BUCUREȘTI: Comitetul de Urgență RENUNȚĂ la propunerile DSP de interdicție a procesiunilor religioase și „staționării” lângă biserici/ În schimb, la IAȘI, pelerinii din oraș NU AU VOIE să se atingă de racla Sfintei Parascheva. Reacția Mitropoliei/ ARAD: slujbele in interior, INTERZISE 14 zile

6-10-2020 4 minute Sublinieri

Hotnews:

UPDATE Restricții în Capitală: Restaurantele, teatrele, cinematografele și sălile de spectacole se închid / E obligatorie purtarea măștii în zona școlilor – DOCUMENT

Mitropolia, după decizia autorităților: Organizatorii cer iertare lui Dumnezeu și pelerinilor / Racla cu moaştele Sf Parascheva nu va mai fi scoasă din Catedrala

Organizatorii sărbătorii Sfintei Parascheva cer iertare lui Dumnezeu, precum și pelerinilor care nu pot veni la Iași din cauza restricțiilor, transmite Mitropolia Moldovei și Bucovinei, după măsurile anunțate de autorități, potrivit Mediafax.

În contextul pregătirilor pentru hramul Sfintei Cuvioase Parascheva din 14 octombrie și al interdicției anunțate de autorități pentru pelerinii din afara Iașului de a participa la această sărbătoare, Mitropolia Moldovei și Bucovinei transmite că, începând cu anul 1641, pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva s-a desfășurat cu participarea credincioșilor care și-au asumat acest act de credință.

„Sfintele moaște, element esențial de mărturisire a credinței creștin ortodoxe, reprezintă dovada concretă că atunci când omul dobândește harul Duhului Sfânt, trupul său primește darul sfințeniei de care se pot bucura, apoi, cei ce se închină cu credință”, susține Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

„Acum, Biserica, prin întreaga sa implicare în domeniul social și medical, a dovedit că se preocupă de sănătatea trupească a oamenilor. Deopotrivă, Biserica este îndatorată să se îngrijească și de sănătatea sufletească a credincioșilor ei în tot timpul, dar mai ales în momente precum cele actuale, când au apărut tot mai multe forme de neliniște, deznădejde, frică și confuzie lăuntrică. Participarea la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva constituie pentru mulți un prilej de întărire în vremurile de cumpănă prin care trec. De la începutul pandemiei, Biserica a sprijinit acele eforturi ale autorităților depuse în slujba sănătății oamenilor, respectând măsurile specifice acestei perioade. Organizarea hramului Sfintei Cuvioase Parascheva întărește această atitudine constantă a Bisericii, pelerinii având de respectat reguli dintre cele mai stricte. În acest context, ni s-ar fi părut normal ca și autoritățile să mizeze pe un comportament responsabil al credincioșilor, în continuarea aceleiași încrederi cu care au fost învestiți, în calitatea lor de cetățeni, la recentele alegeri locale. Este necesar să se înțeleagă de către toți că între libertățile fundamentale se numără și dreptul oamenilor de a-și manifesta liber și neîngrădit convingerile religioase”, adaugă sursa citată.

Conform Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, întreaga societate se află într-un moment dificil, dar nu se poate ușor trece cu vederea mâhnirea celor care constată că au libertatea de a veni la Iași pentru orice alt motiv, mai puțin pentru a participa la pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva.

„Credincioșii care nu vor putea veni la sărbătoarea din 14 octombrie sunt rugați să folosească timpul pe care l-ar fi dedicat pelerinajului în timp de rugăciune, să participe la Sfânta Liturghie în parohiile lor, să convertească în fapte de milostenie pentru cei bolnavi resursele pe care le-ar fi folosit pentru pelerinaj. Organizatorii sărbătorii Sfintei Parascheva cer iertare lui Dumnezeu, precum și pelerinilor care nu pot veni la Iași din cauza restricțiilor impuse, exprimându-și nădejdea că pentru aceștia va veni cât mai curând și clipa în care vor putea să ajungă la racla cu sfintele moaște”, se arată în același comunicat.

Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Constantin Sturzu, adaugă că, în acest context, racla cu sfintele moaște nu va mai fi scoasă din Catedrala Mitropolitană pentru a fi depusă pe baldachinul din curte în data de 8 octombrie, ci „atunci când numărul mare de credincioși ar impune acest lucru”.

„Asta înseamnă că poate fi scoasă oricând până pe 13 octombrie, dar nu mai târziu de această zi ce premerge sărbătoarea din data de 14”, a spus Constantin Sturzu.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Iași a decis, marți seară, că Arhiepiscopia Iașilor va stabili un perimetru delimitat pentru Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, în care va fi permis accesul doar pentru pelerinii care au domiciliul sau reședința în municipiul Iași. În perimetrul respectiv trebuie păstrată distanța de minim 1,5 m între persoane, purtarea măștii de protecție este obligatorie, iar pelerinii nu pot avea contact cu racla cu Moaștele Sfintei Parascheva.

DOXOLOGIA:

Grija pentru trup, nu cu prețul neglijării sufletului | Comunicat de presă

În contextul pregătirilor pentru hramul Sfintei Cuvioase Parascheva din 14 octombrie și al interdicției anunțate de autorități pentru pelerinii din afara Iașului de a participa la această sărbătoare, Mitropolia Moldovei și Bucovinei aduce la cunoștința credincioșilor și, în general, a opiniei publice, următoarele:

Începând cu anul 1641, pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva s-a desfășurat cu participarea credincioșilor care și-au asumat acest act de credință. Sfintele moaște, element esențial de mărturisire a credinței creștin ortodoxe, reprezintă dovada concretă că atunci când omul dobândește harul Duhului Sfânt, trupul său primește darul sfințeniei de care se pot bucura, apoi, cei ce se închină cu credință.

2) Astăzi, precum de secole, Biserica, prin întreaga sa implicare în domeniul social și medical, a dovedit că se preocupă de sănătatea trupească a oamenilor. Deopotrivă, Biserica este îndatorată să se îngrijească și de sănătatea sufletească a credincioșilor ei în tot timpul, dar mai ales în momente precum cele actuale, când au apărut tot mai multe forme de neliniște, deznădejde, frică și confuzie lăuntrică. Participarea la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva constituie pentru mulți un prilej de întărire în vremurile de cumpănă prin care trec.

3) De la începutul pandemiei, Biserica a sprijinit acele eforturi ale autorităților depuse în slujba sănătății oamenilor, respectând măsurile specifice acestei perioade. Organizarea hramului Sfintei Cuvioase Parascheva întărește această atitudine constantă a Bisericii, pelerinii având de respectat reguli dintre cele mai stricte. În acest context, ni s-ar fi părut normal ca și autoritățile să mizeze pe un comportament responsabil al credincioșilor, în continuarea aceleiași încrederi cu care au fost învestiți, în calitatea lor de cetățeni, la recentele alegeri locale. Este necesar să se înțeleagă de către toți că între libertățile fundamentale se numără și dreptul oamenilor de a-și manifesta liber și neîngrădit convingerile religioase.

4) Este evident că întreaga societate se află într-un moment dificil, în care se impun măsuri pentru ocrotirea sănătății oamenilor. În același timp, nu se poate ușor trece cu vederea mâhnirea celor care constată că au libertatea de a veni la Iași pentru orice alt motiv, mai puțin pentru a participa la pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva.

5) Credincioșii care nu vor putea veni la sărbătoarea din 14 octombrie sunt rugați să folosească timpul pe care l-ar fi dedicat pelerinajului în timp de rugăciune, să participe la Sfânta Liturghie în parohiile lor, să convertească în fapte de milostenie pentru cei bolnavi resursele pe care le-ar fi folosit pentru pelerinaj.

Organizatorii sărbătorii Sfintei Parascheva cer iertare lui Dumnezeu, precum și pelerinilor care nu pot veni la Iași din cauza restricțiilor impuse, exprimându-și nădejdea că pentru aceștia va veni cât mai curând și clipa în care vor putea să ajungă la racla cu sfintele moaște.

R3Media:

Arad: Slujbele religioase în spații închise, interzise pentru 14 zile

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Arad a decis, marţi, să interzică procesiunile și slujbele religioase ce au loc în spaţiile închise, indiferent de confesiune, pe o perioadă de 14 zile, anunță Agerpres.

Potrivit sursei citate, măsurile au fost adoptate în urma propunerilor formulate de Direcţia de Sănătate Publică Arad, care a constatat că incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile a crescut.

Totodată, s-a decis impunerea purtării măştii şi în jurul şcolilor, precum și închiderea restaurantelor şi cafenelelor din patru localităţi.

Astfel, în Lipova, Livada, Socodor şi Zimandu Nou „se dispune suspendarea activităţii cu publicul, pe o durată de 7 zile (începând cu data de 7.10.2020 şi până la data de 14.10.2020, orele 24,00), a tuturor operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor”.

În restul judeţului, CJSU a decis să instituie obligativitatea purtării măştii, care trebuie să acopere atât gura, cât şi nasul, pe o rază de minimum 100 de metri faţă de toate instituţiile/unităţile de învăţământ.

Alte reguli impuse în judeţ sunt:

-păstrarea distanţei fizice de minimum doi metri în spaţiile publice;

-igienizarea şi dezinfectarea mâinilor şi a suprafeţelor de lucru;

-suspendarea activităţii în Piaţa Obor din municipiul Arad (cu excepţia zonei în care se comercializează produse agroalimentare), precum şi în sălile cu jocuri de noroc, pe o perioadă de 14 zile;

-suspendarea procesiunilor/slujbelor religioase în toate spaţiile închise, indiferent de confesiune, pe o perioadă de 14 zile.


Categorii

1. DIVERSE, Pandemia de coronavirus/ COVID-19, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului

Etichete (taguri)

, , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

4 Commentarii la “BUCUREȘTI: Comitetul de Urgență RENUNȚĂ la propunerile DSP de interdicție a procesiunilor religioase și „staționării” lângă biserici/ În schimb, la IAȘI, pelerinii din oraș NU AU VOIE să se atingă de racla Sfintei Parascheva. Reacția Mitropoliei/ ARAD: slujbele in interior, INTERZISE 14 zile

  1. Pingback: PELERINAJUL SFINTEI PARASCHEVA ANULAT... ca pe vremea comunismului/ Accesul la mănăstirile din Județul Suceava, INTERZIS celor care nu sunt din localitate
  2. Pingback: „Iată, casa voastră vi se lasă pustie…” | Cuvântul Ortodox
  3. Pingback: Mesajul IPS TEOFAN despre blocarea pelerinajului la Sfânta Parascheva: TOTUL ARE O LIMITĂ PESTE CARE DACĂ SE TRECE, NU E BINE PENTRU NIMENI. Chemare la pocăință și post aspru
  4. Pingback: Reacții față de interzicerea pelerinajului la Sfânta Parascheva. PS MACARIE DRĂGOI denunță „SECHESTRAREA” abuzivă a sfintelor moaște ale Cuvioasei. „Boala nu se combate cu metode polițienești”/ IPS TEODOSIE: „Cel mai mare pelerinaj es
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare