AMBASADORUL SUA in GEORGIA, elogios despre ortodoxia georgiana: „Biserica a fost puterea care a salvat țara în perioadele de criză”/ O VESTE BUNA: RESTAURAREA STATUTULUI OREI DE RELIGIE/ Nouă sfinți români în calendarul Rusiei/ BISERICA SERBIEI si-a modificat statutul. Una din mize: KOSOVO

17-03-2018 5 minute Sublinieri

  • ActiveNews: 

Veste bună pentru părinții care și-au înscris copiii la ora de religie: Cererea de înscriere la orele de Religie este valabilă pe toată perioada școlarizării

Părinții care și-au înscris copiii la ora de religie pot sta liniștiți: nu mai trebuie să repete procedura în fiecare an. Așa a decis Ministerul Educației, prin ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 3.218/16.02.2018.

Documentul prevede modificarea art. 3, alin. (5) din Metodologia de organizare a predării disciplinei Religie în învățământul preuniversitar, astfel: „Cererea depusă conform alin. (1) este valabilă pe toată perioada de școlarizare în învățământul preuniversitar sau până la schimbarea opțiunii conform alin. (3)”, anunță Agenția Basilica.

„Această prevedere este în concordanță cu Legea educației naționale nr. 1/2011, aducând claritate la nivelul normelor metodologice și eliminând orice echivoc. De asemenea, această prevedere reflectă poziția Consiliului Consultativ al Cultelor din România, întrunit la Reședința Patriarhală, în ziua de 28 februarie 2015 și a Ministerului Educației Naționale, exprimată în adresele transmise pe această temă, în anii 2015 și 2016, către Inspectoratele Școlare Județene.

Potrivit legii, Religia este disciplină școlară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de Religie, conform confesiunii proprii. Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de Religie se face prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. Schimbarea acestei opțiuni se face tot prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor”, precizează sursa citată.

Eduard Dumitrache: Ora de Religie, punct și de la capăt

În ultimii doi ani directorii de școli au fost exasperați în fiecare toamnă, amenințați cu procese de către două asociații al căror principal scop lucrativ s-a dovedit a fi transformarea înscrierii copilului la ora de religie, pe cât se poate, imposibilă. Intoleranță și manipulare de partea celor ce strigă, în numele umanismului, scoaterea oricărei religii din școală și societate.

Din cauza unei metodologii de înscriere neclare, ong-iștii de serviciu ar fi dorit ca secretariatele să fie sufocate în fiecare an de cele peste două milioane de cereri, părinții să cedeze stând la coadă iar directorii să desființeze cât mai multe catedre de religie. Când a fost solicitat, Ministerul a intervenit decisiv lămurind faptul că opțiunea  rămâne valabilă în sistemul electronic SIR, atâta timp cât nu este făcută o cerere de retragere. Dar pe teren au fost și cazuri în care școlile au cedat intimidării.

Săptămâna aceasta s-a înregistrat o mică victorie a părinților dar și a cadrelor didactice: Ministerul Educației a publicat luni în Monitorul Oficial Ordinul nr. 3.218 din 16 februarie 2018 pentru modificarea Metodologiei de organizare a predării disciplinei Religie în învățământul preuniversitar.

Noua metodologie nu lasă loc de interpretări, părinții ce doresc educație religioasă pentru copiii lor depun o singură cerere care este valabilă pe toată perioada de școlarizare sau până când își schimbă opțiunea. Mai exact:

„Art. 3 – (5) Cererea depusa conform alin. (1) este valabilă pe toata perioada de școlarizare în învățământul preuniversitar sau până la schimbarea opțiunii conform alin. (3).”

Modificarea a fost făcută de ministrul Educației, Valentin Popa. Mai puțină birocrație și un ajutor binevenit pentru părinții ce doresc educație spirituală pentru copiii lor.

Vă reamintesc că în 2015 Ministerul Educației s-a conformat Curții Constituționale și a cerut ca părinților să depună cereri pentru participarea copiilor la ora de religie. Practic s-a cedat unor presiuni seculariste, majoritatea a trebuit să se conformeze unei minorități. Aceasta în contextul în care acordul prezumat de înscriere funcționează bine-mersi în mai multe țări europene. În urma unei campanii fără precedent susținute de părinții reuniți în Asociația Părinților pentru Ora de Religie, peste 2.000.000 de cereri au fost completate și depuse adică peste 90% dintre copii.

Acum că frontul orei de religie a fost trasat definitiv, știu sigur unde se va muta centrul de presiune: frontul educației sexuale în școli. Părinții au un răspuns în această privință – disciplina opțională Educație pentru Sănătate și Familie.
Articol apărut și pe blogul Averea Bisericii

  • Basilica: 

Biserica Ortodoxă Sârbă își va schimba statutul de organizare. Care sunt modificările

Biserica Sârbă își va schimba numele, anunță Balkan Insight. Formularea „Patriarhia de Pec” se va adăuga la titulatura oficială a Bisericii Ortodoxe Sârbe, care va adopta noul ei statut de organizare la viitoarea ședință de lucru a Sfântului Sinod Arhieresc din luna mai 2018.

Schimbările aduse numelui oficial al Bisericii Sârbe explică dorința de întărire a relațiilor cu centrul ei istoric al Patriarhiei de Pec, dar și cu regiunile Kosovo și Metohija ca părți jurisdicționale de importanță majoră.

Multe dintre cele mai semnificative biserici și mănăstiri ortodoxe sârbe se află în zona Kosovo, care include ansamblul patriarhal din Pec/Peje și mănăstirile Gracanica și Decani, care se află printre monumentele din patrimoniul UNESCO.

Potrivit Vecernje Novosti, noul statut va prevedea schimbarea procedurii de alegere a Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe Sârbe.

„În viitor, patriarhii vor fi aleși de Consiliul Elector cu unanimitate de voturi sau cu o majoritate de două treimi a membrilor”, scrie ziarul Vecernje Novosti, citat de Balkan Insight.

În prezent, conducătorul Bisericii Ortodoxe Sârbe este ales printr-un sistem care presupune selectarea aleatorie a unuia dintre cele trei plicuri care conțin numele candidaților.

Vecernje Novosti scrie că discuțiile și adoptarea statutului reprezintă ultimul stadiu al procedurilor care au început în 2012 prin formarea unei comisii însărcinate cu revizuirea prezentului statut. Comisia condusă de Mitropolitul Amfilohie de Muntenegru și Litoral a adunat cele mai importante decizii sinodale și a redactat amendamente la documentul de bază al Bisericii Sârbe care datează din 1931.

Dacă noul document fundamental al Bisericii va intra în vigoare în luna mai, vor apărea schimbări și la nivel organizațional-teritorial. Noul statut prevede posibilitatea ridicării în rang de mitropolii a treisprezece episcopii: Banja Luka, Bačka, Braničevo, Dalmația, Žiča, Zahumlje și Herzegovina, Niš, Raško-Prizren, Srem, Šumadija, Canada, Novo Gracanica și Vestul Mijlociu al Americii, Frankfurt.

Proiectul noului statut al Bisericii Sârbe presupune împărțirea Arhiepiscopiei de Belgrad și Karlovci în două eparhii: Voždovac și Vinča, cu sediul la Voždovac, și Zemun și Novi Beograd, având reședința episcopală la Novi Beograd.

Nouă sfinți români au fost introduși în calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse

În cadrul ședinței de lucru de miercuri de la Mănăstirea Danilov din Moscova, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a aprobat propunerea Mitropolitului Ilarion de Volokolamsk, președintele Departamentului pentru Relații Bisericești Externe al Patriarhiei Moscovei, de introducere în calendarul local a unor sfinți canonizați de Biserica Ortodoxă Română în perioada 1950-2017.

Referatul nr. 8 aprobat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse în data de 7 martie menționează numele celor nouă sfinți români care nu se regăsesc în prezent în calendarul Bisericii Ruse și care vor fi incluși începând cu noua ediție a calendarului ortodox local.

Este vorba despre:

  • Sfântul Cuvios Dionisie cel Smerit (1/14 septembrie);
  • Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul (18/31 decembrie);
  • Sfântul Domnitor Neagoe Basarab (26 septembrie/9 octombrie);
  • Sfântul Ierarh Simeon Ștefan, Mitropolitul Transilvaniei (24 aprilie/7 mai);
  • Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei (30 august/12 septembrie);
  • Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla (7/20 august);
  • Sfântul Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu (16/29 august);
  • Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești (27 septembrie/10 octombrie);
  • Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica (11/24 aprilie).

În data de 24 martie 2017, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis o scrisoare tuturor Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe surori prin care aducea la cunoștință canonizările făcute de Biserica Ortodoxă Română în perioada 1950-2017 și propunea introducerea unora dintre aceștia în calendarele locale.

Biserica Poloniei a fost prima Biserică Ortodoxă Autocefală care a răspuns pozitiv propunerii Patriarhiei Române de a introduce sfinţi români în calendarul bisericesc local. În cadrul şedinţei de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe a Poloniei din data de 16 mai 2017, ierarhii polonezi au decis trecerea în calendarul local a peste patruzeci de sfinţi români.

În calendarul Bisericii Ortodoxe Române se regăsesc mai mulți sfinți importanți pentru ortodoxia slavă, iar ultima sfântă rusă a cărei cinstire a fost generalizată în România prin decizie sinodală este Sfânta Cuvioasă Matrona din Moscova.

De asemenea, în calendarul patriarhal al Bisericii Ruse sunt consemnate sărbătorile a peste cincizeci de sfinți străromâni sau români, la care se vor adăuga cele nouă zile de pomenire a domnitorilor, ierarhilor și cuvioșilor români cu viață sfântă.

Ambasadorul SUA în vizită la Patriarhul Ilia al Georgiei: „Îmi exprim respectul față de Biserica Georgiană”

Preafericitul Părinte Ilia, Patriarhul-Catolicos al Georgiei, l-a primit miercuri, 14 martie, pe Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Ian Kelly, la încheierea misiunii sale diplomatice în Georgia, anunță site-ul oficial al Patriarhiei Georgiene.

Patriarhul Ilia și-a exprimat aprecierea față de Ambasador și autoritățile americane „pentru sprijinul și asistența oferite în Georgia”. El a subliniat faptul că există multe persoane care nu înțeleg rolul Bisericii Ortodoxe și importanța ei în istoria Georgiei. „Georgienii nu au fost niciodată fanatici, ci creștini adevărați”.

„Mulți sunt surprinși de faptul că Biserica are mare autoritate în Georgia. Acest lucru este astfel deoarece ea a apărat cultura, limba, trecutul și interesul poporului”, a adăugat Patriarhul Ilia în cuvântul său adresat Ambasadorului Kelly.

Excelența Sa Ian Kelly a afirmat că „Georgia este o țară specială și poporul georgian este la fel de special. Consider că este un adevărat miracol cum a reușit Georgia să își păstreze identitatea, limba, religia, deși a fost înconjurată de-a lungul secolelor de națiuni puternice care aveau alte interese și cred că explicarea și răspunsul la acest miracol este Biserica Georgiană”.

„Biserica a fost puterea care a salvat țara în perioadele de criză. Aș dori să îmi exprim respectul față de Biserica Georgiană și față de Preafericirea Voastră pentru că rolul pe care îl aveți în salvarea Georgiei, în menținerea independenței, este cel mai important”, a spus Ambasadorul Americii.

Amintindu-și de prima sa vizită în Georgia în 1976, Ambasadorul Ian Kelly a mărturisit că a fost surprins să vadă o moschee, o sinagogă și o biserică armenească una lângă alta. „Atunci am înțeles că viitorul Georgiei este Europa și civilizația europeană și vom face tot posibilul pentru a ajuta în această aspirație”.

Nota noastra

Ce atitudine diferita, nu? Elogii si respect manifest fata de Biserica, recunoastere a rolului important, in ciuda evidentei si firestii promovari a intereselor politice americane. Dar, iata ca se poate si fara moralism superior, fara asimilarea Bisericii cu o vulnerabilitate nationala din cauza ortodoxiei, comuna cu a rusilor. Si vorbim despre Georgia, tara a carei Patriarhii nu are nici pe departe autonomia fata de Moscova pe care o are cea română.

Reamintim ca Georgia e acea tara in care ambasadorul SUA din 2013 (nu acelasi cu Ian Kelly) era fugarit de multimi furioase pe strazile Tibilisi-ului din cauza implicarii intr-o parada gay. Parada care fusese organizata cu implicarea Ambasadei SUA, in ciuda opozitiei manifeste a Patriarhului Ilia. Se pare ca, acolo unde e vointa, e si constientizare… Probabil cineva de la Departamentul de Stat si-a dat seama ca a continua in acest fel ar insemna pierderea definitiva a Georgiei de pe radar. Au trimis un om care in mod evident stie ce este ortodoxia, ce este cultura georgiana. Nu au trimis vreun comis voiajor care nu stie altceva decat ce ii livreaza sefii din Washington si clantaii din Bucuresti. Oare cand (daca va fi vreodata) isi vor da seama ca si in cazul Romaniei Biserica nu e vulnerabilitate, ci singura garantie reala de autonomie si independenta? Cand vor trimite un ambasador real, care sa stie despre ce e vorba aici?


Categorii

1. DIVERSE, America, Educatie, Kosovo, Serbia, Patriarhul Ilia al Georgiei, Rusia, Sarbatori, comemorari, sfinti

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

13 Commentarii la “AMBASADORUL SUA in GEORGIA, elogios despre ortodoxia georgiana: „Biserica a fost puterea care a salvat țara în perioadele de criză”/ O VESTE BUNA: RESTAURAREA STATUTULUI OREI DE RELIGIE/ Nouă sfinți români în calendarul Rusiei/ BISERICA SERBIEI si-a modificat statutul. Una din mize: KOSOVO

  1. Cu regret o spun,în mediul bisericesc de la noi se poartă aceeași slugărnicie ca și în cel politic.Cum să ne respecte străinii,dacă ne mâncăm intre noi?

  2. O sa ne respecte biserica atunci cand o sa-i fugarim si noi p-astia de la ambasada SUA de pe maluri dambovitei. Imperiile stiu doar de frica.

  3. @Mihai

    Chiar de fugarit nu cred ca-i cazul. 🙂

  4. “Parada care fusese organizata cu implicarea Ambasadei SUA, in ciuda opozitiei manifeste a Patriarhului Ilia.” Bunul Dumnezeu să mă ierte, dar la noi nu l-am văzut pe PF Daniel în această postură, de “opoziţie manifestă” împotriva paradelor gay organizate la noi în România , deci aici avem un mare semn de întrebare … Nu ne rămâne decât să ne informăm (asupra a ceea ce ni se pregătește de către dușmanii drepteicredinţe) și să ne rugăm cu toată smerenia și cu toată durerea ca Bunul Dumnezeu să aibă milă de noi …

  5. “Cand vor trimite un ambasador real,………?”.Niciodata,fiindca nu vor mai apuca.

  6. admin, Ref Nota: Georgia nu este sub deplina lor stapanire. Ca sa nu se razgandeasca, americanii le mangaie si hranesc orgoliile. Dupa ce se vor preda cuminti in bratele lor, se va schimba foaia si la ei. La fel a fost si la noi si peste tot.

  7. @Titus L

    Si asta e adevarat.

  8. admin:
    Daca imi permiteti, as dezvolta un pic.
    Este ceva in neregula daca in Romania acuzi Biserica Ortodoxa ca este un impediment pentru democratie iar in Georgia o lauzi pentru rolul ei in pastrarea idealului libertatii, atat timp cat in toate discursurile, acestea doua sunt valori legate si marca identitara a lumii asa-zis civilizate, vestice. Aduceti-va aminte ca in douazeci de ani, SUA a trecut de la condamnarea lui Nicolae Ceausescu pentru daramarea de biserici la blamarea Bisericii ca le construieste!
    Dar sa vedem si cand a inceput sa faca acesta, abia dupa ce dupa ce am fost periati si mangaiati pe crestet, dupa ce le-am dat tot ce au vrut ei sa ia si pe noi cu totul. Sa intelegem ca ei au timp, nu se grabesc pentru ca sunt departe de scena pe care joaca. Acesta este un mare avantaj pentru ei. Asa ca ne vor hrani orgoliile pana cand vom cadea. Ar trebui, ca Ulise, sa ne legam de vreun catarg sau, ca matelotii sai sa ne punem ceara in urechi.
    Vream de fapt sa va mai semnalez un mod prin care lucreaza, un fel de etapa a II-a, de mentenanta. Apar din cand in cand articole in care turisti straini ne lauda tara, oamenii, traditiile, mancarea si tot ce poate fi laudat. De obicei, aceste articole sunt preluari de pe facebook ale unor postari presupun sincere. Preluarile insele pot fi sincere la randul lor, mai ales cand sunt preluate de presa romaneasca. Inclusiv publicarea acestor articole in cotidiene de mare anvergura din occident sau pe site-urile agentiilor de stiri prestigioase poate fi inocenta. Dar intotdeauna exista o directiva in spate, un format standard macar stabilit de cineva din conducerea acelei publicatii care a preluat articolul de pe retelele de socializare. Ei stiu cu siguranta ca presa romaneasca ii citeste si preia articole de la ei (si nu numai romaneasca, ei fac la fel si cu bulgarii si cu orice alt popor au interesul sa o faca). Asa ca le servesc din cand in cand articole gata facute, nada pentru pestii care nu vad acul.
    Ce vreau sa zic, la ce folosesc toate acestea? La hranirea orgoliilor, si cine sta in spatele acestei publicitati stie. O sa intelegeti mai bine daca va ganditi cum functioneaza. Priviti mesajul, Romania este un diamant neslefuit, plina de calitati, frumuseti, bogatii si oameni destoinici. Adevarat. Dar in acelasi timp suntem bombardati de celelate subiecte pe care media le prefera. O ducem prost, e saracie, coruptie si multa prostie si neputinta. Atunci daca tara este buna si bogata, oamenii sunt curati si muncitori, de ce o ducem prost? Nu-mi spuneti ca nu v-ati gandit macar o data ca din cauza celor care ne conduc. Noi suntem curati si buni, cei care ne conduc sunt rai si hoti. Asa se dezbina o natiune si se stapaneste. Pentru ca in tot acest timp celor care se pregatesc sa devina elita intelectuala a tarii li se spune de tineri ca tara noastra este frumoasa, pacat ca este locuita; evident, locuita de poporul cel prost, nu de elita cea deosebita, scolita in spiritul valorilor vestice.

  9. O sută de mii de mucenici
    Dar izbânda lui nu era deplină – aşa credea –, dacă nu schimba credinţa tuturor robilor săi creştini. Şi ce-a făcut?
    Mai întâi a poruncit să fie scoase din biserică icoanele Domnului şi ale Maicii Domnului şi să fie aşezate în mijlocul unui pod care uneşte malurile râului Kir. Apoi a pus soldaţi înarmaţi cu săbii la cele două capete ale podului. Iar la urmă a pus un bărbat cu voce puternică să-i anunţe pe prizonierii care erau adunaţi acolo hotărârea lui:
    – Marele nostru împărat vă porunceşte să vă lepădaţi de Hristosul vostru şi să primiţi credinţa noastră. Pentru a dovedi convertirea voastră trebuie să scuipaţi şi să călcaţi în picioare aceste icoane. Dacă veţi face aşa, veţi fi eliberaţi imediat şi veţi primi ca răsplată daruri bogate. Dar dacă, dimpotrivă, nu veţi asculta, veţi fi înjunghiaţi de săbiile tăioase pe care le vedeţi în mâinile ostaşilor şi aruncaţi în râu.
    Gealaladin era sigur că vor asculta de porunca lui, pentru a nu-şi pierde vieţile. Dar a greşit. Nu ştia că credinţa în Hristos a poporului georgian era atât de mare, încât nu putea fi biruită nici de moarte. Astfel, când l-au auzit pe crainic, cei o sută de mii de prizonieri creştini – bărbaţi, femei, bătrâni, tineri, episcopi, preoţi şi monahi –, într-un cuget şi într-un glas au hotărât să-şi ofere trupurile lor ca pe o jertfă vie, sfântă, bineplăcută lui Dumnezeu (Romani 12, 1). Se bucurau, desigur, atât pentru că vor mărturisi credinţa lor în faţa barbarilor, pecetluind mărturisirea cu propriul lor sânge, cât şi pentru faptul că vor scăpa grabnic de chinurile trecătoare, dobândind prin mila dumnezeiască bunurile veşnice ale împărăţiei cereşti. Răspunsul pe care l-au dat şahului a fost limpede:
    – Noi, cu harul Domnului, suntem creştini. Această sfântă credinţă am învăţat-o şi ne-a fost predanisită de strămoşii noştri. Mărturisim deci în faţa voastră că noi credem în Sfânta Treime. Acum, desigur, întrucât am călcat poruncile Lui şi am nesocotit legea Sa, pe bună dreptate a îngăduit distrugerea ţării noastre şi înrobirea de către voi, vrăjmaşii noştri necredincioşi. Însă orice am păţi, nu ne vom lepăda de adevăratul nostru Dumnezeu şi nu vom necinsti sfintele Lui icoane. Pentru curăţirea noastră de păcatele pe care le-am săvârşit în viaţa pământească, suntem gata să murim muceniceşte. Să nu credeţi, necredincioşilor, că frica de moarte sau darurile voastre bogate ne vor putea despărţi de iubirea lui Hristos. Nici unul dintre noi nu se va lepăda de Acesta! Nici unul dintre noi nu va scuipa şi nu va călca în picioare sfintele icoane! Iată capetele noastre! Tăiaţi-le, pentru a ne înfăţişa înaintea Domnului.
    Şi, ridicând mâinile la cer, au încheiat printr-o scurtă rugăciune:
    – Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, întăreşte-ne şi primeşte în mâinile Tale sufletele noastre!
    Soldaţii au început să-i ducă în faţa icoanelor. Unul câte unul, apropiindu-se, în loc să le scuipe, se închinau la ele cu evlavie. În aceeaşi clipă li se tăiau capetele, care erau aruncate împreună cu trupurile în apele râului Kir, care curgea pe sub pod. În felul acesta, într-o singură zi cei o sută de mii de prizonieri georgieni au fost ucişi!

    http://www.pateric.ro/xiii-sfantul-mucenic-salva-si-cei-o-suta-de-mii-de-mucenici/
    http://www.pateric.ro/xv-cei-sase-mii-de-sfinti-mucenici/

  10. Mitropolitul Amfilohie critică dur pe „mormolocii” gata să cedeze Kosovo „de dragul colonului, acceptând civilizația euro-americană, care este mai rea decât comunismul” spunand ca ceea ce este luat cu forța, va fi returnat: ceea ce este dat altuia este pierdut pentru vecie – „ar trebui înțeleasă de mormolocii noștri care nu știu ce sunt oamenii autentici, dar în schimb sacrifică totul de dragul colonului, acceptând civilizația euro-americană, care este mai rea decât comunismul”
    Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe a Serbiei a adoptat o nouă declarație în care proclamă că provincia Kosovo este și va fi „inima Serbiei”.
    https://www.activenews.ro/externe/Problema-Kosovo-incinge-spiritele-intre-presedintele-Serbiei-si-Biserica-Ortodoxa.-Mitropolitul-Amfilohie-critica-dur-pe-%E2%80%9Emormolocii-gata-sa-cedeze-Kosovo-%E2%80%9Ede-dragul-colonului-acceptand-civilizatia-euro-americana-care-este-mai-rea-decat-comunismul-151004

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare