Fiul vicepresedintelui BIDEN – proaspat numit in Consiliul de Administratie al celei mai mari COMPANII DE GAZ din UCRAINA. Casa Alba sfideaza bunul-simt: “Robert Hunter Biden este un cetatean privat”

13-05-2014 2 minute Sublinieri

Din ciclul “AMERICA & VALUES”…

Fiul vicepreşedintelui american Joe Biden a fost numit membru în consiliul de administraţie al celui mai mare producător privat de gaze naturale din Ucraina. 

Potrivit unui comunicat al companiei Burisma Holdings, Robert Hunter Biden se va ocupa de departamentul juridic şi va oferi consultanţă în relația cu organizaţiile internaţionale.

Cel de-al doilea fiu al vicepreşedintelui american este avocat la o firmă din New York şi a ocupat o funcţie guvernamentală în timpul administrației Clinton.

Compania Burisma Holdings deţine licenţe de explorare şi exploatare mai ales în zona Doneţk-Nipru, în estul Ucrainei.

Barack Obama Is Sworn In As 44th President Of The United StatesRobert Hunter Biden, unul dintre fiii vicepreşedintelui SUA Joseph Biden, a fost numit şef al departamentului juridic şi membru al Consiliului de administraţie la cea mai mare companie de gaze privată din Ucraina, anunţă surse citate de publicaţia rusă The Moscow Times.

Într-un comunicat publicat marţi pe site-ul propriu, compania de gaze Burisma Holdings a anunţat că Robert Hunter Biden se va alătura Consiliului de administraţie şi va deveni şef al departamentului juridic.

“În calitatea de nou membru al Consiliului de administraţie, cred că asistenţa oferită de mine în probleme de transparenţă, administrare corporatistă, responsabilitate şi extindere la nivel internaţional va fi de folos economiei Ucrainei şi poporului ucrainean”, precizează Robert Hunter Biden în comunicatul companiei.

Potrivit site-ului rus Lenta.ru, citat de The Moscow Times, Burisma este cea mai mare companie de gaze privată din Ucraina şi deţine subsidiare precum Esko Pivnici şi Pari.

Robert-Hunter-BidenLa scurtă vreme, fiul cel mic al înaltului demnitar american, avocat de profesie, a intrat  în conducerea companiei ”Burisma”. Informaţia a fost confirmată de Jay Carney, purtătorul de cuvânt al Casei Albe,  care a ţinut să sublinieze că Robert Hunter Biden este o persoană privată şi a nimerit “Burisma” fără ajutorul autorităţilor SUA. Carney a exclus, ofensat, un conflict de interese.

Cei care cred că între Rusia, pe de o parte, şi Statele Unite plus Uniunea Europeană, pe de alta, nu e nimic altceva decât încă o confruntare pentru resurse, pot să exulte.

Înainte cu câteva zile ca mezinul lui Biden să fie cooptat în “Burisma”, şi-a asigurat un loc în conducerea companiei şi Devon Archer, un foarte apropiat al familiei Secretarului de Stat John Kerry. Cei doi, Biden Jr. şi Archer, l-au găsit acolo şi pe fostul preşedinte al Poloniei, Aleksander Kwasniewski.

”Burisma” e cea mai mare companie privată de exploatare şi producţie a petrolului  şi gazelor din Ucraina. Înregistrată într-un paradis fiscal (Cipru) în 2006, compania aparţine lui Nikolai Zlocevski. Acesta, pe lângă un loc în Rada Supremă (Parlamentul unicameral de la Kiev), din partea Partidului Regiunilor, a deţinut, printre altele, şi funcţia de ministru al Mediului şi Resurselor Naturale, sprijinit de fostul preşedinte Ianukovici. (Nici Ianukovici n-a văzut un conflict de interese între funcţia şi firma prietenului său). Ministrul Resurselor Zlocevski era cel care declara presei, în martie 2011, că rezervele de gaz de şist ale Ucrainei sunt de cel puţin 30 de trilioane de metri cubi, cu amendamentul că ”după finalizarea lucrărilor de evaluare a resurselor de către experţi americani,  prognoza s-ar putea dubla”.

Conform Wall Street Journal, “Burisma” a produs anul trecut aproximativ 450 milioane metri cubi de gaze.

De ce ar decredibiliza demersurile SUA în zonă prezenţa în board-ul “Burisma” a fiului vicepreşedintelui Biden? În fond, nu s-a întâmplat nimic: un particular american şi-a găsit rostul într-o firmă privată din ţara tuturor posibilităţilor – Ucraina.

Intrarea  fiului cel mic al vicepreşedintelui SUA în conducerea unei importante companii private din Ucraina a declanşat întrebări şi multe comentarii. Hunter Biden va fi şeful departamentului juridic la Burisma Holding, cea mai mare companie privată din industria de gaze a Ucrainei.

La Casa Albă, la biroul vicepreşedintelui Joe Biden au fost primite întrebări legate de aceasta asociere. Subiectul a fost abordat şi în conferinţa zilnică de presă de la Departamentul de Stat. Mattew Lee, corespondentul Associated Press, unul dintre cei mai respectaţi ziarişti americani specializaţi în probleme politice acreditat la Washington, a cerut un răspuns din partea Robert-Hunter-Bidenpurtătoarei de cuvânt a Departamentului de Stat, Ms. Jen Psaki. Matt Lee a intrebat dacă există probleme legate de numirea fiului vicepreşedintelui în consiliul de administraţie al companiei ucrainiene. Ziaristul a detaliat: problemele ar fi cu percepţii potentiale de conflict de interese sau de clientelism.

Raspunsul Ms Psaki a fost foarte scurt: “Nu, el este un cetăţean privat”.

Ziaristul insistă: “Bine, atunci consideraţi că oligarhii ruşi sau oligarhii ucrainieni sunt tot cetăţeni?”

Răspunsul este tot foarte concentrat: “Noi nu le punem în aceeşi categorie”.

Matt Lee încearcă o nouă poartă spre un răspuns mai explicit: “Nu sugerez că ar fi aceeaşi categorie, dar mă întreb dacă există probleme în Departamentul de Stat cu privire la modul în care ruşii sau ucrainienii ar percepe implicarea unui fiu al vicepreşedintelui în acest sens, mai ales având în vedere situaţia”.

Psaki dă cel mai scut raspuns: “Nu, nu sunt”. 

Ziaristul are finalul: “Nici unul? Bine”.

Dialogul a durat un minut şi jumătate. Conferinţa de presă a fost cronometrată la 48 de minute.

Subiectul ” fiul lui Biden” a reprezentat minutul de aur.  Vezi mai jos înregistrarea video.

Joe Biden, vicepreşedintele SUA, vizitează România în 20 – 21 mai.



Categorii

1. DIVERSE, America, Batalia pentru resurse, Ucraina, Video

Etichete (taguri)

, , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

15 Commentarii la “Fiul vicepresedintelui BIDEN – proaspat numit in Consiliul de Administratie al celei mai mari COMPANII DE GAZ din UCRAINA. Casa Alba sfideaza bunul-simt: “Robert Hunter Biden este un cetatean privat”

  1. Burisma Holdings deţine permise de exploatare a câmpurilor din Dnieper-Donetsk (Estul Ucrainei) şi în bazinul Azov Kuban (Rusia).

    Si maine taticul lui vine in Romania. Noi, romanii, suntem, vorba lui M. Badea, doar “perisabilitati”.

    Iar “presedintele tuturor românlor” spune zilele astea ca Putin e mincinos si ca Rogozin a baut votca… Iar lui, saracu’, nici gura nu-i miroase.

  2. @ Florin M.:

    La cererea unor cititori 🙂 Haz amar de necaz:


    Mircea Badea despre interesele SUA in Ucraina… de medialert

  3. Prima vânzare s-a făcut deja. Urmează… tot ce s-a văzut şi sa făcut şi încă se mai face la noi. Ucraina va deveni curând proprietate a FMI, BM, BE, iar ucrainenii, “liberi” non stop (de la serviciu, care nu va mai fi decât în apus olîn condiții de sclavie comunistă). Urmează… restructurări masive… austeritate cruntă, corupție (de tip vest), în care Ucraina a excelat până acum şi adâncirea destrăbălării, desnanaționalizării, reformarea şi distrugerea educației, sănătății… că politicieni în implementarea acestora… sunt din belşug pe toate drumurile şi meridianele.
    Iată de unde promisiunea că guvernul va achita (cu siguranță în iunie), datoria la gaz, ruşilor.
    Nimeni nu spune că Ucrania ar avea de ales şi nu o face, însă nu ai cum să nu vezi ceia ce si orbii văd. (Ucraina fuge de dracu… în brațele tatălui dracilor).

  4. A-ha. Deci cam despre asta discutam. Incep sa se configureze niste raspunsuri. Ca tot ma intrebam DE CE se doreste schimbarea regulilor jocului…

    E, si-aicea sa va vad, baieti! Cand o sa va duceti la razboi sa ‘aparati tara’, s-ar putea sa aveti niste dileme duhovnicesti…

  5. Doroteea,
    Legat de dilemele barbatilor apti pt razboi , avem un mic “indrumator” orientativ (pt ca una-s saracinii, de alta credinta, si alta fratii ortodocsi) in viata Cuviosilor Parinti Metodie si Constantin, Epsicopii Moraviei, praznuiti de curand, la 11 mai:

    “Saracinii au zis: “Dacă Hristos este Dumnezeul vostru, apoi pentru ce nu faceţi precum vă porunceşte Acela? Căci vă porun-ceşte să vă rugaţi pentru vrăjmaşi, să faceţi bine celor ce vă urăsc şi vă prigonesc pe voi, să întoarceţi faţa celor ce vă bat… Dar voi nu faceţi aşa, ci faceţi cele potrivnice, pentru că asupra celor ce vă fac vouă unele ca acestea, vă ascuţiţi armele şi îi ucideţi în război”.

    Fericitul Constantin a zis: “Dacă în vreo lege vor fi scrise două porunci şi se vor da oamenilor să le împlinească, care va fi omul cel mai adevărat păzitor de lege? Cel ce a săvîrşit numai o poruncă? Sau cel ce le îndeplineşte pe amîndouă?” Răspuns-au saracinii: “Este mai bun acela care îndeplineşte amîndouă poruncile”. Zis-a filosoful: “Hristos-Dumnezeul nostru, Cel ce ne-a poruncit să ne rugăm şi să facem bine celor ce ne fac strîmbătate, Acela a zis şi aceasta: “Nimeni nu poate să arate în viaţă o mai mare dragoste, decît acela ce-şi pune sufletul pentru prieteni. Deci, noi răbdăm toate primejdiile cele ce ni se fac nouă; iar în cele de obşte ne apărăm unul pe altul, punîndu-ne sufletele noastre, ca nu cumva voi, supunînd pe fraţii noştri, să-i robiţi împreună cu trupurile şi sufletele lor, silindu-i la fapte rele şi potrivnice lui Dumnezeu”.

    Care va sa zica, sa avem in vedere ambele porunci.
    Mai departe, speta noastra este ca, intr-adevar, ar putea veni peste noi niste frati ORTODOCSI ca sa… ne “robeasca” doar trupurile.
    Ei bine, mintea mea imi spune ca, chiar daca-s de aceeasi credinta cu mine, NU pot sa asist impasibil, ci trebuie sa ne aparam.

  6. http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/ce-mesaj-au-americanii-pentru-romania-dupa-ce-rogozin-s-a-infuriat-pentru-ca-i-am-interzis-sa-zboare.html

    Solicitat de MEDIAFAX sa aprecieze reactia autoritatilor romane la recentul zbor al lui Rogozin, insarcinatul cu afaceri al SUA, Duane Butcher, a aratat ca pentru SUA este incurajator faptul ca sanctiunile au efect.

    “Este incurajator sa vedem ca sanctiunile inseamna ceva. Reprezentand o tara care a impus sanctiuni Rusiei, pot spune ca este incurajator ca sanctiunile au un impact”, a declarat Butcher.

    Intrebat daca se consulta cu autoritatile romane cu privire la sanctiunile impuse Rusiei, diplomatul american a precizat ca exista consultari cu Bucurestiul privind toate aspectele raspunsului la criza din Ucraina.

    Motivul vizitei lui Joe Biden in Romania

    Insarcinatul cu afaceri al ambasadei SUA la Bucuresti, Duane Butcher, a aratat, intr-o declaratie acordată agentiei MEDIAFAX, ca vicepresedintele Joe Biden intentioneaza sa abordeze in discutia cu autoritatile romane si problema luptei impotriva coruptiei.

    “Un alt motiv al vizitei este de a incuraja Romania sa se concentreze pe eforturile de combatere a coruptiei, de a avea institutii independente puternice si un bun mediu de afaceri. Vrem sa reflectam faptul ca Romania a facut progrese imense si, de fapt, a ajuns un model pentru tarile din regiune in ce priveste lupta impotriva coruptiei, dupa cum am vazut in ultima perioada. Este important ca momentul acesta sa nu se piarda, iar eforturile de combatere a coruptiei sa continue”, a afirmat Butcher.

  7. @Ioan R.

    Asa e, Ioan! Daca ma intrebi, eu cred ca e legitim sa ma apar chiar si eu impotriva unui agresor, nemaivorbind de fratele meu! Problema este insa ca in razboi, la fata locului si ‘la firu’ ierbii’, limita dintre ofensiva si defensiva poate deveni f fina, de la caz la caz. E nevoie de o raportare ferma la Dumnezeu pt a avea in acele conditii atat de presante discernamant, curaj si inspiratie deopotriva.

    Mi-amintesc de Par. Paisie care spunea ca el a observat ca in razboi au rezistat cei care aveau doua calitati, deopotriva: erau curajosi si aveau si inima buna. Astia cica erau si f inspirati in situatiile critice si gaseau calea potrivita care presupunea crutarea si salvarea cat mai multor vieti.

    La fel, Ioana D’Arc era intr-o stare de evlavie si credinta puternica permanenta. Era f curajoasa si ii deplangea si ingrijea chiar si pe englezii cazuti, dar asta n-o impiedica sa lupte impotriva lor cu curaj cand era cazul. A izbutit cu toate astea sa nu omoare pe nimeni, desi ea a fost ranita. Dar avea si o inspiratie pe care toti o admirau, pt ca acolo, de ex, unde toti credeau ca nu va putea fi cucerit un loc fara un macel prealabil, ea indemna uneori la rabdare. Si s-a intamplat atunci ca englezii sa paraseasca locul respectiv de buna voie, fara nici o lupta, lasand pe toata lumea uimita. Solutiile ei erau cele care presupuneau crutarea cat mai multor vieti. dar unde nu s-a putut, nu s-a putut. Si a curs mult sange.

    Recomand tuturor ‘Procesele Ioanei D’Arc’ aparuta prin anii ’70 la Ed.St si Tehnica. Mai ales procesul de reabilitare – partea cu descrierea razboiului, cand au fost audiati ca martori cei alaturi de care ea luptase – barbati harsiti in razboaie, oameni simpli dar si cavaleri, seniori si generali iscusiti. Cartea invata f multe despre maniera crestina de a purta un razboi.

  8. @Doroteea,
    Da, sunt de acord ca sunt multe nuante in functie de situatia concreta din teren: una e sa treci granita ta “preventiv” sub “umbrela” NATO, altceva este sa fii atacat tu si ai tai in propria tara; una e sa ataci tu primul prosteste, altceva este sa te aperi sau sa ataci dupa ce ai epuizat inainte toate “rugaciunile si diplomatia”; una este sa ai comandanti si camarazi credinciosi, alta-i sa fii cu niste departati de Dumnezeu etc. Mai mult, chiar si cand te afli cu arma in mana in fata dusmanului (mai mult sau mai putin propriu-zis) poti fi luminat de Domnul sa iei o decizie corecta duhovniceste.

    In primul rand insa, este f important, cum au mai subliniat fratii Admini, sa ne aflam intr-o bine placuta de Dumnezeu randuiala crestina. Inainte si chiar in timpul (daca asta este posibil) unui conflict, sfatul duhovnicului este crucial.

    Doamne, ajuta!

  9. Pingback: VA RECURGE PUTIN LA ACTIUNE MILITARA PENTRU A-SI SALVA IMPERIUL DE LA PRABUSIRE?/ NATO NU va mobiliza TRUPE in ESTUL EUROPEI - Recomandari
  10. Pingback: Biden la Bucuresti: “SACROSANCTE” ASIGURARI DE SECURITATE, ASCUTIREA “LUPTEI ANTICORUPTIE” SUB , GAZE DE SIST SI … HOMOSEXUALI!/ “Tacerea” suspecta a Rusiei si MEGACONTRACTUL incheiat de GAZPROM cu CHINA [video] -
  11. Pingback: SECURISMUL MAFIOT DIN SPATELE “ANTICORUPTIEI”. Scandalul BERCEA MONDIALUL – BASESCU MIRCEA – opinii. Incruscrirea elitelor cu interlopii/ “Anticoruptia” prinsa in “frangrant”/ Presedintele STIETOT isi face S
  12. Pingback: PUSCARIA SALVEAZA ROMANIA? Cazul Voiculescu – semnificatie, implicatii - Recomandari
  13. Pingback: CESI: RUSIA PREGATESTE DESTABILIZAREA MOLDOVEI/ “Democratie” originala in Ucraina: infiintarea MINISTERULUI INFORMATIEI si numirea unei americance la FINANTE/ Vremuri grele pentru RUSIA din cauza SANCTIUNILOR. Discursul lui Putin despre “
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare