COMEMORAREA MARTIRULUI VALERIU GAFENCU (VIDEO). Important: Arhiepiscopia Romanului si Bacaului, alaturi de Asociatia Fostilor Detinuti Politici, si-a asumat organizarea slujbei de pomenire

• Ziarul Lumina: Rugăciuni pentru martirii închisorilor comuniste

Preoţii şi credincioşii din Protopopiatul Oneşti s-au rugat miercuri, 18 februarie 2015, pentru odihna sufletelor martirilor din închisorile comuniste. Pomenirea a fost oficiată la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, la împlinirea a 63 de ani de când Valeriu Gafencu s-a mutat în lumina cerească.

Ziua de 18 februarie 2015 a fost pentru Protopopiatul Oneşti una deosebită. La Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Târgu Ocna, din preajma Penitenciarului Târgu Ocna, s-a oficiat Parastasul pentru cei care au fost deţinuţi, au suferit şi au murit în înschisorile din timpul regimului comunist.

După cum ne-a relatat pr. Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Oneşti, popasul duhovnicesc a fost prilejuit de împlinirea a 63 de ani de când Valeriu Gafencu a plecat la Domnul. „Ne-am rugat pentru toţi preoţii, călugării şi credincioşii care au căzut jertfă pentru că au păstrat dreapta credinţă şi pentru că au avut mult curaj împotriva comunismului. Ei au păstrat Ortodoxia în sufletele şi în inimile lor. Slujba de pomenire a fost săvârşită la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, care l-a delegat la acest eveniment comemorativ pe arhim. Pimen Costea, vicar administrativ al Eparhiei Romanului şi Bacăului. Au mai fost prezenţi în rugăciune preoţii din protoieria noastră şi din alte părţi ale Moldovei, dar şi aproape 200 de credincioşi, o parte din ei îmbrăcaţi în costume naţionale, purtând în mâini steagul României. Au fost pomeniţi toţi cei care au trecut prin chinuri şi au murit pe meleagurile acestea şi nu numai“, a menţionat părintele protopop Constantin Alupei. La final, cei prezenţi au aprins o lumânare şi au lăsat o floare la troiţa ridicată în memoria celor ce s-au jertfit în temniţele comuniste.

„Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul“

Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Singerei, judeţul Bălţi (Basarabia). În toamna anului 1941, când a fost arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică, Valeriu Gafencu avea 20 de ani. Era student în anul al II-lea la Facultatea de Drept şi Filosofie din Iaşi. Reputatul profesor de Drept civil, Constantin Angelescu, l-a apărat la proces pe Gafencu, declarând: „Este unul dintre cei mai buni studenţi pe care i-am avut de-a lungul întregii mele cariere didactice“. Pledoarie inutilă, fiindcă dictatura nu a văzut cu ochi buni activismul naţionalist-creştin al tânărului Gafencu.

Tânărul Valeriu Gafencu a ajuns la Târgu Ocna în decembrie 1949, după ce a trecut prin puşcăriile de la închisoarea Aiud (întemniţat de regimul dictatorial al lui Antonescu, între 1941-1944) şi de la Piteşti. La 18 februarie, 1952, după momente de rugăciune incadescentă (cu faţa transfigurată), Valeriu a rostit ultimele cuvinte: „Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul şi ia-mi libertatea care-mi robeşte sufletul“. La targa unde a fost depus, spre a fi dus într-o groapă comună (a tuberculoşilor), au venit şi s-au închinat, pe rând, toţi deţinuţii, iar călăul Petre Orban a plecat din închisoare pentru întreaga zi, pentru a-i lasă să-şi ia rămas bun de la Valeriu. Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale. Şi-a sacrificat, pentru Hristos şi neam: tinereţea, profesia, familia, libertatea şi viaţa.

(„Întoarcerea la Hristos“, Ioan Ianolide, Editura Christiana, 2006, p. 502)

• Eparhia Romanului si Bacaului: Slujbă de pomenire, la mormântul lui Valeriu Gafencu

Miercuri, 18 februarie 2015, ora 9:00, a avut loc comemorarea anuală a lui Valeriu Gafencu și a tuturor foștilor detinuți politici din Penitenciarul Târgu Ocna.

Anul acesta, comemorarea anuală a lui Valeriu Gafencu și a tuturor deținuților politici din Penitenciarul Târgu Ocna a fost organizatată de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului și a constat în săvârșirea unui parastas în curtea Bisericii ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”, parohia Poieni, din Târgu Ocna – locul unde se află troița ridicată de către familia Gafencu și membrii Asociației Foștilor Deținuți Politici, în memoria detinuților politici și a celor ce odihnesc în cimitirul penitenciarului.

Prima comemorare de la Târgu Ocna a avut loc în 1991, fiind organizată de Asociația Foștilor Detinuți Politici din România care s-a implicat și în organizarea slujbei de înmormântare pentru toți detinuții din gropile comune.

Soborul celor 50 de preoți, adunați la poalele Mănăstirii Măgura, a săvârșit slujba de pomenire în prezența celor peste 300 de personalități venite pentru a comemora amintirea celor ce au plătit prețul suprem pentru apărarea idealului de libertate și credință, iar la final, părintele arhimandrit Pimen Costea, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, delegatul Centrului eparhial, a dat citire mesajului comemorativ al Înaltpreasfinitului Părinte Arhiepiscop Ioachim:

”Pios omagiu și sfântă pomenire pentru cei care au înțeles ce este cu adevărat mai de preț întru această lume, pentru adevărata libertate predicată de dincolo de gratii, pentru cei ce aveau drept hrană: înfometarea; cald acoperământ: frigul celulelor; reazem: Dreptatea, Adevărul, Iubirea și Iertarea. Astăzi ne pomenim răstigniții neamului, neam ce de prea multe ori a fost răstignit în istoria sa. Îi pomenim pe cei care, chinuiți pe pământ, se roagă în cer pentru neamul românesc. Pentru toate acestea și pentru toți aceia suntem astăzi aici. Îmbrăcăm în puțina noastră recunoștință, multa lor iubire și înțelegem cât de departe suntem de idealul lor, cât de actuală este jertfa lor și cât de mult a rodit sângele vărsat de ei, prin jertfă, în pământul nostru românesc. Ne aducem aminte de cei care sunt mai vii decât noi, de cei care au plecat cu Hristos în celulă, de cei care ne vorbesc despre verticalitate și continuitate, într-o lume ce se clatină și cade uitând să privească spre cer și spre cei ai cerului. Au purtat lanțuri pentru Hristos, devenind purtători de mucenicească cunună și nu e nevoie să scormonim pământul pentru a-i afla, e de ajuns să căutăm spre cer ,,cu inimă smerită și duh umilit” și să păstrăm cu grijă mărturia lor, model de adevărată și neînfricată mărturisire înveșmântată în roșu, galben și albastru.

Orice manifestare dedicată eroilor neamului este împodobită și înobilată de prezența drapelului național. Culorile lui ne vorbesc despre cer, pământ și jertfă. Albastrul cerului ne duce gândul spre transcendent, locul în care cei jertfiți au primit cunună; Roșu – sângele celor care au mărturisit pe Hristos cu prețul vieții lor; Galbenul e culoarea grâului copt, grăuntele ce moare spre a nu mai rămâne singur și rodul lui devine pe Sfintele altare Euharistie, sângele ce hrănește nemurirea, nemuritorul suflet românesc.

Să mori pentru speranță, cu speranța că niciodată aceasta nu va muri, să iubești și să mori iubind pe cei care cu ură te condamnă pentru aceasta, să crezi și, pentru credință, să renunți la viață – sunt frânturi dintr-un crez mărturisit de sfinții neștiuți, sau prea puțin știuți, ai închisorilor comuniste. Triștii prigonitori ai credinței strămoșești au dus în temnițe, după gratii, pe cei cu adevărat liberi. Suferința lor s-a transformat în bucurie, bucuria de a fi în, prin și cu Hristos.

Facem astăzi un popas de suflet. Ne oprim din toată zarva și neliniștea zilei și ne aducem aminte de mai marii noștri. Un exercițiu duhovnicesc! O datorie morală! Ne plecăm în rugăciune genunchii și îl rugăm pe Izvorul bunătăților, pe Domnul Hristos, să ne ajute să nu-i uităm pe cei care cu bucurie au renunțat la viață, mărturisindu-L.

Vrednicul de pomenire ierarh al Romanului, Melchisedec Ștefănescu, spunea că: ,,morții nu mor atunci când se coboară în morminte, ci atunci când se coboară în uitare”.

Avem sfântă misiune să păstrăm vie amintirea celor ce nu au pus preț pe viața lor și au mărturisit fără frică pe Hristos Domnul. Zadarnică a fost osteneala regimului de tristă amintire care s-a nevoit să-i acopere cu pământ pe martirii neamului românesc. Nici de cruce la căpătâiul odihnei nu au avut parte. Din cer însă, ne binecuvintează sufletele lor, ce nu au cunoscut robia, iar din pământ ne vorbesc osemintele ce nu au cunoscut stricăciunea.

Când uitarea, egoismul și ignoranța ridică gratii împrejurul nostru, aducerea aminte, generozitatea și grija față de cele sfinte ne transformă în oameni liberi. În fața întunericului ce se căznea să ne acopere, ei au fost lumină și în fața urii au fost iubire, iar prin moartea lor înțelegem ce este cu adevărat viața: jertfă și mărturisire.

Aprindem lumină și însoțim pomenirea lor cu jertfă de rugăciune, grâu fiert îndulcit, vin și lacrimi – și cerem să nu fie uitați cei ce ne strigă, pentru ca să nu fim condamnați și pentru ca toate cele ce au fost să ni se întâmple iar și iar. Rugăciunea lor ne este sprijin, iar pomenirea lor, împlinire duhovnicească.

Cu recunoștință, noi cei ce încă suntem, îi pomenim pe cei ce, prin mărturisire și jertfă, au primit cununa muceniciei și au devenit petale bineînmiresmate în Grădina Maicii Domnului oferită nouă, aleasă și sfântă moștenire.

Doamne, pomenește-i pe cei ce nu mai sunt și sunt”!

În încheierea slujbei comemorative, părintele Constantin Alupei, protopop al Protopopiatului Onești a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim pentru această inițiativă și a prezentat în câteva cuvinte importanța jertfei celor pomeniți în rugăciune, îndemnând pe toți cei prezenți să poarte în sufletele lor amintirea lor neîntinată.