Articole cu eticheta (tag): Horatiu Pepine

Schema provocare – victimizare – condamnare a opresorilor s-a regăsit integral și în episodul plăcuțelor suedeze. Un cetățean român emigrat în Suedia se întoarce în țară cu o mașină cu număr personalizat, conținând un text provocator. Poliția după anumite ezitări reacționează, transformându-l pe provocator în ”victimă”, iar în faza următoare presa sare în apărarea victimei condamnând regimul ”de opresiune”. În cele din urmă, autoritățile suedeze au pus capăt jocului anulând ele însele plăcuțele insolente, dar până în acel moment iluzia că s-ar fi produs o nedreptate  funcționase din plin.

Atunci când un grup consistent de țări europene (Italia, Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia) au ieșit demult din condiția unui refuz echivoc, solicitând explicit stoparea fluxului migrator, a vorbi despre ”ordonarea” lui înseamnă să te plasezi la polul celălalt.

Ca să rezumăm: nu furtul datelor este subiectul central al indignării care a cuprins presa și politica lumii, de vreme ce acest abuz se produce de multă vreme în scopuri comerciale. De asemenea, nu manipularea în sine provoacă îngrijorare (propaganda mincinoasă împotriva lui Donald Trump nu a fost niciodată luată în vizor cu atâta exigență etică), ci manipularea de un anumit semn. În calitate de perdanți, liberalii au desigur motive să fie nemulțumiți. Dar indignarea lor este lipsită de obiectivitate și în plus este ea însăși manipulatoare. Căci campania declanșată contra Cambridge Analytica recurge la tot soiul de efecte cu impact emoțional sigur (furtul datelor personale sau asasinarea unui consultant politic în Kenia), care nici măcar nu au o legătură cu subiectul și care nu este altul decât declinul influenței globale a orientărilor liberale.

De fapt, epidemia aceasta de indignare nu face ea însăși decât să manipuleze bunele sentimente democratice ale oamenilor din toată lumea în beneficiul exclusiv al unui curent politico-ideologic care dă semne că își pierde supremația. Cei care denunță manipularea par să fie primii manipulatori.

Urmare a unui protocol încheiat între Inspectoratul Școlar Vrancea și Consiliile Americane pentru Educație Internațională prin care s-a stabilit “derularea unor acțiuni de educație extrascolară, axată atât pe cunoștințe, cât si pe atitudini si valori, respectiv dezvoltarea personală a elevilor”, liceenii din Vrancea au fost invitați la activități care au drept scop învățarea despre ce inseamna “rolurile de gen”, “egalitatea de gen”, “identitatea de gen”, de la activiști LGBT, toate sub titulatura care induce în eroare “drepturile și discriminarea femeii” , “egalitatea de gen”, “combaterea violentei impotriva femeilor”, pentru că asa se numește Conventia prin care aceste noțiuni au ajuns în lege in România. […] Pe pagina activității sunt anuntați cunoscuți activiști LGBT (Lesbian Gay Bisexual Transgender) care să ii învețe pe liceenii vrânceni aceste roluri de gen.

Extinzând argumentația putem adăuga că se aude tot mai insistent în jurul nostru: ”Nu gândiți, Comisia Europeană știe mai bine decât voi ce este de făcut”. Mai în glumă, mai în serios, cam asta este situația de astăzi. În politica românească sunt destul de numeroși aceia care nu au nicio argumentație, dar care citează copios poziția Comisiei Europene pentru a-și crea o poziție de autoritate.

Şi mai puţin amuzaţi ar trebui să fie utilizatorii. Căci mulţi trăiesc în bula reţelelor şi au încetat să se mai informeze dintr-o presă mainstream în care de mult nu mai au încredere. Pare clar că mai ales aceşti oameni sunt ţinta noii legi. Or, aici se ascunde esenţa catastrofală a hotărârii cenzurării reţelelor. Speriate de Brexit, de alegerea lui Trump şi de ascensiunea politică vertiginoasă a populismelor în Europa, precum şi de mefienţa într-o presă favorabilă establishmentului, elita berlineză s-a hotărât să adopte măsuri destinate mai degrabă autoapărarii politice decât combaterii urii.

Acum exact 100 de ani ruși pauperi și soldați ai marinei la capătul unui război epuizant s-au adunat la Petersburg să #reziste țarului. Aveau în fruntea lor niște tovarăși cu finanțări dubioase din Occident și o agendă pe care istoria de un veac a comunismului a dezvăluit-o drept oribilă. Oricât de îndreptățite ar fi fost nemulțumirile oamenilor de rând care au ieșit atunci în stradă, nimeni nu le reține motivațiile la un secol de atunci. Îi consemnăm a fi o masă de manevră, gloată amorfă decervelată, lipsită de simț istoric. A contat ce voiau cei care i-au pus în mișcare. Revoluția a fost bolșevică. Punct. la 100 de ani de la zorii înnegurați ai URSS, este rândul Americii să fie sub asaltul extremei stângi. Nu mai este proletară, ci cool-hipsteristă, eco, corect politică, funky, exhibiționistă.

În realitate, aceste ONG-uri plenipotențiare ale unei foarte abstracte „societăți civile” reprezintă atâtea proiecte politice câte categorii de sponsori au, adică foarte puține: guvernul american și Comisia Europeană exercită un cvasi-monopol centralist în acest domeniu. În sânul democrațiilor noastre vechi și bine stabilite, ele sunt prezente pentru a concura instituțiile de stat în elaborarea normelor, iar după caz pentru a li se substitui. De exemplu, ele detestă democrația directă, pe care o consideră prea națională și înrădăcinată, și care poate face dificultăți programelor lor multiculturale și supranaționale. Ele sunt foarte hotărâte să depășească inițiativa populară, pe care o identifică ca o sursă de inspirație prea apropiată de „populisme”.

Acum, ca toti au agreat in numele interesului national sa-l puna pe Tudose premier, putem arata intregii lumi ca in Romania nu e democratie, ci un sistem securistoid copiat dupa cel al lui Putin in Rusia.

Militanții revoluționari, odată ce și-au dobândit libertatea în planul vieții intime, iau cu asalt instituția mariajului pentru că văd în ea un ultim obstacol în calea emancipării totale. Nu mai e vorba de majorități opresive și de minorități oprimate, ci de o luptă pentru un statut simbolic din care homosexualii nu obțin practic nimic, dar dobândesc în schimb sentimentul unei victorii pe ruinele unei instituții străvechi.

De fapt asistăm la o răsturnare de perspectivă și la tentativa de substituire a unei interdicții cu altă interdicție. Militantul secularist citat mai sus, continua, de altfel, spunând că societatea ar avea nevoie nu de ”marșuri pentru viață”, ci de introducerea în școli a ”educației sexuale”. Dar simpla alăturare a celor două subiecte dezvăluie faptul că această materie școlară nu ar urmări altceva decât combaterea radicală a vechilor scrupule care însoțesc avortul. Este firesc să ne întrebăm atunci, cine este intolerant: cel care pretinde omului să reflecteze înainte de a lua o decizie ireversibilă sau celălalt, care încearcă prin sancțiuni legale să interzică orice reflecție, instituind un program de propagare a adevărului unic?

Stiripesurse: HALUCINANT – Cum să scriem un DENUNȚ, subiect de olimpiadă. Reacția ministrului Educației Un subiect dat ieri la faza judeţeană a olimpiadei de limba română i-a blocat pe profesori. Elevilor de la clasa a 12-a din judeţul Prahova li s-a …

Dar ambianța aceasta de război civil care ne înconjoară de câteva zile nu ar putea fi cu adevărat explicată decât prin voința ”mecanismului judiciar” de a-și păstra redutele cucerite. Ca să nu piardă teren, este necesar ca legea grațierii să nu treacă, să fie, într-un fel sau altul, stopată. Eliberarea fie și a unui singur politician dintre cei condamnați în ultimul ani pentru acte de corupție i-ar diminua capacitatea de a influența cursul politicii interne. O veche militantă pentru libertățile civile, care în mod cert nu este ”aliniată”, spunea la un post de televiziune că manifestațiile surprinzător de ample și de prompte din seara de miercuri vor fi fost organizate de un serviciu secret. Nu sinceritatea participanților ar fi de pus la îndoială, spunea ea, ci capacitatea de mobilizare a societății civile, care nu ar fi reușit să adune atâția oameni într-un timp atât de scurt.

Protectionismul este produs de globalizare. Restauratia conservatoare de paradele gay. Realismul este produs de ipocrizia costisitoare – nu doar moral – a hegemoniei americane. Mandria nationala, nationalismul, de autoflagelarea exacerbata.

Puterea lui Coldea asupra colegilor şi asupra celorlalte instituţii vine din relaţiile de explusivitate pe care le are cu Kovesi. Amândoi sunt, de fapt, ofiţeri ai unui serviciu secret străin. Serviciu secret al unei ţări partenere României, dar totuşi un serviciu secret străin.

Dar cel mai grav este că pro-americanismul bine implantat și păzit cu mare vigilență de serviciile secrete (CIA, direct sau prin mijlocirea SRI pare a fi avut un rol mai mare de cât se bănuia în toate afacerile politice interne românești), trece el însuși printr-o mare derută. În definitiv, ce înseamnă pro-americanism, dacă el va exclude adversitatea fățișă față de Rusia? Sau, și mai grav, dacă noua administrație americană va îngheța capabilitățile militare din România? În plus, toate minoritățile libertare și anti-ortodoxe care exultau de stilul și orientarea prezenței americane vor tinde la rândul lor să-și retragă sentimentele și să devină mai circumspecte dacă Donald Trump va lăsa să iradieze conservatorismul pe care îl sugerează. Ce va mai însemna atunci pro-americanismul de până acum?

De la desantul Komintern-ului din 1944 nu am mai văzut așa ceva! Impresia de asalt este covârșitoare. Executanți cu dublă comandă – internă și externă – sunt chemați să-și îndeplinească misiunea pentru care au fost pregătiți. Vă asigur, nu este una de eliberare. Creații de eprubetă, își joacă stângaci rolul, prezențe publice încă mai schimonosite decât politicienii vechi despre care spun că vor să-i înlocuiască.

Anul ăsta îmi par chiar mai ‘la zi” aceste rânduri decât în 2015, când le scriam. Fiindcă, între timp, presiunea s-a întețit pe toate canalele iar subversivul, propaganda și manipularea au atins cote neîntâlnite până acum. De parcă fiecare an ce ne apropie de centenarul Marii Uniri îi îndârjește și îi strunește pe cei care vor să nu prindem suta de ani împreună, în granițele României. Dar…

Stăpânii afacerilor cu “socializarea” online au decis să se implice în combaterea a ceea ce au numit “știri false”. Ca întotdeauna când se pune la cale o mișcare ticăloasă, primul pas, născocirea unui brand, e cel mai important. “Războiul” era deja un substantiv activ în nomenclator (împotriva corupției/drogurilor/terorismului etc.) folosit de securași cu relativ succes și în operațiile anterioare. Elementul de noutate îl dă sintagma “știri false”, care instituie astfel dreptul de a cenzura mult mai sever conținutul publicat și distribuit prin intermediul giganților Facebook, Twitter, Reddit sau Google. E vorba, practic, despre un patriot act cu aplicare online.

Dacă trecem peste susceptibilitățile noastre naționale și peste reprezentarea comună privind structura instituțională a puterii, vom observa că aceste camere de comerț sunt, de fapt, o veritabilă cameră a unui ”parlament” nerecunoscut ca atare și care exercită o autoritate reală asupra Guvernului. Când are ceva important de spus, acolo se duce Guvernul, și nu în Parlament.

Hans Klemm – „Susțin căsătoriile gay…Am fost foarte încurajat şi am găsit foarte convingătoare comentariile preşedintelui Iohannis la această problemă”
Se grăbesc băieții, nu glumă!
Asta dovedește că declarația lui Iohannis, neobișnuit de brutală pentru el, nu a fost întâmplătoare.

Donald Trump a sugerat că Hillary Clinton ar sprijini avortul chiar și la o vârstă înaintată a sarcinii: „Poți să iei copilul, să sfâșii copilul din pântecul mamei în luna a noua! Hillary spune că e OK”, a acuzat candidatul republican. „Cu mine nu e OK”, a adăugat el.

Și să nu uităm punctul forte al acestei acțiuni de PR care se adresează, de astă dată, celor mai inteligenți cititori: acuzația de plagiat ar putea fi adevărată, (se consimte, iată!) dar ea servește ”forțelor întunecate”, care doresc stoparea acțiunii anticorupție. E un argument care după toate aparențele a prins destul de bine, căci se bazează pe o subtilă flaterie: ”noi oamenii inteligenți și morali înțelegem că, uneori, binele acționează sub aparența răului!” Iar consecința ar fi că numai proștii s-ar însărcina să deconspire răul la tot pasul. Afirmația aceasta a binelui camuflat e teoretic seducătoare, dar nu e recomandabilă în politica imediată dintr-un motiv foarte simplu: ea poate justifica orice, fără limite. Ea deschide un drum larg arbitrariului.

Să remarcăm degradarea gravă a politicii românești care tinde să fie tot mai mult sfâșiată artificial în pro-americani și pro-ruși. Efectele sunt devastatoare căci niciun subiect nu mai poate fi discutat fără să nu fie invocate pretinse conivențe cu Rusia și Putin, complicități și comploturi antioccidentale. Orice formă de conservatorism cultural, orice recurs la libertatea religioasă tinde să fie discreditate prin asocierea lor abuzivă cu politica rusească. În plus, valorile occidentale sunt asimilate tendențios progresismului à outrance, aruncând în uitare, dacă nu interzicând pur și simplu, orice referință la reperele intelectuale ale conservatorismului occidental. Să nu mai vorbim de efectele produse la Chișinău, acolo unde s-a produs o divizare periculoasă a societății, care numai luptă pentru democrație nu se poate numi.

După ce actuala administrație americană a făcut eforturi susținute pentru ca agenda sexomarxistă să fie implementată în România, după ce, profitând de slugărnicia politicienilor noștri, mai ales a regimului antinațional Băsescu, au acaparat procuratura și serviciile, prin intruziunea cărora influențează decisiv agenda politică internă a Statului Român, iată că asistăm la punctul terminus al planului Departamentului de Stat: dezagregarea României, prin sprijinirea fățișă a politicii secesioniste maghiare.

“Lasand gluma la o parte, daca cineva este dispus sa reconsidere rezultatele celui de-Al Doilea Razboi Mondial, atunci haideti sa discutam acest lucru. Dar in acest caz va trebui sa luam in discutie nu numai Kaliningrad, dar si teritoriile din est ale Germaniei, orasul Liov, care a fost parte a Poloniei, s.a.m.d. Sunt de asemenea pe lista Ungaria si Romania. Daca cineva vrea sa deschida aceasta Cutie a Pandorei si sa se ocupe de ea, foarte bine, sa faca acest lucru atunci”, i-a raspuns Putin.

Mai spune Pierre Manent, ”guvernele noastre nu ne guvernează, ci ne supraveghează”. (Le Figaro, luni 1 august 2016). Dar, preluând în încheiere imaginea politologului francez, guvernele nu ne pot ”supraveghea” prin mijloacele lor proprii și de aceea au nevoie de o anumită presă, care să joace acest rol de moralizare perpetuă, de condamnare a ”derapajelor”, de supraveghere și de ”aducere la ordine”.

Am putea spune chiar că epuizarea credinței într-o civilizație extraterestră, care, cum spune comic Juncker, ”ne observă de la distanță”, ar putea însemna stoparea globalizării. Iată cât de limpede este acum actul ratat al lui Juncker. În sinea lui, președintele Comisiei Europene și, probabil, toți partizanii fervenți ai unor State Unite ale Europei, toți profeții unificării politice globale lucrează cu ipoteza unei civilizații extraterestre, a unei rațiuni diferite prin raportare la care noi înșine ne constituim ca pământeni, abandonându-ne toate determinațiile locale. Toți globaliștii și federaliștii europeni par a fi niște ”credincioși”, ceea ce explică și fervoarea cu care se manifestă.

Așa cum am sugerat deja, nu de teologie este vorba aici cu adevărat. Problema e politică, căci a contesta ”neamul” ca subiect al mântuirii, așa cum o face G. Liiceanu, este o mutare strategică a ideologiei liberale, care caută să răpească conservatorilor un argument prețios. Nu comunitățile locale (naționale), nu subsidiaritatea, nu democrația clasică, ci marile state supranaționale și conducerea centrală (imperiul) ar rezona mai bine cu mesajul ”universal” creștin. Argumentându-se că Iisus însuși detestă localul, creștinismul e preluat abuziv ca aliat al liberalismului global care tinde să niveleze diferențele în numele universalului. Dar nu există, oare, pe lângă demonii identității (filetismul, naționalismul) și demonii universalului?

Post-democraţia – dacă ar fi să-i spunem aşa – se manifestă prin introducerea unui nivel suplimentar de cenzură – cel al falsei majorităţi, adică al minorităţii care se manifestă zgomotos şi acţionează coordonat. Nu-ţi trebuie mari cunoştinţe de psihologie socială pentru a-mi da dreptate. Doar dacă ne raportăm la experimentele lui Moscovici referitoare la influenţa minorităţii înţelegem limpede cum funcţionează noul layer de „forţare a consensului” prin – să-i spunem – „presiune socială”. În era Facebook, algoritmii de inteligenţă artificială fac posibilă creşterea exponenţială a puterii de influenţă a minorităţii şi zdrobirea majorităţii care, de cele mai multe ori, nu acţionează coordonat. Astfel, o minoritate care coordonează din umbră sistemul politic şi media reuşeşte, nu doar să ridice pe culmi nebănuite nivelul de autocenzură, ci şi, la o adică, să comande lichidarea opiniilor contrare.

Presa a salutat aceste evoluții ca pe o victorie, dar se pare că legea nu a fost bine înțeleasă de oponenții ei. Nu mai spunem că nu e vorba aici de autoritarismul FSN din anii 90 (aici Liviu Dragnea are dreptate), dar chiar și cei care au înțeles sensul real al legii au tins să exagereze amenințarea legată de presă. Mult mai importantă și cu efecte de profunzime este o altă componentă și anume controlul care va fi instituit asupra educației.

Dar mai ales, după cum s-a întâmplat în alte țări care au adoptat o legislație penală inspirată de dogmele “corectitudinii politice”, legea “anti-defăimare” le va permite tuturor dușmanilor Bisericii să declanșeze în continuarea campaniei actuale de denigrare din mass-media o vastă operațiune de hărțuire, indimidare și persecutare în justiție a tuturor celor vor mai exprima în public învățătura creștină despre familie, normalitate, boală și păcat.

Frontul secularist din România, de pildă, a obținut în ultimii ani victorii, dar și înfrângeri, pe care a sfârșit prin a le pune pe seama propagandei rusești. În pană de argumente și de imaginație teoretică, grupările antireligioase încearcă tot mai insistent să discrediteze pozițiile conservatoare, asociindu-le cu Rusia lui Putin. După succesul campaniei pe care o inițiase Biserica Ortodoxă privind păstrarea orei de religie, un ziar cunoscut scria, nici mai mult nici mai puțin, că Biserica este Coloana a 5-a rusească, în virtutea faptului că e ortodoxă. Faptul însuși de a aparține creștinismului răsăritean ar fi o slăbiciune istorică de care rușii nu ezită să profite și prin urmare Biserica Ortodoxă ar trebui marginalizată și scoasă din toate drepturile ei, pentru a garanta loialitatea pro-occidentală a României.

Timp de 3 săptămâni fata a fost interogata și invatata ce sa spună împotriva parintilor, fără un avocat și fără prezenta unui adult, în tot acest timp părintii neștiind ce se întâmplă la scoala. Mihaela și Dumitru au fost reținuţi pentru 2 zile de poliție dar în lipsa de probe au fost eliberaţi. Copiii, în schimb, au fost „furati”de la școală, inclusiv grădiniță, în lipsa instiintarii părinților. Au primit un avocat din oficiu, care nu a făcut nimic pentru a-i reprezenta, iar primul proces intentat de protecția copilului a fost pierdut.

Or, pe fondul acestei despărțiri tot mai largi și mai greu reversibile față de tradiție, individul ”eliberat” din chingile moralei familiale sau comunitare se va vedea expus tuturor experiențelor posibile. Totul va fi la un moment dat posibil, inclusiv o nouă experiență totalitară, câtă vreme nu mai există niciun reper tradițional și mai ales niciun discernământ.