AUTONOMIA TERITORIALA: MAREA PRIORITATE PENTRU UDMR IN URMATORII ANI. Imnul Ungariei si al Tinutului Secuiesc, cantate la Congresul UDMR
- Mediafax: Marko: Autonomia teritorială a rămas neîmplinită, poate fi marea prioritate a următorilor ani
Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, sâmbătă, la Congresul Uniunii de la Oradea, că autonomia teritorială a rămas “o revendicare neîmplinită”, care poate fi marea prioritate a următorilor ani. Marko Bela a declarat, în Raportul de activitate susţinut, sâmbătă, în faţa delegaţilor la Congres, că un astfel de obiectiv poate fi cucerit “numai în deplină unitate politică”.
“Autonomia teritorială a rămas o revendicare neîmplinită, fiindcă pentru asta este nevoie, în continuare, de reforme profunde în administraţie şi de organizare a statului. Unele condiţii ale autonomiei culturale sunt cuprinse în Legea educaţiei, recent adoptată. În privinţa şcolilor noastre, în cea mai mare parte vom putea decide noi. Dar, evident, autonomia poate fi marea prioritate a următorilor ani, dacă deja există premisele acestei autonomii. Or, în opinia mea, aceste premise le-am şi creat. Menţionăm însă că asemenea obiective, ca şi până acum, pot fi cucerite numai în deplină unitate politică”, a spus Marko.
Cel de-al X-lea Congres al UDMR a început, sâmbătă, în jurul orei 11.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, la acesta participând 555 de delegaţi şi peste o sută de invitaţi din România, Ungaria, Slovacia şi Serbia.
La Congres au drept de decizie 555 de delegaţi ai organizaţiilor UDMR din întreaga ţară, din care o parte au fost desemnaţi prin vot, iar o altă parte este constituită din membrii marcanţi ai Uniunii.
Cel de-al X-lea Congres al UDMR, in cadrul caruia urmeaza sa fie ales un nou presedinte al Uniunii, a inceput, sambata, in jurul orei 11.00, cu intonarea imnului Ungariei, urmat de cel al Romaniei si al Uniunii Europene, dupa care delegatii au intonat din sala Imnul Secuiesc. (…)
- Mediafax:
Kelemen Hunor este noul preşedinte al UDMR
Kelemen le-a transmis maghiarilor din Transilvania că UDMR este deschisă la toate problemele lor
BIOGRAFIE: Kelemen Hunor, noul preşedinte al UDMR – jurnalist, deputat şi ministru al Culturii
****
Sa ne amintim: In decembrie 2010, noul presedinte (de azi) al UDMR declara fara echivoc: “Categoric vom obtine autonomie teritoriala!”
Nota noastra:
Niciodata UDMR nu a avut o pozitie politica mai avantajoasa ca acum. Cu un presedinte (de tara) decis sa isi consolideze puterea cu orice mijloc utilizabil, indiferent ca acesta incalca Constitutia, si de-a dreptul lingusitor fata de formatiunea etnica, UDMR si-a creat deja, dupa cum arata fostul ei lider, Marko Bela, premisele autonomiei TERITORIALE. Cu o opozitie unitara doar in aparenta, lipsita de lideri reali si care ii face curte disperata Uniunii maghiare, nu ii va fi greu sa isi asigure, din ambele parti, garantia obtinerii autonomiei teritoriale drept PRET pentru pastrarea sau, dupa caz, dobandirea puterii.
Ne aducem aminte, de altfel, ca liderii PDL au deschis in trecutul apropiat tema modificarii articolelor de Constitutie care prevad ca Romania e stat national UNITAR SI INDIVIZIBIL: (STIRI 24-26 IUNIE 2010)
Scriam atunci, plecand de la urmatoarele articole de presa:
- Gandul:
Udrea: România ar putea fi reîmpărţită în regiuni de dezvoltare după 2013
Blaga, descentralizarea şi ideea simplă a Secuimii
Un lucru trebuie să fie foarte clar: regiunile nu trebuie privite ca regiuni cu conţinut etnic, pentru că atunci am denatura sensul discuţiei despre reorganizarea administrativ-teritorială a României”, a declarat, joi, premierul Emil Boc, în cadrul unei dezbateri pe tema restructurării statului.
Premierul a arătat că regiunile trebuie să fie “unităţi administrativ-teritoriale care să răspundă nevoilor României”, iar dacă politicienii ajung la concluzia că regiunea trebuie să aibă statut juridic, atunci trebuie revizuită Constituţia, deoarece forma sa actuală prevede organizarea teritoriului sub formă de judeţe, municipii, oraşe şi comune. “Avem Constituţia României, care este principalul element de reper atunci când pornim orice discuţie despre reorganizarea administrativ – teritorială în plan regional. Constituţia, în acest moment, este foarte clară: România este stat naţional unitar. Nu vom putea avea niciun fel de structură cu componentă federală în România, prin care să putem vorbi ca în Germania de landuri, sau ca în America de state”, a declarat Boc.
Invitat la dezbatere, ministrul de Interne, Vasile Blaga, a subliniat că regiunile de dezvoltare ar trebui să aibă competenţe administrative: “Experienţa internaţională a statelor descentralizate, dar şi cea românească, arată că unităţile administrativ-teritoriale cu mai puţin de 5000 de locuitori nu pot fi gestionari optimi ai serviciilor publice descentralizate, iar absorbţia fondurilor europene este îngreunată de lipsa capacităţii administrative. Regiunile ar trebui să aibă şi capacitatea de a elabora planuri de dezvoltare impozabile autorităţilor locale şi pe baza cărora să fie selectate proiectele. Asta presupune să dobândească competenţe administrative. Deci, clar, discutăm de Constituţie. Trebuie să discutăm şi despre ea, dacă vrem să facem lucrurile bine”.
Nota noastra: Tocmai ce ne miram ca presiunile pentru autonomie din Tinutul Secuiesc si atitudinea tot mai ofensiva a guvernului maghiar nu au fost apreciate drept amenintari in Sttrategia pentru Securitate Nationala a CSAT. Acum se pare ca primim atat o confirmare cat si un raspuns pentru aceasta “abordare”: conform premierului Emil Boc si min. de Interne Vasile Blaga, se pune in discutie, in preconizata impartire pe regiuni administrative a Romaniei, modificarea Constitutiei, anume chiar a articolului referitor la existenta statului “national si unitar“. Lucrul este mai grav decat pare, deoarece se are in vedere, practic, “discutia despre Constitutie” (adica modificarea ei) tocmai in articolele cele mai importante ale sale, cele referitoare la caracterul statului, si care sunt, atentie, explicit mentionate printre cele care NU POT FI SUPUSE REVIZUIRII, asa cum se arata in Titlul VII al Constitutiei, art. 152 alin. 1, limita revizuirii:
(1) Dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii.
E adevarat ca de ani buni de zile Constitutia e terfelita si jucata in picioare de facto, dar e pentru prima oara cand se se pune problema modificarii de jure a unor articole oprite de la revizuire! La fel de adevarat este ca regionalizarea e o politica tipic europeana, fiind una din modalitatile de slabire din interior, de jos, a statului national. Astfel, daca de sus se impus reguli din ce in ce mai restrictive fata de suveranitatea nationala, de jos se purcede la fragmentarea statului national. Se deschide, in plus, prin punerea in discutie a articolelor esentiale ale Constitutiei, o adevarata Cutie a Pandorei deoarece, odata cu acceptarea revizuirii articolelor respective, ce mai poate impiedica autonomia maghiara? Asigurarile premierului legate de neaplicarea criteriului etnic sunt apa de ploaie – odata ce nu mai exista organizarea nationala si unitara a statului roman, regiunile vor fi oricum autonome. Si, evident, vor exista regiuni cu populatie majoritara maghiara. Sa ne asteptam, oare, si la revizuiri privind celelalte articole oprite de la modificare?:
(2) De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.
(3) Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi nici în timp de război.
Pana la urma, poate vor decide ca e prea complicata revizuirea, si vor face o Constitutie noua, asa cum regele Carol al II-lea, in 1938, a a suprimat Constitutia din 1923 si a creat una noua, instituind regimul sau dictatorial cu partid unic de nuanta fascista.
“Ţinutul Secuiesc nu e o invenţie”
Preşedintele UDMR a precizat că o eventuală reorganizare din punct de vedere administrativ va fi una logică şi raţională dacă s-ar ţine cont de faptul că există zone tradiţionale, cu o anumită componenţă etnică. Marko Bela a precizat că în cadrul actualei împărţiri administrativ-teritoriale, una dintre probleme a fost că, în mod artificial, “anumite zone tradiţionale au fost tăiate în două, au fost lipite la alte zone pentru a evita să aibă o anumită componenţă etnică”. “De exemplu, Ţinutul Secuiesc nu e o invenţie, există şi cei care nu recunosc acest lucru şi cei care vor să evite existenţa Ţinutului Secuiesc nu recunosc realitatea. Nu se poate ca cineva să evite anumite realităţi etnice. În România există comunităţi etnice, una foarte mare şi anume maghiarii, şi oricine trebuie să ia act de acest lucru”, a subliniat preşedintele UDMR. Pe de altă parte, el a arătat că mai curând sau mai târziu va fi nevoie de o reorganizare administrativ-teritorială a României Marko a spus că actualele judeţe, în perspectivă, nu corespund unor criterii economice sau de dezvoltare infrastructurală. “În acest moment, marea noastră provocare este ca în cadrul actualelor unităţi administrativ-teritoriale să ducem până la capăt o descentralizare profundă şi o reformă a întregii administraţii din România, ceea ce ar presupune reduceri, desfiinţări, comasări şi raţionalizări”, a mai afirmat liderul UDMR, citat de Mediafax.
http://octavianpaler.ro/uncategorized/de-ce-ne-urati-domnilor-ii/
Exista de mult timp semne care arata ca ce trebuie sa se intample,se va intampla.Nu se poate ca UDMR,ale carei interese sunt cunoscute foarte bine,
sa ajunga ARBITRUL POLITIC al Romaniei ,factor de stabilitate politica !!!
O TU SUFERINTA DUREROS DE DULCE!!! Din cate stiu eu in costitutie scrie clar ca spatiul este nealienabil. Cat despre noi,un neam de suferinzi care nu au puterea de a tipa cum de altfel s-ar manifesta sarbii si croatii. Romania, frumoasa Romanie lupta!!!