Acord de etapa intre Gazprom (Rusia) si Bulgaria pentru SOUTH STREAM

28-08-2012 50 secunde Sublinieri

Concernul rus Gazprom şi grupul energetic de stat Bulgarian Energy Holding au semnat luni protocolul pentru realizarea proiectului South Stream pe teritoriul Bulgariei, a anunţat compania rusă după vizita la Sofia a vicepreşedintelui său, Aleksandr Medvedev, după cum transmite ITAR-TASS.

Documentul stabileşte punctul de intrare a viitorului gazoduct în sistemul bulgar de transport al gazelor, precizează parametrii acestuia şi paşii ce urmează a fi făcuţi pentru realizarea conductei South Stream, care ar urma să transporte gaze din Rusia în Europa prin Marea Neagră, ocolind Ucraina.

Părţile au convenit de asemenea ca o decizie definitivă privind investiţiile pentru acest proiect să fie luată la 15 noiembrie a.c.  Protocolul a fost semnat în prezenţa ministrului bulgar al economiei şi energiei, Delian Dobrev, menţionează ITAR-TASS.

Presa rusă a scris în ultima vreme că Bulgaria este gata să renunţe la proiectul South Stream, nemulţumită de rentabilitatea lui economică. În primul rând, nota nu de mult ziarul Kommersant, Sofia este nemulţumită de valoarea mică a taxelor de tranzitare a gazelor, în pofida promisiunii concernului Gazprom de a reduce preţul la livrările sale către Bulgaria cu 11%. Tot Kommersant scria că, dacă părţile nu vor ajunge la un acord, Bulgaria ar putea fi înlocuită cu România, deşi în acest caz costurile proiectului vor creşte.


Categorii

1. DIVERSE, Batalia pentru resurse, SUA versus Rusia

Etichete (taguri)

, , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

5 Commentarii la “Acord de etapa intre Gazprom (Rusia) si Bulgaria pentru SOUTH STREAM

  1. Bulgaria ar putea fi înlocuită cu România, deşi în acest caz costurile proiectului vor creşte. – VOR CRESTE- In ce hal am ajuns in cat toti sa se stearga cu noi la fund cum vor ei in timp ce multi Romani nu se trezesc din somnul UE.

  2. Cineva-mi atragea atentia la forma Romaniei actuale: Peste.

  3. Pingback: Bulgaria spune Rusiei ca A MERS PREA DEPARTE si ameninta cu SOUTH STREAM - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  4. Pingback: Ungaria si Serbia au semnat cu Rusia pentru SOUTH STREAM - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
  5. Pingback: Imperiile energetice si periferiile. Gigantul rusesc ROSNEFT, partener cu EXXONMOBIL si finantat de Wall-Street/ Bulgaria renegociaza cu GAZPROM - Razboi întru Cuvânt - Recomandari
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune în Postul Nașterii Domnului

Carti

Documentare