CAZUL MONICA RIDZI si justitia dezumanizata de tip SRI-DNA

• Romania Libera/ Sabina Fati: Cazul Monica Ridzi sau cum ne-am pierdut umanitatea

E vinovată pentru delapidare și alte infracțiuni de corupție pe care le-a făcut cu o anumită aroganță în 2009, când, la 31 de ani, ajunsă ministra Turismului, credea că lumea e a ei. În mai puțin de șase ani, până la condamnarea sa definitivă, Monica Ridzi a căzut de foarte sus.

Judecătorii i-au dat verdictul standard pentru faptele ei: 5 ani cu executare. N-au vrut să țină cont că suferă de o boală grea și fără întoarcere, n-au vrut nici să audă că are doi copii mici, ambii cu deficiențe. Într-o țară ca România, în care corupția este omnipotentă, instituțiile trebuie să fie puternice și dure, să dea exemple, în așa fel încât ceilalți politicieni să nu mai repete greșelile celor care astăzi sunt închiși.

Totuși, judecătorii se pot adapta situațiilor, pot avea compasiune, nu neapărat pentru mama coruptă, ci pentru cei doi copii.Dosarele nu se dau încă spre rezolvare computerelor, pentru că judecătorul are mai multă imaginație, iar la nevoie și puțină umanitate. Magistratul este cel care poate pune în echilibru răul pe care un vinovat l-a făcut, cât de periculos este acesta pentru cei din jur și dacă speța lui poate fi o pildă pentru ceilalți. Detenția la domiciliu putea fi, de pildă, o soluție, dacă Ridzi își recunoștea faptele.

Toată viața ei de femeie tânără și frumoasă a fost întoarsă pe dos de 600.000 de euro pe care i-a dat, când era ministră, unor firme de apartament fără licitații reale, pentru a organiza pe 2 mai 2009 Ziua Tineretului. O parte din bani au ajuns la câteva televiziuni, care, în schimb, le-au filmat pe Ridzi și pe Elena Băsescu în prim-plan și le-au prezentat îndelung pe ecrane.

Monica Ridzi s-a ales doar cu acele imagini, despre care ea spera că îi vor fi trambulină spre popularitatea de care are nevoie un politician adevărat. A continuat să greșească, însă, crezând că, fiind crescută la umbra lui Traian Băsescu, își poate permite să fie arogantă. Când procurorii au început ancheta, după ce Cătălin Tolontan și GSP au scris despre ea, Ridzi le-a cerut subordonaților să șteargă probele. Deci, dacă până aici putea fi bănuită de naivitate, de aici încolo este vorba despre premeditare.

Dacă în loc să încerce să ascundă urmele delapidării ar fi colaborat cu Direcția Națională Anticorupție (DNA), probabil că multe lucruri ar fi arătat altfel pentru ea. Eșua în cariera politică, dar își putea păstra viața. Nu a fost destul de înțeleaptă, nu a avut sfătuitori buni și a crezut prea mult în iluzia puterii. Traian Băsescu a clasat-o deja în „generația ratată“, de care, altminteri, s-a folosit fără remușcări. Dintre foștii oameni ai președintelui, Ridzi este cazul cel mai dramatic, fiindcă, spre deosebire de ceilalți, ea s-a prăbușit fizic sub acuzațiile care i s-au adus. Strategia ei de a fugi cât mai mult de procurori, ascunzându-se sub imunitatea parlamentară, a făcut în cele din urmă ca lucrurile să fie și mai negre, iar timpul a lucrat împotriva ei.

A greșit mult, a delapidat, chiar dacă nu în favoarea ei, a făcut falsuri încercând să scape de hârtiile compromițătoare. Faptele de corupție sunt incontestabile și pedeapsa era inevitabilă. Dar prea dură. Doi copii care s-au născut cu probleme rămân fără mamă. Cinicii vor spune că Ridzi trebuia să-și asume răspunderea înainte să-i aibă. Poate că e așa, dar copiii există și n-ar trebui pedepsiți în numele mamei.

Lumea văzută în alb-negru deformează și dezumanizează. În România ne-am obișnuit cu acest peisaj simplu încă dinainte de căderea lui Ceaușescu și am rămas blocați în extremități. Poate că a venit momentul să introducem și nuanțe, cel puțin atât cât să ne păstrăm umanitatea.

• RomaniaTV: Monica Iacob Ridzi suferă de o boală foarte gravă: “Statul e îndreptăţit să îi ia libertatea, dar nu şi viaţa”

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată, luni, la cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Naţională a Tineretului. Apropiaţii familiei Ridzi, care ştiu de afecţiunea de care suferă fostul ministru, diagnostic ţinut secret până acum, se tem că sistemul medical din penitenciar nu poate să oprească evoluţia bolii.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, luni, de ICCJ la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului, iar fosta ei consilieră Ioana Vârsta a primit o pedeapsă de cinci ani, tot pentru abuz în serviciu.

Avocatii Monicai Iacob Ridzi nu se dau batuti cu una, cu doua, si au depus deja o serie de acte, sperand sa convinga instanta sa o elibereze macar temporar pe deputata. Ei susţin că situaţia medicală gravă nu îi permite executarea sentinţei şi au formulat o cerere de întrerupere a pedepsei până când petenta va fi capabilă din punct de vedere medical să îşi ispăşească pedeapsa. Odată cu cererea de întrerupere a pedepsei, avocaţii au depus şi mai multe acte medicale, care atestă faptul că Monica Iacob Ridzi este într-o stare gravă.

Monica Iacob Ridzi a fost supusă, în martie anul trecut, unei intervenții medicale complexe efectuată într-o clinică medicală din Viena. Deputatul suferă de o boală rară de sânge care duce la complicații, iar afecțiunile i s-au agravat, astfel că medicii români au trimis-o de urgență la Viena.

Monica Iacob Ridzi, în vârstă de 38 de ani, suferă de o boală rară a sângelui, afecţiune pe care a avut-o şi tatăl ei, şi care, de circa zece ani, o obligă să meargă la controale medicale amănunţite, dar şi să facă diverse tratamente.

“Monica s-a pregătit psihologic pentru ce e mai rău, însă tragedia este pentru copii, cei doi fiind foarte legaţi de ea. Boala de care suferă, leucopenie, este la fel de gravă ca leucemia. Să-mi arătaţi mie medic pregătit sau spital penitenciar dotat pentru a trata aşa ceva. Orice virus poate declanşa o boală gravă fatală, pentru că ea are un sistem imunitar scăzut. Ce închisoare oferă condiţii igienico- sanitare normale? Statul e îndreptăţit să îi ia libertatea, dar nu şi viaţa”, a declarat pentru Libertatea un apropiat al familiei, care a dorit să rămână anonim.