AUTORITARISMUL AUSTERITATII: parlamentul din Grecia a votat planul “salvarii” de faliment. Cum arata acesta?

29-06-2011 2 minute Sublinieri

Hotnews: GRECIA Planul de austeritate a fost adoptat. Atena scapa momentan de faliment

Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso si Presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, intr-o declaratie comuna: Grecia “a facut un pas important pe drumul spre consolidarea fiscala necesara si reforme structurale de sporire a cresterii. Dar a facut si un pas vital inapoi – de la scenariul foarte grav al falimentului. Acesta a fost un vot de responsabilitate nationala”. Cei doi au precizat ca, daca al doilea stadiu al votului va trece joi, cum este de asteptat, ar deschide drumul pentru eliberarea urmatoarei transe de 12 miliarde de euro din ajutorul financiar.

Parlamentul Greciei a aprobat pachetul de măsuri de austeritate propus de guvern cu 155 de voturi “pentru” şi 138 de voturi “împotrivă”, şapte membri ai parlamentului abţinându-se de la vot. Parlamentul grec a inceput sa voteze asupra bugetului de austeritate pentru următorii 5 ani in jurul orei 15.30. Examenul final va avea loc însă mâine. Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional au insistat ca Grecia să treacă atât planul de austeritate – miercuri -, cât şi legislaţia specifică – joi -, cele două voturi fiind critice în eliberarea următoarei tranşe de 12 miliarde de euro din programul de salvare a Greciei.

În cazul în care şi votul de mâine va fi unul pozitiv, ministrul de finanţe Evangelos Venizelos va avea cale liberă la discuţiile cu omologii europeni din 3 iulie pentru eliberarea celei de-a cincea tranşe din pachetul a cărui valoare totală se ridică la 110 miliarde euro. Grecia trebuie să acopere costurile obligaţiunilor a căror maturitate va fi în august, trebuind să plătească 6,6 miliarde de euro.

Imediat după vot, moneda europeană a avansat cu 0,2% faţă de dolarul american. Analişti citaţi de publicaţia americană au declarat că euro nu va reuşi să îşi păstreze acest avans, investitorii marcându-şi profiturile. Poliţia a folosit gaze lacrimogene în faţa Parlamentului grec, miercuri, în jurul orei 10.30 GMT (13.30, ora României), pentru a degaja manifestanţii reuniţi în momentul în care parlamentarii discutau pe marginea proiectului de buget plurianual de austeritate, contestat ferm, relatează AFP citată de Mediafax. Confruntările între manifestanţi şi poliţişti au început la Atena încă de marţi şi au continuat miercuri dimineaţă.

Care sunt măsurile de austeritate propuse de guvernul elen

Impozite

Majorările de taxe vor aduce în plus la buget 2,32 mld. euro anul acesta, 3,38 mld. euro în 2012, 152 mil. euro în 2013 şi 699 mil. euro în 2014

Va fi introdusă o taxă de solidaritate între 1% şi 5% din venitul personal pentru a strânge 1,38 mld. euro.

Pragul sub care venitul anual nu este impozitat va fi redus de la 12.000 de euro la 8.000 de euro.
Impozitele pe proprietăţi vor creşte.

TVA va creşte astfel: de la 19% la 23%, de la 11% la 13%, de la 5,5% la 6,5%.

TVA pentru baruri şi restaurante va urca de la 13% la 23%.

Vor fi introduse taxe pe lux pentru iahturi, piscine şi maşini.

Se va renunţa la unele scutiri de taxe.

Vor fi introduse taxe speciale pentru firmele cu profit ridicat, proprietăţile de lux şi persoanele cu venituri foarte mari.

Reduceri de cheltuieli cu salariile în sectorul public

Cheltuielile cu salariile vor scădea cu 770 mil. euro în 2011, 600 mil. euro în 2012, 448 mil. euro în 2013, 300 mil. euro în 2014 şi 71 mil. euro în 2015.

Salariile nominale din sectorul public vor scădea cu 15%.

Salariile angajaţilor companiilor de stat vor fi reduse cu 30% şi se va impune o limită maximă pentru salarii şi bonusuri.

Toate contractele temporare din sectorul public vor fi încheiate.

Doar unul din zece funcţionari publici care se pensionează anul acesta va fi înlocuit şi doar unul din cinci în anii următori.

Reduceri de cheltuieli bugetare

Cheltuielile militare vor scădea cu 200 mil. euro în 2012 şi cu 333 mil. euro pe an între 2013 şi 2015.

Cheltuielile cu sănătatea vor fi reduse cu 310 mil. euro anul acesta şi cu 1,81 mld. euro între 2012 şi 2015, în special prin reducerea preţurilor medicamentelor reglementate.

Investiţiile publice vor fi reduse cu 850 mil. euro anul acesta.

Subvenţiile pentru administraţiile locale vor fi reduse.

Cheltuielile cu educaţia vor fi reduse prin închiderea sau fuziunea a 1.976 de şcoli.

Reducerea beneficiilor

Cheltuielile cu securitatea socială vor scădea cu 1,09 mld. euro anul acesta, 1,28 mld. euro în 2012, 1,03 mld. euro în 2013, 1,01 mld. euro în 2014 şi 700 mil. euro în 2015.
Unele beneficii vor fi reduse.

Guvernul speră să majoreze încasările din contribuţii sociale prin combaterea evaziunii şi a muncii la negru.

Vârsta de pensionare va fi majorată la 65 de ani, fiind nevoie de 40 de ani în câmpul muncii pentru a primi pensia întreagă, iar aceasta va fi calculată în funcţie de contribuţiile de-a lungul vieţii.

Privatizări

Statul urmează să strângă 50 mld. euro din privatizări urmând să vândă următoarele:
Participaţie în cadrul companiei de jocuri de noroc OPAP.
Acţiuni la Hellenic Postbank.
Operatorii porturilor Pireu şi Salonic.
Compania de utilităţi Salonic Water.
A vândut deja 10% din OTE către Deutsche Telekom pentru 400 mil. euro.
Anul viitor vor vinde participaţii în cadrul Athens Water, companiei de rafinare Hellenic Petroleum, companiei de electricitate PPC, băncii ATEbank, dar şi porturi, aeroporturi, concesionări de autostrăzi, terenuri şi drepturi de exploatare a minelor.
Din vânzările de active statul urmează să mai strângă 7 mld. euro în 2013, 13 mld. euro în 2014 şi 15 mld. euro în 2015.


Categorii

1. DIVERSE, Criza datoriilor suverane, Criza mondiala

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

3 Commentarii la “AUTORITARISMUL AUSTERITATII: parlamentul din Grecia a votat planul “salvarii” de faliment. Cum arata acesta?

  1. Chiar m-ar interesa sa stiu pentru ca nu-mi este foarte clar si dupa cite am vazut nici altora nu le este foarte clar:
    Scaderea salariilor cu 30%+ 1-5% taxa de solidaritate+alte taxe? Sau in cei 30% intra si taxe/impozite. Pentru ca daca este asa ca in prima varianta, atunci scaderea va fi de peste 40% din salariu ceea ce ar fi intr-adevar zdrobitor.+ cresterea preturilor la diverse produse…..cu un max de 23%.

    Am observat un fel de politica a strutzului- grecii pe care-i stiu pur si simplu nu vor sa mai comenteze ce se intimpla….si-i inteleg este mai mult decit deprimant. Acelasi lucru l-am observat si la multi dintre romanii din tara….

  2. …grecii pe care-i stiu pur si simplu nu vor sa mai comenteze ce se intimpla….si-i inteleg este mai mult decit deprimant. Acelasi lucru l-am observat si la multi dintre romanii din tara…`.
    E explicabil.Chiar daca e o diferenta imensa intre ce au suferit ei,brusc,in citiva ani si noi care am fost atit de bine si meticulos `preparati` intr-un timp cu mult mai indelungat.Ei au primit doi pumni:unu-n barba si altu-n ficat…Durerosi,ce-i drept!Noi fezandati si frageziti cu torturile psihofizice fara numar…`Dar nu asta conteaza,caci in final cu totii sintem minati,unii mai `pregatiti`,altii mai prin surprindere,in acelasi `tarc`.Paradoxal sau nu acea lipsa de reactie a romanului(aia care se maninca cu…mamaliga),dobindita sau mostenita,nu mai conteaza,s-ar putea sa ne si ajute involuntar…Dar,revenons…Peste oamenii astia,peste noi toti au venit/vin tsunamiuri,cutremure etc.,cu mult mai devastatoare decit cele produse natural.Nici pietrele nu rezista la atitea si atitea valuri care mai de care mai perverse si mai salbatice,din toate directiile,fara oprire…Oamenii/lumea au ajuns sa fie ruine,intr-atit de vlaguiti de orice energie,atit de lipsiti de speranta,incit arareori mai pot bilbii ceva coerent(la mine e q.e.d.)la care oricum nu prea mai se vede rostul.Nu poti sa-ti cheltuiesti ultima farima de speranta oricum.Oamenilor le e frica sa mai faca `investitii`…
    E nevoie de terapie sufleteasca.E nevoie de…tacere.De rugaciune.E singurul mod in care ne putem intrema si redeveni oameni in jungla.
    Ps:Punem de-o parte marturisirea de credinta care nu e la indemina oricui totusi si in jurul careia trebuie sa ne adunam ca sa supravietuim…
    Iaca,iar ma bagai in sama!Iertati.
    Doamne ajuta!

  3. Pingback: Razboi întru Cuvânt » J-C Junker, seful EUROGRUP: SUVERANITATEA GRECIEI VA FI MASIV LIMITATA/ Standard and Poor’s preseaza pentru declararea falimentului Greciei/ DOSARUL FALIMENTELOR NATIONALE
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare