Articole cu eticheta (tag): Sfintii Inchisorilor

Ne-a fost dat să petrecem vremuri pe care nu ni le-am fi închipuit vreodată. Neliniștea și tulburarea, spaima și necunoașterea, îndoiala și necredința s-au înfățișat fără de rușine lumii acesteia, cerând cu glas mare să ne cearnă și să ne alipească de partea osândei și a pieirii. Mulți s-au lăsat îngenuncheați, însă și mai mulți s-au ridicat, cu nădejde înnoită în puterea dumnezeiască. Unii au strigat „Unde este Dumnezeu?”, neînțelegând apropierea Sa de noi și au ales să privească în altă parte, oriunde li s-a părut că pot afla păsuire pentru propriile neputințe. Nu au căutat înlăuntrul lor, nici în cei de lângă ei, nici în frumusețea lumii ce nu încetează vreodată să ne uimească. Încetul cu încetul, aceste glasuri s-au reunit într-un cor al necredinței și al hulei, al raționamentelor reci și al micimii sufletești. Au căutat și au aflat propovăduitori ai neadevărului, gata oricând să le liniștească tulburarea cu tot felul de sfaturi la îndemână, să le ofere soluții pline de ușurătate și să le adoarmă conștiința.

Astăzi cinstim memoria martirilor români din temnițele comuniste. În temnițele de la Aiud, Gherla, Târgu Ogna, Pitești, Canal, Baia Sprie, Jilava martirii au suferit bătăi, umilințe, torturi fizice și psihice, în numele poporului român și în numele tradițiilor noastre creștine. Tineri, bătrâni, elevi, studenți, intelectuali sau simpli țărani, bărbați sau femei, nici unul nu a scăpat de furia torționarilor și, în chinuri cumplite și de neimaginat, au mărturisit Adevărul și nu au cedat presiunilor de nici un fel. Astfel, ei ne sunt modele pe care ar trebui să le urmăm permanent. Modele pentru familie, modele pentru neam și societate și, nu în ultimul rând, modele pentru dreptate și justiție.

Închisorile comuniste ale anilor 50. Condiții inumane, până și pereții acum ne vorbesc de tot ce s-a îndurat acolo. Oare ce beneficii compensatorii ar trebui să le dam acestor oameni minunați? Cred că o oră de aducere aminte ar fi un început. Veniți! E un spectacol aparte și are nevoie de un public pe măsură! Vasile Voiculescu, Sandu Tudor, Petre Țuțea, Barbu Slătineanu, Maria Cantacuzino și alții pe același calapod, v-au dat întâlnire. Au o poveste de spus, o poveste care nu poate fi cu happy-end decât dacă noi o facem așa…

Aspazia Oţel, femeia care a pătimit 14 ani în temniţele comuniste, a murit în noaptea de luni spre marţi. Ea a fost naşa Zoei Rădulescu, fiica lui Gogu Puiu, liderul rezistenţei armate din Dobrogea.

„Dreapta mărturisire a Sfântului Ștefan a fost întâmpinată de către iudeii contemporani cu el cu multă furie, cu scrâșnire de dinți și cu urechile astupate. Și de-a lungul istoriei aceasta a fost întotdeuana atitudinea prigonitorilor creștinismului: ostilitate, furie, respingere îndârjită a adevărului. Din nefericire, observăm că ostilitatea față de creștinism, este în zilele noastre, din ce în ce mai evidentă. Prin simpla sa prezență creștinismul stârnește uneori furie, iar adevărul evanghelic despre moralitatea și natura umană face pe mulți să-și astupe urechile” a mai spus episcopul ortodox român al Europei de Nord.

Concertul de colinde al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei “NAȘTEREA DIN NOU” – 2017 Ediția din acest an a tradiționalului Concert de colinde este încununarea anului omagial 2017 dedicat sfinților din închisori. Crăciunul acestor oameni, care și-au schimbat viața și au …

Familia este supusă astăzi unor mari presiuni. Pe de o parte, grija excesivă pentru carieră şi bunăstare materială creează mari probleme familiei, cu consecinţe grele asupra relaţiei dintre bărbat şi femeie şi, în mod special, asupra copiilor lor. Pe de altă parte, asistăm la tendinţe tot mai agresive de a impune alte forme de convieţuire, străine familiei tradiţionale, adâncind şi mai mult confuzia şi dezbinarea între oameni. Creştinul este chemat să conştientizeze acest lucru şi să se angajeze constant şi curajos în apărarea familiei.

Am dat niste decoratii la detinuti politici – nu ajunge! Trebuie ca tema comunismului sa fie in calendarul Bisericii, sa fie in memoria noastra bisericeasca! Nu am bifat, ca noi nu bifam. Noi nu bifam! Noi an de an, ca ploua, ca sunt proteste in Piata Victoriei, an de an avem obligatia liturgica [de pomenire a sfintilor din temnite-n.n.], avem tot ce inseamna istoria recenta a Bisericii, avem toate datele, avem toate argumentele! Ce lasitate din lume poate justifica faptul ca ne este frica de proprii eroi? Cine a mai auzit ca unei biserici sa ii fie frica nu de jigodiile sale, ci de proprii sai eroi?

Basilica: Palatul Patriarhiei | Festivalul-concurs „Lăudaţi pe Domnul”. A X-a ediţie marcată de participarea Întâistătătorilor veniţi la Bucureşti (VIDEO) Act Solemn Comemorativ proclamat astăzi, 27 octombrie 2017, în cadrul Sfintei Liturghii oficiată la Catedrala Patriarhală din București: Sfântul Sinod al …

În strădania acestei mărturisiri așezăm și chipul trăitor pe care încercăm să îl făurim în icoană pe lemn și mozaic, în lucrările participanților la atelierul deschis de anul acesta. Astfel, întreg ciclul de icoane ce urmează a fi pictate se va înscrie în lucrarea mărturisitoare a Bisericii, fiind o reamintire a suferinței dar mai ales o rugăminte a mijlocirii către cei care au răspuns, în vremea comunistă, cu fericirea prigonirii chemării la jertfă. Icoanele vor fi proiectate astfel încât să se potrivească ulterior unui spațiu muzeal din cadrul Mănăstirii “Înălțarea Sfintei Cruci” din orașul Aiud, județul Alba.

Fără Hristos Domnul și Sfinții care i-au întrupat exigențele dinaintea noastră, în istorie și cotidian deopotrivă, nu avem chip dinaintea lumii ce ne vrea fără chip, nu avem mărturie dinaintea lumii ce ne vrea fără mărturie. Sfinții Români ce ne-au adus Rusaliile în mijlocul comunităților noastre s-au lăsat aprinși de focul Duhului Sfânt, arzând nu doar pentru Împărăția lui Dumnezeu, ci și pentru noi, cei care căutăm în focul lor aprinderea inimii noastre în Hristos.

Suntem conștienți de nume mari ca ale părintelui Nicolae Steinhardt, pastorului Richard Wurmbrand, episcopului greco-catolic Iuliu Hosu, părintelui greco-catolic Tertulian Langa, politicianului Iuliu Maniu, poetului Radu Gyr și soției sale sau Mircea Vulcănescu, Aurelian Bentoiu între mulți alții care au pătimit în temnițe. Se impune așadar ca această zi să fie cinstită și declarată ca zi națională a acestor martiri care și-au adus darul înaintea istoriei, care s-au jertfit ei pentru ca nouă să ne fie mai bine.

Cred că se impune o cercetare atentă din partea Bisericii a vieţii şi învăţăturii multora dintre preoţii şi mirenii creştin‑ortodocşi care au suferit în temniţele şi persecuţiile comuniste, apoi, sub luminarea şi binecuvântarea Duhului Sfânt, şi o afirmare oficială a acestor Sfinţi Mărturisitori şi Pătimitori pentru Hristos, cinstiţi deja cu multă evlavie de pliroma Bisericii Ortodoxe Române. Este un demers ce trebuie grăbit şi înfăptuit nu numai pentru recuperarea istoriei naţionale recente de sub pânza urii antiromâneşti şi anticreştine cu care politrucii (şi o parte din media) de ieri şi de azi încearcă să acopere vârfurile spirituale ale neamului nostru, ci şi pentru promovarea Sfinţilor Mărturisitori ca modele de trăire creştină şi demnitate naţională.

Sunt atâtea suflete care suferă sau trec prin necazuri. Dar, ce este mai greu de îndurat chiar decât suferința, necazul sau boala este singurătatea, sentimentul de a fi abandonat. Iar cuvântul oarecum resemnat al slăbănogului, ”Doamne, nu am om”, este ca o mustrare și, totodată, ca o chemare la slujire și la dragoste pentru noi. Căci dacă se află printre noi un ”slăbănog”, adică un om în suferință, fie fizică sau materială, fie duhovnicească, și el trăiește, în plus, și acest sentiment al părăsirii, dacă el poate spune lui Dumnezeu ”Doamne, nu am om”, înseamnă, atunci, că noi am eșuat în datoria noastră de a fi oameni.

Salutam aceasta schimbare de atitudine a Patriarhiei Romane. Este prima oara cand organizeaza un eveniment cu Manastirea Diaconesti dedicat in mod asumat si explicit cinstirii martirilor din inchisorile comuniste. Anterior, astfel de evenimente aveau un statut mai degraba informal, oarecum “underground”.

În mod sigur era un veşnic neliniştitor care se exterioriza în mod coleric, dar care în tot ceea ce spunea şi chiar în ceea ce făcea nu era nicio urmă de răutate şi nu păstra în sinea lui nicio ranchiună. În legătură cu cele spuse mai sus, vreau să mai fac o ultimă remarcă, şi anume, era un om lipsit de orgolii şi în vorbire, şi în ţinută. Experienţele de viaţă pe care le-a trăit, inclusiv aceea de a fi la un pas de moarte, nu i-au dat sentimentul că ar fi un om de excepţie şi nu a dobândit nici alura norocosului căruia îi reuşesc toate. Dimpotrivă, i-au aprofundat credinţa şi umilinţa creştină ce apar mai clar în scrierile sale şi totodată i-au întărit hotărârea de a se consacra slujirii lui Dumnezeu intrând în cinul călugăresc.

Astăzi, există mulți oameni care se îndoaie și se îndoiesc, prizonieri ai propriilor interese și convingeri. Oameni care stau la coadă pentru a face parte din completul unui „proces cu publicitate lărgită”. Intelectuali care susțin că apără valorile „democrației românești”, nesocotind unul dintre drepturile fundamentale – libertatea de exprimare.

E o altfel de pușcărie, mult mai grea. Când teama ne va învinge și vom înceta să vorbim liber, ne vom semna singuri condamnarea și vom intra cu toții acolo.

Actualizarea de către parohii a pomelnicelor cuprinzând eroii creştin-ortodocşi (ai Războiului de independenţă, ai celor două războaie mondiale – atât pe frontul de vest, cât şi de est, ai închisorilor comuniste, ai Revoluţiei din decembrie 1989), care sunt pomeniţi la sărbătoarea Înălţării Domnului – Ziua Eroilor;

„La Tg. Ocna a fost cea mai tragică existență: boală, moarte, temniță și teroarea reeducării. Am ajutat și am discutat cu aceeași dragoste cu evrei, unguri, bulgari, țărăniști, comuniști ori legionari. Am fost pe poziție creștină. Am respectat legile, dar mie nu mi s-au respectat legile și mi-am distrus viața în temniță. Principiile lui Valeriu au caracter strict spiritual, bisericesc-ortodox și nepolitic. Ele se confundă cu înseși principiile structurale ale creștinismului. Cine poate condamna îndemnul spre realizarea unei armonii universale prin dragoste și prin desăvârșirea spirituală a omului?”

Exact în ziua în care podul din Brezno urma să poarte numele „Ion Şiugariu”, Ministerul Afacerilor Externe a remis un Comunicat tardiv în care recunoaşte că noi am avut dreptate: Ion Şiugariu nu a fost legionar şi nu a fost condamnat pentru crime de război şi genocid! Lipsesc însă scuzele faţă de Lucia Şiugariu, soţia poetului-erou, pentru suferinţele cauzate de acest abuz comis împotriva soţului său.

Astazi, cei care se joaca cu destinele acestei tari pitoresti vor fi condamnati la damnatio memoriae… Daca ar asculta de neveste! Daca ar asculta de sotiile care sunt credincioase!

Crin Antonescu in 1992: “Putem reduce, oare, o personalitate de talia părintelui Calciu la acest fapt? Şi putem admite desfiinţarea, anularea, condamnarea din principiu şi totală, a oricărui om care a avut, într-un fel sau altul, tangenţe cu mişcarea şi cu spiritul legionar? În nici un caz, cel puţin atîta vreme cît am căzut cu toţii de acord că nu e o vină în sine aceea de a fi fost membru al P.C.R. – şi asta după 45 ani de nelegiuiri. În nici un caz, atîta vreme cît în capul statului îmi şade un comunist din tată-n fiu şi fără altă ocupaţie toată toată viaţa, cît în fruntea Senatului îmi şade un fruntaş comunist dresat în U.R.S.S. şi cît în fruntea Adunării Deputaţilor îmi şade un politruc care, cînd n-a mişunat pe la C.C. al U.T.C. a făcut pe profesorul de «socialism ştiinţific».”

Legea este un abuz măcar pentru faptul că pedepseşte la uitare şi re-incriminează oameni care NU au aparţinut mişcării legionare, dar care au fost încălţaţi în anchetă, de către anchetatorii-torţionari ai fostului regim, cu apartenenţa legionară – aşa cum este cazul multor foşti deţinuţi politic.

Caz unic în Europa, legea stipulează chiar un organism – nespecificat – care să monitorizeze (citeşte cenzureze) Internetul în vederea identificării celor care îndrăznesc să posteze păreri care nu convin cuiva. Mai rău – nu este prevăzut niciun organism care să decidă dacă textele publicate sunt propagandă sau fapte reale, cercetare istorică – deşi aud, stupefiat, la emisiunea B1 că de acest lucru s-ar ocupa Institutul „Ellie Wiesel”, parte direct implicată, care printr-o astfel de poziţie ajunge un soi de para-justiţie.

Ca să rezum: legea stabileşte reincriminarea en-masse a unor nevinovaţi laolaltă cu vinovaţi de crime de război – condamnaţi pe drept sau pe nedrept de către Tribunale ale Poporului, instaurate de stalinişti, pe baza unor decizii ale unui regim criminal, pe care le re-validăm – şi pe care îl re-validăm, deşi fusese implementat cu ajutorul tancurilor unui alt regim criminal (U.R.S.S.) care reuşise să înşele o lume întreagă devenind din agresor (în 1940) agresat şi „aliat”. Totul se face cu cenzurarea Internetului despre care respectivii aliaţi se laudă că vor să-l ţină liber, la presiunea unor instituţii private, care devin arbitrii şi emit judecăţi. Totul din considerente morale faţă de memoria unor victime.

Noptile trecute au fost condamnati cei care au fost in temnitele comuniste si noi nu mai avem voie sa vorbim despre ei, despre jertfa lor, despre Sfantul Inchisorilor, despre Mircea Vulcanescu, despre cei care au patimit la Aiud, la Gherla, la taiat de stuf in Braila, nu mai avem voie sa ne pomenim intelectualii, ca suntem pasibili de pedeapsa, conform legilor in vigoare si hotararilor de guvern care se scot peste noapte…

Prin promulgarea aşa-zisei Legi Antilegionare, nu mă îndoiesc că se aşează temelia unei Instituţii nemaivăzute în ţara noastră din anii stalinismului, o poliţie a gîndurilor, a convingerilor, a opiniilor. Se revine, ca în anchetele securităţii la prezumţia de vinovăţie, iar vinovaţii, chiar dacă şi-au ispăşit pedeapsa, continuă să plătească şi după moarte. De acum încolo există pericolul rescrierii istoriei noastre recente, după partitura Securităţii, care a aruncat de-a lungul existenţei ei cu eticheta “legionar” în stînga şi-n dreapta. Devenită peste noapte infamantă şi chiar potenţială miză într-o incriminare penală şi socotită brusc, printr-un stufos dispozitiv de restrîngeri ale unor drepturi constituţionale, drept un serios atentat la siguranţa naţională, acuzaţia de legionarism tinde să se transforme într-un factor inhibitor inclusiv al diferitelor manifestări ale tradiţiei noastre naţionale. Ca să nu mai vorbim de comemorarea rezistenţei anticomuniste şi a eroilor ei, multora nemaiputîndu-li-se rosti numele şi omagia jertfa.

“Nu ne legăm, nu ne promovăm unii pe alţii. N-avem curaj să ne iubim mai mult, parcă suntem geloşi unii pe alţii, să nu ne bucurăm de valorile noastre”.

…si despre NECANONIZAREA SFINTILOR INCHISORILOR, ATACAREA BISERICII, nevalorificarea modelelor de eroi români, fenomenul emigratiei masive si DISCREDITAREA ORICAREI VALORI ROMÂNESTI

Într‑o vreme în care manualele și mass-media ucid eroii naționali în favoarea unor “eroi” mondeni, într‑o vreme în care oamenii nu mai au dispoziție spre cele cu anevoie, când tinerii ucenicesc la cele ale încrederii în sine, când smerenia – cel mai binecuvântat rod al Duhului Sfânt – este expusă ca fiind complex de inferioritate, când ni se pare că România nu mai este o țară frumoasă, când credem că poporul român a ajuns la coada clasamentului european, când ni se pare că țara noastră nu-și mai poate hrăni pruncii, că nu-și mai poate ocroti bătrânii, să nu uităm că în calendarul Bisericii noastre nu există vreo lună în care să nu fie pomenit cel puţin un sfânt român, iar rugăciunile lor se revarsă ca o ploaie de har peste toți românii, de pretutindeni.

„Tratamentul in penitenciarul de la Pitesti a fost cea mai teribila barbarie a lumii contemporane”. Aceste cuvinte au fost scrise de Aleksandr Soljenitin, laureat al premiului Nobel pentru Literatura. Putini stiu ca, la inceputul comunismului, in Pitesti a existat un loc al terorii absolute. Romania a fost scena unui fenomen prin care s-a incercat crearea omului nou folosindu-se reeducarea prin tortura despre care specialisti si istorici aveau sa declare mai tarziu ca a fost unic in lume: experimentul Pitesti.

Descoperim în calendar câteva exemple de sfinți căsătoriți, care au avut o viață conjugală grea (să ne gândim doar la Sfânta Muceniţă Tomaida – 14 aprilie – ori la Sfântul Manuil Criteanul – 5 martie.). Însă sinaxarele ne prezintă destule alte situații asemănătoare celor de astăzi, în ceea ce privește anumite aspecte ale vieții de familie, care nu au împiedicat pe cei ce-și doresc cu adevărat mântuirea să lupte și să fie încununați cu darul sfințeniei. Mă gândesc aici la sfinții ai căror părinți au fost oameni răi, necredincioși; la sfinții rămași orfani, care nu au crescut într-un mediu familial armonios. Nici această mare lipsă nu i-a îndepărtat de la calea mântuirii.

Să recitiți Biblia, căci vom avea luptă mare. Învățați predicile de pe munte a Domnului Nostru și împliniți-o cu faptele în fiecare zi. Fiți înțelepte, harnice, blânde, smerite, aceasta să vă fie uniforma prin care să vă deosebiți de duhul lumii acesteia. Postul și rugăciunea să nu vi le știe nimeni decât Știitorul inimilor.

“Credința nu i se poate lua acestui popor, dar se încearcă și se tulbură apele și, îți dai seama că au rămas aceiași care încearcă (…) Ar trebui să mulțumim martirilor, celor care au murit în închisorile comuniste, să le cerem iertare. Ei au întreținut, ei au suflat în tăciunii credinței tot timpul, cu propria viață și de asta se încearcă cu disperare ca toți martirii noștri să nu fie scoși la suprafață. De asta se încearcă cu disperare ca să îi judece, în continuare, după dispozițiile staliniste”, a mai spus Dan Puric.

Îl solicitam câteodată să ne vorbească despre subiecte de ştiință. – Ştiinţă veți putea auzi afară, căci e plină librăria de cărți de ştiință. Despre Hristos nu veţi auzi, despre cum se trăieşte cu Hristos în suferință nu veți auzi afară, pentru că sunt scoase cărțile de această natură. Și veți auzi doar minciunile ce spune partidul despre Hristos şi despre trăirea spirituală. De aceea el se străduia să ne informeze şi asupra vieții spirituale să ne transmită experiența sa spirituală de om de ştiință. Desigur, credibilitatea de care se bucura George Manu în fața noastră era alta decât cea de care s-ar fi bucurat un teolog, un preot. Pentru că fiecare ar fi putut să fie creditat că face o pledoarie pro domo, că îşi face meseria. George Manu nu-şi făcea meseria vorbind despre Hristos, ci făcea o mărturisire de conştiință.

Ziua de 18 februarie 2015 a fost pentru Protopopiatul Oneşti una deosebită. La Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Târgu Ocna, din preajma Penitenciarului Târgu Ocna, s-a oficiat Parastasul pentru cei care au fost deţinuţi, au suferit şi au murit în înschisorile din timpul regimului comunist.

Gata, s-au terminat eroii pentru orice etnic roman, nimeni nu are vreun motiv sa se incline in fata eroismului unui roman. Nu exista! Nici in cartile de istorie, nici la televizor. Doar in istoria altor popoare sunt eroi de admirat si comemorat cu cinste.

Fericiti cei prigoniti: Aurel State a trăit şi a murit ca un erou Omul rămâne OM când şi-a câştigat dreptul la neuitare şi când gândul îl plimbă să stea de vorbă cu cei ce nu mai sunt, dar au rămas …