Cotidianul “ADEVARUL”, unul din varfurile de lance al REVIZIONISMULUI filo-maghiar?

16-02-2013 4 minute Sublinieri

unire transilvania

Istoricul clujean Ovidiu Pecican a publicat un text numit „Misterele României în secolul al XX-lea“ în care prezintă, printre altele, cu cuvintele scriitorului Panait Istrati, şi aspecte prea puţin cunoscute privind Unirea dintre Transilvania şi România, lucru nepunctat nici într-un manual de istorie.

Scriitorul, istoricul şi publicistul clujean Ovidiu Pecican a scris, în decembrie 2010, un prim volum din „Istoria românilor“  în care evidenţiază destinul părţii mai puţin vizibile a poporului român, lumea tăcută a satelor şi femeile, şi nu îşi centreză textul pe bătălii şi figuri de domnitori.

„Cititorul de istorie trebuie să priceapă că istoria unui popor nu este de lăsat pe seama câtorva figuri, fie ele şi charismatice, ci trebuie recuperată cât mai aproape de pluralitatea vocilor care compuneau, în trecut, acel popor. Iar asta nu s-a făcut la noi prea mult, e un câmp enorm, aproape virgin, de studii“, declara acesta în perioada lansării volumului.

Un lucru prea puţin ştiut despre Unire

Ovidiu Pecican nota, într-un text publicat online şi numit „Misterele României în secolul al XX-lea“, că există o serie de mărturii contemporane cu privire la violenţa şi lipsa de menajamente cu care noua ordine de la Bucureşti şi-a impus, îndată după 1 decembrie 1918, propriile reguli. Le socotea caduce (şubrede, fără putere legală) pe toate cele dinainte fiindcă aparţinuseră ordinii acceptate şi promovate de statalitatea austriacă.

Pecican vorbeşte de existenţa unor scrisori, a unor rapoarte mai mult sau mai puţin oficiale, fărâme memorialistice şi articole ori acte oficiale care arată cum s-a făcut Unirea din 1918 a Transilvaniei, şi cum nu este descrisă în manualele de istorie.

Dintre acele documente amintite, Pecican spune că este  surprinzătoare mărturia lui Panait Istrati – scriitor român şi jurnalist la publicaţii socialiste.

O redăm integral:

„Ea (n.r. mărturia) provine de la un brăilean şi un cetăţean al Vechiului Regat, neputând fi suspectată, aşadar, că ar pune în pagină văicărelile românilor ori minoritarilor din provincia decurând alipită.

Într-un articol, „Despre conferinţa „Un popor martir”, apărut în periodicul genevez „La Feuille“, în 24 mai 1919 (vezi P. Istrati, „Trei decenii de publicistică. II: Între banchet şi ciomăgeală“, 1919– 1929, Bucureşti, Ed. Humanitas, 2005, p. 7-10), Istrati critică vehement caracterul nondemocratic al unirii întregitoare.

„Simpatia pentru cauza transilvăneană – spune Istrati -, pe care emisarii guvernului Brătianu au venit s-o caute în Capitala Lumii, nu trebuie acordată de muncitorii elveţieni stăpânilor de mâine ai „poporului martir”. […]

Cei care se ocupă de soarta ardelenilor nu fac altceva decât să schimbe stăpânii”. „Cât despre„martiriul” poporului transilvan sub jugul maghiar [despre care vorbeşte Vasile Lucaciu], ne permitem să-i amintim adevăratul martiriu din ţara românească sub jugul satrapilor români, suferinţe necunoscute în Europa modernă.

Regimul oligarhic maghiar, inclusiv persecuţiile şi exploatările, nu a egalat niciodată în duritate regimul teroarei româneşti, iar ţăranii din Transilvania nu şi-au dorit niciodată să treacă sub sceptrul administraţiei noastre.

Cei care cunosc ambele regiuni ştiu că în Transilvania nu vezi colibele troglodiţilor, zdrenţăroşilor şi bolnavilor de pelagră, care se întâlnesc la tot pasul în România. „Ba ni se mai spune la Conferinţă că 3.000.000 de români din Transilvania nu aveau decât cinci reprezentanţi în Parlamentul maghiar“.

Nu îl cred pe acest părinte Lucaciu să-mi poată cita numele unui ţăran român care-şi reprezintă ţara în Parlamentul de la Bucureşti şi să-mi spună dacă legea electorală din Ungaria era mai nedreaptă decât legea cenzitară din România, unde 50 de ţărani obţineau cu greu un reprezentant”.

Istrati conchide: „Toate discursurile politice pe seama Transilvaniei le putem rezuma la fraza care i-a scăpat altădată „marelui Ion Brătianu”, tatăl celui actual, care a zis:„Vreau Transilvania, dar fără transilvăneni!”.

 

Nota noastra:

In ceea ce priveste abordarea istorica a lui Pecican, din prima parte a articolului, nu ar fi nimic de criticat in a vrea sa faci o istorie “de jos”, a oamenilor simpli. Nici ca ar fi ceva original, totusi, avand in vedere ca Nicolae Iorga a fost poate primul care a scris despre istoria tarii prin cei mici” (1921). Nu este nimic nepotrivit intr-o astfel de abordare, dimpotriva. Atunci, insa, cand o astfel de istorie “noua” este asociata unui demers “demitizant”, avem de-a face cu aceeasi istoriografie anti-nationala (la antipodul celei national-comuniste) sau, cel putin, superficiala si ideologizata ca si in alte cazuri. Si aici, de fapt, in articolul de fata, Adevarul amesteca deliberat “noua” istorie cu demersul demitizant. Care demitizare, coincidenta mare, avand in vedere contextul exploziv, se adreseaza tocmai unirii cu Transilvania.

Si pe ce se bazeaza demitizarea unirii?

In principal, pe articolul lui Panait Istrati. Curios insa, pentru un istoric atent la context cum ar trebui sa fie Pecican, avand in vedere metoda aleasa, marturia lui Istrati ne este prezentata drept foarte credibila, pentru ca, nu-i asa, omul e regatean (din Vechiul Regat, adica). Se spune doar, in treacat, ca Panait Istrati ar fi fost socialist. Dar tocmai aici este marea problema, deloc de mentionat doar in treacat! Panait Istrati a fost nu doar socialist, ci si comunist, convins de mitul URSS si de cel al revolutiei bolsevice, si, prin urmare, la data la care a scris respectiva “marturie”, era puternic indopat cu ideologie bolsevic-comunista. Or, conform acestei ideologii, Romania Mare era un stat imperialist care cucerise noi teritorii, un stat care trebuia desfiintat, un stat care oprima populatia ce, nu-i asa, astepta eliberarea adusa e marea revolutie comunista. Istrati nu este un martor obiectiv si credibil, ci un propagandist

Adica, Istrati contesta regimul de oprimati al romanilor de catre fosta stapanire maghiara, nu pentru ca ar fi avut acces la marturii obiective sau ar fi fost interesat de asa ceva, ci pentru ca era un comunist infocat ce perpetua o anume ideologie. Istoria biografica a lui Istrati, de altfel, este interesanta, caci in urma unei vizite intreprinse in URSS, acesta isi da seama de realitatea totalitara a regimului si devine unul din marii dezamagiti ai comunismului sovietic, lucru care i-a adus mari greutati editoriale in Franta, unde era cultivat si promovat de scriitori finantati de la Moscova. Nu cumva s-ar fi razgandit si cu privire la modul in care privea unirea cu Transilvania?

Este impardonabila o astfel de abordare a subiectului, fara o minima nuantare, cand la mijloc sunt afirmatii foarte tari ca “ţăranii din Transilvania nu şi-au dorit niciodată să treacă sub sceptrul administraţiei noastre.” Si, de altfel, este o marturie care falsifica grosolan tocmai istoria care, oricat de nuantata si nuantabila ar fi, a inregistrat o mare adunare populara in favoarea unirii si nicio demonstratie de amploare impotriva acesteia, cu atat mai putin una care sa fie alcatuita din romani… Este real ca Vechiul Regim a cautat sa centralizeze Romania Mare, ceea ce era firesc, de altfel, insa este hilar sa se vorbeasca in Transilvania despre oprimare, cand aceasta a fost atat de puternic reprezentata prin Partidul National al lui Iuliu Maniu si cand oricum elitele de la Bucuresti i-au acordat o atentie preferentiala fata de alte provincii, ca Basarabia, de pilda.

Avand in vedere acest melanj falsificator, manipulator, nu ne ramane decat sa ne intrebam carei agende slujeste Adevarul, acelasi cotidian care, sa ne amintim, revitaliza tezele anti-romanesti ale lui Roesler. 

Umbla vorba prin targ ca Adevarul ar fi devenit, in totalitate, oficina a unui oarecare serviciu de informatii, acelasi care scapa articole pro-Tinutul Secuiesc in cotidiene ca New York Times. Sa fie aceasta explicatia pentru tezele revizioniste propagate de acest cotidian? Recent, acelasi cotidian punea problema autonomiei Tinutului Secuiesc strict din perspectiva economica. Este, insa, aceasta, principala chestiune? Doar din motive economice nu e fezabila autonomia? (o abordare asemanatoare o are, de altfel, un alt propagandist de varf al regimului Basescu, anume Dan Tapalaga). In rest, nu-i asa, cum in Romania e liber la demitizare (oare cand va veni timpul demitizarii demitizarii?), rezulta ca propaganda maghiara e intru totul intemeiata doar ca momentul nu e tocmai propice, pentru ca secuii nu sunt in stare sa se intretina economic…

PS: Cu toate ca orientarea cotidianului si platformei online Adevarul este, deja, mai mult decat dubioasa, acest lucru nu implica faptul ca toti colaboratorii sau semnatarii de la sectiunea de bloguri ar face parte din aceeasi “oala”. Exista unii colaboratori care, in mod vizibil, sunt pe cu totul alte pozitii.


Categorii

1. DIVERSE, Destramare teritoriala? (Regionalizare, autonomie), Opinii, analize

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la “Cotidianul “ADEVARUL”, unul din varfurile de lance al REVIZIONISMULUI filo-maghiar?

  1. http://www.ftr.ro/romanismul-aprinde-spiritele-peste-carpati-21069.php

    * Istoricii Ovidiu Pecican şi Dan Berindei au fost protagoniştii unui schimb acid de replici şi idei

    Apariţia, la Editura Compania, a volumului „Portrete istorice ale românilor. Domni, regi, eroi, cărturari, oameni politici, literaţi”, semnat de academicianul Dan Berindei, a declanşat o polemică aprinsă în presa culturală centrală, între vechea şi noua gardă a istoricilor români. Dispută în care, dincolo de orgoliile personale, vicepreşedintele Academiei Române şi istoricul clujean Ovidiu Pecican au făcut un portret a ceea ce înseamnă „românismul”, „naţionalismul” şi „patriotismul”. În articolul care a deschis polemica, publicat de Ovidiu Pecican în „Observator cultural” în februarie 2009, istoricul clujean acuză „jocurile academicianului octogenar”, pe care îl consideră complice la un demers pe care acum îl incriminează. „Vituperarea istoricului umple de nedumerire, întrucît, în aproape toată perioada de după 1989, domnia sa a ocupat funcţii înalte în Academia Română (…). S-ar zice, prin urmare, că şi domnia sa se numără printre cei care, într-un fel sau altul, au patronat „insolenţa impostorilor şi incompetenţa instituţiilor despre care a adus vorba”, scrie Pecican. În plus, clujeanul îi reproşează academicianului Dan Berindei că, în demersul făcut „în numele naţionalismului”, nu spune nimic despre „cruzimile ştefaniene împotriva inamicilor săi din Ţara Românească, nici despre longevitatea «viziratului» brătienesc, deloc inocentă”.

    Amărăciunea lui Berindei

    În răspunsul pe care l-a publicat în Revista „Cultura”, autorul volumului îşi descrie „amărăciunea” pe care i-au adus-o criticile mai tînărului coleg şi-l acuză, la rîndul său, că „şi dînsul este unul dintre istoricii care contribuie la aceasta situaţie, fără îndoială existentă şi care este de plîns, mai ales că n-o constatăm la vecini de-ai noştri, cum ar fi ungurii şi polonezii, atît de legaţi de trecutul lor”. Pentru a contracara acuzaţiile aduse de Ovidiu Pecican, Berindei spune răspicat: „dacă a respinge renunţarea la fiinţa şi identitatea naţională înseamnă a fi naţionalist, atunci sînt naţionalist, în sensul de a fi apărătorul propriei naţiuni!”. „Fără îndoială că orice om pe acest pămînt a avut şi are şi părţi negative, dar ceea ce interesează în primul rînd este imaginea de ansamblu”, răspunde Dan Berindei acuzaţiilor de omisiuni intenţionate aduse de istoricul clujean.

    Atacuri mai dure

    Dar polemica nu se încheie aici. Ovidiu Pecican îi răspunde şi el lui Dan Berindei, contestînd de această dată chiar şi realizările academicianului. „Să o spun cinstit şi pe şleau: sînt ani buni de cînd, în privinţa performanţelor de cercetător ale domnului Dan Berindei, eu nu îmi fac nici un fel de iluzii”, scrie Pecican, care incriminează tipul de „românism” pe care îl promovează Berindei. „Românismul acesta a dus la morţile de evrei şi de romi din Transnistria, iar mai tîrziu, tot el a stat la baza politicii anilor ’70-’80 ai secolului trecut, în virtutea căreia, vînzarea germanilor şi a evreilor de la noi către statele dispuse să îi răscumpere era nu doar un act profitabil pecuniar, ci şi unul patriotic, întrucît scăpa naţiunea noastră de alogenii inoportuni”, adaugă Pecican în „Observator Cultural”. În finalul articolului său, istoricul clujean acuză Academia Română că „sabotează” construcţia europeană pe care o încearcă statul român „printr-un contradiscurs înfeudat trecutului totalitarismelor inter- şi postbelice, un asemenea demers oportun şi chibzuit al politicienilor”.

    Răspunsuri acide

    Nici octogenarul Dan Berindei nu se lasă şi răspunde încă o dată afirmaţiilor lui Ovidiu Pecican, într-un nou articol publicat în „Revista Cultura”. „Deşi, în primul rînd, pînă acum n-a contribuit la progresul istoriografiei, cum trebuie să facă orice istoric adevărat, prin munca în arhive şi prin publicarea unor izvoare inedite, şi în al doilea rînd prin vreo lucrare care să-l afirme, preopinentul, critic şi oponent de profesie, declară că nu şi-a făcut «nici un fel de iluzii» privind „performanţele” mele de cercetător!”, scrie vicepreşedintele Academiei Române. „În ceea ce mă priveşte, naţionalismul, şi cu atît mai mult românismul, nu se confundă nici cu intoleranţa şi nici cu şovinismul. Pentru mine, „pasoptist întîrziat”, cum m-a definit cîndva Marin Bucur, ele înseamnă doar ataşament faţă de ţara care este a mea şi faţă de naţiunea căreia îi aparţin”, explică Berindei, anunţînd că, aici, se termină polemica sa incendiară cu Ovidiu Pecican.

    Dan Berindei, istoric, vicepreşedintele Academiei Române: Sînt convins că principala cheie a ieşirii din labirintul în care ne găsim este regăsirea noastră de sine, este retrezirea noastră ca romîni, este părăsirea egoismului individualist pentru a fi cu toţii mai întîi fiii acestei ţări cu dorinţa de a contribui la mersul ei înainte

    Ovidiu Pecican, istoric: Românismul acesta a dus la morţile de evrei şi de romi din Transnistria, iar mai tîrziu, tot el a stat la baza politicii anilor ’70-’80 ai secolului trecut, în virtutea căreia, vînzarea germanilor şi a evreilor de la noi către statele dispuse să îi răscumpere era nu doar un act profitabil pecuniar, ci şi unul patriotic.

    http://revistacultura.ro/cultura.php?articol=4052
    Pentru o imagine de ansamblu:
    http://revistacultura.ro/nou/pagina-de-autor/?nume=dan+berindei

    http://www.observatorcultural.ro/Ovidiu-PECICAN*authorID_141-authors_details.html

    http://www.romanialibera.ro/cautare/pecican-881792.html

  2. http://jurnalul.ro/special-jurnalul/reportaje/la-plimbare-cu-regi-eroi-politicieni-si-literati-507943.html

    E mai. Luna florilor explodând în mii de culori şi mirosuri, a parfumului de tei – ar descrie-o romanticii. Pentru elevii “de-a opta” e luna tezelor cu subiect unic. De rezultatele obţinute acum depinde admiterea în următorul ciclu de şcolarizare. Treabă grea, răspundere mare…

    Cel mai probabil, copiii n-au vreme să se plimbe admirând natura şi mirosul florilor de tei. Săptămâna trecută s-au plimbat cel mai probabil între masa de lucru şi televizorul dat “pe ştiri”. Profesorii ameninţând cu greva, bâlbâielile ministrului Educaţiei îngânat de cerberul finanţelor statului, poate şi conjunctura astrală, cine să mai ştie toate – au creat suspans demn de o telenovelă sud-americană.

    “Mai dăm teză, au ba?”, s-or fi întrebat, pe bună dreptate, elevi şi părinţi deopotrivă. La ceas de seară, roata norocului învârtită ziua-ntreagă de sindicalişti şi oficiali a decis, “ştiinţific” să dea. Şi-au dat. La limba română săptămâna trecută, miercuri acum la matematică. Mai rămâne proba la alegere. Absolvenţii de gimnaziu au de ales între geografie şi istorie.

    “Dragă ţi-i istoria? Ba!” Interesant de văzut statistica opţiunilor din ultimii ani. Înainte de sociologie, vocea străzii spune şi ea una-alta despre “trend”, zis “modă” sau “tendinţă” pe limba românilor. Plus “chestionarul mixt” cu întrebări deschise şi închise, aplicat rapid şi-n scopuri ştiinţifice lui văr-miu.

    Speram să n-am de-a face cu “tendinţa de faţadă”, şi că va spune copilul verde ce-i trece prin cap, nu ce crede c-aş vrea eu s-aud: “La ce dai tu Capacitatea, puişor?/La geografie./ Da’ istoria nu-ţi place?/Nu./De ce nu?/ Ăăăă… Că nu-mi place. E grea… E…” Mai bine-mi vedeam de treabă. Ce să-i spui? Pe moment nu mi-a trecut prin minte nimic plauzibil şi l-am lăsat într-ale lui. Apoi m-au încercat regrete.

    În cartea sa “Portrete istorice ale românilor. Domni, regi, eroi, cărturari, oameni politici, literaţi”, apărută recent la editura Compania, istoricul Dan Berindei îşi propune să ofere un răspuns la întrebări precum: mai foloseşte cunoaşterea trecutului tinerilor de astăzi? Şi dacă da, cum anume şi la ce? “Cu siguranţă, scoaterea din uitare a acestor personalităţi-model le este de folos noilor generaţii, scrie domnia sa în prefaţă, şi poate inspira chiar apariţia unor noi modele.”

    Tinerii, este de părere autorul, “sunt cei dintâi care au nevoie de exemple, de modele pentru a acţiona, în condiţii diferite şi într-o altă epocă istorică, pentru ca România să-şi poată ocupa locul cuvenit printre celelalte naţiuni”.

    INVITAŢIE LA PALAT
    În acest volum, istoricul Dan Berindei a construit Palatul istoriei românilor din opt etaje conţinând 63 de încăperi. Parterul are cinci camere, locuite de tot atâţia “domnitori exemplari”. Sub condeiul “arhitectului” Dan Berindei, Ştefan cel Mare este vecin întru glorie cu Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Matei – tot Basarab şi Dimitrie Cantemir.

    La etajele următoare “locuiesc” cărturari, făuritori ai României moderne, domnitori, regi şi regine, istorici români, oameni de litere, oameni politici din prima jumătate a veacului XX.

    În fiecare încăpere, ghidul neobosit se opreşte şi explică pe-nţeles cine este locatarul, ce-a făcut bun de-a lungul vieţii, cum îi era firea şi de ce merită un loc în Palat.

    Bunăoară, în salonul Reginei Elisabeta, soţia lui Carol I, cunoscută drept poetă cu pseudonimul Carmen Sylva, curioşii aud, printre altele: “Sensibilitatea la suferinţa oamenilor nevoiaşi, grija pentru cei atinşi de infirmităţi – printre altele, sprijinul acordat orbilor, pentru care a ridicat Vatra Luminoasă – preocuparea pentru răniţii de război, dorinţa de a contribui la ridicarea patriei sale de adopţie o caracterizau pe doamnă şi apoi pe regină. La toate acestea, se adaugă însă o anume detaşare de real, o lipsă a simţului pragmatic, inclusiv în ceea ce priveşte valoarea banului.”

    De ce şi pentru ce? Popasul în “laboratoarele” de la etajul istoricilor îi oferă autorului prilej să spună ce înseamnă în opinia domniei sale această profesie, de mulţi invocată, de mai puţini practicată după reguli scrise şi nescrise, mai vechi sau mai noi.

    “Ca istoric, a ştiut ca nimeni altul – cu erudiţie, siguranţă de sine şi talent de evocare -, să descrie momente şi aspecte esenţiale ale mersului lumii prin timp, îl portretizează domnul Dan Berindei pe Gheorghe Brătianu. A făcut-o şi cu dorinţa de a pune mai limpede în valoare istoria naţională, parte a întregului. A făcut-o cu demnitate şi simţ al echilibrului. După el, istoricului îi revine «să înţeleagă şi să explice, nu să osândească pe oamenii de atunci în temeiul împrejurărilor de astăzi». În acelaşi timp însă, istoricul trebuie să lege prezentul de trecut prin explicarea evoluţiilor şi prin comparaţii. Îi mai revine, de asemenea, sarcina de a fi un sfătuitor, de a dezvălui lecţiile trecutului pentru contemporaneitate, de a ajuta deci la deschiderea porţilor către viitor.”

    “Deşi cariera sa nu reflecta nici reala sa valoare, nici realizările, George Potra se comporta cu o demnă seninătate, pe care nu ţi-o conferă decât pasiunea pentru studiu şi sentimentul unei datorii de împlinit, indiferent dacă meritele îţi sunt sau nu recunoscute.”

    “Până la o vârstă relativ înaintată, acest tribun paşoptist întârziat s-a manifestat cu o neobosită ardoare juvenilă, punând umărul la nevoie, scriind şi vorbind, neostenit vreodată, refuzând să abdice de la muncă ori să renunţe la fabulosul lui elan. Cât de util ar fi astăzi un Vasile Netea, care însuma atâtea calităţi din ce în ce mai rare în cotidianul nostru! (…) Netea nu era un individualist – un profil foarte răspândit printre tinerii noştri intelectuali, plini de însuşiri, dar neexistând decât pentru ei.”

    Sfârşitul călătoriei, începutul poveştii. Sub bagheta fermecată mânuită abil de autor, gazdele de mult trecute în lumea drepţilor prind viaţă şi strălucire. De-a lungul călătoriei, ghidul n-a probat doar calităţile profesionistului de excepţie, ci a fost şi un pic vrăjitor. Hocus-pocus, şi-a scos din pălărie cuvintele potrivite! Excursioniştii prin timp n-au de unde şti cât a exersat până i-a ieşit magia. Unii, mai sceptici din fire, au bănuit câte ceva, că doar nu-ţi ies toate chiar aşa, pocnind din degete! Iar ceilalţi s-au lasat vrăjiţi de poveste. Căci, nu-i aşa, istoria, ca şi poveştile, începe cu “A fost odată…”.

  3. Pecican e unul din cei mai agresivi antiromani. De fapt el este evreu, are numele de imprunut, cum au facut si altii sub comunism ca sa se poata da cu regimul.De 23 de ani acest pecican ataca toate valorile romanesti de la Eminescu la maresal. Tradatorul Pecaican si-a facut studiile doctorale pe banii lui G. Soros deci e platit sa muste vartos din romani. Ce e de-a dreptul scandalos este tupeul cu care o face si absurdul argumentelor. E chiar culmea ce are natangul in teasta aia cheala plina de venin. Adica ma romani, voi trebuie sa fiti oi si sa nu muscati din turci, tatari, unguri si altii care au mai venit pe aici. Romanii trebuiau dupa zanatecul Pecican sa se lase beliti si omorati de toti barbarii din toate epocile. Halal logica a la Pecican. Da si domnul Berindei e slabut in luarile de pozitie. Domnule Berindei nu mizati pe proverbul capul plecat ca…

  4. Sansa nulitatilor de a iesi din bezna e scandalul. Efortul din rasputeri de a fi “altfel”, si din pacate istoria si chiar destinul Romaniei sunt luat de multe ori ca pretext (facil) de afirmare.

    NU am citit nimic de acest istoric atat de efervescent, dar in schimb am rasfoit alt mare patriot telectual la cap: HR Patapievici.
    Intrebarea este: cine_i promoveaza ? Eu cred, dar n-am nicio dovada, ca in spate este coloana a V_a rosie.

  5. @ Liana Bot:

    Aveti vreo dovada ca este evreu? Si daca ar fi, recursul la acest gen de “argumente” ni se pare pagubos. Avem anti-romani destui printre romanii neaosi, chiar nu e nevoie de a stimula antisemitismul si, de altfel, nu achiesam la astfel de etichetari. Ticalosia umana nu are nici etnie, nici culoare. Si aici credem ca despre asa ceva este vorba. Restul e pista falsa.

  6. La siteul dela0.ro s-a reunit o veche gasca sorosista, de pe la evz,adevarul si romania libera. Toti acestia sunt bine legati de anarhistii de la Militia Spirituala, de cei care au facut ce-au facut la Facultatea de Istorie, de Mircea Toma, Active Watch, ASUR, etc…Acestea nu sunt speculatii, ci se pot verifica foarte usor.

  7. Despre bucuria cu care au primit ardelenii Unirea povesteste foarte frumos parintele Staniloaie. Inregistrarea am gasit-o chiar pe acest site.

  8. Ziarul Gandul are atitudini similare dar mai discrete. Mai sunt si altii din zona “Pro”.

  9. “… in cotidianul Serviciului de Informatii Externe, “Adevarul”. Adica “Pravda”, ca sa ne exprimam mai pe intelesul patronilor lor.” Roncea zicere pe blogul cu acelasi nume. O fi stiind el amicul cum sta treaba. Mare

  10. Strabunica mea din zona Brasovului a fost intemntitata de unguri pentru ca a iesit cu flori in intampinarea Armatei Romane in 1916.

    iar mai jos un fragment din istoria primului razboi mondial care vorbeste de la sine.
    S-a hotărât ca trupele ruse ce mai păstrau disciplina să fie retrase de pe frontul Mărăşeştilor pentru a putea constitui o forţă care ar putea redresa consecinţele ruşinoasei retrageri de la Tarnopol şi din Bucovina, menţinând frontul în nord-vestul nostru. Astfel, sudul Moldovei rămânea doar în grija armatelor române. În aceste condiţii s-au dat cumplitele lupte de la Mărăşeşti şi Oituz, chiar în timpul retragerii ruseşti, iar trupele ruse rămase au fugit de la primele focuri de pe frontul de luptă, lăsând goluri imense în liniile noastre, goluri umplute de unităţi române deplasate în grabă, care după marşuri epuizante ajungeau direct în luptă, pentru a-i scoate pe germani din tranşeele părăsite de ruşi fără nicio rezistenţă. Pe frontul Mărăşeştilor, patru divizii române epuizate au ţinut piept timp de săptămâni atacurilor a mai bine de zece divizii inamice, dintre care opt germane. La Oituz la fel, aceeaşi situaţie. Ruşi părăsindu-şi poziţiile, înlocuiţi în ultima clipă de români, ţinând piept cu un eroism care a uimit întreaga lume atacurilor trupelor inamice mult superioare. Dar la Oituz s-a petrecut şi un fapt mişcător, care prefigura de fapt evenimentele ulterioare. Mici unităţi ruseşti, formate din basarabeni, au rămas pe loc şi au luptat până la ultima suflare alături de fraţii lor români. La fel au făcut-o şi unităţile formate din voluntarii ardeleni şi bucovineni foşti prizonieri luaţi de ruşi din armata austro-ungară în primele faze ale războiului. O înfrăţire prin sânge, jertfă şi luptă, care va netezi calea spre marea unire ce va să vină, peste un an şi câteva luni. Dar până atunci nori negri stăteau în faţa României, şi următoarele lovituri vor veni nu de la duşmani, ci de la cei pe care încă îi consideram aliaţi.

  11. regionalizarea Romaniei nu e inventia cuiva din tzara

    e sarcina de partid la niivel de ‘UE (indeferent de partid)
    http://en.wikipedia.org/wiki/Nomenclature_of_Territorial_Units_for_Statistics

    http://en.wikipedia.org/wiki/First_level_NUTS_of_the_European_Union

    ce sa mai facem daca nu mai sunt luati in seama Duhovnicii nostri ? :((

    http://m.jurnalul.ro/special-jurnalul/politicienii-ar-trebui-sa-ceara-sfatul-bisericii-70570.html

  12. Pingback: SATUL NADĂȘ la “Jocuri de putere” (VIDEO) – Rareş Bogdan, Marcel Bărbătei si localnicii despre JAFUL STRIGATOR LA CER AL RETROCEDARII ABUZIVE A UNUI SAT INTREG sau Cum sa stergi Transilvania de pe harta României, jefuindu-i pamantu
  13. Pingback: “DEMITIZATORUL” LUCIAN BOIA LEGITIMEAZA REVIZIONISMUL MAGHIAR: “Românii nu puteau invoca un DREPT ISTORIC asupra TRANSILVANIEI, care nu apartinuse niciodata României”. Care este sensul acestei noi teme lansate tocmai in aceasta p
  14. Pingback: “Infratirea toxica” a “occidentalistilor” si “rusofililor” in sustinerea tezei antiromanesti a STATULUI SI NATIUNII ROMÂNE ARTIFICIALE - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare