MAE RUS ACUZA ROMÂNIA CA ”RESCRIE ISTORIA” CELUI DE-AL DOILEA RAZBOI MONDIAL. MAE român răspunde, dar nu e clar de ce/ RUSIA VA LUA ”MASURI COMPENSATORII” IN RAPORT CU DECIZIA SUA PRIVIND INARMAREA EUROPEI DE EST/ NATO acuza RUSIA de simulari de ATACURI NUCLEARE asupra tarilor aliate/ POLONIA REDESCHIDE DOSARUL ”SMOSLENSK”/ Cea mai mare piata din lume – PARTENERIATUL TRANSPACIFIC

5-02-2016 11 minute Sublinieri

ERDOGAN ACUZA RUSIA DE “CRIME” EFECTUATE IN SIRIA

Declaraţii defăimătoare la adresa României pe site-ul Ministerului de Externe de la Moscova. Purtătorul de cuvânt a MAE rus a declarat că la Bucureşti se încearcă rescrierea istoriei în privinţa celui de-al Doilea Război Mondial şi a lansat un atac voalat la contribuţia românească din timpul conflagraţiei. „Ne amintim bine de partea cui a luptat armata română”, spune Maria Zaharova. În replică, ministerul de Externe al României respinge aluziile oficialului rus şi recomandă Moscovei o mai bună documentare.

„Am luat notă cu surprindere de afirmaţiile purtătorului de cuvânt al MAE rus. (…) Este regretabil şi straniu modul în care sunt amestecate, în confuzie, evenimente şi informaţii publice printr-un mesaj al cărui scop este dificil de înţeles. Suntem dezamăgiți de informarea deformată”, se arată într-un comunicat al MAE de la București.

Reacţia MAE român vine după postarea de joi de pe site-ul ministerului de Externe de la Moscova.

„Am luat notă cu îngrijorare tendinţa crescândă şi eforturile României de a rescrie evenimentele din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. (…) Având în vedere că aniversăm zilele acestea capitularea naziştilor la Stalingrad, ne amintim foarte bine de partea cui a luptat armata română”, a spus Maria Zaharova.

Purtătorul de cuvânt al MAE rus susţine că aceste lucruri ar fi devenit evidente cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Comemorarea Victimelor Holocaustului. O ceremonie suspect de „modestă” în opinia Moscovei, care ar sugera că Bucureştiul nu şi-ar asuma pe deplin responsabilitatea pentru reprimarea evreilor şi romilor în timpul conflagraţiei mondiale.

În replică, Bucureştiul respinge aluziile Moscovei. În mod eronat și de neînțeles, reacția purtătorului de cuvânt al MAE rus (…) se referă la o expoziție care nu are nicio legătură cu programul de evenimente oficiale pentru marcarea în România a Zilei Internaționale pentru Comemorarea Victimelor Holocaustului. La fel de eronate și surprinzătoare sunt și deducțiile purtătorului de cuvânt. Invităm la o documentare actualizată”, se mai spune în comunicatul MAE român.

Ministerul de Externe al Federatiei Ruse isi exprima ingrijorarea fata de incercari din Romania de a retusa sau a rescrie istoria celui de-al Doilea Razboi Mondial, indeosebi prin folosirea unei retorici cu pronuntat caracter antirusesc, a declarat purtatoarea de cuvant a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit paginii web a MAE rus, citeaza Agerpres.

Intr-o conferinta de presa care a avut loc joi, la Moscova, ea a vorbit despre o expozitie organizata recent la Bucuresti, avand ca tema deportarea sasilor din Transilvania in URSS in 1945, in contextul in care pe plan international se comemora Ziua Holocaustului, marcata si la Bucuresti “prin evenimente destul de modeste”, conform aprecierilor Mariei Zaharova.

In schimb, expozitia despre deportarea etnicilor germani in URSS a avut, in opinia ei, “tonuri fatis antisovietice si antirusesti“, punandu-se accentul pe condamnarea actiunilor “crude, inumane” ale “fortelor de ocupatie sovietice” fata de etnicii germani si lasandu-se in schimb deoparte “fapte pe larg cunoscute care dovedesc vina Berlinului si a Bucurestiului in genocidul evreilor si al tiganilor”. Purtatoarea de cuvant a MAE rus a afirmat ca “un rol activ in tot acest spectacol” l-a avut ambasadorul Germaniei in Romania, Werner Hans Lauk, potrivit paginii oficiale a MAE rus www.mid.ru.

“La ceremonia de deschidere a expozitiei (despre deportarea sasilor) nu s-a auzit niciun fel de condamnare a Holocaustului, niciun cuvant de compasiune pentru evreii romani. A fost dat uitarii adevarul istoric potrivit caruia listele cu germani care urmau sa fie exilati din Romania postbelica au fost intocmite chiar de administratia romaneasca”, a declarat purtatoarea de cuvant a MAE rus.

In acest mod, a spus Zaharova, Bucurestiul si-a asigurat reducerea comunitatii de sasi si totodata a comunitatii maghiare in Transilvania in favoarea populatiei romanesti.

“Cine, daca nu in primul rand presedintele Romaniei, etnicul german Klaus Iohannis, ar trebui sa cunoasca aceste pagini din istoria recenta a tarii sale”, a intrebat retoric Maria Zaharova.

In final, ea a adaugat ca, in aceste zile cand este marcata capitularea nazistilor la Stalingrad, Rusia nu a uitat de partea cui a luptat armata romana in acele zile.

  • UPDATE Purtatorul de cuvant al MAE roman a luat nota “cu surprindere” de afirmatiile omologului rus: Este regretabil

Purtatorul de cuvant al MAE roman a luat nota “cu surprindere” de afirmatiile omologului sau rus cu privire la marcarea in Romania a Zilei Internationale pentru Comemorarea Victimelor Holocaustului si spune ca “este regretabil si straniu modul in care sunt amestecate, in confuzie, evenimente si informatii publice printr-un mesaj al carui scop este dificil de inteles”.

“Am luat nota cu surprindere de afirmatiile purtatorului de cuvant al MAE rus din data de 4 februarie 2016, cu privire la marcarea in Romania a Zilei Internationale pentru Comemorarea Victimelor Holocaustului. Este regretabil si straniu modul in care sunt amestecate, in confuzie, evenimente si informatii publice printr-un mesaj al carui scop este dificil de inteles. Suntem dezamagiti de informarea deformata ce i-a fost oferita purtatorului de cuvant mentionat, inainte de emiterea reactiei sale”, se arata intr-o declaratie de presa a purtatorului de cuvant al Ministerului roman al Afacerilor Externe (MAE), transmisa vineri si citata de Agerpres.

Conform sursei citate, dupa cum este bine cunoscut opiniei publice, autoritatile din Romania, atat cele centrale, cat si cele locale, organizeaza in fiecare an evenimente de comemorare a memoriei victimelor Holocaustului, cu ocazia zilelor de 9 octombrie (Ziua nationala de comemorare a victimelor Holocaustului din Romania), 27 ianuarie (Ziua internationala de comemorare a victimelor Holocaustului) si 2 august (Ziua de comemorare a victimelor din comunitatile de romi in perioada Holocaustului).

“Si in acest an, la 27 ianuarie, Ministerul roman al Afacerilor Externe a organizat un eveniment de marcare a Zilei Internationale pentru Comemorarea Victimelor Holocaustului din intreaga lume, eveniment la care au luat cuvantul ministrul afacerilor externe si o serie de invitati, intre care presedintele Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania si presedintele Asociatiei Evreilor din Romania, supravietuitori ai Holocaustului. La eveniment au participat si reprezentanti ai corpului diplomatic acreditat la Bucuresti, iar reflectarea mediatica a oferit suficiente informatii pentru orice observator al activitatilor oficiale din Romania. Mai mult, acest eveniment a succedat comemorarii in mod distinct, la implinirea a 75 de ani, a victimelor Pogromului de la Bucuresti”, se precizeaza in declaratia de presa a purtatorului de cuvant al MAE.

Sursa mentionata adauga ca, “in mod eronat si de neinteles, reactia purtatorului de cuvant al MAE rus face abstractie de aceste realitati si, in schimb, se refera la o expozitie care nu are nicio legatura cu programul de evenimente oficiale pentru marcarea in Romania a Zilei Internationale pentru Comemorarea Victimelor Holocaustului”.

“La fel de eronate si surprinzatoare sunt si deductiile purtatorului de cuvant cu privire la o asa zisa neasumare de catre Romania a trecutului sau istoric. Ca urmare, reamintim finalizarea inca din 2004 a raportului Comisiei internationale pentru studierea Holocaustului din Romania “Elie Wiesel”, ca si eforturile in asumarea trecutului si cunoasterea larga a acestuia la nivelul societatii romanesti. Sunt recunoscute si incurajate determinarea Romaniei de a contribui activ la eforturile internationale pentru prevenirea unor asemenea tragedii istorice, progresele facute in domeniul educatiei privind Holocaustul, angajamentele asumate pentru cooperarea cu societatea civila pe tematici ce privesc comemorarea Holocaustului, combaterea antisemitismului, discriminarii rasiale, xenofobiei si oricaror forme de intoleranta”, se mai arata in declaratia de presa a purtatorului de cuvant al MAE roman.

De asemenea, aceeasi sursa subliniaza ca Ministerul roman al Afacerilor Externe “contribuie activ la intarirea instrumentelor legislative si institutionale potrivite, care sa previna si sa sanctioneze astfel de fenomene si poate oferi in mod transparent informatii detaliate despre modul in care Romania respecta si isi asuma responsabilitatile cu privire la comemorarea victimelor Holocaustului, promovarea educatiei tinerelor generatii in privinta acelei perioade tulburi din istoria Europei si din istoria Romaniei”. […]/ integral pe hotnews.ro

Nota noastra:

Daca ar fi sa judecam asa cum judeca Alina Mungiu-Pippidi, am face urmatorul rationament:

Daca

Rusia lui Putin ne acuza pentru alianta cu nazistii/hitleristii din al doilea razboi mondial si de ”rescriere”, minimalizare a Holocaustului.

Si

Instititul Elie Wiesel se ocupa in mod strident, ostentativ, de indexarea personalitatilor considerate de Tribunalele infiintate sub influenta sovietica vinovate de hitlerism si alianta cu hitleristii.

Rezulta ca

Institutul Elie Wiesel e finantat de Putin si face propaganda putinista.

Noi, insa, nu judecam ca Alina Mungiu-Pippidi, ci judecam ca oamenii, prin urmare silogismul de mai sus e fals, desigur. Problema tine de ipocrizie, dubla masura si incoerenta. E ipocrit sa vanezi asa zisi propagandisti sau idioti utili manipulati de Putin folosind, insa, selectiv, doar ceea ce se suprapune tematic si superficial intre ideologia oficiala a Kremlinului si preocuparile diferitelor grupuri sociale/religioase de aiurea.

E dovada de incoerenta institutionala atitudinea MAE roman. A asumat statul roman deciziile justitiei sovietice din anii 46-48? A asumat si, prin Institutul Elie Wiesel, se ocupa de o tardiva si revansarda vanatoare de ”legionari” si ”criminali de razboi” mai mult sau mai putin reali. Pai, si, atunci, de ce se supara pe MAE rus? De ce nu se supara si pe atitudinile din SUA sau alte tari, cum ar fi chiar Germania, care ne condamna exact pentru acelasi lucru?

Stratfor a publicat un nou raport în care anunță schimbări importante în peisajul geopolitic și economic pentru următorii zece ani. Potrivit acestuia, războaiele, declinul economic și schimbările de putere vor face ca statele considerate acum importante să intre într-un con de umbră. Astfel, România va recupera teritoriile în fața rușilor.

Potrivit raportului, Rusia va deveni tot mai agresivă într-o încercare de a obține securitatea economică, dar pretențiile sale teritoriale și încercările sale de a atrage de partea sa state din fosta URSS vor stârni temeri în rândul vecinilor. Până în 2025, Rusia, așa cum o știm noi, va dispărea din cauza costurilor imense cu înarmarea, costului petrolului în scădere și presiunilor interne. Astfel, în loc vor apărea regiuni semi-autonome.

De această destrămare vor profita România, Ungaria și Polonia, care vor recupera teritorii pierdute în favoarea Moscovei. Polonia va deveni lider în sud-estul Europei și va colabora îndeaproape cu Bucureștiul, într-o alianță antirusă susținută de Statele Unite.

Uniunea Europeană nu va mai reveni la nivelul de creștere economică anterior începerii crizei economice, iar liderii europeni se vor confrunta cu solicitarea tot mai insistentă a populației ca tot mai multe decizii să fie luate la nivel național, nu comunitar.

În interiorul blocului comunitar vor exista tabere diverse și acesta va rezista doar datorită unor tratate bilaterale sau multilaterale izolate.

Statele membre se vor axa tot mai mult pe securizarea granițelor proprii și pe economiile locale. Măsurile protecționiste vor afecta economia germană, care se bazează foarte mut pe exporturile direcționate spre piețele din interiorul Uniunii. Influența Berlinului în regiune se va diminua.

Turcia se va impune în competiția cu Iranul și va deveni lider în regiune, fiind ajutată de SUA. Ea va fi nevoită să găsească o soluție pentru conflictele din jurul granițelor sale.

China va continua să fie o forță economică, dar nu va mai reprezenta motorul creșterii economice globale. Ea va pierde poziția de putere economică în fața unei alianțe formată din 16 state din Asia de Sud-Est, Africa de Est și America Latină. De asemenea, Japonia îi va contesta poziția militară în regiune.

Statele Unite se vor implica militar tot mai puțin. Se va confrunta cu amenință strategice majore, dar nu va mai răspunde din prima ca până acum. SUA vor rămâne în poziția de lider economic, politic și militar mondial.

Grupările jihadiste vor continua să comită atentate, dar militanții vor reprezenta o mișcare izolată doar în Orientul Mijlociu.

Ministerul de externe de la Moscova a anuntat joi ca Rusia va lua “masuri compensatorii” ca raspuns la planurile SUA de a-si extinde prezenta militara in Europa – o decizie tintita explicit la adresa unei posibile agresiuni rusesti contra NATO in viitor, a transmis RIA Novosti, citata de The Moscow Times.  

“Un raspuns simetric pentru aceasta (prezenta SUA crescuta in Europa) nu este complet necesara, sunt sigur. Masuri compensatorii pentru mentinereea balantei militare strategice sunt – si vor fi – luate”, a spus Andrei Kelin, seful Departamentului pentru Cooperare Europeana din ministerul de externe.

The Moscow Times mentioneaza si un raport recent al RAND Corp, in care se sustine ca numeroase studii si jocuri de razboi privind capacitatile actuale ale NATO in Tarile Baltice contra unui atac al Moscovei au aratat ca Rusia ar putea cuceri regiunea in doar trei zile, ceea ce inseamna ca NATO n-ar putea raspunde decat provocand un razboi nuclear.

Pentagonul a anuntat marti ca cere pentru anul fiscal 2017 o crestere de patru ori, pana la suma de 3,4 miliarde de dolari, a sumelor alocate pentru intarirea fortelor americane in Europa de Est, potrivit lui Ashton Carter, secretarul Apararii.

Printre tarile unde ar putea fi amplasate echipamentele si fortele suplimentare se numara Ungaria, Romania si tarile baltice, potrivit unor oficiali din Pentagon citati de New York Times.

Premierul Dacian Ciolos considera ca intentia SUA de a majora de patru ori mai mare bugetul pentru fortele armate amplasate in estul Europei vine in intampinarea obiectivelor Romaniei in privinta securitatii regionale.

[…]/ integral pe hotnews.ro

Analiştii militari apreciază că Rusia ar putea să cotropească aliaţii NATO din estul Europei în doar trei zile în condiţiile în care strategia Alianţei Nord-Atlantice în regiune a rămas neschimbată de la preluarea Crimeei de către Rusia. Scenariile de război gândite de un grup de specialişti americani au ajuns la aceeaşi sumbră concluzie: Rusia nu ar avea nevoie decât de 36 sau cel mult 60 de ore să treacă cu cele 27 de batalioane blindate ale sale peste cele 12 slab înarmate ale NATO şi să ocupe Ţările Baltice.

Cel mai probabil, explică studiul realizat de americani, Rusia va ataca Letonia pe două direcţii, trimiţându-şi batalioanele puternic înarmate prin nord şi sud. Acestea vor avansa fără probleme, respingând rapid batalioanele letone şi ale NATO şi preluând relativ uşor capitala Riga.

Restul batalioanelor ruseşti va traversa apoi lacul de acumulare Narva spre Estonia pentru a prelua controlul asupra regiunii de nord-est înainte de a ţinti capitala Tallinn.

NATO ar fi nevoită să-şi concentreze toate forţele pentru recuperarea capitalelor Riga şi Tallin, unde ar ajunge însă cu întârziere (distanţele sunt mult în favoarea Rusiei). În cele din urmă, Vestul ar fi în situaţia de a lansa un tardiv atac nuclear, scrie dailymail.co.uk, care citează raportul “Reinforcing Deterrence on NATOs Eastern Flank – Wargaming the Defense of the Baltics” (întocmit de Rand Corporation, organizație de tip think tank care a fost fondată cu scopul inițial de a efectua cercetare și analiză pentru forțele armate ale Statelor Unite). Rezultatele ar fi, bineînţeles, dezastruoase pentru NATO, concluzionează autorii studiului.

Practic, raportul vrea să atragă atenţia că forţele terestre ale NATO, din regiune, nu se pot compara cu cele ale Rusiei în momentul de faţă.

În scenariul pe care se bazează studiul, efectuat între 2014 şi 2015, forţele NATO ar avea la dispoziţie o săptămână pentru a apăra Europa de Est. Nici măcar o combinaţie între trupele baltice şi americane terestre, pe de-o parte, şi forţele aeriene americane, pe de alta, nu ar fi putea să ţină Rusia în loc.

Şapte din cele 12 batalioane de luptă ale NATO din Europa de Est sunt, de fapt, trupele interne ale Estoniei, Letoniei şi Lituaniei. Au o singură flotă blindată, un batalion de tancuri Stryker şi niciun tanc de asalt, susţine raportul. Deşi puterea aeriană a NATO ar putea oferi o apărare viabilă, ar fi totuşi inutilă în condiţiile în care forţele terestre ar fi zdrobite de cele ale Rusiei.

Rezultatele estimate de acest raport nu lasă loc de ambiguităţi: în situaţia actuală, NATO nu poate apăra teritoriul celor mai expuşi dintre membrii săi iar “o înfrângere atât de rapidă ar lăsa Alianţei un număr limitat de opţiuni, toate mizerabile”.

Studiul susţine că evitarea acestei situaţii catastrofale nu necesită un “efort herculian”: artileria şi forţele aeriene din regiunea blatică să fie susţinute de şapte detaşamente – trei dintre ele puternic blindate –iar atacul rusesc asupra Ţărilor Baltice ar putea fi respins rapid. Costurile? Specialiştii estimează că ar fi nevoie de 2,7 miliarde de dolari anual.  Coincidenţă sau nu, raportul cu pricina a apărut exact în ziua în care administraţia Obama şi-a declarat intenţia de a-şi spori de patru ori bugetul alocat trupelor şi dotărilor NATO din Europa de Est (în prezent de 789 milioane de dolari), pentru a descuraja potenţiale agresiuni viitoare ale Rusiei în regiune.

Rusia a simulat atacuri nucleare împotriva unor țări membre ale NATO (ca parte a exercițiilor militare Zapad) sau împotriva unor parteneri ai Alianței, precum Suedia, în martie 2013, se menționează în raportul anual al secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, dat publicității recent la Bruxelles, notează Agerpres.

În raportul pe 2015, Stoltenberg menționează creșterea numărului de aplicații militare ale Rusiei în ultimii trei ani.

Rusia a desfășurat 18 manevre de anvergură numai în decursul anului 2013, potrivit raportului, care denunță aceste acțiuni ale Moscovei ca pe un factor ‘imprevizibil și destabilizator’.

Aplicațiile militare care au inclus și simularea unui atac nuclear împotriva Suediei au avut loc în 2013 aproape de granița de est a arhipelagului Stockholm, a relatat miercuri publicația The Local. Suedia a avut o reacție lentă la aceste aplicații din cauza personalului militar aflat în concediu și a trebuit să se bazeze pe asistență din partea NATO, scrie sursa citată.

Două bombardiere Tu-22M3, capabile să transporte arme nucleare, însoțite de patru avioane de luptă au survolat insula suedeză nelocuită Gotska Sandön și au simulat un atac nuclear împotriva Stockholmului, relatase încă în aprilie 2013 ziarul suedez Svenska Dagbladet, citând surse militare. Până acum aceste informații nu fuseseră confirmate la nivel oficial.

Centrul european de analiză geopolitică (European Center for Geopolitical Analysis) indicase anterior că Rusia a efectuat manevre similare și în 2015, când a fost simulată capturarea unor zone din Danemarca, Norvegia, Suedia și Finlanda, potrivit newsru.com.

Autoritățile de la Stockholm au declarat recent că Rusia reprezintă o amenințare reală pentru țara lor.

La mijlocul lunii octombrie 2015, militarii suedezi au detectat un submarin neidentificat în apropierea coastelor Suediei. S-a speculat că submarinul ar aparține Federației Ruse, dar Ministerul Apărării de la Moscova nu a confirmat niciodată până acum acest fapt.

La sfârșitul lunii aprilie anul trecut, un submarin neidentificat a fost detectat în apropierea Finlandei, iar militarii finlandezi au deschis atunci foc de avertisment. Submarine neidentificate au apărut și în largul coastelor altor țări europene, amintește newsru.com.

[…]/ integral pe realitatea.net

Rusia şi Turcia au revenit la retorica acuzaţiilor reciproce. Moscova susţine că Ankara pregăteşte o intervenţie militară în Siria. De partea sa, premierul turc a declarat că ţările care sprijină regimul Assad, adică Rusia şi Iran, se fac vinovate de crime de război.

Noile acuzații vin după ce Turcia a respins cererea Rusiei de a permite unui avion rusesc să efectueze o misiune de observaţie în teritoriul turc în perioada 2-5 februarie.

În tot acest timp, armata siriană şi-a continuat ofensiva în apropierea Alepului, cel mai important oraş sirian după capitala Damasc. Trupele guvernamentale au reluat controlul asupra unui sat, după un asediu care a durat trei ani. 

Presedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat vineri seara ca Rusia trebuie trasa la raspundere pentru presupuse crime comise in timpul interventiei militare in Siria, informeaza agentia Dogan, citata de site-ul Ynetnews.com.

“Rusia trebuie trasa la raspundere pentru oamenii omorati in Siria“, a declarat Erdogan in cursul unei vizite in Senegal.

“Prin cooperarea Rusiei cu regimul Bashar al-Assad, numarul persoanelor ucise a atins 400.000”, sustine liderul turc, citeaza Mediafax.

Anterior, Recep Tayyip Erdogan a luat in deradere acuzatiile Rusiei privind un presupus plan al Turciei de a lansa o invazie masiva in Siria, denuntand in schimb interventia rusa in aceasta tara.

In noiembrie 2015, armata turca a doborat un bombardier rus, la frontiera cu Siria, incident care a deteriorat puternic relatiile cu Moscova. Presedintele Rusiei, Vladimir Putin, a impus sanctiuni economice si a amenintat Turcia dupa acest incident. Kremlinul a transmis vineri ca Vladimir Putin nu intentioneaza sa reia contactele cu Recep Tayyip Erdogan.

Siria se confrunta, incepand din martie 2011, cu revolte reprimate violent si cu un conflict militar intre serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, fortele opozitiei si grupuri teroriste, inclusiv organizatia sunnita Stat Islamic (Stat Islamic in Irak si Siria / Stat Islamic in Irak si Levant). Potrivit estimarilor ONU, bilantul conflictului depaseste 250.000 de morti.

[…]/ integral pe hotnews.ro

Polonia redeschide ancheta în cazul morţii fostului său preşedinte Lech Kaczynski. Ministrul Apărării susţine că există dovezi noi care indică faptul că avionul nu s-a prăbuşit în urma unei erori de pilotaj, aşa cum a stabilit prima investigaţie, ci s-ar fi dezintegrat în aer, cel mai probabil, în urma unei explozii.

Aeronava preşedintelui polonez, cu 96 de oameni la bord, s-a prăbuşit în 2010, în apropiere de Smolensk, în Rusia. Chiar dacă nu a existat niciun raport oficial care să ateste un eventual sabotaj pus la cale de Moscova, autorităţile poloneze au susţinut mereu că Rusia a avut numai de câştigat de pe urma crizei generate la Varşovia de tragedia în care a murit elita politică şi militară a ţării.

Antoni Macierewicz, ministrul polonez al Apărării: Avionul s-a dezintegrat la aproximativ 19 metri deasupra solului, fără îndoială aceste noi informaţii nu doar că sunt un motiv suficient, dar impun de-a dreptul ca această tragedie să fie investigată din nou. Responsabilitatea Rusiei în acest caz a fost dovedită clar şi fără urmă de dubiu”.

În urmă cu câteva ore la Auckland, Noua Zeelandă, 12 țări au semnat Parteneriatul Transpacific, iar astfel a fost creată cea mai mare zonă de liber-schimb din lume. Printre cele mai mari ţări semnatare se numără Statele Unite, Canada, Australia şi Mexicul.

Acordul a fost semnat de Australia, Brunei, Canada, Chile, Japonia, Malaezia, Mexic, Noua Zeelandă, Peru, Singapore, SUA și Vietnam.

Vastul acord fixează regulile comerţului şi ale investiţiilor, prevede deschiderea pieţelor agricole a ţărilor semnatare, acoperind şi domenii precum schimbul de date şi proprietatea intelectuală.

Susţinătorii spun că Parteneriatul va spori creşterea economică a regiunii, dar criticii se tem că va favoriza multinaţionalele. Pentru a intra în vigoare, acordul trebuie ratificat de parlamentele tuturor ţărilor semnatare.

*

*


Categorii

1. DIVERSE, Corporatism, Polonia, Rusia, SUA versus Rusia, Video

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

6 Commentarii la “MAE RUS ACUZA ROMÂNIA CA ”RESCRIE ISTORIA” CELUI DE-AL DOILEA RAZBOI MONDIAL. MAE român răspunde, dar nu e clar de ce/ RUSIA VA LUA ”MASURI COMPENSATORII” IN RAPORT CU DECIZIA SUA PRIVIND INARMAREA EUROPEI DE EST/ NATO acuza RUSIA de simulari de ATACURI NUCLEARE asupra tarilor aliate/ POLONIA REDESCHIDE DOSARUL ”SMOSLENSK”/ Cea mai mare piata din lume – PARTENERIATUL TRANSPACIFIC

  1. Rusia de atunci era o monstruozitate pt toata lumea, mai putin pentru sefii tarilor participante la razboi care vedeau in urss ca pe ceva care a ajutat la castigarea razboiului si atat. Nu stiau sau se faceau ca nu stiu, de sirul de crime impotriva umanitatii facute inca de la castigarea (cu ajutor extern) a acelei revolutii din 1917 cand s-a inceput un proces de omorare sistematica a oamenilor, unul din trei, impus de ceca, mai tarziu nkvd.
    Tragedia fratilor din moldova cotropita de bolsevici, era de nedescris, oamenii nu aveau mancare si spun ca armata romana eliberatoare i-a scapat de exterminarea impusa de sovietici. Oamenii erau subnutriti in mod intentionat de autoritati, iar soldatii si-au dat hrana lor oamenilor gasiti atunci. Interesul nostru era redobandirea Basarabiei si pentru asta am luptat impotriva acelor hoarde care au facut atata rau crestinilor din Rusia, apoi si celor din alte tari. Primele ordine care le dadeau erau legate de distrugerea bisericilor, interzicerea slujbelor arestarea preotilor intelectualilor, . O tara fara acesti oameni intelectuali ce devine?
    De asta nu vorbesc cei de azi care-si nu uita de actiunile noastre. De ale lor isi “amintesc” oare, cat rau au facut omenirii? Daca vorbim despre persecutia comunista de la noi, cauza este in acesti sovietici care nu si-au cerut scuze pentru nimic din ce au facut la noi, prin agentii trimisi de la Moscova.
    Ar mai fi o problema grava de care nu se vorbeste, cu ce drept si cand s-a mai intamplat in istorie ca un grup de tari sa fie date “cadou” pentru a fi exploatate de o alta tara, asa cum s-a intamplat cu Romania si celelalte tari din est. urss de atunci a exploatat cat a vrut si a furat cat puteau sa care trenurile aduse aici. Nu s-a respectat nici o regula depasind cu mult orice asa zise despagubiri de razboi, exploatand peste orice limita in toate acele tari oferite dupa razboi, ucigand intelectualitatea, taranii.
    Pe acestea si le mai amintesc?

  2. Cred ca MAE roman a raspuns cat se poate de diplomatic. In primul rand este treaba Romaniei ce celebreaza si de ce, nu cred ca ar trebui sa dea socoteala nimanui asa cum nici Romania nu tipa ca Rusia inca celebreaza comunismul in toata splendoarea sa mai ales la ziua marii victorii asupra fascismului ( si inceputul intunericului communist).
    Nu reactia MAE roman mi se pare aiurea ci interesul deosebit al doamnei Zaharova pentru ceea ce se celebreaza in tara noastra si ce nu se celebreaza, asta mi se pare aiurea.
    Deasemeni cand doamna Zaharova ne sfatuieste (ca sa nu spun ca recurge la o provocare) sa nu uitam de partea cui a luptat armata romana in WW2, noi o sfatuim pe dansa sa nu uite si DE CE S-A DUS ARMATA ROMANA IN URSS ? sau macar sa se informeze inainte sa ne dea sfaturi. Probabil dumneaei crede ca armata romana s-a gandit sa faca o vizita calare pe tancuri in Rusia sau ca militarii romani aveau chef de razboi si Romania dorea subjugarea Rusiei.
    Mai mai, ia uite cine ne lua la rost ca nu s-au cerut scuze evreilor si tiganilor din Romania !!! ba din cate imi amintesc, aceasta s-a intimplat . Acum o intrebam pe doamna Zaharova : Rusia cui trebuie sa-si ceara scuze pentru deportari si crime ? nu cator etnii a uitat Rusia sa-si ceara scuze…ci cator popoare, incepind bineinteles chiar cu propriul popor rus ?
    Acum o vreme tipau trolli prorusi ca Romania sa nu mai raspunda dom-le provocator la adresa Rusiei ca aceasta se va supara foc. Pai stati putin, cand de fapt rusii provoaca , Romania ce ar trebui sa faca ? atunci cand de la un asemenea nivel diplomatic inalt ni se spune :” data viitoare cand voi vizita Romania voi veni cu un bombardier si va aratam noi cine sunteti ”…cam cat de diplomatic ar fi trebuit sa fie raspunsul ? raspunsul lui Basescu , dupa parerea mea, a fost exact pe masura mojiciei lor : ”trebuie aflat cata votca a consumat Rogozin”.
    In rest, da, si eu ma intreb de ce politicienii romani nu sunt la fel de transanti si in privinta celorlalte tari care ne considera niste carpe. Cand vom fi si noi asa ca Polonia sau Ungaria !!

  3. @Spartacus:

    Cred ca MAE roman a raspuns cat se poate de diplomatic. In primul rand este treaba Romaniei ce celebreaza si de ce, nu cred ca ar trebui sa dea socoteala nimanui asa cum nici Romania nu tipa ca Rusia inca celebreaza comunismul in toata splendoarea sa mai ales la ziua marii victorii asupra fascismului ( si inceputul intunericului communist).
    Nu reactia MAE roman mi se pare aiurea ci interesul deosebit al doamnei Zaharova pentru ceea ce se celebreaza in tara noastra si ce nu se celebreaza, asta mi se pare aiurea.

    Nu e vorba ca reactia MAE e aiurea, ci ca e cam incoerenta in context… E vorba de coerenta noastra institutionala, nu de “justetea” acuzelor rusilor.

  4. Pingback: NATO discuta trimiterea de TRUPE si ARMAMENT in Estul Europei (Video)/ MOSCOVA acuza Romania si alte tari de agitarea “isteriei” amenintarii ruse/ CHOMSKY: NEBUNIA COLECTIVA SI PERICOLUL UNUI RAZBOI NUCLEAR/ Un think-tank american a mai gasit
  5. Pingback: TURCIA A BOMBARDAT POZITIILE KURZILOR ANTI-ISIS si provoaca Rusia, pe care o compara cu o “ORGANIZATIE TERORISTA”/ Arabia Saudita si Turcia sugereaza o OFENSIVA TERESTRA in SIRIA/ Premierul Rusiei: ofensiva risca sa duca la RAZBOIUL MONDIAL/ S
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare