Centrul European pentru Lege și Justiție: CUM CONTROLEAZĂ SOROS CEDO. Cel mai controversat judecător-activist, avansat la poziția de președinte de secție

Grégor Puppinck / ECLJ:

Cum controlează Soros Curtea Europeană a Drepturilor Omului: CEDO persistă și semnează

La două luni de la publicarea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a răspuns în cele din urmă la raportul ECLJ care scotea la iveală existența pe scară largă a conflictelor de interese între 18 judecători ai înaltei instanțe de la Strasbourg și 7 ONG-uri finanțate de Georges Soros, inclusiv bogata și controversata Fundație pentru o Societate Deschisă. Dar CEDO a răspuns în felul său caracteristic: nu prin contestarea unor fapte incontestabile, a căror dezvăluire a provocat un scandal în toată Europa; nici prin adoptarea măsurilor necesare pentru a preveni reapariția unor astfel de conflicte de interese; cu atât mai puțin prin sancționarea acestor judecători, așa cum ar fi făcut orice autoritate disciplinară judiciară națională. CEDO a răspuns în sens invers: prin alegerea celui mai controversat judecător, bulgarul Yonko Grozev, pentru postul cheie de „președinte de secție”.

Într-adevăr, Grozev și-a petrecut întreaga carieră ca avocat și activist în ONG-uri apropiate de George Soros sau finanțate de acesta, până când a devenit unul dintre liderii mondiali ai filialei Open Society specializată în utilizarea instituțiilor judiciare în scopuri politice (inițiativa Open Society pentru Justiție). El a devenit cunoscut, printre altele, ca avocat pentru un grup de feministe punk (Pussy Riot) care au comis un act de sacrilegiu în Catedrala din Moscova.

Deja încă din anul 2014 modalitățile în care acesta fusese nominalizat la Strasbourg au fost contestate, în contextul în care trei membri ai comitetului de selecție din Bulgaria erau colegii săi de ONG. O plângere adresată Consiliului Europei de către o organizație locală cu privire la neregularitatea procedurii de alegere a fost atunci respinsă.

În aceste condiții, acest activist, care nu avea experiență în calitate de magistrat (precum aveau majoritatea judecătorilor de la Strasbourg), a devenit unul dintre cei 47 de judecători ai Curții Europene a Drepturilor Omului. La scurt timp după alegerea sa, noii lui colegi s-au pronunțat în favoarea grupului de feministe radicale Pussy Riot și au ordonat Rusiei să le plătească, așa cum se obișinuiește în astfel de decizii, o despăgubire substanțială.

În calitate de judecător, a fost implicat în cazuri pe care le-a adus chiar el în fața CEDO ca avocat sau care au fost aduse de foștii săi colegi de ONG. În timp ce în 9 dintre aceste cazuri s-a retras din calitatea de judecător, așa cum și era dator să procedeze, a participat la judecarea a cel puțin alte 10 alte cazuri, aduse sau susținute de ONG-uri pe care el însuși le fondase sau condusese până de curând. (O listă a acestor cazuri este disponibilă în anexele la acest raport).

O astfel de conduită constituie o încălcare gravă și repetată a obligațiilor etice de bază ale judecătorului. În orice stat guvernat de statul de drept, autorul unor astfel de încălcări ar fi pasibil de sancțiuni disciplinare severe. Mai mult, în urma publicării raportului, ministrul bulgar al Justiției a enunțat public ipoteza demiterii lui Yonko Grozev, subliniind, în același timp, că decizia le revenea celor de la CEDO. Yonko Grozev s-a apărat prin atacarea ECLJ și declarând imposibilă demiterea sa, întrucât toți judecătorii menționați în raport ar fi trebuit în acest caz să fie la rândul lor demiși. A rezultat astfel că el ar fi protejat de ceilalți judecători implicați în scandal.

În mod clar, alegerea sa ca președinte de secție i-a dat dreptate. Foștii judecători care citiseră și aprobaseră raportul înainte de publicarea sa au avertizat ECLJ cu privire la această reacție probabilă de apărare reciprocă. Mai mult, patru dintre cei nouă judecători ai secției din care face parte bulgarul se numără printre cei 18 judecători implicați.

Astfel ales, Yonko Grozev va conduce una dintre cele cinci secții ale CEDO, va exercita competențe de conducere la nivel înalt în cadrul Curții și va fi implicat, în mod sistematic, în cele mai importante cazuri. De asemenea, el va fi, printre altele, judecătorul responsabil cu deontologia profesională în secția sa și va decide singur, de la caz la caz, dacă va invita, permite sau refuza intervenția ONG-urilor în cazurile audiate de CEDO.

CEDO nu este supusă niciunui control

CEDO este cel mai înalt organism judiciar din Europa. Acest organism a fost conceput pentru a cere autorităților politice naționale să respecte anumite valori morale. În acest sens, organismul nu este supus niciunei puteri capabile să îl contrabalanseze sau vreunei autorități de supraveghere. Are așadar ultimul cuvânt.

Nu a fost luată în considerare ipoteza că această „Conștiință a Europei”, așa cum se autointitulează, poate fi lipsită de de conștiință, poate eșua în obligațiile sale deontologice și poate să fie utilizată în mod abuziv în scopuri ideologice. Cu toate acestea, trebuie spus că, în anumite domenii, hotărârile sale au depășit cu mult ceea ce statele s-au angajat să respecte. Modul în care Curtea a reacționat la publicarea raportului ECLJ a arătat, în plus, că nu este capabilă să se autoregleze. Mai mult, alegerea lui Yonko Grozev în funcția de președinte de secție confirmă puterea anumitor rețele de influență în cadrul CEDO.

Restabilirea integrității Curții Europene

Singurul organism care poate exercita o anumită putere asupra CEDO, în absența supravegherii, este Comitetul de Miniștri, organismul diplomatic care reunește ambasadorii celor 47 de state membre ale Consiliului Europei. Ei bine, mai mulți membri ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei tocmai au sesizat Comitetul Miniștrilor. Ei denunță „problema sistemică a conflictelor de interese între ONG-uri și judecătorii Curții Europene” și cer Comitetului de Miniștri să precizeze măsurile pe care intenționează să le ia pentru remedierea conflictelor de interese și pentru „restabilirea integrității Curții Europene”. Prin urmare, chestiunea se află deja pe ordinea de zi a Comitetului de Miniștri, care va trebui să-i răspundă în mod explicit. Alte întrebări similare au fost adresate și în Europa de parlamentari naționali și europeni.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, care este responsabilă pentru alegerea finală a judecătorilor de la CEDO, ar putea fi de asemenea sesizată în această chestiune de către parlamentari. Acest lucru ar permite realizarea unei anchete parlamentare și recomandarea către CEDO a măsurilor necesare pentru a asigura imparțialitatea judecătorilor săi. Raportul CEEJ sugerează în acest sens, printre altele, că CEDO ar trebui să își aplice singură regulile pe care aceasta le impune instanțelor naționale în chestiuni similare. O propunere în acest scop va fi, de asemenea, prezentată de către ECLJ Biroului Adunării Parlamentare, în urma procedurii formale de petiționare care permite oricărei persoane să solicite includerea unui subiect pe ordinea de zi (petiția poate fi semnată la acest link).

Este adecvat să acționăm nu în spritul unei lupte ideologice, ci pentru că în joc se află chiar ideea de justiție.

Ajutați-ne să punem acpăt conflictelor de interese de la CEDO semnând aici

Cotidianul/ Călin Marchevici:

România la judecata lui ”homo sorosensus”

De la nominalizarea sa la Curtea Supremă a SUA, în iulie 2018, și până la preluarea mandatului, în octombrie, nu numai America, ci toată lumea a auzit despre judecătorul Brett Kavanaugh, despre viata sa intimă, despre aventurile din timpul facultății și cele trei acuzații de agresiune sexuală venite din partea unor femei, la zeci de ani de la presupusa faptă. Kavanaugh a fost un erou TV vreme de luni de zile, ținta a protestelor organizate de ”militanți profesioniști plătiți de Soros și alții”, după cum acuza atunci președintele Donald Trump.

Asta se întâmplă în America, unde există o Curte Supremă, unde cetățenii sunt conștienți de rolul judecătorilor și de consecințele verdictelor și precedentelor pe care le stabilesc.

Europa justiției opace

Ce se întâmplă în Europa? Acum, în Europa există două ”Curți Supreme”: Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de la Strasbourg, și Curtea Europeană de Justiție, de la Luxembourg. CEDO ține de Consiliul Europei (ca și celebra Comisie de la Veneția), iar CEJ ține de Uniunea Europeană. Numirea la CEDO se face de către Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, la propunerea fiecărui stat membru. Numirea la CEJ se face prin acordul guvernelor UE.

Ce se întâmplă în țările europene când este numit un judecător la aceste instanțe? Este disecat trecutul personal și profesional al celor nominalizați, urmează dezbateri publice și, eventual, proteste? Deloc. Poate doar unul dintr-un milion de europeni ar fi capabil să numească măcar un judecător de la CEDO și unul de la CEJ. Asta pentru că procedura de numire este opacă, guvernamentală, iar în cazul CEDO ea nu presupune dezbateri publice. Cu toate acestea, cele două instanțe europene sunt invocate în multe dintre scandalurile și afacerile cu miză mare în fiecare stat membru al CE sau al UE. Cu toate acestea, sunt două instanțe învestite de formatori de opinie și politicieni cu aura unor ”Curți Supreme”, iar CEDO a devenit un soi de ”conștiință a Europei”.

Analizele critice ale activității acestor instanțe sunt rarisime, iar contestarea deciziilor lor de către instanțele statelor membre sunt cvasiinexistente. Dacă există excepții, acestea vin din statele puternice – Germania, Rusia.

Recent arătam cum Curtea Constituțională Federală a Germaniei a întors o decizie a CEJ legată de programul de relaxare cantitativă al Bancii Centrale Europene, o decizie a judecătorilor germani pe care unii juriști o asemănau cu o ”declarație de război” la adresa instanței de la Luxemburg. Cât privește CEDO, Rusia este singura țară a cărei Curte Constituțională a respins un verdict al CEDO și, mai mult, o lege din 2015 permite Curții Constituționale să decidă dacă principiile declarate de un tribunal internațional se pot sau nu se pot aplica în Rusia. Cu toate acestea, Rusia rămâne țară semnatară a Convenției Europene a Drepturilor Omului, în baza căreia funcționează CEDO.

Cum acționează CEDO

Rareori apar rapoarte despre judecătorii de la CEDO și activitatea lor, precum cel despre am relatat la începutul acestui an. Din raportul Centrului European pentru Drept și Justiție reiese modul în care are loc procesul de selecție opac al judecătorilor – recrutare pe baza acelorași grile oferite de aceiași experți, care lucrează pentru aceleași ONG-uri. Ulterior, judecătorii astfel selectați acționează pentru a uniformiza cultural și ideologic munca colegilor lor de la CEDO. Raportul analizează cazurile și verdictele date de judecătorii CEDO vreme de un deceniu (2009-2019). De ce ar influența Soros fiecare din cele 47 de state când poate să le dicteze prin intermediul unei jurisdicții internaționale, adică CEDO? Nu trebuie decât să aibă judecători apropiați la curtea de la Strasbourg. Dintr-o sută de judecători ce s-au perindat la CEDO analizați în raport, 22 au legături clare cu rețeaua Open Society și se află în conflict de interese manifest, căci au judecat cazuri în care o parte era reprezentată de fostele lor organizații.

Puterea unui judecător la CEDO nu poate fi comparată cu cea a unui judecător la o instanță națională. Un judecător național aplică legea. În schimb, un judecător la CEDO poate face legea. De ce? Deoarece Convenția Europeană a Drepturilor Omului dupa care se judeca la CEDO nu este un Cod Penal sau Civil cu mii și mii de articole – are câteva articole generale despre drepturile omului, motiv pentru care libertatea de apreciere a judecătorilor este imensă.

”Drepturile omului sunt, prin natura lor, o disciplină extrem de ideologizată: putem interpreta Convenția într-un fel sau în sensul total opus. Un judecător poate spune că, în numele libertății, trebuie legalizate mamele surogat și, în baza aceleiași Convenții, poate spune că legalizarea mamelor surogat contravine demnității umane”, scrie raportul. Or, la CEDO se judecă dosare extrem de variate, iar verdictele pot avea implicații societale și politice uriașe: conflictele interetnice din Crimeea, Ucraina, sexualitate, căsătorii între homosexuali, familie, avort, portul vălului islamic, minaretele din orașele europene, blasfemia.

Cei care judecă aceste dosare sunt, în mod evident, numiți pe criterii ideologice și politice. În SUA, judecătorii Curții Supreme sunt numiți politic. Europa cultivă încă iluzia neutralității politice a judecătorilor, iar această fantasmă are rolul de a întări decizia judecătorilor lui Soros de la CEDO

O memorie scurtă și selectivă

Pentru că sunt rezultatul unei influențe importante venite din sfera ONG și al unor conflicte între interesele naționale, verdictele CEDO sunt deseori greu de așezat pe calapodul intereselor politice de moment. Câtă vreme verdictul în cazul Kovesi a fost favorabil ”pedestrașei” căreia Cristian Tudor Popescu îi închină ode la ceas de seară, ne facem că uităm alte cazuri judecate la CEDO. Ce ne facem, spre exemplu, cu condamnarea României la CEDO pentru găzduirea închisorilor secrete ale CIA, de care o parte a ”binomului” nu este deloc străină? Sau ce ne facem cu credibilitatea organizației mamă a CEDO, Consiliul Europei?

Daca este să aruncăm o privire peste opiniile susținătorilor de azi ai Codruței Kovesi, vom deduce că verdictul în favoarea ei a fost dat, culmea, de o instanță a unei organizații care a trădat idealurile și principiile occidentale, iar asta nu mai devreme de anul trecut, atunci când delegația Rusiei a fost reprimită cu drepturi depline în Consiliul Europei, după ce a fost suspendată, în 2014, din cauza anexării Crimeii. Mișcarea s-a făcut cu un vot copleșitor, pentru bani, spun unii, căci Consiliul Europei avea mare nevoie de cotizația Rusiei. Deci care mai este credibilitatea Consiliului Europei pentru cei care susțin cauza Ucrainei, a democrației, a lui Kovesi? De ce nimeni nu reia acum retorica despre Consiliul Europei văzut ca organ amoral și nerelevant, din care Estonia a propus chiar retragerea tuturor țărilor vestice, pentru că s-a aplecat în fața Rusiei? Firește, toate aceste aspecte trebuie trecute sub preș, cu tot cu închisorile CIA, câtă vreme procuroarea europeană a câștigat la CEDO.

Decăderea CEDO

Nu-i vorba, CEDO a avut și zile mai bune. Slovenul Bostjan Zupancic a fost judecător la CEDO din 1988 până în 2016 și a fost și vicepreședinte al Comitetului ONU împotriva Torturii. Ca reacție la raportul privind influența ONG-urilor lui George Soros asupra CEDO, Zupancic spune: ”Nu mă surprinde, pentru că Soros vrea să fie peste tot. Însă mă  miră că nu am observat părtinirea acestor judecători vreme de 18 ani. Mi-ar fi plăcut ca acest raport să fi apărut mai devreme”. ”Nu știu dacă CEDO se poate reforma și se poate elibera de ideologie (…) Calitatea CEDO s-a diminuat mult după 2005, iar asta din cauza recrutării unor jurișiti mai puțin capabili și care nu se pot apăra de influența ideologică”, spune el. ”Recrutarea juriștilor de la CEDO și controlul carierei lor sunt făcute exclusiv de către Consiliul Europei și nu de către judecători, care nu au niciun cuvânt de spus. La CEDO, juriștii nu sunt supuși nici măcar unui control de securitate la angajare, iar asta din cauza Consiliului Europei și a incompetenței sale”. Așa s-a ajuns la o curte a drepturilor omului ideologizată sau la un comisar pentru drepturile omului al Consiliului Europei (2012-2018) precum letonul (cu cetățenie americană) Nils Muiznieks, care ca director al Open Society în Letonia, în 2009, vorbea despre crearea unui ”homo sorosensus”, care să fie opusul lui ”homo sovieticus”.

ONG-urile lui Soros, arată raportul amintit la începutul materialului, au ca obiectiv subminarea autorității statului – de la autoritatea forțelor de ordione și până la controlul frontierelor, totul trebuie slăbit cât mai mult prin intermediul jurisprudenței internaționale. Câtă vreme vorbim despre Germania, Marea Britanie sau Rusia, statul poate negocia, se poate sustrage sau poate contesta asemenea decizii. Când vine vorba despre state cu relevanță economică și strategică mai redusă, verdictele sunt obligatorii.

Jocul marilor puteri

Că vorbim despre CEDO, despre CEJ sau despre Curtea Internațională de Justitie, jurisdicțiile internaționale sunt apanajul marilor puteri și al jocurilor lor strategice. A fost admirabilă activitatea actualului ministru de Externe Bogdan Aurescu atunci când a reprezentat România la procesul câștigat împotriva Ucrainei pentru delimitarea platformei continentale în Marea Neagra. Însă ar fi naiv să considerăm că un verdict al Curții Internaționale de Justiție privind Marea Neagră s-a luat fără acordul Moscovei, fără demersuri și negocieri ale serviciilor secrete, fără măcar un accept tacit al Rusiei astfel obținut.

La fel și acum, în cazul procuroarei Kovesi, este puțin probabil ca verdictul să fi fost dat de niște judecători total independenți, secondați de niște juriști perfect competenți, aflați la adăpost de orice ideologie și influență. Și este la fel de puțin probabil ca statul român să răspundă la un asemenea verdict așa cum Germania ripostează la deciziile Curții Europene de Justiție sau cum Rusia o face la deciziile CEDO. Instanța de la Strasbourg va fi aclamată mult și bine de comentatorii care mai ieri puneau la stâlpul infamiei Consiliul Europei, în timp ce doar unul dintr-un milion de români va ști numele unui judecător de la CEDO. Amintitul verdict al Curții de la Haga din 2009 semnala, cu cinci ani inainte de evenimente, cam ce soartă i se rezervase Ucrainei la Moscova. Păstrând proporțiile, verdictul Curții de la Strasbourg este unul dintre multele semnale ce îi arată statului român ce direcție i s-a stabilit pe mai departe de către cancelariile vestice.

”Homo sorosensus” și infiltrarea CEDO

Austria, Grecia și Italia au fost forțate să legalizeze concubinajul homosexuale, Polonia este somată să favorizeze avorturile, Franța este obligată să autorizeze schimbarea sexului în certificatele de naștere, Ungaria este constrânsă să renunțe la pedeapsa cu închisoarea pe viață, Rusia e sancționată pentru că a condamnat activistele feministe Pussy Riot, Austria trebuie să legalizeze adopția pentru cuplurile homosexuale.

Câte divizii are Soros?

Par lucruri fără legătură între ele, dar nu este așa. De fiecare dată este vorba de decizii ale CEDO care trebuie puse în aplicare de statele membre ale Consiliului Europei și semnatare ale Convenției Europene a Drepturilor Omului. De fiecare dată, un ONG din rețeaua Fundației pentru o Societate Deschisă a lui George Soros este implicat în aceste afaceri. De fiecare dată, unul dintre magistrații CEDO care se pronunță în asemenea cazuri este un fost colaborator al fundației lui Soros sau este afiliat la aceasta. De fiecare dată, sentința are marca lui George Soros.

Inițial, CEDO juca pe terenul justiției, însă acum se pronunță în cazuri legate de ”toleranță, deschidere, fără de care nu există o societate democratică”. Acum, CEDO își asumă datoria de a ”garanta condițiile pentru traiul împreună”. Deciziile CEDO privind libertatea de expresie și libertatea religioasă pleacă de la ideea că ”diversitatea și multiculturalismul sunt și trebuie să rămână valori europene esențiale”. Ideologia lui Soros și a fundației sale este din ce în ce mai vizibilă, iar problemele ”societale” judecate la CEDO ”au parte de un tratament special, tot mai progresist”.

Așa începe revista Valeurs Actuelles prezentarea unui raport realizat de juristul francez Gregor Puppinck, director al Centrului European pentru Drept și Justiție. Un jurist care a lucrat pentru nenumărate cazuri ajunse la CEDO. De la bun început, spunem că Puppinck este un conservator european, este alături de mișcarea împotriva căsătoriilor homosexuale în Franța și reprezintă Vaticanul la Consiliul Europei. Și sa mai spunem că presa de mainstream, cea care îl prezintă pe George Soros drept ”dușmanul numărul unu al regimurilor autoritare” și ”cel mai mare filantrop”, caracterizează săptămânalul Valeurs Actuelles drept o publicație de extremă dreapta.

În urmă cu doi ani, Valeurs Actuelles publica un raport al aceleiași organizații, Centrului European pentru Drept și Justiție, care arăta cum influențează rețeaua Soros numirea judecătorilor la CEDO, cu scopul de a uniformiza cultural sau ideologic judecătorii de la CEDO, recrutați potrivit aceleiași grile, oferite de aceiași „experți”. Recent, în februarie 2020, Gregor Puppinck a prezentat rodul muncii sale de șase luni – o analiză a verdicetelor judecătorilor afiliați lui Soros de la CEDO într-un interval de zece ani (2009-2019).

De ce vrea Soros să influențeze CEDO?

Pentru că George Soros vrea să fie un șef de stat fără de stat. Sunt 47 de state semnatare ale Convenției Europene a Drepturilor Omului, care sunt obligate astfel să își modifice legislațiile naționale în funcție de jurisprudența CEDO. De ce ar influenta Soros fiecare din cele 47 de state când poate să le dicteze prin intermediul unei jurisdicții internaționale, adică CEDO? Nu trebuie decât să aibă judecători apropiați la curtea de la Strasbourg.

Iată sistemul, așa cum îl descrie juristul Puppinck. Fiecare din cele 47 state semnatare ale CEDR trimite la Strasbourg un judecător. Albania, Bosnia și Herțegovina, Macedonia, Bulgaria au aceeași influență ca și Germania, Franța, Marea Britanie sau Rusia. Guvernele trimit o listă cu trei propuneri. De cele mai multe ori, cei propuși vin din mediul ONG – o tradiție stabilită în perioada Războiului Rece, pentru a garanta o minimă independență a judecătorilor din Est. Și nu ar fi nimic rău în asta, dacă unele ONG-uri nu ar fi suprareprezentate, în favoarea Open Society și a rețelei lui Soros.

Raportul îi studiaza pe cei 100 de judecători care s-au perindat la CEDO în perioada 2009-2019. Dintre ei, 22 aveau și au legături directe cu șapte ONG-uri ale lui Soros (au fost șefi ai unui ONG al lui Soros, au primit finanțări directe ca participanți la activitățile unui asemenea ONG). Numărul acestor judecători este și mai mare, dacă s-ar lua în calcul și legăturile indirecte cu aceste ONG-uri. Și ar fi încă și mai mare dacă am lua în calcul judecătorii care au legături cu organziații precum Human Rights Watch, Comitetul Helsinki, Amnesty International, care sunt sponsorizate de Open Society: cu 100 de milioane de dolari pentru HRW începând din 2010, cu 47% din bugetul din 2017 pentru Comitetul Helsinki, și tot așa. Până la urmă, pe site-ul Open Society stă scris că urmărește ”alianțe pentru atingerea obiectivelor strategice ale programului societății deschise”.

Care este rolul ”oamenilor lui Soros” la CEDO?

Un exemplu ar trebui să fie suficient pentru a răspunde la întrebare. Letonul (cu cetățenie americană) Nils Muiznieks a fost comisar pentru drepturile omului al Consiliului Europei (2012-2018). Anterior, el a fost director al Open Society în Letonia. În 2009, el vorbea despre craerea unui ”homo sorosensus”, care să fie opusul lui ”homo sovieticus”. Asta însemna, în viziunea letonului, un om care să lupte pentru drepturile omului, împotriva schimbărilor climatice, care să lupte pentru dispariția frontierelor, pentru imigrație, pentru promovarea eutanasiei, a avortului, a drepturilor homosexualilor, pentru dezincriminarea consumului unor droguri. În 2018, din postura de comisar  pentru drepturile omului al CE, Muiznieks, a luat poziție împotriva pachetului de legi ”Stop Soros” al guvernului Ungariei, revoltat că premierul Viktor Orban vrea să penalizeze ONG-urile care favorizează migrația și vrea ca ONG-urile să-și publice sursele de finanțare externe.

Cât de dezinteresat este George Soros?

Open Society beneficiază de aproape un miliard de euro veniți din averea lui Soros. Anual, circa 100 de milioane de dolari sunt investiți în proiectele din Europa. Este mai mult decât bugetul CEDO, de doar 70 de milioane de dolari. În ultimele decenii, majoritatea fondurilor lui Soros au luat drumul țărilor est-europene, pentru că aici influența putea fi obținută mult mai repede. Așa se face că judecătorii CEDO din partea Albaniei au fost apropiați de Open Society, doi judecători la CEDO ai Letoniei au predat la Școala Superioară de Drept din Riga, înființată de Soros, doi judecători bulgari au fost susținuți de ONG-uri finanțate tot de Soros. ”În general, judecătorii legați de această rețea de ONG-uri vin din țări precum Bosnia, Albania, Bulgaria, Croația, Hungaria, Letonia sau România”, scrie Valeurs Actuelles.

Cum acționează CEDO

Puterea unui judecător la CEDO nu poate fi comparată cu cea a unui judecător la o instanță națională. Un judecător național aplică legea. În schimb, un judecător la CEDO poate face legea. De ce? Deoarece Convenția Europeană a Drepturilor Omului dupa care se judeca la CEDO nu este un Cod Penal sau Civil cu mii și mii de articole – are câteva articole generale despre drepturile omului, motiv pentru care libertatea de apreciere a judecătorilor este imensă.

”Drepturile omului sunt, prin natura lor, o disciplină extrem de ideologizată: putem interpreta Convenția într-un fel sau în sensul total opus. Un judecător poate spune că, în numele libertății, trebuie legalizate mamele surogat și, în baza aceleiași Convenții, poate spune că legalizarea mamelor surogat contravine demnității umane”, scrie Puppinck. Or, la CEDO se judecă dosare extrem de variate, iar verdictele pot avea implicații societale și politice uriașe: conflictele interetnice din Crimeea, Ucraina, sexualitate, căsătorii între homosexuali, familie, avort, portul vălului islamic, minaretele din orașele europene, blasfemia.

Cei care judecă aceste dosare sunt, în mod evident, numiți pe criterii ideologice și politice. În SUA, judecătorii Curții Supreme sunt numiți politic. Europa cultivă încă iluzia neutralității politice a judecătorilor, iar această fantasmă are rolul de a întări decizia judecătorilor lui Soros de la CEDO, scrie Valeurs Actuelles.

Pârghiile ONG-urilor lui Soros

La CEDO, ONG-urile pot ataca un stat, pot reprezenta un reclamant sau pot acționa ca terțe părți. Calea de acțiune preferată de ONG-uri este recursul în contencios strategic, ”strategic litigation” în engleză. ”Se pleacă de la un caz concret, se obține condamnarea practicilor naționale sau a legislației naționale contrară intereselor sau valorilor Convenției Drepturilor Omului. Apoi, acest verdict într-un caz aparent minor va avea o forță de autorirtate in cele 47 de țări semnatare”. În acest context, contenciosul strategic este calea de a obține ”decizii revioluționare, pentru schimbarea legilor și a practicilor”, totul prin conivența dintre ONG-urile care inițiază aceste cazuri și judecătorii care dau verdictul.

În perioada 2009-2019, cele șapte ONG-uri ale lui Soros analizate în raportul lui Puppink au inițiat 185 de procese ”strategice”. De 88 de ori, în aceste dosare s-au pronunțat judecători veniți din rețeaua Soros, fără a fi acuzați vreodată de conflict de interese.Opt din zece judecători ce aveau legături cu Open Society au judecat cazuri inițiate de ONG-urile afiliate. Șase din șapte judecători cu legături cu Comitetul Helsinki au judecat procese inițiate de Comitetul Helsinki. La fel și în cazul Human Rights Watch. Or, am văzut mai sus care sunt legăturile cel puțin financiare dintre aceste organizații și Open Society a lui Soros.

ONG-urile lui Soros își aleg cazurile strategic, atunci când acestea au potențialul de a produce schimbari majore în țara și societatea vizate.

Un exemplu. Iulie 2006: o mamă din Italia sesizează CEDO pentru a se opune prezenței crucilor în sălile de clasă din școlile italiene. Decizia CEDO – crucile trebuie să dispară. Statul italian nu renunță la luptă, face recurs și în 2011 obține o decizie favorabilă (reprezentantul Italiei a fost Puppinck). A fost o înfrângere pentru Soros, pentru moment.

Un alt exemplu. În 2013, presa britanică, plecând de la dezvăluirile lui Edward Snowden, arată că guvernul și-a spionat masiv cetățenii. Cazul ajunge la CEDO, susținut de 14 ONG-uri, dintre care 10 sunt finanțate de Soros – o adevărată artilerie grea: Fundația Helsinki pentru Drepturile Omului, Open Society Justice Initaitive, Human Rights Watch. Guvernul britanic s-a apărat și încă se mai apară; verdictul nu a fost dat încă. Din cei 17 judecători care s-au ocupat până acum de acest caz, șase au legături directe cu rețeaua ONG a lui Soros.

De ce a dat Soros acest atac împotriva unui guvern vestic care altfel îi susține acțiunile? Pentru că ONG-urile lui Soros au ca obiectiv subminarea autorității statului – de la autoritatea forțelor de ordione și până la controlul frontierelor, totul trebuie slăbit cât mai mult prin intermediul jurisprudenței internaționale.

ONG-urile lui Soros își șterg urmele cu abilitate

Cazurile din 2009-2019 studiate în raportul lui Puppinck apar în baza de date oficială a CEDO. Însă această bază de date este lacunară, e doar vârful aisbergului. CEDO nu e tocmai un reper în materie de transparență.

De foarte multe ori, avocații ONG-urilor și chiar juriștii de la CEDO nu spun că reprezintă un ONG. Spre exemplu, în baza de date oficială, Comitetul Helsinki din Polonia nu a fost implicat decât în nouă cazuri la CEDO într-un deceniu. La o analiză mai atentă, organizația a fost implicată în 48 de cazuri doar în 2017! Publicul nu va ști niciodată că în spatele unui dosar se află un ONG al lui Soros sau finanțat de Open Society.

În 2018, grupul Pussy Riot din Rusia a fost reprezentat la CEDO de șeful Open Society Justice Initiative din Bulgaria, Yonko Grozev. În plin proces, Grozev este ales judecător la CEDO, iar la scurt timp Pussy Riot câștigă. ”Care este imparțialitatea atunci când reprezentantul unei părți devine judecător, înainte de pronunțarea veredictuilui?”, se întreabă Puppinck. Iar Grozev a mai judecat cazuri introduse de ONG-ul pe care el însuși l-a înființat.

Un alt caz. 2019 a fost un an cu alegeri europene și legislative în Polonia. Primăria Varșoviei, câștigată de opoziția liberală în 2018, începe o campanie pentru drepturile homosexualilor în toate școlile din oraș, în plină campanie electorală. Biserica Catolică se revoltă, la fel și partidul conservator de la putere și astfel drepturile LGBT devin o temă de campanie. Ce face CEDO la mai puțin de o săptămână de la izbucnirea polemicii în Polonia? Face publice patru plângeri vechi de nouă ani împotriva Poloniei, vizând afaceri ”societale”. De ce au fost publicate tocmai în context electoral, după nouă ani? Cum CEDO este o instanță care a criticat deseori partidul de la putere din Polonia, mișcarea poate fi considerată o tentativă de imixtiune în procesul electoral al unei țări semnatare al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Dilema avertizorului de integritate

”Trăiesc dilema morală a avertizorilor de integritate”, scrie Puppink, autorul raportului din care am prezentat fragmente. ”Am descoperit o situație gravă, știu că raportul mă poate costa, însă nu am putut să mă sustrag datoriei de a-l publica, pentru binele Curții”. Puppink, șeful unui ONG care lucrează la CEDO, nu poate decât să considere utilă existența acestei instanțe. Însă nu poate fi ipocrit. ”De ce să jucăm un joc când știm că regulile sunt falsificate? Dacă nu oprim acest fenomen, CEDO își va pierde independența. Ea trebuie păstrată și în raport cu statele, dar și în raport cu ONG-urile, în special in raport cu Open Society”, scrie el.