PARADA GAY in Bucuresti CU SUSTINEREA DESCHISA A GUVERNULUI CIOLOȘ! Parada – asumata drept metoda eficienta de SCHIMBARE A MENTALITATILOR. Mesajul de anul acesta impinge PROVOCAREA la maximum: ”PRIDE IN… FAMILIE!”/ Radicalizarea militantilor LGBT: GRUPARILE HOMOSEXUALISTE DIN ROMÂNIA VOR CASATORIILE GAY/ Patriarhul Neofit al BULGARIEI ia atitudine ferma fata de Parada Gay de la SOFIA, in ciuda “ambasadorilor din întreaga lume”/ MITUL ORIGINII GENETICE A HOMOSEXUALITATII

25-06-2016 43 minute Sublinieri
gay-parade

Imagine de la Paradele Gay de anii trecuti

7.05: Se ține un moment de reculegere pentru victimele masacrului din Orlando, Statele Unite.

16.47: Violeta Alexandru, ministrul delegat pentru Dialog Social, a declarat, la începerea paradei gay, că din poziția sa, susține ”libertatea de a putea fi deschis cu ceea ce ești și echipa guvernamentală e pentru aceasta”.

Și ambasadorul britanic în România, Paul Brummel, a adresat în românește un mesaj de susținere comunității LGBT: ”Azi, la Londra, în alt oraș mare european, ne exprimăm solidaritatea față de victimele și rudele celor din Orlando. Ambasada UK este mândră să fie alături de comunitatea LGBT din România. Fiecare are dreptul să își întemeieze o familie”.

Deschideți galeria foto pentru a vedea imagini de la paradă.

Și ministrul german Michael Roth a arătat că: ”Noi nu cerem privilegii pentru minorități; din contră, dorim o societate unde toată lumea e tratată egal. Iubirea e iubire și atât. Persoanele LGBT suferă încă în multe țări și trebuie să ne fie auzite vocile pentru acele persoane. Nu putem fi tăcuți. Plângem victimele din Orlando și suntem alături de rudele lor”.

Oficialul german a mai spus că atacul din Orlando nu a fost doar un atac asupra LGBT, ci asupra noastră, a tuturor. El a făcut referire și la parada LGBT din Istanbul, care ar fi trebuit să aibă loc mâine, dar a fost interzisă, ”în 2016, într-o țară care vrea să intre în UE”.

Carla Delgado, prima persoană trans aleasă în Parlamentul Spaniei, a afirmat că ”iubirea învinge”. Ea a dat exemplul Spaniei, țară în care, acum 40 de ani, membrii comunității LGBT erau bătuți și aruncați în închisori. ”Acum putem fi mândri, pentru că Spania are o legislație model. Căsătoria (între persoane de același sex, n.r.) este legală și toată lumea are drepturi egale”.

Delgado a arătat că, în Spania, o persoană trans își poate schimba buletinul fără să mai fie nevoie să ttreacă printr-o sală de tribunal; este suficientă o simplă cerere. ”Luptați, dacă vreți drepturi. Căsătoria între persoanele de același sex va fi posibilă în România. E dreptul vostru; Guvernul nu vă poate întoarce spatele, drepturile voastre trebuie ocrotite”.

Și artista Andreea Bălan le-a spus participanților la parada gay că era ”normal” să fie aici, pentru că oamenii au susținut-o: ”Eu cred în iubire, iubirea ne unește și nu cred că trebuie să existe diferențe. Fiecare are dreptul la fericire și la familie”. 

16.30: Participantii se pregătesc de plecare in mars spre Piata Victoriei. Sunt peste 500 de persoane.

16.13: Sunt peste 300 de persoane în zona Arcului de Triumf. A venit și Andreea Bălan, cântăreața care, anul acesta, și-a asociat imaginea cu parada gay.

15.55: Oamenii au început să se adune, sunt în jur de 250 deja.

—-

Membrii și susținătorii comunității LGBT (Lesbian-Gay-Bi-Trans) merg, sâmbătă, la Marșul Diversității, unde vor cere ca și dreptul lor la familie să fie recunoscut și respectat. Tema a fost aleasă în contextul inițiativei recente a Coaliției pentru Familie, care a depus la Parlament trei milioane de semnături pentru ca definiția familiei să fie schimbată în Constituție și să prevadă că mariajul poate fi încheiat doar între un bărbat și o femeie. 

Marșul are loc de la ora 15.30, cu punctul de plecare la Arcul de Triumf, până la Piața Victoriei. Aproximativ 1.500-2.000 de oameni sunt așteptați să participe anul acesta la paradă, în condițiile în care anul trecut au venit 1.000 persoane, a precizat, pentru Rl, purtătoarea de cuvânt a Asociației Accept, Teodora Rotaru.

La marș vor participa și ministrul german pentru Afaceri Europene, Michael Roth, Carla Delgado, prima persoană trans aleasă ca parlamentar în Spania, ambasadorul Regatului Unit și cântăreața Andreea Bălan.

Anul acesta, organizatorii i-au avertizat pe participanți să meargă să meargă pe partea stângă a Bd. Prezan, până la Arcul de Triumf. La plecare, ei sunt sfătuiți să nu plece singuri, să nu poarte însemne vizibile ale Marșului, iar, dacă nu se simt în siguranță, să îi roage pe organizatori să le cheme un taxi.

Întrebată de Rl de ce au fost date aceste avertismente, în contextul în care în ultimii ani nu au mai fost, Teodora Rotaru a precizat că ”într-adevăr, sunt organizații, oameni vocali care au tot felul de reacții și ne achităm față de obligația noastră față de participanți”.

Asociația MozaiQ, organizație comunitară LGBT (lesbiene, gay, persoane bisexuale și transgender), cere în numele membrilor săi și a altor persoane LGBT recunoașterea legală cât mai urgentă de către stat și de către societatea românească a relațiilor de cuplu dintre persoane de același sex, sub forma căsătoriilor gay și a parteneriatelor civile, conform unui comunicat trimis redactiei.

Redam comunicatul integral:

Considerăm că există un drept moral al oricărei persoane de a avea o relaţie recunoscută de stat şi de comunitate cu o altă persoană, indiferent de sexul acesteia, iar acest drept moral stă şi la baza unui drept legal, care trebuie recunoscut cât mai curând posibil. În modernitate căsătoria civilă are ca rațiune centrală de a fi oficializarea relaţiei romantice dintre doi parteneri, cu beneficii reale psihologice, sociale și economice pentru aceştia şi pentru societate, iar instituția parteneriatului civil a evoluat recent ca o alternativă care să permită recunoașterea drepturilor cuplurilor necăsătorite formate din persoane de același sex sau de sex diferit. Nerecunoaşterea cuplurilor formate între persoane de acelaşi sex are efecte directe asupra demnităţii şi bunăstării acestora. Printre drepturile de care nu se bucură astăzi cuplurile gay în România menţionăm: mandatarea soţului în chestiuni juridice, dreptul la partajul moştenirii, dreptul asupra locuinţei familiei, bunurile comune, dreptul de a-și vizita partenerul și de a lua decizii în numele acestuia în cazul unor urgențe medicale sau dreptul la creditare comună. Considerăm că prin lipsa acestor drepturi, cuplurile formate din persoane de acelaşi sex sunt discriminate şi nu sunt tratate egal în faţa legii.

Recunoaşterea relaţiilor dintre persoane de acelaşi sex nu are consecinţe negative pentru societate, dar are beneficii reale pentru aceste persoane şi pentru comunitate, după cum se poate constata în cazul societăţilor occidentale care au început să recunoască din punct de vedere legal aceste relaţii în urmă cu câteva decenii. Mai mult, o serie de studii științifice recunoscute de comunitatea academică la nivel internaţional au demonstrat că copiii crescuţi de două persoane de acelaşi sex aflate într-o relaţie sunt bine adaptaţi social. Libertatea şi prosperitatea de care se bucură societăţile occidentale nu pot fi divorţate de toleranţa şi respectul pentru diversitate existente în aceste societăţi, inclusiv în cazul persoanelor LGBT. Societatea românească trebuie să urmeze modelul societăţilor deschise şi tolerante, pentru prosperitatea tuturor membrilor ei, şi nu un model care îmbină conservatorismul cu tendinţe ultra naţionaliste şi stagnare economică şi socială.

Astăzi, 13 state din Europa au legalizat căsătoriile între persoane de acelaşi sex și alte 13 oferă acestor persoane posibilitatea de a încheia parteneriate civile. România este, în anul 2016, la coada Europei în materie de protecţia persoanelor LGBT. Conform ILGA-Europe, România ocupă locul 34 în Europa în privința respectării drepturilor persoanelor LGBT, cu un scor de 23 din 100.Speranța adoptării unei legislații pentru parteneriatul civil nu s-a concretizat până în prezent, iar Parlamentul a refuzat în repetate rânduri aprobarea unui astfel de act. Considerăm că România trebuie să se alinieze celor mai înalte standarde ce ţin de protecţia minorităţilor şi egalitatea în faţa legii.

În concluzie, considerăm că statul român are obligaţia să recunoască formal cât mai curând cuplurile gay. Valorile de bază europene sunt în primul rând democratice, şi includ egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii, protecţia minorităţilor şi asigurarea unui cadru legislativ non-discriminatoriu. Pe lângă acordarea de drepturi egale cuplurilor formate din persoane de acelaşi sex,legalizarea căsătoriilor civile și a parteneriatelor civile gay ar transmite un mesaj clar societăţii că persoanele LGBT sunt recunoscute ca cetăţeni egali, cu efecte directe asupra condiţiei acestui grup, afectat de probleme cum ar fi sărăcia, lipsa accesului la servicii medicale sau dificultăţi pe piaţa muncii. Această recunoaştere ar oficializa acordarea de drepturi egale cetăţenilor şi ar reprezenta un semnal hotărât către societate că discriminarea împotriva persoanelor LGBT nu este acceptabilă în România.

Nota noastra:

Presedintele MozaiQ, Vlad Viski, face apologia Paradei Gay in forma sa cea mai bizara si respingatoare, pe motiv ca este metoda cea mai eficienta de schimbare a mentalitatilor: Perucă, ruj, rochie. Începe Bucharest Pride!

Lobbyul homosexual, asadar, departe de a se ”normaliza”, se radicalizeaza si isi asuma, de data aceasta oficial, obiective maximale: obtinerea dreptului la casatorie, nu doar la parteneriate civile. 

In aceste conditii, de ce mai sustin aceleasi grupari ca demersul coalitiei pentru Familie este redundant sau fara obiect? 

PS: Ca in fiecare an, “marsul normalitatii” e lasat in seama gruparilor extremiste binecunoscute si nefrecventabile, care sa neutralizeze si sa discrediteze din start mesajele crestine, impiedicand solidarizarea in manifestatii de amploare ale societatii civile ortodoxe (si nu numai).

Traficul rutier din Capitală va fi deviat, sâmbătă, cu ocazia marşului „normalităţii” pentru susţinerea familiei formată dintr-un bărbat şi o femeie, organizat de Partidul Noua Dreaptă dar şi pentru desfăşurarea marşului „diversităţii”, pentru susţinerea drepturilor comunităţii LGBT, organizat de asociaţia Accept. Prima manifestaţie este cea a „normalităţii”, organizată de Partidul Noua Dreaptă, şi a început la ora 12.00. Din Piaţa Victoriei, aproximativ 40 de protestatari şi cam tot atâţia poliţişti şi jandarmi au plecat în marş spre Patriarhie, scandând „România, ţară ortodoxă“ sau „România nu tolerează sodomia“.

Manifestanţii au mers pe traseul Piaţa Naţiunilor Unite – Dealul Mitropoliei. O familie din Hunedoara a venit special în Bucureşti pentru a participa la acest marş, fiind însoţită de fiica acesteia, în vârstă de 4 ani, din dorinţa readucerii normalităţii: „S-a deviat de la tradiţia creştină, de la familia normală şi de la căsătoria dintre un bărbat şi o femeie”, a precizat bărbatul. Protestatarii au mai scandat: „Salvaţi familia tradiţională!”, „Homosexualii sunt bolnavi!” şi au afişat pancarte cu mesaje precum: „Familia tradiţională e în pericol. Veniţi să o apărăm!”, sau „Spune nu căsătoriilor şi adopţiilor homosexuale!” Paridul Noua Dreaptă, cel care a organizat manifestaţia anunţă, pe pagina oficială de web, că marşul este „pentru familia întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. Participând la acest marş vă implicaţi activ în afirmarea valorilor tradiţionale şi creştine ale poporului nostru”. Următorul marş este cel al „diversităţii”, organizat de asociaţia Accept cu începere de la ora 15.30. Participanţii la marşul dedicat drepturilor persoanelor lesbiene, gay, bisexuali şi transexuali (LGBT) se vor putea întâlni la intrarea pe şoseaua Kiseleff dinspre Piaţa Arcului de Triumf începând cu ora 15.30. Manifestaţiile sunt programate să înceapă de la ora 16.30, iar de la ora 17.00, participanţii vor mărşălui pe şoseaua Kiseleff până în apropiere de Piaţa Victoriei. „Alătură-te sutelor de oameni care ies an de an în stradă să ceară drepturi egale şi vizibilitate pentru comunitatea LGBT! Te aşteptăm sâmbătă, 25 iunie, ora 15:30, la Arcul de Triumf”, este îndemnul organizatorilor marşului diversităţii.

În București se desfășoară sâmbătă Marșul anual pentru normalitate, împotriva căsătoriilor și adopțiilor homosexuale, organizat de Noua Dreaptă. Tot sâmbătă, dar de la altă oră, pe străzile Capitalei are loc o nouă paradă gay.

Pentru al 11-lea an consecutiv, în București au loc, în aceeași zi, două marșuri: cei de la Noua Dreaptă, promotorii familiei tradiționale, ies în stradă în contrapartidă cu marșul comunității gay și al susținătorilor acestora.
În jurul orei 12:00, cei care militează pentru normalitate, pentru căsătoria între un bărbat și o femeie, începeau să se strângă în Piața Victoriei și intenționau să defileze tăcut până pe Dealul Mitropoliei.

De la ora 17:00, susținătorii comunității gay se adună la Arcul de Triumf și vor defila pe șoseaua Kiseleff.

Parada gay are loc la o lună după ce Coaliția pentru familie a depus la Parlament cele 3 milioane de semnături pentru revizuirea Constituției în sprijinul familiei. La finalul anului trecut, în Monitorul Oficial a fost publicat proiectul de lege prin care se propune modificarea actualului art. 48, alin. 1, al legii supreme a statului cu formularea următoare: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.

Într-un text acid pe tema homosexalității și a posibilității legalizării căsătoriilor între persoane de același sex, Cristian Tudor Popescu scria în Adevărul, în urmă cu 15 ani, următorul comentariu:

(…) Se va adăuga, colac peste pupăză, sau, mai exact, colac peste closet, spectacolul preluat din Vest al carelor alegorice cu “fetițe” epilate, coafate, belciugate, dansând în desuuri de piele și mătase, precum și al “băieților” care se chinuiesc să-și ascundă sânii și să-și îngroașe vocea. Iar pentru televiziuni, porcăriile homo ale grupului Vacanța Mare vor deveni opera unor precursori iluștri”.

  • CulturaVietii:

Ovidiu Vlad/ „Familia” întemeiată pe cuplurile unisex – între nonsens și patologie socială

Urmărind diferite analize și dezbateri pe tema propunerii de revizuire a articolului din Constituție privind familia, cred că nu s-a înțeles bine un lucru. Nu asistăm la un conflict între două organizații (ACCEPT și Coaliția pentru Familie), și nici măcar la un conflict între două mentalități – una tradițională și alta progresistă. De fapt, un grup de interes insignifiant social se ia la harță cu un set de instituții fundamentale – familia, biserica și statul. De ce și statul? Pentru că acel grup este extrem de frustrat din cauza faptului că statul refuză sistematic să redefinească celelalte instituții, în funcție de apucăturile lui axiologice.

Discursul pe care acest grup se bazează este unul de un dogmatism la care creștinismul nu ar fi îndrăznit vreodată să viseze. Dogma „minorităților” (minoritate = cei care fac sex altfel) este fetișizată și pusă deasupra suveranității naționale, a constituționalismului, a voinței democratice, a culturii și religiei autohtone, a firescului. Și această fetișizare ține loc de argument. Îndrăznești să nu o accepți? Atunci trebuie să suporți o cascadă de anateme: homofob, fascist, intolerant, instigator la ură etc. Vii cu argumente? Ți se servește aceeași dogmă, dar reformulată. Ulterior orice argument aduci este anulat prin aruncare în derizoriu, urmând o autovictimizare ieftină. Mai mult, mai ești și acuzat de… atac la persoană. De parcă cei trei milioane de cetățeni înjurați constant pentru că țin la ordinea socială existentă sunt delfini, nu persoane. Pardon, cică și delfinii sunt persoane…

Nu am să comentez aici argumentele „juridice” ale adversarilor inițiativei de revizuire. Dar pot spune că nu am văzut pe nimeni să rostească aberații cu atâta convingere și fermitate. Un lucru e sigur – talent avocățesc au. Problema o reprezintă caracterul ilogic și aberant al celor susținute.

Dacă pe parcursul dezbaterii îndrăznești să vii cu studii cu care să îți susții argumentele, aceste studii sunt imediat discreditate, pe motiv că nu au girul nu știu cărui for academic favorabil homosexualilor. Atâta le trebuie acelor foruri “științifice” – să publice ceva nefavorabil mișcării pro-gay, că îi ia mama corectitudinii politice. Mai ales în mediul academic american, profesorii care îndrăznesc să pună la îndoială directivele date de corectitudinea politică sunt imediat sancționați, uneori chiar excluși. Toleranța represivă, cenzura și corectitudinea politică au acaparat de mult cunoașterea științifică. Iar această știință ideologizată, cu nimic diferită de știința stalinistă, este folosită ca bază discursivă. Nu, nu prin analiza studiilor pe care se întemeiază (în fond multe dintre ele viciate metodologic, de exemplu prin nereprezentativitatea eșantioanelor), ci prin înaintarea unor hârtii cu valoare dogmatică mai mare decât hotărârile Sinoadelor Ecumenice.

„Familia” homosexuală se îndepărtează atât de mult de ideal-tipul instituției familiei (în sens weberian), încât ține mai mult de domeniul unei patologii sociale. Orice instituție presupune, înainte de toate, existența unei rețele de statusuri sociale care, împreună cu rolurile aferente, se asociază pentru satisfacerea unor nevoi sociale. Mai mult, orice instituție îndeplinește anumite funcții, are o finalitate și o rigoare normativă. În cazul cuplurilor gay nu avem elementele definitorii ale familiei (statusul de bărbat și statusul de femeie), și nici îndeplinirea unor funcții (de reproducere, de socializare, de reproducere culturală, de status etc), cu excepția satisfacerii nevoilor afective ale celor doi. Dar acestea pot fi satisfăcute și în afara familiei.

Această atitudine paternalistă de lărgire a extensiunii termenului de „familie” pentru a îngloba și alte elemente care se pretind discriminate de mecanismele actuale ale societății, duce inevitabil la anularea referentului, la disoluția familiei ca instituție. Practic, orice acuplare devine familie – ceea ce este greșit. Acesta este motivul pentru care în orice curs/tratat de sociologie generală și de sociologie a familiei se vorbește despre “Familie” și “Alternative la familia clasică”, ci nu despre “Familii alternative”. Și acum mi se va aduce argumentul ăla – o bunică și nepotul său nu sunt o familie, dacă locuiesc împreună? Răspuns – ba da, dar ele sunt o fracțiune a unei familii extinse, care are mai multe nuclee, nuclee ce au la bază căsătoria și relațiile de tip heterosexual, singurele care permit reproducerea speciei umane, a familiei și a societății.

Aceasta nu este singura consecință a recunoașterii “familiei” homosexuale. Efectele perverse sunt mult mai nocive și afectează întreaga homeostazie a sistemului social. Orice sistem social trebuie să îndeplinească o funcție esențială – de autoreproducere. Să ne gândim doar la faptul că adopția de copii de către cuplurile homosexuale duce inevitabil la perpetuarea comportamentului homosexual, prin învățare (pentru că da, comportamentul homosexual poate fi învățat – e șocant, știu!). Cei mai mulți dintre copiii crescuți într-un asemenea mediu vor adopta un astfel de comportament, iar consecințele sunt greu predictibile.

În realitate, problemele pe care le-ar ridica o paradigmă socială precum cea promovată de grupul de interes menționat sunt mult mai multe decât cele pe care le-ar rezolva. Tocmai de aceea “toleranța”, “egalitatea”, “diversitatea” nu pot reprezenta apanajul unei inginerii sociale de acest gen. Să ne ferim de utopii!

Ovidiu Vlad/ Despre „căsătoriile” unisex, într-un context mai larg

De multe lucruri sunt acuzați oponenții mișcării de redefinire a căsătoriei și familiei. Am să analizez câteva dintre aceste critici, raportându-mă la un context socio-politic mai larg, precum și la capacitatea analitică și previzională pe care o oferă cunoașterea sociologică.

Discursul pro-LGBT este unul principial. Discursul conservator este unul dogmatic.

În realitate, atât termenul principial, cât și termenul dogmatic se referă la adeziunea la anumite valori care dictează ceea ce este corect, dezirabil și ce nu. Să stăruim puțin asupra acestor valori.

Discursul conservator se bazează pe valorile creștine. Occidentalismul, indiferent că vrem să acceptăm sau nu, s-a fondat, consolidat și perpetuat pe acest fundament axiologic. Principiile creștine nu doar că au rezistat numeroaselor provocări ideologice și hegemonice, dar au permis reproducerea identității și superiorității civilizației occidentale. În lipsa acestor valori, așezate pe fundamentul culturii elene și romane, nu s-ar fi putut niciodată cristaliza referentul termenului occidental. Aceste valori au trecut proba timpului și proba realității. Distrugerea lor înseamnă inevitabil distrugerea stâlpilor axiologici ai civilizației occidentale.

Valorile mișcării progresiste își au sorgintea în demersurile teoretice ale Școlii de la Frankfurt, o pepinieră de cadre asumat neomarxiste din prima jumătate a secolului precedent, care și-a propus explicit distrugerea instituțiilor tradiționale, a raporturilor de autoritate, a culturii ”hegemonice”. Dacă la baza demersului progresist ar sta doar aserțiuni precum acceptarea diversității, toleranța, egalitatea etc., poate că am putea găsi o soluție. Problema este că în spatele acestor scopuri aparent nobile se ascunde o duplicitate greu de descris: o acțiune programatică, sistematică de distrugere a valorilor creștine, acțiune începută de Școala de la Frankfurt și continuată prin mișcările studențești din deceniile ce au urmat. Nu este vorba de o teorie a conspirației.

Acceptarea „căsătoriilor” unisex vine la pachet, mai devreme sau mai târziu, cu interzicerea simbolurilor religioase în spații publice, cenzurarea discursului religios, politic, științific, discreditarea oricărei forme de manifestare a credinței religioase, propaganda pornografică în școli, transformarea statului într-un simplu instrument prin care minoritățile implementează în societate orice măsură doresc, pe viitor posibil și legalizarea pedofiliei/zoofiliei (deja există discuții în acest sens în unele state) etc. Noi nu ne opunem fericirii unor oameni, ne opunem distrugerii familiei, culturii, religiei, democrației, libertății de exprimare și de gândire și chiar distrugerii societății în ansamblu.

Democrația înseamnă afirmarea minorităților.

Categoric, statul trebuie să intervină ferm atunci când o persoană este discriminată pe motiv că aparține unei minorități. Tocmai de aceea nu consimțim cu cei care, din dorința de a apăra valorile tradiționale, recurg la acte de violență. Progresiștii pornesc, însă, de la o definiție sui generis a democrației, definiție care nu doar că este contrară etimologiei termenului, dar nu reprezintă nici pe departe o definiție unanim acceptată între teoreticieni. Este, mai degrabă, o definiție stângistă radicală.

Conform acestei definiții, democrația ar fi un fel de oligarhie, în care un grup de oameni (o minoritate) impune majorității propriile ei principii morale (și nu numai). De fapt, această definiție are serioase valențe totalitare: pornește de la un scop nobil, soteriologic – un egalitarism utopic, un absurd proces de omogenizare socială prin redefinirea instituțiilor, urmând ca ulterior să își dezvolte un adevărat aparat represiv pentru a suprima orice potențial element distopic. Cazul judecătorului britanic “reeducat” pentru că și-a permis să afirme că cel mai bine pentru un copil este să crească alături de mamă și tată, vine să confirme afirmațiile mele. În general, dezbaterile pe aceste teme sunt aruncate în derizoriu prin invocarea situației negrilor, a sclavilor etc. Sclavia a fost desființată, negrii se bucură de libertate, homosexualitatea a fost dezincriminată (ceea ce mi se pare firesc). Restul e ideologie deconstructivistă.

Conservatorii se bazează pe teorii ale conspirației. Nimeni nu a cerut recunoașterea căsătoriilor homosexuale, iar de adopție nici nu s-a pus problema. Toate acțiunile lor sunt orientate spre stigmatizarea unei minorități.

Știți de ce îmi place mie sociologia? Pentru că ea are o funcție previzională. Ea ne permite să prevedem anumite schimbări, tendințe, fenomene ce se vor desfășura într-un anumit sistem social pe termen scurt, mediu, și lung. Pe ce se bazează această previziune? Nu pe ghicitul în cafea sau pe teorii conspiraționiste, ci pe logică și date empirice. Putem anticipa anumite fenomene inclusiv prin raportarea la alte sisteme sociale.

Concret – inițial susținătorii mișcării pro-homosexualiste au solicitat dezincriminarea homosexualității, garantând că se vor opri aici.

Ulterior au cerut parteneriate civile, nepretinzând vreun drept la căsătorie. După aceea au cerut și dreptul de a se căsători, fără însă a pretinde dreptul la adopție. Apoi l-au pretins și pe acesta. Inițial nu pretindeau dreptul la căsătorie religioasă, iar acum se fac presiuni asupra unor culte religioase, liderii lor fiind acuzați de discriminare și ură. La noi, cu desincronizarea asta de care vorbea Lovinescu, încă sunt la stadiul al doilea. Tot încearcă să aplice politica pașilor mărunți, dar se vede că nu prea le iese…

Acceptarea „căsătoriilor” unisex nu are nicio consecință negativă asupra societății. Țările în care aceste căsătorii sunt recunoscute sunt cele mai prospere.

Dacă un stat este dezorientat ideologic, dacă un stat stabilește ce e moral și ce nu, dacă un stat încearcă unificarea ideologică a cetățenilor săi, inclusiv prin coerciție, cu tot respectul, s-au dus naibii prosperitatea și progresul. Să nu uităm că Hitler a eradicat șomajul. Pe această logică, Germania nazistă a fost un stat prosper, dezvoltat, chiar un model civilizațional, nu? Sunt de acord că trebuie să învățăm de la țările mai dezvoltate, însă această învățare trebuie să fie una asumată, critică și în concordanță cu realitatea cultural-instituțională autohtonă, nu una mimetică.

Consecințele acceptării acestor căsătorii, dar și a celorlalte valori aferente, sunt multiple:

Distrugerea instituției familiei prin abolirea cadrului valorico-normativ în care aceasta ființează. După cum spuneam cu altă ocazie, orice acuplare devine familie. Această inginerie sociolingvistică este dublată de descurajarea utilizării unor termeni precum „mamă” și „tată” în școli, precum și de inocularea aberantei teorii a disoluției sexelorîncă de la vârste fragede.

Pe termen lung – afectarea homeostaziei sistemului social, prin asumarea comportamentului homosexual de o parte tot mai mare a populației (comportamentul homosexual poate fi dobândit în cadrul socializării primare prin identificare și interiorizare). Copiii adoptați de cuplurile de homosexuali vor fi socializați în conformitate cu un asemenea model.

Majoritatea populației consideră comportamentul homosexual imoral și este împotriva legalizării căsătoriilor unisex. Presupunem că statul le va recunoaște, în ciuda voinței populare. Fractura dintre cultura promovată de stat şi cultura trăită de cetățeni afectează dinamismul întregii societăţi şi conduce la acumularea unui potenţial conflictual latent care, în condiții de criză, devene manifest, și poate fi orientat: dinspre stat spre societate:

Constatând că, de fapt, cetățenii dezvoltă o cultură diferită celei statale, statul va folosi aparatul represiv pentru a rezolva această contradicție. Statul va fi contrariat de faptul că există oameni care văd în homosexualitate ceva imoral, că există intelectuali creștini, că oamenii poartă simboluri religioase etc. și va interveni pentru a suprima aceste elemente deviante. Vezi cazul familiei Bodnariu, cazul judecătorului amintit, cazul copiluluisancționat pentru că avea la el un bilețel cu versete biblice.

dinspre societate spre stat:

Societatea va reacționa și ea, mai mult sau mai puțin conștient, în fața acestei alienări. Așa se explică ascensiunea unei nulități politice ca Donald Trump, care reprezintă de fapt obiectivarea atitudinilor contestatare față de fals numitele „valori occidentale”. Așa se explică ascensiunea mișcărilor extremiste, și chiar a radicalizării islamice. De ce a radicalizării? Secularismul a distrus sau cel puțin discreditat creștinismul, nefiind capabil să pună în locul lui o bază axiologică serioasă. Doar relativități și superficialități.Dezorientarea axiologică a multor tineri determină aderarea acestora la o sectă islamistă, deoarece aceasta conferă un fundament valoric și atitudinal real, absolut. Fenomenul a fost teoretizat pe larg de profesorul Nicu Gavriluță.

Cei care se opun „căsătoriilor” între persoane de același sex sunt rusofili/fasciști/legionari.

E drept, acest argument nu a fost afirmat direct, dar a fost în repetate rânduri insinuat. Atât actuala politică a Rusiei, cât și fascismul, legionarismul, inchiziția sau mai știu eu ce, pornesc de la valori creștine, pe care le impregnează, însă, cu o ideologie proprie, acreștină sau anticreștină. Orice persoană onestă face distincția între creștinism și instrumentalizarea politică a acestuia. În orice caz, războaiele religioase, toate câte s-au purtat în două milenii, nu egalează numărul de victime pe care le-a generat amestecul ateismului în politică în ultimele două sute de ani.

Homosexualii radicali împotriva familiei (II). Bătălia pentru drepturi egale

„Într-o democrație totalitară, drepturile și libertățile menite inițial să protejeze individul împotriva unui Stat opresiv sunt folosite din ce în ce mai mult ─ în numele egalității ─ de către indivizi împotriva grupurilor sociale privilegiate.Dreptul de a fi tratați în mod egal de către Stat este transformat în dreptul de a avea privilegii egale din partea societății ─ privilegii altădată rezervate celor care le-au câștigat.”
Pe 11 octombrie 1987, 200.000 de homosexuali au mărșăluit în Washington, D.C. cerând ca legăturile lor sexuale să fie recunoscute ca fiind căsătorii legale, ca în școli copiii să învețe despre actele homosexuale, ș.a.m.d. În calitate de „cupluri căsătorite legal”, ei vroiau asigurare de sănătate, indemnizație în caz de deces, pensie, adopție, moștenire, domiciliu, taxe, și oricare alte beneficii acordate familiilor.

În 1990, ca rezultat direct al acestui asalt homosexual, sistemul judiciar canadian a „găsit” ‘orientarea sexuală’ în secțiunea privitoare la egalitate în Carta Drepturilor și Libertăților1(unde, de fapt, nu este menționată!). Ca urmare, provincia Ontario a declarat că toate legile și programele din Ontario trebuie să trateze cetățenii în mod corect, indiferent de relația lor personală; cel puțin 79 de legi care defineau ‘partenerul’ (‘spouse’) ca un membru al sexului opus au fost schimbate.

Iluzia individualismului — adică eliminarea interdependenței între membrii unui grup în favoarea autonomiei impuse de Stat indivizilor, a acționat pentru a anihila statutul social special al familiei; cu alte cuvinte, căsătoria și familia, concepute ca o uniune socială cu o valoare, statut și scop mai înalte decât cele ale unui simplu individ, sunt rapid atomizate în numele drepturilor individuale.

Odată ce o democrație cedează puternicului tandem — iluzia egalității și iluzia drepturilor, lacheii Statului vor încerca să sporească puterea Statului prin diluarea privilegiilor tuturor asociațiilor spontane, intermediare, pentru că acestea sunt cele care tind să genereze valori opuse celor ale Statului.

Această tehnică este esențială oricărui program modern al revoluției sexuale și s-a materializat  pentru prima dată la Revoluția Franceză unde „eliberarea sexuală” și sexul ocazional au fost de la bun început arme premeditate de distrugere a vechiului regim (‘ancien régime’) al naturii umane, al familiei, al religiei… și de introducere a erei de supremă fericire (‘bliss’) a utopiștilor și experților în inginerie socială.

Această anihilare este obținută nu îndepărtând în mod direct protecțiile speciale ale unor grupuri, ci oferind cu generozitate drepturi similare tuturor celor care erau excluși înainte, adică egalizând, și deci anulând tot ce părea un privilegiu social extinzându-l în mod egal tuturor.

Acest proces insidios îi lasă pe cei care înainte se identificau și se atașau în mod natural unor structuri sociale spontane fără apărare în fața Statului. Odată ce familia a fost distrusă, membrii ei, deprivați de sentimentul de apartenență la o comunitate care îi reprezenta și lipsiți de privilegii, se întorc către Stat pentru a-și găsi o identitate și consolare.

În mare măsură mișcarea homosexuală a fost avangarda acestei dezintegrări. Pentru că homosexualii au pus pe picioare o campanie puternică prin care cereau insistent societății nu numai o toleranță legală a obiceiurilor și comportamentelor lor, ci aprobarea și afirmarea lor publică — ceea ce este cu totul altceva.

Singurul mijloc prin care mișcarea ar fi putut atinge acest scop a fost prin diluarea definițiilor sociale și a privilegiilor legale. Acest proces este acum foarte răspândit în societatea noastră: el începe în grădinițe și se strecoară în manualele școlare, universități, birocrațiile guvernamentale și sistemul legal.

Baza strategiei lor a fost o campanie ingenioasă să ne distragă atenția de la comportamentul lor nenatural forțându-ne să ne concentrăm pe drepturile lor civile individuale. Ei au încercat cu succes să compare starea lor socială cu cea a negrilor sau a femeilor odinioară — și să se prezinte ca o altă minoritate ‘vizibilă’, victimă a discriminării și a prejudiciilor; de aici obligativitatea să se dea în spectacol, să se declare homosexuali (‘coming out’).

Dar diferența uriașă între homosexuali și alte grupuri-victime este că celelate grupuri se definesc prin caracteristici ce nu sunt legate de comportament cum ar fi rasa, culoarea, sau genul, în vreme ce homosexualii sunt identificați numai prin stilul lor de viață. Un activist negru din Statele Unite a spus-o astfel: „Autobuzul libertății ce a mers la Selma2nu a fost niciodată destinat să meargă la Sodoma„.

Desigur, homosexualii au dreptate cu privire la discriminare. Toate grupurile sociale, și  societatea în ansamblul ei, sunt în mod intenționat discriminatorii față de toți cei care nu se încadrează în normele lor. De aceea, toate grupurile sociale și societatea în general ─ ca grup al grupurilor ─ au standarde de aderență și reguli de conduită. Acestea servesc ca un principiu de organizare pentru supraviețuirea grupului și se bazează pe afinități între membrii grupului care sunt, prin definiție, exclusiviste. […] Chiar și homosexualii au tot felul de grupuri, cluburi, și servicii exclusive.

Punctul cheie aici este faptul că toate grupurile sociale, poziționate așa cum sunt între individ și Stat ─ există și supraviețuiesc în primul rând, tocmai pentru că sunt exclusiviste. În lumea reală ele sunt expresia unui set de valori comune și distinctive fundamentale. Dar atunci când privilegiile lor exclusive sunt distruse folosind ca armă ‘drepturile individuale’, aceste grupuri sociale sunt distruse și apar noi grupări, care sunt bazate nu pe morală, ci pe puterea politică.

[Nota traducătorului: a se vedea organizațiile de caritate catolice oferind servicii de  adopție și forțate acum să permită homosexualilor să adopte copii: aici și aici.]

Din păcate noi confundăm dezbaterea morală cu cea socială. Pentru testarea unei societăți juste, chestiunea nu ar trebui să fie ce este corect și ceea ce nu este, ci mai degrabă care dintre toate sistemele inechitabile este cel mai bun, din moment ce niciunul nu poate fi vreodată echitabil pentru toți. În mod evident, în cazul homosexualității, este mult mai bine pentru o societate normală să fie nejustă față de homosexuali în numele propriei sănătăți sociale, decât să fie nedreaptă față de întreaga societate în numele echității față de homosexuali (sau orice alt grup de presiune).

Statul și agenda homosexuală sunt tovarăși de drum. Împreună ei au zdruncinat respectul nostru pentru singura instituție a societății — familia — care de-a lungul timpului ne-a protejat de puterea Statului și de… homosexualitate.

Să fim clari: familiile nu sunt perfecte. Dar istoria sugerează că atunci când familia naturală cade, toate celelalte metode încercate în locul ei pentru a organiza viața umană sunt mult, mult mai rele pentru că singurul lor principiu organizator este, în cele din urmă, puterea3.

Acesta este probabil motivul pentru care scopul specific al privilegiilor familiei naturale a fost întotdeauna generarea de recompense și pedepse (‘carrots and sticks’) morale invizibile dar puternice pentru a ghida persoane foarte diferite și fără nici un rost,  într-o ordine socială și morală considerată cea mai bună pentru societate și pentru perpetuarea rasei umane.

Astăzi, valorile și privilegiile familiei, câștigate cu greu, capitulează în timp ce o mulțime de grupulețe sociale se scufundă în mocirlă, în lupta tot mai acerbă pentru putere politică, luptă ce este alimentată de pretinse drepturi la privilegii sociale și la resursele tot mai reduse ale Statului.

— va urma —

______________

[1] Canadian Charter of Rights and Freedoms, concepută și inclusă în Constituție în 1982 datorită eforturilor depuse de guvernul prim-ministrului canadian Pierre Elliott Trudeau.

[2] Aluzie la mișcarea pentru drepturi civile ale negrilor din Statele Unite în anii ’60.

[3] The Wanting Seed este un roman apocaliptic scris în 1962 de către autorul englez Anthony Burgess, în aceeași linie cu celebrele romane 1984 de George Orwell și Brave New World de Aldous Huxley. Acțiunea are loc în viitorul apropiat într-o societate în care creștinismul, fertilitatea și heterosexualitatea au fost scoase în afara legii. Guvernul se implică activ în a menține controlul populației: familiile limitate la o naștere, rată ridicată a mortalității infantile, etc. Cei mai mulți oameni subzistă cu rații de alimente create artificial și furnizate de guvern. Homosexualitatea este norma socială (primul-ministru al țării are un „harem” de băieți tineri) încurajată dacă nu impusă cu ajutorul unei poliții tot mai active și mai represive, formate în cea mai mare parte din homosexuali („greyboys”).

Homosexualii radicali împotriva familiei (III). Comportamentul homosexual — născut, dobândit sau alegere liberă?

Născut așa?
Speranța ce mocnește implicit în strategia modernă de „normalizare” a homosexualității este găsirea unei cauze „naturale” a acestui comportament. La urma urmei, dacă te naști cu o afecțiune care te face să te comporți într-un anume fel, atunci nu se poate spune că ai ales acest comportament. Este „natural” și, prin urmare, nu poți fi acuzat de purtare imorală.

Numai că dificultatea este că nimeni nu a găsit vreodată vreo diferență din punct de vedere genetic, hormonal sau chimic între homosexuali și heterosexuali. Mai mult decât atât, chiar dacă ar exista o cauză fizică naturală, ea ar trebui să fie găsită în mod uniform în toate populațiile lumii.

În 1984, Institutul de Investigare Științifică a Sexualității1 a constatat că tinerii care au crescut în case nereligioase au avut o șansă de 4,5 ori mai mare de a alege stilul de viață homosexual. Cu alte cuvinte, cultura, credința și vechile principii morale, clare și puternice, pot proteja societatea împotriva răspândirii homosexualității.

Dar, indiferent de cât de multe studii sunt generate pe acest subiect, dezbaterea este inutilă din următoarele motive:

Dacă ar fi adevărat că homosexualii se nasc din punct de vedere genetic așa, atunci un calcul bazat pe replicarea genetică sau selecția naturală sugerează că numărul lor s-ar diminua rapid, și nu ar crește, simplu, deoarece ei nu se reproduc.
Argumentul că „este firesc” nu funcționează de asemenea, fie, pur și simplu, pentru faptul că o mulțime de lucruri care sunt rele pentru noi sau pentru societate sunt „naturale”: boli de inimă, tuberculoză, boli cu transmitere sexuală, etc. Societatea nu este obligată să încurajeze sau să protejeze anumite lucruri pur și simplu pentru că sunt „naturale”.
Nici nu putem argumenta că homosexualitatea este naturală animalelor; homosexualitatea preferențială nu se găsește în mod natural în orice specie de mamifere (vezi „The Animal Homosexuality Myth” www.tfp.org/current-campaigns/traditional-marriage-crusade/the-qanimal-homosexualityq-myth.html ).
De fapt, cel mai bun argument împotriva homosexualității, în afara argumentelor care se regăsesc în marile religii ale lumii, este că ea contrazice fiecare lege naturală a vieții oamenilor și animalelor; ea este contrară moralei, scopurilor și instituțiilor unei societăți procreative. Pur și simplu nu există un bun argument pentru homosexualitate.

Este comportamentul sexual dobândit?
Unii psihiatri susțin că homosexualii nu se nasc așa ci se formează și că mamele și tații au cea mai mare parte de vină pentru relațiile nesatisfăcătoare cu fiii și fiicele lor.

O altă teorie este că unul dintre cei mai teribili suspecți pentru răspândirea pe scară largă a homosexualității trebuie să fie cu siguranță creșele (‘daycare’) pe termen lung. Asta pentru că, potrivit psihologiei dezvoltării copilului, perioada de viață de la 18 la 24 de luni este esențială în formarea identității sex-rol, adică a modelului de comportament și de gândire masculin și respectiv feminin.

Ceea ce ambele modele explicative au în comun este o încredere în iluzia deterministă: ideea că ceva în afara noastră este responsabil pentru ceea ce suntem și, prin urmare, prin extensie, pentru comportamentul nostru și alegerile noastre morale.

În orice caz, cei mai mulți părinți simt cu tărie că homosexualitatea este dobândită2 și ei nu doresc homosexuali în preajma copiilor lor.

O alegere liberă?
Odată ce primele două modele sunt eliminate, deoarece ele sugerează o patologie curabilă, homosexualii sunt lăsați doar cu modelul de liberă alegere. Acest lucru îi stânjenește cel mai tare pentru că se afirmă astfel că tot comportamentul uman este un rezultat al valorilor personale, al auto-controlului și al caracterului; că există întotdeauna un punct de decizie la care ei pot accepta sau refuza propriile lor dorințe, curiozități, ispite sau pofte.

Mai mult, există un punct la care ei sunt capabili să schimbe cursul propriei lor vieți pe baza valorilor pe care ei le susțin sau le resping în mod liber. Ei își aleg propriul lor comportament; prin această alegere ei se comportă ca agenți morali în societate și poartă o anume responsabilitate pentru rezultatele sociale asociate.

„Chiar și în absența unui cod moral religios” — argumenta Immanuel Kant, „oamenii se pot ghida printr-un imperativ categoric„. Acest imperativ ia forma unei singure întrebări serioase ce trebuie pusă de fiecare dată când ne asumăm un act, și anume: „Ce fel de lume ar fi creată dacă toți fac ceea ce fac eu?” Cu alte cuvinte, Kant a susținut că prin alegerea anumitor comportamente, noi le legitimăm pentru toți ceilalți.

Chiar și cel mai radical homosexual nu poate aduce un argument moral solid că lumea ar fi un loc mai bun dacă toți ar alege homosexualitatea. Pentru un singur lucru: că nu ar mai fi nimeni pe lume să se „bucure” de ea. Astfel, este ridicol să se susțină că homosexualitatea poate fi un comportament legitim sau care te face să te simți fericit și pozitiv despre viață (‘life-affirming’). Deci, ei sunt prinși într-o dilemă morală.

Cu toate acestea, confruntați cu apetite sexuale pe care doresc să și le satisfacă, într-o lume care a ridicat gratificarea personală la un statut aproape teologic, unii homosexuali iau o poziție sfidătoare; ei își aleg comportamentul pe motiv că este ‘bun’. Astfel, susținătorii grupului activist Queer Nation merg în public, scandând cu febrilitate : „Suntem bizari (‘queer’)! Suntem mândri! Suntem fabuloși!”

Cei mai mulți homosexuali resping modelul liberei alegeri din motive politice, pur și simplu, pentru că pune asupra lor întreaga responsabilitate de a explica de ce au preferat un comportament nefiresc care este rău pentru societate.

[…]

În religia creștină, Dumnezeu stă în vârful unei ierarhii a valorilor care oferă o scară morală clară a comportamentului uman și un sistem de recompensă și pedeapsă, iertare și răscumpărare.

Asistăm astăzi, la un efort sistematic de a abandona noțiunile creștine de ‘bine’ și ‘rău’ „impuse” care ne-au furnizat standarde stricte, lăsându-ne, cu toate acestea, libertatea să ne ridicăm sau să cădem pe baza comportamentului nostru. O „credință lăuntrică” este în creștere, care ne dictează ce vom fi și care caută o justificare a faptului că ne-am abandonat propriilor noastre simțuri; fiecare alternativă predeterminată (sau orientare) este bună; nu mai este nevoie să ne facem griji cu privire la standardele morale personale sau de comportament, pentru că nu mai putem greși. Siguranța de sine (‘self-esteem’) este totul, spune noua dogmă. Cu alte cuvinte, încrederea în sine nu mai trebuie să fie câștigată. Așa cum „Gay Bob” (vezi partea I) a pus-o, lasă-mă „să fiu ceea ce sunt„.

Lucrurile s-au schimbat foarte mult; în trecut, porunca era de a asculta argumentul moral și de a nu te amăgi cu propriile tale dorințe. Astăzi, prima poruncă a noului cult este: fii tu însuți! Ce înseamnă ‘tu însuți’ este decizia ta; orice este acuma bun. Prin urmare, noul obiectiv terapeutic și educațional nu mai este să învețe calea morală, ci să elimine orice îndoială de sine, incriminare și vinovăție. Așa că noi nu mai vorbim de valori mai înalte, ci doar de „valori conflictuale.”

Părerea mea este, pur și simplu, că nu avem nevoie să știm cu adevărat ce provoacă homosexualitatea sau orice altă ciudățenie. Ceea ce avem nevoie este de a permite societății să se apere prin valori și legi împotriva unor comportamente, cum ar fi homosexualitatea, pur și simplu pentru că ele sunt nefirești și antisociale în toate modurile menționate.

Marea majoritate va respinge întotdeauna homosexualitatea, iar din acest motiv trebuie să i se permită societății singure de a structura instituțiile sale politice, economice și juridice pentru a descuraja cu fermitate astfel de tendințe și oportunități oriunde ele ar putea apărea. Pericolul real vine, însă, atunci când indivizi cu asemenea comportamente ajung să controleze instituțiile majore ale societății. Așa că, trebuie să protejăm în special tinerii, indiferent dacă în casă sau în afara ei, pentru că, în condiții optime, aceștia sunt cei mai ușor de convins sau de convertit.

Homosexualii știu acest lucru. O parte integrantă din „Platforma pentru drepturile homosexualilor” (punctul 6), 1972, solicita

„Încurajarea și sprijinul pentru cursuri de educație sexuală, pregătite și predate de către femei și bărbați homosexuali, prezentând homosexualitatea ca pe o preferință și un stil de viață valide și sănătoase, ca o alternativă viabilă la heterosexualitate.”
David Thorstad, un purtător de cuvânt al NAMBLA (North American Man-Boy Love Association) vorbește despre „eliberarea” copiilor (eliberare de valorile tradiționale și familiale), spunând că membrii NAMBLA vor să ajute toți copiii

„să frângă jugul ‘protecției’… impuse asupra lor de către adulți — familie, școli, stat — și de către moravurile sexuale și sociale predominante… [NAMBLA vrea] „asocierea cu grupuri feministe și alte grupuri pentru a stabili principiul conform căruia obiectivele tuturor acestor grupuri de eliberare sunt în esență aceleași: eliminarea regimentării sexiste, autoritare a vieților; și că eliberarea copiilor este condiția sine qua non pentru eliberarea tuturor oamenilor”.
În cazul în care acest lucru nu este o declarație de război împotriva familiei, prin intermediul copiilor noștri, eu nu știu ce este. Acești indivizi doresc să creeze insule de influență oriunde ei pot, și trebuie opriți la fiecare pas. . . Cel mai bun mod de a-i opri, alături de legi aplicate strict, este prin valori morale și sociale omniprezente, care pe de o parte, să stabilească distincții și privilegii clare pentru un comportament normal (și pentru familia naturală), iar pe de altă parte, să stigmatizeze cu fermitate afișarea homosexualității în public.

Într-o societate plină de compasiune, ar trebui să facem, de asemenea, tot ce putem pentru a ajuta astfel de oameni să-și recupereze normalitatea (ei vor protesta, desigur, că și homosexualitatea este „normală”). … Prestigiosul manual american de psihiatrieAmerican Handbook of Psychiatry (vol. 3, ediția a 2-a) afirmă că aproximativ 33% până la 50% dintre toți pacienții care doresc o revenire la viața heterosexuală, prin terapie, reușesc. Doctorul psihiatru Daniel Cappon din Toronto, care a tratat mai mult de 450 de homosexuali, susține că ei sunt „la fel de curabili ca” oricare alți pacienți.

Acest lucru echivalează cu a spune că, de dragul auto-protecției și a protecției copilului, toate societățile umane trebuie să se implice într-o represiune civilizată acomportamentului social de prost gust. În unele țări, un astfel de comportament esteoprimat, ceea ce se pare că lucrează. Dar, în calitate de susținători ai democrației, noi credem că represiunea civilizată este adecvată; că, după cum am mai spus-o, trebuie să permitem homosexualilor aceleași protecții în fața legii ca oricărui alt cetățean, dar nu și privilegiile rezervate grupurilor sociale care sunt conforme cu cele mai înalte idealuri ale societății. Și ar trebui să stipulăm în mod onest și deschis că purtarea lor este inacceptabilă din punct de vedere social.

În multe națiuni sodomia, de exemplu, este încă ilegală. Dar în Canada legea împotriva sodomiei a fost abrogată în anul 19693. [Atenție! Este legală în privat, dar nu și în public, între oricare două (nu mai multe) persoane adulte care își dau consimțământul]; în Statele Unite, Curtea Supremă a invalidat în 2003 legile sodomiei în ultimele 14 state rămase.

Asta este. Odată ce un astfel de comportament este legalizat, alți cetățeni nu mai pot ridica în mod legal obiecții, nici nu mai pot protesta prin a le refuza servicii homosexualilor4 și nici nu mai pot să spună copiilor lor că este ilegal. Dacă acești cetățeni, în loc de reprezentanții lor politici, ar fi fost întrebați în mod direct, această legalizare nu ar fi avut loc.

Din păcate, homosexualii și susținătorii lor, adepți ai egalitarismului, au exploatat decența societății democratice — decență inerentă în dorința noastră de a-i ignora — împotrivasocietății, și reclamă viguros aprobare, normalizare, afirmare publică și influență directă asupra școlilor. Acesta este stilul liberalismului modern. Totul trebuie să fie politizat și târât în arena publică, pentru că omul este declarat a fi perfectibil. Prin urmare, cu politici corecte și suficient de mulți bani din impozite, toate grupurile sociale trebuie să fie nivelate prin dispariția privilegiilor sociale și juridice.

Unii mai conservatori susțin că, dimpotrivă, omul este imperfect prin natura sa, astfel încât sarcina noastră nu este de a denatura societatea pentru a o adapta acestor imperfecțiuni, ci de a le tolera, și în același timp de a le descuraja. Homosexualilor nu le place atitudinea conservatoare deoarece implică faptul că ei sunt bolnavi. Așa că, în urmă cu ceva ani, au decis „să scape de boală”.

— va urma —

___________________

[1] În prezent Family Research Institute (www.familyresearchinst.org/), format în 1982 de către dr.Paul Cameron, cu misiunea de a genera cercetări empirice cu privire la aspectele care amenință familia tradițională.

[2] The Moneychangers este un roman scris în 1975 de către Arthur Hailey, autorul cunoscutelor romane Roțile și Aeroport. Acțiunea se învârte în jurul politicii în interiorul unei mari bănci. Unul dintre cei mai promițători tineri angajați ai băncii a furat bani și este trimis la închisoare unde este violat de un grup de deținuți; curând, el este luat sub „protecție” de unul dintre ei în schimbul favorurilor sexuale exclusive. Există două detalii interesante în descrierea acestui incident: (1) la început, cel violat „s-a simțit mizerabil, plin de dezgust față de sine însuși, un nemernic, un ticălos … chiar s-a gândit să sesinucidă„; (2) cu timpul totuși, el „a constatat că, deși greu de acceptat, a început să se bucure de ceea ce se întâmplă cu el. Mai mult decât atât, a început să–și privească„protectorul” cu noi sentimente … Afecțiune? Da. Iubire?. . . Pentru moment, nu a îndrăznit să se gândească așa de departe …”

[3] În 1969, guvernul primului-ministru Pierre Trudeau a adoptat amendamente la Codul penal pentru legalizarea homosexualității în Canada; aceste amendamente fuseseră propuse de Trudeau pe vremea când era ministru al justiției. Ca să-și liniștească oponenții el a declarat că „Statul nu are nici o treabă în dormitoarele națiunii„, cu alte cuvinte, homosexualitatea rămâne o afacere privată. Ceea ce nu a fost cazul.

[4] În America de Nord, sunt vizați anume cei cu principii creștine și care furnizează servicii și produse; de exemplu: notariate, cofetării, florării, ateliere fotografice, retaurante ce închiriază spații pentru diverse petreceri, particulari ce oferă cazare și micul dejun (Bed & Breakfast), etc …

Spulberarea miturilor genetice cu privire la homosexualitate

Scuza principală prin care mişcarea homosexuală închide gura celor care i se opun este aceea că homosexualitatea are o cauză genetică. Există cu adevărat o „genă homosexuală”? Să vedem ce ne spune ştiinţa.
La data de 14 aprilie 2003, Consorţiul Internaţional al Genomului Uman a anunţat încheierea cu succes a Proiectului Genomului Uman. Majoritatea celor mai mari reviste de ştiinţă au făcut cunoscut acest progres al geneticii. O parte din acest Proiect al Genomului Uman care nu s-a materializat niciodată este descoperirea aşa-zisei „gene a homosexualităţii”.

Homosexualitatea este moştenită sau învăţată?
Sigmund Freud a fost primul care a sugerat că relaţia copilului cu părinţii  determină apoi orientarea comportamentului său sexual. Această idee a „formării în familie” a unor comportamente anormale a sugerat ideea existenţei unei „cauze naturale” a acestora şi a moştenirii lor, altfel spus ideea apariţiei lor pe bază genetică. Oare anumite comportamente cum ar fi alcoolismul, homosexualitatea, schizofrenia pot fi explicate invocând linia genetică? Aceste comportamente pot fi influenţate de „mediul familial” sau de „moştenirea pe cale naturală” aşa-zis genetică? Răspunsul la aceste întrebări poate fi descoperit printre cromozomii analizaţi în Proiectul Genomului Uman.

Cromozonii umani X şi Y
Cei doi cromozomi care determină sexul au fost studiaţi îndeaproape de către laboratoare din întreaga lume. S-a descoperit că cromozomul X conţine 153 de milioane de perechi de bază şi adăposteşte un total de 1168 de gene. Centrul Naţional SUA pentru Informaţia Biotehnologiei afirmă că cromozomul Y, care este mult mai mic, conţine „doar” 50 de milioane de perechi de bază şi se estimează că ar adăposti în jur de 251 gene.

Instituţiile educaţionale cum ar fi Universitatea Baylor, Institutul Max Plank, Institutul Sanger, Universitatea Washington din St. Louis şi multe altele au petrecut nenumărate ore şi au cheltuit milioane de dolari pentru a analiza aceşti cromozomi unici. Pe măsură ce datele se adunau, aceste institute au permis oamenilor de ştiinţă să alcătuiască hărţi ale genelor folosind extrase din descoperirile obţinute în urma desfăşurării Proiectului Genomului Uman.

Şi totuşi, nici harta cromozomului X, nici cea a cromozomului Y nu conţine aşa-zisele „gene homosexuale”.

Genetica Comportamentală şi Drepturile Civile
Lupta pentru acceptarea homosexualităţii este adesea comparată cu „mişcarea pentru drepturile civile” a minorităţilor rasiale. În SUA această problemă a drepturilor civile (cetăţenia totală şi egală a minorităţilor rasiale) a fost lăsată, probabil neîntâmplător, nerezolvată. Folosind drept scuză acest camuflaj al libertăţilor civile, activiştii homosexuali au reuşit să distragă atenţia de la Comportament şi să o focalizeze pe Drepturi.

Homosexualii afirmă:

„Exact aşa cum o persoană nu se poate abţine să aparţină rasei negre sau asiatice sau să aparţină sexului feminin, tot în acelaşi fel eu nu pot schimba faptul că sunt homosexual. Noi toţi ne-am născut aşa şi de aceea ar trebui să fim trataţi în mod egal.”
Totuşi, acest argument nu se aliniază cu revendicările adevăratelor mişcări pentru drepturi civile, pentru că homosexualii deja se bucură de acelaşi drepturi civile ca toţi ceilalţi oameni. Legea protejează drepturile civile ale tuturor oamenilor indiferent dacă sunt de rasă neagră, asiatică, de sex masculin, feminin, homosexuali sau heterosexuali.

Culoarea pielii, împreună cu alte trăsături genetice, pot fi recunoscute prin identificarea tiparelor moştenite şi prin aplicarea elementarelor legi mendeliene. Homosexualii nu diferă de restul populaţiei prin trăsături sau gene, ci tocmai prin acţiunile lor. Diferenţierea se produce numai atunci când ei îşi modifică comportamentul, şi în acest fel devin un grup care este recunoscut ca fiind diferit. Totuşi, chiar admiţând că, prin absurd, „gena homo” ar exista, aceasta nu impune adoptarea unui anumit fel de comportament.

Conform afirmaţiilor cercetătorului Neil Risch şi a colegilor săi

„Există discuţii cu privire la faptul că orientarea masculină homosexuală nu este o trăsătură mendeliană (genetică). Chiar a priori acestei idei ar trebui să ne aşteptăm ca rolul unei gene majore care influenţează orientarea homosexuală masculină să fie limitată. Aceasta, din cauza puternicelor presiuni selective care ar apărea împotriva unei astfel de gene. Ar fi neobişnuit ca o genă importantă, care ar avea o astfel de caracteristică comună, să poată continua să existe de sine stătătoare, fără ajutorul unui mecanism extraordinar care să echilibreze necesitatea existenţei ei.” (1993, 262:2064)
Neurobiologul Evan S. Balaban de la Institutul de Neuroştiinţă din San Diego confirmă că

„În ultimul timp, prin cercetările realizate cu privire la cauzele biologice ale unor caracteristici umane complexe, nu s-a ajuns la concluzii solide. De curând, cercetătorii împreună cu presa au susţinut vehement „descoperirea” unor gene care influenţează apariţia alcoolismului, a bolilor mentale şi, de asemenea, a homosexualităţii. Niciuna dintre aceste afirmaţii nu a fost confirmată.” (Horgan 1995)
Cercetătorul Charles Mann s-a alăturat colegului său, afirmând:

„În mod repetat, oamenii de ştiinţă au vrut să demonstreze faptul că anumite gene sau anumite regiuni cromozomiale pot fi asociate cu trăsăturile umane de comportament. Toţi şi-au retras cercetările atunci când acestea nu au putut fi verificate prin confirmări solide.” (1994, 264:1687)
Statistici şi dovezi
Mai exact, ce procent al populaţiei reprezintă homosexualii? Raportul faimosului Institut Kinsey este adesea citat ca dovadă că 10% din populaţie ar fi homosexuală. În cartea lui Eric Marcus Is it a choice? Answers to 300 of the Most Frequently Asked Questions About Gays and Lesbians („Este o alegere? Răspunsurile la 300 dintre cele mai frecvente întrebări despre homosexuali şi lesbiene”) autorul a folosit Studiul Kinsey pentru a demonstra că un om din zece este homosexual (1993).

Raportul Kinsey
Cu aproape 50 de ani în urmă a fost realizat raportul Kinsey, folosind istoria sexuală a mii de americani. Din moment ce acest raport a fost alcătuit dintr-o mostră diversă el nu este reprezentativ pentru populaţia majoritară, Kinsey nu a oferit niciodată cifre ridicate (Kinsey, et al., 1953). Raportul Kinsey afirma în mod clar:

„Doar 4% din bărbaţii evaluaţi au fost exclusiv homosexuali pe parcursul întregii vieţi… Doar 2-3% dintre femeile evaluate au fost lesbiene pe parcursul întregii vieţi” (Reinisch şi Beasley, 1990, pag.140).
Din moment ce nimeni nu a mers să întrebe din uşă în uşă, estimările sunt slabe la capitolul acurateţe.

Un fapt interesant este că aceste statistici au apărut prima oară în broşura Amicus curiae („Prietenul curţii”) la 26 martie 2006, în cazul Lawrence împotriva statului Texas (cunoscut în mod obişnuit drept cazul sodomiei din Texas). La pagina 16 a acestei broşuri legale, notiţele din rândul 42 ne arată că 31 homosexuali şi grupuri pro-homosexuale au recunoscut aceste date.

NHSLS
Cel mai renumit Studiul al practicilor sexuale în SUA este (NHSLS) Monitorizarea Vieţii Sociale şi a Sănătăţii Naţionale.

NHSLS a descoperit că 2,8% din populaţia masculină şi 1,4% din populaţia feminină îşi atribuie statutul de gay, lesbiene, sau bisexuali (Laumann, et al., 1994). Studiul arată deasemenea că doar 0,9% din bărbaţi şi 0,4% din femei au afirmat că au avut parteneri de acelaşi sex după vârsta de 18 ani – această cifră ar reprezenta un total de doar 1,4 milioane de americani ca fiind homosexuali (iar ultimele rapoarte arată că există cel puţin 292 milioane de oameni care trăiesc în America). Aceste rezultate demonstrează cu exactitate că, în mod semnificativ, mai puţin de 1% din populaţia americană pretinde că are o orientare homosexuală.

Concluziile NHSLS sunt similare cu cele ale unui studiu realizat de către Monitorizarea Sănătăţii Adolescente din Minnesota (1986) asupra elevilor din şcolile publice. Acest studiu a arătat că doar 0,6% dintre băieţi şi 0,2% dintre fete au afirmat că ar fi „aproape sau 100% homosexuali”.

Recensământul din anul 2000
Recensământul 2000 a folosit date adunate cu grijă despre toată populaţia SUA.

Statisticile Biroului de Recensământ 2000 au arătat:
– Populaţia totală a SUA este de 285.230.516.
– Numărul total de locuinţe din SUA este de 106.741.426.
– Numărul total de locuinţe utilizate de către persoane nemăritate de acelaşi sex este de 601.209. Deci dintr-un număr de 106,741,426 de gospodării, homosexualii reprezintă 0,42%. Ceea ce este mai puţin de 1%!

Richard Friedman şi Jennifer Downey
În 1994, Richard Friedman şi Jennifer Downey au publicat o recenzie cu privire la homosexualitate în Jurnalul de medicină New England. Aceştia au notat:

„Raportul Kinsey ne-a arătat că 8% dintre bărbaţi şi 4% dintre femei au fost exclusiv homosexuali în timpul vieţii adulte pe o perioadă de cel puţin trei ani. 4% dintre bărbaţi şi  2% dintre femei au fost exclusiv homosexuali după adolescenţă.” (1994, 331:923)
DSM
DSM este Manualul de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale, cartea oficială de referinţă folosită de către Asociaţia Americană de Psihiatrie pentru a diagnostica afecţiunile mentale în SUA şi în majoritatea celorlalte ţări ale globului. Înainte de anul 1973 homosexualitatea apărea în DSM şi era considerată o boală tratabilă. În anul 1973 a fost înlăturat conceptul de afecţiune sexuală pe motivul că nu îndeplinea cerinţele de „pericol şi neputinţă socială”, care defineau în mod normal o boală. În prezent nu mai găsim niciun fel de menţionare a homosexualităţii  în cadrul DSM-IV (în afară de o secţiune unde este descrisă dereglarea identităţii sexuale). Această scurtă menţionare indică faptul că indivizii care suferă de această condiţionare nu sunt apţi pentru terapie. (Asociaţia de psihiatrie americană, 2000).

Doctorii care tratează pacienţii suferinzi de homosexualitate, pentru a-i ajuta să îşi revină, sunt adesea raportaţi la comisiile etice pentru a-i obliga să se oprească. Medicul Robert Spitzer se plângea:

„Mai mulţi autori au afirmat că doctorii din clinici care încearcă să îşi ajute pacienţii pentru a-şi schimba orientarea sexuală homosexuală, de fapt încalcă codurile etice oferind un «tratament» care nu dă rezultate, uneori chiar dăunător şi, în plus, îi face pe oameni să creadă că homosexualitatea este o boală care are nevoie de vindecare.” (2003, 32:403)
Studii care vor să demonstreze existenţa unei gene homosexuale
Studiul lui Simon Le Vay
Primul studiu „semnificativ” publicat care a îndreptat atenţia către o posibilă cauză a homosexualităţii a fost făcut de Simon LeVay, din cadrul Institutului Salk de Studii Biologice din San Diego, California.

Pornind de la descoperirea, în 1991, a unor diferenţe subtile între creierele bărbaţilor homosexuali şi cele ale bărbaţilor heterosexuali, Le Vay a studiat o regiune a creierului ce poartă denumirea de INAH (nucleul interstiţial al hipotalamusului anterior). Presupunerea lui LeVay a fost că nevoile homosexuale se bazează pe cauze biologice – bineînţeles aceasta atâta timp cât mărimea grupelor de nuclee este acceptată ca fiind determinată genetic.

LeVay a afirmat că grupele de neuroni INAH ale homosexualilor erau asemănătoare cu cele ale femeilor. Ambele grupe erau semnificativ mai mici decât cele ale bărbaţilor heterosexuali. Nucleele INAH-3 aveau mărimea mai mult decât dublă la bărbaţii heterosexuali decât la cei homosexuali. (1991, 253:1034). Această diferenţă a fost considerată o dovadă puternică a unei cauze biologice în cazul homosexualităţii.

Probleme ale studiului lui Le Vay
Una dintre cele mai mari probleme este că acesta nu a fost reluat de nimeni care să îl confirme. Cercetătorul William Byne afirmă despre acest lucru:

„nu a fost repetat şi se ştie că studiile neuroanatomice umane de acest gen nu înregistrează de obicei acţiuni de reluare a cercetării pentru a confirma rezultatul. Într-adevăr, procedeele similare cu cele pe care LeVay le-a utilizat pentru a identifica nucleele i-au condus pe alţi cercetători la rezultate derutante.” (1994, 270[5]:53)
O altă problemă ar fi aceea că dintre cei 19 subiecţi homosexuali cercetaţi toţi au murit de sindromul imunodeficienţei dobândite (SIDA). S-a descoperit că SIDA provoacă scăderea nivelului de testosteron deci este de aşteptat ca aceia care au suferit de această boală să prezinte nuclee INAH mici.

Dincolo de acestea, într-un mediu ştiinţific unde controalele şi standardele sunt o necesitate, LeVay nu deţinea istoria medicală completă şi exactă a indivizilor incluşi în studiul său. De aceea el a trebuit să îşi asume orientarea heterosexuală a victimelor care nu suferiseră de SIDA. Există posibilitatea ca unele dintre acestea să nu fi avut acest comportament sexual. De asemenea, el nu avea nicio dovadă cu privire la orientarea sexuală a femeilor a căror creiere le-a examinat.

Le Vay a observat doar nişte mici diferenţe – dacă acceptăm metoda pe care el a folosit-o pentru a măsura dimensiunea grupelor de neuroni (există cercetători care nu acceptă această metodă). Atunci când fiecare individ a fost luat separat, nu au rezultat diferenţe semnificative; doar atunci când indivizii implicaţi în studiu au fost despărţiţi în grupe de homosexuali versus heterosexuali au rezultat diferenţe.

Mulţi au afirmat că ceea ce LeVay a descoperit în creierele celor pe care i-a studiat era doar rezultatul unui a prioricomportament şi nu cauza acestuia.

Mark Breedlove, un cercetător din cadrul Universităţii California, la Institutul Berkeley, a demonstrat că activitatea sexuală influenţează creierul. Breedlove afirmă în studiile sale:

„Aceste descoperiri ne oferă dovada a ceea ce cunoaştem în mod teoretic – că experienţele sexuale pot modifica structura creierului în acelaşi fel în care o pot afecta şi genele… este foarte posibil ca aceste diferenţe în orientarea sexuală să fie mai degrabă cauza decât ca acestea să fie cauzate de diferenţele din structura creierului” (Byrd, et. al.). Luând în considerare acest tip de cercetare este clar că stilul de viaţă homosexual şi/sau SIDA ar putea altera dimensiunea nucleelor pe care LeVay le-a studiat.
Cercetătorii Hubbard şi Wald au afirmat despre această lipsă de diferenţă:

„Deşi, în medie, dimensiunea nucleului hipotalamic, pe care LeVay l-a considerat semnificativ, era într-adevăr mai mic la homosexualii studiaţi, totuşi datele publicate ale studiului arată că rata dimensiunilor mostrelor individuale era asemănătoare cu cea a heterosexualilor. Adică zona era mai mare la unii dintre homosexuali decât la mulţi dintre heterosexuali şi mai mică la anumiţi heterosexuali decât la mulţi dintre homosexuali. Aceasta arată că, deşi grupele au arătat anumite diferenţe este important de subliniat că nu se puteau afirma multe lucruri despre orientarea sexuală a unui individ doar prin studierea hipotalamusului.” (1997, pg.95-96).
Un alt factor important pe care LeVay nu l-a luat în seamă este acela că oamenii de ştiinţă recunosc plasticitatea structurii creierului. Aceasta nu este „permanent fixă” aşa cum se considera mai demult. Creierul era considerat ca fiind rigid, dar la ora actuală ştim că acesta este flexibil şi este capabil să se autoidentifice. Cercetările au descoperit că creierul este capabil să îşi remodeleze conexiunile şi să se mărească în conformitate cu anumite zone specifice care sunt folosite mai des. Bazându-ne pe plasticitatea creierului ar trebui să ne punem întrebarea dacă nu cumva stilul de viaţă homosexual ar fi responsabil de diferenţele pe care le-a descoperit LeVay.

Neurobiologul Sheperd a afirmat cu privire la plasticitatea creierului:

„Incapacitatea de a genera noi neuroni ar putea sugera că sistemul nervos adult este static. Aceasta este totuşi departe de adevăr. Deşi nu pot fi creaţi noi neuroni, fiecare neuron are abilitatea de a forma noi interacţiuni şi noi conexiuni sinaptice.”(1994)
Un fapt semnificativ este că, de la afirmaţiile lui Sheperd, cercetările ulterioare au arătat abilitatea de apariţie a neuronilor în cadrul anumitor zone din creier. Aceste „rearanjări” corticale care se petrec nu sunt atât de simple precum ai scoate o lampă dintr-o priză şi ai introduce-o în alta. Schimbările observate de cercetători arată faptul că dacă creierul ar fi reprezentat de un sistem electric casnic, dacă mulţimea firelor din perete ar fi scoasă, iar firele ar fi conectate diferit în alte camere, ar apărea noi prize dintre care unele ar avea voltaje diferite. Având în vedere colosala conexiune care există la nivelul creierului, orice „modificare a firelor” va avea un efect asupra mai multor zone cum ar fi INAH-3. Deşi oamenii de ştiină recunosc informaţiile de mai sus, totuşi cercetările lui LeVay sunt în continuare menţionate ca un aşa-zis suport pentru a sprijini „gena homosexuală”.

LeVay, fiind el însuşi homosexual, afirmă:

„Oamenii care cred că homosexualii şi lesbienele dobândesc prin naştere această condiţie sunt mult mai înclinaţi în a sprijini drepturile gay-lor.” LeVay admite:

„Este important să subliniez ce nu am descoperit. Nu am dovedit că homosexualitatea are cauze genetice. Nu am descoperit un motiv genetic al orientării homosexuale. Nu am arătat că bărbaţii homosexuali se nasc în acest fel, aceasta fiind cea mai obişnuită greşeală pe care o fac cei care îmi interpretează munca. Nu am localizat o «zonă» homosexuală în creier.” (Byrd, et.al., 2001)
Studiile Kallman, Bailey şi Pillard
Unul dintre studiile cele mai frecvent citate pentru a promova genetica orientării sexuale este cel a lui Kallman, din 1952. În această lucrare faimoasă el a observat o rată (altfel spus o asociere genetică) de 100% pentru orientarea sexuală între gemenii identici (1952, 115:283). Dacă acest rezultat ar fi adevărat, cauzele biologice ale homosexualităţii nu ar mai putea avea oponenţi. Totuşi Kallman a spus că această concordanţă perfectă este înşelătoare, deoarece subiecţii studiului său au fost selectaţi dintre bărbaţii spitalizaţi şi bolnavi mintal (Rainer, et.al., 1960, 22:259). Cu toate acestea, cercetările lui Kallman au deschis uşile pentru alte studii asupra gemenilor, în vederea descoperirii orientării sexuale.

Michael Bailey şi Richard Pillard, cercetători la Universitatea Northwestern şi la Universitatea de Medicină din Boston, au efectuat un studiu similar, examinând 56 de perechi de gemeni identici, 54 de perechi de gemeni fraterni, 142 de fraţi ai gemenilor şi 57 de perechi de fraţi adoptivi (1991, 48:1089.1096). Ipoteza lor era aceea că dacă homosexualitatea este o trăsătură moştenită, atunci este de aşteptat ca mai mulţi fraţi gemeni să aibă aceeaşi orientare sexuală decât fraţii non-biologici sau cei care nu sunt gemeni.

Iată rezultatele cercetărilor lor:

52% dintre gemenii identici ai bărbaţilor homosexuali erau şi ei homosexuali;
22% dintre gemenii fraternali erau, de asemenea, homosexuali;
11% dintre fraţii adoptivi ai bărbaţilor homosexuali erau şi ei homosexuali;
9,2% dintre fraţii non-biologici aveau orientare homosexuală (Bailey şi Pillard, 1991, „Un studiu genetic asupra orientării sexuale masculine”);
48% dintre gemenii identici ai femeilor lesbiene aveau şi ei orientare homosexuală;
16% dintre gemenii fraternali erau, de asemenea, homosexuali;
6% dintre surorile adoptive ale femeilor cu orientare homosexuală erau şi ele homosexuale ( Bailey şi Benishay, 1993, „Asamblarea familială a Orientării sexuale feminine”).
Probleme ale studiului Bailey şi Pilard
Observaţia strigătoare la cer este aceea că, în mod cert, proporţia gemenilor identici care au „moştenit” homosexualitatea nu a fost de 100%. Dacă într-adevăr ar fi existat o „genă homosexuală”, atunci toţi dintre gemenii identici ar fi trebuit să aibă o orientare homosexuală. Studiul celor doi arată că fraţii adoptivi care s-au orientat către homosexualitate au fost mai mulţi decât cei biologici. În revista Science Neil Risch şi colegii săi au subliniat:

„Fraţii biologici şi adoptivi au înregistrat acelaşi rezultat. Această observaţie sugerează că nu există un factor genetic, ci mai degrabă unul familial” (1993, 262:2063).
Oamenii de ştiinţă Byne şi Parsons afirmă:

„Rata homosexualităţii la fraţii biologici era de numai 9,2 – în mod semnificativ mai scăzută decât ceea ce pretinde o simplă ipoteză genetică care ar trebui să arate aceleaşi rate, atât pentru gemenii DZ (dizigotici), cât şi pentru fraţii biologici.”
O altă observaţie ar fi aceea că un studiu recent asupra gemenilor nu a ajuns la rezultate similare. King şi MacDonald au studiat 46 bărbaţi şi femei de orientare homosexuală. Evaluările similitudinilor raportate de aceştia erau de 10% sau de 25% la gemenii monozigotici. De asemenea, aceste concluzii depind şi de faptul dacă au fost sau nu luaţi în considerare şi bisexualii. Evaluările pentru gemenii dizigotici erau de 8% sau 12%, din nou depinzând de evaluarea sau neevaluarea bisexualilor (King şi MacDonald, 1992).

Byne şi Parsons au afirmat:

„Ratele obţinute sunt în mod semnificativ mai scăzute decât cele ale lui Bailey şi Pillard ” (p. 230). „Dacă rata concordanţei este aceeaşi pentru gemenii MZ şi DZ, importanţa factorilor genetici va fi în mod considerabil mai scăzută decât au sugerat Bailey şi Pillard” (p. 230).
Un alt factor care merită să fie luat în considerare este acela că Bailey şi Pillard nu au studiat la întâmplare grupuri de homosexuali. Cei care au participat au fost recrutaţi prin reclame plasate în publicaţiile de orientare homosexuală. Această metodă este destul de îndoielnică, deoarece depinde într-o măsură foarte mare de cititorii acestor publicaţii şi de motivele pe baza cărora  aceştia răspund. Aşadar, rezultatele ar putea fi părtinitoare – de exemplu, ratele umflate de concordanţă între gemenii identici se pot datora participării preferenţiale (Baron, 1993).

Hubbard şi Wald afirmă:

„faptul că gemenii fraternali ai bărbaţilor homosexuali erau la fel de predispuşi către această orientare arată că influenţele exterioare au o mare importanţă” (1997, p. 97).
Oamenii de ştiinţă Byne şi Parsons afirmă:

„studiile ulterioare arată că această teorie biologică a homosexualităţii nu este susţinută” (50:228).
Comentând asupra raportului Bailey/Pillard, cercetătorii Billings şi Beckwith au scris:

„Deşi autorii au interpretat descoperirile lor ca fiind o dovadă pentru baza genetică a homosexualităţii, noi considerăm că datele de fapt reprezintă o mărturie serioasă a influenţei exterioare” (1993, p. 60). Deşi Bailey şi Pilard au recunoscut unele dintre lipsurile cercetărilor lor, ei au fost totuşi citaţi în Science News: „cercetările noastre arată că orientarea sexuală masculină are o  substanţială bază genetică” (Bower, 1992, 141:6).
Studiul Dean Hamer
La doi ani după Simon LeVay, un grup de cercetători, condus de omul de ştiinţă Dean Hamer, a presupus că există o legătură între homosexualitatea masculină şi o genă a cromozomului X. Echipa lui a investigat 114 familii a bărbaţilor gay. S-au adunat informaţii de la 76 de bărbaţi cu orientare homosexuală şi 40 de perechi de fraţi homosexuali. S-a cercetat suma de incidente homosexuale printre rudele celor care au această orientare. În multe familii, bărbaţii homosexuali aveau pe linie maternă rude care manifestau această orientare sexuală. Concluzia cercetătorilor a fost că acest cromozom X ar putea adăposti o genă homosexuală care se transmite numai pe linie maternă.

Apoi, Dean Hamer şi echipa sa a folosit conexiunile pe care la face ADN-ul pentru a face o corelaţie între moştenirea genetică şi orientarea homosexuală. Din cele 40 de perechi de fraţi homosexuali, Hamer a descoperit că 33 aveau o aceeaşi regiune a ADN-ului, numită q28 – o genă localizată la vârful braţului lung al cromozomului X. În acest sens, Hamer şi colegii săi au notat:

„experimentele noastre sugerează existenţa unei regiuni care are legătură cu determinarea orientării sexuale la aproximativ 4 milioane de perechi de ADN de bază, pe vârful braţului lung al cromozomului X” (1993, 261:326).
Hamer şi colegii săi au speculat:

„Conexiunea cu segmente de pe Xq28, care este regiunea subtelomerică a braţului lung al cromozomului ce determină sexualitatea, avea un scor de 4,0. Aceasta indică un nivel de certitudine statistică de mai mult de 99% asupra faptului că cel puţin un subtip al orientării sexuale masculine este influenţat genetic” (261:321, ed. Îmb.).
Probleme ale studiului lui Hamer
Una dintre cele mai semnificative probleme ale studiului lui Hamer este aceea că nici el şi nici colegii săi nu au considerat necesar să verifice dacă vreunul dintre bărbaţii homosexuali din familiile studiate purtau, la rândul lor, această genă! De asemenea, Hamer nu a explicat niciodată de ce anume celelalte şapte perechi de gemeni nu aveau acelaşi model genetic. Dacă aceasta este „gena homosexuală” atunci ar fi normal ca absolut toţi homosexualii studiaţi să o fi avut, însă nu a fost aşa.

Într-o scrisoare către revista Science, Anne Fausto Sterling şi Evan Balaban au evidenţiat şi alte probleme ale studiului Hamer:

„În ciuda admiraţiei pe care o avem faţă de munca lui Hamer, noi simţim că este totuşi important să îi recunoaştem şi punctele slabe. Cel mai elocvent aspect este lipsa unui grup de control adecvat. Studiul demonstrează moştenirea (cosegregarea) unei trăsături – pe care Hamer a etichetat-o ca fiind  „homosexualitatea”  – datorită modelelor cromozomului X şi, de asemenea, concordanţa acestei trăsături la fraţii homosexuali. Această cosegregare are importanţă dacă mama este heterozigotă. În acest caz, separarea cromozomilor fără model ar trebui să apară la fraţii care nu sunt homosexuali. Dar Hamer şi cu grupul său nu au mers niciodată în această direcţie”(1993, 261:1257, ed. Îmb.).
Fausto Sterling şi Balaban au continuat: „corelaţia nu indică în mod obligatoriu cauzalitatea” (261:1257). Cu alte cuvinte, metodologia lui Hamer lasă de dorit, iar rezultatele nu reflectă întreaga populaţie.

George Rice şi colegii săi din Canada au cercetat gena Xq28. Concluzia lor este:

„Rezultatele noastre nu sprijină existenţa unei gene a cromozomului X care să determine homosexualitatea masculină” (1999, 284:665, ed. Îmb.). Rice şi colegii săi au inclus 182 de familii în studiul lor. „Nu este clar de ce rezultatele noastre sunt atât de diferite faţă de cele ale lui Hamer. Datorită faptului că studiul nostru a fost mai mare, cu siguranţă am avut potenţialul adecvat pentru a detecta un efect genetic la fel de mare cu cel raportat în acel studiu. Totuşi, datele noastre nu vin în sprijinul prezenţei unei gene importante care influenţează orientarea sexuală la Xq28” (284:667).
Comentând asupra studiului făcut de Rice şi colegii săi, Ingrid Wickelgren a afirmat:

„…grupul de cercetători din Ontario a descoperit că fraţii homosexuali nu erau mai înclinaţi să poarte Xq28 decât în mod normal…Ebers interpretează aceste rezultate ca şi când această conexiune a cromozomului X nu există cu adevărat” (1999, 284:571). Comentând asupra validităţii studiului Hamer, Wickelgren l-a citat pe George Rice: „Având în vedere rezultatele, acestea sugerează că, şi dacă ar exista vreo legătură Xq28, aceasta este atât de slabă încât nu contează deloc” (1999, ed. Îmb.).
În iunie 1998, psihiatrul Universităţii din Chicago, Alan Sanders a afirmat, la întâlnirea Asociaţiei Americane de Psihiatrie, că nici el nu a ajuns la rezultate care să le verifice pe cele obţinute de Hamer. Căutând o mărire a conexiunii Xq28, echipa lui Sanders a studiat un grup de 54 de perechi de fraţi homosexuali. Aşa cum a indicat Wickelgren, echipa lui Sanders a găsit

„doar o slabă aluzie – care nu era semnificativă din punct de vedere statistic – a unei legături Xq28, printre cele 54 perechi de fraţi homosexuali ”(284:571).
Deci două laboratoare independente nu au putut reproduce vreun rezultat măcar asemănător cu al lui Hamer.

Recuperarea homosexualilor – dovadă împotriva teoriei genetice
O persoană născută cu diabet sau cu sindromul Down nu are nicio speranţă să se vindece vreodată. Va purta întreaga viaţă această anomalie cromozomială moştenită de la părinţi. Homosexualitatea apare a fi cu mult diferită de aceste situaţii. Multe persoane au reuşit cu succes să îşi schimbe orientarea sexuală. Totuşi, în mod ironic, din cauza faptului că homosexualitatea nu mai figurează în Manualul de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale, aceasta i-a împiedicat pe mulţi doctori să aplice o terapie de recuperare a persoanelor homosexuale. Academia Americană de Pediatrie şi toate marile asociaţii pentru sănătatea minţii au transmis semnale de alarmă, avertizând asupra unor posibile daune pe care le pot aduce homosexualilor astfel de terapii de recuperare.

În 1998, Asociaţia Americană de Psihiatrie a oferit o declaraţie asupra poziţiei sale privind tratamentul psihiatric în cazul orientării sexuale:

„nu există nicio dovadă ştiinţifică publicată care să vină în sprijinul eficacităţii terapiei de recuperare în vederea schimbării orientării sexuale… Riscurile potenţiale pe care le prezintă terapia de recuperare sunt majore, incluzând depresia, anxietatea, şi comportamentul autodistructiv” (Asociaţia Americană de Psihiatrie, 1999, pag. 1131).
Robert Spitzer
Cercetătorul a efectuat un studiu pe 200 de voluntari (143 bărbaţi şi 57 femei) într-un efort de a vedea dacă participanţii îşi pot modifica orientarea sexuală de la homosexuali la heterosexuali (2003, 32:403-417). Spitzer a descoperit anumite schimbări în trecerea de la homosexualitate la heterosexualitate. Acestea au durat cel puţin cinci ani.

„În anul care a trecut, majoritatea participanţilor au trecut de la o orientare predominant sau exclusiv homosexuală la o orientare predominant sau exclusiv heterosexuală” (pag. 403). Deci, afirmă Spitzer „există dovezi că se poate modifica orientarea sexuală a unor homosexuali sau lesbiene cu ajutorul terapiei” (pag. 415).
NARTH din SUA
Asociaţia Naţională pentru Cercetarea şi Tratarea Homosexualităţii (NARTH) a făcut publice rezultatele unui studiu de doi ani:

„Înainte de tratament, 68% dintre pacienţi se considerau exclusiv sau aproape exclusiv homosexuali. După tratament, doar 13% se considerau ca la început, în timp ce 33% se considerau, fie exclusiv, fie aproape complet heterosexuali” (Nicolosi, 2000, 86:1071).
Acelaşi studiu a arătat că

„deşi 83% dintre pacienţi au mărturisit că urmau programul de terapie în primul rând pentru că erau homosexuali, 99% dintre cei care au participat au afirmat că acum consideră ca fiind adevărat faptul că tratamentul împotriva homosexualităţii este eficient şi valoros” (pag. 1071).
Rob Goetze
Aceste date merg mână în mână cu proiectul de cercetare în continuă desfăşurare al lui Rob Goetze, care a descoperit până acum 48 de articole sau cărţi conţinând informaţii relevante asupra posibilităţii schimbării orientării sexuale (2004). Dintre studiile descoperite, 31 din 84 au arătat un număr destul de mare de indivizi care şi-au schimbat orientarea homosexuală. Acestea nu sunt studii care doar speculează asupra posibilităţii de recuperare; ele prezintă şi datele care să le susţină. Shasha Zhang, Yan Liu, and Yi Rao de la Universitatea Peking din China au publicat în 2013 un studiu în revista de științăProceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) cu privire la experimentele desfășurate asupra unor femele de cobai cărora li s-a inhibat secreția unui neurotransmițător denumit serotonină(5hn) și care au manifestat atracție față de alte femele chiar dacă simțurile olfactive le-au fost stimulate cu mirosuri specifice masculilor. În același studiu s-a constat că masculii lipsiți de neuronii generatori de serotonină nu mai  manifestau atracție sexuală specifică față de femele.

Concluzua studiului a fost că semnalele serotoninergice sunt implicate în controlul preferințelor sexuale la femele cobai adulte.

Concluziile acestui  studiu au fost întrucâtva anticipate de Simon Le Vay de la Universitatea Stanford care declarase anterior:

„Cu toate acestea, este de asemenea posibil ca mecanismul precoce al hormonilor sexuali să  actioneze printr-un efect asupra sistemului serotoninergic. Cu alte cuvinte, sistemele  de serotonina pot face parte din cascada de semnale care traduc în nivelurile de hormon sexual din  timpul dezvoltării, preferințele față de partenerul sexual la varsta adulta.”
Comunitatea homosexuală continuă să afirme cu tărie că homosexualitatea este atât de mult o parte a identităţii lor, încât este dincolo de capacitatea oricui să o schimbe. Deci, cu cât această comunitate poate convinge publicul că orientarea lor homosexuală este dincolo de puterea lor de a o controla, cu atât mai multă toleranţă sau chiar tratamente preferenţiale vor putea câştiga din partea lui.

La photo DSC01257.JPG a été réduite de 93.07 % le Samedi 18 Juin 2016 à 22:06 par Photo Réducteur v4.3 à télécharger sur http://www.emjysoft.com/

Patriarhul bulgar, Neofit, a dat o declarație în care condamnă cu vehemență viitoarea paradă Sofia Pride programată pentru duminică [17-19 iunie 2016 n.n.].

În partea centrală a capitalei noastre, vom avea încă o dată o mărturie deschisă, o propagandă intruzivă și o demonstrație publică a homosexualității ca mod de viață“, spune PF Neofit într-o referire la evenimentul LGBT.

În acest an, Sofia Pride coincide cu sărbătoarea ortodoxă “Moșii de vară” sărbătorită în Bulgaria, în ultima sâmbătă înainte de Rusalii.

În timp ce arată “grijă păstorească, responsabilitate și dragoste” pentru persoanele homosexuale, Biserica este hotărâtă să se opună “încercărilor de a arăta o tendință păcătoasă ca normă în societatea noastră, ca prilej de mândrie și un exemplu de urmat,” se poate citi în declarația transmisă de către Sfântul Sinod.

Patriarhul Neofit reamintește texte din Scriptură în care se indică faptul că unirea sfântă dintre un bărbat și o femeie este fundament pentru societate. “Neglijarea acesteia duce la moarte spirituală, atât pentru individ … și familie și societate.”

Societatea modernă, ruptă de rădăcinile sale creștine, în efortul său de a fi tolerantă și umană, substituie înțelegerea valorilor de bază, cum ar fi dragostea și libertatea și numește homosexualitatea prin expresii morale neutre, cum ar fi” minoritate sexuală “sau “orientare sexuală diferită“.”

Dar, pentru a iubi o persoană, a o aprecia și a o respecta, nu înseamnă a fi indiferent față de calea pe care pășește: adevărată sau falsă, o cale spre mântuire sau spre distrugere, viață sau moarte“.

Sursa: Traducere de Roman Ortodox în Franța după Pravoslavie.ru, Bulgarian Orthodox Church Declares Opposition to Sofia Pride

Comunicatul ambasadorilor din întreaga lume care susțin Sofia Pride

Ținem să exprimăm sprijinul nostru pentru toți cei care participă în mod activ sau sprijină Sofia Pride, care are loc anul acesta pe 18 iunie 2016. Promovarea principiului egalității de tratare a persoanelor lesbiene, homosexuali, bisexuali, transsexuali și intersexuali (LGBTI), este un aspect important al unei societăți tolerante și respectoase.

Sofia Pride este o oportunitate de a promova drepturile omului și a toleranța, precum și pentru a evidenția diversitatea, eforturile și realizările comunității LGBTI din Bulgaria. Marșul mândru trimite, de asemenea, un mesaj important pentru mii de gay și lesbiene din întreaga lume: “tu nu ești singur”. În evenimentele de acest gen din întreaga lume, persoanele homosexuale și heterosexuale se reunesc pentru a afirma principiul că toți cetățenii ar trebui să aibă aceleași drepturi: de a trăi, munci și iubi fără teamă de discriminare. Suntem încă departe de a fi asa: din păcate discriminarea încă mai există.

In acest an, a noua ediție a Sofia Pride pune accentul pe importanța familiei și a prietenilor. Familiile și prietenii pot oferi un mediu protector, care include și care este încurajator pentru persoanele LGBTI. Legăturile lor pot constitui baza pentru înțelegerea provocărilor cu care se confruntă comunitatea LGBTI în lupta împotriva prejudecăților. Sub motto-ul “familie, prieteni și aliați”, Sofia Pride din acest an promovează toleranța între generații diferite și comunități diferite.

Prin semnarea acestei declarații, încurajăm toți cetățenii să primească persoane LGBTI ca cetățeni egali, fără prejudecăți și nici discriminări, și să promoveze drepturile lor de LGBTI. Vă dorim tuturor o sărbătoare liniștită și fericită.

Lista semnatarilor Declarația 2016 a ambasadorilor care sprijină mișcarea:

SE Dl. Detlef Lingemann, ambasadorul Germaniei
SE Dl. Roland Hauser, ambasadorul Austriei
SE Dna Ana Maria Sampaio Fernandes, Ambasadorul Braziliei
SE Dna Ljerka Alajbeg, Ambasadorul Croației
SE Dl Christian Kønigsfeldt, Ambasadorul Danemarcei
SE Dl José Luis Vicente Tapia, ambasadorul Spaniei
SE Dl. Eric Rubin, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii
SE Dl. Harri Salmi, Ambasadorul Finlandei
SE Dl.Xavier Lapeyre de Cabanes, Ambasadorul Franței
SE Dl. John Biggar, Ambasadorul Irlandei
SE Dna Irit Lillian, Ambasadorul Israelului
SE Dl. Marco Conticelli, ambasadorul Italiei
SE Dna Guro Katharina H. Vikor, Ambasadorul Norvegiei
SE Dl. Tom J. M. van Oorschot, Ambasadorul Olandei
SE Dna Emma Hopkins, Ambasador al Marii Britanii
SE Dna Louise Bergholm, Ambasadorul Suediei

Sursa: Traducere Roman Ortodox in Franta după Ambasada Frantei in Bulgaria, Déclaration de soutien à la Sofia Pride 2016


gay-pride_juin2016 par bboris50

sofia-pride-2016-5

sofia-pride-2016-1

sofia-pride-2016-2

sofia-pride-2016-3


Categorii

Biserica Ortodoxa Bulgara, Homosexualitate, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor

Etichete (taguri)

, , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

11 Commentarii la “PARADA GAY in Bucuresti CU SUSTINEREA DESCHISA A GUVERNULUI CIOLOȘ! Parada – asumata drept metoda eficienta de SCHIMBARE A MENTALITATILOR. Mesajul de anul acesta impinge PROVOCAREA la maximum: ”PRIDE IN… FAMILIE!”/ Radicalizarea militantilor LGBT: GRUPARILE HOMOSEXUALISTE DIN ROMÂNIA VOR CASATORIILE GAY/ Patriarhul Neofit al BULGARIEI ia atitudine ferma fata de Parada Gay de la SOFIA, in ciuda “ambasadorilor din întreaga lume”/ MITUL ORIGINII GENETICE A HOMOSEXUALITATII

  1. Chiar statisticile oficiale (destul de greu de gasit pentru ca nu sant prezentate in mass-media din motive lesne de inteles) indica faptul ca majoritatea pedofililor (nu toti, dar majoritatea) condamnati la inchisoare sant homosexuali, cuplurile (“familiile”) gay au o viata bazata pe promiscuitate, “famillile” lor au o durata scurta si sant “deschise” (in sensul ca implica mai multi parteneri in relatiile sexuale).

    Sinuciderile, bolile venerice si afectiunile psihice sant procentual mai multe in cazul homosexualilor decat in cazul familiilor traditionale.

    O simpla intrebare:

    Daca homosexualitatea ar fi normala in natura atunci viata n-ar exista pe acest pamant , nu-i asa?

    Si atunci de ce se cauta a se face anormalul, normal?

    In aceste circumstante cum pot adopta si creste copii aceste “familii”?

    Oare chiar politicienii romani sant neinformati sau mai curand sant de rea credinta actionand la comanda pentru asi mentine pozitiile si castigurile ?

    Cred ca a doua ipostaza este mai plauzibila pentru fanariotii nostrii.

  2. Scuze pentru greseala gramaticala de a scrie a-si legat (“asi”); graba creeaza greseli

  3. Cei mai gretosi sunt clacasii ambasadori si politicii care vin sa semneze condica la aceste manifestari ca sa nu se supere sefu’ si care pe multi ii smintesc, mai bine le era lor de nu se nasteau !
    Din cauza suportului lor botzitzii astia au luat asa tupeu, chiar crezand ca ce fac este “cool”. Sa-L rugam pe Hristos sa ne miluiasca si sa ne scape de aceste uraciuni si defilari spurcate.

  4. Acestia sint pur si simplu alti idioti de serviciu folositi pentru auto-distrugerea societatii crestine in primul rind si a societatii in general. Bancile de sperma si de ovule au fost create cu un anumit scop. Cum lucreaza astia la formarea “minunatei lumi noi”, nici ei insisi nu stiu. Repeta ca papagalii diverse lozinci goale de sens.
    Pentru rugaciunile Sfintilor martiri ai acestui pamint, ale sfintilor de azi nestiuti, ale noastre, pacatosii (eu, cea dintii),sa nu ingaduie Dumnezeu intronarea uriciunii pustiirii aici.
    Amin!

  5. Misiunea principala a Guvernului Ciolos este sa faca legea LGTB in Romania , dar eu personal cred ca nu vor reusi.Pana la Dumnezeu ne mananca sfintii, in adevaratul sens al cuvantului.Nu vor trece peste sfintii acestui popor.

  6. Intr-un comentariu la un alt post (Brexit), emanuel spunea ca articolele lui Rapul Weiss nu se mai gasesc. Ba da, inca sint disponibile. Dau aici un link la un articol de-al sau legat de subiect. Chiar merita citit.

    http://dojavu.overblog.com/activismul-lgbt-o-nou%C4%83-form%C4%83-de-extrem%C4%83-dreapt%C4%83

  7. Totusi 2500… Brrr..cam mare numarul…

  8. Pingback: Reactia curajoasa a unui consilier judetean din Timisoara fata de SAPTAMANA PRIDE: „Nu cumva chiar ideea de toleranță a devenit astăzi intolerantă?”
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune în Postul Nașterii Domnului

Carti

Documentare