Virgiliu Gheorghe despre EFECTELE INTERNETULUI ASUPRA MINTII COPIIILOR [Video]/ Dependenta de internet si viata duhovniceasca

Familia Ortodoxa:

COMPUTERUL, IQ‑UL ȘI VIITORUL COPIILOR NOȘTRI

În lumea de astăzi, tot mai mult se pune preț pe inteligență, acumulare de noțiuni, abilități tehnice – „cele ale minții”. Iată însă că și specialiștii trag un semnal de alarmă, întărind „legea duhovnicească” că mai presus de toate, ca temelie a celor dintâi, ar trebui să cultivăm afectivitatea, simțămintele, relațiile cu ceilalți  – „cele ale inimii”… (R.H.)

În cartea sa „Inteligenţa emoţională”, Daniel Goleman a strâns rezultatele a decenii de cercetări asupra inteligenţei, ajungând la concluzia că avem tendinţa generală de a subestima importanţa abilităţilor sociale şi emoţionale.[1] Pe termen lung, există predictori mult mai buni decât coeficientul de inteligenţă. Dr. Jane Healy era de părere că „faptul că această carte a fost catapultată în fruntea best-seller-urilor şi a rămas acolo o perioadă îndelungată dovedeşte că Goleman a atins o coardă sensibilă a societăţii de astăzi, suprasaturată de informaţie”.[2]

Goleman trage un semnal de alarmă referitor la scăderea dramatică a „competenţei emoţionale” din ultimele două decenii – ceea ce unii cercetători au numit „maladia deficienţei emoţionale”. În Statele Unite, acolo unde s-au efectuat cele mai multe cercetări, în medie copiii au înregistrat un nivel în scădere al abilităţilor emoţionale în cazul a nu mai puţin de 40 de indicatori ai stării de bine emoţionale şi sociale (în perioada cuprinsă între mijlocul deceniului şapte şi sfârşitul deceniului opt al secolului XX). Aceste descoperiri sunt îngrijorătoare în condiţiile în care Goleman atestă că IQ-ul (coeficientul de inteligenţă) contribuie doar cu aproximativ 20% la succesul financiar şi personal; restul de 80% depinde puternic de abilităţile socio-emoţionale.

Prăjitura

Un exemplu uimitor prezentat în cartea lui Goleman îl reprezintă un studiu efectuat pe termen lung, în care un grup de copii au fost evaluaţi mai întâi la o vârstă preşcolară, iar apoi, a doua oară, paisprezece ani mai târziu.

În prima etapă, acelor preşcolari li s-a oferit o prăjitură şi li s-a spus că, dacă se abţin timp de 15-20 de minute de la a o mânca, vor mai primi încă o prăjitură.Paisprezece ani mai târziu, aceiaşi copii au fost evaluaţi din nou şi s-a observat următorul fapt remarcabil: cei care dăduseră în pruncie dovadă de autocontrol şi se putuseră înfrâna de la satisfacerea imediată a poftei erau acum mai stabili emoţional, mai bine văzuţi de profesori şi mai plăcuţi de prietenii lor, şi obţinuseră rezultate mult mai bune la testele naţionale în comparaţie cu ceilalţi copii care, cu paisprezece ani în urmă, mâncaseră imediat prăjitura![3]

Acest studiu şi multe altele demonstrează clar că, dincolo de coeficientul de inteligenţă, există factori asociaţi cu deprinderile mentale eficiente.

Care este cauza declinului acestor abilităţi, observat în ultimii ani peste tot în lume? Daniel Goleman nu se sfieşte să o spună răspicat într-un interviu: „Copiii îşi petrec tot mai mult timp lipiţi de televizor sau în faţa calculatorului, distanţându-se de alţi copii sau de adulţi. Iar cea mai mare parte a abilităţilor emoţionale de care am pomenit nu se învaţă de unul singur, ci prin interacţiunea cu alţi copii şi adulţi. Din acest motiv, accentul care se pune pe computere mă îngrijorează, oricât de mult folos ne-ar aduce acestea. Mai mult timp petrecut în faţa calculatorului şi a televizorului înseamnă mai puţin timp petrecut împreună cu alţi oameni”.[4]

Numeroşi angajatori din profesii de profil tehnic sau financiar din întreaga lume au început, de mai mulţi ani, să manifeste faţă de „inteligenţa socială şi emoţională” un interes chiar mai mare decât cel acordat abilităţilor de specialitate ale viitorilor angajaţi. De pildă, încă din 1997, un studiu realizat în Elveţia arăta că firmele mari (firme de inginerie, bănci) îşi doreau să angajeze persoane cu următoarele calităţi: stăpânire de sine, iniţiativă, capacitate de concentrare, abilităţi de comunicare, creativitate, capacitatea de a lucra în echipă, flexibilitate, onestitate, plăcere de a lucra cu oamenii – exact acele abilităţi care se află azi în declin. În lista calităţilor cerute de angajatori, notele bune obţinute în școală erau menţionate la coada listei, în timp ce experienţa în lucrul la computer nici măcar nu apărea pe listă![5]

Dr. Jane Healy constata că „mulţi dintre copiii din ziua de azi se gândesc mai mult la computer decât la ei înşişi şi la valorile lor”. Aceeaşi cercetătoare se întreba: „Oare cât de mult ne afectează folosirea computerului dezvoltarea socială, emoţională şi personală, incluzând obiceiuri importante în viaţă precum motivaţia, atenţia şi memoria? Cum îi putem ajuta pe copiii noştri să-şi dezvolte toate însuşirile şi calităţile, valorile, capacitatea de introspecţie, de a purta de grijă altora, de a-şi dezvolta abilităţi spontane de joc, şi mulţumirea personală?”.[6]

Dezvoltarea cerebrală și utilizarea computerului

În lumea noastră, din ce în ce mai tehnologizată, suntem martorii creşterii fără precedent a unor probleme precum tulburarea cu deficit de atenţie, comportamentele antisociale, slaba motivaţie, depresia şi obiceiuri de lucru ineficiente. Toate acestea îşi au originea în centrii emoţionali ai creierului şi sunt formate în anii copilăriei.

Cele mai importante trasee neuronale ce reglează aceste comportamente nu pot fi însă dezvoltate dacă lăsăm copilul în faţa calculatorului – și ne referim aici la interacţiunea frecventă şi afectuoasă cu oamenii, la dezvoltarea unor modele de gândire responsabilă, precum şi la exerciţiile fizice. Spre exemplu, după cum afirmă mulţi neurologi, circuitele neuronale care reglează comportamentul agresiv sunt foarte maleabile pe durata copilăriei, iar expunerea la prea multe jocuri violente pe computer, alături de prea puţină afecţiune primită din partea celorlalţi, îi poate afecta negativ pe copii – care pot deveni, când vor mai creşte, viitori delincvenţi.[7]

Unul dintre aspectele importante ale dezvoltării cerebrale a copiilor îl constituie integrarea modurilor în care funcţionează diferitele sisteme ale creierului – spre exemplu, privitul la o foaie cu note muzicale, transformarea notelor de pe pagină în notele de pe claviatura pianului, precum şi adăugarea unui program neuromotor pentru a permite degetelor să interpreteze notele – toate acestea, în timpul ascultării melodiei. Această integrare cerebrală se dezvoltă treptat, printr-o practică îndelungată, pe măsură ce persoana care începe să înveţe (la orice vârstă) îşi organizează în mod activ materialul brut într-o nouă formă – lutul în figurine, cutiile în căsuţe pentru păsări, ideile în propoziţii, impresiile într-o filosofie de viaţă.

„Oare noile tehnologii vor îmbunătăţi sau vor diminua acest proces?” – se întreba Dr. Healy. „Un computer face prea mult din această integrare (de ex., combinarea imaginilor, sunetelor, mişcării), astfel încât copilul doar experimentează, în loc să le coordoneze pe toate el însuşi, eliminând astfel un proces activ care se poate dovedi de neînlocuit”.[8]

Aceeaşi cercetătoare observa: „Cunoaşterea strategică este ceea ce îi diferenţiază de ceilalţi pe elevii cu rezultatele cele mai bune şi pe adulţii de succes din lumea tehnică, profesională şi creativă. Însă tinerii pentru care altcineva – fie un om, fie un computer – a făcut, în locul lor, toate procesele de gândire şi de rezolvare practică a problemelor tind să aibă o slabă cunoaştere strategică”.[9]

Renumitul profesor Howard Gardner de la Harvard spunea că, dacă ne dorim cu adevărat pentru copiii noştri să înveţe să fie creativi, ar trebui să punem accent pe activităţile ce stimulează inventivitatea şi ingeniozitatea, realizate împreună cu copiii de către părinţi şi de profesori. Dacă însă copilul petrece prea mult timp în faţa calculatorului – aceasta rămâne, în definitiv, decizia părintelui. Acelaşi om de ştiinţă, el însuşi tată, spunea însă: „Orice părinte care crede că un computer poate fi un înlocuitor pentru părinte este, pur şi simplu, tâmpit!”.

Dr. Jane Healy conchidea: „Abilităţi precum cititul şi capacitatea de reflecţie profundă, dacă sunt pierdute de o generaţie, s-ar putea să nu mai fie recâştigate de următoarea. Utilizarea computerelor pentru îmbunătăţirea abilităţilor este una; cu totul altceva este a le permite să ne înlocuiască sistemul intelectual de valori”.[10]

Lect. univ. dr. Andrei Drăgulinescu

Articol publicat în Revista Familia Ortodoxă, numărul 60 (Ianuarie 2014) 

***

STUDIU: COPIII EXPUȘI EXCESIV LA TEHNOLOGIA TOUCH-SCREEN NU POT ȚINE ÎN MÂNĂ UN PIX SAU UN CREION

Copiii obișnuiți cu tehnologia touch-screen au probleme atunci cînd trebuie să se deprindă cu mișcările elementare, cum ar fi ținerea în mînă a unui pix sau a unui creion, se arată într-un studiu citat de Daily Mail.

“Copiii sub 5-7 ani au nevoie de experienţe în lumea reală, nu doar prin intermediul computerului. Avem din ce în ce mai multe probleme cu copiii care nu ştiu să ţină în mână un creion sau un pix“, spune unul dintre autorii raportului.

Mai mult, studiul realizat pe un eșantion de 806 părinți și personal medical arată că doar 26% dintre respondenți consideră că expunerea timpurie la tehnologie îi ajută pe copii să evolueze corect.

“Copiii sunt expuşi excesiv la tehnologie în primii ani de viaţă, ceea ce le afectează dezvoltarea firească“, spune Davina Ludlow, director al daynurseries.co.uk.

Sursa: ActiveNews

***

Pemptousia/ Athanásios Koliofoútis : 

Dependența de internet și viața duhovnicească

Articolul de azi, care are ca subiect pericolele pe care le ascunde dependența tinerilor de internet, subliniază legătura strânsă dintre această dependență și numeroase cazuri de sinucidere apărute în ultimul timp și explică motivele pentru care folosirea exagerată a internetului are efecte nocive asupra spiritualității.

Folosirea excesivă și obsesivă a internetului produce anumite modificări în psihicul adolescentului, întrucât cultivă în interiorul acestuia o atmosferă depresivă [1], care îi influențează decisiv viața și care îl poate duce chiar în pragul sinuciderii. Așa cum reiese din dezvăluirile tulburătoare pe care domnul Manólis Sfakianákis, șeful departamentului de combatere a crimelor electronice, le-a făcut în cadrul celui de-al doilea congres organizat în Atena având ca subiect internetul, realitatea este destul de gravă. Conform mărturiei domnului Sfakianákis, «700 de copii au fost salvați în ultimul moment de la sinucidere». Iată un caz aparte relatat de acesta: «Nu voi uita niciodată când a venit la biroul meu tatăl unei fete de 18 ani, pe care o salvaserăm în ultima clipă de la sinucidere. Vădit emoționat, mi-a împărtășit faptul că, la un moment dat, fiica sa i-a spus: Tată, dacă nu era domnul Sfakianákis, eu nu aș mai fi fost aici cu tine» [2].

Orele în șir petrecute de tânăr în compania internetului îl fac nervos, irascibil, iritabil și violent. În consecință, tânărul nu mai poate întâmpina cu luciditate diversele dificultăți ale vieții [3]. Scăderea respectului de sine, stress-ul și frica de societate iau locul capacității creatoare a copilului și împiedică în mod decisiv procesul de socializare a acestuia. Adolescentul devine fricos și incapabil să se confrunte în mod adecvat cu problemele vieții.

Din moment ce crează și încurajează tendințele sinucigașe, e clar că dependența de internet constituie o problemă pastorală majoră, care trebuie rezolvată urgent. Sinuciderea, ca formă de manifestare a disperării și deznădejdii, este, printre altele, dovada certă a necredinței în Dumnezeu, fapt pentru care putem spune că reprezintă un act cu un pronunțat caracter anti-creștin [4]. Intenția de sinucidere a unui creștin constituie un semn clar că conștiința de sine și spiritualitatea sa au fost serios zdruncinate. Dovedește, în mod categoric, că acest om și-a pierdut nădejdea în Hristos, care este cea mai puternică nădejde.

Într-adevăr, în Biserică, creștinul este chemat să trăiască mesajul și bucuria Învierii lui Hristos. Se integrează în trupul lui Hristos și, prin harul Sfântului Duh, trăiește în perspectiva Învierii și a noii creații [5]. Credința, nădejdea și iubirea îl fac părtaș la viața lui Dumnezeu [6]. Duhul în care trăiește nu este unul al fricii și lașității, ci duhul puterii și al nădejdii [7]. Simte din plin prezența lui Dumnezeu în lume, se împărtășește din iubirea dumnezeiască, trăiește cele viitoare ca fiind prezente și are încredere în Pronia lui Dumnezeu. Fără îndoială, creștinii sunt oameni ai nădejdii. Nădejdea lor este stabilă și sigură. Nu este întemeiată pe ceva posibil sau probabil, ci pe certitudinea veșniciei, adică pe Dumnezeu [8]. Această nădejde învinge efemeritatea lumii acesteia, care, de acum încolo, este văzută prin prisma veșniciei lui Dumnezeu.

În acest context, creștinul este chemat să se întrarmeze cu putere, nădejde și optimism, pentru a face față problemelor vieții. Lipsa respectului de sine, stress-ul zilnic și frica de societate sunt înlocuite cu certitudinea păcii lui Hristos. În Biserică, pacea creștină depășește starea psihologică de calm, în sensul lumesc al cuvântului, și capătă un nou conținut: înseamnă că omul, curățit de păcat, trăiește în comuniune cu Dumnezeu.Nu este vorba despre un proces de calmare convențională, ci despre o nouă stare ontologică, care constă în eliberarea de stricăciune și moarte [9]. Astfel, dezrobit de orice fel de tulburare și neliniște, creștinul trăiește pacea cu sine și cu întregul univers.

Creștinul își păstrează pacea lăuntrică chiar și atunci când se confruntă cu mari dificultăți și necazuri, întrucât are cultivat în inima sa duhul blândeții și al răbdării, care izvorăște din trăirea empirică a dragostei lui Dumnezeu. Acest sentiment îl împărtășește apoi întregii lumi, lume pe care este chemat să o transfigureze și să o înnoiască. Creștinul îl vede pe aproapele său și întrega lume în lumina Învierii lui Hristos. În cadrul procesului de transfigurare a lumii, capătă un sens esențial și înnoirea legăturilor sale sociale și interpersonale. Creștinul primește cu inima deschisă dragostea lui Dumnezeu – izvorul bucuriei sale – care nu este rodul năzuinței spre bunăstarea materială, ci are conținut spiritual [10].

Deci, din moment ce dependența de internet exercită o influență negativă asupra psihicului tinerilor, cultivând înăuntrul lor un duh de pesimism, de violență, de iritare, de conflict, de auto-distrugere și de teamă, atunci cu siguranță că aceasta intră în contradicție cu lucrarea păstorului spiritual, care caută să insufle nădejdea și certitudinea creștină autentică în sufletele copiilor săi spirituali.

Trebuie menționat, de asemenea, faptul că îndeletnicirea adolescentului cu toate aceste aplicații ale internetului, care, din punct de vedere pedagogic, nu au substanță, adâncește și mai mult sărăcia lingvistică deja vădită a tânărului de astăzi. Îi limitează atât de mult vocabularul, încât tânărul va fi incapabil să învețe și să înțeleagă anumiți termeni și expresii ale limbii sale, termeni care, într-un final, se vor transforma în cuvinte moarte, aparținând unui trecut glorios. Această problemă nu are consecințe nefaste numai asupra educației tinerilor, care devin incapabili să-și dezvolte o personalitate bine definită și închegată. În același timp, adolescenții se vor pricopsi și cu o mare insuficiență lingvistică, care nu le va permite să înțeleagă conținutul învățăturii dogmatice a Bisericii. Termeni precum «treimic», «născut – nenăscut», «părtaș», «zidit – nezidit», «purcedere», «întrupare», «mântuire», «har», «credință», «tainele Bisericii», «viața veșnică» ș.a., prin care Părinții Bisericii au consemnat – cu cea mai mare acrivie posibilă – conținutul credinței  noastre, rămân astăzi necunoscuți, dacă nu sunt explicați ca atare de către cei care îi folosesc.

Așadar, în măsura în care dependența tinerilor de internet contribuie la limitarea orizonturilor lor spirituale și împiedică, așa cum am văzut, procesul de înțelegere a anumitor termeni care exprimă conținutul credinței noastre, aceasta reprezintă o gravă problemă pastorală, care trebuie tratată cu cea mai mare atenție. […]

Integral la SURSA

***