Amendament pentru eliminarea EDUCAȚIEI SEXUALE votat în Comisia de Muncă a Camerei Deputaților. Reacție negativă a MASS-MEDIEI liberale. Ovidiu Raețchi își pune speranțele în IOHANNIS, care ar fi dovedit că e „LIBERAL AUTENTIC” cu ocazia Referendumului pentru căsătorie

29-05-2020 14 minute Sublinieri

Digi24:

PNL și PSD au eliminat prin lege educația sexuală din școli. „Decizia este la părinți, nu la unii care vor să smintească națiunea”

Legislația privind educația sexuală în școli a fost modificată în Comisia de Muncă a Camerei Deputaților, după ce un amendament susținut de parlamentari PSD și PNL a fost introdus într-un proiect de lege privind drepturile copiilor.Aceștia vor ca materia să nu se mai numească educație sexuală, ci sanitară, iar predarea să fie făcută doar cu acordul părinților. Președintele Comisiei, deputatul PSD Adrian Solomon, a spus, pentru Digi24.ro, că astfel reglementarea este „mai cuprinzătoare” iar în privința acordului din partea părintelui el a declarat că decizia nu poate fi a „unor indivizi care vor să smintească națiunea asta”.

La începutul lunii aprilie, a fost promulgată legea care obligă unităţile şcolare să organizeze, cel puţin o dată pe semestru, programe de educaţie pentru viaţă şi sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii.

Actul normativ în vigoare a modificat Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Conform acestuia, autorităţile locale și instituţiile publice sau private cu atribuţii în domeniul educaţiei au obligaţia de a derula în școli programe „în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală şi a gravidităţii minorelor”.

Însă patru parlamentari PSD și PNL au introdus în ședința de săptămâna aceasta a Comisiei pentru Muncă din Camera Deputaților un amendament prin care exprimarea „educație sexuală” este înlocuită cu „educație sanitară”. Totodată, prin același amendament, programele de educație care includ această materie vor avea loc doar cu„acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copiilor”.

Amendamentul modifică Legea 272/2004 printr-un alt proiect, inițiat de Guvern, și depus în Parlament în iunie 2019, ce vizează „accelerarea reformei structurii de protecţie a copilului în România, prin facilitarea şi urgentarea procedurilor de plasare a copilului instituţionalizat într-o familie”.

Acest proiect a fost adoptat în Senat în octombrie 2019, a primit raport favorabil în Camera Deputaților și a fost dezbătut în plen pe 9 martie. Însă, a fost trimis înapoi pentru un raport suplimentar. Până la ședința Comisiei de săptămâna aceasta, propunerea legislativă nu menționa aspectul educației sexuale în școli.

Autorii modificării sunt deputaţii Robert Sighiartău (PNL), Florica Cherecheş (PNL), Elena Hărătău (PSD), Steluţa-Gustica Cătăniciu (neafiliat), Adrian Solomon (PSD), Nicuşor Halici (PSD) şi senatorul Titus Corlăţean (PSD).

„Educația sexuală de foarte multe ori era predată și sub forma sexualității de transgen”

Nicușor Halici a explicat că au existat anumite „anomalii” în aplicarea legii, mai ales în predarea la clasele primare.

Au apărut anumite anomalii în aplicarea legii, cum apar de foarte multe ori în practică. Acum nu dorim decât s-o reglăm din punct de vedere, în primul rând, al noțiunii, pentru că educația sexuală avea o definiție sau o aplicare destul de limitată. «Sanitară» cuprinde și educația sexuală, pe de o parte.

Pe de altă parte, nu puteam vorbi totuși la clasele primare de educație sexuală la clasa I, a II-a, a III-a. Am mai ajuns și în zona în care educația sexuală de foarte multe ori era predată și sub forma sexualității de transgen.

E adevărat că lucrurile astea trebuie cunoscute, dar în funcție de vârsta biologică a fiecărui elev și, după aceea, normal că și părinții trebuie să aibă un cuvânt de spus în ceea ce privește educația pe care doresc să fie predată copiilor.

La clasa a II-a, spre exemplu, se preda cum fac sex doi oameni de același sex, care sunt etapele procreerii până la naștere. Totuși, la clasa a II-a e destul de puternic impactul emoțional pentru a afla astfel de noutăți, a declarat, pentru Digi24.ro, președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților.

El a spus că a avut solicitări de a schimba legea “de la foarte multe asociații”, însă nu a precizat cum se numesc acestea.

N-aș vrea să specific, pentru că nu vreau să duc discuția într-o zonă că suntem partizani cu unii, sau cu alții. Suntem și noi părinți la rândul nostru”, a declarat Halici.

Președintele Comisiei pentru Muncă şi protecţie socială, Adrian Solomon, a afirmat că a vrut să îmbunătățească forma legii.

În legea 272/2004, niște colegi au introdus în iarnă un amendament și noi l-am modificat puțin să fie mai cuprinzător.

Motivarea inițiatorului este minunată ca să îndeplinească procesul legislativ ca formă. Restul, cum iese din Parlament este treaba parlamentarilor să-l îmbunătățească, să-l facă mai bun și mai general valabil.

Pentru mulți colegi de-ai mei s-a ajuns la concluzia, în urma unor discuții cu diverse organisme interesate de astfel de lucruri că e bine să modificăm textul”, a declarat, pentru Digi24.ro, deputatul Adrian Solomon.

„Care-i problema voastră?”

Însă, întrebat cine susține modificarea legislației în acest sens, președintele Comisiei nu a vrut să dea detalii.

Dreptul meu la inițiativă nu mi-l ia nimeni. Eu însumi sunt cel care am hotărât să depun acest amendament. Care-i problema voastră? E treaba mea cu cine mă consult.

În România, și Codul Civil și alte legi ne vorbesc despre obligația părintelui de a-și educa copilul și de a-l întreține și de a oferi o bună educație și instrucție până împlinește 18 ani și dacă rămâne în sistemul de învățământ, până la 26 de ani. Dacă această obligație există, dreptul de a decide cum arată acea educație a copilului trebuie să rămână tot a părintelui, nu a unor indivizi care vor să smintească națiunea asta”, a spus social-democratul.

În schimb, deputatul USR Cristian Seidler, membru în Comisie, a propus un amendament prin care dorea să acorde părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copiilor opțiunea de a solicita, în scris, scutirea copiilor de la asemenea programe de educaţie.

Înainte să intrăm în ședința de Comisie, textul suna așa: «Derularea sistematică în unitățile școlare cel puțin o dată pe semestru de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală pentru copii în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor». Ceea ce înseamnă că pentru copiii de clasa a I-a nu trebuia să faci educație sexuală, trebuia să faci educație pentru viață, asta incluzând să nu deschizi ușa la un străin, nu te lași ademenit cu dulciuri într-un parc.

Textul că în unele clase de a I-a se făcea educație sexuală este exact precum aș spune «Nu-mi las copilul la școală pentru că știu că într-o școală o profesoară a bătut un elev sau un profesor». Păi dacă în anumite locuri se produc abuzuri, atunci trebuie corectat abuzul, nu desființat sistemul.

Noi primim de obicei amendamentele depuse la Comisie înainte, ca să pot să citesc și să știu ce votez pe amendamente. Se întâmplă ca amendamentele depuse în ultima secundă să le vedem în timpul ședinței Comisiei atunci, pe loc. Amendamentul acesta este surpriză. Când l-am văzut, am spus că de ce nu facem invers. În loc de «opt-in», de ce nu facem cu «opt-out», pentru că servește același scop, doar că probabil că minoritatea care nu dorește ca ai lor copii, pe considerente de conștiință filozofică și religioasă, să semneze o hârtie că nu vreau.

În timpul Comisiei am formulat amendamentul ăsta. Noi trecusem deja de punctul ăla și am spus la un moment dat că am un amendament care acoperă și îngrijorările că se atentează la inocența copiilor”, a relatat parlamentarul, pentru Digi24.

Amendamentul său, susținut și de deputații Mara Calista (PNL), Adrian Dohotaru (USR) şi Éva Andrea Csép (UDMR), a fost respins.

Robert Sighiartău, secretar-general al PNL și susținător al amendamentului adoptat, nu a putut fi contactat până la publicarea acestui material.

„În PNL există un curent mai evlavios”

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi susține educația sexuală în forma în vigoare și spune că în partid există și „un curent ideologic mai evlavios, mai duhovnicesc”.

Eu sunt adeptul educației sexuale. În forma adoptată de Parlament. Sper că președintele va merge pe acea variantă. În fond, el a demonstrat că e un liberal autentic în contextul referendumului Coaliției pentru Familie.

Studiile dovedesc că în statele unde este predată în școli educația sexuală apar mai putine sarcini nedorite, incidența bolilor cu transmitere sexuală e mai mică, copiii se pot apară mai bine de abuzuri sexuale, pentru că înțeleg când acestea au loc.

Ba chiar, împotriva temerii că educația sexuală grăbește cumva și activitatea sexuală, tinerii care fac educație sexuală își încep mai tarziu viața sexuală, pentru că se reduce factorul curiozitate.

Nu înțeleg de ce apărăm «inocența copiilor», cum spun cei care se opun educației sexuale, dacă le ascundem realitatea cu care se vor confrunta toată viața, dacă ne rușinăm și ne ascundem de modul în care am fost creați.

Eu cred că un credincios se bucură de modul în care a făcut Dumnezeu omul, nu se jenează de el și nu încearcă să îl ascundă. Sigur, e doar punctul meu de vedere. În PNL există nu doar un curent ideologic liberal-laic, în care cu bucurie mă înscriu, ci și unul mai evlavios, mai duhovnicesc”, a precizat acesta pentru Digi24.ro.

Elevii și studenții: Factorii decizionali trebuie să promoveze politici în raport cu realitatea țării

Consiliul Național al Elevilor (CNE), Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) și Consiliul Tineretului din România (CTR) își exprimă “dezamăgirea față de modul în care factorii decizionali apreciază importanța educației sexuale în școli, blocând accesul elevilor la informații necesare dezvoltării lor personale“, potrivit unui comunicat de presă.

Ne exprimăm ferm dorința de a contribui la clădirea unui sistem educațional care să corespundă nevoilor și intereselor elevilor din România, motiv pentru care am fost și continuăm să fim susținătorii implementării educației sexuale în școli, o parte integrantă a disciplinei educație pentru sănătate, care ar trebui să fie accesibilă tuturor elevilor.

Lipsa accesului la educație sexuală a fost promovată de organizații religioase, dar și de Biserica Ortodoxă Română, iar acum parlamentarii susțin blocarea educației sexuale în școli prin introducerea unui acord parental. Așa cum la toate celelalte discipline de studiu nu este necesar un acord parental pentru a legitima importanța informațiilor studiate, nu ar trebui să condiționăm accesul tinerilor la educație sexuală de un acord parental acordat subiectiv. Un sistem educațional performant are capacitatea de a stabili care sunt disciplinele ce trebuie studiate în vederea dobândirii competențelor cheie specifice profilului absolventului.

Educaţia sexuală a fost introdusă în şcoli pentru prima dată în 1955 în Suedia, care a fost urmată, în anii ‘70-’80, de mai multe ţări din vestul Europei. În anii ‘90 şi 2000 s-au alăturat şi ţări ca Franţa, Regatul Unit şi apoi Portugalia sau, mai aproape de noi, Ucraina şi Estonia.

În prezent, în cele mai multe ţări din Uniunea Europeană, educaţia sexuală este obligatorie în şcoli, deşi diferă la nivel de calitate şi conţinut. Printre țările cu o experiență vastă în predarea educației sexuale se numără ţările nordice, Franţa şi Germania. În sistemul educațional românesc, educația sexuală continuă să reprezinte un subiect tabu, dar și elementul central al mai multor dezbateri ideologice. În acest sens, suntem de părere că sănătatea elevilor trebuie să primeze, iar factorii decizionali trebuie să promoveze politici educaționale în raport cu realitatea țării noastre, țară care ocupă primul loc din Uniunea Europeană la numărul de mame adolescente.

Conform datelor INS Tempo, în anul 2018, în România au devenit mame 727 de adolescente cu vârsta sub 15 ani și 18.753 cu vârsta între 15-19 ani. Dintre mamele adolescente sub 15 ani, 19 sunt la a doua naștere și una la a treia. Cât ține de mamele adolescente cu vârsta între 15-19 ani, 3.929 sunt la a doua, 731 la a treia, 72 la a patra, 8 la a cincea și una la a șasea. Totodată, 7,5% din totalul cazurilor de cancer de col uterin diagnosticate anual în Europa provin din România, incidență de 3 ori mai mare decât media la nivelul Uniunii Europene. România se află pe primul loc din țările Uniunii Europene în ceea privește mortalitatea prin cancer de col uterin (14.2 la 100.000 de femei). (…)/ integral pe digi24.ro

Libertatea:

PSD și PNL și-au dat mâna împotriva educației sexuale în școli. Sighiartău: „E discutată cu mai multe asociații de părinți”

La mai puțin de două luni după ce președintele Iohannis a promulgat o lege pentru predarea educației sexuale în școli, deputați și senatori PSD și PNL și-au unit forțele împotriva acesteia. Au introdus ieri, în Comisia pentru muncă, un amendament prin care se cere acordul părinților pentru predarea acestei discipline.

”ONG-uri, mai ales cele din zona religioasă, dar și cei din Grupul de Rugăciune, au avut o reacție destul de virulentă”, a motivat unul dintre inițiatori, deputatul PSD Adrian Solomon, introducerea acestui amendament. (…)

Pe 3 aprilie, președintele Iohannis a promulgat legea 45/2020 care prevedea ”derularea sistematică în unitățile școlare, cel puțin o dată pe semestru, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.” Proiectul de lege, care viza modificarea şi completarea Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, a trecut de Plen la începutul pandemiei, fiind adoptat de Camera Deputaților pe 10 martie 2020.  Marți, 26 mai, mai mulți deputați și senatori PSD și PNL au venit cu un amendament care limitează efectele legii 45.  Inițiatori au fost deputatul PSD Adrian Solomon, senatorul PSD Titus Corlățean, cu susținerea deputatului PNL Robert-Ionatan Sighiartău, membru în Grupul Ecumenic de Rugăciune din Parlament.

Ce prevede legea 45/2020  ”Derularea sistematică în unitățile școlare, cel puțin o dată pe semestru, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.

Ce schimbă amendamentul  ”Derularea sistematică în unitățile școlare, cu acordul scris al părinților sau al reprezentanților legali ai copilului, cel puțin o dată pe semestru, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sanitară pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.” (…)

Cum s-a petrecut dezbaterea în Comisia de Muncă? Un deputat ne-a explicat că, de regulă, la dezbaterile din Comisia pentru muncă ”nu intrau pe Zoom alții decât membrii comisiei și reprezentanții Guvernului. Azi a fost prima oară când au intrat și alți parlamentari, Dobrovie și Sighiartău care sunt în Grupul de Rugăciune.” 

”Sighiartău a fost principalul promotor. A explicat că acest amendament e o greșeală, că nu mai trăim în comunism, că ne educăm copiii și acasă și că nu trebuie să facem asta la școală”, continuă deputatul care a preferat să rămână anonim. Amendamentul a primit vot favorabil. Următoarea etapă este votul în plen.

Patru deputați au venit cu o reformulare a amendamentului, care însă a fost respinsă. Aceștia își propun însă să susțină amendamentul respins în plen.  Cei patru sunt deputatul independent Adrian Dohotariu, deputatul USR Cristian Seidler, deputata PNL Mara-Daniela Calista și deputata UDMR Éva-Andrea Csép.

Amendamentul respins:  ”Derularea sistematică în unitățile școlare, cel puțin o dată pe semestru, de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor, având opțiunea părinților sau ai reprezentanților legali ai copiilor de a solicita în scris unității școlare scutirea copiilor de la asemenea programe de educație.”

Altfel spus, părinții nu trebuie să își ofere acordul scris pentru predarea materiei, dar pot să ceară scutirea copiilor de la acest program.  Solomon: ”Am votat după ceea ce am considerat noi că este mai bine pentru copiii și pentru părinții din țara asta

Libertatea i-a căutat pe inițiatorii și susținătorii amendamentului, care cer introducerea acordului părinților. ”După modificarea anterioară a legii și introducerea acestui articol, au fost mai multe reacții adverse”, a povestit deputatul PSD Adrian Solomon. La ce reacții adverse face referire acesta? Ong-uri, mai ales cele din zona religioasă, cei din Grupul de Rugăciune au avut o reacție destul de virulentă, există un Grup de Rugăciune la Cameră, colegi de-ai mei și multe memorii pe care le avem la comisii și nu numai. Solomon: Acesta explică că nu este o interzicere a acelor discipline. 

”Se completează educația pentru viață și educația sexuală cu educația sanitară, se mărește, se lărgește spectrul disciplinelor respective, să aibă profesorii de unde alege în funcție de categoriile de vârstă și se introduce un acord prealabil al părintelui, astfel încât el să poată decide în funcție de ce programă prezintă profesorul care cere acordul”, adaugă deputatul.

Nu menționează însă că amendamentul schimbă ”educația sexuală” cu ”educația sanitară”. Legat de proiectul inițial de lege, pe care amendamentul îl contracarează, Solomon spune că ”au fost câțiva colegi mai liberi în gândire și în manifestări, dar asta nu înseamnă că noi trebuie să îi votăm pe cei mai gălăgioși.” ”Am votat după ceea ce am considerat noi că este mai bine pentru copiii și pentru părinții din țara asta”, motivează deputatul.

”Eu cred că până la o vârstă e bine ca copiii să aibă o oarecare inocență.” Deputatul PSD Titus Corlățean ne-a spus că nu poate vorbi, iar apoi nu a mai răspuns la telefon.

Sighiartău: ”Asta e discutată cu mai multe asociații de părinți.” Deputatul PNL Robert- Ionatan Sighiartău a explicat că a susținut acest amendament pentru că este părinte, dar și pentru că s-a consultat cu mai multe asociații de părinți. ”Știți de ce? Pentru că sunt părinte și sunt și alți părinți în țara asta, care pe lângă materiile și curricula Ministerului Educației, există niște materii opționale. Prin care părinții să-și dea acordul cu privire la ce opțional să facă”, a adăugat deputatul.

Nu a vrut să spună ca la asociații de părinți face referire, motivând că trebuie să intre într-o întâlnire importantă. Iurișniți: ”Poate nu e întotdeauna părintele lângă copil” Deputata USR Cristina-Ionela Iurișniți, inițiatoarea legii 45, a spus că amendamentul afectează puternic efectele legii respective. ”Sunt copii care au părinți plecați în străinătate, părinți care nu se pot interesa de ei. Ce faci atunci? Vine un medic să le vorbească de sănătate elevilor, dar pentru că părintele e la muncă în afară, nu poate să își dea acordul. Copilul acela nu poate participa la discuție”, spune Iurișniți. ”E vorba de acces la informații pe care numai școala le poate oferi. Poate nu e întotdeauna părintele lângă copil”, adaugă deputata.  (…)/ integral pe libertatea.ro

MEDIAFAX

ANALIZĂ. Marius Oprea: Legea USR – Vor fi ”Standardele educaţiei sexuale” europene obligatorii în şcolile din România?

Modificările aduse la legea în acest sens, promovată de USR şi promulgată de preşedintele Iohannis, în perspectiva exprimată de Dan Barna fac legea inoperantă, în principal pentru că ea prevede, faţă de proiectul iniţial, ”acordul părinţilor” pentru a urma cursurile. El afirmă că protecţia copiilor se face prin ”informaţie şi educaţie” şi nu prin ”obscurantism şi frică”: Barna atrage atenţia asupra celui mai mare număr de mame minore în România, în raport cu alte state europene, pus pe seama lipsei acestei ”educaţii sexuale”. Corect ar fi fost să specifice că majoritatea acestor cazuri se înregistrează în cadrul minorităţii rrome şi ţin şi de tradiţia acestei minorităţi. Apoi, USR protestează pentru că liberalul Sighiartău şi pesedistul Corlăţean au schimbat denumirea disciplinei, din ”educaţie sexuală” în ”educaţie sanitară”, dar principalul impediment rămîne cel al acordului părinţilor, pentru frecventarea acestor ore.

De ce nu ştim ce va conţine educaţia sexuală

Înţeleg de ce există această teamă faţă de ”acordul părinţilor”, deşi un acord e ceva mai puţin, decît în cazul orelor de religie, unde părinţii trebuie să facă o cerere pentru înscrierea copilului. USR e îngrijorat şi ar vrea să fie eliminate aceste prevederi, pentru că sînt conştienţi de faptul că astfel legea lor rămîne făcă niciun efect, deşi e vorba de părinţii biologici care ar trebui să-şi dea acordul şi nu de părinţi duhovniceşti, de preoţi sau de călugări. Ci de mama şi de tata. Cu atît mai mult, useriştii nu au spus nimic despre conţinutul orelor de educaţie sexuală, potrivit normelor europene, la care ei doresc să ne aliniem. Ce se va preda, de fapt, în aceste ore?

Primele norme privind educaţia sexuală în şcoli au fost puse la punct sub patronajul Biroului Regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cu sprijinul Centrului Federal pentru Educaţie din Germania, în cadrul mai multor seminarii, care au avut loc între noiembrie 2008 şi decembrie 2009 şi au reunit mai mulţi specialişti din Europa. La final, au fost definitivate şi stabilite în detaliu ”Standardele pentru educaţia sexuală în Europa”, redactate în formă finală în 2010, la Koln, într-o broşură consistentă, un îndrumar de peste 150.000 de semne. El conţine argumentarea necesităţii, construirea cadrului legislativ şi conţinutul educaţiei sexuale în şcoli. ”Principiile şi rezultatele educaţiei sexuale” în şcoli, potrivit acestui document european sînt exprimate în forme acceptabile: se prevede ca ele să coincidă cu ”nivelul de dezvoltare şi înţelegere a persoanei” şi cu ”dimensiunea culturală, socială şi de gen”. Educaţia sexuală ”se axează pe conceptul holistic de bunăstare, care include sănătatea şi se bazează, cu siguranţă, pe egalitatea de gen, auto-determinare şi acceptarea diversităţii”. Pînă aici, totul e, să spunem, în regulă.

Dar lucrurile se schimbă, cînd e vorba de practică. Pentru că lecţiile pe care le primesc copiii şi tinerii sînt atît de explicite, încît sînt de natură să distrugă pudoarea şi inocenţa lor şi să-i maturizeze forţat şi nefiresc, trasferînd rolul părinţilor în această educaţie către nişte ”tehnicieni” ai sexului fără oprelişti, în afară de cele ce ţin de igienă şi de protejarea actului sexual. Tocmai de aceea, promotorii legii educaţiei sexuale în şcoli de la USR n-au scos un cuvînt despre conţinutul acesteia. Despre materia care se va preda la şcoală şi care a fost fixată în ”Standardele pentru educaţia sexuală în Europa”, apărute în 2010, la Koln.

Educaţia sexuală la grădiniţă şi în clasele primare

Educaţia sexuală trebuie să înceapă, potrivit acestor standarde europene, de timpuriu. De exemplu, ”matricea” educaţională pentru categoria de vîrstă 4-6 ani prevede cum să fie învăţaţi copiii să-şi descopere sexualitatea, ”bucuria şi plăcerea de a atinge propriul corp”. Educarea începe de la grădiniţă şi de la clasa zero, ”despre masturbarea timpurie, descoperirea corpului şi a organelor genitale proprii, despre faptul că plăcerea apropierii fizice este o parte normală din viaţa fiecărui om, tandreţea şi apropierea fizică sînt o modalitate de exprimare a dragostei şi afecţiunii”. Copiii trebuie ”să devină conştienţi de identitatea de gen, să vorbească despre sentimentele (ne)plăcute cu privire la propriul corp, să îşi exprime propriile necesităţi, dorinţe şi limite”. În contextul unui joc propus de educator „de-a medicul”, li se va dezvolta pruncilor ”o atitudine pozitivă faţă de propriul corp şi funcţiile acestuia, interesul faţă de propriul corp şi corpul altora”.

Apoi, la categoriile următoare de vîrstă, copiii trebuie învăţaţi pas cu pas că au ”dreptul de a adresa întrebări despre sexualitate, dreptul de a explora identităţile de gen, dreptul de a explora goliciunea şi corpul, de a fi curioşi în legătură cu un act sexual”, ”să îşi dezvolte abilităţi de comunicare, prin care să-şi exprime necesităţile şi dorinţele”, să-şi creeze o atitudine potrivit căreia „corpul meu îmi aparţine”. La primele ore de educaţie sexuală, copiilor trebuie să li se dezolte ”aşteptările de rol şi comportamentele de rol în legătură cu excitaţia sexuală şi diferenţele de gen, identitatea de gen şi orientarea sexuală”, să înţeleagă ”homosexualitatea, modul în care să se bucure de sexualitate în mod corespunzător”, să înveţe în legătură cu ”prima experienţă sexuală”, cu ”plăcerea, masturbarea, orgasmul”, să-şi ”dezvolte capacităţile de comunicare şi negociere intimă, să facă alegeri libere şi responsabile după evaluarea consecinţelor, avantajelor şi dezavantajelor fiecărei alegeri posibile (parteneri, comportament sexual), să facă diferenţa dintre sexualitatea din viaţa reală şi sexualitatea din media”, să manifeste ”acceptare, respect şi înţelegere a diversităţii în sexualitate şi orientării sexuale”. Şi aşa mai departe.

Educaţia sexuală despre masturbarea la pubertate

Să trecem la ce prevăd ”Standardele pentru educaţia sexuală în Europa” pentru pubertate şi adoplescenţă. La copiii de 12-15 ani, se arată că ”majoritatea băieţilor ajung la pubertate la această vîrstă. Testiculele şi penisul lor încep a creşte, precum şi părul de la subraţ şi cel pubian. Ei trec printr-o creştere bruscă. Vocea devine mai profundă şi începe să crească părul pe faţă. La vîrsta de 13 ani (în medie), la băieţi apare prima ejaculare, fiind un semn că sînt pregătiţi pentru viaţa sexuală şi pot zămisli copii. Şi fetele continuă să se dezvolte. Ele au trecut deja printr-o creştere bruscă, la această vîrstă începînd a creşte părul de la subraţ şi cel pubian. La vîrsta de 12 ani (în medie), la fete apare prima menstruaţie, fiind un semn că sînt pregătite pentru viaţa sexuală şi pot rămîne însărcinate. Masturbarea poate creşte mai mult la băieţi decît la fete. Adolescenţii pot fi foarte nesiguri în ceea ce priveşte dezvoltarea corpurilor lor: „e normal aşa?”, „se dezvoltă într-un ritm mai lent decît la alţi adolescenţi de aceeaşi vîrstă?”

Manualul european de educaţie sexuală este unul de explorare a plăcerilor: ”Adolescenţii trebuie să se obişnuiască cu „noul lor corp”, simţindu-se adesea jenaţi şi inconfortabil. Tinerii îşi dezvoltă o imagine de sine sexuală: ei se văd drept persoane care pot avea contacte sexuale, din acest motiv pentru ei este important să fie atractivi. Din moment ce sînt adeseori nesiguri de propriul corp, vor fi la fel de nesiguri şi în atractivitatea lor (faţă de un potenţial partener). Tinerii de această vîrstă sînt deseori sensibili la opiniile altora: pot fi influenţaţi de colegii lor. Ei încep a căuta persoane de aceeaşi vîrstă atractive din punct de vedere sexual. Treptat, băieţii şi fetele descoperă dacă preferă băieţi sau fete (orientarea sexuală). Deseori se îndrăgostesc cu adevărat pentru prima dată. Flirtează unul cu altul şi astfel apare prima relaţie. Se capătă mai multă experienţă în ale săruturilor şi alinturilor; mîngîieri”.

Urmeză ”etapa 16-18 ani”, cînd ”în pragul maturităţii, tinerii devin mai independenţi şi au relaţii mai puţin apropiate cu părinţii. Acum le este mai clar dacă sînt heterosexuali sau homosexuali. Fac experimente în relaţii. Tinerii obţin experienţă sexuală: ei se sărută şi se mîngîie, unii mai devreme, alţii mai tîrziu. Cariera sexuală a tinerilor se desfăşoară, de regulă, după cum urmează: săruturi, atingeri şi mîngîieri îmbrăcaţi, apoi goi, actul sexual (la heterosexuali) şi, la final, sexul oral sau uneori sexul anal”.

Epilog

Citind (în diagonală) acest îndrumar european cu privire la conţinutul educaţiei sexuale a copiilor în grădiniţe, şcoli şi licee, am avut senzaţia că este vorba mai degrabă de un manual de învăţare continuă a modului în care să-ţi dezvolţi plăcerile trupeşti, un manual care distruge cu cruzime orice urmă de inocenţă a copilăriei şi pubertăţii, fără limite sau bariere de ordin moral. Căci despre aceste bariere nu se vorbeşte nicăieri. (…)/ integral pe mediafax.ro


Categorii

1. DIVERSE, Educatia sexuala, Marius Oprea, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Sexualizarea copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

2 Commentarii la “Amendament pentru eliminarea EDUCAȚIEI SEXUALE votat în Comisia de Muncă a Camerei Deputaților. Reacție negativă a MASS-MEDIEI liberale. Ovidiu Raețchi își pune speranțele în IOHANNIS, care ar fi dovedit că e „LIBERAL AUTENTIC” cu ocazia Referendumului pentru căsătorie

  1. http://raromecatona.blogspot.com/2020/06/o-zi.html

    Poate nu e cel mai potrivit topic unde trebuia sa postez.

  2. Pingback: „JOS LABELE DE PE COPII, TICĂLOȘILOR!"- Profesorul TUDOREL BUTOI despre EFECTELE PSIHOLOGICE ALE RESTRICȚIILOR PANDEMIEI, pericolele majore pentru copii și adolescenți în mediul virtual, PEDOFILIE, TRAFIC DE MINORI și PROZELITISM LGBT prin i
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare