Arhiepiscopia Sucevei a pierdut procesul pentru RETROCEDAREA PADURILOR confiscate de comunisti/ 150 ani de la SECULARIZAREA AVERILOR BISERICII. Discursul oficial patriarhal a devenit mult mai critic fata de “modernizarea” lui Cuza…

14-11-2013 13 minute Sublinieri

ponta-pimen

Cele 166.000 de hectare de pădure din Suceava cerute în instanţă de Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei rămân la Regia Naţională a Pădurilor, a decis, marţi, Curtea de Apel Cluj, decizia fiind definitivă, dar cu drept de recurs.

Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Cluj, Adrian Dănilă, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că magistraţii Curţii de Apel Cluj au respins cererea Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei de retrocedare a 166.000 de hectare de pădure.

“Instanţa respinge ca nefondat apelul Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina (FBOB) formulat împotriva sentinţei din 13 martie 2007 a Tribunalului Suceava”, se arată în sentinţă.

Instanţa a obligat, de asemenea, Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina să plătească Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva – Direcţia Silvică Suceava (RNAPR) suma de 300.000 lei drept cheltuieli parţiale de judecată în apel.

Sentinţa Curţii de Apel Cluj este definitivă, dar cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

La mijlocul lunii martie 2007, Tribunalul Suceava a admis o cerere a Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina (FBOB) privind retrocedarea unei suprafeţe de pădure şi obliga RNP, Direcţia Silvică Suceava şi statul român, prin Ministerul de Finanţe, să pună la dispoziţia FBOB o suprafaţă de 166.613 de hectare. Ulterior, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis strămutarea cauzei la Curtea de Apel Timişoara.

În acest proces, Curtea de Apel Timişoara a stabilit, în decembrie 2009, menţinerea deciziei Tribunalului Suceava din martie 2007 prin care Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina i s-a recunoscut dreptul de proprietate pe o suprafaţă de 166.613 hectare de pădure.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de Regia Naţională a Pădurilor, a casat decizia Curţii de Apel Timişoara şi a retrimis cazul spre rejudecare la Cluj-Napoca.

Comisia judeţeană de fond funciar Suceava şi-a declinat, în data de 7 aprilie 2006, competenţa de soluţionare a cererii Fundaţiei Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei privind restituirea unei suprafeţe de aproximativ 192.000 de hectare de pădure motivând că nu face obiectul Legii 1/2000 a fondului funciar şi al Legii 247/2005 a proprietăţii. Potrivit unei note prezentate în susţinerea motivării, Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina a avut, de la înfiinţare, doar drept de administrare asupra terenurilor forestiere, şi nu de proprietate, fiind o fundaţie înfiinţată de stat.

Unităţile de cult din judeţul Suceava au primit, în anul 2004, în proprietate, potrivit Legii fondului funciar, câte 30 de hectare de terenuri cu vegetaţie forestieră, suprafaţa totală cu care Biserica Ortodoxă din Bucovina a fost pusă în posesie fiind de peste 15.000 de hectare. Ulterior, în noiembrie 2004, printr-o Ordonanţă de Urgenţă emisă de Guvern, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a fost împroprietărită cu 90.000 de hectare de pădure, dar legea de aprobarea a acestei ordonanţe a fost considerată neconstituţională de Curtea Constituţională.

Cererea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor privind acordarea, de către Guvern, Fundaţiei Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina a statutului de fundaţie de utilitate publică a fost respinsă în 2008, pe motiv că aceasta acţionează doar în numele unei persoane juridice, şi nu pentru realizarea unui interes public general.

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Pimen Suceveanul, a declarat, miercuri, că nu ştie cum va acţiona în continuare, după ce Curtea de Apel Cluj a respins retrocedarea a 166.000 de hectare de pădure Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei.

IPS Pimen Suceveanul a evitat să comenteze decizia instanţei din Cluj Napoca prin care Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina pierde procesul de revendicare a 166.000 de ha după ce Tribunalul Suceava şi Curtea de Apel Timişoara s-au pronunţat în favoarea Bisericii.

“Nu comentez nimic”, a spus înaltul ierarh. Întrebat dacă va contesta decizia Curţii de Apel Cluj, IPS Pimen a menţionat că nu ştie cum va acţiona în continuare. “Eu nu sunt jurist. Nu ştiu ce vom face”, a spus Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

La rândul său, directorul Direcţiei Silvice Suceava, Sorin Ciobanu, a declarat că nu comentează decizii ale instanţelor judecătoreşti. “Noi ne conformăm hotărârii instanţei”, a spus Ciobanu. Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Cluj, Adrian Dănilă, a declarat, miercuri, că magistraţii Curţii de Apel Cluj au respins cererea Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei de retrocedare a 166.000 de hectare de pădure.

“Instanţa respinge ca nefondat apelul Fondului Bisericesc Ortodox din Bucovina (FBOB) formulat împotriva sentinţei din 13 martie 2007 a Tribunalului Suceava”, se arată în sentinţă. Instanţa a obligat, de asemenea, Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina să plătească Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva – Direcţia Silvică Suceava (RNAPR) suma de 300.000 lei drept cheltuieli parţiale de judecată în apel.

[…]

Premierul Victor Ponta a declarat, în primăvara acestui an, la un post de televiziune că soluţia pe care o susţine în cazul litigiului cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor este ca pentru monumentele istorice ale Bisericii din Bucovina să fie alocate fonduri din veniturile Direcţiei Silvice Suceava de pe respectiva suprafaţă de pădure, soluţie respinsă însă de IPS Pimen Suceveanul.

“Există o singură soluţie pe care am discutat-o cu Arhiepiscopul Sucevei: ca din veniturile Regiei Pădurilor Suceava pe nişte terenuri care sunt în litigiu de mult timp, 110.000 de hectare, o parte importantă să rămână pentru susţinerea monumentelor istorice din Bucovina. Eu susţin această soluţie”, spunea premierul, care adăuga că Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor va fi cea care va gândi exact sistemul.

În replică, într-o scrisoare transmisă premierului, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor susţine că în discuţia pe care a avut-o cu Victor Ponta nu s-a arătat de acord cu această soluţie: “Nu am acceptat această soluţie şi nici nu o voi accepta vreodată”.

În scrisoare se mai arată că, potrivit Constituţiei, proprietatea privată este inviolabilă, garantată şi ocrotită în mod egal, iar legislaţia actuală a României obligă statul să retrocedeze proprietăţile confiscate de regimul comunist, iar aceeaşi obligaţie o cere şi CEDO.

“Din punctul de vedere al dreptului bisericesc, ne este interzisă, sub pedeapsa cea mai mare, înstrăinarea bunurilor, a proprietăţilor bisericeşti (canoanele 12 al Sinodului VII ecumenic şi 38 Apostolic)”, menţionează IPS Pimen.

Arhiepiscopul mai spune că soluţia propusă de Victor Ponta sfidează legislaţia ţării, a CEDO şi legislaţia bisericească, susţinând că prin soluţia propusă de premier privind retrocedarea proprietăţii confiscate de regimul comunist, acesta îi reaminteşte de politicienii acelui regim, dar şi de legea secularizării averii bisericeşti din timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

“Dumneavoastră transferaţi punerea în aplicare a soluţiei pe care o susţineţi Regiei Naţionale a Pădurilor, respectiv, practic Direcţiei Silvice Suceava. Ne întrebăm însă: Care este statutul moral al acestei Regii Naţionale a Pădurilor? Pentru a împiedica retrocedarea Fondului Bisericesc, această regie a angajat Casa de Avocatură Nestor Diculescu Kingston Petersen. Doamna Şova, avocat la această Casă, se sileşte să ne demonstreze că nu am fost proprietarii Fondului Bisericesc, ci doar administratorii lui, în timp ce documentele care atestă că noi am fost proprietari se găsesc şi în arhiva Direcţiei Silvice Suceava. Se găsesc, de asemenea, şi în Monitoarele Oficiale, partea a doua, care se referă la administrarea terenurilor forestiere”, scrie IPS Pimen.

Totodată, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor spune că părinţii stareţi şi maicile stareţe de la mănăstirile-monumente istorice deţinătoare de valori de patrimoniu naţional, opt din aceste mănăstiri fiind înscrise în lista UNESCO, au declarat că numai prin retrocedarea bunurilor Fondului Bisericesc, terenuri forestiere, se poate asigura resursa sigură şi acoperitoare pentru întreţinerea monumentelor istorice, a valorilor de patrimoniu naţional din cuprinsul Arhiepiscopiei.

“Îngrijirea lor prin lucrări de conservare şi restaurare are un caracter permanent şi necesită mari cheltuieli. Pentru noi este imposibil, în situaţia de faţă, să acoperim cheltuielile necesare”, a mai scris IPS Pimen. Unităţile de cult din judeţul Suceava au primit, în anul 2004, în proprietate, potrivit Legii fondului funciar, câte 30 de hectare de terenuri cu vegetaţie forestieră, suprafaţa totală cu care Biserica Ortodoxă din Bucovina a fost pusă în posesie fiind de peste 15.000 de hectare.

Ulterior, în noiembrie 2004, printr-o Ordonanţă de Urgenţă emisă de Guvern, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a fost împroprietărită cu 90.000 de hectare de pădure, dar legea de aprobarea a acestei ordonanţe a fost considerată neconstituţională de Curtea Constituţională. Cererea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor privind acordarea, de către Guvern, Fundaţiei Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina a statutului de fundaţie de utilitate publică a fost respinsă în 2008, pe motiv că aceasta acţionează doar în numele unei persoane juridice, şi nu pentru realizarea unui interes public general.

  • Basilica: 

150 de ani de la secularizare în sesiune de comunicări academice la Patriarhie

În Aula Magna Teoctist Patriarhul a Palatului Patriarhiei a avut loc, astăzi, 12 noiembrie 2013, Sesiunea ştiinţifică cu tema Secularizarea averilor bisericești (1863). Motivaţii și consecinţe organizată de Patriarhia Română şi simpozion-secularizarea-averilor-1Academia Română. La eveniment au fost prezenţi Patriarhul României, Preafericitul Părinte Daniel, preşedintele Academiei Române, Acad. Ionel HaiducAcademicienii Dan Berindei şi alţi academicieni, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, membri ai Academiei Române, membrii Permanenţelor Consiliului Naţional Bisericesc şi al Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, decanul şi profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, stareţii şi stareţele din Arhiepiscopia Bucureştilor, dar şi numeroşi studenţi de la Facultatea de Teologie Justinian Patriarhul a Universităţii din Bucureşti.

Sesiunea a fost deschisă de cuvântul intitulat 150 DE ANI DE LA ADOPTAREA LEGII SECULARIZĂRII AVERILOR MĂNĂSTIREŞTI DIN 1863 şi rostit cu acest prilej de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, membru de onoare al Academiei Române. A urmat apoi cuvântul domnului Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, după care Patriarhul României i-a acordat distincţiaCrucea Patriarhală pentru mireni.

„Istoria Bisericii Ortodoxe Române se împleteşte cu istoria acestei ţări şi Istoria României nu poate fi bine înţeleasă fără cunoaşterea şi înţelegerea istoriei Bisericii Ortodoxe Române. Evenimentul pe care îl discutăm astăzi a avut consecinţe deosebite asupra Bisericii Ortodoxe Române şi fără îndoială s-a simţit şi în viaţa Statului Român. Vreau să adresez din partea Academiei Române un salut tuturor participanţilor, să exprim dorinţa noastră de a continua colaborarea cu Biserica Ortodoxă Română în diferite activităţi şi acţiuni. Academia Română şi Patriarhia Română vor putea şi în continuare să aibă o conlucrare, de data aceasta pozitivă. Sigur că regimul comunist a adâncit unele din dificultăţile pe care Biserica Ortodoxă le-a cunoscut şi se impune ca vremurile de astăzi să aducă Biserica Ortodoxă Română pe locul pe care îl merită în societatea românească”, a spus Acad. Ionel Haiduc, președintele Academiei Române.

Apoi, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a citit mesajul de felicitare adresat la 4 noiembrie 2013 Acad. Dan Berindei, Vicepreşedinte al Academiei Române, intitulat UN SAVANT PATRIOT ŞI ÎNŢELEPT – Academicianul Dan Berindei la 90 de ani de viaţă şi i-a conferit distincţia Crucea Patriarhală pentru mireni.

În continuare, au urmat comunicările din această sesiune ştiinţifică după cum urmează:

Motivații contextuale europene și românești ale secularizării averilor bisericeşti din 1863, prezentată de domnul academician Dan Berindei;

„Prin secularizare domeniile statului au fost îmbogăţite ceea ce a ajutat la dezvoltarea tinerei Românii. Între Stat şi Biserică au fost stabilite relaţii moderne şi o conlucrare benefică, este însă drept că reaşezarea s-a efectuat cu greutăţi şi probleme pentru Biserică care însă au fost în bună măsură remediate în perioada următoare a actului din 1863; e drept decenii de-a rândul problemele au existat. În statul modern Biserica Ortodoxă Română s-a putut afirma ca o entitate prestigioasă a Ortodoxiei în lume. În cadrul României Mari a putut fi instituită Patriarhia Română care reprezintă o instituţie respectată nu doar a Bisericii, ci şi a naţiunii. Actul din decembrie 1863 rămâne ca un moment crucial în procesul de construcţie a României Moderne”, a precizat Acad. Dan Berindei, vicepreședintele Academiei Române

Reacțiile bisericești naționale și internaționale privind secularizarea averilor mănăstirești, susţinută de părintele prof. univ. Ioan Moldoveanu, Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul a Universității din București;

Textul legii a fost adus la cunoştinţa Porţii în 14 decembrie explicându-se de ce s-a luat această măsură definitivă şi precizându-se <<Legea a răspuns sentimentelor ţării>>. Patriarhii nu au pierdut ocazia să protesteze, iar Înalta Poartă a trimis prin marele vizir o scrisoare prin care declara votul Camerei nul şi neavenit, iar consilii generali ai Rusiei, Austriei, Angliei şi Prusiei au mers în audienţă la Cuza citindu-i o scrisoare cu conţinut asemenea celei turceşti, dar fără a avea pretenţia unui protest. Singură Franţa a susţinut România, iar Italia a avut o atitudine rezervată”, a spus Pr. Conf. Univ. Dr. Ioan Moldoveanu, Facultatea de Teologie Ortodoxă din București

Situația mănăstirilor românești după secularizare averilor bisericești (a doua jumătate a sec. al XIX-lea – prima jumătate a sec. al XX-lea), prezentată de părintele conf. univ. Mihai Săsăujan, Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul a Universității din București.

Dacă în prima jumătate a secolului XIX în Ţara Românească şi Moldova existau aproximativ 232 de Mănăstiri şi Schituri, în 1919 în Regatul României existau doar 75 de Mănăstiri şi Schituri întreţinute de stat la care se mai adăugau 22 de schituri particulare şi de sine. În aceiaşi măsură numărul monahilor şi monahiilor a scăzut dramatic. Spre exemplu în anul 1872, după secularizare, existau încă în mănăstiri aproximativ 4000 de monahi şi monahii. În anii 1872 – 1902 numărul lor scade la 2500 urmând ca în 1919 numărul lor să rămână la 2171. Comparaţia cu anul 1868 spre exemplu când doar la Mănăstirea Neamţ trăiau 696 de monahi, iar la Văratic trăiau 614 monahii ne indică extrem de clar descreşterea numărului vieţuitorilor din mănăstiri înregistrat în a doua jumătate a secolului 19 şi la începutul secolului 20”, a spus Pr. Conf. Univ. Dr. Mihai Săsăujan, Facultatea de Teologie Ortodoxă din București.

Expoziție de fotografie și documente la Palatul Patriarhiei

Participanții la sesiunea de comunicări „Secularizarea averilor bisericești (1863). Motivații și consecințe” au putut vedea, în Sala „Europa Christiana” a Palatului Patriarhiei, documente și fotografii de epocă. Expoziția a fost organizată de Sectorul Cultură și Patrimoniu Religios al Patriarhiei Române. Un loc important în expoziție îl au și documentele vremii. Expoziția va putea fi vizitată la Palatul Patriarhiei până miercuri.

La finele anului 2013 se împlinesc 150 de ani de la adoptarea, în vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza, a Legii pentru secularizarea averilor mănăstireşti, din decembrie 1863, act legislativ semnificativ prin sorgintea şi conţinutul său propriu-zis, dar şi controversat prin urmările sale atât imediate, cât şi pe termen lung, în cadrul procesului de transformare statală din perioada modernă a istoriei României.

După cum se ştie, în urma unor pregătiri susţinute, proiectul legii a fost prezentat, de către Guvernul condus de Mihail Kogălniceanu, Camerei Deputaţilor la 13/25 decembrie 1863, fiind adoptat, apoi promulgat şi publicat câteva zile mai târziu, la 17/29 decembrie acelaşi an.

Problema a cărei rezolvare se urmărea, în primul rând, prin adoptarea acestei legi, avea rădăcini istorice vechi şi era generată, mai cu seamă, de modul necorespunzător de administrare şi utilizare a veniturilor rezultate din exploatarea moşiilor şi a altor proprietăţi aparţinând mănăstirilor închinate din Ţara Românească şi Moldova.

Începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea, domnitorii şi alţi ctitori ai unor mănăstiri şi schituri din Ţările Române le-au închinat pe unele dintre ele, împreună cu proprietăţile lor, unor aşezăminte bisericeşti din Răsăritul Ortodox, ca sursă de ajutor pentru creştinii ortodocşi aflaţi îndeosebi sub stăpânire otomană, dar cu obligaţia menţinerii şi dezvoltării vieţii spirituale şi întreţinerii lăcaşurilor de cult din ţară închinate străinilor.

În realitate, şi mai cu seamă în secolele XVIII şi XIX, veniturile, bunurile şi odoarele bisericeşti ale mănăstirilor şi schiturilor închinate au fost aproape în exclusivitate trimise către Locurile Sfinte sau au luat, sub administrarea discreţionară a egumenilor, alte destinaţii, astfel încât mănăstirile închinate au fost constant lăsate neîngrijite, ajungând, cel mai adesea, într-o stare critică sau chiar în stare de ruină.

Faţă de această situaţie, după reinstaurarea domniilor pământene, în anul 1822, în vremea domniei lui Grigorie Dimitrie Ghica (1823-1828) şi a păstoririi ca Mitropolit al Ungrovlahiei a Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul (1823-1829; 1833-1834), încă din anul 1823 s-a luat măsura înlăturării egumenilor greci de la aşezămintele închinate şi a înlocuirii lor cu egumeni de neam român. Presiuni externe, în special greceşti şi ruseşti, au determinat însă, în 1827, revenirea asupra acestei hotărâri şi reinstalarea egumenilor greci, care au continuat acelaşi mod nefast de administrare.

În perioada deceniilor următoare, domnitorii din Principatele Române au adoptat noi măsuri prin care se căuta rezolvarea situaţiei, fără însă ca acestea să aibă consecinţele dorite. Aşa a fost prevederea din Regulamentele Organice, rămasă neaplicată, ca mănăstirile închinate să contribuie cu ¼ din venitul lor la bugetele Principatelor Române, desfiinţarea în data de 31 mai 1863 a Epitropiei Sfântului Mormânt după ce mai fusese o dată desfiinţată în 1845 şi, apoi, reînfiinţată, sau fixarea de către domnitorul Gheorghe Bibescu (1842-1848) a unui termen de nouă ani pentru repararea mănăstirilor închinate, măsură care n-a fost aplicată. Nici una dintre aceste măsuri nu a fost luată în seamă de către conducătorii mănăstirilor închinate, starea lăcaşurilor de cult ajungând dramatică, după cum arată constatarea din 1858 a unei comisii formate din reprezentanţi ai Marilor Puteri din epocă.

Concomitent s-a conturat însă şi o politică statală îndreptată spre controlul şi utilizarea veniturilor provenite din proprietăţile aşezămintelor bisericeşti pământene neînchinate. Deşi Statul n-ar fi avut dreptul de a se implica în administrarea acestor proprietăţi particulare, acest lucru s-a înfăptuit prin aşa-numita Casă centrală a Bisericii, caracterizată, în 1860, de Vasile Boerescu, ministru de justiţie, ca o a doua vistierie a ţării, de vreme ce veniturile sale, de 13.391.500 lei, reprezentau circa 1/6 din bugetul Munteniei, cifrat, în acelaşi an, la o sumă totală de 84.015.000 lei.

La acea vreme fiinţau în Muntenia 69 de mănăstiri, 35 dintre acestea fiind închinate, iar în Moldova, 122 de aşezăminte monahale, dintre care 29 erau închinate. Ponderea proprietăţilor bisericeşti raportată la suprafaţa agricolă şi forestieră totală a Principatelor Române era, în Muntenia, de 16,55% pentru cele neînchinate şi de 11,14% pentru cele închinate, iar în Moldova, de 12,16% pentru cele neînchinate şi de 10,17% pentru celeînchinate, totalizând aproximativ un sfert din teritoriul de atunci al României.

Trebuie precizat că în anul 1863, prin Legea pentru secularizarea averilor mănăstireşti, în fapt nu au fost secularizate numai averile mănăstirilor închinate, ci şi averile aşezămintelor bisericeşti neînchinate, de toate felurile: mitropolii, episcopii, mănăstiri, schituri etc.

Chiar dacă prin Legea pentru secularizarea averilor mănăstireşti din 1863 s-a realizat soluţionarea de fond a problemei averilor mănăstirilor închinate în afara ţării, s-a creat, pe de altă parte, o altă problemă, şi anume Biserica Ortodoxă Română a rămas lipsită de mijloacele sale proprii de întreţinere, cu atât mai mult, cu cât preluarea proprietăţilor bisericeşti neînchinate s-a făcut fără a se prevedea în textul legii nici un fel de despăgubire.

În situaţia nou-creată prin secularizarea averilor sale, Biserica poporului român, din susţinătoare a operei educaţionale şi filantropice, a devenit dependentă de sprijinul Statului, care s-a dovedit fie insuficient, fie chiar total absent, în multe cazuri. Arhivele mărturisesc o stare tristă şi, din păcate, generalizată a lucrurilor în care solicitările de ajutoare pentru reparaţii adeseori minore, dar de strictă necesitate, care nu mai puteau fi realizate din fonduri proprii, erau amânate sau chiar refuzate de Ministerul Cultelor, pe motivul lipsei de fonduri, bis-olteniadeşi Statul era beneficiarul secularizării averilor bisericeşti. O mulţime de biserici ale mănăstirilor secularizate, de mare valoare artistică, au fost lăsate în paragină, iar unele proprietăţi secularizate au fost cumpărate de politicieni influenţi.

Totuşi, o mare parte a terenurilor bisericeşti secularizate au fost folosite pentru împroprietărirea ţăranilor, iar unele edificii bisericeşti au devenit şcoli, spitale, sedii administrative, arhive sau penitenciare (ex. Mănăstirea Văcăreşti). Fostele biserici ale multor mănăstiri secularizate au devenit biserici de mir (de parohie), altele au fost închise sau transformate în depozite. Oricum, organizarea statului modern România s-a făcut în mare parte pe bunurile confiscate de la Biserică.

În ceea ce priveşte salarizarea preoţilor de mir şi a celorlalţi slujitori ai bisericilor, aceasta a fost lăsată, prin Legea comunală din 1 aprilie 1864, pe seama comunelor, deci a primăriilor, iar apoi, prin Legea pentru reglementarea proprietăţii rurale din 14/26 august 1864, s-a prevăzut acordarea către parohii a unei suprafeţe cultivabile de 17 pogoane în Muntenia şi de 8 fălci şi jumătate în Moldova (respectiv 8,5 ha).

Aceste prevederi, dincolo de faptul că ofereau un sprijin insuficient în raport cu necesităţile,ele n-au fost aplicate decât parţial, astfel încât situaţia Bisericii şi a slujitorilor ei s-a înrăutăţit foarte mult.

Într-un aşa-numit Memoriu despre starea preoţilor din România şi despre poziţiunea lor morală şi materială, întocmit şi publicat în 1888, vrednicul de pomenire episcop Melchisedec Ştefănescu al Romanului, caracterizând cu detalii această grea stare a Bisericii şi a slujitorilor ei, spunea:

Averile bisericeşti s-au luat de către stat şi veniturile lor se întrebuinţează la alte destinaţiuni, afară de o minimă parte rezervată încă pentru susţinerea unor instituţiuni bisericeşti, precum episcopiile, seminariile, câteva mănăstiri, care şi acelea sunt sortite la o curândă desfiinţare; încă mici ajutoare se dau fostelor mănăstiri, reduse la simple biserici comunale, în comunele rurale şi urbane... Biserica aşadar şi cu servitorii ei au rămas pe socoteala primăriilor rurale şi urbane. Acestea însă n-au făcut nimic pentru îmbunătăţirea stării bisericilor şi a preoţilor.

S-a sperat ca situaţia să se îmbunătăţească printr-o nouă lege specială, care a şi fost promulgată în data de 29 mai 1893, sub titlul Legea clerului mirean şi a seminariilorAceasta prevedea preluarea salarizării preoţilor de la comune de către bugetul de stat, continuată, oarecum, până astăzi. Dar nici această lege n-a reuşit să rezolve grelele probleme cu care se confruntau, în mod real, instituţiile şi slujitorii bisericeşti.

În ceea ce priveşte menţinerea, în deceniile următoare, a situaţiei dificile a unităţilor bisericeşti ortodoxe, este semnificativ faptul că, în perioada imediat următoare făuririi, în 1918, a României Mari, ministrul cultelor Alexandru Lapedatu prezenta o statistică din care reieşea că, la acea vreme, se puteau întreţine integral din mijloace proprii abia 3% din parohiile ortodoxe din Vechiul Regat şi 2% din cele ortodoxe ardelene, în timp ce, în aceeaşi privinţă, situaţia pentru alte culte era următoarea: 5% dintre parohiile greco-catolice, 21% dintre cele maghiare unitariene, 23% dintre cele maghiare reformate, 53% dintre cele maghiare catolice şi 85% dintre parohiile luterane.

În prezentarea consecinţelor Legii secularizării averilor mănăstireşti din 1863 nu poate fi omis, pe de altă parte, faptul că, prin coroborare cu Decretul organic pentru reglementarea schimei monahiceştii (Legea călugăriei) din 6/18 decembrie 1864, care, în afara candidaţilor cu studii teologice superioare, oprea accesul la viaţa monahală pentru bărbaţii sub 60 de ani şi pentru femeile sub 50 de ani, situaţia obştilor monahale s-a agravat până acolo încât numărul vieţuitorilor s-a redus drastic, iar mănăstirile n-au mai fost capabile, o lungă perioadă de timp, să-şi îndeplinească, precum odinioară, rolul lor tradiţional de vetre de spiritualitate, cultură şi artă bisericească. Probabil că din aceste măsuri s-a inspirat şi regimul comunist când a adoptat Decretul 410/1959 privitor la vieţuitorii mănăstirilor.

În concluzie, relaţiile actuale între Statul român şi culte reflectă în mare parte moştenirea ultimilor 150 de ani de istorie naţională, având originea în reformele domnitorului Alexandru Ioan Cuza, care au vizat modernizarea Românieiiar apoi şi asumarea de către Stat a compensării în parte a pierderilor suferite de Biserică prin secularizarea averilor ei. 

Regimul comunist a deposedat Biserica de tot ce mai avea în proprietate, cu excepţia lăcaşurilor de cult, dar a menţinut forme de sprijin financiar din partea Statului pentru toate cultele religioase, atât în ceea ce priveşte salarizarea personalului bisericesc, cât şi în ceea ce priveşte restaurarea, conservarea şi întreţinerea lăcaşurilor de cult, cu precădere a monumentelor istorice.

Astăzi, Statul român susţine financiar numai o parte din salariile personalului bisericesc, iar întreţinerea, consolidarea, restaurarea şi repararea lăcaşurilor de cult şi a altor edificii bisericeşti, care asigură prezenţa activă a Bisericii în societate şi a lui Dumnezeu în sufletele oamenilor, revin în cea mai mare parte în responsabilitatea comunităţilor de credincioşi, afectaţi şi ei, la rândul lor, de criza economico-financiară cu care se confruntă societatea contemporană.

În acest sens, pentru a ajuta Biserica în multiplele ei activităţi, este imperios necesară restituirea completă a bunurilor bisericeşti (terenuri şi clădiri) confiscate de regimul comunist.

Având în vedere, aşadar, moştenirea şi consecinţele Legii secularizării averilor mănăstireşti din 1863, Patriarhia Română şi Academia Română au considerat necesară şi bine-venită organizarea în comun a acestei sesiuni ştiinţifice pentru a marca împlinirea a 150 de ani de la adoptarea acestui act normativ cu implicaţii majore asupra vieţii Bisericii Ortodoxe Române până în zilele noastre. 

Adresăm călduroase mulţumiri Academiei Române şi personal domnului preşedinte Ionel Haiduc, precum şi domnului vicepreşedinte Dan Berindei, pentru această colaborare. Mulţumim, de asemenea, organizatorilor şi tuturor participanţilor. Binecuvântăm desfăşurarea lucrărilor, fiind deplin încredinţaţi de faptul că, în acest cadru, se vor putea aduce contribuţii noi şi semnificative la aprofundarea temei anunţate.

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Cuvânt rostit la deschiderea lucrărilor Sesiunii de comunicări ştiinţifice sub genericul „Secularizarea averilor bisericeşti (1863). Motivaţii şi consecinţe“, organizată de Patriarhia Română şi Academia Română, marţi, 12 noiembrie 2013.


Categorii

1. DIVERSE, IPS Pimen, Patriarhul Daniel, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

8 Commentarii la “Arhiepiscopia Sucevei a pierdut procesul pentru RETROCEDAREA PADURILOR confiscate de comunisti/ 150 ani de la SECULARIZAREA AVERILOR BISERICII. Discursul oficial patriarhal a devenit mult mai critic fata de “modernizarea” lui Cuza…

  1. Ce nu inteleg, de ce de ani buni, in fata Patriarhiei, “domneste” inaltatoare…statuia lui Cuza ?!

  2. Cele 192 mii ha au fost doar in administrarea Fondului Bisericesc, nu in proprietatea lor, din pacate.

  3. Dan Berindei, mason, primeste o decoratie din partea conducerii BOR.
    Asta de veste!

  4. La fel si despre presedintele Academiei Romane, Ionel Haiduc.
    Dar ce mai conteaza…

  5. Si inca ceva: Dan Berindei este securist dovedit, care, printre altele, l-a ”turnat” pe fiul sau, MiHnea Berindei, dupa ce acesta a plecat in 1970 in Franta. Lucrul acesta a si fost recunoscut de Dan Berindei.
    Numai bune de decorat, nu?

  6. @menumoroot:

    Stirea totusi este ca discursul patriarhal a devenit mult mai critic fata de secularizare. Daca nu ne inselam (nu am retinut insa pana acum astfel de discursuri) este o premiera si asta poate spune ceva.

    Premierea masonilor academicieni s-ar fi intamplat oricum, ca si pana acum, pentru ca exista relatii privilegiate intre Patriarhie si Academie. Iar uneori acestea au si efecte pozitive, cum ar fi pozitia comuna pe tema Rosia Montana.

  7. Stiu, asa este. Aveti dreptate in toate afirmatiile, in sensul ca asta este partea plina a paharului.
    La modul realist, nu puteam decat sa dam la o parte mustele si sa incercam sa mancam ciorba!

  8. @menumorut:

    🙂 Sau pur si simplu sa o observam asa cum este.

Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare