Cu cât suntem astăzi invadaţi de mai multe imagini trecătoare, fugitive, cu atât sărăceşte conţinutul comunicării, al comuniunii dintre oameni. Totul devine imagine a materialului limitat și efemer, adică ne „informăm văzând”, fără să mai realizăm că „imaginile pot înşela mai mult decât cuvintele” şi că „pentru omul văzător (şi numai atât) nevăzutul nu există”.
Daca multe rezultate sunt ingrijoratoare, legand telefonia mobila de diverse forme de cancer, daca numeroase cerecetari arata efectele nocive asupra capabilitatilor psiho-mentale in contradictie cu altele care nu semnaleaza nimic, daca lucrurile nu sunt inca pe deplin lamurite, de ce este acceptata utilizarea tefoanelor pe scara larga?
Promițându-ne o utopie tehnologică, atot-răspândita și intruziva noastră cultură cibernetică [cyberculture] a precipitat, în schimb, o criză spirituală, în care experiența omenească a fost sistematic fragmentată și unde coerența sinelui a fost amenințată tot mai mult. Trăind într-o cultură a distragerii sistematice, gândurile noastre sunt izolate și deconectate, împiedicându-ne să vedem și să experiem viața în întregimea ei. Distragerea și fragmentarea au consecințe negative pentru o capacitate de înțelegere organizată [coerentă]; ne împiedică să ne implicăm în adâncimea noastră spirituală și ne fac incapabili să ne implicăm în adâncimea spirituală a celor din jur, pentru că, pierzând legătura cu viața propriei noastre persoane, nu putem primi nici viața persoanei aproapelui nostru și nici pe cea a lui Dumnezeu.
Telefonul mobil poate să scadă IQ-ul prin simpla prezență. Niciun studiu nu arată că folosirea computerelor în școli e ceva bun. Dimpotrivă! Cu cât adolescenții folosesc mai mult smartphone-ul, cu atât au mai puțină empatie pentru părinți și prieteni. Smartphone-ul este unul dintre cei mai periculoși ucigași din istorie.”Nu sunt conservator, dar sunt îngrijorat”, spune în mijlocul acestei pledoarii prof. dr. Manfred Spitzer, psihiatru, psiholog, cercetător în neuroștiințe, directorul medical al Spitalului Universitar de Psihiatrie de la Ulm, Germania.
Ceea ce-ar trebui să ne îngrozească pe noi este puterea în creştere a tehnologiilor securistice. Faptul că au reuşit să pună preşedinţi fix pe cine-au dorit, în ciuda aspiraţiilor normale ale oamenilor, faptul că sunt capabili să fabrice consimţământul fără nicio problemă, prin înrolarea creierelor deficitare ale majorităţii, iată temerile pe care trebuie să le avem. Şi acum, aşa cum am mai spus, e abia începutul unei societăţi neo-sclavagiste în care totul, chiar şi condamnarea la moarte, se face cu consensul deplin al victimei.
Adevarul: Cum a apărut generaţia „fulgi de nea“, tinerii hipersensibili, veşnic nemulţumiţi şi ofensaţi de cele mai banale lucruri Tinerii din ziua de azi sunt hipersensibili şi se simt ofensaţi de cele mai banale lucruri, apoi, prin forţa reţelelor sociale, …
“Cred ca am creat instrumente care sfasie tesatura societala care face ca o societate sa functioneze”. Mai departe, fostul vicepresedinte a precizat ca “Feedbackul de tip dopamina, de termen scurt, pe care l-am creat [ce include inimioarele, like-urile etc.] distruge modul in care o societate functioneaza. Nu mai exista un discurs civic, nu mai exista cooperare, ci doar dezinformare si neadevar. Si nu este o problema americana – asta nu este produs de ADS-urile rusilor. Este o problema globala.”
“Cum îți consumăm cât mai mult din timp și din atenția conștientă”, a fost gândirea care a dus la crearea unor instrumente precum butonul “like”, a susținut Parker, echivalentul unei “mici doze de dopamină”, care îl încurajează pe utilizator să posteze mai mult.
„Când vorbim despre tehnologie, o privim de parcă este un cer albastru şi infinit spre care putem ţinti în orice direcţie. Dar vreau să vă spun că merge într-o direcţie foarte specifică. Există un scop ascuns în spatele întregii tehnologii care ne este oferită, iar acel scop vine ca o cursă crâncenă între giganţii din social media pentru atenţia noastră. Orice site, orice politician, orice campanie, ştiri, sporturi, jocuri, tot ce urmărim are un singur scop: un procentaj cât mai mare din atenţia noastră”.
Business Magazine: Modul în care Facebook îţi distruge viaţa: un studiu al celor de la Harvard o confirmă În medie, un utilizator Facebook petrece aproape o oră în fiecare zi pe site-ul de socializare, potrivit datelor furnizate de companie anul trecut. Un …
Spuneam că omul contemporan a devenit rob imaginii. Dacă imaginea este bună lucrurile sunt în ordine. Dar, dacă imaginea este rea, păcătoasă sau indecentă? Atunci este o problemă. Pentru că prin imagine intră dracul în suflet. Or imaginile păcătoase pot fi oferite de televizor, de site-urile indecente de pe internet, de facebook. Şi în felul acesta imaginea păcătoasă devine o fereastră înspre iad.
Prin urmare, autorii jocului ”Balena albastră” sînt niște inițiați care folosesc simbolistica biblică a răului și a morții, iar organizarea rețelei, a treptelor, a motivărilor se face în cheia provocarii antice în care sinuciderea era o expresie a demnității, a curajului, a victoriei. Copiii sînt atrași într-un pariu al curajului. Oferiți-le un sens mai bun pentru care să-și pună viața. Nu vă temeți de acest cuvînt, căci lucrurile pentru care nu merită să mori sînt lucrurile pentru care nu merită să trăiești.
Facebook nu este o platformă neutră – trebuie să fim conștienți de planurile oamenilor din spate. Zuckerberg și-a făcut intențiile publice. La fel a făcut și primul membru al administrației Facebook, conservatorul Peter Thiel. În tinerețe a scris o carte în care a provocat multi-culturalismul la Stanford, iar acum promovează o teorie (Memetic Desire) care, printre alte lucruri pozitive, poate utiliza grupurile sociale ale oamenilor pentru a le manipula dorințele și intențiile.
Noile generaţii cresc acum învăţând noi tehnologii, cum ar fi iPod-uri, iPad-uri, telefoane mobile sau Skype. Dar, în digital1mod alarmant, ele elimină o serie de experienţe, cum ar fi interacţiunea socială, activităţile în aer liber, precum şi abilităţile de inteligenţă emoţională.
Din păcate, trendul contemporan este de ignorare a trecutului omenirii, a experienței de viață a comunităților, mai ales a celor naționale. Motivele sunt multe, de la graba planetei de a se autodistruge prin poluare, dezechilibre, catastrofe naturale etc. până globalizarea prost înțeleasă și de la ideea că memoria este inutilă până la superficialitate, ignoranță, trivialitate, violență, toate cultivate de forțe mult mai puternice decât ne putem noi închipui. Astăzi se tinde înlocuirea din sistemul de educație primară și secundară a disciplinelor școlare consacrate și care și-au dat măsura valorii lor în societate (istorie, geografie, botanică, zoologie, anatomie, limbi clasice etc.) prin conținuturi (necesare, fără îndoială) botezate „discipline școlare” („educație pentru drepturile copilului”, „educație antreprenorială”, „educație sexuală”, „educație rutieră”, „educație juridică” etc.). Toate aceste teme din a doua categorie sunt subiecte de cunoaștere de neînlocuit în lumea contemporană, dar ele nu sunt discipline care să trebuiască apreciate de sine stătător și finalizate prin medii școlare! Sau ar putea să fie, la rigoare, dar nu prin eliminarea celorlalte!
Întrebarea este cum au ajuns mulți dintre copiii noștri niște adulți cvasi-iresponsabili și egoiști? De ce fug de ceea ce presupune însăși esența vieții de adult – alegerea partenerului, întemeierea familiei, facerea de copii și creșterea lor? Amânarea luării acestor decizii indică ambivalență, frica de răspunderi, dar mai ales teama de a accepta că, odată ce ai făcut niște alegeri, trebuie să trăiești cu ele, pentru că viața nu este un joc video: dacă ai greșit și ai pierdut, dai „restart” și iei jocul de la capăt. Teama de real, de asumare a deciziilor și egoismul tradus prin refuzul de a da mai mult decât de a primi (când ai grijă de un copil oferi îngrijire, iar copilul primește îngrijire) îi împiedică pe adulți să își accepte vârsta din buletin și îndatoririle specifice.
În general, s-au schimbat substanța și calitatea relațională. Adolescenții și tinerii devin tot mai incapabili de a avea legături adevărate de prietenie, de camaraderie și, implicit, suferă foarte tare. Pierd această frumusețe a întâlnirii curate și a însoțirii dintre om și om prin viu grai. Le este frică să pună suflet într-o legătură pentru a nu le fi călcat în picioare. Când se întâlnesc unii cu alții, bucuria întâlnirii durează foarte puțin, dialogurile devin în scurt timp plate și epuizate, urmând apatia, plictiseala și dezamăgirea unora față de ceilalți. Prieteniile consumate pe rețelele de socializare sunt mai ,,ok” decât în realitatea în care oamenii nu mai sunt atât de interesanți, oferă economie de energie și sunt mai confortabile. Foarte puțini rămân capabili să întrețină o comunicare directă, cu miez, să se bucure de relații directe, statornice și profunde. Dar aici intervin și educația și gradul tot mai scăzut de cultură. […] internetul e tentant pentru că pune la dispoziție o lume magică, imaginară, care mai întâi ispitește, vrăjește simțurile și mintea, apoi le înrobește prin acel ,,vreau cât mai mult”. Oferă un ,,rai” efemer întors pe dos, amăgitor, la care ajungi fără efort. Dă robiei chip de libertate. Provoacă silă, dar nici nu mai poate fi abandonat. Lumea virtuală oferă o putere seducătoare, însă iluzorie, chiar și când este intelectuală.
În 1984, oamenii sunt controlați provocându-li-se durere. În Minunata lume nouă, oamenii sunt controlați provocându-li-se plăcere. Pe scurt, Orwell se temea că vom fi distruși de ceea ce urâm. Huxley se temea că vom fi distruși de ceea ce iubim. Această carte este despre posibilitatea ca Huxley, nu Orwell, să fi avut dreptate.
DCNews: Cum ne transformă Facebook. Capcana în care cad românii Crăciunul este acea perioada din an în care avem nevoie să fim înconjurați de cei dragi și de iubirea lor, iar singurătatea este cel mai traumatizant mod de a ne …
La fel ca și în cazul meu, din câte am observat pe grupuri, multe mame se izolează, pierd mult timp în discuții de multe ori sterile, ducând dorul vieții sociale, al serviciului. Și dacă cel puțin doi ani viața socială aproape că lipsește, mamele caută în altă parte atenție, comunicare, afirmare. Simt nevoia să vorbească cu altcineva în afară de copii. Uneori, discuțiile interminabile de pe grupuri se concretizează și cu întâlniri între mame, dar prea puține și foarte rare, cel puțin în mediul în care locuiesc eu și în împrejurimile lui. Și cum întâlnirile au fost posibile extrem de rar, singurătatea persista.
„Societatea modernă se află în toiul unui uriaș experiment global realizat prin intermediul unei noi forme de poluare energetică, numită electrosmog sau poluare electrică“, scria cercetătorul B. Blake Levitt în cartea sa Electromagnetic Fields.
”În cele mai multe cazuri copiii sunt aduși la medic când s-a instalat deja dependența și copiii nu își mai doresc nimic altceva decât se se joace pe computer. Chiulul școlar și rezultatele slabe la învățătură sunt semnalele care îi mobilizează pe părinți. În multe cazuri din rândurile elevilor de la clasele mari de gimnaziu și ai adolescențiilor de la liceu se ajunge la psihoterapie și medicație. Întâlnim o psihopatologie urâtă de tip maniacal, depresie, agitație, simptome psihotice cu halucinații și chiar stări suicidare sau tentative de suicid”, spune medicul-şef al Secţiei de psihiatrie pediatrică de la ”Louis Țurcanu”.
Problema centrală este că tinerii din ziua de astăzi nu ştiu ce înseamnă să fii “offline”. Un tânăr de 15 ani forţat să părăsească spaţiul “online”, se va simţi pierdut. El nu poate pierde nimic. La fiecare 15 minute ar trebui să se întâmple lucruri cu adevărat importante. Dacă însă acest tânăr observă că în aceste 15 minute, lumea n-a păţit nimic, că ea încă există – ar fi mare lucru! În psihoterapie, acest lucru se numeşte terapie prin expunere, care poate începe chiar la şcoală, locul în care putem promova dietele digitale şi etichetele de comunicare. Problema este că nu avem, încă, răspunsuri definitive.
Hotnews: VIDEO Internetul ne face mai prosti. Argumente pro si contra Videoclipul este un rezumat al dezbaterilor purtate pe acest subiect in cadrul conferintei organizate anul acesta de Intelligence Square si Newsy, pe baza cercetarilor stiintifice facute de urmatorii autori, impartiti in …
Elena Solunca-Moise/ Ziarul Lumina: Omul fără sine […] Cu toate acestea, tehnologia a ajuns la o limită critică unde apar riscuri şi pericole peste care, un timp, trecem fără să observăm. Se cuvine să subliniem existenţa lor mai ales pentru …
Cât de mult îl fereşti pe copil de nebunia lumii acesteia? Tu îi cumperi televizor, dar tu nu-i controlezi emisiunile, tu îi cumperi calculator, dar tot tu i-l schimbi, că nu mai este mulţumit de el, tu îi dai acces la internet, dar nu-i controlezi accesul la internet. Deci îţi stă în mână, ţie ca părinte, să faci ce trebuie pentru copilul tău. Dacă-l iubeşti. Dacă nu-l iubeşti, îl laşi liber (greșit). Şi atunci el face ce vrea, pe o parte, şi ce poate, pe de altă parte, cât poate el să înţeleagă.
„Pornografia trece la nivelul următor. Vă veți pune ochelarii 3D și femeia sau bărbatul din film vă vor aborda direct. Și, în unele cazuri, va fi interactiv – ai putea spune „Scoate-ți hainele!”. Ideea producătorului de filme de sex virtual 3D este de a face să pară totul mai real, la fel ca în jocurile video. Curând, ei vor fi în măsură să pună fața privitorului pe personajul principal. Deci, veți fi bărbatul cu care femeia din film vrea să aibă relații sexuale.”
Muzicianul belgian Stromae si regizorul francez Sylvain Chomet au creat o piesa despre pericolele dependentei de retelele sociale. Linia melodica si versurile sunt inspirate din Carmen – opera clasica. Insa, daca in Carmen era vorba despre o dragoste pasionala, in piesa lui Stromae este vorba despre dragostea de sine, narcisismul, principalul efect al prezentei si transferarii vietii personale pe internet – retelele sociale.
Cred că e vorba de ego-centrism. Poate şi egoism, în ultimă instanţă. Adică, fiecare îşi spune: mă gândesc la mine, să îmi fie mie bine. Să judecăm puţin ce înseamnă de fapt declinul familiei: rata căsătoriilor scade, vârsta la care cuplurile aleg să aibă copii creşte, scade natalitatea în general, creşte rata divorţurilor şi a despărţirilor la cei care trăiesc în concubinaj, creşte numărul de familii monoparentale… Dacă ne gândim puţin la toate aceste fapte, în spatele majorităţii deciziilor individuale care au dus şi duc la ele stă acest ego-centrism.
Părinţii devin tot mai puţin curajoşi şi intuitivi în creşterea adolescenţilor. Copiii, ca orice adult morocănos, se retrag în camera lor când li se spune «Nu», dar, în loc să reflecteze ascultând muzică la volum maxim, ei înregistrează comportamentul aparent nejustificat al părinţilor pentru a-l arăta prietenilor de pe Facebook, ai căror părinţi sunt, la rândul lor, la fel de deplasaţi.
Familia Ortodoxa/ Andrei Dragulinescu: Efectele smartphone-urilor asupra copiilor și adolescenților „Angry Birds” – sau cum poți deveni dependent de un joc pe smartphone De la lansarea sa în anul 2009 pe platforma mobilă Apple, urmată de versiunile realizate pentru alte …
Adevarul/Cezar Paul Badescu: Cum ne trage în piept Facebook Credeţi că sunteţi stapâni pe propria persoană în lumea creată de Mark Zuckerberg? Că fiecare decide ce face şi cum e? Vă înşelaţi! Uneori, Facebook sau ceilalţidecid pentru dumneavoastră. Dintr-un joc …
![TARA INVATAMANTULUI DIGITALIZAT: copii care invata la lumina lumanarii si invatatoare care si-au transformat sufrageria in SCOALA <i>[reportaj VIDEO]</i>/ <b>Modelul urmat de Ministrul Pricopie in chestiunea manualelor digitale: ALBANIA!</b>/ UN RASPUNS PE TEMA RELIGIEI IN SCOLI](http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/wp-content/uploads/2014/09/copiii-de-la-Reusenii-vechi-2.jpg)
*** Ziarul de Iasi: Reforma digitală la sate: cocoţaţi în copaci cu mâna după semnal şi cu lumânare acasă “Nu ştiu dacă mai e vreun copil, chiar şi în clasa I, care să nu aibă telefon cu internet”. Aţi recunoscut …
Gandul/ Rodica Ciobanu: Un impostor cu ifose Nicio altă persoană nu este mai potrivită să dirijeze decăzutul învăţământ românesc în anul de graţie 2014, ca ministrul Remus Pricopie. Spre deosebire de predecesorii săi – Andrei Marga, Ecaterina Andronescu sau Daniel …
Reality show-urile au împins exigenţele spre alte limite. Iar sadismul a devenit şi mai evident. Întrebarea cea mare este: cine este victima cui? Stelele de reality show îşi expun vulnerabilitatea, iar noi, consumatorii, o consumăm ca pe pâine. Suferinţa altora este delicioasă.
