“RAZBOIUL LUMILOR BOLNAVE”. Alegerile prezidentiale: intre CEARTA POLITRUCILOR, TRADAREA INTERESULUI NATIONAL si POGROMUL IMPOTRIVA SARACILOR

imagine – expressdebanat.ro

• ActiveNews/ Razvan Vastea: Războiul lumilor bolnave

În caz că poate nu ați observat războiul dintre cele două lumi: Avem pe de o parte sistemul mafiot clasic, cu baroni locali crescuți cu lapte la piept de Năstase. Rețea puturoasă de interese, putregai pentru societate, dar să spunem cu niște limite de ”etică” națională (nu știu cum să o definesc, ca o înțelegere între mafioți) adică cumva fură si toacă cu ai tăi, în țară.

În partea cealaltă avem sistemul nou, care acum s-a copt. Ăsta mic e ceva de speriat, se vede că e cu know-how de la americani. Nu avem imunitate la el. Cancerul de tip nou mimează statul de drept, democrația, respectul pentru legi etc., dar are un singur obiectiv, de fapt două: Odată să-l distrugă pe ăl bătrân, să-l bage în groapă (nu e greu toți exponenții de stil vechi au păcate grave). Și doi, să perpetueze, să facă pui, să meargă mai departe, să bage în metastază toată țara cât să se identifice cu ea ca să nu mai facă nimeni diferența între țară bolnavă și țară sănătoasă.

Rolul noii-boli e să transforme România într-un zombie, un cadavru care să se miște, controlabil în jocul geo-politic imens în care se întâmplă să fim graniță. Pe scurt: să fim previzibili pentru tabăra americană. Distrugerea identității și a economiei naționale sunt la pachet. Aici îl avem pe Băsescu, codoșul, în poziția de tartor național care acum trebuie să lase progenituri în locul lui, are ordin. Cancerul, odată instalat trebuie menținut.

În alegeri sistemul de tip vechi i-a aruncat pe Ponta și pe Iohannis. Codoșul le-a plasat pe Udrea și pe Macovei, ca să satisfacă orice client, cu studii medii sau superioare, după caz. Scenariul este, dacă nu apare între timp vreun caz de forță majoră – cum ar fi un război de-ăla real, cu puști și gloanțe – caz în care o să ne blestemăm tot destinul nostru de nație care nu a știut să-și aleagă conducători cu iubire de țară. Atunci vom vedea adevărul la față, dar până atunci…Iohannis va fi găsit incompatibil de ANI, se va retrage sau va fi obligat să-și dea demisia în caz că va câștiga. Ponta urmează să treacă prin clipe grele, la fel, pentru că vor veni în rafală peste el și în cele din urmă și cazul procurorului Panait, e doar o chestiune de timp. Fie se retrage de pe acum fie va fi demis ulterior, alege el, iar apoi nici nu vreau să mă gândesc ce o să fie, că rămânem cu…cu…piei drace!

Iarăși (pentru a câta oară!) suntem puși să alegem între nefericiții exponenți a două lumi cangrenoase pentru societatea românească, o întrebare ar fi, care este răul mai mare, ca să ne ferim de el? Și alta, mai importantă: Pe care dintre exponenți să-i alegem ca să avem cale de scăpare din ghearele lor, ulterior?

Ce blestem pe noi! Doamne de ce ți-ai întors fața de la noi, cât să mai răbdăm?

• Voxpublica/

Costi Rogozanu: Cele două lumi: Băsescu, Ponta, acoperiţi, extratereştri vs. lumea profană a nepreşedinţilor

Deja sîntem în două lumi diferite, noi şi prezidenţiabilii. Băsescu şi Ponta joacă hoţii şi vardiştii. Iohanis îi tot dă cu “normal” şi “bine făcut”, obsesiile unei clase de mijloc fără idei, dar apucată de pandalii la vreme de alegeri. Udrea şi Macovei joacă fiecare un rol plictisitor de precis, de “moştenitoare”: una a preşedintelui ca persoană, cealaltă a preşedintelui ca idee anticorupţie.

În legătură cu marile dezvăluiri băsesciene, ar fi de reţinut cîteva lucruri, mai şocante decît descoperirea/acoperirea lui Ponta, nişte mega-contradicţii:

– ai susţinut un deceniu suprafinanţarea şi expansiunea serviciilor secrete şi acum te miri că-s peste tot? Ce-i asta? Sceneta cu Frankestein?

– te miri că Sebastian Ghiţă e puternic cînd el e exemplul perfect de fiu al epocii Băsescu – cîştigare de capital prin strînsă legătură cu serviciile

– totuşi, Traian Băsescu a lovit total cu modelul de capitalism dat în emisiunea-bombă de la Realitatea: modelul nordic, suedez. După ani de zile de propagandă anti-”asistaţi”, anti-taxare etc., cu un tupeu nemaivăzut, preşedintele ne spune că şi-a dorit capitalism cu faţă umană, reglementat, şi un stat puternic. Ce să mai zic altceva decît, poate, o replică în chiar stilul lui: mincinosule!

Cealaltă lume, una fără acoperiţi şi descoperiţi, are alte priorităţi, România trebuie să-şi recupereze caracterul social, trebuie să înveţe forme de rezistenţă în faţa unui capital din ce în ce mai agresiv. Am participat la o întîlnire Criticatac cu prieteni şi cititori şi toată lumea a înşirat teme importante, fie evitate, fie tratate aiurea de candidaţii la preşedinţie. O bucată din listă dau şi eu aici, multe dintre puncte apar şi în sondajele cu fricile şi îngrijorările românilor:

Politici sociale:

Impozit progresiv, taxare mai mare a capitalului, scăderea taxării muncii și a consumului.

-Taxa unică este una dintre sursele principale ale inegalităților. Aceasta trebuie abrogată în favoarea unei taxări progresive.

-Capitalul trebuie taxat mai mult, mai ales marele capital, marile averi și afaceri.

-Renegocierea redevențelor. Statul trebuie să ceară sume mai mari de la companiile care exploatează resursele colective. Anularea diferențelor dintre redevențele pentru energii convenționale și cele neconvenționale.

– Reducerea taxării muncii.

-Reducerea TVA și TVA diferențiat în funcție de produse.

-Venit minim garantat pentru toți cetățenii fixat la un nivel care să asigure un trai decent.

Stop privatizare în învăţămînt şi sănătate.

Sînt din ce în ce mai multe metode prin care accesul gratuit la educaţie şi sănătate e subminat ba de plăţi informale, ba de privatizări pe faţă. Acest curent trebuie oprit. Sănătatea și educația trebuie să fie gratuite. Alte probleme:

Lipsa de transparenţă în plata personalului din educaţie (mai ales învăţămîntul superior)

Inegalităţi, discrepanţe în plata personalului

Inegalităţile în accesul la educaţie în funcţie de venituri şi domiciliu

Pseudo-gratuitatea, taxe ascunse

Împotriva principiului că finanțarea urmează elevul/pacientul

Reevaluarea impactului POSDRU/Fonduri Europene în calitatea învățământului

Stop privatizărilor în domeniul public. Oprirea transferurilor de bani publici spre privat prin diferite subvenții directe sau indirecte.

Trebuie ruptă linia de argumentație (și cu atât mai mult direcția ei de punere în practică) stat minimal – subfinanțare a instituțiilor publice – proastă funcționare – privatizare – stat minimal. Trebuie să ieșim din paradigma în care capitalul șutează și tot el scoate de la vinclu, în care el apare drept singura soluție la problemele pe care singur le creează. De la CFR, pînă la firmele de distribuire de apă, căldură sau energie, peste tot găsim proiecte şi propunere de refacere strict prin vînzare către domeniul privat. Acestea nu sînt soluţii, sînt renunţări la drepturi cetăţeneşti.

Un Cod al muncii nou care să protejeze angajații. Condiții egale pentru angajații de la stat și cei din privat.

-Actualul Cod al muncii a produs o hiperflexibilizare și vulnerabilizare a muncii. Trebuie abrogat.

-Anularea diferențelor dintre angajații la stat și cei în privat, dar nu în direcția în care această apropiere începe să se realizeze astăzi (cu lucrătorii din sectorul public împinși tot mai mult, sub pretextul neperformanței și neproductivității lor, înspre un statut apropiat în flexibilitate și neputință de statutul angajaților din privat), ci în direcția unei organizări sindicale a lucrătorilor din mediul privat care să le garanteze aceleași drepturi și siguranță a locului de muncă de care se mai bucură încă, parțial, colegii lor bugetari.

– Stoparea fenomenului masiv de evaziune fiscală din sectorul privat (unde, pe hârtie, mai toată lumea lucrează pe salariul minim sau pe jumătate din cât câștigă cu adevărat).

-Anularea scutirilor pentru salariați în domenii precum IT și altele similare pentru care banii publici joacă rolul practic de subvenții pentru business.

– Multinaţionale. În sală au fost două abordări. Una liberală, despre cum să forţăm companiile să adopte un cod etic mai ferm. Cealaltă perspectivă: nu aşteptăm vreo „moralizare” a multinaţionalelor, drepturile trebuie obţinute prin taxare şi drepturi pentru angajaţi. În ciuda diferenţelor mari, a existat totuşi un consens: chestiunea corporaţiilor şi a drepturilor muncii e urgentă şi trebuie chestionată politic în mod real.

Naţionalizare

Chiar şi pentru susţinătorii liberali ai capitalismului ar trebui să existe o limită. Cuvîntul „naţionalizare” trebuie reintrodus în vocabularul politic, ca minimă formă de rezistenţă în faţa marilor companii. Propagandiştii ne flutură toată ziua sperietoarea Viktor Orban. Însă măsuri juste economic pot fi luate şi fără aiurelile viktororbaniene.

Dreptul la casă

Ca în mai toate celelalte domenii, intervenția politică în problema locuirii s-a concretizat într-un set de „măsuri sociale” care urmează obișnuitul calapod trickle-down: dacă vrem să le fie bine oamenilor, trebuie să ne asigurăm că îi este încă și mai bine capitalului. […]/ integral pe voxpublica.net

•  Adevarul:

Pr. Marcel Radut Steliste: 

Abecedarul votantului la Alegerile Prezidenţiale 2014 – Episodul III: despre viaţa privată a candidaţilor 

Spectacolul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale 2014 ne oferă, inserate în scandalul de mahal generalizat, momente de maximă exacerbare a nesimţirii. Viaţa personală a candidaţilor este scoasă pe tarabă, familia, copiii sau religia acestora devenind subiectul unor atacuri la persoană de joasă speţă. Din perspectivă civică, situaţia ne-ar da fiori.

Tehnic, analizând ”la rece” şi obiectiv, aceste atacuri la viaţa privată nu reprezintă o noutate şi nici măcar nu sunt o caracteristică unică a politrucilor noştri.

De fapt, nimic nou sub soare. În SUA, stat considerat a fi democraţie arhetipală, candidatul Obama a fost dur atacat de rivalii săi politici. Republicanii au comentat despre originea lui rasială – că e ”negru” – i-au pus sub semnul întrebării locul de naştere – dacă nu s-ar fi născut pe teritoriul american, ar fi pierdut dreptul să candideze – precum şi religia, bănuindu-l că ar fi musulman. Obama a demontat aceste acuzaţii, însă ele rămân dovezi elocvente că în lupta politică, până şi în marile democraţii, aproape totul este permis.

În presa românească au apărut, grăbit şi superficial, atitudini ”politically correct” care au criticat vehement atacurile la familie şi credinţă religioasă.

Într-o anumită măsură, astfel de lovituri ”sub centură” sunt expresia unor mentalităţi primitive şi nu pot fi acceptate într-o competiţie electorală democratică şi civilizată. Totodată, ne dovedesc faptul că politicienii noştri sunt incapabili să se prezinte în faţa electoratului cu teme de dezbatere de interes naţional, cu proiecte de ţară şi soluţii la probleme noastre, le este mai lejer să se certe ca în mahala.

Totuşi, viaţa privată a candidaţilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii rămâne, oricât s-ar împotrivi activiştii lui ”politically correct”, un subiect deosebit de atractiv pentru electoratul românesc. Absenţa din discursul public al candidaţilor a programelor politice inteligente – prin care aceştia să facă dovada că au înţeles la ce funcţie candidează şi că ştiu cum să folosească această funcţie în interesul nostru – creşte importanţa subiectelor legate de viaţa privată a candidaţilor.

Cancanurile au făcut întotdeauna deliciul galeriei, mahalalei. Corpusul electoral românesc este format, într-un procent tot mai mare, din indivizi mediocri şi sub-mediocri, cu un nivel de educaţie redus până la limita analfabetismului. Falimentul şcolii româneşti, dar şi interesul permanent exprimat de clasa politică în conservarea unui nivel redus, primitiv de înţelegere, de către masele de cetăţeni, a mecaniselor democratice, au generat apariţia unor cetăţeni ”second hand”, defel receptivi la programe politice – care oricum lipsesc cu desăvârşire – şi consumatori fericiţi de scandaluri şi ştiri tabloide despre politicienii noştri.

Există însă şi o dimensiune mult mai pragmatică şi îndrăznim să spunem, morală a interesului pentru viaţa privată a unui candidat la funcţii reprezentative în marea comunitate numită România, dimensiune întemeiată pe experienţa de viaţă a românului obişnuit. Un astfel de român va căuta să afle răspunsuri la întrebări care poate sunt greşite din perspectiva lui ”politically correct”, dar sunt îndreptăţite atunci când doreşti să analizezi în detaliu şi până la ultima consecinţă viaţa unui om pe care îl vei mandatat să te conducă, sperând că va aduce binele, progresul şi prosperitatea pentru familia ta.

Sunt întrebări deranjante pentru urechile celor care privesc la candidaţi ca la nişte clone a căror viaţă personală nu ar conta şi nu ar influenţa deciziile lor din spaţiul public. În discuţiile pe care le-am avut cu români obişnuiţi, monitorizând ca membru al APD-Club Craiova modul în care se derulează campania pentru prezidenţiale în Oltenia, am aflat câteva dintre aceste întrebări, repet, deranjante pentru că sunt prea puţin armonizate cu religia lui ”politically correct”:

Dacă nu are copii, va înţelege candidatul cât de greu este pentru o familie de români obişnuiţi să-şi crească copiii într-o Românie a sărăciei şi şomajului?

Dacă şi-a crescut, educat şi ”aranjat” copiii în lux, la şcoli înalte şi în slujbe bine plătite, pentru că a avut bani mulţi făcuţi din corupţie sau din salarii nesimţite, merită să-l votez, când copiii mei sunt siliţi de sărăcie să plece din ţară şi să-şi caute fericirea printre străini?

Dacă şi-a făcut averea familiei prin furt şi minciună, merită candidatul să-i dau pe mână o ţară?

Dacă vreunul dintre candidaţi a schimbat bărbaţii sau femeile ca pe şosete şi a fost imoral în viaţa de familie, să cred că va fi moral, consecvent şi loial când va conduce ţara?

Dacă şi-a făcut studiile şi şi-a luat titlurile academice, prin furt, nemeritat şi sprijinit de familia lui cu bani nemunciţi, iar familia mea a muncit din greu ca eu să finalizez studiile la facultate, merită să mai am încredere că va fi un preşedinte competent?

Dacă îi place luxul şi se afişează în haine şi maşini scumpe, când eu abia am bani să cumpăr rechizite pentru copilul meu, când începe şcoala, merită să-i dau votul meu?

Dacă în vremea comunismului, familia lui era ocrotită şi prosperă pentru că el, candidatul, era colaborator important al structurilor de partid şi de stat ale lui Ceauşescu, iar cei din familia mea stăteau cu rândul, la coadă, la Alimentara, sperând ”că se bagă ceva”, merită să-i dau votul meu şi să-l fac Preşedinte al Republicii?

Sunt câteva din zecile de întrebări care încalcă religia lui ”politically correct”, dar care ne atenţionează că un politician nu poate fi privit doar din perspectiva vieţii lui publice ori a programului politic pe care îl promovează. Nu, nu poate fi aşa, căci politicianul nu este un om oarecare, ci este omul care doreşte să ne reprezinte, să ne administreze exercitarea unei părţi din drepturile noastre, să conducă acele resorturi ale comunităţii menite să asigure prosperitatea şi securitatea noastră.

Vă place, nu vă place, domnilor candidaţi şi doamnelor candidate, viaţa dumneavoastră privată va fi mereu interogată de cetăţeni şi chiar dacă vi se pare că nu ar fi ”politically correct”, înţelegeţi că această interogare este, deocamdată, pentru România noastră, un obicei sănătos.

…că doar nu vom pune pe beţiv dregător la cramă şi nici pe tâlhar paznic la visterie!

PAMFLET Abecedarul votantului la alegerile prezidenţiale 2014. Episodul IV: cearta politrucilor şi trădarea interesului naţional 

Scandalul „A fost sau nu a fost Ponta ofiţer acoperit” face să se reverse mizeria din hârdăul a ceea ce va rămâne una dintre celei mai urâte, mincinoase şi fără de folos campanii electorale post-decembriste pentru alegerile prezidenţiale în România.

Speranţa unora dintre români – din păcate, cei mai mulţi se delectează gustând din această mizerie şi confirmă că „schimbarea domniilor, bucuria nebunilor” – speranţa noastră, cum ziceam, de a participa la dezbateri electorale între candidaţi despre marile teme de interes naţional a fost spulberată.

foto: dcnews.ro

În schimb, suntem martorii unei surprinzătoare sinucideri politice. Cetăţeanul Băsescu Traian alege să pună punct mandatului său de Preşedinte al Republicii exhibând gesturi de „nenic” generos şi teribil de înamorat de Duduie, aşezându-se la margine de prăpastie pentru toanele şi mofturile dumneaei. Lovind în aproape toţi prietenii şi aliaţii de ieri – ex-consilieri prezidenţiali, foşti colegi de partid, jurnalişti de dreapta, servicii secrete, ba chiar şi în Justiţie, despre care comentează că a instrumentat fratelui Mircea un dosar ”făcătură miliţienească” – şi ocrotind doar pe Duduie şi pe acoliţii acesteia, care de voie sau mai de nevoie îşi pun cariera politică în mâinile parfumate ale ”blondei de la prezidenţiale”, Băsescu Traian lasă impresia că e mai mult decât tulburat, cum îl caracteriza recent candidatul Ponta Victor.

Comportamentul lui Băsescu Traian – penibil, stupid şi mult în afara a ceea ce trebuie să fie o confruntare electorală civilizată, europeană şi folositoare alegătorilor – face rău atât Statului Român, cât şi dreptei româneşti.

Atacând indirect SIE – prin dezvăluiri încă neprobate că Ponta ar fi fost ofiţer acoperit – Băsescu trezeşte, în rândul şefilor serviciilor secrete aliate României, grave suspiciuni cu privire la profesionalismul serviciilor secrete româneşti. Dacă se va ajunge la concluzia că, în România, calitatea de ofiţer de informaţii nu este protejată şi că orice vendetă politică poate duce la compromitarea unui seriviciu de informaţii important pe scena internaţională, probabil că serviciile secrete ale democraţiilor occidentale vor fi tot mai reticente în a dezvolta colaborări ori în a sprijini comunitatea de informaţii românească. Lovitura lui Băsescu Traian împotriva SIE este comisă într-un context internaţional grav şi încordat. La graniţa de nord-nord-est a României încă se desfăşoară un război civil. Federaţia Rusă este în plină ofensivă militară, politică şi economică asupra Europei de Est. Statul Islamist începe să-şi arate colţii în zona Balcanilor, iar riscul ca pericolul terorist să devină o realitatea cotidiană şi pentru România este tot mai mare.

Mulţi analişti politici consideră că Băsescu Traian s-a folosit, aproape făţiş, în lupta cu adversarii politici de serviciile secrete, de informaţiile la care avea acces fie legal, fie la limita legii. Băsescu nu poate afirma că nu cunoştea gradul de implicare a serviciilor secrete în Justiţie, politică, mass-media, administraţie publică etc. Atunci când i-a fost în avantaj, s-a folosit de această prezenţă a serviciilor secrete în diferite sfere ale statului şi societăţii româneşti. Dacă se confirmă informaţia că Ponta Victor a fost ofiţer acoperit şi mai ales, că a încălcat legea prin dubla calitate magistrat-ofiţer, Băsescu este şi el pasibil de pedeapsă pentru că a ţinut secretă această informaţie – cel puţin din noiembrie 2013, de când se bănuieşte că a obţinut-o.

Acţiunile bizare pe care le comite Traian Băsescu de la momentul când a fost născut cu forcepsul partidul de buzunar al Duduiei, au lovit în interesele dreptei româneşti mai mult decât ar fi sperat PSD să reuşească singur vreodată. Afişându-se cu Duduia, sfidând neutralitatea la care este chemat ca Preşedinte al Republicii, lovind în PDL şi în noul PNL, în candidatul Klaus Iohannis şi în orice om de dreapta care a avut îndrăzneala să-i spună, în public sau în privat, că mizează pe o calamitate politică, Băsescu s-a transformat inconştient în unul dintre cei mai eficienţi agenţi electorali ai lui Ponta Victor şi PSD.

Dreapta românească este făcută KO de fostul ei ”guru”, care o calcă în picioare dansând la braţ cu Duduia a cărei singură viziune despre liberalism pare a se concentra în beneficiul libertăţii care îţi permite să cumperi genţi de lux ”Louis Vuitton” şi să te afişezi cu ele când mergi în vizită la popor, ca să te vadă prostimea şi să se minuneze. Mulţumită lui Băsescu Traian, electoratul de dreapta rămâne confuz şi scârbit, probabil fiind ispitit de gândul că nu mai merită să meargă la vot. Criza dreptei româneşti, la care Băsescu Traian contribuie cu îndârjire şi fără scrupule, poate să degenereze într-o criză a democraţiei româneşti. Nici nu vreau să-mi imaginez cât de gravă ar fi situaţia politică într-o Românie condusă de un Preşedinte şi de un partid care nu au Opoziţie nici în Parlament şi nici în societatea civilă!

Acţiunile lui Băsescu nu sunt în apărarea democraţiei şi nici în slujba electoratului. Dimpotrivă, sunt expresia disperării şi inconştienţei unui om care a ajuns să mizeze atât viitorul politic personal, cât şi mult mai grav, viitorul unei naţiuni pe fustele, cizmuliţele şi genţile de lux ale Duduii.

Mâncând probabil floricele, candidatul Ponta Victor stă calm, rânjeşte elegant şi este tot mai sigur pe victorie. Are argumentele lui să simtă aşa. Totuşi, bine ar fi ca Ponta Victor să înţeleagă faptul că victoria pe care probabil o va obţine – dacă nu apar noi surprize din laboratoarele băsesciene – va fi una facilă, urâtă, mediocră. Ponta Victor nu a vorbit românilor, în această campanie electorală, despre ce va face el în mod concret ca Preşedinte al Republicii. Electoratul nu cunoaşte limpede viziunea lui Ponta Victor despre activitatea lui ca Preşedinte al Republicii.

Nu este foarte clar dacă se va opune invaziei economice a Federaţiei Ruse în România. Nu ştim dacă va continua sau nu politica lui Băsescu de sprijinire a exploatării de la Roşia Montana. Nu ne-a spus dacă va susţine sau nu exploatarea gazelor de şist, în calitate de Preşedinte. Nu ştim dacă îşi va asuma cu adevărat o reformă a Justiţiei pentru a o salva din îmbrăţişarea mortală a politicului. Nu cunoaştem cum doreşte să colaboreze cu Parlamentul şi Guvernul în stoparea fraudării fondurilor europene şi a banilor publici de către baronii partidelor şi marile companii abonate la contracte ”de partid” cu statul. Nu ştim ce fel de politică externă doreşte să promoveze în relaţia cu China, de ai cărei bani deja se bucură în calitate de prim-ministru, uitând însă că sunt bani veniţi de la un regim comunist.

Lista poate fi completată cu multe alte chestiuni de interes naţional. Faptul că ştim sau  nu ştim dacă Ponta a fost ofiţer SIE este derizoriu în comparaţie cu faptul că nu prea ştim ce va face Ponta Victor ca Preşedinte al Republicii. Vom afla, probabil, din iarnă. 

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale 2014 ne oferă un spectacol grotesc populat de ”nenici”, ”madame”, ”mâncători de floricele” şi tot felul de ”rude-paparude”. Dacă nu mi-ar fi milă de copiii mei, de naţiunea română şi de mine, că trebuie să trăim conduşi de aceşti bolnavi, aş avea toate motivele să mă bucur, ca monarhist, de falimentul Republicii. Însă nu mă bucur, căci suntem martori nu doar la falimentul unei forme de guvernare instaurată de tancurile sovietice, ci mai ales la dezagregarea democraţiei româneşti. Dincolo de graniţa unde am ajuns începe haosul…

Ioana Lupea: I-au condamnat pe toţi la moarte 

Toţi candidaţii cu şanse să câştige mandatul de preşedinte, fără excepţie, se adresează clasei mijlocii, dacă nu chiar celor din clasa de sus, cu resurse sociale şi capital. Şi asta în condiţiile în care prima demonstraţie făcută de criza economică este că bunăstrarea unui om nu se revarsă asupra întregii societăţi. Cel mai adaptat să supravieţuiască!

Prezidenţiabilii înţeleg justiţia socială invers şi promit dreptate celor care au dar îi învinovăţesc pe cei care nu au că din cauza lor nu au mai mult, cum a remarcat un mai tânăr prieten care mi-a atras atenţia asupra unei noi scrisori care a făcut vâlvă pe reţelele sociale. Scrisoarea preluată şi de presa centrală  este semnată de un antreprenor care se plânge de povara taxelor şi impozitelor, şi  ilustrează perfect acest nou înţeles al solidarităţii sociale, cu cei care au.

Există un consens implicit între candidaţi cu privire la explotarea resurselor şi privatizare, inclusive în domeniile vitale precum sănătatea şi educaţia prin implementarea principiul finanţarea urmează elevul/pacientul, una dintre cele mai perfide acoperiri pentru transferul banilor publici către mediul privat, adică de la toţi la cei care au deja resurse. Cu alte cuvinte, orice ar vota cel care nu are, votul se va întoarce mai devreme sau mai târziu împotriva lui.

Statisticile seci decriu o societate inegalitară şi primitivă în care cei mai vulnerabili social decât noi sunt marginalizaţi, izolaţi şi revictimizaţi. Un copil care se naşte în sărăcie are 99% şanse să moară în sărăcie. Doar 2% dintre copii născuţi la ţară mai ajung la universitate. Nu vor să muncească, acuză umplînd spaţiul public cu lamentaţiile ei clasa mijlocie, ignorând suveran faptul că munca nu mai garantează satisfacerea nevoilor de bază. Unul din cinci angajaţi, adică 19% din adulţii care au un loc de muncă,  nu câştigă suficient pentru a-şi acoperi cheltuielile lunare, situaţia din ţara noastră fiind cea mai gravă din UE, arată un raport al Comisiei Europene, publicat la începutul acestui an.

Opt minori din o sută traiesc la nivelul de “sărăcie severă”, cu mai puţin de 15 lei pe zi, potrivit UNICEF, care a mai identificat, ca probleme ale copiilor şi adolescenţilor, excluziunea socială şi de la serviciile de educaţie şi sănătate.  Femeile constituie o categorie grav afectată de sărăcie şi de violenţă domestică şi sexuală.  Un studiu publicat de Agenţia pentru Drepturi Fundamentale (FRA) privind violenţa împotriva femeilor în ţările UE arată că în România 30% dintre femei sunt victime ale violenţei de gen la un moment dat în viaţă. Zeci de mii de copii, tineri şi adulţi care trăiesc în centrele de plasament şi reabilitare sau în marile azile psihiatice sunt trataţi ca suboameni fără niciun drept.  Fimul După dealuri al lui Cristian Mungiu este  cea mai bună ilustrare a realităţii că societatea românească tinde să-i elimine pe cei slabi şi e recomandat spre vizionare tuturor candidaţilor la preşedinţie.

Marginalizarea celor slabi pare să fie şi mesajul implicit al celui mai radical program lansat în această campanie electorală, cel al Monicăi Macovei care, dacă ar fi aplicat, ar traduce în realitate principiul darwinist al supravieţuirii celui mai adaptat. Iar în lumea modernă cel mai adaptat este deţinătorul de resurse.

Monica Macovei şi nu Elena Udrea va fi beneficiara urii sădite de Traian Băsescu în societate. A angajaţilor din privat împotriva celor de stat şi a angajaţilor împotriva celor care nu au un loc de muncă, a pensionarilor la termen împotriva celor fără stagiu complet de cotizare şi a pensionarilor sociali, a clasei mijlocii împotriva clasei de jos, a celor bogaţi care vor să fie şi mai bogaţi dar nu sunt din cauza politicilor publice bazate pe principiul solidarităţii sociale. Din fericire, chiar dacă ar cîştiga alegerile, posibilitate ce nu poate fi exclusă ci dimpotrivă, Constituţia face imposibil  de aplicat programul.

Nu doar semnul solidarităţii sociale a fost inversat, ci şi conceptul statului de drept a fost resemnificat prin reducerea lui la anticorupţie. Statul de drept înseamnă şi respectarea drepturilor omului, pe care toţi candidaţii şi în special Monica Macovei, le aruncă la coşul de gunoi. Primul articol din Declaraţia universală a drepturilor omului spune că toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi şi că, înzestrate cu raţiune şi conştiinţă, ele trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii. Or numai despre fraternitate nu vorbesc candidaţii, nici măcar cel care pretinde în afişe că uneşte.

Vasile Ernu: Portrete de candidaţi (I). Monica Macovei: Program „împotriva” sărăciei. Pogrom împotriva săracilor

Nu urmăresc dezbaterile TV, sunt pe drumuri, nu am suficient timp, însă apuc să mă informez destul cît să-mi formez o opinie despre candidaţii la Preşedinţie. Mai multă lume mi-a zis să citesc programul Monicăi Macovei. L-am citit. Le voi citi pe toate. Le voi comenta. Deci, să începem cu Monica Macovei.

S-a trezit domnul Tismăneanu, veşnicul apărător al puterii. De ce folosesc cuvîntul “pogrom”. Nu a citit mai departe, s-a blocat la titlu. Vrea să-mi cer scuze. Îi amintesc că domnia sa a folosit termenul “pogrom” în legătura cu protestele din ianuarie 2012 şi cu mineriada din 1990. În 2012 Vladimir Tismăneanu scria despre protestatarii din Piaţa Universităţii: „Pegra nu se mobilizează de la sine. Niciun pogrom în istorie nu a avut loc în chip cu desăvârşire spontan.“ 

Poate trebuia să pun ghilimele. Dar nu ne deranjează violenţa programului unui posibil viitor Preşedinte ci un cuvînt care mi se pare evident că se referă la violenţa ideologică şi sistemică îndreptată împotriva marii părţi a cetăţenilor acestei ţări. Şi eu şi domnul Tismăneanu cînd folosim acest cuvînt e clar că ne referim la lucruri diferite şi cu siguranţă  nu la masacrele din Odessa, Chişinău sau Iaşi. Astăzi altfel se procedează.  Putem face schimb de scuze: el de două ori, eu odată. Dar fireşte că e mult mai uşor să aperi un fost coleg de partid, un fost ministru şi un europarlamentar plătit regeşte din banii publici, care vine cu un program iresponsabil la preşedinţie, de o violenţă rară, decît să-i aperi  pe amărîţii care nu mai au drept “la o masă”.

Pentru apărătorii doamnei Monica Macovei. 

1. Cred că puţine texte au trezit atîtea comentarii în mediul online: ambele baricade au fost foarte implicate. Unele cu argumente, altele fără. Am o vagă senzaţie că am adus involuntar un mare serviciu  doamnei Monica Macovei

2. Monica Macovei nu este o marginală & alternativă & independentă ci face parte din nucleul dur al puterii: fost membru al PCR, procuror înainte şi după 89, parlamentar, ministru, europarlamentar.

foto – ziarulfaclia.ro

Nu judec, nu condamn, doar constat. 

3.Discursul dumneaei nu este marginal sau diferit ci unul mainstream, regăsit la toţi candidaţii. Ele sunt doar ambalate diferit. Voi demonstra în următoare perioadă acest lucru. Marginalitatea ei vine doar din faptul că are o concurenţă mai puternică financiară şi organizaţională (nu are partid şi bani suficienţi).  

4. De ce am început cu Monica Macovei? A fost primul program pe care l-am citit şi mi s-a părut cel mai violent prin comparaţie cu celelalte.

5. În elementele cheie, esenţiale, cele care contează cu adevărat, se pare ca există o armonie şi o consensualitate a candidaţilor îngrijorătoare: deci un “pogrom” unanim. Voi reveni în următoarele texte cu explicaţii mai ample.

La europarlamentare dumneaei zicea: „Program împotriva sărăciei”. Frumos. Acum, în programul său prezidenţial zice, în esenţă, ceva din zona extremei drepte conservatoare care poate fi redus la o frază: Pogrom împotriva săracilor, educaţiei, sănătăţi, culturii. Ce spune în esenţă Monica Macovei în al său Decalog?

Cultură? Intelectualilor enervanţi de naivi, rupţi de realitate şi pe alocuri foarte oportunişti, le spune că le va închide accesul la bani publici: adio ICR, Minister al Culturii, teatru şi operă de stat, festivaluri, burse, uniuni etc.; susţinătorilor Liiceanu & Tismăneanu & co. le spune să meargă să-şi facă rost de bani nu de la stat, ci de la mogulii care încă sînt în libertate:

„Mecenat: Statul nu trebuie şi nu poate să se ocupe de toate. Meritul şi talentul în domeniul artelor şi literelor au fost mereu sprijinite de oamenii bogaţi şi de întreprinderile private. Voi promova ideea mecenatului, cu scutiri ample de impozite pentru privaţii şi întreprinderile care finanţează creaţia şi premiază meritul.”

Oare ce spun intelectualii cu papion care erau oripilaţi acum o vară de ce i se întîmpla ICR-ului & Patapievici?

Educaţie? Tinerilor „hipsteri” care o susţin frenetic prin cluburi selecte, „justiţiarilor” de pe terasele amărîte şi „sectei” de pe Facebook le spune: adio accesului la educaţie gratuită; ai bani – ok, nu ai bani – la muncă necalificată:

„Piaţa trebuie să decidă care universităţi sunt viabile. Statul poate completa finanţarea universităţilor performante, pentru a le spori competitivitatea şi prestigiul internaţional.”

Inconştienţă totală. Să încerce să spună aşa ceva în Germania, Franţa sau Anglia…

Sănătate? Celor fără bani, adică majorităţii populaţiei acestei ţări, le spune: nu veţi mai avea acces la servicii publice gratuite. Săntatea este un lux doar pentru cei bogaţi. Concluzie: trebuie urgent PRIVATIZATĂ. Înfricoşător. Pentru o ţară ca România asta ar fi cea mai mare catastrofă. Ne poate da doamna Macovei măcar UN exemplu de privatizare totală a sistemului de sănătate din spaţiul UE? 

Solidaritate? Doar legea junglei funcţionează: cei slabi să moară, cei tari să învingă:

„Solidaritate: Nu există prânz gratis: o falsă ieftinire acoperă o scumpire reală, orice cadou electoral se plăteşte mai scump decât merită. Ajutoarele unora sunt plătite prin munca altora. Cei care beneficiază de ajutoare trebuie să dea ceva în schimb comunităţii, dacă sunt apţi de muncă.”

Despre serviciile de asistenţă socială şi şomaj nici nu poate fi vorba: sînt o molimă şi trebuie distrusă orice fărîmă de solidaritate. Să spui aşa ceva într-o Românie săracă, polarizată, destrămată, fragmentată însemnă fie să fii inconştient, fie cinic, însă cu siguranţă iresponsabil.

Citesc şi mă apucă un sentiment de teamă şi cutremur. Decalogul continuă cu binecunoscutele: „privatizare a statului” şi bani mai mulţi la armată&structuri de forţă. Citind decalogul Monicăi Macovei pur şi simplu m-am îngrozit. Avem un amestec propagandistic nemaiîntâlnit la noi la acest nivel, care nu ţine cont de nicio realitate din această ţară. Avem un cocktail politic exploziv şi periculos: un amestec de conservatorism feroce, cu neoliberalism & libertarianism cinic, presurat pe ici pe colo cu creştinism & naţionalism, totul ambalat în mantia justiţiarului fundamentalist.

Ce zic alţii

Se pare că nu doar pe mine m-a uimit iresponsabilitatea şi cinismul acestui program. O să citez din cîţiva oameni, mai degrabă liberali decît de stînga, care simpatizau cu Monica Macovei, dar care au citit atent şi ei acest Decalog şi s-au „minunat”.

Dani Sandu: „Mă bucur mult că există oameni care nu aveau nicio dorinţă de implicare politică şi care au fost totuşi mobilizaţi de doamna Macovei. Mulţi îmi sunt chiar prieteni şi i-am felicitat. Totuşi, mi-e groază să cred că ar putea lua ce scrie în programul domniei sale drept normal şi corect.

Învăţământ superior privat, sistem de sănătate total privat, abolirea ajutoarelor sociale, abolirea finanţării de la stat pentru cultură, program major de investiţii în Armată, declaraţiile ei despre riscurile de securitate aduse de maghiarii din România şi multe multe multe alte tâmpenii la care şi câţiva oameni din Tea Party poate s-ar gândi de două ori.“

Victoria Stoiciu: „Monica Macovei mă sperie – pentru că spre deosebire de gargaragiii din politica românească, o suspectez ca ea chiar crede în ceea ce spune. Şi spune lucruri monstruoase, cum ar fi acela ca nu dă doi bani pe solidaritate. Sau pe drepturi sociale. Şi că în cea mai bună dintre toate lumile posibile imaginate de Monica Macovei, omul pentru om e lup. NU, mulţumesc!”

Sorin Cucerai: „«Proprietate: Proprietatea e sfântă.» Păi şi-atunci de ce s-o confiscăm? Lăsând la o parte contradicţia asta, nu, proprietatea nu e sfântă deloc. Proprietatea este o formă de putere; iar puterea economică se transformă foarte uşor în putere politică. Dacă nu mă credeţi, întrebaţi orice om bogat, orice proprietar de firmă medie sau mare, orice top manager dintr-o corporaţie. De la un anumit nivel, proprietatea trebuie privită cu suspiciune, pentru că tinde să distorsioneze concurenţa dintre firme şi, în plan politic, să altereze calitatea democraţiei.”

Şi am ales opiniile cele mai reţinute.

Şi despre „statul de drept”.

Înainte eram convins că Monica Macovei nu are habar ce înseamnă politică. Competenţa politică nu are legătură cu numărul de şcoli&doctorate terminate, care te pot ajuta, dar nu sînt un garant. Competenţa politică nu are nimic nici cu viaţa austeră pe care o duci şi nici cu fanatismul sau convingerile sincere în nişte idei. Ai nevoie de convingeri, dar nu e suficient.  Monica Macovei nu se intersectează cu spaţiul politic, ci doar spaţiul politic se intersectează cu Monica Macovei, ceea ce e altceva. Acum însă, sînt tot mai convins că ea nu are mare habar nici măcar ce semnifică justiţia, ce însemnă statul de drept etc., domenii care au consacrat-o.

Nu am văzut emisiunea deja faimoasă. Dar cineva a văzut-o şi a povestit. Observaţii pertinente şi semnificative. Să-l ascultăm pe  Dinu Adam, un om echilibrat, cu o minte foarte pătrunzătoare.

„Cine n-a apucat (măcar ca mine, din întîmplare) să urmărească interviul d-nei Monica Macovei la emisiunea lui Teo Trandafir nu-şi poate da seama ce-a pierdut. Cu o seninătate dezarmantă, candidata la preşedinţie a depănat niscai amintiri despre eroica sa activitate în Kosovo, imediat după război, în calitate de misionar OSCE.

Sper că n-am înţeles eu bine, întrucît ce am înţeles m-a lăsat cu gura căscată. De exemplu:

– a povestit suav cum umbla din casă în casă şi căuta oameni pe care să-i facă procurori şi judecători, că nu erau (!);

– şi-a mai amintit şi cum îşi distribuiau roluri (astă-seară, tu eşti procuror, eu judecător, alălalt avocat), constituindu-se într-un soi de tribunale sui generis, ca să condamne diferite delicte prin satele albaneze;

– în fine, pentru că maşina era oficială şi nu era controlată, s-a lăudat cum a transportat în portbagaj sîrbi către Grecia sau Macedonia, ca să nu-i împuşte albanezii.

Detaşarea cu care relata aceste abuzuri justiţiare (poate pentru că ilegalitatea lor s-o fi prescris) a făcut-o pînă şi pe Teo Trandafir (care a auzit, totuşi, multe enormităţi debitate la televizor) să observe, la un moment dat: cam rudimentar!

Oricum a fost o revelaţie: am înţeles, în fine, şi eu de ce această doamnă se închipuie exclusivă gestionară a dreptăţii naţionale, pe principiul «fiat Macovei, pereat mundus», ceea ce-n traducere liberă ar însemna: dacă o ai pe Monica Macovei, nu mai e nevoie de lege.” – QED.

În următoarea perioadă vom reveni cu opinii şi despre ceilaţi candidaţi. Dar Monica Macovei este poate cea mai mare dezamăgire de pînă acum. De la mine are un NU irevocabil.

• Dorin Tudoran: Să ridice mâna toți cei care cred că:

• președintele Traian Băsescu, atunci când vorbea despre candidați cu “probleme de CV”, nu știa de câtă vreme se strângeau semnături pentru candidatura directorului SIE, Teodor Meleșcanu;
• strângerea semnăturilor pentru un director SIE încă în funcție și care nu își anunțase candidatura a fost legală sau măcar OK;
• președintele Traian Băsescu știa de semnăturile strânse pentru directorul SIE, dar nu știa că Robert Turcescu era ofițer acoperit;
• a fost o simplă coincidență că mărturisirea neașteptată a lui Robert Turcescu s-a produs în același interval de timp cu demisia neașteptată a lui Teodor Meleșcanu;
• a fost mai important autodenunțul lui Robert Turcescu (ofițer acoperit) decât deconspirarea lui Teodor Meleșcanu drept “candidat acoperit”;
• a fost o simplă coincidență că, la scurtă vreme după intrarea în civilie, Robert Turcescu vedea “în zațul cafelei” că Teodor Meleșcanu va candida la președiniție;
• Teodor Meleșcanu nu ne ia drept idioți, atunci când afirmă: “Eu nu mi-am anunţat intenţia de a candida, eu am fost solicitat să candidez de foarte multe grupuri din cadrul societăţii civile”;
• anuțând “Va veni vremea când voi spune tot ce știu”, președintele Traian Băsescu se angaja să spună tot ce știe și despre el însuși;
• că m-am înșelat când, în scrisoarea deschisă adresată la 26 octombrie 2010 (aici) dlui Mark Gitenstein, pe atunci ambasador al SUA în România, consideram că fusese prea generos în a caracteriza serviciile de informații românești drept “apolitice” (neimplicate în jocul politic):

“Hărțuielile politice din România poartă amprentele serviciilor de informații. Rolul unor asemenea servicii a fost capital  în decembrie 1989, când revolta oamenilor a fost manipulată și un proces care ar fi trebuit să devină unul revoluționar a fost deturnat într-o acțiune tipică de preluare a puterii din interiorul puterii. Servicii din cadrul armatei și Securității au jucat atunci un rol cheie în acea manipulare. Ce a început atunci continuă să fie desăvârșit azi. Și nu doar de o formațiune politică ori alta. Și nu doar de câțiva politicieni.

Importanța amestecului acestor servicii în sfera politicului este dovedită de competiția acerbă în care se află actorii politici pentru a-și asigura mai întâi sprijinul și mai apoi controlul asupra acestor servicii în preajma și după consumarea alegerilor. Toate conducerile post-decembriste ale României s-au folosit în acest chip de serviciile de informații și toate au sfârșit prin a fi folosite, într-o măsură sau alta, de acestea din urmă.”

• știu de ce a fost “lăsat la vatră” Dan Grigore Adamescu – din arest preventiv, (arestul Poliției Capitalei) în arest la domiciliu;
• își amintesc cine l-a numit pe Dan Grigore Adamescu “miliardarul lui Băsescu”;
• știu dacă firma de avocatură la care lucrează dl Mark Gitenstein, Mayer Brown, mai este ori nu dispusă să reprezinte astăzi interesele dlui Dan Grigore Adamescu (aici);
• după alegerile prezidențiale din acest an, România are fie și cea mai mică șansă de a avea doi civili la palatele Cotroceni și Victoria; presa independentă poate ieși din coma independent indusă care a făcut-o dependentă de lipsa de independență, iar societățile pe acțiuni SRI și SIE nu se vor mai prezenta drept “societatea civilă”, acceptând, în sfârșit, ca un semn al “reconcilierii naționale”, diferența între “civilie” și “societate civilă”.
• știu pe banii cui joacă astăzi la cazinourile din Monte Carlo și Londra fostul general Victor Atanasie Stănculescu și cum de reușește el să folosească în asemenea locuri lei românești:

“Stănculescu: De ce să nu merg în cazinou? Am fost și la Monte Carlo la cazinou, am fost și la Londra. Ultima dată am fost ieri după amiază. Mă deconectez de viață și de televiziunile care te sufocă câteodată.

Reporter: Cât caștigați?

Stănculescu: Sume mici, nu am câștigat mai mult de 300 de lei.

Reporter: Ați pierdut sume mari?

Stanculescu: Nu, n-am pierdut niciodată.”  (aici)

Mă opresc aici și încep să număr mâinile ridicate.

Hai, curaj!, că n-o fi dat poliartrita reumatoidă peste toată lumea. Asta ar fi o coincidență mai mare chiar decât unele dintre cele menționate mai sus.

Godot, desecretizatorul național și vulnerabilitățile statului numit, pe nedrept, de drept

Ieri, președintele Traian Băsescu ne-a spus, în sfârșit, numele candidatului care a fost ofițer acoperit în cadrul SIE, loc de muncă pe care fostul ofițer nu l-a indicat în niciuna dintre atât de flexibilele variante ale CV-ului său.

Domnul Băsescu a venit cu Godot în brațe, l-a pus pe masă și ne-a spus: “Nu-l mai așteptați, fiindcă l-am adus. Uite-l aici. Fraierul ăla de Beckett n-a știut unde să-l caute. Ha! Ha! Ha!”

Președintele ne-a mai spus că etapele matrapazlâcului au “vulnerabilizat un serviciu, au evitat CSAT și totul pentru ca Ponta, în înțelegere cu Meleșcanu, să acopere trecutul lui Ponta.”

Dacă așa stau lucrurile, Monica Macovei are dreptate cerându-i lui Victor Ponta să demisioneze din funcția de premier și să își retragă candidatura pentru Cotroceni.

Dacă așa stau lucrurile, Traian Băsescu are dreptate. Și apoi, știe ce spune – se pricepe foarte bine la vulnerabilizări.

Iată ce declara în 2009 – singur și nesilit de nimeni – președintele Băsescu, luptându-se cu fosta  sa purtătoare de cuvânt, Adriana Săftoiu:

“Cel mai urât lucru este, după ce te-a luat cineva dintr-un purtător de cuvânt, te-a facut ministru – consilier prezidențial este rang de ministru -, ți-a poftit suflețelul să-ți fie soțul șef de serviciu secret, ți l-a făcut președintele șef de serviciu secret…”

Există dovadă mai mare de iresponsabilitate decât a numi șefi de servicii secrete pe criteriul așa i-a poftit suflețelul soției celuinumit?

Există dovadă mai mare de cinism și că nu dai nici doi bani pe statul de drept decât să povestești într-o emisiune televizată o asemenea ispravă?

Poți vulnerabiliza mai profund serviciile secrete ale unei țări decât să  numești directorii lor pe asemenea criterii?

Amuzându-se, în așteptarea desecretizării de ieri, Elena Udrea spunea acum vreo săptămână, într-o emisiune de televiziune, că fostul ofițer candidat la președinție e de la SIE:

“E de la SIE. Domnul Meleșcanu îl cunoaște. De unde știu? Am presupus. Sau am citit din presă, nu mai țin minte.”

Nu mai ține minte…? Asta chiar e de necrezut – Elena Udrea are nevoie de lecitină!

Președintele Băsescu declara, tot ieri, că o suține pe Elena Udrea, “fiindcă nu minte”.

După câte știu, în acest moment Elena Udrea nu ocupă nicio funcție care să-i dea dreptul de a avea acces la informația prezentată aseară de președinte. Atunci, de unde știa cam tot ce am aflat — mai apoi — de la președinte?

Dacă a aflat de la președintele Băsescu, susținerea candidaturii Elenei Udrea în acest fel ar constitui un act de vulnerabilizare a unui serviciu secret.

Dacă nu de la președinte a aflat, Elena Udrea vulnerabilizează și ce mai era nevulnerabil din credibilitatea președintelui.

Oricum ar sta lucrurile, se pare că trebuie să acceptăm că e musai ca Elena Udrea să ajungă la Cotroceni.

Așa cum am scris atunci, în 2012 rechizitoriul parlamentarilor care doreau îndepărtarea președintelui Băsescu era foarte subțirel. Dar în 2009, mărturisirea făcută de președinte ar fi trebuit să-i facă pe toți apărătorii statului de drept să ceară demisia președintelui.

Nimeni nu a făcut-o. Dacă nu mă trădează memoria, nici măcar Monica Macovei. Ce să mai zic de profesorii de stat de drept din presa pro-președinte?

Probabil că toată lumea o aștepta pe Elena Udrea să se martirizeze.

Nu s-a.

Așa că nimeni – y compris Monica Macovei & bronzurile societății civile – nu va avea de ce să se mire că, din decembrie, Elena Udrea se va martiriza, de la Palatul Crotroceni, în lupta cu devulnerabilizarea tuturor serviciilor; inclusiv devulnerabilizarea serviciilor pentru deservirea populației.

Acesta nu este un stat de drept. Este un stat (de drept) penal. Și trebuie tratat ca atare.

Fripturistul Ponta și pointillismul prezidențial

Dezbrăcarea publică a premierului de către președinte dovedește cât de profund și-a însușit Traian Băsescu tehnica de luptă numită pointillism, pe când era un civil iubitor de artă, bătând muzeele din Anvers în căutare de pereți dubli pentru nave românești și fredonând melancolic Dintre sute de catarge…

Ca să n-avem vorbe:

“POINTILLÍSM s. n. Tehnică picturală care constă în descompunerea petei de culoare în puncte și liniuțe de culori pure, ca un mozaic, din al căror amestec optic rezultă tonul dorit; școală de pictură modernă care folosește acest procedeu. [Pr.: poantilsm. – Var.: poantilísm s. n.] – Din fr. pointillisme. “

Obișnuit să șteargă puntea Biruinței cu bucătari acoperiți nu doar de șorț, precum George Pădure, președintele — care mai întâi a înghițiat broasca prim-ministerială Victor-Viorel Ponta (PhD.) iar alaltăieri l-a ridicat pe premier la condiția de “ofițer acoperit” — îl degradează azi pe candidatul Ponta și-l trimite în tristă civilie, cu gradul pe care l-a avut întotdeauna – “doar un fripturist care s-a băgat și el în SIE ca să meargă la niște seminarii pe afară, nu a avut nicio misiune.”

Pe cale de consecință, putem înțelege că Victor Ponta nu a fost racolat de generalul SIE Cornel Biriș, ci de amiralul de contrainformații Grigore Vasiliu-Birlic, acel Canaris al românilor; Ponta nu a spionat-o pe Carla del Ponte, fost procuror anti-Mafia și fost Procuror-șef al Tribunalului Penal pentru fosta Iugoslavie, ci pe producătorul de film Carlo Ponti, pentru a afla secrete despre viața soției acestuia, Sophia Loren, secrete cu care PSD-ul să o șantajeze pe Elena Udrea, când va dori Traian Băsescu să o facă președinte cu numele de cod “La ciociara”. De-asta ne și spunea Elena Udrea (căreia președintele nu-i șoptește informații secrete) că Victor Ponta nu a fost Agentul 007, ci Agentul 000.

Dacă tot e pe dezbrăcatul candidaților “în public”, poate ne spune SRI cum a fost convins primul candidat PMP – eșuat în candidat independent – Cristian Diaconescu, să o lase baltă și să se întoarcă la Elena Udrea în chip de Gianni Morandi (In ginocchio da te), penitență care a determinat-o pe Elena Udrea să informeze poporul că dl Diaconescu “dovedește că este un adevărat om de stat.”

La așa stat de drept, așa oameni de stat în genunchi! Mai tot politicianul român – incompatibil cu verticalitatea și adus în patru labe – devine un Everest local.

Totuși: de ce nu poate un PhD-ist să fie, simultan, și ofițer acoperit SIE, și fripturist? Păi, atunci în ce arte și meserii și-a luat Ponta doctoratul? Cum de l-a luat drept “ofițer acoperit” pe acest Pinocchio un om cu experiența de viață a dlui Băsescu, om care nu se descoperă nici când intră în biserica din Murfatlar la braț cu Robert Turcescu?

Evident că președintele nu a venit cu bomba taman acum, pentru a spulbera din calea Elenei Udrea un candidat (ba chiar doi, că și dom’ Teo e candidat și știe prea multe). Doar de aceea a și spus dl Președinte, la 17 septembrie,“Nu aș veni cu cumpletări acum, am și eu ooarecare planificare”.

Oarecare?

foto: www.romaniatv.net

Domnul președinte o susține pe Elena Udrea “fiindcă nu minte”. Evident că nu minte. N-are nevoie. Are cine minți pentru ea.

Elena Udrea e bună de președinte și pentru că “are și puțin naționalism”.

Dar ce n-are Elena Udrea? Cu Mercedes 550, cu gentuțe Vuitton, sutiene Victoria’s Secret (arătate alegătorilor) și pantofiori Prada, e singura care poate striga peste gardul de la Curtici – “Băăă! Să vă intre în cap: Trianon ori ba, Pleșcoiul e al nostru!”

Doar cocălarul ăla de Iohannis trebuie belit că merge în BMW, ba mai și vorbește la telefon, în germană!, cu prietenii săi nemțălăi. Adică, să-și piardă timpul (devenit atât de prețios în campania electorală) băieții de la servicii ca să traducă pentru dl Băsescu, dna Udrea și alte părți dezinteresate cât de incompatibil e Iohannis cu firul scurt de la Cotroceni?

Abia mă lepădasem de orice rămășiță de băsism, când președintele aproape că mă citează în stil Ponta. Om sunt și eu, așa că mă laud cu ce a zis președintele (“E în fibra oricărui serviciu să își extindă capacitatea de a controla cât mai mult.”/… / ”serviciile au devenit extrem de puternice și performante și tentația oricărui serviciu e să acapareze cât mai mult control și influență”) și cu ce spuneam eu (aici) sau spre finalul textului de aici.

Poate că spusele președintelui despre setea de putere politică a serviciile române îl dezamăgesc pe fostul amabasador american la București, Mark Gitenstein, care declarase serviciile cu pricina drept apolitice, neimplicate în jocurile de putere. Dar asta e: președintelui Băsescu pielea îi este mai aproape decât cămașa. Că român e și el. Și vigilent cât cuprinde. Chiar și cel mai apropiat prieten al său, Platon, trebuie să accepte supremația adevărului.

Ce-mi place la președinte este că, plecând, nu trage după el fața de masă – cum fac niște mahmuriți de la Curtea Constituțională Golden Blitz – și nu o lasă pe cea care îi va urma fără obiectul muncii:

“imediat după alegeri să se găsească o formulă prin care serviciile să fie ceea ce trebuie să fie, instrumente pentru adoptarea deciziilor politice corecte și nu cumva să ajungem la situația în care serviciile să poată controla un guvern, o comisie”. 

Dacă mi se permite: înțelesesem, de la domnul Președinte, că s-a și ajuns în această situație, nu? Și asta, chiar în timpul deceniului Băsescu.

Dacă nu, atunci ce caută Ilie Sârbu prin birourile DNA, că pe Viorel Hrebenciuc l-a găsit de mult? Mult e SIE și frumoasă limba ce-o vorbim.

Acum se modifică schimbarea și aflăm că nu, încă nu s-a ajuns? Abia de la 1 decembrie, dacă, Doamne ferește, Elena Udrea n-ajunge la Cotroceni? OK.

Cum rămâne, totuși, cu sloganul electoral dăruit moștenitoarei Elena Udrea: “Iliescu a protejat sistemul, Constantinescu a fost înfrânt, eu am îngenuncheat sistemul.”?

Aha! Pricep: președintele Traian Băsescu a îngenuncheat sistemul.

Președintele Elena Udrea va tăia capul sistemului îngenuncheat.

Președintele Monica Macovei, nu – nici în ruptul capului.

Președintele Klaus Iohannis va profita că sistemul e îngenuncheat, se va sui călare pe el, îi va da pinteni prusaci, nu înainte de a-l pune să mănânce din tava cu jăratic daco-roman: “Întremează-te, gloabă, că avem de pus la pământ statul de drept construit de Băsescu!”

Există vreo editură – dar, așa, una de Nobel – interesată să publice volumele de basme ale acestui Traian Ispirescu?

Sunt gata să scriu Prefața; Postfața a fost publicată de multă vreme.

Potera electorală

“Conștientizând” (a înțelege sună cheap) că România este o țară în tranziție, unde sunt binevenite toate experimentele (“democrație originală”, “președinți pentru liniștea noastră”, “președinți-jucători”, “stat de drept pe brânci sau în ofsaid” etc.), Rolex România a lansat prima linie de cătușe produsă vreodată de firma elvețiană, la sugestia prietenului Certocrației, “PăduchelePleșuv”.

Foarte căutate sunt modelele Hrebenciuc, Sârbu și Adam. Și mai căutat este modelul Cocoș, dar acesta este, deocamdată, de negăsit – se pare că lucrează pentru granzii de la Vacheron Constantin.

Hrebenciuc e bătut în diamante. Adam e bătut în cap. Sârbu e bătut la cap de baroni să-l acopere în cursa electorală pe recent-dezvelitul Victor Ponta.

Ce impresionează la Hrebenciuc e cum vorbește la telefonul de aur roz. LaSârbu e de apreciat cum îi calcă el pe unii și pe alții pe cap, fiindcă îl bate la cap Hrebenciuc.

Totuși, pentru scriitorii români – care, orice ar face, nu reușesc să devină multimilionari în Euro – cel mai interesant ar trebui să fie Adam.

Acest model s-a îmbogățit scriind cărți! Păi, vedeți că se poate și fără Nobel?

Modelele imperiale Paul & Lia par a se fi procopsit citind cărțile modeluluiAdam.

Modelul Pescariu vine cu o cheiță în formă de rachetă de tenis. Cum întorci cheița în broască, se aude vocea lui Toma Caragiu: “Că așa e în tenis – Ghem. Set. Meci.”

“The top of the line” sunt Duicu & Vlasov, modele folosite exclusiv pentru “arestul la vilă.”

În funcție de cât ai ciugulit, cât ai împărțit cu alții și, mai ales, cât mai ai în conturile din România, primești modelul potrivit, în locul potrivit – arestul poliției, arest la domiciliu sau arest în vilă.

Dacă ai avut noroc și ți-a șoptit o păsărică, la timp, că se lasă cu săltări, ești bun de modelul Dubai, ediția specială – unde nicio grijă n-ai.

Să fie într-un ceas bun! E bine că a venit, în sfârșit, și rândul unor barosani.

Totuși, statul ăsta de drept — care, între alegeri, se mulțumește cu plevușca, însă, în prag de alegeri, se îndrăgostește, brusc, de prădători “cu adevărat performanți” — mi se pare chiar mai original decât democrația din care se trage.

Seamănă cu un om care se trage, se tot trage din maimuță, dar până acum nu a reușit să se tragă cu totul.

Este o evoluție darwinistă care oferă nu doar motive de ceva speranțe, dar și un gen de confuzie de felul aceleia care există, pentru unii, între sensurile acronimului DNA în română vs. engleză.

Să vedem cu ce ne alegem, după ce potera electorală va fi rechemată în barăcile constituționale. Deocamdată, trebuie să alegem.

Admirând elanul dovedit de potera electorală, mă întreb dacă vom mai avea între cine și cine să alegem. De-asta, eu merg pe singura variantă realistă – Elena Udrea.

Domnia Sa are mare fler: nu i-a ieșit niciuna dintre afacerile începute cu mari borfași. Ceilalți câțiva candidați vizibili au tot felul de cadavre în garderobă –babane de tot. Dânsa – nici măcar un schelet de cocoș.

Presimt că, după alegeri, se va dovedi că toți suspecții au fost, sunt și rămân mai curați ca lacrima. Cu câteva excepeții, fiindcă știm că excepția confirmă regula.

Cred că a fost Ion Băieșu cel care a încurajat definitiv națiunea:

“La noi, nu există să existe/Cetățeni cu fețe triste./La noi, toată lumea este grasă,/Veselă, politicoasă.”

• Gandul/

Lelia Munteanu: Rânjetul ofiţerului de legătură

România era o ţară frumoasă, dar şi locuită. O ţară bine dispusă. Sub dictaturi, se cocoşase de bancuri.

Până au venit unii, i-au luat măsurile şi i-au croit o democraţie ultimul răcnet, ca să aibă cu ce ieşi în lume. Între timp, i-au palmat tot, de au lăsat-o cu ce-i pe dânsa: democraţia. Doar că şi asta s-a

FOTO: politicata.files.wordpress.com

subţiat de purtare, s-a spălătocit. I-au pus petice de camuflaj, epoleţi, trese, au cusut-o pe la încheieturi şi uite ce-a ieşit.

Dacă facem un bilanţ al ultimilor zece ani (luăm o cifră rotundă), două realizări măreţe: puirea exacerbată a serviciilor secrete şi hoţia sustenabilă.

Adică s-a ciordit europeneşte. ”Sustenabil” e un concept bruxellez, pe care ai noştri l-au înţeles aşa: furăm cu grijă faţă de viitor, astfel încât să generăm mereu ceva de furat şi celor care vin din urmă.

Treaba cu serviciile secrete poartă cu mândrie un nume de Traian. Le-a suflat în pânze şi nu mai are timp să dezumfle nimic. I se termină mandatul, înainte să le ştie sub control real (comisiile Parlamentului stau în poziţie de drepţi şi cu mâna la chipiu, în faţa SRI şi SIE).

Apropo. După ce m-am dezmeticit şi m-am dumirit, nu cred că VV Ponta a fost ofiţer sub acoperire. Să fii ofiţer acoperit e o treabă serioasă – primeşti un nume nou, o viaţă nouă, un doctorat nou. Ponta a fost simpatizant SIE. Ca pionierii, care primeau o insignă de Amici ai Păsărilor Ciripitoare sau Prieteni ai Sticleţilor.

Dimineaţa, când soarele cu dinţi rânjeşte ca un agent de legătură,  ne trezim în descinderi şi percheziţii. La prânz – audieri. Seara – propagandă tv, ca la balamuc: nu credeţi ce vedeţi, e anticorupţie de campanie. Să fie primită! Înseamnă că sunt bune şi alegerile la ceva.

Cristian Tudor Popescu: Iohannis îi suflă în ceafă lui Ponta

Întrebat de dl. Claudiu Pândaru în cadrul interviurilor Gândul „Vreau preşedinte” sub ce formă primea banii din meditaţii – cash, în plic, în cecuri? – dl. profesor de fizică Iohannis răspunde senin, chiar sfidător: „Nu-mi amintesc”.

Apoi repetă: „Nu-mi amintesc”, cu tonul: „Cum îţi permiţi dumneata să-mi pui mie o asemenea întrebare?”.

Interesant.

Îi împrospătez eu memoria, întrucât am dat 10 ani meditaţii de fizică şi matematică înainte de `89. Banii se primeau

Foto: www.gandul.info

gheaţă, ad labam, Herr Iohannis. Preţurile per oră de după `89 nu le ştiu, că n-am mai practicat meseria, dar ca să-ţi cumperi o casă din meditaţii trebuia să ai zeci de elevi, de dimineaţă până seara, ani de zile.

Herr Iohannis nu uită să ne spună însă, asta ţine foarte bine minte, că a cumpărat 6 (şase) case cu banii din meditaţii pe care nu-şi aminteşte cum îi lua (Mare om, dl. Klaus Werner Iohannis. Nici Einstein, pe când preda la Princeton, nu cred că aduna atâtea case dând meditaţii în timpul liber).

Ba îl mai şi întreabă pe moderator, care e preţul unei meditaţii? Nu ştiu, răspunde dl. Pândaru. „Ei, vedeţi”, expectorează flegmatic Herr Iohannis, „nu ştiu cu nu-mi amintesc fac casă bună”. Aşa e,  dar cu o corecţie: fac case bune.

Candidatul Iohannis spune că a dobândit casele în mod legal. Ştiţi cum se numesc achiziţiile legale făcute cu sume evazionate fiscal? Geldwäsche, spălare de bani, Herr Iohannis.

N-am să-l acuz de asta pe candidatul ACL, să hotărască alegătorii despre ce e vorba, dar sunt nevoit să constat că „sasul sobru” începe să-i sufle în ceafă lui Ponta în materie de trufie şi tupeu.

P.S. Asupra răspunsului la întrebarea ” Foarte mulţi profesori se pot întreba cum de n-au făcut şi ei 6 case din ce câştigă?…” las cititorii să comenteze. Dl. Iohannis a răspuns: ”Ghinion”.

vreaupresedinte.gandul.info: Cristian Tudor Popescu, despre prestaţia lui Iohannis la Gândul LIVE: Eu nu sunt capabil să găsesc o interpretare pentru răspunsul „ghinion”. E un răspuns arogant, dispreţuitor

Editorialistul Gândul Cristian Tudor Popescu consideră că răspunsurile date de Klaus Iohannis, la GÂNDUL LIVE, la întrebările moderatorului Claudiu Pândaru, referitoare la cum şi-a cumpărat şase sau la banii obţinuţi din meditaţii, au fost sfidătoare. „Când răspunzi nu-mi amintesc înseamnă sfidare, şmecherie ieftină. Să traducem: Dl Iohannis ne-a sfidat în faţă. Aici e vorba de stilistica, comportamentul dl Iohannis în faţa întrebării ce i s-a adresat. Dl Iohannis vrea să ne prezinte o imagine de om serios, competent, dar vine cu un răspuns de şmecher. Şmecher e un cuvânt care provine din germană. Din păcate, domnul Iohannis nu a folosit şmecher în sensul german, ci în sensul dâmboviţean. (…) Aia cu ghinion. Eu nu sunt capabil să găsesc o interpretare pentru răspunsul „ghinion”. Şi ăsta e un răspuns arogant, dispreţuitor, miştocăresc”, a spus Cristian Tudor Popescu.

În opinia editorialistului Gândul, „dl Iohannis s-a comportat ca şi când ar avea 80%, cât avea Iliescu în 1990. Trebuie să mă duc la pescuit, ce mai stau eu cu voi în studio. Eu am câştigat alegerile. Aroganţa e una, asta ţine de inconştienţă, ca să folosesc un eufemism”. 

În deschiderea emisiunii Claudiu Pândaru, director editorial Mediafax Group, i-a transmis un mesaj lui Victor Ponta: „ Înţeleg că vă pasă “de oamenii obişnuiţi, cu probleme şi griji”, nu văd alt motiv pentru care aţi fi plătit pe Facebook ca acest mesaj să ajungă la cât mai multă lume. Nu am să comentez acum relaţia dumneavoastră cu profesorii, studenţii, lucrările de doctorat sau postările sponsorizate de pe reţelele de socializare. Vă invit, în schimb, şi pe dumneavoastră, aşa cum i-am invitat şi pe ceilalţi candidaţi, aici la Gândul, la un interviu cu mine despre adevăr. Aţi primit invitaţia şi pe adresa de la Palatul Victoria”