Ingradirea saracimii din est. MERKEL, CAMERON si alti lideri europeni cauta sa limiteze “ABUZURILE” migratiei romanesti

• Adevarul/ Cristian Unteanu:  Europa: încep jocurile murdare

Deja cu mult timp în urmă, anunţam că asta se va întâmpla: suntem în faza finală a unui proces de acum se pare ineluctabil, introducerea de restricţii privind libera circulaţie în interiorul UE. Practic, un prim mare atac la una dintre ceea ce era până acum definit drept setul libertăţilor fundamentale.

Trei lideri europeni fac declaraţii clare în acest sens, deschizând calea discuţiilor care vor avea loc la Summitul de la Bruxelles la finele acestei luni (26 şi 27 iunie):

Este adevărat că trebuie să avem libertatea de a merge oriunde în Europa pentru a munci, dar nu trebuie să existe libertatea de a profita pe nedrept de sistemele de protecţie socială...Credem că UE trebuie să se schimbe, dând astfel un răspuns neliniştilor cetăţenilor săi

David Cameron, Prim Ministru al Marii Britanii

Pentru a păstra libertatea de mişcare, avem nevoie de echitate pe piaţa muncii. Aceasta înseamnă să facem faţă abuzurilor care o ameninţă…

Mark Rutte, Prim ministru al Olandei

Suntem în favoarea libertăţii de mişcare, dar vrem să facem totul pentru a împiedica să se abuzeze de ea. Şi, din acest punct de vedere, Mara Britanie, Germani şi alte ţări merg în acelaşi sens…

Angela Merkel, cancelarul Germaniei

Chestiune juridică, tehnică sau politică? Ca orice problemă europeană, răspunsul este foarte complex şi, aşa cum se petrece de obicei, poţi avea la îndemână seturi diferite de argumente, din nefericire toate la fel de valabile.

Juridic, libera circulaţie a persoanelor este unul dintre principiile care figurează în Tratatul de la Roma din 1957, la articolul 48. Împreună cu libera circulaţie a mărfurilor formează prima dintre libertăţile fundamentale, libertatea de circulaţie, noţiune care stă la baza formării pieţei interne unice. Numai că, în acelaşi art.48, există menţionată şi posibilitatea restrîngerii libertăţii de circulaţie sub rezerva unor limitări justificate de raţiuni de ordine publică.

Ce înseamnă exact „raţiuni de ordine publică”? Juridic, termenul general de referinţă îl reprezintă decizia Curţii Europene de Justiţie (28 oct. 1975) în faimosul caz Ruttli. Decizia respectivă este extrem de importantă deoarece constituie acum jurisprudenţă în domeniu, cu următoarele elemente esenţiale: a. restrângerea libertăţii de circulaţie se face prin decizia unui judecător naţional prin respectarea prevederilor europene şi are un caracter strict individual; b. în orice proces de acest tip, trebuie respectat principiul fundamental enunţat în art.48 al Tratatului de la Roma, în consecinţă trebuind „să fie anulată orice discriminare pe bază de naţionalitate în ce priveşte locurile de muncă, salariul sau orice altceva ţine de condiţiile de lucru …precum şi dreptul pentru toţi cetăţenii de a se deplasa liber pe teritoriul statelor membre, să locuiască pe teritoriul acestora pentru a putea exercita o muncă remunerată şi să rămână să locuiască acolo după încheierea muncii respective”.

Cel mai important, decizia Curţii Europene de Justiţie precizează că „un stat membru nu poate pronunţa, în raport cu cetăţeanul unui alt stat membru…decât restricţii limitate de sejur teritorial decât în cazul în care asemenea restricţii pot fi pronunţate şi în raport cu proprii lor cetăţeni ”.

Clar? Aproape. Să nu uităm că există deja o breşă perfect exploatabilă juridic în condiţiile actuale. Dacă vă mai amintiţi, în Tratatele de aderare pentru fiecare dintre noile state în UE era precizat faptul că statele membre îşi rezervau dreptul de a dispune de o perioadă de pânâ la 7 ani pentru protecţia propriilor pieţe naţionale de muncă, „în cazul în care piaţa muncii din ţările respective este afectată de perturbări care ar fi susceptibile să pună serios în primejdie nivelul de viaţă sau capacitatea pieţei muncii într-o zonă sau într-o meserie anume”.

Atenţie, prevederea respectivă – folosită din plin de toate statele membre ale Vechii Europe – nu a fost niciodată pusă în discuţie, negată şi cu atît mai puţin considerată drept ilegală în raport cu decizia Curţii Europene de Justiţie şi nicidecum contrară regulii fundamentale care ar fi trebuit să aplice în mod egal regulile pieţei unice interne…

Decizie politică, veţi spune. Pe bună dreptate, căci aşa a fost. Şi atunci, există oare vreo garanţie că nu, tot prin voinţă politică, s-ar putea adăuga spre exemplu o extensie a perioadei aceleia de 7 ani, exact în numele aceluiaşi principiu, expulând rând pe rând toţi cei cre ar fi consideraţi în situaţie ilegală?

Se vorbeşte acum la Bruxelles despre o lovitură combinată: măsuri imediate pentru restrângerea imigraţiei economice, internă şi din surse externe, precum şi demararea (cu foarte mari şanse de succes) a unei formule legislative noi, mult mai complexe, unele voci susţinând că este posibil să se aducă (din nou) în discuţie principiul “cotelor maximal admise”, ceva inspirat de modelul elveţian în domeniu.

Am participat ieri la o asemenea discuţie. Dincolo de problemele recurente (criză care a afectat mai profund decât s-a crezut pieţele muncii, şi aşa sensibilizate şi dezechilibrate de procese demografice ireversibile care pun o povară aproape insuportabilă pentru sistemele de protecţie socială din multe ţări membre UE), totul se centra pe întrebarea dacă, da sau nu, Uniunea Europeană poate imagina un sistem legislativ coerent care să răspundă unei ameninţări considerate absolut reale. Iată harta pe care se discuta:

Presiunea este reală şi va fi puternic amplificată, în viitorul imediat, de agitaţia exact pe această temă care va fi provocată în Parlamentul European de grupurile extremiste şi populiste. Poate de aici urgenţa pe care o resimt unii şefi de state şi guverne să o ia înaintea valului şi să fie ei – adică structurile proeuropene – care să vin cu ceva care să semne cu o soluţie de depanare.

Din nefericire, greu de înţeles acum care ar putea fi măsurile concrete cuprinse într-o eventuală iniţiativă legilsativă, fără ca asta să altereze serios spiritul tuturor Tratatelor europene. Dar, de cealaltă parte, sigur că situaţia de pe pieţele muncii tinde să se degradeze şi deja începe să creeze probleme politice interne îndestul de seriose încât să motiveze, spre exemplu, poziţia până acum absolut inflexibilă a Marii Britanii.

O logică extrem de complicată şi care, într-un fel anume, îi este defavorabilă candidatului de acum la Preşedinţia Comisiei Europene, Jan-Claude Juncker, aducând un oarece plus de argumente soluţiei pe care o poate reprezenta Michel Barnier, al doilea pe lista alegerilor interne din PPE şi specialistul incontestabil al Europei în problematica pieţei unice.

• DW/ Horatiu Pepine: Acordul de la Harpsund privitor la români

Liderii Germaniei, Marii Britanii, Olandei şi Suediei au convenit să ia măsuri împotriva exceselor migraţiei româneşti. În ţară, responsabilii politici se fac că nu înţeleg.

Reuniunea de la Harpsund a fost deja amplu comentată. La începutul acestei săptămâni, Angela Merkel, David Cameron şi Mark Rutte au fost invitaţi de prim-ministrul Suediei, Fredrik Reinfeldt, la reşedinţa sa de vară pentru a discuta subiectul spinos al preşedinţiei Comisiei Europene.

Conform declaraţiilor ulterioare, cancelarul Germaniei a dejucat ”ambuscada” anti-federalistă, reafirmând mai ferm ca niciodată susţinerea sa pentru Jean-Claude Juncker: ”Am spus că Juncker este candidatul meu, că sper că va deveni preşedinte al Comisiei. Am spus acest lucru în Germania, îl repet şi aici.” În legătură cu ameninţările britanice legate de ieşirea din Uniunea Europeană, cancelarul a mai spus: ”Nu putem lăsa pe planul al doilea ceea ce reprezintă spiritul european. Or, ameninţările nu fac parte integrantă din acest spirit. Nu în felul acesta procedăm de obicei.”

Cu toate acestea, toţi observatorii sunt de acord că Angela Merkel va fi nevoită să facă la rândul ei concesii. Tocmai ”spiritul european” o obligă să ofere lui David Cameron o compensaţie. Nu ştim care a fost conţinutul discuţiilor, dar la aceeaşi conferinţă de presă comună, desfăşurată la Harpsund, premierul britanic a anunţat ceea ce i-ar reveni ca victorie în urma acestei reuniuni restrânse: ”Am convenit ca să lucrăm împreună pentru a combate excesele libertăţii de mişcare. Este adevărat că trebuie să fim liberi să călătorim în întreaga Europă în căutarea unui loc de muncă, dar este la fel de adevărat că nu trebuie să profităm nelegitim de sistemele de protecţie socială” . (AFP)

Punctul de vedere al lui David Cameron a fost susţinut şi de premierul Olandei, Mark Rutte: ”ca să putem menţine libertatea de mişcare avem nevoie de echitate pe piaţa muncii. Or, asta înseamnă să combatem abuzurile care o ameninţă”. Iar ca semn că reuniunea de la Harpsund a ajuns la un acord solid în această privinţă, cancelarul Angela Merkel a spus la rândul ei. ”Ne pronunţăm în favoarea liberei circulaţii, dar trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a curma abuzurile. Şi din acest punct de vedere Marea Britanie, Germania şi alte ţări merg în aceeaşi direcţie”.

Nu se ştie exact ce conţinut ar putea să aibă acest acord privind limitarea turismului pentru beneficii sociale. Dar este cert că măsurile care ar putea fi luate de statele naţionale ar putea fi atacate de Comisia Europeană, ceea ce pretinde ca viitorul preşedinte să fie el însuşi parte a acestei înţelegeri. Jean-Claude Juncker spunea nu demult că „nu va cădea în genunchi” în faţa nimănui, dar se pare că ar putea fi nevoit să renunţe la puritatea principiilor sale europene.

Dacă problema occidentului este cum să împace propriile principii cu realitatea practică, pentru români situaţia pare şi mai complicată. La Bucureşti nu se discută niciodată acest subiect cu sinceritate. Dacă premierul Victor Ponta a admis în presa occidentală (CNN si BBC) că există abuzuri pe care nu le aprobă, în ţară nu a discutat deloc această problemă. Aici, de la stânga la dreapta, s-a constituit un cor care vituperează „populismul”, „extremismul” şi celelalte plăgi care s-ar fi abătut asupra Occidentului. Nimeni nu pare să vadă că modul acesta de a încuraja migraţia lipsită de responsabilitate este o problemă naţională mai înainte de a fi una europeană. Dacă cei mai importanţi lideri din Europa se întrunesc pentru a lua măsuri împotriva migraţiei româneşti, politica românească decade total din demnitatea ei.

PSD a defilat în campania europeană cu un slogan interesant: „Mândri că suntem români”. În ciuda a ceea ce s-a spus mereu cu superficialitate, acest slogan a părut să fie un fel de a spune Europei că românii vor înfrunta oprobriul european şi vor continua această migraţie iresponsabilă. În realitate a spune că sunt „mândri” înseamnă doar a-şi face curaj. Nimeni nu pare să fi gândit măcar o clipă că mândria adevărată înseamnă sacrificiu personal, statornicie şi efort perseverent. În realitate, dacă e de criticat ceva la sloganul campaniei europene a PSD nu e naţionalismul (inexistent), ci sensul corupt al „mândriei”.

Din nefericire pentru politica românească „dreapta” nu a gândit nici ea la acest subiect şi s-a complăcut în tăceri complice, mulţumindu-se la rândul ei să condamne „populismul” vest-european. Ba mai mult „dreapta” a crezut mereu că poate trage beneficii electorale de pe urma migraţiei europene. Cu toţii au ales, de fapt, varianta cea mai facilă de a părea democraţi. Dar dacă stânga defilează cu un concept corupt al mândriei şi pare fără leac, dreapta ar mai putea încă să-i recupereze sensul ei autentic: iată un program politic într-un singur cuvânt.