Articole cu eticheta (tag): marxism cultural

E deja timpul, dacă nu a și trecut, ca conservatorii sociali creștini din SUA și alți tovarăși de drum să se debaraseze de fundamentalismul lor reflex al „pieței libere” și să înțeleagă că acest Capitalism al Vigilenței Culturale este dușmanul. Guvernul polonez se opune imperialismului cultural multinațional. Bravo lor. Compară partidul Lege și Dreptate cu Republicanii noștri muți și lipsiți de curaj, care pun preț pe marile companii în defavoarea unei categorii de cetățeni ce sunt tot mai disprețuiți de elitele culturale și corporatiste care nu se vor lăsa până nu-și vor înfige politice culturale în fiecare sferă a vieții. Dar nu știu cât timp vor reuși să reziste și ei.

O nouă normalitate este declarată, pe criterii pretins științifice, impunând (și) o nouă normativitate. În numele acestei noi normalități, celelalte comportamente sunt „toxice”. Iar a apăra comportamente sau practici „toxice” te face un personaj care suferă de „fobii”, deci care e irațional, periculos pentru societate. Cam cum erau disidenții în perioada sovietică – declarați nebuni.

Din discuțiile de la fața locului (dar nu numai din Scadinavia, ci și din întreaga Românie), am sesizat prezența între enoriași a unor “zvoneri“ și “răspândaci“, adică a unor persoane foarte agitate și vocale, îngrijorate vezi Doamne de planul perfid al corupților care scapă de pușcărie. Aceștia creau o atmosferă tensionată, înveninată, aruncau sămânța discordiei între creștini și contestau în gura mare chiar și ceea ce le spunea preotul de la altar. Pe scurt, răspândeau cu bună știință zavistie, dihonie mare. Bieții preoți ce puteau să facă? Să le țină piept? Erau foarte vehemenți: “Lăsați părinte, că știm noi cum e cu hoții ăștia!“ Să îi ignore? Cel mai adesea, da, căci a le face jocul echivala cu creșterea tensiunii.

  Ziarul Lumina: Referendumul pentru căsătorie, un exercițiu de unire De câțiva ani, avocata Ana-Corina Săcrieru, membru fondator al Platformei Civice de drepturi și libertăți ÎMPREUNĂ, pledează pentru împlinirea inițiativei celor trei milioane de români care au cerut, în 2015, clarificarea …

Cultură a morţii înseamnă să ignori prigonirea şi omorârea creştinilor din Orientul Mijlociu, pentru că noi europenii ne-am uitat, premeditat şi programat, rădăcinile creştine; cultură a morţii înseamnă toate atentatele teroriste islamice, care sunt minimalizate, corect politic vorbind, prin expresia „au fost provocate de musulmanii radicalizaţi”; cultură a morţii înseamnă să absolutizezi drepturile copiilor sau ale elevilor în defavoarea autorităţii neagresive şi a demnităţii spirituale ale părinţilor sau ale profesorilor, fără să iei în calcul că în felul acesta atât copiii, cât şi elevii, vor fi transformaţi în nişte fiinţe care ştiu doar să aibă pretenţii arogante, rupte de responsabilitatea faptelor; cultură a morţii înseamnă să nu ne doară sufletul pentru tinerii care îşi desfigurează viaţa prin consumul de droguri, prin accesul direct la pornografie, care are efecte toxice asupra curăţiei minţii şi a inimii, asupra frumuseţii relaţiei dintre un bărbat şi o femeie şi asupra calităţii duhovniceşti a lăuntricului, pentru că „multiplicarea dorinţelor” „conduce la o oboseală a voinţei, stare numită epuizarea eului” [Diacon Adrian Sorin Mihalache].

Familia, în această interpretare, este o „închisoare” a omului, o limitare a libertăţii sale originare, familia trebuie deci abolită. Familia este celula care reproduce morala naturală elementară, dar şi pe cea creştină, deci trebuie deconstruită, refuzată. Copilul trebuie livrat statului, educaţiei dictate de acesta, educaţie ideologică, realizată împotriva familiei. Acestea nu sunt lucruri abstracte, ci purul adevăr, ceva ce a devenit loc comun, experienţă cotidiană în statele din Occident. Introducerea educaţiei sexuale în anii ‘70 ai secolului trecut a pregătit îndelung terenul pentru revoluţia sexuală de astăzi. Obiectivul îl reprezintă copiii, reeducarea lor, ruperea de morala familială, de religie. Avem exemplul clar în ceea ce deja am aflat cu privire la Barnervernet, o poliţie a statului menită să reeduce părinţii şi copiii, să facă ca şi cum copiii ar fi ai statului, doar temporar „concesionaţi” familiei.

Acesta e standardul justiției sociale – atacarea tuturor adversarilor ca și cum aceștia ar fi niște răufăcători prin simpla lor existență; etichetarea lor ca fiind rasiști, misogini, homofobi sau privilegiați din naștere prin virtutea sexului sau a culorii pielii. Argumentul ajunge până la „predispoziția implicită”, despre care SJW susțin că îi face pe toți albii rasiști și avantajați fără ca ei să fie conștienți de asta. Îi acuză, totodată, pe bărbați că ar fi sexiști și violeți din naștere.

Pentru postmodernisti, lumea este un camp de batalie Hobbesian al identitatilor de grup. Ei nu comunica unii cu altii pentru ca nu pot – totul este o lupta pentru putere. Ei cred ca pana si logica este parte dintr-un proces prin care institutiile patriarhale ale Vestului continua sa domine si sa-si justifice dominarea. Ei nu cred in dialog. Radacina cuvantului “dialog” este Logos. Inca o data, ei nu cred ca oamenii de buna credinta pot ajunge la un consens prin schimbul de idei. Ei cred ca acest lucru face parte din structura filozofiei si a practicilor culturii dominante. Asa ca motivul pentru care ei nu lasa oamenii cu care nu sunt de acord sa vorbeasca in campusurile studentesti este pentru ca ei nu sunt de acord cu a lasa oamenii sa vorbeasca in general. Vezi, nu face parte din ethos-ul lor.

Acum exact 100 de ani ruși pauperi și soldați ai marinei la capătul unui război epuizant s-au adunat la Petersburg să #reziste țarului. Aveau în fruntea lor niște tovarăși cu finanțări dubioase din Occident și o agendă pe care istoria de un veac a comunismului a dezvăluit-o drept oribilă. Oricât de îndreptățite ar fi fost nemulțumirile oamenilor de rând care au ieșit atunci în stradă, nimeni nu le reține motivațiile la un secol de atunci. Îi consemnăm a fi o masă de manevră, gloată amorfă decervelată, lipsită de simț istoric. A contat ce voiau cei care i-au pus în mișcare. Revoluția a fost bolșevică. Punct. la 100 de ani de la zorii înnegurați ai URSS, este rândul Americii să fie sub asaltul extremei stângi. Nu mai este proletară, ci cool-hipsteristă, eco, corect politică, funky, exhibiționistă.

Cristina Tunegaru se bucură de publicitate până la minciună grețoasă din partea mass-media și a activiștilor care susțin ideologia și agenda progresismului pentru că a construit (sau i s-a construit) o poveste care vinde, pe sistemul polițistului virtual Godină: pedagog de școală nouă, profesor mic, de gimnaziu, dar implicat, popular printre elevi și printre părinți, care vede și diagnostichează bine tumorile din învățământul românesc, care are curaj să le afirme public. Rolul ei politic în bătălia împotriva PSD, a partidelor, în general, este unul secundar. Mult mai important este rolul de activist ideologic pe tărâm cultural-educativ al „progresismului”.

Să precizăm că în societățile occidentale se fac eforturi pentru înlocuirea ideii de sex cu cea de gen: Corectitudinea Politică susține că nu este important sexul cu care te naști, ci de ce „gen” te simți. „Genul”, spre deosebire de sex, nu este determinat de datele anatomice, ci de anturaj, educație, condiții de viață. Astfel, pentru adepții Corectitudinii Politice, este foarte normal ca o persoană să-și schimbe „genul” ori de câte ori are chef.

Lukacs a implementat o politică pe care a numit-o „terorism cultural”, care se concentra pe aceste două obiective. O mare parte a „terorismului cultural” avea ca scop să atace mintea copiilor prin lecturi care îi încurajau să batjocorească și să respingă morala creștină. În aceste lecturi le erau prezentate copiilor chestiuni sexuale explicite și erau învățați despre conduita sexuală promiscuă.În 1918, Lukacs a devenit ministrul culturii în Ungaria bolșevică. În acest timp, el a înțeles că dacă unitatea familiei și moralitatea sexuală sunt erodate, societatea poate fi distrusă.

Putem înțelege și mai clar de ce corporațiile moderne devin aliatele cele mai de nădejde ale homosexualilor, favorizând (printr-un substanțial sprijin financiar și mediatic) „căsătoriile” între persoanele de același sex, dacă reflectăm la rădăcinile filosofice comune ale corporației moderne și căsătoriei moderne: „Corporațiile moderne și căsătoriile gay au, în fond, la bază aceeași filosofie: suntem indivizi, consumatori, și nu ar trebui să întâmpinăm nici o opreliște – fie naturală (biologică sau ținând de mediul ecologic), fie morală (norme prin care sunt condamnate desfrâul sau lăcomia) – în obținerea satisfacției personale. Atât în economia modernă, cât și în căsătoria modernă, tipul de individ dezirabil este cel dedicat consumului fără limite”[5].

De câțiva ani, trebuie să observăm cu realism faptul că ne aflăm în fața unei ofensive fără precedent a marxismului cultural în România, ofensivă întreținută aidoma ocupației militare sovietice de către simandicoase cadre universitare cu trecut de ,,Ștefan Gheorghiu”, politruci și sinecuriști reșapați din tolba expirată a UTC-ului și propagandiști plătiți de organizații din afara țării care au în proiect ruperea noastră de tradiția și identitatea multimilenară a neamului românesc.

Dar mai ales, după cum s-a întâmplat în alte țări care au adoptat o legislație penală inspirată de dogmele “corectitudinii politice”, legea “anti-defăimare” le va permite tuturor dușmanilor Bisericii să declanșeze în continuarea campaniei actuale de denigrare din mass-media o vastă operațiune de hărțuire, indimidare și persecutare în justiție a tuturor celor vor mai exprima în public învățătura creștină despre familie, normalitate, boală și păcat.

Acest curriculum sociopat cerut de către o ultraminoritate care desfide virtutea se adresează copiilor în termeni şi imagini sexuale explicite, în modul cel mai evident ateo-materialist, cu efectul de a suscita şi a perverti, deci de a deprinde, nu de a educa. E o regulă ştiută că educaţia are nevoie de raţiunea netulburată de simţuri. Agresarea copiilor cu imagini şi conversaţii de natură sexuală nu educă, ci excită. Cu alte cuvinte, corupe.

“Şi atunci nu pot schimba perspectiva şi bănui că de fapt moscheea nu este pentru a aduna mâna de musulmani din Bucureşti, ci un steag înfipt în inima ţării, semnal de adunare, şi un prim pas către o prezenţă islamică mult mai importantă? Atât de importantă încât într-un viitor nu foarte îndepărtat să devină majoritară, sau oricum atât de puternică încât să impună o modificare a identităţii actuale şi apoi o islamizare a României? Anul acesta primim 2000, anul viitor poate 20.000, căci fluxul nu se diminua, ci va spori cu atât mai mult cu cât ei sunt primiţi”.

TRINITAS TV: Credinta si cultura azi. “Corectitudinea politică” și marxismul cultural. (06 07 2015) ActiveNews: Scriitorul Răzvan Codrescu: Ne îndreptăm spre o globalizare totalitară Nu puțini sunt aceia care consideră că România a înlocuit totalitarismul de tip comunism, cu totalitarismul …

Scriitorii şi artiştii noştri vor face dragoste ca intre bărbaţi, cu stil, exact după moda zilei, ceea ce nici nu va fi greu, căci ne pricepem de minune să lansăm tendinţe. Vom aboli relaţiile heterosexuale cu armele glumei acide şi ridiculizării, pe care le mânuim expert. În laboratoarele genetice vor fi concepuţi şi crescuţi băieţi perfecţi. Ei vor fi crescuţi în spiritul unui ataşament de grup în comunităţi speciale, sub controlul şi instructajul savanţilor homosexuali. Toate bisericile care ne condamnă vor fi inchise. Vom rescrie istoria, pe care aţi umplut‑o şi înjosit‑o cu minciunile şi deformările voastre heterosexuale.

SUA SI UE INVESTESC MASIV (SIMBOLIC SI MATERIAL) IN ORGANIZATIILE LGBT DIN ROMANIA. ARMATA ROMANA TREBUIE SA INVESTEASCA – DIN BANII NOSTRI – IN ARMAMENT AMERICAN. CINE VA LUPTA SI VA ASIGURA SECURITATEA NATO PE FRONTUL DE EST?

Familia Ortodoxa/ Andrei Dîrlău: CORECTITUDINEA POLITICĂ – METASTAZĂ A MARXISMULUI CULTURAL Am văzut deci că homosexualismul, odată cu întreaga ideologie a corectitudinii politice (C.P.) din care face parte, reprezintă un vlăstar al marxismului. Că e un alt fel de milenarism utopic, …

Corectitudinea politica este COMUNISMUL… “Este ca si in cazul termenului «fascist», o strategie numita «reductio ad Hitlerum», cand aplici tuturor un stigmat, cand cei care au pareri diferite devin «fascisti», in vreme ce iti aliniezi propriile viziuni corecte politic la …