SARACANI (DE FITE?). 86% din salariile românilor sunt SUB NIVELUL CELUI MEDIU/ Despre ”PUTORILE CARE NU MUNCESC” (Starea Natiei – Dragos Patraru)

13-09-2016 9 minute Sublinieri

salarii-MOS

Sursa Infografic: monitorulsocial.ro

Potrivit celui mai recent Infografic realizat de Monitorul Social, proiect al  Friedrich-Ebert-Stiftung România, arată că majoritatea contractelor înregistrate în România în martie 2016 (86%) se situau sub nivelul salariului mediu, în timp ce aproape jumătate (44%) din contracte sunt la nivelul salariului minim sau sub acesta.

Mai exact, în martie 2016, 5.337,819 contracte (86%) erau remunerate sub salariul mediu pe economie – adică sub suma de 2879 RON brut (calculat de INS), iar 2.717.078 de contracte  se situau la nivelul salariului minim sau sub acesta. Mai puțin de un sfert dintre contractele înregistrate sunt pe salarii mai mari decât salariul mediu pe economie, iar procentul acestora e în ușoară scădere în ultimii ani – de la 13% (783.282) în 2014 la 12% (731. 457) în 2016. Totodată, conform datelor din infografic procentul  contractelor pe salariul minim s-a triplat din 2011 până în 2015 – dacă în anul 2011 doar  8% din contracte erau la nivelul salariului minim, în 2015 procentul acestora crescuse la 27%.

În cifre absolute, asta înseamnă o creștere de la 444.110 de contracte la nivelul  salariului minim în 2011 la 1.571,363 în 2015. Calculele arată că salariul median în România este sub salariul mediu. Astfel, în martie 2016, salariul median aferent unui singur contract se înscria între 1200 și 1300 de RON, în timp ce salariul mediu net  era de 2.051 RON.  Salariul mediu  reprezintă venitul aferent adunării întregii sume a contractelor înregistrate și împărțirea lor la numărul de contracte. Salariul median în acest context reprezintă venitul aferent contractului față de care 50% dintre contracte sunt mai mici și celelalte 50% din contracte sunt mai mari.

Reamintim că un alt infografic din Monitorul Social, publicat în 2015, arăta că ponderea în PIB a compensației salariaților este într-o continuă scădere în ultimii ani, în pofida creșterii numărului salariaților:

Numărul de angajați crește, dar ponderea remunerației salariaților scade (2016)

Infograficul despre distribuția contractelor în funcție de nivelul salarial poate fi găsit accesând link-ul de mai jos: https://monitorsocial.ro/indicator/numarul-contractelor-de-munca-si-salariile-romanilor/

Sursa datelor folosite în infografic este Inspectia Muncii, iar datele folosite le puteți găsi, sub forma de grafic, aici: https://monitorsocial.ro/data/numarul-contractelor-de-munca-si-salariile-romanilor/

Cifrele se știau. E bine să le tot reluăm în forme cât mai clare. De exemplu, așa cum sunt oferite recent de Monitorul Social (un proiect Friedrich Ebert Stiftung). Salariul minim care părea un ajutor serios pentru aceia plătiți cel mai prost, a devenit de fapt un soi de reper, de normă, pentru angajatori. Numărul de angajați ”la minim” a crescut incredibil. […]

86% din contractele înregistrate sunt sub salariul mediu (2879 lei). Un salariu mediu cu care nu poți spune că ești mult peste limita supraviețuirii (punem o familie cu 1-2 copii, chirie într-un oraș mare și s-a terminat). Care sunt replicile binecunoscute? Lasă că mai iau ei bani  la negru. Ca și cum asta ar fi opțiunea angajatului, și nu condiția angajatorului care, în cel mai bun caz, uneori, face jocul șantajist, vrei toți banii la alb, sau vrei ceva mai mult la negru? Și dacă s-ar mai câștiga ceva la negru e clar că nu ai cum să te ridici spectaculos peste salariul minim.

Un alt mit promovat de elitele economice, jurnalistice și ce alte goarne penibile ale capitalului mai doriți ar fi că, uitați, românul e toată ziua la mall, la supermarket etc. Aici intră în joc inegalitățile. Sunt și zone mai dezvoltate, dar într-un oraș ca Bucureștiul, da, desigur, din peste 2 milioane, ai câteva sute de mii de rentieri sau salariați de lux care au ce cheltui. Sutele astea de mii încarcă fără probleme spațiile comerciale de top. Restul numără banii pentru supraviețuire. Ceilalți 84% ”susțin” abuzurile comise în zona utilităților, energie, apă, costul supraviețuirii în general. Sigur că da, consumul a crescut, dar acel ”consum” trebuie foarte bine definit. Supraviețuirea la țară și supraviețuirea într-un oraș mare arată diferit, dar au intensități comparabile.

Și în vârful plăților sunt diferențe mari. Sigur, sunt angajați supracalificați care întotdeauna vor câștiga foarte bine. Dar v-ați gândit, de exemplu, că paznicii statului de drept sunt acolo?, de la notari și avocați la judecători și procurori, cei mai mulți plătiți din bani publici. Asta a fost strategia noastră, pot s-o aprob la o adică. Dar încep să adaug generali, diplomați, servicii, pensionari de lux, companii de stat sau private care sug bani publici în mod curent, elita salariaților de multinațională care exploatează mână de lucru ieftină etc. Și avem un popor de stipendiați cu o nevoie continuă de protecție.

Altă prejudecată sună constant așa: săracii votează cum nu trebuie, ne încurcă socotelile pentru viitorul țării. Viitorul țării e ideal pentru 20-30% din populație (am adăugat și diverși rentieri care nu sunt salariați, deci nu intră în studiul de mai sus) dacă lucruruile rămân așa. Iar toată deruta politică din ziua de azi, partide golite de conținut, instituții care triază politicieni, până la urmă ne indică o tendință firească de conservare a status quo-ului. Cu cât inegalitățile cresc (și, atenție, din cei 14 %, cel mult jumătate pot fi considerați foarte bine plătiți) cu atât devine mai incomodă o democrație simplă care să desemneze prin vot reprezentanți. Și partidele clasice au probleme nu doar din cauză că au intrat în conflicte distrugătoare cu diverse instituții, ci și pentru că ele însele reprezintă diverse forme de angajatori, de mic și mediu business (care nu prea mai merge și trebuie ajutat tot în detrimentul bazei, așa cum multinaționala e ajutată în defavoarea lor), de mic trafic de influență. Le e mai bine să accepte incertitudine pro-capital decât incertitudinea unei reprezentări corecte a angajaților precari.

Mai multe scandaluri recente ne arată însă ce hal de propagandă au ajuns să propage diverse grupări media, intelectuale, publice în general.Scandalul ”mămici de lux”, unde s-a luptat la baionetă pentru dreptul la 30 000 de euro pe lună. Scandalul ING, când am văzut activați pro-bănci de la blogări specializați în advertoriale pentru bănci precum Vlad Petreanu, la reviste din ce în ce mai specializate în bisericeli și bănci (Dilema Veche), i-am văzut beștelind  clienți care au protestat (pe facebook, să fim înțeleși) când s-au trezit cu carduri nefuncționale. Nici măcar protestul sfios din rândul clasei de mijloc nu mai e acceptat, e fiță, trebuie să taci și să pupi cardul pe CIP. Scandalul dreptului la medicamente scumpe – că dacă-s ieftine nu le mai primim. Și câte altele.

Până să visăm că putem construi viitor mai bun pentru mai mulți, trebuie totuși să începem să selectăm drastic și să eliminăm propaganda nebunească făcută strict după interesele celui care dă mai mult. Desigur, totul dublat de deontologie agresivă menită de fapt să elimine tot ce nu ”vorbește ca noi”. E jenant felul în care un public din clasa de mijloc înghite la nesfârșit balivernele unei falange propagandistice care ar face să roșească Telejurnalul de pe vremuri. Clasa de mijloc e fragilizată, e needucată politic, e doritoare de sânge de câte ori aude ”social”. Angajații precari nu mai au cum să participe la jocul public, mediatic politic sau ce mai vreți. Din această dilemă cum vom ieși? Deocamdată cântăm și electro hip hop visând la un grătar și-un joint, sau ne imaginăm că îi lăsăm pe capitaliștii locului să-și ia țara înpoi, sau dimpotrivă aderăm necondiționat la planul anihilării suveranității prin privatizare completă, sau țopăim pe alte nunațe naționalist-văicăriste. Că știm noi, că nici nu suntem așa săraci, oricum stăm toată ziua prin mall și prin supermarket sau o ardem pe facebook.

Economia românească a înregistrat creşteri în ultimii ani iar prognozele sunt în continuare optimiste. În ciuda acestui fapt, rata sărăciei devine tot mai mare. Creşterea economică se datorează în primul rând consumului, iar evoluţia ascendentă a acestuia vine din scăderea de TVA de la 1 ianuarie şi din creşterea uşoară a salariilor. Cu toate astea, sărăcia persistă şi se accentuează. De ce?

image-2016-03-4-20844283-0-rata-saraciei-crescut-ciuda-cresterii-economice

Când vorbim de rata sărăciei, vorbim de o rată relativă şi una absolută. Rata sărăciei relativă se calculează ca procent al numărului persoanelor cu venit mai mic de 60% din venitul median, în total populaţie, arătându-ne, de fapt, inegalitatea între veniturile populaţiei: în timp ce mulți români rămân prinși în capcana sărăciei, puțini de la vârf obțin venituri din ce în ce mai mari. Rata sărăciei absolute arată procentul oamenilor care nu-și permit să cumpere un coș minim de bunuri din venitul obţinut. În vreme ce sărăcia relativă ne arată cât de săraci sunt unii români față de alții, sărăcia absolută ne spune câți români trăiesc de azi pe mâine. Rata sărăciei absolute este în scădere în România, poate şi datorită îmbunătățirii condițiilor de trai, sau din cauză că românii săraci au emigrat, încât grupul celor din ţară cu venituri mici a scăzut constant. Este evident că România are multe zone în care modernizarea nu a pătruns, are prea multe locuințe fără canalizare, sau chiar fără curent şi pare șocant să vezi asta la 27 de ani de la căderea comunismului.

Concret, în ciuda creşterii PIB, din datele disponibile până în 2014, venitul real al gospodăriilor a fost în continuă scădere, în 5 ani (2009-2014) scăzând cu 10%. Aşadar, creșterea economică se simte şi în buzunarele românilor, dar în sens invers

Foarte mulţi aleşi susţin că soluția pentru sărăcia extremă a românilor este existenţa unui loc de muncă și a cât mai multe firme care să le ofere acest loc de muncă. Având calitatea de „aleşi”, mulţi români le iau spusele de bune şi nu-şi dau seama că în fraza de mai sus este vorba de o iluzie, nu de o soluţie. Pentru că, după cum vom vedea, România are cea mai ridicată rată a sărăciei din Uniunea Europeană în rândul persoanelor încadrate în muncă și înregistrează un mare decalaj între zonele rurale și cele urbane, mult peste media europeană, având din această cauză riscuri foarte ridicate de excluziune socială și inegalități în materie de venituri. Aşadar, nu neapărat LIPSA locurilor de muncă este cauza sărăciei căci simpla „angajare” nu este o soluţie, ci este vorba de altceva: NIVELUL VENITURILOR şi PROTECŢIA CAPITALULUI ROMÂNESC.

Rata de sărăcie sau de excluziune socială a fost de 40,2% în România, în 2014, față de 24,4% pe ansamblul tuturor statelor membre UE, iar în cazul persoanelor ocupate, rata sărăciei și excluziunii sociale a fost de 31,3%, în 2014. În plus, în mediul rural, rata sărăciei și excluziunii sociale este dublă față de cea înregistrată în mediul urban, respectiv de 55% față de 27,9%.

În previziunile economice de primăvară publicate la începutul lunii mai de Comisia Europeană, Executivul comunitar estima că economia românească va înregistra o creştere de 4,2% în 2016, în timp ce majoritatea băncilor şi instituţiilor financiare prezente în ţara noastră au estimat avansul între 4,4 şi 4,8%. În ciuda creşterii economice semnificative din 2016, rata sărăciei tinde să atingă un record al ultimilor ani.

Cum este posibil ca, în timp ce creşte economia, sărăcia se adânceşte?

Să ne oprim puţin asupra persoanelor angajate. Avem tabelul de mai jos, cu relația dintre PIB și veniturile din salarii, atât cele de la privat, cât şi cele de la stat. De menţionat că „remunerarea salariaților” este definită drept compensarea totală (inclusiv contribuțiile sociale plătite de către angajator) în numerar sau în natură, plătibilă de către angajator către un angajat în schimbul muncii depuse.

tabel-17

Remarcăm că valorile minime pentru remunerarea salariaților au fost atinse în anii de criză 1997 (32,2% din PIB), 1999 (34,2% din PIB) și anii de ieșire din criză 2012 (32,7% din PIB) și 2013-2014 (fiecare cu câte 31,5% din PIB). Ceea ce arată pe umerii cui a apăsat criza și cine (nu) a beneficiat de ieșirea din situația economică dificilă (http://cursdeguvernare.ro/).

Oarecum paradoxal, datele consemnate din 2012 încoace arată că se plăteşte din ce în ce mai prost (conform statisticii oficiale) munca depusă. În special în sectorul privat, cel care constituie imensa majoritate și dă trendul general în economie. Rămâne să ne mirăm de ce avem un potențial redus de creștere și de ce România nu performează mai bine. Sau să ne întrebăm cum este posibil ca, în timp ce economia creşte şi previziunile economice sunt optimiste la nivel macro, veniturile reale şi măsura în care acestea contribuie la acoperirea coşului minim scad pentru un număr tot mai mare de români.

Aceasta şi pentru că, de la an la an s-a descurajat tot mai mult iniţiativa privată românească în avantajul marilor companii străine. Poate aţi mai citit, de exemplu, despre cum au dispărut mulţi producători şi comercianţi români în favoarea apariţiei şi dezvoltării marilor lanţuri de magazine cu capital străin, care se aprovizionează în bună masură prin importuri din ţări care subvenţionează foarte consistent producţia, în timp ce, pentru produsele româneşti nesubvenţionate sau insuficient-subvenţionate (ca să poată concura pe o piaţă liberă, concurenţială), oferă preţuri care nu permit nici măcar supravieţuirea producătorilor.

Să mai menţionez că unele dintre acestea s-au extins pe piaţa românească prin ajutoare de la organismele financiare internaţionale? Sunt cunoscute cazurile lanţurilor de retail Kaufland şi Lidl, care au primit, pentru pătrunderea şi extinderea pe pieţele Europei de Sud-Est, 900 milioane de dolari de la Banca Mondiala şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Păi să tot faci capitalism la modul ăsta! S-a scris, de pildă, până şi în The Guardian, despre faptul că aceşti retaileri au deschis magazine lângă piețele alimentare, iar românii nu fac față.

ÎN PLUS, chiar statul român sprijină mai mult „marii angajatori” străini. Micii proprietari români ar putea susţine un număr mult mai mare de cetăţeni, decât o fac multinaţionalele subvenţionate. Doar anul trecut, valoarea ajutoarelor de stat pentru companiile cu capital străin a fost de 146 milioane euro, în timp ce susţinerea societăţilor româneşti a constat în finanţarea a zece proiecte ale Ministerului Economiei, cu circa 36 milioane de euro.  Anul acesta, este prevăzută o sumă de 621 milioane lei pentru sprijinirea a şase mari companii private cu capital străin. Din datele statistice reiese faptul că intre primele 100 de firme exportatoare doar 3 sunt cu capital românesc, în timp ce ponderea capitalului străin în economie este de aproximativ 60%.

Nu în ultimul rând, presa din România este o presă de propagandă înhamată la interesele capitalului privat, preponderent străin. Astfel se explică de ce nu există nici măcar intenţia de a clarifica nişte situaţii sociale grave, ci numai de a livra nişte articole care conduc aprioric spre anumite concluzii: suntem nişte asistaţi social, nişte leneşi, puturoşi, neproductivi, în concluzie ne merităm statutul de colonie, cu salarii de mizerie, sub pragul de subzistenţă.


Categorii

1. DIVERSE, Corporatism, Razboiul impotriva Romaniei

Etichete (taguri)

, , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Actualitate

Comentarii

7 Commentarii la “SARACANI (DE FITE?). 86% din salariile românilor sunt SUB NIVELUL CELUI MEDIU/ Despre ”PUTORILE CARE NU MUNCESC” (Starea Natiei – Dragos Patraru)

  1. Pingback: Paradoxuri „româneşti”: în timp ce creşte economia, se adânceşte sărăcia – Ţara mea de dor
  2. „E clar că românii s-au învățat cu ajutoarele de la stat. O dovedește cazul recent al unui prosper faraon egiptean, care a venit într-un sat din Botoșani ca să construiască o piramidă, însă localnicii nu s-au arătat interesați să tragă de bolovani imenși în timp ce-i biciuiește cineva. În loc să muncească pentru ridicarea unui monument funerar gigantic care va dăinui peste secole, bărbații din sat au preferat să bea la cârciumă sau chiar să doarmă. Nici nu-i de mirare că, după numai trei luni, faraonul a trebuit să tragă obloanele. Proiectul marii piramide botoșănene a fost abandonat, iar monarhul egiptean a plecat să construiască în altă parte.”(Dan Panaet)

    http://www.catavencii.ro/romanii-nu-vor-sa-munceasca-un-faraon-egiptean-venit-la-noi-ca-sa-construiasca-o-piramida-dar-n-gasit-muncitori/

  3. Pingback: DISPRETUL JULIENOCRATILOR FATA DE “POMANAGII” SI “TRANTORI” – sau URA DE CLASA folosita, din nou, ca vehicol electoral si tehnica de DOMINARE/ Scandalul remuneratiei premierului CIOLOS de catre COMISIA EUROPEANA/ Contrar prop
  4. Pingback: CIOLOS NU ARE BANI PENTRU BUGETARI, DAR ARE MEREU PENTRU… A AJUTA MULTINATIONALELE!/ Dispretul Julienocratilor pentru “pomanagii” si “trantori” sau URA DE CLASA folosita, din nou, ca vehicul electoral/ PREMIERUL CIOLOS PRIMES
  5. Pingback: 5 MILIOANE SARACANI. Un fals paradox: ECONOMIA ROMÂNIEI “DUDUIE”, DAR SARACIA CRESTE/ Cat de ”convergenti” suntem in raport cu UNIUNEA EUROPEANA: salariile românilor sunt mult SUB medie, pe cand preturile sunt ALINIATE la media tarilor d
  6. Pingback: 5 MILIOANE DE SARACI. Un fals paradox: ECONOMIA ROMÂNIEI “DUDUIE”, DAR SARACIA CRESTE/ Cat de ”convergenti” suntem in raport cu UNIUNEA EUROPEANA: salariile românilor sunt mult SUB medie, pe cand preturile sunt ALINIATE la media tarilor
  7. Pingback: PRETURI CA IN EUROPA, SALARII CA IN ROMÂNIA. Avem printre cele mai mari preţuri la mâncare şi haine din toată Uniunea Europeană (Video)/ MITUL ASISTATILOR SOCIAL - DEMOLAT DE STATISTICA/ Companiile franceze si germane IMPOTRIVA SALARIULUI MINIM. Pri
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare