ROMANIA – PE PRIMUL LOC IN LUME LA SCUMPIREA BENZINEI (video). Saraca tara bogata si jecmanita pentru PROFITUL PORCESC al OMV
- Digi24: Benzina, mai scumpă de 7 lei pe litru. România este pe primul loc în lume la scumpirea carburanților
Suntem campioni mondiali la scumpirea carburantilor! În benzinăriile din România se vinde pentru prima dată carburant care costă peste 7 lei litrul. Economiştii spun că străinii fac afaceri prospere pe seama şoferilor de la noi: în toate ţările de unde vin investitori în lanţuri de benzinării, carburanţii sunt mai ieftini şi puterea de cumpărare mai mare.
În timp ce în România cel mai scump sortiment de carburant a depăşit valoarea de 7 lei pe litru, în Statele Unite ale Americii costă de două ori mai puţin, iar în Venezuela, acolo unde dreptul la resurse naturale ieftine este dobândit prin naştere, costă de 190 de ori mai puţin.
După scumpirea de 7 eurocenţi pe litru cerută de Guvern, România înregistrează cea mai mare scumpire din lume: cu 16% peste nivelul de anul trecut, potrivit unei analize Bloomberg.
Dintre ţările care au reţele de benzinării în România, în Rusia este cel mai ieftin carburant. Din păcate, preţurile mici nu se văd şi la pompele pe care le deţin ruşii în ţara noastră. Deşi austriecii sunt printre cei mai bogaţi europeni şi ei plătesc mai puţin decât românii pentru benzină şi motorină. Asta în condiţiile în care o parte din carburantul folosit, este extras de aici, din românia
Ţara noastră este pe locul 24 din 61 de ţări în topul statelor cu cei mai scumpi carburanţi. Plătim aproximativ 2 dolari pe litru, mai mult de dublu faţă de Rusia care deţine în România benzinăriile Lukoil şi Gazprom. Şi în Austria şi Ungaria, ţări care deţin lanţurile OMV-Petrom şi Mol, benzina este mai ieftină. Doar în italienii, proprietarii Agip plătesc la ei în ţară mai mult decât noi, dar nu se observă, pentru că au şi venituri mai mari.
În România preţurile sunt mari, iar puterea de cumpărare inferioară faţă de toate ţările cu care ne comparăm. Deşi un român câştigă doar 24 de dolari pe zi, de şase ori mai puţin decât un austriac, de exemplu, nimeni nu ne întrece la scumpiri.
„Creşterea spectaculoasă a accizei a adus o majorare fără să fie legată de vreo creştere a preţului petrolului. Acum câţiva ani, benzina costa puţin peste 3 lei, acum preţul s-a dublat”, spune Radu Dinescu, secretar general al Uniunii Transportatorilor din România.
Şoferii au reacţionat imediat la aceste scumpiri şi au cumpărat mai puţin. Consumul a scăzut, aşa că socotelile statului de a incasa cu 50 de milioane de euro lunar în plus la buget au fost inutile. Încasările au scăzut chiar sub nivelul de dinaintea aplicării accizei.
România este ţara în care s-a înregistrat cea mai mare creştere a preţului pe litrul de benzină, de peste 16%, doar Danemarca apropiindu-se de această „performanţă“, arată cea mai nouă ediţie a clasamentului Pain at the Pump (Durere la pompe ), realizat de Bloomberg.
Topul a luat în calcul preţul pe litrul de benzină din 61 de state, din Norvegia până în Venezuela, din perioada 31 martie-29 aprilie, ediţia anterioară a topului, faţă de care au fost calculate creşterile, fiind realizată în funcţie de preţurile din al treilea trimestru din 2013. „Preţul benzinei în România a crescut cu 16%, cel mai mare ritm înregistrat de vreunul dintre cele 61 de state din clasament“, se arată în studiul publicat de Bloomberg la începutul acestei luni. Astfel, România ajunge pe pozţia 24 din cele 61 de state analizate, cu un preţ pe litru de 1,95 dolari. În vechea ediţie, România figura pe locul 33, cu un preţ pe litrul de benzină de 1,68 dolari. Bloomberg nu precizează exact ziua în care a colectat aceste preţuri şi nici dacă acestea reprezintă o medie pentru întreaga perioadă.
Cu acest preţ, 1,95 de dolari pe litru (circa 6,3 lei), benzina costă în România de două ori mai mult decât în SUA, de patru ori mai mult decât în Emiratele Arabe Unite şi de 195 de ori mai mult decât în Venezuela unde accesul la carburant ieftin este un drept prin naştere.
Nota noastra:
Daca mai era nevoie de o dovada privind regimul abuziv, de colonie, cu care suntem tratati, OMV n-a intarziat sa ne-o furnizeze.
Sigur, mai nou, sa spui ca Romania e colonie-periferie a Occidentului te plaseaza in categoria “putinistilor” sau, oricum, pe-acolo. Desi situatia e atat de simpla, incat nu-ti trebuie decat putin bun simt si onestitate pentru a intelege ca la mijloc este o spoliere incadrabila la rele tratamente.
Situatia sta in felul urmator: Romania are resurse mari, mai mari decat in Austria sau Germania, ca sa dam doua exemple. Romania e, totodata, o tara saraca, in care salariile mici, de mizerie, sunt “vandute” drept “principalul factor de competitivitate“. Aceeasi tara, saraca-bogata, plateste benzina cea mai scumpa din Europa – adica romanii, cu salari infinit mai mici decat ceilalti europeni, platesc cea mai scumpa benzina, extrasa tocmai din petrolul lor. Pe baza saracimii romane si a resurselor sale vandute, corporatiile straine fac un profit porcesc, exploateaza intr-un mod strigator la cer.
Si, totusi, in continuare ni se vorbeste despre necesitatea privatizarilor, a retragerii statului din economie, a investitorilor straini. Or cazul OMV-Petrom nu este o exceptie, ci este o regula. Cei care ne cer, din exterior, mai mult liberalism economic, nu vor altceva decat sa repete experienta OMV – sa puna mana pe resursele care au mai ramas, pe infrastructura economica disponibila, si sa jupoaie o populatie lipsita de aparare cu preturi aberante, socante.
http://www.romanialibera.ro/stil-de-viata/familie/copiii-romani–cei-mai-saraci-din-uniunea-europeana–338967
In plus, pe langa preturile SF pe care clientela internationala a cozilor de topor pripasite la conducerea tarii ni le tranteste in nas, mai este si problema calitatii carburantilor – dupa cum bine stim cu totii… Europa de Est primeste produse la alte standarde de calitate, inclusiv la carburanti.