„BUCHAREST PRIDE 2019”, organizat sub egida GUVERNULUI ROMÂNIEI, celebrează alianța contra Referendumului pentru Căsătorie/ Reprezentație BLASFEMICĂ la Cluj Pride: „Aici nu e vorba că eşti sau nu creştin, ci de capacitatea ta de a înţelege că aşa ceva nu este normal”/ România aproape de PARTENERIATUL CIVIL/ Vaticanul criticat pentru că respinge IDEOLOGIA GENULUI

12-06-2019 23 minute Sublinieri

Gabriel Popa, Facebook

Ia uitați ce se desfășoară sub egida Institutului Cultural Român – și a Guvernului României.

Festivalul Bucharest Pride 2019, care este susținut și de Institutul Francez și de asociația ACCEPT, se desfășoară sub sloganul SOLIDARITÉ, LIBERTÉ, ÉGALITÉ; adică sloganul Revoluției Franceze.

„Festivalul, organizat de Asociația Accept, este dedicat celebrării comunității LGBTQI+ şi susținătorilor ei, cei care au fost solidari în 2018 în contextul referendumului pentru redefinirea familiei.” – cu alte cuvinte, sunt „premiați” prin și la acest festival toți cei care au boicotat isteric referendumul pentru căsătorie din toamna trecută.Și asta sub egida ICR și al Guvernului României, și foarte probabil pe banii bugetari ai Guvernului României.

Și în condițiile în care una dintre asociațiile care conduc mișcarea de „promovarea drepturilor LGBTQ” din România își bătea joc și făcea glumițe pe Facebook când ardea Catedrala Notre Dame. Motiv pentru care acești activiști merită un premiu – și poate niște bani care să vină și de la Institutul Cultural Francez.

Printre evenimente cel puțin patru sunt dedicate culturii queer. Conform unor activiști LGBTQ, queer înseamnă „să urăști copilăria”, „să pui capăt (!) copiilor și copilăriei” (link către cartea-manifest “No Future” aici).

Cât mai avem până când toate acestea vor deveni materie și programă oficială în școli? Până când vor deveni obligatorii, și toți copiii vor fi îndoctrinați cu aceste ideologii care destabilizează și distrug toate normele sexualității și ale moralității?O dată cu demolarea genurilor și chiar a copilăriei? Deoarece, iată, despre „queer” se vorbește în public pe banii ICR și ai Guvernului României. Și nimeni nu zice nici pâs, protestatarii noștri „de serviciu” aplaudă (ia uite ce „evoluați” suntem; în sfârșit scăpăm de weceul din fundul curții), iar mass-media vorbește despre Becali, Ianis Hagi, și despre ce vedete își mai „fac cadou” o vizită la psiholog.

Mircea Morar, Facebook

Dacă ne uitam în josul afișului pe cine vedem printre organizatori, pe lângă cunoscutul ACCEPT sau Ambasada Franței și Institutul Francez ? Institutul Cultural Român cel cu expozitia de ponei roz cu zvastica pe coapse.

Și… surpriză, sau nu, Guvernul României.

Oare unde sunt cei de la USR ce se plângeau de risipa de bani publici pe catedrală? Unde sunt cei la la ASUR cu “vrem spitale, nu catedrale” ? Unde sunt cei supărați că nu avem școli și autostrăzi pe motiv de catedrale si biserici? Unde sunt indignații de serviciu pe mașinile patriarhului?
Aaaa, acum gata nu se mai risipește banul public ? Gata, avem școli, spitale, autostrăzi toate s-au construit prin minune ? Sau se vor construi dupa această manifestare? Poate.
Și uite asa vom avea și noi o țară ca afară. 🤔

Și ăsta e doar începutul, pt ca noi nu am vrut să votăm la Referendumul pt Familie că îl ajuta pe Dragnea, nu!?

Paul Gabriel Andrei, Facebook

Toleranţă? Toleranţă zero. Cred că e cazul să nu o mai dăm de gard, scuzaţi-mi expresia. Până aici!

Suntem în iunie, o lună confiscată de mişcarea LGBTXYZ. Cu ocazia aceste luni se întâmplă tot felul de chestii “minunate”, cum ar fi Google care-şi schimbă logo-ul în culorile curcubeului, Disneyland, tărâmul copiilor, care-şi închiriază spaţiile unor astfel de manifestări sau parade colorate pe tot globul pământesc.

Cu lucrurile acestea poţi trăi, nu ne convin unora, dar putem trece peste. Oricum nu te poţi opune unei “maşinării” cu asemenea motoare.

Dar hai să vedem două poze din prima zi de la Pride Cluj-Napoca. Trei bărbaţi şi o domnişoară îmbrăcaţi în haina monahală mănâncă ceva, probabil pâine, de pe o icoană cu Iisus Hristos.

Pozele fac parte din spectacolul “Eu sunt. Și?” care a fost pus în scenă ieri, de la 20:00. Actorii sunt Oana Nemeș, Bogdan Gontineac, Paul Sebastian Popa și Dragoș Lupău; dramaturgie și concept: Dan Boldea; regia: Lorán Betty. Ca să cunoaştem oamenii implicaţi.

În programul spectacolului scrie că acesta “abordează problema identității sexuale prin prisma ambelor tabere (pro/contra) într-o cheie ironică și aproape autoironică. Spectacolul este un colaj de idei, rezultatul unei introspecții individuale și colective”

Deci ce vedem aici e ceva ironic, ne spun oamenii, nu trebuie să se simtă nimeni atacat, nicidecum nu asistăm la o blasfemie! Ei bine, ba da, eu mă simt atacat şi tocmai am făcut o sesizare şi la CNCD pentru aşa mizerie. Aş sugera oricui să facă acest lucru. Adresa de mail a consiliului este support@cncd.org.ro.

Intrarea a fost liberă, doar copiilor sub 16 a fost interzisă. Sunt curios dacă a fost cineva la intrare să verifice vârsta participanţilor. Totodată aş fi curios să văd câţi oameni au asistat la acest “show”, ar fi interesant. De ce nu, să vedem reportaje prin diferite publicaţii legate de aceste aspecte.

Cum să mai vii să pretinzi toleranţă când voi faceţi aşa ceva? Cu ce drept te mai dai discriminat dacă tu iei la mişto simbolul cel mai de preţ al creştinismului? Cum să mai acceptăm integrarea ta în mijlocul nostru dacă tu arăţi că dai doi bani pe ceea ce noi respectăm mai mult?

Aştept o reacţie virulentă din partea autorităţilor, din partea mass-mediei şi din partea societăţii în faţa acestor manifestări.
Aşa ar fi normal. Dacă nu, atunci suntem toţi complici. Aici nu e vorba că eşti sau nu creştin, ci de capacitatea ta de a înţelege că aşa ceva nu este normal, indiferent că eşti ortodox, ateu, budhist, islamist sau ce mai vrei tu.

Legea cultelor 489/2006, art. 13, alineatul 2 ” În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase.”

Respectă-mă ca să te respect!

Eugen Tănăsescu, Facebook

De ce la români propaganda LGBT merge pe contrasens?

Mulți n-au înțeles ce vor să spună aceste fotografii. Ba unii le cred o blasfemie, o provocare, un atac. Să ne lămurim…
Un vechi principiu al propagandei LGBTIQ+ este acuzarea oponenților de ipocrizie. Mesajul este luat din galeria universală a mesajelor cu impact electoral-emoțional.

În cazul acesta, ei acuză lumea monahală/clericală că este ipocrită,deoarece,pe de o parte, propovaduiesc castitatea monahală (ținuta la partea de sus) iar pe de altă parte ei se comportă ca niște LGBT, fiind cuprinși de aceleași pofte carnale (lipsa de ținută la partea de jos). Evident, pe principiul “fă ce zice nu ce face popa”, ilustrat prin alegerea personajelor preponderent masculine.
Și ca treaba să fie și mai sugestivă, se mănâncă de pe icoana unui Iisus, sugestie a secularizării din Biserică (adică Iisus este folosit în scopuri lumești,materiale,instinctuale).

Acesta este deci mesajul: “Sunteți ipocriți, vă dați fecioare și sunteți homosexuali și folosiți lucrurile sfinte in sens mudan”.

Probabil că aici e și un fir de inspirație din cazul fostului episcop de la Huși.

Evident, este ales tipicul veșmântului ortodox, pentru că ortodocșii sunt cel mai mare ONG din țara asta, care încă susțin că homosexualitatea e păcat. De la catolici se așteaptă speranțe de “modernizare” (declarațiile Papei sunt, adeseori, răsucite după dorința propagandei,sunt deja enclave catolice care așteaptă mântuirea LGBTIQ+, iar lumea protestantă e deja convinsă că Iisus a acceptat/a fost LGBT.)

Părerea mea e că mesajul e greșit. Cei ce l-au ales comit o greșeală de strategie. Am mai spus-o. Nu poți merge pe contrasens. De ce?
Adică atunci când e vorba de LGBTIQ+, ni se spune că mândria lor trebuie respectată, tolerată, acceptată. Ca o zicere din Biblie.
Păi, dacă e așa, de ce nu e acceptabilă și în lumea clericilor, fix din aceleași motive? Adică la clerici de ce e “nasol” să fii LGBTI? Nu trebuie și ei respectați,tolerați,acceptați? Zic asta, vorba Sf. Pavel, după logica lor.

Pe afară, băieții au fost mai isteți. I-au luat pe clericii LGBT și i-au făcut “faruri de lumină”. Păi la noi de ce să fie invers? Luați-i frate,voi, și faceți-i capete de afiș. Ah, am uitat, de fapt marea problemă stă la învățătura ortodoxă…

Păi da, e dovedit că la noi învățătura se respectă. Cum e prins un cleric LGBT, cum e tras pe dreapta și rămâne fără amvon.

Tocmai pentru că popa nu trebuie doar să zică ci să și facă.

Dar, uitându-mă la votul stimulat prin ură și iraționalitate, s-ar putea ca impactul la mase să fie cel căutat: o revoltă morală contra învățăturilor Ortodoxe, motivată prin ipocrizia clerului.

Ceea ce… e iar greșit. Căci medicina rămâne bună, chiar dacă medicul greșește.

Cătălin Sturza, Facebook

Haideți să vedem ce a vrut să spună piesa aceea de la Cluj de la festivalul LGBTQI+, cu actorii semiîmbrăcați în călugări ortodocși, care mănâncă ceva peste o icoană reprezentându-l pe Mântuitorul Hristos.

Ei vor să zică așa: degeaba poartă călugării haina monahală, că ei sunt „luptați” de aceleași păcate trupești (de aia sunt doar semiîmbrăcați, și goi de la brâu în jos). Asta e marea descoperire? Serios?? Păi asta e descoperirea creștinismului încă de la începuturile sale. Despre Sfânta Maria Egipteanca, o fostă prostituată convertită la Hristos, se spune că a petrecut 47 de ani în deșert în rugăciune și pocăință, iar la sfârșit încă se lupta cu aceleași porniri și ispite carnale. Patericul Egiptean este plin de exemple despre cum duc călugării din pustie această luptă – mai grea decât lupta cu foamea și cu setea; așa cum același Pateric este plin de exemple despre mari călugări cu viață sfințită care se prăbușesc de pe scara virtuților deoarece cad pradă aceluiași păcat. „La sfârşitul veacului călugării vor fi ca mirenii, iar mirenii vor fi ca dracii” e o proorocire tot din Patericul Egiptean.

Și ca să citez și un teolog modern: „În anii 1960 s-a produs un eveniment cu totul ieșit din comun, la o amploare fără precedent în istorie. Se poate spune că în cei 20 de ani care au trecut între anii 1960 și 1980, standardele normative anterioare cu privire la sexualitate s-au prăbușit în întregime, și o nouă normalitate a apărut, care între timp a fost și ea supusă unor numeroase încercări de distrugere.” Pasajul îi aparține papei emerit Benedict al XVI-lea, care vorbește despre „prăbușirea mentală” provocată de Revoluția sexuală din anii 1960. Aceasta a dus, conform lui Benedict al XVI-lea, la o „prăbușire pe scară largă” a viitoarei generații de preoți; însoțită de o prăbușire a teologiei morale creștine.

Cu alte cuvinte, lupta pe care o duceau, în primele veacuri, Maria Egipteanca și mulți alți sfinți creștini – desfrânate convertite întâlnim chiar în paginile Evangheliei – s-a intensificat foarte mult, în ultimele șase decenii. Iar cei care poartă haina clericală sau monahală sunt în mod special „războiți”, prin natura exigențelor înalte la care se raportează, prin ura dintotdeauna a vrăjmașului, dar mai ales prin spiritul vremii descris și de Benedict al XVI-lea.

Așadar, ce au descoperit acești „artiști” de la Cluj, în afară de apa caldă și mersul pe jos? Ei îi acuză pe monahi de ipocrizie, dar este ipocrizie să faci astfel de acuzații fără să cunoști sau să prezinți exact contextul descris mai sus (dacă tot vrei să vorbești despre monahi – se presupune că stăpânești subiectul). Este ipocrizie să faci astfel de acuzații mai ales când tu reprezinți și întărești exact acel spirit al vremii rezumat în „prăbușirea mentală” (și morală) despre care vorbește Benedict al XVI-lea. Și este ipocrizie să îi acuzi pe monahi de s0d0mie de parcă mai ai puțin și ai cere reintroducerea faimosului articol 200 din Codul Penal care incrimina h0m0sexualitatea – în timp ce tu militezi pentru „eliberare sexuală” pentru toți.

Închei printr-un alt exemplu, ceva ce s-a întâmplat, în 2015, la un alt „gay pride”, în Sao Paulo, în Brazilia. Și această punere în scenă se voia tot un „happening” artistic cu un mesaj penetrant și subtil. „Fotografii despre pângărirea unor simboluri și icoane creștine la paradă au circulat peste tot în mass-media braziliană și în rețelele de socializare. Imaginea ofensatoare care primește cea mai mare atenție este cea a transsexualului Viviany Beleboni care stă dezbrăcat pe o cruce cu un semn pe care scrie «Ajunge cu homofobia». Alte imagini de la aceeași paradă arată și alte exemple unde simbolurile creștine sunt pângărite. O fotografie prezintă două lesbiene pe o cruce, care se sărută pe buze. O alta arată doi oameni, un bărbat și o femeie, care stau dezbrăcați, așezați cu fundurile pe un morman de crucifice, cu icoane care le acoperă organele genitale. Alte imagini arată bărbați dezbrăcați care sparg icoane de asfalt, și un transsexual dezbrăcat într-un dans lasciv în fața unei biserici.”

P.S. În Brazilia, după aceste „happeninguri” artistice s-a votat o lege împotriva „cristofobiei”. În România, Legea cultelor 489/2006, art. 13, alineatul 2 arată că „sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase.” În sfârșit, un comentariu făcut pe Facebook de faimosul jucător brazilian Leo Moura, după „happeningul” de la gay pride-ul brazilian: „Ce trist este să vezi aceste imagini. Ce legătură are Iisus cu lucrurile astea? Ce bătaie de joc! Ce lipsă de respect, Dumnezeule mare!”

ActiveNews:

Atacuri dure la adresa celor care apără normalitatea

Președintele Comunității Baptiste Timișoara, Ionel Tuțac, a anunțat vineri pe pagina lui de socializare că a primit jigniri și amenințări din partea unor simpatizanți ai minorităților sexuale, după ce a dezaprobat public desfășurarea unei săptămâni de promovare a homosexualității la Timișoara, parte a manifestărilor internaționale din luna iunie, autoproclamată „PRIDE month” (luna mândriei).

„Jegos, idiot, nenorocit, satanist, diavol, criminal, analfabet, fundamentalist … sunt doar câteva din expresiile folosite de catre unii din adepții LGBTQ la adresa mea, a lui Mihai Bojin sau a altor persoane care au avut curajul de a dezaproba seria de evenimente organizate în săptămâna Pride Week.

Alături de aceste expresii, au început și telefoanele de amenințare, cu număr ascuns.

Nu ne temem de voi! Vă compătimim, vă iubim și dorim ca Dumnezeu să vă elibereze de aceste patimi scârboase. Aș vrea să știți că ne rugăm pentru voi!”, a scris pe Facebook pastorul Ionel Tuțac

„Și eu mă rog pentru tine! Dar să știi că în Biblie scrie că deja ți-ai primit pedeapsa! Dumnezeu să te lumineze la minte (…) Eu te-am numit satanist, EU, nu “unii”. (…)  Ai fi în stare să inițiezi un genocid în numele credinței tale false, tristule, postezi status că ești înjurat pe net să te plângi la lume? Vai și amar de tine, ești fix un nimic cu mai multă audiență și putere!”, a replicat un utilizator la postarea lui Ionel Tuțac, care a înregistrat până acum 225 de comentarii, 325 de interacțiuni și 41 de redistribuiri.

Și consilierul județean Mihai Bojin, prezbiter la Biserica Baptistă „Emanuel” din Timișoara, luase atitudine miercurea trecută, cu ocazia primei ediții a „Săptămânii Mândriei LGBTQ+” din orașul de pe Bega. (…)

Săptămâna PRIDE TM a fost desfășurată în perioada 3-6 iunie 2019 de organizația Identity.Education, cu sprijinul Timișoara2021 și MozaiQ prin Fondul Comunitar.

Corneliu Berari: Ce veți face în următorii cinci ani? Câteva gânduri despre „parteneriatul civil” ca „point of no return” și moment istoric în care România „creștină” va pune cruce Crucii

Am fost vineri, 7 iunie 2019, la conferința „LGBT încotro? Perspective și retrospective” ținută la Universitatea de Vest din Timișoara având pe mine un tricou cu icoana Învierii și cu salutul „Hristos a înviat!”.

Amănunte suplimentare despre acest eveniment puteți să aflați și din articolul publicat pe blogul lui Bogdan Herzog „Am fost la conferința homosexualilor… cu icoana pe piept”

În acest articol, adresat preponderent celor care au votat “DA” la Referendumul pentru Familie, aș vrea doar să fac publice și să comentez două informații aflate la acest eveniment public, la care am fost admiși în cele din urmă și noi, un mic grup de vreo 6-7 creștini din Timișoara, cărora inițial ni s-a refuzat accesul în sală în condițiile în care icoana Învierii și salutul pascal “Hristos a înviat!”, aflate pe tricourile purtate de trei dintre noi, li s-au părut reprezentanților Jandarmeriei și organizatorilor pricină de scandal. Scandal n-a fost de niciun fel la această primă conferință a homosexualilor într-o universitate bănățeană, în afară, eventual, de scandalul pe care de două mii de ani îl provocă în conștiințele pământenilor credința în Înviere și în puterea Harului mântuitor lăsat după Înviere de Iisus Hristos în Biserica Sa spre iertarea păcatelor și pentru izbăvirea din orice fel de patimi a oamenilor care îl recunosc pe Înviatul din Duminica Paștilor drept Domn al creației și Mântuitor al întregului neam omenesc.

Prima informație a fost recunoașterea publică a „secretului lui Polichinelle”, cunoscut tuturor celor care pricem cât de cât despre cum se mișcă treburile în țara asta, privind modul în care partidele politice din Romania au susținut Referendumul pentru Familie. Astfel, în momentul Vlad Levente Viski, binecunoscut lider al mișcării homosexualilor din țara noastră, a trecut în revistă istoria Referendumului pentru Familie, acesta a recunoscut că, după ce într-o primă fază mulți lideri ai partidelor din România și-au declarat public susținerea pentru inițiativa Coaliției pentru Familie, când a venit timpul să treacă și la fapte partidele din România au refuzat să mobilizeze activul de partid în vederea sprijinirii Referendumului.

Ce concluzii putem trage din această recunoaștere publică a sabotării Referendumului pentru Familie de către  TOATE partidele din România?

Păi, în primul și în primul rând, se confirmă încă odată că cifra de 3,5 milioane de votanți „DA” la referendumul din octombrie 2019 reprezintă un ordin de mărime rezonabil pentru ceea ce ar putea fi bazinul electoral creștin-conservator din România. Cei 3,5 milioane de oameni care au ieșit la vot au mers din convingere, în ciuda presiunii psihologice și a meșteșugitelor campanii mass-media desfășurate împotriva mersului la vot și, mai ales, în pofida sabotării reale de referendumului de către mașinăria politică a partidelor din România. În ciuda “eșecului referendumului”, cifra de 3,5 milioane voturi DA pentru normalitate și familie firească reprezintă, în fapt, o veste foarte bună. Cu condiția ca Biserica lui Iisus Hristos și societatea civilă din România să pună punct și virgulă după referendum, nu punct definitiv, după cum am constatat cu uimire că s-a întâmplat în cazul unor votanți DA la acest eveniment electoral, care ar putea fi începutul și nu sfârșitul războiului pe termen lung (și cu miză pe viață și pe moarte veșnică) pe care generația de acum va trebui să-l dea în vederea păstrării temeiurilor creștinii ale societății românești.

A doua concluzie este că, în mod real, creștinii conștienți din România, cei care cred în Înviere, în a Doua Venire și în Judecata de pe urmă a Domnului Hristos, ar trebui să se ferească ca dracul de tămâie de TOATE partidele existente pe piața politică din România, care, iată, după ce au vândut Țara și au trădat Familia, n-au nimic sfânt, nici frică de Dumnezeu și nici urmă de rușine față de noi, oamenii de rând, care-i ținem în spate și pe care continuă să ne mintă, să ne trădeze și să ne vândă fără nicio reținere.

A treia concluzie, este că, din păcate, deși în țara noastră există (încă) un număr foarte mare de oameni care, deși se consideră creștini, în realitate sunt într-o stare de gravă confuzie, atât în ceeea ce privește credința lor creștină (și consecințele ultime ale acesei credințe), precum și în ceea ce privește opțiunile lor morale, politice și electorale. Pe scurt, încă prea mulți dintre români se iluzionează că și pe mai departe “merge și așa”, și cu Dumnezeu și cu dracul, și cu Hristos și cu înainte-mergătorii lui antihrist. “Șmecheria” asta este falimentară și extrem de păguboasă pe termen lung (ca să nu mai vorbim și de veșnicie…), în ciuda (aparentelor) avantaje de moment. Cine chiar nu vrea să mai se hrănească din năluci, iluzii și auto-amăgiri găsește destule dovezi despre cât de catastrofală este negustoria cu Hristos și șmechereala că se poate să fii și cu Dumnezeu și cu Celălalt. O pildă lămuritoare în această privința ne-ar putea sluji și soarta unui lider al unui partid politic, trimis la pușcărie a doua zi după ultimul eveniment electoral din țara noastră și care, mai anul trecut, după ce inițial pozase în mare susținător al “familiei tradiționale”, în fapte a sabotat inițiativa Coaliției pentru Familie, ordonând (și el) activului de partid să nu se implice în susținerea referendumului.

De asemenea, este apoi cât se poate de logic să deducem că un număr mare de  frați creștini de-ai noștri, care merg duminică de duminică la Biserică, unde mărturisesc că este un singur Mântuitor și Domn, în duminica de 26 mai 2019 și-au dat votul pentru o formațiune politică mincinoasă și antihristică, care, în nebunia activiștilor ei, își imaginează că “salvează” România printr-o agendă politică în care se combină “anti-corupția” (adică lupta împotriva furtului din bani publici) cu promovarea pruncuciderii și cu lupta pentru impunerea „parteneritului civil” în legislația românească. Unii dintre confrații noștri vor avea parte, cu siguranță, de o trezire dureroasă în momentul în care „salvaționiștii” vor ajunge într-o funcție în care, prin fișa postului, vor trebui să bată și ei două cuie pe bani publici (să vă țineți degetele deoparte, că va fi un moment extrem de periculos pe plan național, vă avertizez de pe acum…), alții, din păcate, nu se vor trezi până la finalul vieții că nu se poate să fii și cu Dumnezeu și cu dracul, și cu Hristos și cu ucenicii lui antihrist.

De la Florin Buhuceanu, președinte al Asociației Accept, am aflat o altă informație extrem de importantă. Astfel, după ce l-am rugat să estimeze cam în cât timp vom ajunge să avem și noi “o țară ca afară” în materie de „drepturi LGBT+„, dumnealui a afirmat, foarte sigur pe sine, că în maxim 5 ani vom avea „parteneriat civil” și în România.

Așadar, în următorii 5 ani vom avea „parteneriat civil” și în România.

Ne-o spune domnul Florin Buhuceanu, bazat pe ce știe dumnealui despre cum merg lucrurile în România și, probabil, pe ce i s-a promis de susținătorii agendei LGBT+ din diverse posturi influente, la noi în țară și peste hotare.

O informație extrem de importantă.

Evident, noi toți știm că omul spune și propune, dar, în cele din urmă, Dumnezeu dispune. Asta chiar dacă, în mod cât se poate de rezonabil, nu putem crede că Cel de Sus va dispune să se coboare îngerii din ceruri să voteze în locul nostru (sau să se organizeze, ca să avem ce vota). Eventual  îngerii se vor coborî să ne ajute în mod nevăzut pe aceia dintre noi care vom avea disponibilitatea să ne opunem public,  deschis și cu toate mijloacele legale ce pot fi utilizate împotriva legiferării Legii fărădelegii în Țara noastră românească.

Totuși, nu pot să nu remarc că, dată fiind acestă estimare a domnului Buhuceanu, următorul interval de cinci ani va fi unul dintre cele mai importante momente din istoria poporului român. Un moment de răscruce, în care românii (poate că cei mai mulți dintre ei fără să conștientizeze ) vor face una din cele mai importante alegeri din istoria cunoscută a acestui popor.

După cum știm, românii au apărut în istorie ca popor creștin și așa am rămas, în ciuda vicisitudinilor istorice și a tuturor presiunilor la care au fost supuși înaintașii noștri pentru a se lepăda de creștinism (invazii și spolieri musulmane, presiuni din partea unor stăpâniri susținătoare ale altor confesiuni creștine, ateism comunist). Dacă noi, generația de acum din România, nu vom reuși să stopăm această intenție criminală, atunci fără doar și poate noi, cei de acum, vom fi generația care va pune cruce Crucii în istoria țării și a poporului nostru.

Ce înseamnă, de fapt, parteneriatul civil?

„Parteneriatul civil” marchează momentul în care o anumită practică omenească, considerată de Biserică păcat de moarte, este recunoscută de stat ca fiind legitimă și generatoare de efecte juridice în materie de drepturi civile.

În mod logic și inevitabil, într-un stat care a introdus “parteneriatul civil” se va ajunge mai devreme sau mai târziu la un conflict pe viață și pe moarte între, pe de o parte, efectele juridice ale acestei noii instituții sociale și, pe de altă parte, alte norme, instituții și practici sociale întemeiate pe înțelesul tradițional al familiei ca uniune dintre un bărbat și o femeie. Conflictul ireconciliabil dintre o astfel de instituție ancorată juridic în legislația statului și învățătura creștină despre natura umană și despre familie este inevitabil, după cum o demonstrează experiența altor societăți în care mișcarea pentru “drepturi LGBT+” are deja istorie. Plecând de la ceea ce vedem că s-a întâmplat în atâtea locuri în lume, este evident că riscăm să hrănim o iluzie extrem de periculoasă și, în ultimă instanță, sinucigașă dacă ne imaginăm că acest conflict va putea fi prelungit sine die, amânat, dezamorsat în bună pace, înțelegere și toleranță reciprocă între promotorii agendei “drepturilor LGBT+” și creștinii din societate, sau cel puțin acei creștini care nu sunt dispuși să accepte “schimbarea”, “actualizarea”, “aggiornament-ul” învățăturii de credință a Bisericii cu diverse forme de “creștinism” liberal, „open-minded”, „inclusiv”, și, în ultimă instanță, cu un “creștinism” antihristic.

Din experiența altor societăți, se poate vedea cu asupra de măsură că „parteneriatul civil” nu este altceva decât o etapă în proiectul pe termen lung de utilizare a agendei “drepturilor LGBT+” pentru schimbarea din temelii a ordinii juridice, morale și culturale din societate. În numele egalității, echității și progresului social, după “parteneriat civil” urmează, la intervale de timp mai scurte sau mai lungi, „căsătoria pentru toți”, introducerea adopțiilor de copii de către cuplurile homosexuale, presiuni pentru desființarea diviziunii “binare” (bărbat sau femeie) în definirea persoanei umane (cu toate consecințele sale juridice, sociale și culturale), presiuni pentru instalarea toaletelor unisex, etc., etc., etc..

Introducerea „parteneriatului civil” marcheză un  „point of no return”, un punct de la care nu mai rămâne loc de întoarcere în evoluția unei societăți care a fost cândva creștină, dar care, din diverse motive, se găsește în plin proces de secularizare și descreștinare.

Evident, în societatea noastră românească există o serie de fapte sociale și de realități politico-juridice care nu sunt compatibile cu învățătura creștină, cel mai grav dintre acestea fiiind pruncuciderea finanțată din bani publici (avortul practicat în instituții publice de sănătate, cu finanțare de la bugetele alimentate cu taxele și impozitele tuturor cetățenilor, inclusiv a celor mai râvnitori creștini). Totuși, aceste fapte, deși sunt incompatibile cu învățătura de creștină, nu sunt generatoare de consecințe juridice în direcția schimbării ordinii sociale pentru a o face absolut incompatibilă cu învățătura creștină și cu practicile și instituțiile sociale din societățile care-și afirmă o identitate și o moștenire creștină (inclusiv prin însemnele și simbolurile statului). Într-un stat ca cel în care trăim în momentul de față, oamenii au deplina libertate (deopotrivă juridică și morală) să se pocăiască pentru păcatele lor. Dimpotrivă, într-un stat “liberal”, în care agenda drepturilor “LGBT+” devine parte a ordinii constituționale, învățătura creștină despre persoană și despre moralitate ajunge în contradicție directă cu ordinea constituțională.

O societate de acest gen (în care  a triumfat ideologia de gen prin introducerea „parteneriatului civil”) poate fi considerată orice, dar în niciun caz o societate creștină. Menținerea oricărui însemn creștin (crucea, de exemplu) pe însemnele oficiale ale statului într-o astfel de societate nu este altceva decât o imensă fraudă simbolică, istorică și culturală. În orice caz, într-o astfel de societate creștinismul încetează să mai aibă un rol ca punct de referință pentru definirea identității societății respective.

După introducerea „parteneriatului civil” începe o nouă etapă istorică, care nu este doar post-creștină ci, în mod logic, anti-creștină și, în ultimă instanță, antihristică.

În această etapă vom intra și noi, românii, în mai puțin de 5 ani, dacă se va dovedi că Florin Buhuceanu are dreptate cu estimarea sa.

Ce veți face în următorii 5 ani?

Evident, dacă ne va da Dumnezeu zile, vom trăi și vom vedea ce vom face fiecare, de la vlădică la opincă.

În următorii 5 ani noi, creștinii din România, acei câteva milioane de oameni cu frecvență regulată la Biserică, vom fi martorii (și rămâne de văzut câți vor fi și mărturistorii) unui moment de răscruce în istoria milenară a creștinismului pe meleagurile noastre.

După introducerea “pateneriatului civil” nimic nu va mai fi la fel în România noastră “creștină”. Deși, pentru mulți “creștini”, aparent nu se va schimba mai nimic. Doar că, eventual, se vor simți tot mai îndreptățiți să ceară factorilor în drept, atât în Biserică, cât și în Stat, să facă demersurile necesare (inclusiv prin mijloacele legii penale) pentru a face creștinismul românesc cât mai puțin “homofob”, mai “tolerant”, mai  “modern”, mai “european”, mai “liberal”. Într-un cuvânt, cât mai antihristic.

Date fiind realitățile confesional-demografice de la noi din țară, îmi este foarte clar că în următorii de 5 ani va fi extrem de important, ba poate chiar critic, ce va face (dacă va face ceva…) Biserica Ortodoxă Română pentru a pune stavilă demersului în care militanții pentru “drepturile LGBT+” sunt folosiți pe post de vârf de lance de forțe externe extrem de influente, plus forțele politice și de altă natură din statul nostru, plus un segment de populație cu orientare tot mai anti-clericală și cu creștere rapidă mai ales în rândul tinerelor generații. Fac precizarea, pentru cititorii care nu sunt de confesiune ortodoxă, că prin Biserica Ortodoxă Română înțeleg deopotrivă clerul și creștinii mireni români aflați în comuniune euharistică cu Biserica Ortodoxă Universală din alte țări ale lumii, cât și în comuniune de credință și de duh cu sfinții, mărturisitorii și mucenicii Bisericii lui Iisus Hristos din toate veacurile.

Trebuie să fim lucizi și conștienți, în următorii ani ne așteaptă o luptă extrem de importantă, care va avea consecințe dintre cele mai importante atât pentru locul pe care îl va avea Biserica în societatea românească a celui de-al XXI-lea veac, cât și pentru destinele în veșnicie ale sufletelor noastre, ale creștinilor cărora ni s-a dat să fim martorii acestei noi ispitiri (mai ales în sensul originar, din slavonă, de “test”, “încercare”) a Bisericii lui Iisus Hristos în Europa umanistă, iluministă, post-creștină, multi-culturală, șamd.

În principiu, ni se deschid două căi, care, pe lângă altele, pe termen lung reprezintă și căile vieții sau ale morții pentru națiunea română.

Calea nr.1 va fi aceea în care vom reuși cumva să punem stavilă instaurării legii fărădelegii în țara noastră iar Biserica, ieșită triumfătoare și din această ispitire, va rămâne, așa cum s-a dovedit a fi fost și în timpul, dar mai ales după vremea de ispită și mucenicie din timpul regimului ateu comunist, Maică a neamului românesc, în sânul căreia vor fi botezați cei mai mulți dintre români.

Calea nr. 2 va fi aceea în care, într-o societate tot mai secularizată, laicizată și deplin „userizată” și într-un stat “de drept” în care vor trona la loc de cinste “drepturile LGBT+”, Biserica va fi împinsă înspre condiția de ONG de utilitate publică, prestatoare de servicii rituale pentru un segment de populație în plin proces de marginalizare culturală, socială și, posibil, economică. Nu mă aștept ca finanțarea statului să înceteze, ci doar ca să scadă în volum și să fie condiționată de o atitudine cât mai puțin „homofobă” a creștinilor și, eventual, de anumite schimbări și în practica rituală, a Bisericii pe ici, pe colo, prin părțile esențiale.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla.

Rămâne de văzut ce vom alege, pe care cale vom merge cu toții, de la vlădică la opincă.

Evident, calea cea mai comodă este cea pe care ne-o recomadă domnul Buhuceanu, cu prietenii, sponsorii și aliații “drepturilor LGBT+”, a unui creștinism cât mai comod, eventual fără cruce sau a unui “creștinism” liberal “all-inclusive”, în care “crucea” ajunge să fie un simplu element de decor pe curcubeu. Să nu fie, această supremă blasfemie!

Calea Bisericii lui Hristos a fost și rămâne sub Cruce. Rămâne de văzut cum ne vom duce fiecare dintre noi crucea lui personală în următorii 5 ani, cât și în cealaltă vreme a vieții noastre, în timpul ce ne va fi dat să-l mai petrecem pe acest pământ.

Post Scriptum.

Conferința de la care a plecat acest articol a avut loc vineri, 7 iunie 2019. Duminică, 10 iunie, în Duminica a 7-a după Paști (a Sfinților Părinți de la Sinoul I Ecumenic) am avut parte de două întâmplări, care, l-a finalul zilei, nu mi s-au părut tocmai întâmplătoare. Așa că le relatez pe scurt în continuare.

Întâmplarea nr. 1: în timp ce stau la o înghețată am bucuria să mă revăd cu un cunoscut, universitar timișorean și om cu frecvență la Biserică, după cum o sugerează și barba aranjată în stil clar pravoslavnic. Din vorbă în vorbă, evident că ajungem la ultimele evenimente din târgul nostru, unde în ultima săptămână s-au întâmplat lucruri cu totul noi. Îi relatez pe scurt despre evenimentul de la universitate. Amicul meu îmi spune că el este adeptul rugăciunii, că în împrejurări de genul celei întâmplate la universitate e nevoie de cât mai multă rugăciune. Cu asta sunt de acord și așa s-a întâmplat și vineri, pentru că cei care am fost acolo ne-am rugat și s-au rugat și alții pentru noi ca totul să decurgă pașnic și cu folos. Am stabilit că amicul se va ruga în continuare pentru cei care vor avea curajul să facă ceva în mod concret pe mai departe. E bine. Totuși, în gând nu-mi pot reprima întrebările clasice cine, când, cum, cu ce și cum? Păstrând proporțiile de rigoare, nu pot să nu mă gândesc că, dacă cei mai mulți din bărbații din acel timp s-ar fi retras în rugăciune și studiu, nici urmă de mănăstire n-ar mai fi rămas Moldova lui Ștefan cel Mare. De data asta situația este cumva și mai complicată, pentru că trebuie să ne luptăm nu numai cu fricile și cu păcatele noastre, noi, oamenii slabi dintr-un timp luciferic, în care cel mai periculos loc pentru un copil a ajuns pântecele mamei sale, dar și cu frații noștri de neam, căzuți sub robia patimilor și vrăjiți de utopia unei ideologii politice care îi folosește pe post de ieniceri în războiul cultural pentru nimicirea ultimelor rămășițe ale rostului creștin al societății românești. Deocamdată aștept să văd dacă vreunul din cunoscuții universitari creștini din Timișoara va lua atitudine, într-o formă sau alta, față de această primă breșă pe care ideologia de gen și agenda LGBT+ a făcut-o în mod oficial în cetatea universitară timișoreană. Sau, dimpotrivă, vom aștepta în liniște, pace și studiu, chiar în original, a lucrărilor din Patrologia Migne, ziua în care și în Universitatea de Vest, ca în atâtea universități occidentale, nu vei mai putea exprima o opinie împotriva ideologiei de gen sau cu conotații negative la adresa păcatului homosexualității fără a risca să-ți pierzi locul de muncă.

Întâmplarea nr. 2. Mai spre seară. Absolut întâmplător, dintr-o discuție cu o persoană pe care întâlnesc pentru prima dată în viață, aflu că două mari companii multinaționale din Timișoara s-au numărat printre sponsorii primului picnic “pentru diversitate” care a avut loc într-un parc public din Timișoara. E vorba de o mare companie dintr-o țară europeană  în care s-a introdus inclusiv “al treilea sex” la registrul de stare civilă și care la noi, în județul Timiș, este în prezent unul dintre cei mai mari angajatori, precum și de un important grup bancar, la care sunt îndatorați un număr mare de români și care e condus pe plan național de un personaj faimos inclusiv pentru participarea la diverse proteste civice. Evident, nu dau nume, dar nu pot să nu observ cât de rapid s-au implicat aceste mari corporații multinaționale în susținerea procesului de re-educare culturală a românilor. Am mari îndoieli că aceste corporații ar susține și inițiative civice de altă factură, precum “Marșul pentru viață”, dar până la proba contrarie, haideți să ne uităm doar la faptele acestor companii străine care oferă un loc de muncă pentru mulți oameni din județul nostru.

Nu știu dacă știți, dar majoritatea companiilor multinaționale au câte un cod etic de “responsabiliate corporatistă”. Ținând seama de tendințele din lume, ne putem întrebarea rezonabilă despre cât va mai dura până în momentul când nu vei mai putea lucra la o astfel de corporație sau nu vei mai putea avea un contract ca furnizor extern de bunuri și servicii pentru aceste corporații fără a subscrie la un astfel de “cod” în care respectul “drepturilor LGBT+” a devenit „ a must”, o obligație care se execută, nu se discută.... Uite așa, în mod liber și democratic, în acord cu cele mai bune practici europene, nu peste mult timp s-ar putea să ajungem la situația în care, dacă nu subscrii la agenda “drepturilor LGBT+”, adio locuri de muncă sau contracte cu cei care învârt banul gros în țara noastră, ca și în întregul Spațiu Economic European. Pentru reacționari, ignoranți și înapoiați vor rămâne doar firimituri și poate nici acelea și nu pentru foarte mult timp.

„Brave New World”…. Cei din alte vremuri măcar aveau posibilitatea să fugă în munți, în pustiuri, să se ascundă prin crăpăturile pământului de ighemonii timpurilor de prigoană antihristică. Nu știu cum ne vom descurca noi, în acest timp, în care, după cum s-a putut vedea și săptămâna trecută, un mare promotor al “diversității LGBT+” este și Big Brother Google, cel care a ajuns să știe  “free of charge” despre fiecare utilizator mult mai multe decât reușea să afle, cu prețul unor investiții imense în personal și aparatură, securitatea lui Ceaușescu despre cei care nu erau aveau un comportament politic corect după criteriile comunismului cu seceră și ciocan.

H&M aduce în România prima colecție „LGBT” sub sloganul „Sărbătorim iubirea și egalitatea în toate formele ei!”

O serie de retaileri de talie mondială, de la Converse până la Disney, și-au făcut deja intrarea pe piața mondială cu articole vestimentare și accesorii în ton cu tematica LGBT, pentru a celebra Marșul Pride. Mai mult, anul acesta, Disneyland Paris a decis să organizeze la 1 iunie, chiar de Ziua Copilului, parada pentru sprijinirea drepturilor comunității LGBT. Iată că modelul a fost preluat și de retailerul suedez H&M, care, după ce anul trecut lansa prima colecție Pride din istorie, din care au făcut parte diverse articole vestimentare pline de curcubee și de mesaje pro-LGBT, acum prezintă o colecție cu tematică LGBT și în magazinele din România.  Și din ale cărei vânzări susține că va dona 10% către  campania Națiunilor Unite pentru Libertate și Egalitate.

Anunțul postat zilele trecute pe Facebook de H&M sună astfel:

„Sărbătorim iubirea și egalitatea în toate formele ei! 10% din vânzările acestei colecții merg către susținerea campaniei ONU: Libertate & Egalitate (UN Free & Equal). Află mai multe pe www2.hm.com/ro_ro/femei.html  #HM

Colecția #LoveForAll este disponibilă în magazinele H&M din Afi Cotroceni, Unirea Shopping Center (București), Iulius Mall (Cluj-Napoca) și Coresi (Brașov)”. Retailerul suedez H&M anunța anul trecut și lansarea, în parteneriat cu Eytys,  a  unei colecții unisex de încălțăminte și piese vestimentare pentru adulți și copii, cele două branduri punând accent pe faptul că, în ultimii ani, liniile de demarcație dintre sexe sunt tot mai șterse, informează Ziarul Financiar.

Vaticanul CONTESTĂ noua ideologie gender conform căreia genul ar fi o alegere

Congregația pentru Educație Catolică a dat publicității documentul intitulat „Bărbat și Femeie i-a făcut Dumnezeu: pentru găsirea unei căi de dialog în chestiunea teoriei de gen în educație”. Noul document se dorește a fi un instrument care să ajute la îndrumarea contribuțiilor catolice la dezbaterea în curs despre sexualitatea umană și la înfruntarea provocărilor iscate de ideologia de gen, transmite Vatican News.

„Eforturile de a depăși diferența sexuală constitutivă bărbat-femeie prin idei precum ‘intersex’ sau ‘transgender’ duc la o masculinitate și feminitate ambigue” (…) „Oscilarea între bărbat și femeie devine, până la urmă, doar expunerea unei ‘provocări’ la adresa a ceea ce numim ‘cadrele tradiționale’” (…) „Conceptul generic de ‘nondiscriminare’ ascunde deseori o ideologie care neagă diferența precum și reciprocitatea naturală care există între bărbați și femei”, se arată în documentul „Bărbat și Femeie i-a făcut Dumnezeu”, publicat luni de Congregația pentru Educație Catolică, citată de Agerpres.

Inițiind dialogul pe problematica genului în educație, documentul face o distincție „între ideologia de gen, pe de o parte, și domeniul de cercetare a genului de către științele umaniste, pe de altă parte. Citându-l pe Papa Francisc, documentul arată că „în timp ce ideologiile de gen pretind că răspund […] „la ceea ce uneori constituie aspirații posibil de înțeles”, acestea caută „să se impună ca absolute și incontestabile, până la a dicta modul în care ar trebui educați copiii”, excluzând, astfel, orice dialog”. Cu toate acestea, au fost întreprinse cercetări în scopul aprofundării înțelegerii noastre a diferențelor dintre bărbați și femei, și a modului în care acestea sunt trăite. Prin urmare, documentul arată că „acesta este tipul de cercetări față de care ar trebui să fim deschiși să ascultăm, să gândim și să propunem”.

În scurta analiză istorică asupra începuturilor teoriei gender, studiul notează că în anii 1990 „era indusă ideea unei distincții radicale între gen și sex, genul prevalând asupra sexului”. „Un asemenea obiectiv era văzut ca un pas important în evoluția umanității, în care ar putea fi imaginată o societate fără diferențe de sex”, mai arată documentul. Mai mult, „într-o antagonizare tot mai pronunțată între natură și cultură, ipotezele teoriei gender converg spre conceptul de „queer”, care se referă la accepțiuni ale sexualității extrem de fluide, flexibile și, prin urmare, schimbătoare”. Aceasta, conform studiului, „culminează cu impunerea completei emancipări a individului de orice definire sexuală aprioric atribuită, precum și cu dispariția clasificărilor, considerate rigide”.

Documentul intitulat „Bărbat și Femeie i-a făcut Dumnezeu” conchide că „dialogul, care înseamnă să asculți, să gândești și să afirmi”, pare a fi cea mai eficientă cale spre o tranformare pozitivă a preocupărilor și neînțelegerilor, precum și o resursă care intrinsec poate ajuta la clădirea unei rețele de legături mai deschise și mai umane totodată”. Dimpotrivă, relevă studiul, „deși abordările ideologizate asupra chestiunii delicate a genului își declară respectul față de diversitate, ele riscă să trateze astfel de diferențe ca pe realități statice și sfârșesc prin a le lăsa izolate și deconectate una de alta”.

Documentul accentuează totodată „aspirațiile legitime ale școlilor catolice de a-și menține propria viziune asupra sexualității umane”, susținând că „un stat democratic nu poate reduce spectrul educației naționale la oferta unui singur curent de gândire”.

Susținătorii LGBT au denunțat un document de 30 de pagini al Congregație pentru Educația Catolică potrivit căruia genul este determinat de caracteristicile biologice și nu de sentimentele personale, catalogând acest document ca fiind dăunător și confuz care încurajează ura de gen și bigotismul, scrie Reuters.

Ei spun că teoriile de gen se fundamentează adesea pe nimic mai mult decât un concept confuz de libertate și pe argumente emoționale.

Francis DeBernardo, directorul executiv al New Ways Ministry , care încearcă să medieze comunicarea între catolicii LGBT și Biserică, a numit documentul “o greșită denaturare” a vieții persoanelor LGBT care ar putea încuraja violența împotriva lor. Dezinformarea pe care o conține documentul va determina familiile să-și respingă copiii și va duce la îndepărtarea persoanelor LGBT de Biserică”, a spus el.

DeBernardo a adăugat: ”Oamenii nu au genul ales de natură, așa cum afirmă Vaticanul: ei îl descoperă prin experiențele pe care le trăiesc. Biserica trebuie să respecte și să încurajeze acest proces de descoperire, deoarece este un proces prin care indivizii descoperă calea minunată pe care Dumnezeu a creat-o “.

Deși nu este semnat de Papa Francisc, în text se citează de mai multe ori din discursurile și învățăturile sale și din cele ale papilor anteriori.


Categorii

Homosexualitate, Ideologia genului

Etichete (taguri)

, , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

14 Commentarii la “„BUCHAREST PRIDE 2019”, organizat sub egida GUVERNULUI ROMÂNIEI, celebrează alianța contra Referendumului pentru Căsătorie/ Reprezentație BLASFEMICĂ la Cluj Pride: „Aici nu e vorba că eşti sau nu creştin, ci de capacitatea ta de a înţelege că aşa ceva nu este normal”/ România aproape de PARTENERIATUL CIVIL/ Vaticanul criticat pentru că respinge IDEOLOGIA GENULUI

  1. “Plecând de la ceea ce vedem că s-a întâmplat în atâtea locuri în lume, este evident că riscăm să hrănim o iluzie extrem de periculoasă și, în ultimă instanță, sinucigașă dacă ne imaginăm că acest conflict va putea fi prelungit sine die, amânat, dezamorsat în bună pace, înțelegere și toleranță reciprocă între promotorii agendei “drepturilor LGBT+” și creștinii din societate, sau cel puțin acei creștini care nu sunt dispuși să accepte “schimbarea”, “actualizarea”, “aggiornament-ul” învățăturii de credință a Bisericii cu diverse forme de “creștinism” liberal, „open-minded”, „inclusiv”, și, în ultimă instanță, cu un “creștinism” antihristic.”

    Întocmai.

  2. @1
    locul pustiiri se pregateste sa-si primeasca stapanul.
    Cine tace cand e batjocorita fiinta nationala de idolii falsi nu e roman si mai ales nu e crestin. Dumnezeu nu ii iubeste pe cei lasi. Cum sa aiba poporul reactie daca nu are un conducator spiritual hotarat care sa-i dea curaj in lupta? Unde e gramada de romani sa protesteze la locul faptei, macar sa puna lumanari pe zidul acelui teatru satanic? Unde e protestul de la primarii al romanilor? Daca e cineva vinovat pentru decaderea morala e chiar elita teologica-bisericeasca, alesii bisericii, pentru ca refuza sa le arate crestinilor ca trebuie sa lupte ducand toti crucea fiintei nationale ,nu fiecare in parte crucea neputintelor sale. Lasati crucile neputintelor personale si luati toti crucea sufletului neamului romanesc si Dumnezeu va veni si el sa care. Fara unitate nu se intampla nimic bun. Altfel pierim unul cate unul fara sa fi tras un glont in apararea neamului. Asa cum aproape 2000 de ani biserica a pus samanta buna si a rodit, acum nu se mai propovaduieste la raspantii ca nu e democratic sa cicalesti omul. Lasa ca e demonocratic cand sistemul terorizeaza omul cu respectarea drepturilor omului si il arunca in haos spiritual cu toate armele sale, divertisment, bani, placeri, lenevire sociala.

  3. Calugaritele cu barba isi pregatesc intrarea in manastiri si in sinoade? Nimic nu e ceea ce pare, nici mesajul acelui spectacol. De la cine vin banii pentru aceste spectacole? Iar cel care da banii de la cine se imprumuta si cu ce guverne face profit? Am vazut niste proiecte de bursa in state unde erau acceptati doar studenti negri, asiatici si minoritati sexuale, finantarea venea de la cea mai mare firma de investitii financiare. Avem o societate cosmopolita satanica care ucide sufletele si noi nici nu ne mai ferim.

  4. EU NU INTELEG DE CE PATRIARHIA DOARME? DE NU SE ORAGANIZEAZA O MOBILIZARE A POPORULUI IN STRADA?

  5. “Avem o societate cosmopolită satanică care ucide sufletele și noi nici nu ne mai ferim.”

    Întocmai este.

  6. Sfarsitul lumii va venii atunci cand lumea va cadea din credinta (apostazia).Cred ca a venit timpul.Nu poate ,o lume dementa ,sa-si traiasca nebunia ,mocirla ,sub ochi sfinti ai lui Dumnezeu.Un nimeni vorbea de 5 ani in care se vor vedea legitimi in imoralitatea lor.NU.In cel mult un an Dumnezeu va “transa” totul.DOAMNE AJUTA!
    PS.-nu sunt proorc,dar “buba” s-a copt si trebuie sa se sparga.Numai ce ce au ochii legati de intunericul lumii acesteia ,nu vad.

  7. Mihaela

    Pai când a chemat poporul la referendum, tocmai pentru a ne proteja de așa ceva, poporul a avut alta treaba.

  8. @ admin cuvantul ortodox

    Toata lumea se lamenteaza ca nimeni nu face nimic, dar cand s-ar fi putut face ceva toti au dormit in bocanci!

  9. @admin, @menumorut

    Exact. Ce păcat… Am pierdut un tren cu referendumul pentru definirea căsătoriei, am mai pierdut un tren cu vizita papei Francisc și cine știe câte vom mai pierde fără ca să ne vină mintea la cap. Am votat greșit în ’90, în ’92, în ’96, apoi la referendumul pentru aprobarea Constituției și tot așa am greșit fiind de acord cu integrarea în UE (ne-am făcut frate cu dracul, UE se închină lui Mamona) și am pierdut harul Lui Dumnezeu după aderare, dar n-a înțeles NIMIC…Ne-am îndepărtat tot mai mult de Dumnezeu, de Lumină, bâjbâim la greu, dar se pare că ne place să fim prostiți, ba ne mai și ÎNDREPTĂȚIM, că n-avem ce să facem, că ăștia ce ne conduc sunt toți la fel și Dumnezeu ce să mai facă, că ăștia n-au nici o frică de Dumnezeu și în loc să ne întoarcem smeriți la Domnul și să ne cerem iertare, rămânem indiferenți în continuare, pentru că situația este oarecum suportabilă încă, pentru că otrava folosită de dușmanii drepteicredințe (și ai noștri) lucrează lent, iar dacă ne avertizează cei din jurul nostru, nu-i credem. Exact ceea ce spunea părintele Nicolae Steinhardt, că probabil cele mai teribile cuvinte rostite de Mântuitorul sunt la Luca, 22.67 :”Dacă va voi spune ceva nu veți crede.” Nu-l credem pe Mântuitorul, nu-i credem nici pe cei care ne vor binele și uite, din această cauză pierdem și aici și dincolo, Împărăția Cerurilor. Bunul Dumnezeu să ne lumineze pe toți cei care vrem să-l urmăm Domnului pe Cale. Iertare și Doamne ajută tuturor !!!

  10. Tragedia cu legalizarea sodomiei este ca ce introduce in legislatie trebuie recunoscut si acceptat public de fiecare om de rand , de la copil la batran. Asta inseamna o campanie mare de batjocorire a vechiului mod de gandire, deci o batjocorire a credintei. REEDUCARE anticristica de la cresa. In acest moment sodomia nu este pedepsita deci e legala si e recunoscuta ca cutuma sociala. Pedofilia e recunoscuta si ea la unele religii, lupta e pentru copiii crestinilor. Nici o tara nu e recunoscuta ca democratica de “comunitatea internationala” daca nu accepta homosexualitatea. Ca atare, pe stapanirea anticristica nu o intereseaza recunoasterea homosexualitatii in mod special pt ca e redundant in societatile “democratice”, ci impunerea prin lege a unei noi constiinte de acceptare si comuniune in sodomie si gomorie. O noua alternativa la familie care sa inlocuiasca familia. Mama va fi statul, tata va fi lucifer creatorul statului. Asta e scopul lor.

    Astfel se pregateste calea lui anticrist care va restabili o parte din ordinea morala dar si disciplina si supunerea, adica forta, ceva ce Hristos nu practica pt ca este blandete si smerenie. Atunci nu se va deosebi de cei ramasi in lume daca anticristul e Hristosul sau e un impostor.
    Pana atunci ,se va raspandi la toata lumea convingerea ca iadul va fi mantuit, ca diavolii au devenit buni si vin sa ajute lumea si sa pregateasca calea pt cel care aduce pacea pe pamant. Toate neamurile se vor converti la un crestinism care il va pune pe Lucifer in locul Tatalui si pe anticrist in locul Fiului.

    Al treilea razboi mondial este intre ideologii, intre traditie si progres, intre credinta si haos. Ce se intampla economic si militar, sunt reglari de conturi pentru teritorii si resurse (inclusiv umane) care trebuie sa ajunga sub stapanirea evreilor si a corporatiilor lor, repartizarea cotelor in parlamentul mondial. Razboiul asta de distrugere morala finantat tot de evrei are rostul sa pregateasca o primire cu bratele deschise a anticristului.

  11. @Aminem

    Evreii sunt de vina si cu asta am rezolvat si explicat totul, nu? Nu cred…

  12. “Păi când a chemat poporul la referendum, tocmai pentru a ne proteja de așa ceva, poporul a avut altă treabă.”
    Da…

    “…but once, we were here”… (Chingachgook)

  13. Pingback: O marturisitoare a adevarului. Dialogul dintre o enoriasa si un tanar LGBT de la Marsul Diversitatii/ „Familia traditionala distruge vieti” - pancarta plina de iubire a sustinatorilor LGBT
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare