IPS SERAFIM DE PIREU despre ratacirea cu doua fețe: ECUMENISMUL SINCRETIST SI ZELOTISMUL ANONIM. ”Căderea în erezie presupune comuniunea euharistică cu ea, nu numai niște declarații greșite”

 Mulțumiri pentru defăimări

Mitrop. Serafim de Pireu (Grecia)

Simt nevoia să îmi exprim în mod public recunoștința pentru acuzele aduse împotriva mea de frați zelotiști anonimi pentru că, fiind insultat de tot felul de ecumeniști și de ”reformatori postpatristici”, iar în paralel de persoane zeloase anonime, mă feresc, ca un nevrednic ce sunt, de cuvântul Domnului Hristos: ”Vai vouă, când toți oamenii vă vor vorbi de bine.” (Luca 6, 26).

În acest sens, parcă aud cuvântul marelui și cuviosului părinte al Bisericii, vrednicul de pomenire arhimandrit Epifanie Theodoropoulos, că rătăcirea este o monedă cu două fețe: una este ecumenismul sincretist (intercreștin și interreligios) și cealaltă este zelotismul anonim.

Având în vedere răspunsul metaistoric și veșnic viu pe care îl dă Preasfântul și Preabunul Dumnezeu, Întemeietorul Bisericii, Domnul Iisus Hristos la acuzațiile asemănătoare ale unor zelotistii anonimi prin cuvioșii și de Dumnezeu purtătorii Părinți contemporani și prin cuvioasele și de Dumnezeu purtătoarele Maici care s-au sfințit într-o epocă de confuzii (teologice – n.tr.) și de antinomii, precum Iustin Popovici, Porfirie Kausokalivitul, Paisie Aghioritul, Iacov Tsalikis, Amfilohie Makris, Filotei Zervakos, Sofia din Klisura, Gheorghe Karalidis, Arsenie Capadocianul, Sava din Kalimnos și desigur, Sfântul și marele teolog din secolul al XX-lea, Nectarie, Mitropolitul Pentapolisului, făcătorul de minuni nenumărate și prin mulți alți (ortodocși) care au avut drept element comun părtășia și comuniunea desăvârșită cu Biserica, pe care în mod lipsit de evlavie o insultă zelotistii anonimi, devenind astfel vrăjmași ai lui Dumnezeu, cu smerenie consider că nu sunt vrednic decât a repeta cuvintele minunate ale acestor oameni îndumnezeiți și de Dumnezeu purtători (teofori).

Ar fi cumplit dacă Biserica, Preacuratul Trup al lui Hristos, s-ar întina datorită vreunui membru păcătos, compromis sau nestatornic al său.

Căderea în erezie presupune comuniunea euharistică cu ea, nu numai niște declarații greșite și șovăielnice, pentru că necomuniunea euharistică cu orice fel de erezie dovedește de fapt nerecunoașterea ei, de aceea eu repet mereu că declarațiile ocazionale ale unor membrii ai Bisericii care vor să aibă anumite inițiative și atribuie titluri de eclezialitate (de recunoaștere a caracterului de Biserică – n.tr.) unor adunări eretice recunoscute de toți ca atare, precum romano-catolicismul, protestantismul și anticalcedonienii, sunt anormale și cu neputință de dovedit, pentru că cei care expun astfel de păreri nu îndrăznesc să le pună în practică prin comuniunea euharistică într-un loc și timp anume, pentru că ei știu că în secunda următoare (împărtășirii cu ereticii – n.tr.) și-ar pierde pentru totdeauna funcția lor bisericească.

Prin urmare, discernământul, care este împărăteasa virtuților și smerenia cea sfântă, ne impun să ne încredem în Dumnezeu, în Biserica și în sfinții Lui și să nu îndrăznim să pretindem a ne autodefini ca și creștini adevărați și corecți și chiar ca pretinși salvatori (departe de noi această blasfemie) ai Bisericii lui Hristos.

Traducere din neogreacă de pr. dr Ciprian-Ioan Staicu