluţie“, a conchis Ioan Talpeş.

Prefectul: „Au fost cuvinte grele adresate românilor“

Aproximativ 4.000 de persoane au participat, luni după-amiază, la comemorarea secuilor ucişi în 1854, eveniment organizat la Târgu-Mureş. Ulterior, secuii au plecat într-un marş, deşi autorităţile nu şi-au dat avizul pentru organizarea unui astfel de eveniment. Manifestarea a degenerat, iar participanţii au aruncat cu petarde şi au scandat lozinci pro-autonomie. „Cei care au provocat forţele de ordine au fost cei de la organizaţia 64 de Comitate. Jobbik şi Garda Maghiară au fost, de data aceasta, în limita unei normalităţi pe care noi o dorim în continuare”, a menţionat Corneliu Grosu, prefectul de Mureş. „Dar nu cei din Târgu-Mureş au provocat organele de ordine. Au fost de prin Harghita şi Covasna. Aceştia au fost cei mai vehemenţi, aceştia au venit şi s-au apucat să facă dezordine în Târgu Mureş“, a adăugat Grosu.

„Manifestări antistatale“

Prefectul susţine că au fost peste 2.000 de oameni din afara judeţului, din totalul celor aproximativ 4.000 care au luat parte la manifestări, în condiţiile în care organizatorii anunţaseră peste 8.000 de participanţi„La Monumentul Secuilor Martiri, cât şi pe parcursul mişcării maselor de oameni spre centrul oraşului  au fost acţiuni şi au fost manifestări antistatale, antiromâneşti, segregaţioniste, şovine, scandându-se lozinci cu cuvinte grele adresate românilor, adresate statului român, autorităţilor române din Bucureşti şi Târgu-Mureş“, a mai spus prefectul.

„Un număr mic de elemente nedorite“

De cealaltă parte, organizatorii evenimentului, reprezentanţii Consiliului Naţional Secuiesc, se declară nevinovaţi. Ei susţin că niciunul dintre cei prezenţi la manifestări nu a fost violent. „S-a găsit un număr mic de elemente care erau nedorite. Sigur, acele restricţionări şi nesiguranţa juridică facilitează aceste elemente extremiste şi antisociale.  Acest marş nu a fost interzis, adică deczia de interdicţie nu era valabilă. Pe trotuar se putea face fără autorizaţie“, a declarat Izsack Balazs, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc. Forţele de ordine au filmat întregul eveniment şi anunţă că se va lăsa cu sancţiuni. „Comisia de avizare a manifestărilor publice, primarul, prefectul, dar şi Tribunalul au interzis această manifestare. Cei care au trecut la deplasarea în marş prin Târgu-Mureş riscă tot amenzi contravenţionale, cât şi sancţiuni penale“, a precizat Valentin Bretfelean, şeful Poliţiei locale.

UDMR: „Unele televiziuni au încercat să îngroaşe”

Preşedintele Comisiei de politică externă a Camerei Deputaţilor, Laszlo Borbely, priveşte relaxat evenimentele de la Târgu-Mureş. „Să nu credeţi că au fost cine ştie ce incidente, chiar dacă unele televiziuni au încercat să îngroaşe.  Dacă vă uitaţi în jur, la ţări democratice cu democraţii de sute de ani, aţi văzut că sunt foarte multe manifestări şi xenofobe şi împotriva românilor care, de exemplu, se duc în Anglia. Nu-i dă afară nimeni pe respectivii din Marea Britanie. Şi-au cerut unii scuze acum că n-am invadat Marea Britanie. Şi-au cerut scuze, dar aţi văzut ce campanii au fost şi ce manifestări“, a declarat deputatul UDMR.

Rusia şi Ungaria, legături nucleare

Relaţiile dintre Rusia lui Vladimir Putin şi Ungaria lui Viktor Orban (ambii, în medalion) sunt din ce în ce mai strânse. La începutul acestui an, cele două ţări au încheiat un acord interstatal de colaborare pentru folosirea energiei nucleare în scopuri paşnice, înţelegere care prevede construirea a două noi reactoare la centrala nucleară Pecs.

„Darea în exploatare a unor noi reactoare va creşte independenţa energetică a Ungariei, va contribui la soluţionarea problemelor legate de securitatea energetică”, a declarat atunci Vladimir Putin. De asemenea, liderul de la Kremlin a anunţat că Rusia va acorda Ungariei un credit de 10 miliarde de euro pentru construirea celor două reactoare. Centrala nucleară de la Pecs, situată la 100 de kilometri sud de Budapesta, a fost construită chiar de sovietici în anii ‘80. Orban nu a cerut aprobarea Parlamentului pentru acordul cu Rusia, fapt ce a stârnit numeroase critici.

Dependenţă de Moscova

Ungaria este dependentă pentru aprovizionarea cu energie de Rusia, de la care primeşte 80% din necesarul de petrol şi 75% din cel de gaz natural. Presa rusă a scris atunci că noua politică a premierului maghiar Viktor Orban, denumită „Deschidere spre Est“, dă roade.  Mai mult, în ultimii ani, comerţul ruso-maghiar este în creştere. După cum a declarat şeful Comisiei ruso-maghiare pentru cooperare economică, Peter Szijjarto, volumul schimburilor comerciale a crescut în primele şase luni ale lui 2013 (în comparaţie cu anul precedent) cu 8,1% şi a fost de peste 7 miliarde de dolari.

„Viktor Orban nu este un partener dificil“

Dacă politica lui Orban a dat multe bătai de cap liderilor din comunitatea europeană, premierul maghiar este apreciat la Kremlin. „Pentru Rusia, Viktor Orban nu este un partener dificil. În relaţiile Moscovei cu Budapesta există mult mai puţine probleme, decât, să zicem, între Budapesta şi Bruxelles. Noi nu dictăm Ungariei cerinţele noastre, aici acţionează principiul pragmatismului şi respectului reciproc. De aceea, dialogul decurge uşor“, spunea Liubov Şişelina, cercetător la Academia Rusă de Ştiinţe.

Ponta şi Antonescu, reacţii palide

Premierul Victor Ponta a taxat declaraţiile lui Tökés, dar, mai ales, a salutat decizia lui Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, de a se dezice de pastorul maghiar. „Ştiţi părerea mea despre Tökés, am avut şi procese cu dânsul, dar, din fericire, le-am câştigat. Nu pot decât încă o dată să apreciez faptul că UDMR nu l-a pus pe listă pe Tökés şi că Hunor Kelemen s-a delimitat de manifestări extremiste. Vreau să fim însă corecţi: avem şi noi extremiştii noştri, la Bucureşti, care seara, la televiziuni, se exprimă la fel ca Tökés, doar că în limba română, aşa că hai să fim atenţi la ai noştri şi, evident, să-i sancţionăm pe ai lor!“, a spus Ponta.

Întrebat de presă dacă poate fi realizată o comparaţie între minoritatea maghiară din România şi situaţia din Crimeea, cum spunea Tökés, Ponta a răspuns: „Cred că habar nu are unde e Crimeea!“.

„Este scandalos şi este alarmant“

La rândul său, Crin Antonescu, preşedintele PNL, a comentat succint afirmaţiile eurodeputatului UDMR, preferând să arate cu degetul către rivalii săi politici. „Este scandalos şi este alarmant. Cred că este o întrebare foarte bună pe care să i-o puneţi domnului preşedinte Băsescu, domnului fost preşedinte PDL Emil Boc, domnului Stolojan, domnului Marian Jean Marinescu, doamnei Macovei, celor care în Parlamentul European au cauţionat susţinerea pe familie politică şi chiar promovarea domnului Tökés“, a declarat liderul PNL.

Liderii democrat-liberali au preferat să reacţioneze printr-un sterp comunicat de presă: „PDL îi cere lui László Tökés să retracteze de urgenţă declaraţiile iresponsabile şi extremiste din Parlamentul European. PDL condamnă ferm declaraţia iresponsabilă a europarlamentarului László Tökés. PDL consideră că extremismul este un pericol pentru orice stat democratic, cu atât mai mult în contextul internaţional actual. UE nu poate fi construită cu extremişti“. 

Băsescu: Afară cu Jobbik!

Preşedintele Traian Băsescu (foto) a luat şi el poziţie după incidentele din Ardeal. „Am observat ieri o prezenţă la vârf a partidului extremist Jobbik. Cer să se emită act normativ prin care prezenţa pe teritoriul României a membrilor şi liderilor acestui partid să fie interzisă. Este un partid extremist care nu are responsabilitate pentru Europa Unită, ci pentru interesele sale mărunte. Dacă Ungaria nu îi poate pune sub control, măcar pe teritoriul României nu au ce căuta. Voi avea o discuţie aplicată cu ocazia primului CSAT, pentru că libertatea, democraţia, dreptul la liberă exprimare nu pot merge până la nivelul la care faci rău altora, iar Jobbik este un partid de care le este ruşine şi guvernanţilor de la Budapesta. Nu văd de ce ne-ar fi ruşine să-i dăm afară“. Întrebat dacă îi va retrage decoraţia „Steaua României“ lui Tökés, Băsescu a răspuns: „Decizia Consiliului de Onoare a fost atacată în instanţă. În funcţie de decizia instanţei, voi acţiona“, a cerut Băsescu.

  • Mediafax:

Băsescu: Majoritatea parlamentară a refuzat din nou să lase justiţia liberă. Se confirmă că Guvernul Ponta este corupt. Preşedintele a cerut şi interzicerea partidului Jobbik pe teritoriul României

– Am observat ieri o prezenţă la vârf a partidului extremist Jobbik. Cred că e timpul să punem capăt acţiunilor acestui partid pe teritoriul româniei, şi cer public Guvernului şi Parlamentului să se emită act normativ prin care prezenţa pe teritoriul României a membrilor şi liderilor acestui partid să fie interzisă.

– Dacă Ungaria nu îi poate pune sub control, măcar pe teritoriul României nu au ce căuta. Libertatea, democraţia, dreptul de  mişcare, la liberă exprimare nu pot merge până  la nivelul la care, prin abordări extremiste, face rău altora. Jobbik este un partid extremist de care le este ruşine şi guvernanţilor de la Budapesta şi nu îi acceptă în alianţă. Nu văd de ce ne-ar fi nouă ruşine să îi dăm afară sau să nu mai aibă acces în România.

– Am văzut acţiunea în Grecia, împotriva unui partid extremist, şi felicit Guvernul Greciei că l-a scos în afara legii, vedem partidul Jobbik, din Ungaria, vedem partidul doamnei Le Pen din Franţa şi apar peste tot şi alţii.

Antonescu: E corectă propunerea lui Băsescu în cazul Jobbik, dar aş opta pentru un regim general

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că este corectă propunerea formulată de şeful statului pentru adoptarea unui act normativ pentru interzicerea partidului Jobbik pe teritoriul României, însă ar opta pentru un cadru general care să reglementeze acest lucru.

Antonescu a fost întrebat cum vede propunerea preşedintelui Traian Băsescu pentru adoptarea unui act normativ care să interzică prezenţa Jobbik pe teritoriul României.

“E corect, nu aş restrânge un asemenea act. Nu aş restrânge la un anume partid, sigur că evenimentele din mai multe ocazii, dar cel mai recent aseară ne-au arătat că acest partid, sau oameni din acest partid, idei din acest partid ne dau târcoale nouă mai des, ne vizitează des. Dar eu l-aş da într-un regim general, există un tip de formaţiuni politice, de idei politice care sunt interzise de Constituţia României şi al cărui acces ar trebui interzis în general”, a declarat preşedintele PNL. […]

Frunda: Interzicerea prezenţei Jobbik în România nu e fezabilă, soluţia este izolarea politică

Gyorgy Frunda crede că solicitarea preşedintelui Traian Băsescu privind interzicerea prezenţei membrilor Jobbik în România nu este fezabilă, el susţinând că soluţia este izolarea politică a acestora.

“Nu văd cum e fezabilă, nu văd cum e fezabilă. Aceşti oameni, care sunt membrii partidului Jobbik, partid de extremă dreapta şi care ne face foarte mult rău nouă, comunităţii maghiare din România prin venirea în Ardeal, prin campania pe care o fac în Ardeal pentru alegerile parlamentare din Ungaria, care au loc pe 6 aprilie, nu văd cum poţi să le interzici ca în cadrul Uniunii Europene să le interzici să circule liber. Poţi să le interzici să facă manifestaţii, nu le dai autorizaţie să facă manifestaţii, dar să circule liber prin România nu văd nicio posibilitate cum le-ai putea interzice treaba asta“, a declarat Frunda la RFI.

În opinia sa, “soluţia este izolarea partidelor extremiste, oricare ar fi ele şi de orice naţionalitate, ungureşti, româneşti, franţuzeşti, ar trebui izolate politic şi atunci oamenii pot alege între partidele democratice şi cele extremiste”.

György Frunda crede că manifestaţia de la Târgu Mureş a fost O.K.

“Manifestaţia de la Târgu Mureş, manifestaţia în sine, care a fost autorizată a fost până la urmă O.K., au avut loc declaraţii normale, politic acceptabile, s-a cerut într-adevăr o autonomie, s-a spus că aceasta numai prin mijloace legale, parlamentare (se poate face), împreună cu partidele româneşti, cu Guvernul României, cu Parlamentul României. Problemele au fost în timpul acelui marş neautorizat, unde au avut loc incidente şi unde într-adevăr au fost câţiva oameni, care trebuie să răspundă pentru faptele lor, care au aruncat cu pietre în jandarmi, au avut loc incidente de mică amploare. Dar semnalul meu este clar: extremismul oricare ar fi el şi din orice parte ar fi el trebuie izolat”, a afirmat Frunda.

Totodată, el a declarat că politicienii români îi acordă “prea mare importanţă” europarlamentarului Laszlo Tokes.

Gyorgy Frunda nu se arată surprins de declaraţiile lui Laszlo Tokes: “Pentru mine nu e surprinzător. Cred că i se acordă mult prea multă importanţă. Laszlo Tokes face asemenea declaraţii ciclic şi le face în funcţie de momentul politic fierbinte actual. Atunci când Kosovo îşi declara independenţa, eram asemuiţi cu kosovarii. Acum suntem asemuiţi cu tătarii, tot aşa cum de-a lungul timpului am fost asemuiţi cu catalanii sau cu tirolezii din sud”.

“E una din zecile de declaraţii de un minut care se fac în Parlamentul European după dezbateri, deci după nouă-zece seara. Soluţia nu este să faci mari valuri în România, pentru că astfel ajuţi această declaraţie, ci ca ceilalţi europarlamentari într-o următoare intervenţie să spună punctul de vedere al partidului pe care-l reprezintă”, consideră Frunda. […]

Premierul Victor Ponta a anuntat miercuri, in deschiderea sedintei de Guvern, ca a transmis catre presedintele Traian Basescu un raport intocmit de Ministerul de Interne privind activitatea presedintelui formatiunii Jobbik, Vona Gabor, precizand ca nu se poate interzice intrarea in Romania a unor cetateni europeni insa se poate interzice prezenta pe teritoriul Romaniei a unei persoane. “Presedintele, daca nu mai este acum sustinator al dlui Tokes si al dlui Vona Gabor, daca i-a reevaluat si ii considera un pericol pentru Romania, sunt convins ca va actiona in baza sesizarii Guvernului”, a declarat Ponta.

“Vreau sa multumesc MAI dar si reprezentantilor UDMR care au facut o pozitie foarte clara, tot ceea ce este democratic si european se poarte afirma in Romania, acolo unde sunt acte extremiste, indiferent ca vin din partea unui cetatean maghiar sau roman, acestea trebuie sanctonate”, a aratat seful Executivului.

Potrivit premierului, “nu poate fi interzisa intrarea in Romania a unor cetateni europeni care apartin unui partid pentru simplul motiv ca nu putem sa le cerem carnetul de partid la intrarea in tara, dar putem sa interzicem prezenta pe teritoriul Romaniei a unei persoane si am transmis catre presedintele Romaniei materialul intocmit de MAI legat de activitatea presedintelui Jobbik, Vona Gabor, si presedintele, daca nu mai este acum sustinator al dlui Tokes si al dlui Vona Gabor, daca i-a reevaluat si ii considera un pericol pentru Romania, sunt convins ca va actiona in baza sesizarii Guvernului”.

Presedintele Traian Basescu a cerut, marti, Guvernului si Parlamentului emiterea unui act normativ prin care sa fie interzisa prezenta pe teritoriul Romaniei a membrilor partidului maghiar Jobbik. “E un partid extremist, comportamentul lor de la Targu Mures justifica o astfel de masura”, a spus seful statului.

[…]

Cine e Jobbik, partidul extremist maghiar atacat de Traian Basescu

Partidul Jobbik – Miscarea pentru o Ungarie mai Buna – reprezinta extrema dreapta in Ungaria. Partidul condus de Vona Gabor detine 43 de mandate din totalul de 386 in Legislativul de la Budapesta. La alegerile din 2009, Jobbik a castigat 3 mandate de europarlamentari din totalul de 22 ale Ungariei, cu un scor de 17,7%, clasandu-se pe locul al treilea in urma scrutiului european, dupa conservatori si socialisti. In Parlamentul European, Jobbik este membru al Aliantei Europene a Miscarilor Nationaliste. Potrivit unui sondaj din decemebrie 2013, Jobbik este cotat cu o intentie de vot de 8%. (Sursa).

Jobbik si aripa sa paramilitara, Garda Maghiara, s-au remaracat ca miscari de extrema dreapta, ultranationaliste, iredentiste, antisemite si eurosceptice. Jobbik militeaza pentru autodeterminare si autonomie teritoriala a asa-numitului Tinut Secuiesc, care in Evul Mediu se intindea peste actualele judete romanesti Harghita, Covasna si mare parte din Mures. In Transilvania, Jobbik are deja 8 filiale, potrivit reprezentantilor miscarii (Sursa), cea mai recent deschisa fiind la Cluj-Napoca, in ianuarie 2014. Astfel, Jobbik incearca sa atraga electorat din randul etnicilor maghiari din Romania, in detrimentul UDMR si al partidelor radicale maghiare din Transilvania.

De altfel, in august 2010, europarlamentarul Jobbik Szegedi Csanad anunta infiintarea la Targu Mures a unui “Cerc de Prieteni Jobbik”. Consilierul din Targu Mures al europarlamentarului ungar preciza atunci ca in acest cerc de prieteni vor fi inclusi tinerii care si-au manifestat dorinta de a se alatura formatiunii imediat dupa deschiderea in municipiu a cabinetului eurodeputatului Jobbik. Potrivit acestuia, “Cercul de Prieteni Jobbik” nu va fi o filiala politica, ci va derula programe civice, excursii si, in caz de nevoie, va participa la programe de intrajutorare.

In august 2013, la Borzont (jud. Harghita), s-a desfasurat Tabara Tineretului Maghiar din Ardeal (Erdelyi Magyar Ifjak-EMI), la eveniment luand parte si presedintele partidului Jobbik, Vona Gabor. Acesta a declarat atunci ca partidul pe care il conduce va apara drepturile si interesele maghiarilor din Transilvania, asumandu-si responsabilitatea unui conflict cu Romania.

Declaratiile liderului Jobbik au dat nastere unui val de critici. Ministerul Afacerilor Externe a condamnat “cu fermitate” si a respins declaratiile lui Vona Gabor. La randul sau, Ministerul ungar de Externe a declarat, raspunzand unei solicitari din partea diplomatiei romane, ca Jobbik este un partid de opozitie care nu este implicat in activitatea Guvernului ungar si nu impartaseste responsabilitatile acestuia.

In schimb, partidul maghiar extremist Jobbik a calificat drept “provocare deliberata” declaratia Ministerului roman de Externe, care ceruse guvernului de la Budapesta sa se delimiteze de pozitiile belicoase ale Jobbik. Istvan Szavay, lider Jobbik, a reiterat interesul partidului sau pentru minoritatea maghiara din Transilvania.

Presedintele Traian Basescu a iesit atunci cu declaratii dure la adresa liderilor politici din Ungaria care au facut declaratii belicoase la adresa Romaniei. Seful statului a anuntat ca “Romania isi va asuma leadership-ul punerii la punct a Ungariei, care a devenit focar de instabilitate in regiune din punct de vedere al politicilor privind minoritatile”. Basescu a mai anuntat ca “foarte probabil” liderii politici maghiari nu vor mai putea participa anul viitor in Romania la Universitatea de vara de la Tusnad, pentru ca “au fost indecenti”.

Reactii la declaratiile extremiste ale liderului Jobbik au avut si Centrul pentru Monitorizarea si Combaterea Antisemitismului in Romania (MCA) si Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania “Elie Wiesel”.

MCA a transmis ca paza Taberei Tineretului Maghiar din Ardeal este asigurata de o grupare paramilitara din Ungaria care “este sovina, rasist-extremista si anisemita”. “Ca si evrei romani, ca si cetateni romani, nu putem ramane indiferenti in fata exportului/importului de extremism si rasism efectuat de Jobbik (…) MCA Romania solicita autoritatilor romane sa se sesizeze si sa verifice sursele de finantare a evenimentelor organizate si desfasurate pe teritoriul Romaniei cu participarea unor entitati extremiste si paramilitare straine”, au precizat reprezentantii MCA.

Institutul “Elie Wiesel” si-a exprimat “profunda ingrijorare pentru declaratiile rasiste si incitatoare pe care dl. Gabor Vona le-a facut in cadrul unei tabere de la Borzont, judetul Harghita”, si a solicitat institutiilor abilitate ale statului “sa se asesizeze pentru a lua masurile care se impun”.

Mai mult, un deputat PSD, Bogdan Diaconu, a solicitat atunci Ministerului Afacerilor Externe declararea liderului Jobbik, Gabor Vona, persona non grata, anuntand totodata ca va depune in Parlament un proiect de lege de interzicere a extremismului. Raspunsul Ministerului de Externe a fost ca “declararea persona non grata a unui cetatean strain este aplicabila, conform Conventiei ONU de la Viena, doar persoanelor avand statut diplomatic”.

Ulterior, liderul formatiunii radicale Jobbik, Gabor Vona, a afirmat ca presa din Romania a interpretat “in mod distorsionat” discursul pe care l-a rostit la Tabara Tineretului Maghiar din Ardeal si a calificat drept “isterice” reactiile politicienilor romani.

Pozitionarile dure ale Jobbik vin pe fondul apropierii alegerilor parlamentare din Ungaria. Vor fi primele alegeri desfasurate conform noii Constitutii, iar lupta pentru un loc in Parlamentul de la Budapesta se anunta extrem de dura, caci numarul de parlamentari a scazut de la 386 la 199. Electoratul maghiar din afara granitelor este o miza pentru toate partidele, iar radicalizarea discursului politic legat de drepturile minoritatii maghiare din strainatate este o constanta a campaniilor electorale din Ungaria.

eBihoreanul.ro relateaza marti ca, in 2 martie, la Oradea, trei reprezentanti Jobbik –  vicepresedintele Gyure Csaba, deputatul Szavay Istvan si candidatul Jobbik pentru maghiarimea din Transilvania Erdely Bela – au avut o intrunire cu adeptii lor, inaintea alegerilor parlamentare programate in tara vecina pe 6 aprilie, la care etnicii maghiari din Romania cu dubla cetatenie vor putea vota pentru prima oara.

Potrivit publicatiei citate, acestia “au vanturat idei xenofobe, promitand ca vor apara maghiarimea in fata evreilor si tiganilor, dar si ca le vor promova interesele economice de etnicii romani”.

Sursa citata mentioneaza ca si observatorii independenti apreciaza ca prezenta Jobbik, chiar daca pentru inceput inofensiva, poate afecta climatul interetnic din Oradea. “In conditiile in care maghiari din Romania vor putea vota prima oara pentru Parlamentul Ungariei, era de asteptat ca ei sa fie o miza pentru politicienii de la Budapesta. Totusi, extinderea campaniei din Ungaria in Romania si prezenta Jobbik transforma Ardealul intr-un camp de bataie si poate atata populatia de aici”, a declarat presedintele Asociatiei Pro Democratia Oradea, Adrian Simon.

Prezent si el la intrunirea Jobbik, Simon considera ca “genul acesta de manifestari nu va face bine nici publicului maghiar din Transilvania si nici romanilor” si spune ca Pro Democratia va studia cum ar putea fi reglementata legal o astfel de campanie electorala “transnationala”, cu potential negativ in planul relatiilor interetnice.

Potrivit estimarilor, pe 6 aprilie vor vota aproximativ 200.000 de cetateni romani care au si cetatenie ungara, numar suficient pentru a decide un mandat de parlamentar, mai arata eBihoreanul.ro.

Nota noastra:

Cam tarzie si oportunista reactia politicienilor nostri, in frunte cu T. Basescu, fata de prezenta si actiunile formatiunii fasciste JOBBIK la noi in tara. In plus, cea ce e mai important nu e atat faptul ca niste huligani din Ungaria au facut provocari la un mitting, de o maniera in care oricum compromit mai degraba miscarea autonomista (liderii maghiari mainstream s-au vazut nevoiti sa faca balet cautionand revendicarile politice “normale” si minimalizand si delimitandu-se, totodata, de grupurile extremiste si de Tokes), ci faptul ca ani de-a randul acestia au fost prezenti in Romania prin tabere de vara si chiar prin birouri deschise regional. Asta inseamna propaganda si legaturi politice fascist-iredentiste la firul ierbii. 

Un al doilea lucru ce trebuie remarcat este modul in care “extremismul” este generalizat. Abia ce apucam sa spunem raspicat ca Ungaria incurajeaza prezenta extremistilor anti-Trianon pe teritoriul nostru, ca politicienii nostri fie o dau imediat pe “dar hai sa ne vedem mai bine de extremistii nostri” (Ponta), fie se alarmeaza si mor de grja UE, asimiland euroscepticismul cu extremismul (Basescu si PDL), fie cer “generalizarea” interdictiei politice la toate formatiunile “extremiste” (Antonescu). Ceea ce arata ca problema reala a raspandirii ideilor antiromanesti NU intereseaza la modul real, concret, pragmatic, si NU va fi rezolvata in niciun fel, ca si cea a segregarii dintre romani si maghiari (vezi articolul de mai jos). Or, acestea sunt, de fapt, mult mai periculoase decat batausii de la Garda Maghiara. ”Curajul” comandantilor de nave se inmoaie imediat cand vine vorba de astfel de chestiuni, caci, nu-i asa, de Orban avem nevoie ca sa ne scoata din mana propriului popor, iar de retrocedari, fereasca Sfantu’ sa spui ceva, ca se supara Departamentul de Stat al SUA…

Dar, poate, intr-un final, se va interzice orice fel de discurs si organizatie eurosceptica pentru ca, nu-i asa, sa fii contra UE e …extremism. 

Legat de Tinutul Secuiesc si Crimeea, pastorul Tokes, de fapt, stie foarte bine ca evocarea exemplului nu-i foarte favorabila, pentru ca Rusia cauta sa creeze o enclava separatista invocand tocmai precedentul Kosovo, adica precedentul favorit al maghiarimii radicale de la noi cand vine vorba de autonomie. Cum asocierea cu Rusia recent balacarita in media occidentala si comparata cu Germania lui Hitler nu-i deloc favorabila ideilor autonomiste, Tokes, siret, a cautat sa se bage sub pielea tatarilor din peninsula, cautand sa-si pastreze prin asocieri de acest gen statutul de “victima” minoritara care trebuie salvata si cautand, astfel, sa scape de asocierea cu actiunile agresive ale rusilor. 

Realitatea este insa ca Ungaria, cel putin sub Orban si prin agenti ca Tokes, joaca la ambele capete: occidental si rusesc, cautand discursurile potrivite si oportunitatile create de diferite jocuri geopolitice pentru a-si avansa agenda revizionista. Trebuie sa avem clar in minte ca Ungaria lui Orban este si cu Rusia si cu SUA, si ca va cauta sa profite de inclinarea balantei in directia agendei imperialiste. 

În noul program de guvernare al Cabinetului Ponta 3 sunt incluse o serie de prevederi care vizează accelerarea procesului de retrocedare a imobilelor către bisericile maghiare. Acest lucru ar însemna retrocedarea pe repede înainte, prin decizie politică, nicidecum juridică, la limita sau dincolo de lege, a imobilelor monumente istorice din centrul marilor oraşe ardeleneşti.

Este vorba în special de licee şi şcoli publice, chiar universităţi, finanţate în perioada habsburgică (la sfârşitul secolului 18) din bani publici. De asemenea, înţelegerea mai marilor de la guvernare ar duce la adâncirea fenomenului de segregare şi chiar de „purificare etnică” în şcolile din Transilvania. În toate cazurile, din şcolile retrocedate bisericilor maghiare, elevii români au fost alungaţi.

Procesul de restituire „in integrum” nu a început de ieri, ci din 1990, cu efecte devastatoare asupra modului de convieţuire între români şi maghiari în interiorul arcului carpatic. Demn de secolele medievale, toate aceste retrocedari s-au facut în jurul bisericilor maghiare, iar învăţamântul este diriguit prin intermediul cultelor religioase. Amintim politicienilor noştri că potrivit Constituţiei, România este stat laic, fiind o separaţie clară între stat şi biserică.

La limita legii

O mare parte din procesul de reconstituire a dreptului de proprietate în Ardeal s-a desfăşurat la limita sau în afara legii, primând decizia politică, nicidecum domnia principiilor constituţionale. Astfel, în cele mai multe cazuri, comisiile locale şi judeţene au respins cererile de restituire a imobilelor care reprezentau, in special,  monumente istorice, dar, la Bucureşti, în urma presiunilor UDMR, aflată la guvernare de 14 ani, situaţia a fost schimbată total. Am prezentat în articole precedente modul în care s-au restituit pădurile către famiile foştilor grofi din Ardeal, acum dorim să aducem informaţii asupra modului  în care se fac retrocedările imobilelor din marile oraşe ale Transilvaniei către bisericile maghiare.

„Epurare etnică”

Un fenomen extrem de nociv pentru comunităţile locale, pentru administraţiile publice şi nu în ultimul rând cu efecte dramatice în rândurile elevilor români, alungaţi din şcoli publice. Situaţia este gravă pentru că aceste retrocedări se fac la limita sau în afara legii, pentru că, potrivit documentelor găsite în arhive, aceste imobile (în special licee, şcoli generale) nu au aparţinut de drept bisericilor maghiare. Cultele religioase ale comunităţii ungare au avut, de-a lungul istoriei, doar drept de administrare, nicidecum de proprietate. Dar, în urma înţelegerilor politice, prin presiunile permanente la adresa guvernanţilor, UDMR a obţinut retrocedarea acestor clădiri către bisericile maghiare. Nu s-a ţinut cont de drama trăită de copii români care au fost alungaţi, fără remuşcări, din scoala unde învăţau de ani de zile  şi au fost  trimişi în alte unităţi de învăţământ, de multe ori, la mare distanţă de casă.

Interese politice

Aşa, scopul politic al politicienilor maghiari s-a înfăptuit sau este pe cale să se realizeze: epurarea pe criterii etnice. Procedura este foarte simplă: după ce imobilul este dat în proprietatea bisericii maghiare, clădirea este transformată într-o unitatea de învăţământ exclusiv cu predare în limba ungară. Copiii români care învăţau aici şi asigurau multiculturalitatea unui edificiu cultural sunt transferaţi la alte şcoli, cu predare în limba română. Tot acest proces de epurare etnică se face prin înţelegere cu factorii de decizie români (ministrul Educaţiei, inspectori, directori de şcoli). În acelaşi timp, este de remarcat faptul că segregaţionismul maghiar se face cu implicarea directă a bisericilor maghiare (catolică, reformată şi unitariană), iar întreg ciclul şcolar se desfăşoară sub atentă diriguire primită de la cultele religioase maghiare. Acest lucru, deşi în Constituţia României se spune  clar că statul român este unul laic, iar politicile publice sunt separate de biserică. Şi în acest caz nu vorbim despre şcoli religioase!!!

Apel la istorie

Pentru a exemplifica cele relatate trebuie sa facem apel la istorie. În 1776, împărăteasa Maria Tereza înfiinţează 3 fonduri publice destinate finanţării colegiilor comunitare: fondul de studii, de religie şi de stipendii (burse). Aceste fonduri au fost înfiinţate atât pentru Ungaria, cât şi pentru principatul Transilvania. Amintim că Imperiul Habsburgic avea în componenţa sa regiunea Ardealului (care a purtat denumirea de principat sau voievodat) cu caracter autonom, separată de Ungaria, fiind condusă direct de la Viena. Din aceste fonduri publice erau finanţate şcolile aparţinând cultelor maghiare: catolice, reformate şi unitariene, dar şi şcolile româneşti greco-catolice sau laice.

Aceste instituţii publice nu au fost niciodată în proprietatea bisericilor maghiare, ci au rămas, de-a lungul anilor,  ale statul habsburgic, apoi austro-ungar. În 1866, prin decizia Imperiului Austro-Ungar, aceste instituţii publice de învăţământ trec în administrarea cultelor religioase. Singura modificare a statutului juridic al acestor şcoli din Ardeal s-a petrecut în perioada interbelică (1927), atunci când, din dorinţa Casei Regale de a consfiinţi bune relaţii cu Occidentul, este semnat aşa-zisul Concordat cu Vaticanul. Potrivit acestui document, mult hulit în acea epocă, toate bunurile care au aparţinut statului habsburgic şi austro-ungar trec, în perioada României Mari, în posesia bisericilor maghiare, mai exact în coordonarea unui aşa-zis status romano-catolic, un fel de fundaţie, care funcţiona de pe vremea împărătesei Maria Tereza şi care nu avea un caracter juridic bine definit.

Călcâiul lui Ahile

În toate procesele de revendicare din zilele noastre, reprezentanţii maghiarilor fac apel la Concordatul de la Roma semnat de statul român cu Papalitatea pentru a justifica retrocedările. Dar în 1948, guvernul Petru Groza denunţă acest concordat şi anulează efectele sale, iar toate imobilele administrate până atunci de bisericile maghiare, trec în subordinea statului român. Mare parte din specialiştii români, istorici sau experţi de la Arhivele Naţionale susţin că retrocedările făcute în favoarea cultelor maghiare au ignorat total statutul juridic al imobilelor restituite, primând interesul politic, cu efecte grave asupra românilor.

Profesorul Vasile Lechinţan, fost expert la Arhivele Naţionale din Cluj-Napoca, şi care a publicat mai multe cărţi de specialitate,  susţine că „Statusul Romano-Catolic nu a avut niciodată în proprietate aceste clădiri. Încrengătura este foarte veche, coborând în istoria Transilvaniei, până în timpurile împărătesei Maria Tereza, care, cu bani publici a susţinut bisericile, şcolile şi studenţii ardeleni. În 1866, Statusul romano-catolic, format din clerici şi civili maghiari, dar şi greco-catolici de origine română, a cerut Împăratului de la Viena administrarea acestor fonduri a căror valoare era imensă. În anii care au urmat, uriaşele averi au fost treptat deturnate de la catolici, doar către folosul romano-catolicilor, în interese pur maghiare. Iar în a doua jumătate a secolului XIX, s-a săvârşit un fals grosolan: s-au corectat cărţile funciare pentru ca Statusul romano-catolic să apară ca proprietar al acestor fonduri. Ceea ce reprezintă un abuz pentru că fondurile aveau persoanalitate juridică proprie, deci nu puteau aparţine nimănui”.

O fundaţie dubioasă

În tot acest răstimp, pentru a deveni din administrator – proprietar, Statusul Romano-Catolic a căutat să primească recunoaştere juridică, atât de la autorităţile austriece şi austro-ungare, cât şi de la statul roman, după Marea Unire. Nu a reuşit niciodată acest lucru, dar cu toate acestea, în perioada interbelică, şi-a luat ca acte de căpătâi Concordatul cu Vaticanul şi Acordul de la Roma, care reglementau organizarea bisericii catolice de rit latin în România. În textul Acordului de la Roma din 1932, se specifică clar faptul că “dreptul de proprietate rămâne garantat în favoarea respectivelor fonduri reprezentate de Biserica Romano-Catolică“. Chiar dacă orice om de bună-credinţă ce citeşte aceste cuvinte trage concluzia indubitabilă că biserica avea doar un rol de reprezentare, Arhiepiscopia de Alba-Iulia consideră că, în virtutea acestui act, dreptul ei de proprietate este de netăgăduit. Atât Concordatul cu Vaticanul, cât şi Acordul de la Roma au fost denunţate de către statul român în 1948, lucru contestat vehement astăzi de cître romano-catolici” a mai spus Vasile Lechinţan.

Sine ira et studio

Dincolo de aceste dispute, care vor fi clarificate de istorici, “sine ira et studio”, realitatea zilelor noastre nu arată prea bine. Acelaşi Lechinţan relata, acum câţiva ani, că parcă trăim vremurile din secolul XIX, când românii erau alungaţi din centrul oraşului (în cazul de faţă Cluj-Napoca) pentru a fi ocupat de maghiari. În urma retrocedărilor politice făcute şi avute în vedere în perioada următoare, multe imobile din centrul oraşului (nu numai în Cluj, ci şi de Târgu Mureş, Alba Iulia, Bistriţa) sunt retrocedate bisericilor maghiare, multe fiind colegii, licee, şcoli, care odată ajunse pe mâna bisericii, sunt purificate etnic, elevii de naţionalitate română fiind alungaţi către şcoli de la marginea oraşului, unde se predă exclusiv în limba română.

Valul retrocedărilor imobilelor din Transilvania a fost deschis de o decizie a instanţei din Miercurea Ciuc (sic!), care a decis, nu se ştie pe ce considerente juridice, că Arhiepiscopia din Alba Iulia este moştenitoarea acelui Status romano-catolic, sub administrarea căruia s-au aflat toate bunurile construite şi finanţate din banii publici instituiţi de fostul Imperiu Habsburgic. Aşa că Arhiepiscopia romano-catolică de Alba Iulia revendică pe bandă rulantă toate monumentele istorice din centrele oraşelor transilvănene.

Retrocedări pe bandă rulantă în Cluj-Napoca şi Târgu Mureş

De exemplu, în Cluj Napoca s-au retrocedat până acum Colegiul din strada Kogălniceanu nr.2, care a primit denumirea de Bathory Istvan, pe frontispiciul căruia scrie: Clădire ridicată din Fondul de studii catolice. Imediat după ce a fost dată pe mâna bisericii catolice maghiare în 1990, toţi elevii români au fost alungaţi din liceu, devenind o şcoală pur maghiară. Acest lucru deşi pe vremea Imperiului Habsburgic şi apoi Austro-Ungar, aici au învăţat Avram Iancu, Alexandru Papiu Ilarian, Gheorghe Şincai sau Petru Maior, iar profesor a fost Ioan Piuariu Molnar.

Un alt colegiu restituit Arhiepiscopiei de Alba Iulia în 1990 este cel din Miercurea Ciuc, care până la revoluţie a funcţionat ca liceu pedagogic. Şi de aici elevii români au fost daţi afară, ei fiind nevoiţi să se refugieze la liceul din Topliţa. Această instituţie de învăţământ a fost construită tot din fondurile publice ale Imperiului Habsburgic, pe vremea Mariei Tereza, românii fiind parte al acestui imperiu.

La Târgu Mureş a fost retrocedat aşa-zisului Status Romano-Catolic (nimeni nu ştie cum a fost refinanţat şi pe ce temei juridic), Colegiul Naţional Unirea din strada Mihai Viteazu nr. 17. Elevii români au fost nevoiţi să ia drumul pribegiei către ale licee! Tot în acest oraş, Parohia Romano-Catolică a primit cadou clădirea fostei şcoli gimnaziale Europa din strada Horea nr. 23, toţi copiii fiind mutaţi în alte şcoli.

În acelaşi timp, au mai fost retrocedate colegii catolice din Timişoara, Odorheiu Secuiesc, Carei, Sighet, Arad, Lugoş, Braşov. Elevii români au avut aceeaşi soartă: au fost nevoiţi să se retragă în licee cu predare în limba română.

O situaţie asemnătoare s-a petrecut şi pe linia instituţiilor de învăţământ care au fost retrocedate cultului reformat maghiar. Acestea au fost doar administrate de biserica reformată, dar din punct de vedere juridic, nu le-au deţinut în proprietate. În vremea Imperiului Habsburgic, toate aceste colegii, licee, şcoli au fost ridicate şi întreţinute din fonduri publice, nu din fonduri ale bisericii reformate. Nu s-a ţinut cont de acest lucru, iar toate clădirile revendicate, ori au fost date în proprietatea bisericii reformate, fie sunt în curs de retrocedare. Până acum a fost restituit liceul Bolyai Farcaş, la începul anilor 2000, iar toţi elevii români au fost alungaţi.

Tot în Târgu Mureş, Liceul Vocaţional reformat a fost retrocedat acestui cult şi golit de copiii români.  O situaţie explozivă şi inexplicabilă în secolul XXI: un amestec grosolan al unui cult religios în sistemul de învăţământ românesc, tolerat de autorităţile de la Bucureşti.

De asemenea, este pe cale să fie retrocedat şi colegiul reformat de la Cluj-Napoca din strada Avram Iancu, nr 33. Biserica reformată a primit în 2005 şi fosta clădire Bastilia din strada Kogălniceanu nr 16, care a aparţinut unui alt colegiul reformat.

Nici confesiunea unitariană maghiară nu a fost lăsată pe dinafară. Acest cult religios a fost cadorisit printr-o Ordonanţă de Urgenţă în 1999, cu fostul liceu Brassai Samuel din Cluj-Napoca, iar elevii români au fost alungaţi. Din punct de vedere juridic, aceeaşi situaţie: liceu înfiinţat prin fonduri publice, nicidecum cu finanţare din partea acestui cult religios.

Din păcate, perspectivele politice de la Bucureşti nu sunt tocmai încurajatoare. În urma înţelegerilor cu UDMR, situaţia s-ar putea complica şi mai mult.  Pentru că sunt pe rol o mulţime de dosare de restituire fiind vorba în special de clădiri monumente istorice din centrul oraşelor transilvănene. Şi cine să protejeze patrimoniul naţional? Ministrul Culturii, Kelemen Hunor?

*

*

 

*

 


Categorii

Destramare teritoriala? (Regionalizare, autonomie), Opinii, analize, Razboiul impotriva Romaniei, Rusia, Servicii secrete, Tradatori si lichele, Ungaria, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

37 Commentarii la “PROVOCATORII UNGURI SI AGENTII ANTI-ROMÂNI DE PE AXA BUDAPESTA – MOSCOVA. Cine este, de fapt, LASZLO TOKES si de ce a asociat Tinutul Secuiesc cu CRIMEEA? (VIDEO). Riscul tulburarilor etnice in Ardeal/ RETROCEDARILE DIN TRANSILVANIA sau un altfel de SEGREGARE ETNICA

  1. Cine este Laslo Tokes… Bela Kun a fost un ungur nascut pe meleaguri Transilvane.

    Probabil ca zilele acestea una sau chiar mai multe primarii si alte cladiri ale statului roman din HarCov (hai ca mai nimereala nu se putea!) vor arbora ilegal steagul secuiesc. La sesizarea, poate chiar insistentele unor asociatii de romani, organele statului se vor duce sa repuna legea in vigoare. Atunci se vor ciocni cu o multime furioasa care nu va ceda nici un pas. De aici, Dumnezeu cu mila sa…

    Daca scenariul va suna cunoscut, atunci stiti cine este Laslo Tokes.

  2. Pupilului lui Adrian-N-Case, cel mai bine i se potrivesc cei 30 de banuti pusi pe masa de Neamtu !!!!
    E un tradator de neam si tara si va plati, la vremea randuita de Dumnezeu !
    Va amintiti furtuna declansata de chemarea la guvernare a ungurilor, cand alianta lui avea supermajoritatea;in chiar seara victoriei; in alegerile de acu doi ani ????
    Atunci si-a dat arama pe fata….Acu, ce sa mai zicem ?? Sa tradeze mai departe…ca asta stie cel mai bine.

  3. Basescu si clasa politica romaneasca,plus atitia altii,vorbesc si vor sa realizeze SUE ( statele unite ale europei ),ca o singura tara,un fel de URSS sau SUA,cu oameni fara identitate nationala,ci europeana,similar identitatii de gen sexuale sau unisexului.
    Ori daca este asa,ce mai conteaza pentru ei granite nationale,apararea independentei teritoriale,toate sint ipocrizie si minciuna,parte a razboiului ideologic si informational.Tot aici va ajunge si biata Ucraina.

    Apararea granitelor nationale capata sens doar daca se poate vorbi de un stat liber,care asa va si ramine,cu o conducere proprie,nationala,libera si aceea.Singurul motiv pentru care ai nostri politiceni pare ca s-au trezit putin,poate in urma telefoanelor primite,este acela de a lovi in Rusia,ca este imperativ si la moda acum,poate iese un cistig politic,sau de ideologizare a oamenilor.De aceea si Tokes leaga actiunile extremistilor maghiari de referendumul din Crimeea.Sa-i invrajbeasca pe romani cu rusii ( oricum sint,din nefericire,sper sa inteleaga si duhovniceste ce se intimpla astazi in lume,si sa nu ramina pacaliti )

    De ce nu ar aminti Tokes de refendumurile din Catalonia,din Scotia,din Italia,din Kosovo….face si el ce i se spune ( si nu de la Moscova,cred ca este gresit aici )

    http://voiceofrussia.com/2014_03_12/Referendum-in-Crimea-Europe-shows-double-standards-precedent-in-Kosovo-shows-this-best-scolars-6425/

  4. Se uita ceva.Trebuie precizat ca formatiunea de extrema dreapta Jobbik, beneficiaza si de sprijinul financiar al Rusiei, prin serviciile secrete ale acesteia.Cel putin asa s-a spus pe Realitatea TV.

  5. @MaxMara:

    Pupilului lui Adrian-N-Case, cel mai bine i se potrivesc cei 30 de banuti pusi pe masa de Neamtu !!!!

    Nu ca Neamtu n-a pus Evanghelia la tejgeaua capitalismului…

  6. Axa Budapesta-Rusia??!! In 89??!!! Stanculescu agentul MI6 a colaborat cu KGB??!!
    Ce aveti cu rusii??

  7. @ Toni:

    Ce e asa nou si surprinzator?

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/stanculescu-aduce-kgb-ul-in-revolutia-romana-880032.html

    Noi avem ceva cu rusii sau rusii au ceva cu noi?

  8. Este surprinzator sa gasesc pe RIC ideea asta..Ca destramarea URSS a fost facuta de ..KGB??!! Nu de Vest(purtatorii de sortulet)?!
    Revolutiile din Orientul Mijlociu si Ucraina nu au fost facute de aceleasi forte? Rusii chiar sustin ca va urma si o primavara europeana cat de curand iar Romania este pe lista.Toata mascarada asta de la noi pare mai mult decat suspecta, nu crezi? Parca intentionat au fost adusi ungurii in guvern ca sa starneasca resentimente romanilor! Asa ca intrebarea fireasca este- revolutia din Ucraina si o posibila “revolutie” in Romania ar fi opera rusilor??!!
    Apropos, Stanculescu a lucrat cu DIA si nu cu KGB.
    Hai totusi sa incercam sa fim un pic suspiciosi in legatura cu “presa” , mai ales cand lovesc neancetat in singura tara care mai rezista propagandei LGBT si al carei presedinte IL recunoaste pe Hristos..Asa KGB-ist cum este el..
    Cu toate metehnele ei, Rusia va fi totusi tara care va purta lumina orodoxiei mai departe.Nu vezi noi in ce hal suntem?
    Daca rusii au ce au cu noi acum, este faptul ca am ajuns presul Vestului si scutul antiracheta de la Deveselu are mai mult rol ofensiv decat defensiv.Romania nu a pus nici macar o conditie americanilor in legatura cu cele 120 de focoase nucleare care vor ajunge la noi(relocate din Germania) si care sunt perfect compatibile cu rachetele “defensive” americane.
    Aaa si mai este ceva…aceste rachete pot lovi toate silozurile cu rachete (ICBM)din Crimeea de la aceasta distanta.
    Vai de Romania…
    Vom suferi mult pentru aceasta atitudine ostila Rusiei..
    Atentie la titlu totusi…nu rusii au starnit aceste “revolte” la nivel mondial pt ca nu este interesul lor.Nu ei vor sa prabuseasca economia si provoace marele razboi..Cel putin asa spuneau sfintii nostri ortodocsi!
    Doamne ajuta-ne!

  9. Toni!
    Nu-i o atitudine “ostila” a romanilor fata de rusi, si nici invers, ci una nitel cam “naturala”, chiar daca suntem si noi si ei crestini “ortodocsi”…
    De cand e lumea, in toate padurile de pe pamant “ursii” i-au urat pe “lupi”, si “lupii” i-au “urat” pe ursi…fiindca si-au intersectat teritoriile si pentru ca au avut “interese” diferite…
    Se pare ca si popoarele care au ca simboluri “URUSL” si “LUPUL” traiesc o “relatie” asemanatoare relatiei care exista intre aceste animale, care sunt simboluile lor…”totemice”…
    Mi-am expus si eu o parere cam…nebunatica!

  10. @ vela

    Sint unii oameni care se cred impartiali,desi citeaza cu predilectie o singura parte,din corectitudine politica ,uitind de principiul Audiatur et altera pars ( asculta,citeste si partea adversa ) iar altii care tin cu unii rusi dar nu cu ursii.Or mai fi si altii,nu zic nu( sic!)

    Or fi ursii si cu lupii ( rusii si cu dacii) intr-o oarecare lupta,dar chiar si atunci cind vine vinatorul cu pusca ? Iar daca lupii trec de partea vinatorului,poate ca ar scapa de ursi ( desi ma indoiesc ),dar ca pe termen lung isi vor atirna pieile pe pereti,ca trofee,nu incape indoiala.

    http://romanian.ruvr.ru/2014_03_13/Razboiul-impotriva-Rusiei-in-dimensiunea-sa-ideologica-5799/

    Acum l-am citit si eu mai cu atentie,spune si lucruri interesante,si pina la un punct ( pina la “nimicul” din om ) adevarate.

  11. Ca un simplu observator, constat ca din 1989 incoace, occidentul este cel care se afla in ofensiva, Rusia nefacind decit sa isi pastreze influenta pe cit poate in fostele republici ale URSS! Politica noastra externa fata de Rusia, este catastrofala, presedintele Basescu vrind parca cu tot dinadinsul sa ne bage in razboi! Noua ni s-a impus de la Bruxelles sau de peste ocean sa renuntam la toate legaturile economice pe care le-am avut cu Rusia si China, in schimb occidentul face afaceri foarte profitabile cu aceste tari! Faptul ca tara noastra se afla intr-un faliment total si este lipsita de suveranitate reala, se datoreaza in special occidentului, care ne-a impus politica economica, sociala, financiara, militara, culturara, intr-un cuvint suntem condusi de ei in toate planurile, bineinteles prin cozile de topor care se gasesc din belsug pe la noi! In plan spiritual, cred ca se fac eforturi din partea stapinitorilor acestei lumi, ca ortodocsii sa fie dezbinati pe cit posibil, in asa fel incit sa nu poata fi realizata o coalitie a statelor crestin ortodoxe impotriva secularismului occidental atit de agresiv promovat prin tot felul de aberatii de ordin moral si legislativ. Sunt convins ca vizita staretului Efrem de la Vatoped in Rusia a fost motivul supararii conducerii grecesti, care stim cite neplaceri a provocat cuviosului parinte! Dupa cum se stie, staretul a cerut Rusiei si ajutor economic, iar celor care au indatorat Grecia nu le-a cazut bine aceasta colaborare, stiut fiind faptul ca si Rusia are interese strategice in Marea Mediterana! Ca o concluzie, cred ca nu este bine pentru noi sa ne pozitionam ca inamici fata de rusi, fratii nostri ortodocsi, unde statul promoveaza ortodoxia si valorile morale crestine, in contradictie cu aliatii nostri din vest care promoveaza imoralitatea si subcultura! Oare in ce societate credeti ca este mai slavit Hristos? In Occident sau in Rusia?

  12. Pingback: Dinu C. Giurescu despre slugarnicia politicii externe romanesti: “DACA MERGEM TOT ASA, IN 20 NU VA MAI EXISTA STAT ROMAN CU AUTORITATE”/ Dan Dungaciu despre UNGARIA – AGENTUL DESTABILIZATOR REGIONAL SI RELATIA SPECIALA CU RUSIA [video] -
  13. toni, sherlock, ioan florin:

    Dragilor, exista, oare, popor infailibil? Popor negreselnic? Oare din toate popoarele lumii, numai rusii au intotdeauna numai intentii curate? E o mare inselare sa ganditi astfel. Rusia, ca structura de putere, duce o REALPOLITIK ce nu are nicio legatura cu dimensiunea sa culturala si duhovniceasca. Si chiar daca, la nivel general, e benefica o multipolaritate (adica o contraputere globala hegemonului SUA), asta nu schimba cu nimic natura politicii sale externe si faptul ca actioneaza cinic si, deseori, brutal. Ei bine da, Rusia vrea sa destabilizeze regiunea noastra, joaca la dublu si, in cazul nostru, intotdeauna va incuraja maghiarii extremisti si autonomisti cand noi ne vom apropia de Rep. Moldova (Vezi detalii aici: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2014/03/13/giurescu-extremisti-ungaria-dungaciu/). Rusii sunt cei care au inventat si inca sustin aceasta aberatie a “poporului moldovean”, la nivel oficial. Rusii sunt cei care nu sunt in stare sa intruchipeze o civilizatie ortodoxa care sa atraga catre ea, ca un magnet, popoarele infratite intru credinta, ci trebuie sa le tina de frica in sfera ei, cu pistolul si tankul.

  14. Ceea ce contestam eu este faptul ca acest site ortodox nu poate arunca cu genul asta de titluri tocmai!! pt ca are un anumit standard si cel mai rau lucru= cred eu= este alinierea la propaganda internationala privitoare la situatia din Ucraina.Rusia este asa cum este dar situatia s-a schimbat si totusi este un stat puternic, independent si ortodox pe fata.Chiar daca au si ei o gramada de mafioti si kgb-isti ….
    La ei am vazut cel putin 400 000 de oameni sa se inchine sfintelor moaste, in frunte cu Putin, pe cand in Vest nu vedem decat Pride Parades in frunte cu liderii lor, laudand drepturile minoritatilor gay!De parca omenirea nu ar mai avea si altceva de facut…
    Ce alt stat crestin mai indrazneste sa faca ce face Rusia?
    Pt asta repet, am ajuns si noi crestinii sa ne aliniem la propaganda asta “luminata”?

  15. @toni:

    Frate, glumesti sau te distrezi sa ne tii din treaba? 🙂 Propaganda occidentala aici?! Nu am inteles ce “titluri” am aruncat de provoaca asa mare revolta. Altfel, de atata “propaganda occidentala” ce am facut, nu mai scapam de unii care, asemeni fratiei tale, dar din punct de vedere opus, ne acuzau ca facem …proapaganda ruseasca: http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2014/02/25/noul-plan-american-de-dominatie-globala-cum-actioneaza-sua-pe-fronturi-multiple-ucraina-siria-venezuela-cum-va-reactiona-rusia/

    Aici incercam sa analizam lucrurile cat mai lucid, cinstit si, in orice caz, neideologic. Tocmai de-asta suparam si pe fanaticii (sau micii agenti/postaci) ai puterii americane, si pe cei care ii iau in brate pe rusi pana la orbire…

  16. admin,admin admin :

    “Dragilor, exista, oare, popor infailibil? Popor negreselnic? Oare din toate popoarele lumii, numai rusii au intotdeauna numai intentii curate? E o mare inselare sa ganditi astfel. Rusia, ca structura de putere, duce o REALIPOLITIK ce nu are nicio legatura cu dimensiunea sa culturala si duhovniceasca. Si chiar daca la nivel general, e benefica o multipolaritate (adica o contraputere globala hegemonului SUA), asta nu schimba cu nimic natura politicii sale externe si faptul ca actioneaza cinic si, deseori, brutal. ”
    ….

    Dragilor,exista oare popor care nu se pocaieste ? Vesnic rau ? Oare din toate popoarele lumii,numai rusii gresesc intotdeauna ? E o mare inselare sa ginditi astfel,dupa cum ati si scris mai sus.”

    Ii rog pe cei care citesc acest site ( oamenii seriosi ),sa lase macar o luna ziarele si sa nu le mai citeasca,ci sa intre pe pagina de Acasa a ric,sa dea cautare dupa Serafim Rose,si sa citeasca toate articolele scrise de dinsul,sau de Dumnezeu Duhul Sfint prin dinsul,despre aceste zile,despre Occident si despre Rusia.Sint profetice cu adevarat,pe vremea aceea Rusia era inca comunista.

    PS.Admini,voi poate nu realizati la adevarata dimensiune a tragediei,faptul ca Romania se afla in UE si Nato,adica in ” pat ” cu inamicul .Nu exista mai jos decit aceasta,este Groapa Marianelor si batiscaful incepe sa ia apa.

  17. @sherlock:

    Si am sustinut noi ca rusii sunt “vesnici rai” sau ca gresesc intotdeauna? Rusii au facut vreodata pocainta pentru ceea ce au gresit fata de noi si nu am aflat? Nostalgia de a apartine unei mari puteri (inclusiv uneia ca URSS) este, oare, acelasi lucru cu vocatia de popor ortodox?

    Rusia e Rusia si va reprezenta intotdeauna o anume civilizatie, cultura. Acest lucru nu i se poate contesta, nu i se poate lua. Dar asta nu ii cautioneaza, insa, politica externa, nici agenda, nu ii poate legitima TOATE actiunile, asa cum, faptul ca e imperiu nu ii poate compromite toate calitatile sau actiunile. Uneori se comporta in acord cu vocatia sa de tara ortodoxa. Altadata, se comporta ca un imperiu brutal. Am avea rugamintea sa nu ni se mai rastalmaceasca pozitia.

    Din pacate, nu avem niciun fel de date care sa ne arate ca apropierea de Rusia ne-ar fi ajutat sau ne-ar ajuta in vreun fel. In afara de vorbele ciudate ale lui Dughin (care NU sunt intrupate in politica si ideologia oficiala a Rusiei), nu exista absolut nicio punte intre noi si rusi. Si din vina noastra, dar nici de dincolo nu se fac deloc eforturi. Pur si simplu e mai comod, mai usor, sa mearga pe politica negativa, decat pe una pozitiva.

  18. Am o intrebare pe care mi-am pus-o de mai mult timp si la care nu am nici pina acum un raspuns clar! Este posibil a conduce politic o tara pe principii exclusiv evanghelice? Fara razboaie, si servicii secrete care presupun multa viclenie? Sau aceasta va fi socotita o slabiciune iar dusmanii ar profita? Daca nici Imperiul Bizantin nu a reusit acest lucru, ma indoiesc ca va putea cineva!

  19. @Ioan Florin:

    Bineinteles ca nu e posibil. Dar, nici Imperiul Bizantin nu a fost Noul Ierusalim. Mai crestinesti au fost voievodatele romanesti, formate din tarani simpli, boieri cu evlavie la Athos, si domnitori care aveau ca preocupare supravietuirea tarii. Fara sa idealizam, dar, totusi…

    Insa nu asta e relevant. Relevant e sa judecam fiecare actiune in parte, in contextul sau. Uneori, Rusia e agresor, alteori, e actor benefic.

  20. @ admin

    Ne cunoastem de ceva vreme (nu va impacientati ),e un mod de a scrie,mesajele trebuie sa ajunga si la alte urechi ( inimi ),nu neaparat la ale voastre.

    Exista vreun om infailibil,fara greseli,in afara de papa de la Roma ?

    Aici sint de acord in mare parte cu voi.Sint si exceptii.
    Imperiul rus este format astazi in mare parte doar din Rusia.Cu o exceptie,Belarusia care este tot Rusia,Frumoasarusia.Despre Kazakhstan si Armenia,hai si ele,pentru voi.O singura baza militara in afara,la Tartuz in Siria,unde au 2 salupe si 3 marinari care beau vodca.In contrapondere,Dinozaurul TRex este peste tot,a inghitit mai tot pamintul,acela da Imperiu,si la propriu si la figurat.600-1000 de baze militare,toata Europa,Nord America,Orientul mijlociu,Nordul Africii,mare parte din Asia,…dai intr-unul tipa toti.

    Cit despre pocainta,nu s-a desprins Republica Moldova din URSS,ca si toate celelalte tari ? De ce nu s-a unit cu Romania nici pe vremea lui Snegur si Iliescu,nici a celor care au urmat si nici acum,nici macar nu vor sa auda ? Tot rusii sint de vina ? Eu am intrat pe ziarul Timpul din Moldova si efectiv m-am ingrozit de ce scrie acolo.Cit despre noi cu baze militare impotriva rusilor,ce sa mai zic.

    Eu am curajul sa-i scriu lui Putin si sa-l intreb, daca Romania ar iesi din UE si Nato,ar fi de acord cu unirea Romaniei cu Moldova intr-un stat suveran si independent,care sa ramina asa pe vecie,plus alte avantaje economice…

    Si sint convins ca ar fi de acord cu aceasta ( apropo tot de pocainta lor ).
    Tare mie teama insa,ca nu vor vrea romanii,si atunci Dumnezeu va lucra asa cum stie mai bine pentru binele nostru.

    Noapte buna si somn usor!

  21. Oricum, in ceea ce priveste Rusia, mi se pare mult mai indreptatita decit Occidentul, a avea influenta asupra Ucrainei, in primul rind pentru faptul ca au aceleasi radacini! Apoi, violenta celor de pe pe maidan care au preluat puterea, este inadmisibila! Am vazut cu totii scenele cu scutierii care erau loviti cu pietre si sticle inendiare! Oare daca s-ar intimpla la noi ceea ce s-a intimplat la Kiev, Occidentul ar fi solidar cu manifestantii? Sincer, ma indoiesc! Ei au nevoie de o putere care sa le fie obedienta!

  22. @ Ioan Florin:

    Evident. De acord. Iar pentru aceasta pozitie pana acum eram socotiti rusofili. Dar “una” este cazul Ucrainei si al Crimeei, si altceva – alte contexte (Moldova, relatia cu Ungaria, interesele fata de Romania etc.). Politica este groaznic de cinica, iar pionii cei mici ies prea adesea striviti. Mai ales cand sunt si lasi, meschini, fara identitate (vezi acelasi video cu dl. Giurescu).

  23. Sunt de acord ca politica din pacate, este foarte vicleana, iar de etichetari din partea oamenilor nu trebuie sa va temeti daca urmariti adevarul in duhul Evangheliei. In relatia cu rusii, cred ca nu am facut nici noi eforturi de a cultiva o relatie de prietenie, ci mai degraba ne-am lasat condusi de resentimente, care nu ar trebui in nici un caz sa se manifeste in relatiile diplomatice, asa cum se intimpla in prezent! Oricum, parintele Ioanichie Balan in interviul din mai 1997, ne avertiza parca cu glas profetic, ca daca nu ne vom intoarce cu toata inima la Dumnezeu, tara noastra va disparea, mai ales pentru multimea avorturilor!

  24. Motto: Iubesc naivitatea, zice Leon Daudet, dar nu la barbosi!

    E cusut cu ata alba articolul din ziarul UE.Numai citind titlul si poti sa-ti dai seama,si de intrebarea pusa.Ce vina are Putin ca-l place gaborul ? Mie mi se pare tendentios articolul.

    http://ro.wikipedia.org/wiki/Jobbik

    Eu cred ca unora din UE ( intrigatorilor ) le convine de minune acest partid .Aratind ca este antisemit,eurosceptic…duc in derizoriu pe cei care sint impotriva UE ca monolit politic (in care tarile Europei vor disparea si-si vor pierde si independenta,si istoria,si cultura si mai toate valorile nationale ).Duc in derizoriu pe cei care lupta pentru familie,impotriva avortului,impotriva liberalismului salbatic….si mai nou,pro Rusia si Putin.

    E o tehnica de manipulare,ca si cum cineva pune o cruce mare,vizibila la gitul unui infractor si apoi il tot filmeaza,zi si noapte sau il pune prin ziare.Sau ca si David Beckham,celebrul fotbalist,care in toate pozele din ziare aparea cu mina stinga dezvelita,plina de tatuaje sau George Michael cu cercel in ureche.

  25. belarus= rusia alba
    ucraina=malorusia plus alte regiuni

  26. @19.ioan florin

    Bine înţeles că se poate şi ăsta ar trebui să fie şi scopul nostru, de a ne apropia cât mai mult de modelul evanghelic, inclusiv dpdv al guvernării, politic. Nu numai că se poate dar este, după mintea mea, singura cale practică prin care neamul acesta se poate însănătoşi, dincolo de abordări instituţional-constructiviste sau reformiste de import.

    Nu mă refer la a umbla cu ortodoxismul în gură şi a defila ca om politic pe la toate pelerinajele sau la a avea un discurs cu valenţe teologice, ci mă refer la fapte în duhul ortodoxiei. După mintea mea, nici n-ar trebui să ştiu dacă un politician s-a declarat ortodox sau nu, asta ar trebui să se vadă din faptele şi roadele sale.

    Această abrodare are şi avantajul că este singura care se pretează “paşilor mărunţi”, fără a fi intrinsec revoluţionară, fără a oprima, fără a impune etc, singura care se poate adresa concret situaţiei de acum, fără a o recalibra indeologic sau pe calea reformelor standard sau a politicilor (policy) de import.

    Că este foarte greu să se ajungă la putere, la a fi relevant pe scena politică este altă discuţie. Dar exerciţiul politic cu fundament evanghelic este valid, posibil şi viabil, fie că vorbim de politică externă sau internă, inclusiv la acest moment şi în starea aceasta catastrofală în care ne aflăm noi ca popor şi ca stat.
    Sunt sigur că este şi singura noastră soluţie, la care însă este extrem de greu de ajuns. Iertaţi-mă. Doamne, ajută!

  27. Pingback: MAI a decis INTERZICEREA intrarii in Romania a unor membri ai JOBBIK, Garda Maghiara si 64 Comitate/ Dosare penale pentru “revizionism” si “separatism” - Recomandari
  28. Pingback: Cluj-Napoca, un oras RETROCEDAT? - Recomandari
  29. Pingback: MARELE JAF AL RETROCEDARILOR ABUZIVE si al DISTRUGERII PADURILOR ROMÂNIEI prin mecanisme institutionale (VIDEO, “Jocuri de putere”): “Este un atac sistematic, concentrat si dirijat pe toate resursele României” - Recomandari
  30. Pingback: “DEMITIZATORUL” LUCIAN BOIA LEGITIMEAZA REVIZIONISMUL MAGHIAR: “Românii nu puteau invoca un DREPT ISTORIC asupra TRANSILVANIEI, care nu apartinuse niciodata României”. Care este sensul acestei noi teme lansate intr-o perioada tul
  31. Pingback: Premierul maghiar ORBAN ridica STEAGUL DE LUPTA PENTRU AUTONOMIE. Ilie Serbanescu: ROMANIA VA FI DEZMEMBRATA SI IMPARTITA! [VIDEO]/ Semi-conflict diplomatic intre UNGARIA si UCRAINA pe tema AUTONOMIEI maghiarilor din Transcarpatia - Recomandari
  32. Pingback: UNGARIA FACE PRESIUNI ASUPRA RETROCEDARILOR DIN ARDEAL. LASZLO TOKES – folosit de guvernul ORBAN in procesul de RESTITUIRE a proprietatilor revendicate de bisericile maghiare din TRANSILVANIA - Recomandari
  33. Pingback: Proiectul de segregare etnica al UDMR: TINUTUL SECUIESC – STAT IN STAT [video] - Recomandari
  34. Pingback: SCOTIA INDEPENDENTA? Ziua decisiva a unui REFERENDUM crucial. Contagiunea SECESIUNILOR, calul troian-unguresc al Rusiei si chestiunea TRANSILVANA/ Reactie AGRESIV-DISPROPORTIONATA a Rusiei fata de declaratiile electoral-unioniste ale premierului PONTA - R
  35. DACĂ NU ŞTIŢI….

    “Poţi închide ochii, dar nu poţi
    stinge soarele”
    Nicolae Iorga

    Hoarde adunate din Ural şi sterpe stepe
    Aţi urcat, călări, pe cursuri lungi de ape
    Pe pământul Dac, în panonică câmpie,
    Pe care cortu-ridicat, aţi vrut-o şi moşie.

    De veacuri uneltiţi sălbatec – maiacii –
    Că n-am fi noi din fii de mândri daci,
    Că Burebista – suveran şi nobil Trac –
    N-a stăpânit Imperiul traci-geto-dac;

    Că Roma, chiar – neînvinsă,suverană –
    N-ar fi avut de Dacii respect şi temă,
    Că-n lupte grele neamul Dac s-a stins,
    Că după Decebal puetiul s-ar fi-ntins…

    În timpul scurs de-un vec şi jumătate –
    Loviţi de daco-carpi din faţă şi di spate,
    Romanii au înţeles mai repede ca alţi,
    Că Dacii vor dispare odată cu Carpaţii,

    Că n-au putere, ori cât le-ar fi de mare,
    Carpaţii să-i doboare, să-i calce în picioare,
    Că-n Dacia, prin veacuri ce s-or scurge,
    Dacul va rămâne cât Dunărea ve curge.

    Voi cu strămoş barbari, clociţi în stepe,
    Născuţi în corturi sau în goana unei iepe,
    Spuneţi că pe Tisa n-aţi găsit un Dac,
    Că trecutul nostru s-adună într-un veac..

    Că nu el, Dacul – martir între martiri,
    Ce ne-a lasat comori, istorice-npliniri
    Şi-a ridicat cetăţi, din inimi stăvilare –
    Va alungat cu spada din dacice hotare.

    Veniţi din Levedia, pe Nistru şi pe Tisa,
    Sub şa cărând satanic carnea, clisa,
    Aţi jefuit Europa în goană de copite,
    Năvălind şi-n Roma, Cerare celor Sfinte.

    Uitaţi ce-aţi fost, ca-ţi fost primit de Dac,
    De neam creştin, ce cu Roma s-a luptat…
    Dacă nu ştiţi ce-am fost, îmvăţaţi ca alţii
    Că Dacii vor dispare odată cu Carpaţii.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare