(update) AGITATII INTRE EGIPT SI ISRAEL. Ce se prefigureaza?

10-09-2011 3 minute Sublinieri

Protestatarii au intrat vineri noapte în clădirea ambasadei israeliene din Cairo, mai precis în birourile consulare, iar ambasadorul israelian a fost scos din ţară cu un avion militar. Israelul şi-a evacuat personalul diplomatic din Egipt, în urma atacului asupra ambasadei, a anunţat un oficial israelian, relatează BBC. Au fost evacuate şi familiile angajaţilor. În total au fost evacuate 80 de persoane.

Forţele de securitate au făcut uz de gaze lacrimogene asupra protestatarilor, care au aruncat cu pietre spre poliţie. Ambasadorul israelian Yitzhak Levanon a fost scos din Egipt, împreună cu familia şi cu alţi oficiali ai ambasadei, cu ajutorul unui avion militar. Liderul american Barack Obama a cerut Egiptului să protejeze ambasada, după ce Israelul a cerut ajutor Washingtonului. Problemele au început după rugăciunea de vineri, când mii de oameni s-au dus în Piaţa Tahrir pentru a cere reforme politice rapide. Ulterior, sute s-au îndreptat spore ambasada israeliană. Au distrus zidul care înconjura clădirea, iar circa 30 de persoane au intrat şi au aruncat documente pe fereastră. Acum, la amabasadă este un steag egiptean, în locul celui israelian.

Protestatarii s-au orientat apoi spre sediul forţelor egiptene de securitate, aflat lângă ambasadă. Potrivit unui medic, patru persoane sunt în stare gravă. S-au auzit focuri de armă, dar nu este clar cine a tras. Presa egipteană afirmă că circa 400 de persoane au fost rănite.

  • Hotnews:

Israelul este din ce in ce mai izolat intr-un Orient Mijlociu volatil

Israelul pare din ce in ce mai izolat dupa atacul impotriva ambasadei sale din Cairo, in conditiile in care si-a pierdut principalii aliati din volatilul Orient Mijlociu, Egiptul si Turcia, in apropierea momentului in care palestinienii vor depune cererea de aderare la ONU, relateaza AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat ca “un dezastru” a fost evitat in timpul atacului asupra ambasadei israeliene din Egipt, de vineri seara.

Ambasadorul Yitzhak Levanon a revenit precipitat in Israel impreuna cu 80 d membri ai corpului diplomatic si familiile lor. El va reveni la post imediat ce “conditiile de securitate pentru ambasada vor fi asigurate de Egipt”, a declarat un purtator de cuvant israelian.

In pofida acestei “grave violari a normelor diplomatice”, Israelul a decis sa mentina la Cairo numarul doi din ambasada, “pentru a mentine contactul cu guvernul egiptean”. Simbol al pacii incheiate in 1979 cu prima tara araba care a recunoscut statul evreu, cancelaria israeliana din Cairo este insa si tinta furiei unei mari parti a opiniei publice egiptene de la inceputul “primaverii arabe”.

“Este o situatie de anarhie totala in Egipt. Consilierul provizoriu al maresalului Hussein Tantaoui este slab, incapabil sa initieze un dialog cu poporul egiptean”, a afirmat Zvi Mazel, un fost ambasador al Israelului in Egipt. “Relatia este glaciala intre societatile egipteana si israeliana. Acesta se va misca in momentul in care problema palestiniana se va rezolva. Relatia este in schimb intensa intre serviciile de informatii”, nota o sursa diplomatica occidentala, in aceasta saptamana.

Intrate intr-o zona de turbulenta dupa caderea presedintelui Hosni Mubarak, relatiile bilaterale s-au deteriorat din momentul in care cinci politisti egipteni au fost ucisi in 18 august, in momentul in care fortele palestiene urmareau autorii prezumtivi ai atacului din sudul Israelului, in apropiere de frontiera cu Egiptul.

Criza cu Egiptul vine in momentul in care Israelul este angajat intr-o disputa cu Turcia, un alt fost aliat strategic, din cauza raidului efectuat asupra flotilei umanitare destinate Fasiei Gaza, soldat cu 9 morti in mai 2010. In fata refuzului lui Netanyahu de a-si cere scuze, Ankara a suspendat toate legaturile comerciale si militare cu Israelul.

Pentru moment, Israelul incearca sa nu toarne paie pe foc, atat in fata Turciei cat si a Egiptului. Si raul de-abia urmeaza pentru Israel, confruntat cu cererea de aderare la ONU a unui stat palestinian. Palestinienii urmeaza sa anunte in zilele urmatoare daca vor prezenta cererea de aderare in fata Consiliului de Securitate, pentru a obtine statutul de membru cu drepturi depline, sau daca vor solicita doar un vot in Adunarea Generala, pentru a obtine statutul de “stat ne-membru”.

Israelul se opune ambelor demersuri dar risca sa sufere o infrangere diplomatica, in conditiile in care palestinienii par sa-si fi asigurat o majoritate in Adunarea Generala.

Protestele de o violenta fara precedent in Cairo: Comandouri egiptene au salvat sase evrei blocati in ambasada Israelului

(…) Ciocnirile dintre protestatari si fortele de ordine s-au soldat cu 450 de raniti, iar o persoana a decedat, in urma unei crize cardiace. Ministerul de Interne (al Egiptului – n.n.) a decretat mobilizare generala, anuland permisiile acordate politistilor, si a convocat o reuniune a celulei de criza a guvernului in aceasta dupa-amiaza. Ambasada Israelului din Egipt, cladire simbolica a pacii incheiate in 1979 intre cela doua tari, a fost invadata vineri de manifestanti egipteni, care au smuls drapelul israelian, in ciuda prezentei masive a fortelor de ordine.

Manifestantii inarmati cu ciocane si rangi de fier au daramat zidul de protectie ridicat in ultimele zile de autoritatile egiptene pentru a proteja ambasada. Ambasadorul Yitzhak Levanon a parasit sambata dimineata capitala egipteana. Este pentru prima oara cand ambasada este atacata cu atata violenta de la semnarea pacii intre cele doua tari.

Conflictul mocneste de ceva vreme fiind inregistrate evolutii ingrijoratoare recent, culminate cu asediul stradal asupra ambasadei Israelului:

Egiptul a anuntat ca isi retrage ambasadorul din Israel, dupa moartea a cinci politisti de frontiera egipteni in zona de granita dintre cele doua state. Cei cinci politisti egipteni au fost ucisi la granita cu Israelul, in timp ce patrulau in regiunea egipteana Sinai. Acestia au fost atacati de dincolo de granita, informeaza BBC.

Cairo spune ca Israelul este responsabil pentru incident si cere o ancheta si scuze. Autoritatile din Israel au promis ca vor investiga moartea politistilor egipteni. “Ambasadorul egiptean va fi retras pana cand vom fi notificati cu privire la rezultatele anchetei”, a anuntat guvernul egiptean. Acesta a cerut, de asemenea, “scuze de la Israel pentru comentariile triste si pripite despre Egipt”.

Ministerul israelian al Apararii a amplasat doua nave de razboi in Marea Rosie, la granita cu Egiptul, in urma unor informatii secrete care indica posibilitatea unei amenintari teroriste, au declarat surse militare, pentru agentia de presa AP, preluata de cotidianul online Ynetnews.com. Navele au fost trimise dupa obtinerea unor informatii potrivit carora militantii islamisti pregatesc un alt atac asupra sudului Israelului, de pe teritoriul egiptean.

Luni, seful statului major al IDF, locotenent-generalul Benny Gantz, a ordonat instituirea starii de alerta in intreg sectorul sudic, in special in zona de granita cu Egiptul, in urma unor informatii privind o posibila actiune a grupului radical Jihadul islamist, activ in Fasia Gaza. Sectorul sudic, si in special zona de granita, au fost practic inundate cu forte militare israeliene, de o maniera descrisa de o sursa militara drept “fara precedent”, noteaza Ynetnews. De partea egipteana a granitei nu s-au observat schimbari in structura de forte. IDF (armata israeliana) a amplasat in zona si mijloace tehnice avansate. Surse militare au sugerat ca o celula terorista ar fi parasit Fasia Gaza si intentioneaza sa se infiltreze in Israel prin Sinai.

Situatia din sudul Israelului a devenit tensionata in ultimele saptamani, un urma unei serii de atacuri teroriste care au costat viata a opt evrei, la jumatatea lunii august. In urma unui atac terorist in care si-au pierdut viata si cinci soldati egipteni, Israelul si Egiptul au convenit sa sporeasca prezenta trupelor egiptene in Peninsula Sinai. Drept urmare, 1.500 de soldati egipteni au fost amplasati luni in Sinai.

Desigur ca escaladarea, deocamdata in marje controlabile, a acestor agitatii stradale are legatura si recentele conflicte dintre Turcia si Israel, precum si cu “marul discordiei”: blocada statului evreu asupra Fasiei Gaza si problema independentei Palestinei.

E posibil ca aceste puncte nevralgice sa polarizeze la extrem situatia din zona si sa duca la o polarizare a pozitiile deja radicalizate. Sa fie oare aceste evolutii semn ca suntem aproape de unele interpretari “profetice” iudaice, conform carora tarile arabe se vor coaliza pentru a ataca Israelul? Tema independentei Palestinei are capacitatea de catalizator al acestor energii si tendinte zonale?


Categorii

1. DIVERSE, Al treilea razboi mondial, Israel, Opinii, analize, Revolte populare, revolutii

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “(update) AGITATII INTRE EGIPT SI ISRAEL. Ce se prefigureaza?

  1. Cum precedentul ’11 Septembrie’ tinde sa se estompeze ca si impact emoptional probabil ca se pregateste unul nou. Surpriza ar fi totala si argumentele suficient de puternice daca am asista la un mega atac ‘terorist’ impotriva statului Israel organizat din Iran sau Siria.

    2 iepuri dintr-o lovitura: victimizarea Israelului si argumente pentru atacul unor state arabe.

  2. Pingback: NORI DE FURTUNA IN ORIENTUL MIJLOCIU/ Noul Imperiu Otoman - sau ambitiile Turciei/ TENSIUNILE ESCALADEAZA IN CHESTIUNEA CIPRIOTA: Turcia vs Cipru si Israel. Motivul conflictului: LEVIATANUL!
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare