Corlatean ne aduce si mai multa “ASISTENTA” AMERICANA PENTRU GAZELE DE SIST, Ponta militeaza in continuare pentru corporatistul PARTENERIAT TRANS-ATLANTIC

2-05-2014 4 minute Sublinieri

tc_ernest-moniz_2

  • Mediafax: 

Corlăţean: Asistenţa SUA pentru strategia energetică presupune şi discuţii privind gazele de şist

Guvernul României a solicitat SUA asistenţă de specialitate pentru reconfigurarea strategiei naţionale energetice, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, Titus Corlăţean, precizând că acest sprijin presupune şi o discuţie serioasă privind toate resursele naturale, inclusiv gazele de şist.

“Mai mult ca niciodată, văzând ceea ce se întâmplă în Europa de Est, tema securităţii energetice naţionale este una care domină lista de priorităţi. Acesta este motivul pentru care Guvernul României a solicitat asistenţa americană de specialitate şi am discutat acest lucru cu secretarul Energiei, Ernest Moniz, la Washington, pentru aducerea la zi, pentru reconfigurarea strategiei naţionale în plan energetic”, a precizat ministrul Afacerilor Externe.

Şeful diplomaţiei a explicat că această asistenţă, acest sprijin înseamnă foarte multe lucruri. “Înseamnă, de exemplu, eficienţă energetică, dar şi o cât mai strânsă cooperare, o prezenţă cât mai consistentă a companiilor americane în România, fie că vorbim de teritoriul continental, fie că vorbim de platforma continentală a Mării Negre, acolo unde o importantă companie americană (ExxonMobil – n.r.) este deja prezentă, precum şi un sprijin pentru un proiect ceva mai larg care este de interes european şi regional: interconectarea regională şi realizarea unei pieţe energetice regionale comune”, a precizat Titus Corlăţean.

De asemenea, asistenţa americană în domeniu presupune şi “explorarea resurselor naturale pe care fiecare stat european, fiecare stat din regiunea noastră le are la dispoziţie şi înseamnă şi o discuţie foarte serioasă legată de potenţialul oferit de gazele de şist”.

“Este nevoie de a prospecta foarte serios, cu respectarea unor criterii de protecţie a mediului foarte serioase, dar trebuie să ne angajăm în această direcţie şi cunoaştem foarte bine discuţiile şi la nivelul UE, la nivelul CE, astfel încât Europa, inclusiv România, să-şi poată asigura independenţa energetică, cu atât mai mult cu cât, în astfel de contexte extrem de dramatice din punctul de vedere al securităţii internaţionale, există riscuri foarte serioase”, a mai spus Titus Corlăţean.

Ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, doreşte ca până la sfârşitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie să fie întocmit “un draft consolidat” al strategiei energetice, pe care să îl discute cu partidele politice.

“Mi-aş dori să avem un draft consolidat al strategiei la sfârşitul lunii septembrie-începutul lunii octombrie, pe care să îl discutăm cu partidele politice ca să obţinem un consens politic pentru acest sector economic foarte important”, a declarat, la 24 aprilie, Nicolescu.

Departamentul pentru Energie a lansat o dezbatere publică privind strategia energetică la jumătatea lunii martie. Strategia energetică ar urma să fie aplicată în intervalul 2014-2035.

Nicolescu a adăugat că, până în prezent, Departamentul pentru Energie a primit un mare număr de “contribuţii” din partea consumatorilor, a mediului academic şi a companiilor energetice.

Fostul ministru delegat pentru Energie Constantin Niţă dorea ca strategia energetică să fie realizată de o firmă selectată prin licitaţie, pentru a avea “un punct de vedere neutru”. Strategia trebuia finalizată în anul 2013, dar a fost amânată din cauza lipsei de fonduri.

Precedenta strategie energetică a României, realizată pentru perioada 2007-2020, este depăşită, multe date nemaifiind corelate cu evoluţia pieţei energetice.

Ponta: România susţine decizii rapide pentru o piaţă europeană unică a energiei şi încheierea TTIP

Premierul Ponta afirmă că, după încheierea alegerilor europarlamentare, la nivelul Uniunii Europene trebuie să fie decisă foarte repede înfiinţarea pieţei unice a energiei, pentru negociarea cu Rusia a unor preţuri unice la importurile energetice, precum şi încheierea acordului comercial UE-SUA.

Prezent, luni, la a 45-a adunare generală a World Trade Centers Association, premierul Victor Ponta le-a reamintit participanţilor că, timp de patru săptămâni, toţi liderii europeni sunt în campanie pentru Parlamentul European, dara arătat că, în urma acestor alegeri, Uniunea Europeană are de adoptat foarte repede două decizii importante.

Prima dintre acestea vizează crearea unei pieţe unice a energiei la nivelul UE şi a fost propusă de premierul Poloniei, Donald Tusk.

Guvernul pe care îl conduc şi România susţin în totalitate, noi am discutat acest lucru cu premierul Tusk, ştie foarte bine că are spijinul nostru. Mai direct, pe înţelesul tuturor, nu 28 ţări care negociază separat cu Rusia preţul energiei, pentru că asta înseamnă de fiecare dată preţuri mai bune sau mai rele, în funcţie de interese politice, ci 28 de ţări europene care au o singură politică referitoare la energie, au o singură politică referitoare la preţurile cu care importă energie din Rusia şi, în felul acesta, fiind un partener mult mai puternic în relaţia atât de dificilă şi de complicată – din ce în ce mai dificilă şi mai complicată după agresiunea din Crimeea – între Europa şi Rusia, a declarat Ponta.

Acesta şi-a exprimat speranţa că o criză precum cea din urmă va impulsiona o decizie mai rapidă şi pozitivă pentru încheierea Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ si Investiţii (TTIP), având ca rezultat o piaţă comună între UE şi SUA.

Potrivit premierului, un astfel de acord va creşte nivelul de competitivitate şi transparenţă şi va oferi oportunităţi economiei româneşti.

Ministrul roman de Externe, Titus Corlatean, si secretarul american al Energiei, Ernest Moniz, au discutat marti, la Washington, posibilitatea ca SUA sa ofere Romaniei sprijin la actualizarea strategiei nationale a Romaniei in domeniul energiei, a informat MAE roman.

“Seful diplomatiei romane a evidentiat interesul autoritatilor de la Bucuresti pentru consolidarea Parteneriatului Strategic Romania-SUA si pentru amplificarea dimensiunii economice a acestuia, accentuand rolul domeniului energetic. In context, ministrul Corlatean a discutat cu secretarul american al energiei posibilitatea ca SUA sa ofere sprijin in vederea actualizarii strategiei nationale a Romaniei in domeniul energiei”, se arata intr-un comunicat al diplomatiei romane.

De asemenea, Corlatean a subliniat “sprijinul Guvernului Romaniei pentru finalizarea cu succes a viitorului Parteneriat Trans-Atlantic privind Comertul si Investitiile (TTIP) in domeniul energetic, in special in ceea ce priveste diversificarea resurselor, comertul cu energie si liberalizarea pietei de energie”, conform sursei citate. Negocierile dintre reprezentantii Comisiei Europene si omologii lor americani vor continua cu cea de-a cincea runda, programata pentru 19-23 mai, in SUA, la Arlington, Virginia, potrivit executivului comunitar.

Reamintim ca, in februarie, si presedintele  Comisiei de Comert International (INTA) a Parlamentului European, portughezul Vital Moreira, a declarat, intr-un interviu acordat HotNews.ro, la Strasbourg, ca TTIP, negociat intre SUA si UE, ar urma sa ofere Uniunii Europene acces la energia ieftina, inclusiv la gazele de sist, din America, reducandu-se astfel dependenta energetica a Europei de Rusia.

Potrivit lui Moreira, dependenta unor state UE de gazul rusesc “ofera Rusiei mijloace sa ameninte statele UE si in alte domenii”. “Prin urmare, simpla idee de a obtine acces la energia ieftina din SUA este una dintre cele mai importante justificari pentru TTIP”.

Ce i-a mai spus Corlatean secretarului american al Energiei, potrivit MAE:

  • “Demnitarul roman a reiterat interesul tarii noastre pentru aprofundarea dialogului UE-SUA in domeniul energetic, pentru o abordare consolidata la nivel euro-atlantic, care sa permita inclusiv o gestionare mai eficienta a problemelor regionale emergente de securitate energetica. A subliniat importanta aplicarii de politici eficiente, de natura sa reasigure securitatea aprovizionarii cu energie a Europei si sa furnizeze Ucrainei resurse energetice alternative viabile.
  • Referindu-se la securitatea energetica in plan regional, in special in contextul evolutiilor din imediata vecinatate a tarii noastre, ministrul roman al afacerilor externe a reiterat necesitatea cresterii interconectivitatii infrastructurii energetice in Europa Est, in special in ceea ce priveste Republica Moldova, si a promovarii proiectelor energetice inter-regionale care permit conectarea pietei europene la resurse alternative de gaz, cum ar fi cele din zona Caspica, Mediterana si Orientul Mijlociu.
  • Seful diplomatiei romane a subliniat hotararea Guvernului Romaniei de a actiona pentru consolidarea prezentei in Romania a companiilor americane din domeniu si atragerea de noi investitii americane in procesul de modernizare a economiei, cu accent atat pe asigurarea unui mediu de afaceri transparent si predictibil, cat si pe avantajele pozitionarii geostrategice a Romaniei pentru companiile energetice care doresc sa dezvolte activitati de explorare sau de productie”.

Ce i-a spus Ernest Moniz ministrului roman de Externe, potrivit MAE:

  • Secretarul Energiei, Ernest Moniz, a salutat demersurile autoritatilor romane de a asigura un cadru legislativ si institutional optim pentru investitiile straine si, implicit, cele americane in domeniul energetic.
  • A reiterat, de asemenea, interesul american fata de proiectele destinate cresterii independentei energetice a statelor din Europa, inclusiv pentru Romania, in special in actualul context regional al crizei din Ucraina, prin diversificarea resurselor si cresterea numarului de furnizori de gaz.
  • Oficialul american a mentionat, de asemenea, preocuparile SUA pentru elaborarea unei strategii complexe energetice proprii, subliniind importanta ce trebuie acordata eficientei energetice, alaturi de asigurarea unui mix energetic echilibrat, prin integrarea sistemelor de energie din surse regenerabile si de electricitate. In acest context, a fost reiterata deschiderea pentru aprofundarea relatiei romano-americane in domeniul abordarilor strategice prin schimburi reciproce de experienta si de analize sectoriale”.

*

 


Categorii

1. DIVERSE, Gazele de sist, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “Corlatean ne aduce si mai multa “ASISTENTA” AMERICANA PENTRU GAZELE DE SIST, Ponta militeaza in continuare pentru corporatistul PARTENERIAT TRANS-ATLANTIC

  1. Pingback: CHEVRON A INCEPUT FORAJUL LA PUNGESTI. Tribunalul Vaslui a SUSPENDAT procesul privitor la REFERENDUMUL de la Puiesti - Recomandari
  2. Pingback: VA RECURGE PUTIN LA ACTIUNE MILITARA PENTRU A-SI SALVA IMPERIUL DE LA PRABUSIRE?/ NATO NU va mobiliza TRUPE in ESTUL EUROPEI/ Joe Biden inaintea sosirii in Romania: INTERVIU ANOST SI LIPSIT DE CONTINUT. Temele atinse: GAZELE DE SIST, JUSTITIA, UCRAINA - R
  3. Pingback: Gest incalificabil al sefului NATO: acuza organizatiile ECOLOGISTE anti-gaze de sist ca sunt MANIPULATE de RUSIA/ Studiu al INSTITUTULUI de GEOLOGIE: fracturarea hidraulica poate antrena CONSECINTE CATASTROFALE - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare