Klaus Iohannis ANULEAZA receptia traditionala de ZIUA NATIONALA: “O ofensa nepermisa adusa istoriei nationale”. Al cui presedinte este?/ “STRADA” care isi da arama pe fata si arata ca NU E ROMÂNEASCA: Facebook-ul VREA “REVOLUTIE” SI PE 1 DECEMBRIE. Pe agenda: parlament redus si IMPOZITAREA BISERICII – update

1-12-2015 9 minute Sublinieri

Iohannis, noul preşedinte al României

Sub pretextul împietririi de durere pe care o resimte față de victimele tragediei din Clubul Colectiv și ale atentatelor de la Paris, președintele Klaus Iohannis a anunțat, după cum se știe deja, că nu va organiza anul acesta recepția de 1 Decembrie de la Palatul Cotroceni.

Semnificația și încărcătura Zilei Naționale a României o cunoaștem mai toți. În urmă cu 97 de ani, Rezoluția Marii Adunari Naționale de la Alba-Iulia, prin punctul ei I, a hotarât unirea teritoriilor locuite de românii ardeleni cu Țara: „Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Ţara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea Națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întregul Banat, cuprins între râurile Mures, Tisa și Dunare.” Aceeași Adunare Națională, în punctul VII, se „închină cu smerenie înaintea memoriei acelor bravi români, care în acest război și-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea și unitatea națiunii române.”

Semnificația acestei zile este, astfel, majoră pentru Istoria României. Pentru materializarea idealului Unirii, jertfa de sânge a fost uriașă, au căzut 880.000 de ostași și 275.000 de civili, 1.155.000 de români au semănat pământul cu oasele lor, pentru ca un vis de nevisat, România Mare, să rodească. Este un moment de maximă încărcătură emoțională, în care mândria se amestecă cu lacrimile. Nu cunosc pe nimeni care să nu fi avut în neam, printre înaintași, măcar un singur erou căzut, piatră în Zidul Neamului. Mii de monumente presărate în toate comunele ce alcătuiesc fostul Regat sunt martorii solemn-împietriți ai acestei izbânzi cu preț mai greu decât plumbul.

În urmă cu 25 de ani, Ziua Marii Uniri a devenit și Zi Națională și, de atunci încoace, este sărbătorită așa cum toate popoarele o fac cu zilele lor naționale. Parade militare, depuneri de coroane de flori la monumentele ostașilor căzuți și mormintele Eroilor Necunoscuți, serbări și recepții oficiale. Ambasadele noastre fac și ele, pe acolo pe unde sunt risipite prin lume, același lucru: arată străinilor, invitaților lor, că suntem un popor, că avem un nume, o identitate și o devenire falnică. Este un mod prin care o națiune își arată și arată lumii că există, că are trecut, că dăinuie, că are memorie și că este capabilă de recunoștință față de cei ce au plămădit și predat țara urmașilor, după ce au plătit-o cu viețile lor.

Cu toate astea, președintele Klaus Iohannis, președintele României și cel mai înalt reprezentant al statului român, a anunțat că el spune „pas” Zilei Naționale. Motivul, așa cum am arătat mai sus, în fapt un pretext ipocrit, cu retard sever, durerea care ar face ca sărbatorirea Zilei Naționale, prin tradiționala recepție dată la Palatul Cotroceni, să pară o manifestare indecentă. Desigur, cupele cu șampanie ciocnite la instalarea Guvernului Lui, însoțite de rânjetele satisfăcut-tâmpe, nu au mai fost deplasate la doar câteva zile de la aceleași evenimente cernite.

În celebrarea Zilei Naționale nu ar fi fost nimic indecent, nu ar fi trebuit ca Iohannis să se deghizeze în Till Eulenspiegel, sau în ce s-o deghiza el, cand se duce să bea bere legănandu-se inteligent, dreapta-stânga și retur, la cine stie ce festival de bere cu cârnați pe varză. Ar fi fost suficient să joace teatru câteva ceasuri, atâta cât i-ar fi luat să strânga mâini și să se întrețină afabil cu personalităţile şi reprezentanţii străini invitați. Un costum negru, o cravată sobră și un zâmbet discret, pe care ar fi putut Mihalache să i-l fixeze în prealabil cu superglue, cu Răvășitoarea lângă el, îmbracată civilizat, cu mânecuțe ¾ și, dacă s-ar fi putut, fără dește rașchirate batracian din sandale, ar fi fost mai mult decât suficient. N-a putut! De ce, oare?

N-a putut pentru că, așa cum devine din ce în ce mai clar, președintele României nu dă doi bani pe români, pe istoria și pe sentimentele lor. Îi este scârbă! De unde știu asta? Din faptul că, așa cum presa națională și locală a tot consemnat de-a lungul timpului: „Iohannis a dat cu flit întotdeauna ceremoniilor patriotice, el neparticipând în nici un an la manifestările prilejuite de Ziua Naţională, în 1 Decembrie, desfăşurate de-a lungul timpului la Sibiu.”

Eu stiu de ce a anulat iohannis receptia de 1 Decembrie, ziua națională a României.

Nu e in stare.
Sa-si convinga nevasta sa se imbrace decent, mai ales ca 1 decembrie nu este 3 octombrie.

In mintea astuia care maraie la judecatori pentru ca nu-i convine o decizie definitiva si irevocabila a instantei, o receptie oficiala nu poate fi sobra, demna si rezervata. […]

Eu unul n-am uitat inca ziua in care desi se ingropau copiii ucisi in Colectiv klaus isi inscauna guvernul cu bautura si zambete late pa fata.

In zi de doliu national, pe 31 octombrie 2015 boul asta se poza la nunta pe Valea Oltului iar aia, a doua zi, isi serba ziua de nastere cu tinereii la Sibiu…

Cand se sapau gropi pentru cei care plecasera.

In timpul in care prin spitalele din Romania mureau inca copii si tineri am asistat la o desantata parada a intronarii unui guvern care este, asa cum a prezis, doar al lui, al lui Klaus Iohannis.
Coloane oficiale, garzi de onoare, covoare rosii si sampanie. Un spectacol grotesc.

Numai artificiile au lipsit.

Zambetul tamp, satisfactia nedisimulata. Multumirea afisata fara nici o urma de jena, decenta sau compasiune fata de tragedia din Colectiv, a parintilor copiilor morti acolo, de pe fata Presedintelui Romaniei Klaus Werner Iohannis la inscaunarea fiecarui ministru. Lipsa empatiei fata de victime…

Acum, pentru 1 decembrie cica tine post.

klause… Hai siktir!

[…]12195803_1919581941600824_5914442181845403236_n

Senatorul Şerban Nicolae i-a adresat preşedintelui Klaus Iohannis o scrisoare deschisă prin care cere să nu renunţe la recepţia organizată de Ziua Naţională a României, din seara zilei de 1 decembrie, pentru că “ofensează nepermis istoria românilor”.

UPDATE Şerban Nicolae a declarat la România TV “preşedintele Klaus Iohannis ar trebui să arate consensul faţă de un ideal naţional mai presus de patimi”.

“Aş prefera ca preşedintele Iohannis să-şi dea seama că această celebrare, o dată pe an, a Zilei Naţionale nu suportă ştirbiri, mai ales din motive nu foarte temeinice. Tragedia de la Colectiv, cu toată compasiunea şi manifestarea de solidaritate pe care societatea românească a arătat-o, nu este de natură să ducă la înlăturarea unor manifestări consacrate Zilei Naţionale. Recepţia de la Cotroceni, chiar dacă e oferită de preşedinte, nu îi aparţine. Practic, e o marcare a consensului elitelor societăţii româneşti pentru că acolo sunt invitaţi veterani de război, cavalerii Ordinului Mihai Viteazul, personalităţi ale vieţii culturale. Ar trebui să arate consensul faţă de un ideal naţional mai presus de patimi, mai presus de conflicte politice, mai presus de mărunţişurile de zi cu zi, a declarat senatorul la România TV.

Potrivit scrisorii deschise a senatorului, “amânarea ori chiar anularea oricăreia dintre manifestările prin care se celebrează, anual, 1 Decembrie ca Zi Națională a României, ofensează nepermis jertfa atâtor generații și demnitatea națiunii noastre.”

Iată scrisoarea deschisă a senatorului:

“Cu neplăcută surprindere am luat cunoștință de decizia dumneavoastră de a anula, în acest an, tradiționala recepție oferită de Președintele României cu ocazia Zilei Naționale.

Manifestările publice anuale, consacrate Zilei Naționale, au un rost firesc și unanim acceptat. Defilarea componentelor reprezentative ale sistemului de apărare, ordine publică și siguranță națională cinstește participarea oștilor române la luptele pentru eliberare, independență, suveranitate și unitate națională.

Depunerea de coroane la monumentele reprezentative omagiază jertfa celor căzuți pentru cel mai scump ideal național al românilor. Recepția oferită de Președintele României celebrează consensul elitelor țării în împlinirea unei dorințe bimilenare de unitate și libertate, ca act de voință națională. Serbările populare și manifestările culturale, onorează rolul participativ determinant al românilor în făurirea propriului destin, mândria apartenenței la o națiune și la o Istorie de demnitate și unitate. Ziua Națională a României aparține tuturor cetățenilor săi.

Sunt de acord că, într-un an, în cazuri excepționale și în situații absolut extraordinare, oricare dintre componentele modului în care România își celebrează propria Zi Națională, poate fi amânată, sau chiar anulată. Dar tragedia din 30 octombrie 2015 din București, cu toată compasiunea și solidaritatea reflectate în societatea românească, nu reprezintă un asemenea caz ori o asemenea situație.

Domnule Președinte,

Alături de Imnul Național și Drapelul Tricolor, 1 Decembrie reprezintă un simbol național, o parte esențială a identității poporului român. Nu există eveniment comparabil și, cu atât mai puțin unul care să restrângă importanța Zilei Unirii. Amânarea ori chiar anularea oricăreia dintre manifestările prin care se celebrează, anual, 1 Decembrie ca Zi Națională a României, ofensează nepermis istoria românilor, jertfa atâtor generații și demnitatea națiunii noastre. Nu există un clasament al acestor acțiuni publice și nici nu pot fi împărțite în obligatorii și facultative. Parte integrantă a identității noastre este și tradiția. Asigurarea continuității unor acțiuni ale autorităților, intrate deja în conștiința publică, reprezintă o obligație a tuturor celor care depun jurământul de credință față de țară.

Recepţia oferită de Preşedintele României cu ocazia Zilei Naţionale este o manifestare oficială, sobră şi protocolară, ce nu intră în conflict și nici nu contrastează cu compasiunea şi solidaritatea arătată de români la momentul tragediei din 30 octombrie. Nu cred că există vreo raţiune acceptabilă pentru a face vreo legătură între cele două evenimente. Nu cunosc şi nu cred că vreunul dintre supravieţuitorii de la clubul „Colectiv” ori vreo rudă a celor decedaţi v-a solicitat anularea recepţiei, ori s-a gândit măcar să vă solicite aşa ceva. Nu cunosc şi nu cred că vreo personalitate sau vreun grup ori autoritate reprezentativă a poporului român a făcut gestul de a vă solicita anularea recepţiei. Chiar dacă este oferită de Preşedintele României, recepţia care celebrează Ziua Naţională nu aparţine acestuia şi nu poate fi contramandată printr-un act de voinţă personală.

Domnule Preşedinte,

Vă solicit public să reveniţi asupra propriei decizii şi să dispuneţi luarea măsurilor necesare organizării recepţiei oferite de Preşedintele României cu ocazia Zilei Naţionale a României. Eroii neamului românesc, veteranii de război, marile personalități ale României, întregul popor, merită, odată pe an, o zi a mândriei, identității și unității, o Zi Națională demnă și, mai ales, întreagă”, se arată în scrisoarea deschisă a lui Şerban Nicolae.

Preşedintele Klaus Iohannis a anulat, în urmă cu câteva zile, recepţia de la Cotroceni organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României, din cauza tragediei din Clubul Colectiv.

Președinția organiza, în fiecare an, cu ocazia zilei de 1 Decembrie o recepție la care erau invitate câteva mii de persoane — politicieni, oameni de afaceri, de cultură, diplomați.

De Ziua Națională a României, Bucureștiul va fi blocat. În Piața Constituției va avea loc o paradă militară. În Piața Universității, o revoltă. 

11.000 de oameni susțin că vor merge de 1 Decembrie în Piața Universității pentru a protesta. 21.000 se declară interesați. Duminică după-amiază în Piața Universității a apărut și un mesaj afișat de doi bărbați, agățat de un copac. “Ne vedem aici de 1 Decembrie” și-au spus ei în loc de “la revedere”.

Nemulțumirile sunt multe și pare că schimbarea Guvernului, aparent unul dat de “stradă”, nu a mulțumit protestarii care, anunță ei, vor continua să-și manifeste revolta pe străzile Capitalei.

Manifestanții vor, în ordinea descrescătoare a voturilor:

– eliminarea imunității parlamentare;

– reducerea numărului parlamentarilor la 300, preferabil în două Camere;

– recuperarea prejudiciilor aduse statului, din dosarele penale;

– anchetă privind proveniența averilor și, eventual, confiscarea lor;

– impozitarea veniturilor Bisericii;

– să fie aplicat principiul meritocrației.

Pe de altă parte, de 1 Decembrie, se pregătesc să iasă în stradă și fermierii. Ei acuză că nu și-au primit subvențiile pentru că s-a defectat un soft de 28 de milioane de euro. Pentru libertatea.ro, Valentin Popa, un fermier care are de încasat subvenţia pentru 27 de hectare de teren arabil şi 200 de oi, în Sohatu, judeţul Călăraşi, a declarat: “Pe 1 Decembrie vom bloca drumurile naţionale şi centrul Bucureştiului. O să vedeţi iureş! Subvenţia de 190 de euro la hectar, cea mai mică din Europa, trebuia să fie deja în conturile fermierilor de la începutul lunii noiembrie, pentru că fermierii, la rândul lor, trebuie să facă plăţi până la sfârşitul lui noiembrie. Softul care s-a blocat a costat 28 de milioane de euro! Nu le e ruşine? Ei şi-au luat salariile şi îşi vor lua primele de Sărbători”.

*

UPDATE:

Ce să vezi, marea solidaritate națională devine urgent rasistă, extremistă și antiparlamentară. dar mai presus de orice, demagogia cretină anticorupție, care a ajuns acum principala ideologie antidemocratică și principala justificare a eradicării oricărei urme de stat social și echitate socială.

Paul Cernat: Pare sa fie de la servicii. dcnews.ro, care-s informati, au dat de ieri pe surse, iar azi prezidentul a dat ordinul in direct, in mesajul de 1 decembrie, pt. cine stie sa-i descifreze mesajul cifrat.

Un curent de protest încearcă să prindă avânt chiar și de Ziua Națională a României. Deși nicio organizație sau persoană nu își revendică în mod explicit acțiunile, în majoritatea orașelor țării s-a dezvoltat un curent “protestatar”. 

Inițiatorii par să fie aceiași care au instigat la ieșirea în stradă în perioada imediat următoare tragediei de la Colectiv și doresc să dea jos “corupția” și “întreaga clasă politică”.

Un segment foarte important al societății civile și unul din cele mai bine organizate, respectiv militarii în rezervă, denunță acțiunea ce se pregătește drept un “asasinat la adresa României”.

Președintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate (SCMD), istoricul Mircea Dogaru, face apel la români să nu iasă în stradă în noaptea de 1 spre 2 decembrie.

“Agentii lui Soros, agentii monstruoasei coalitii ruso-germane, care vizeaza distrugerea Europei, vor sa pecetluiasca, simbolic, de Ziua Nationala, si desfiintarea Romaniei. Tradatorii se pregatesc intens la Cluj, Timisoara, Odorhei, Sfantu Gheorghe, Miercurea Ciuc si Bucuresti. Spalatii pe creier ai lui SOROS indeamna, de luni de zile, pe Facebook, sa se iasa in strada pe 1 Decembrie. Impotriva Parlamentului, impotriva Democratiei, impotriva Romaniei. De ce si in numele a ce? Daca sobolanii iti invadeaza casa, ii starpesti, nu dai foc acesteia la vreme de iarna! Drept urmare, in numele Societatii Civile Organizate, adresez, tuturor romanilor care mai gandesc, rugamintea de a-si lamuri copiii si nepotii ca fac jocul asasinilor Romaniei si ai propriului lor viitor.

Pe cale de consecinta, dragi romani, in noaptea de 1 spre 2 Decembrie 2015, STATI IN CASE! Lasati doar asasinii (straini si romani) si tradatorii (constienti sau nu) de neam si Tara, sa iasa in strada! Pentru ca rudimentele Armatei, Jandarmeriei si Politiei Romane sa-si poata face datoria. Cu sau fara voia pseudogeneralilor, pseudochestorilor si ministrilor impusi de cloaca politica internationala!“, scrie președintele SCMD pe siteul oficial al organizației.

Mircea Dogaru critică și atitudinea președintelui Iohannis, care a refuzat să marcheze Ziua Națională a României, pretextând că ar întina memoria victimelor tragediei din clubul Colectiv.

“Ceausescu a fost asasinat in ziua de Craciun. Se vrea asasinarea Romaniei de Ziua ei, 1 Decembrie 2015. Semnalul l-a dat tot presedintele, care a refuzat sa marcheze Ziua Nationala in fata reprezentantilor marilor puteri, sub pretextul ca niste tineri au fost asasinati in cluburi din Bucuresti si Paris. A uitat ca aceasta zi nu este una „de chermeza”, ci de comemorare a celor peste 969.000 de tineri morti cu arma in mana, in anii 1916 – 1919, pentru ca noi sa avem o Tara numita Romania. A uitat si zecile de mii de patrioti romani dezertori din armatele de ocupatie austro-ungara si tarista sau voluntari din SUA si Canada care au murit, tot atunci, pentru acelasi ideal. Si, ceea ce este si mai jignitor, a uitat ca tocmai a serbat cu sampanie, la Cotroceni, instalarea ginerelui Sefului Serviciilor Secrete Franceze, pe post de Guvernator al Romaniei. A nu se intelege ca Franta are vreun amestec. In spate se afla, nu numai transnationalele, ci si traditionala prostie germana care, dupa inmormantarea Uniunii Europene (2003) a transformat Europa Occidentala intr-o anexa a Rusiei Imperiale a Tarului Putin“, afirmă Dogaru.

Șeful SCMD zice că tragedia de la Colectiv a fost provocată.

“In ce scop au iesit, atunci, in strada, minunatii tineri romani, in preajma Zilei Nationale 2015? Pentru ca au fost manipulati sa sprijine Neamtul in tentativa, zilnic programata, de a da, anticonstitutional, jos, Guvernul national si a starpi democratia parlamentara. Lovit cu tigaia in cap de amanta, simtind ca e pe duca, decrepitul miliardar, George SOROS, care investeste, de 26 de ani, milioane de Euro, in zeci de mii tineri romani spalati pe creier, grupati in ONG-uri transnationale, a hotarat ca, inainte de a da socoteala Satanei, trebuie sa-si vada visul implinit – desfiintarea Romaniei ca stat!

Hecatomba de la  „Colectiv”, provocata, ca si decesul ministrului Milea in 1989, a constituit pretextul. Pe un fond de solidaritate nationala fara precedent, cand toata tara plangea sacrificarea, inexplicabila, a zeci de tineri nevinovati, presedintele Romaniei anunta, cu cinism, ca era nevoie ca acestia sa moara pentru ca guvernul sa cada si a incitat la iesirea in strada.  O iesire fara un obiect concret, fara perspective, pe ideea ca cineva trebuie sa ia nota ca vrem doar sa fie bine si tot romanul sa prospere. Tot presedintele a dat si lozinca, la fel de siderala, „Jos coruptia care ucide!”.  A fost secondat de Traian Basescu si de oameni de afaceri deghizati in ziaristi, care au manipulat in directia obiectivului vizat: „Demisia!”. Pe fond, agenti externi si tradatori interni au pregatit mimarea razboiului civil. Pentru a doua oara (ca si-n 16 decembrie 2014) criza a fost dezamorsata de catre cei care i-au sugerat lui Victor Ponta sa-si dea demisia. Guvernul ales si democratia au cazut si ne-am trezit, in locul lor, cu un guvernator si cu viceguvernatori impusi de Banca Mondiala, FMI si George Soros. Dar nu le este destul! Vor distrugerea Romaniei si o fac, pas cu pas, prin readucerea in strada a tinerilor care nu au inteles nimic, declară Mircea Dogaru.

[…]

Imagine de pe o pagina de fb care promoveaza protestele pe 1 decembrie


Categorii

1. DIVERSE, Articolele saptamanii, Clubul Colectiv, Destramare teritoriala? (Regionalizare, autonomie), Razboiul impotriva Romaniei, Tradatori si lichele, Ziua nationala

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “Klaus Iohannis ANULEAZA receptia traditionala de ZIUA NATIONALA: “O ofensa nepermisa adusa istoriei nationale”. Al cui presedinte este?/ “STRADA” care isi da arama pe fata si arata ca NU E ROMÂNEASCA: Facebook-ul VREA “REVOLUTIE” SI PE 1 DECEMBRIE. Pe agenda: parlament redus si IMPOZITAREA BISERICII – update

  1. Cumplite vremuri pentru Romania. Nu am cuvinte, cata tristete…

    DOAMNE, AJUTA ROMANIA, NU NE LASA SI IARTA-NE! Da-ne sansa de a iesi din ghearele acestor vanduti si nu lasa jertfa eroilor tarii sa fie in zadar!

  2. Protestatarii au pancarte cu “Iohannis demisia”, si au cerut “fara imunitate” inclusiv pentru Iohannis.
    Au avut loc incidente violente intre protestatari si jandarmi.

    De data asta nu cred ca au mai iesit marionetele ong-iste ale lui Soros, pentru ca nu aveau nici-un interes. De aceea sunt foarte putini protestatari.
    Probabil ca ong-istii lui Soros erau pregatiti sa iasa pentru deturnarea protestelor, in cazul in care s-ar fi adunat prea multi oameni. Dar cum Raed Arafat are prea multa sustinere din partea poporului …

    Atentie la manipularile aparute zilele acestea! Chiar astazi, in timpul defilarii armatei, pe televiziunea mainstream ProTv, doi insi care au comentat toata defilarea, au spus:

    “Romania este in conflct cu Rusia. Suntem intr-un razboi atipic cu Rusia, dar in curand va primi si Romania avioane F16, ca cel al NATO care a doborat avionul rus. Asa duel aerian nu am mai vazut de 50 de ani.”

    Dupa care, cuprins de panica sau de remuscari sau pur si simplu gandindu-se ca e prea desantata manipularea, a incercat sa o dreaga, dar doar cu jumatate de gura:

    “Da, dar avionul rus era unul de bombardament, usor de doborat in aer.”

    Deci, “suntem in razboi cu rusii” si nu NATO prin pionul turc au atacat miseleste un avion rus neinarmat, ci a fost un “duel aerian”.

    De citit sau recitit si aici:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2015/11/26/presedintele-iohannis-sustine-obligativitatea-educatiei-pentru-sanatate-iar-ministrul-muncii-sustine-educatia-sexuala-video/#comment-431085

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2015/11/26/presedintele-iohannis-sustine-obligativitatea-educatiei-pentru-sanatate-iar-ministrul-muncii-sustine-educatia-sexuala-video/#comment-430526

  3. http://www.antena3.ro/politica/pasa-mircea-badea-327804.html

    Mircea Badea a ironizat, în timpul pasei cu Sinteza zilei, mitingul de marți seară din Piața Universității la care au participat aproximativ 100 de persoane. Realizatorul În gura presei a comparat mobilizarea de 1 Decembrie cu cea de după evenimentele de la Colectiv când în stradă au fost și 30.000 de oameni.

    ”Extraordinar a fost mitingul de ieri al tinerilor frumoși și liberi. Nu contenesc să mă mir de ieri încoace. Toată lumea aștepta să vadă tineretul cum iese pentru reformarea morală a societății românești. Adică, e limpede acum pentru toată lumea că ”ieșeala” aceea în stradă cu ”Jos clasa politică”, ”Corupția ucide” n-a fost, evident, o agendă politică, n-a fost manipularea cinică a unei emoții legitime. A fost pur și simplu dorința de schimbare, dorința de reformare, dorința de un nou început. Și au spus: dom’le pe 1 decembrie facem mare ieșeală națională să dăm energie schimbărilor. Și extraordinar a fost – nu fost nici iuloș. Sau poate el era, dar l-a arestat DIICOT-ul’‘, a spus Badea.

  4. Pingback: BILANTUL LUI IOHANNIS la 1 an de mandat, intre mesajul sau din Parlament sub semnul SLOGANULUI DIVERSIONIST “CORUPTIA UCIDE”, dar cu ocultarea propriei FRAUDE dovedite in dobandirea uneia dintre case, si VOCILE DURE ALE CRITICILOR sai, printre
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare