PSIHIATRIA POLITICA. O forma de TORTURA din comunism mai putin cunoscuta

• Epoch Times: Cum a fost folosită psihiatria pentru represiune în comunism

Despre abzurile psihiatrice la care au fost supuşi opozanţii în timpul regimului Ceauşescu există foarte puţine documente. „Tratamentele psihiatrice administrate în mod arbitrar pot fi asimilate torturii”, a susţinut Ion Vianu, scriitor şi primul psihiatru care a semnalat abuzurile şi servilismul politic al unor medici din ţară, în cadrul unei dezbateri organizate de Centrul de Studii în Istorie Contemporană (CSIC).

Psihiatrul a arătat că în acea perioadă Securitatea nu era atotputernică şi medicii şi judecătorii se puteau opune internării unor adversari politici ai regimului, dar organul represiv al statului lucra prin intimidare. Nu rezistau decât oamenii cu un caracter mai ferm. Mulţi medici însă acceptau cererile regimului iar oameni sănătoşi internaţi în spitale psihiatrice se îmbolnăveau acolo de psihoze.

Moderatorul dezbaterii, Sorin Lavric, a reamintit că au existat „psihiatri care au făcut pactul cu diavolul acceptând să pună diagnostice greşite unor oameni sănătoşi şi s-au pus în slujba politicului şi a represiunii”. La rândul său, Ion Vianu a evocat conflictul de conştiinţă în care erau prinşi unii psihiatri, care aveau de ales între a declara nebun un om sănătos şi a-l declara sănătos, acesta urmând să ajungă astfel la închisoare. „Am cunoscut direct opozanţi spitalizaţi. A fost cazul unui avocat Haralambie Ionescu din Braşov, pensionar, care a trimis o scrisoare la Naţiunile Unite reclamând că drepturile omului nu sunt respectate în România. Securitatea a pus mâna pe această scrisoare, l-a arestat şi l-a dus la spitalul Obregia pentru expertiză psihiatrică. Maestrul meu, un om pe care-l respectam, mi-a spus că un om care se opune comunismului este nebun. Eu am spus că neconformismul nu e în niciun caz o boală mintală”, a mai povestit Vianu. Până la urmă superiorul său l-a declarat bolnav mintal pe avocat şi l-a internat în spitalul psihiatric, iar apoi a acesta a fost întemniţat la domiciliu.

”Vasile Paraschiv arată că este fals că nu te puteai opune. Securitatea nu era atotputernică, iar cei care nu voiau să se opună o făceau din comoditate. El poate nu este un erou, dar e un martir pentru ca şi-a asumat suferinţa pentru a dezvălui malignitatea regimului comunist” – Ion Vianu

Ion Vianu a emigrat în Elveţia în 1977 şi a continuat să demaşte abuzurile psihiatriei politice din România la Radio Europa Liberă. El a aderat la mişcarea lui Paul Goma şi s-a alăturat unui grup internaţional Geneva împotriva psihiatriei politice. Organizaţia a încercat să stabilească numărul de victime ale psihiatriei politice în diferite ţări şi a ajuns la concluzia că în Ungaria şi Cehoslovacia s-au înregistrat mult mai puţine cazuri decât în România.

Chiar dacă normalitatea este greu de definit în psihiatrie, Vianu a subliniat că „scopul psihiatriei nu poate fi decât de a veni în sprijinul bolnavului, or, măsurile luate împotriva acestora au avut ca scop de a face bine doar statului represiv comunist. Zdrobirea unei vieţi de către un regim prin psihiatrie este o crimă”. El a mai precizat că tratamentul cu doze mari de neuroleptice administrat unor oameni sănătoşi, oponenţi ai regimului, este o formă de tortură pentru ca acestea au consecinţe extrem de nocive asupra lor.

Referitor la responsabilitatea psihiatrilor care au devenit unelte ale represiunii comuniste, Vianu a arătat că vinovaţii nu mai pot fi găsiţi deoarece majoritatea au decedat deja. Totuşi dosarele multor victime ale psihiatriei politice care ar putea face lumină în privinţa vinovaţilor au fost închise în arhivele Ministerului Sănătăţii pe timpul guvernării Văcăroiu şi au rămas inaccesibile.

Cazul Vasile Paraschiv

Oana Demetriade, cercetător la CNSAS, a vorbit despre Vasile Paraschiv, disidentul internat de mai multe ori în spitale psihiatrice pentru că a avut curajul să înfrunte regimul Ceauşescu. Cu „origini sănătoase”, el a fost membru al PCR, dar a ajuns să se revolte împotriva regimul în care crezuse după ce a fost supus la diferite abuzuri. În 1963 a fost dat afară din apartament împreună cu familia sa pe motivul fals că primise alt apartament. Până la urmă i s-a făcut dreptate, dar el nu mai credea în politica partidului şi a vrut să demisioneze din PCR – un gest de neimaginat la acea vreme.

În 1969 a fost arestat şi anunţat că va fi internat la spitalul din Urlaţi pentru o boală psihică. Apoi în 1971, Paraschiv prezintă Uniunii Sindicale din România mai multe propuneri de liberalizare a sindicatelor, care sunt însă respinse. El i-a adresat lui Ceauşescu o scrisoare în care spunea: „Aşa nu se mai poate. Aceasta v-o spun eu, v-o spun muncitorii, clasa noastră muncitoare, intelectualitatea, întregul popor român. Şi dacă voi fi asasinat, după cum mi-au promis ofiţerii de Securitate terorişti care m-au anchetat, torturat şi maltratat în mod bestial şi apoi m-au iradiat, indiferent unde şi cum voi fi asasinat, pe stradă, în pădure sau într-un spital de psihiatrie, atunci aceasta va fi considerată de familia mea, de rudele şi de prietenii mei, de întreaga opinie publică din ţara noastră şi din străinătate încă o crimă a PCR”.

Mai târziu, el îl va întâlni pe Paul Goma la Bucureşti de mai multe ori şi va reuşi să-i înmâneze o scrisoare în care se arată abuzurile psihiatrice la care a fost supus. Ca urmare a mediatizării cazului său de către Goma la Europa Liberă, este din nou arestat şi internat la spitalul de neuropsihiatrie din Săpoca, judeţul Buzău, iar în 1977 pleacă la Viena. Paraschiv este răpit şi maltratat în mai multe rânduri.

În 2008, el a refuzat să primească ordinul Steaua României deoarece cei şase ofiţeri de Securitate care l-au răpit, bătut şi torturat la 28 mai 1979 într-o pădure de lângă Ploieşti au primit condamnare doar pentru abuz în serviciu, nu pentru crime. Despre Vasile Paraschiv, Paul Goma scria: „O eternitate de suferinţe, de umilinţe, de torturi, de arestări, de internări la nebuni, de ameninţări, de presiuni asupra familiei. Vasile Paraschiv a îndurat totul, însă nu a tăcut – a strigat de durere, de revoltă, de promisiune că nu se va lăsa până când lumea de peste Zidul Raiului Comunist nu va afla cum sunt trataţi oamenii care cer drepturi pentru om într-un regim terorist, totalitar”.

Pentru Ion Vianu, „Vasile Paraschiv arată că este fals că nu te puteai opune. Securitatea nu era atotputernică, iar cei care nu voiau să se opună o făceau din comoditate. El poate nu este un erou, dar este un martir pentru ca şi-a asumat suferinţa pentru a dezvălui malignitatea regimului comunist”.

Centrul de Studii în Istorie Contemporană

Vasile Paraschiv (dizident, victimă a abuzurilor psihiatrice):

“Dacă la miliţia din Bucureşti, Drumul Taberei, am văzut moartea cu ochii, la Săpoca, jud. Buzău, Secţia 2 am văzut iadul de pe pământ. Aici, bărbaţi şi femei mai mult dezbrăcate, cu sânii goi, părul despletit, pline de sânge pe faţă, rochii rupte, tot timpul circulau agitaţi, bărbaţii mergeau în pas de defilare şi cântau, comandau, unii cântece de jale, alţii cântece de dor – era un adevărat iad. Am uitat să spun că în toate celelalte spitale unde am fost, la Urlaţi şi Voila, nimeni nu mi-a făcut, nu m-a obligat să urmez nici un fel de tratament, doar eram internat şi ţinut acolo sub supraveghere, nu mi-a dat nimeni nimic. La Spitalul Săpoca, însă, dr. Anton Nicolau, care era un agent al Securităţii, pentru prima dată m-a obligat să urmez un tratament medical ambulatoriu. Asistentele îmi puneau în palmă 5-7, poate mai multe pastile, mă obligau să le înghit, eu le băgam în gură, apoi le treceam sub limbă, îmi dădeau un pahar cu apă şi trebuia să deschid gura, deschideam gura, după aceea îmi spuneau că sunt liber. Iar eu mergeam la WC şi le aruncam pe toate acolo. Aşa am procedat din prima până în ultima zi. Sunt convins, şi domnii doctori pot confirma, că dacă eu aş fi înghiţit acele pastile, aş fi devenit un om cu adevărat bolnav şi azi nu aş fi fost în faţa dumneavoastră. Această idee, de a băga pastilele sub limbă, m-am întrebat cum de mi-a venit şi am ajuns la concluzia că Dumnezeu mi-a dat-o, căci altfel eram mort de mult”

Sursa: Fragmente din Şcoala Memoriei 2003. Prelegeri şi discuţii de la a VI-a ediţie a Şcolii de Vară de la Sighet (7-15 iulie 2003), editor Armand Goşu, editorul colecţiei Romulus Rusan, Fundaţia Academia Civică, 2003