“COLTUL” COMENTARIILOR DE NEOPRIT (OFF-TOPIC) :) Teme in disputa: E DE VREUN FOLOS CULTURA (LAICA) IN ORTODOXIE? De la o poezie de Kipling la cearta “UMANISM” versus SIMPLITATEA DUHULUI
Dat fiind ca am esuat in incercarea de a opri suvoiul nestavilit al disputelor iscate intre mai multi comentatori la una dintre postarile de pe pagina de “acasa” (principala) a siteului, comentariile continuand sa curga, off-topic, in locuri improprii, unde ar fi incurcat alte discutii, si mizand pe faptul ca unii dintre cititori si participanti la discutii pot gasi folos din contributiile unora si altora, am hotarat sa mutam controversele din Post sub umbrela acestui “post” care sa functioneze drept un mini-forum pentru cei mai… “neastamparati” si mai entuziasti comentatori in afara temelor articolelor 🙂 si care, poate, va servi drept loc de polemici “off-topic” si pentru alte situatii, numai cu acordul nostru. Deci nu inseamna ca vom accepta orice si pe oricine. Avem rugamintea foarte calduroasa de a nu abuza si de a nu provoca sau jigni pe ceilalti comentatori, ci de a aduce, pe cat posibil, contributii cat mai constructive si in deplin respect fata de ceilalti frati si surori.
Deocamdata, tema in disputa, care a pornit, daca nu ne inselam, de la o poezie a fratelui Nicolae (“Nicolae mirean”) care a starnit enervarea fratelui Petre, ce a raspuns cu o poezie din Kipling – ar fi despre CULTURA LAICA versus SIMPLITATEA CREDINTEI in Ortodoxie.
Va multumim!
Doneaza pentru filmul "Scrum"
@Doroteea,
Nu sunt mai angajat decât fiecare dintre noi. Și eu pot spune acelesși despre frăţia ta, despre admin. care ne supotră și ne servește pe toţi. Diferenţa constă in darul fiecăruia. Faptul că ne susţinem unii pe alţii chiar ciorovăindu-ne, că rămânem statornici in biserica Domnului Hristos, că trăim intens sărbătorile,postul, că voim mai mult de la noi pentru dragostea de Dumnezeu și semeni arată că toţi suntem angajaţi potrivit chemării și darului fiecăruia. Nu ne știm, nu ne vedem, dar inima simte prezenţa. Este un site viu. Și spun fără să exagerez că ne cunoaștem deja starea și o parte din recţiile fiecăruia. Sunt mai puţin angajat decât toţi, pentru că mi s’a dat mult. Am cunoscut mari părinţi care nu mai sunt printre noi, am văzut ortodoxia lor și a timpului lor, o văd și pe’a mea și a timpului nostru și simt că nimic nu sunt. Tot ce spun, tot ce fac și obţin se pierde fără rod. De aceea poate sunt privit de frăţia ta astfel pentru niște cuvinte scrise (uneori incorect alteori greșit că am privirea niţeluș suferindă). Nu . nu e angajare ci risipire nerodnică.
Frăţia ta prin ce realizezi in munca de zi cu zi aduce dreptatea la locul ei, implinește așteptarea nedreptăţitului, și așteptarea lui Dumnezeu de la frăţia ta, pentru cei mici ai săi. Deci iată că ne vedem prin ceilalţi mai bine ca prin noi.
Soră Doroteea Dumnezeu să te ocrotească, să te sprijine, să te ajute (pentru cei mici ai săi care uneori nici credinţa n’o inţeleg și care pururea pling in inima lor).
Toată dragostea, și preţuirea pentru frăţia ta, asemeni și pentru admini și toţi fraţii și surorile de aici.
Doamne ajută.
@Carmen:
De acord, Carmen, asa inteleg si eu lucrurile, de-aia am si folosit ghilimelele cd am spus ‘lupta’ si de-aia am adaugat ‘in sensul cel bun’.
Cd zic ‘lupta’ eu ma refer la decizia si capacitatea de a te si ridica dupa ce ai cazut. Sunt unii care raman acolo. Si ma mai refer la intelegerea faptului ca, odata ce ti-ai constientizat o ‘patima’, sa te astepti cu curaj la ispitele care vor aparea ca sa starneasca acea patima, pana cand ea, cu ajutorul lui Dumnezeu dar si cu aportul tau, va fi infranta.
Parintele Paisie spunea ca omul are doua aripi: una e a lui Dumnezeu si una e a sa. Nu poate zbura decat cu amandoua. Adica mai depinde si de alegerile noastre, chiar daca puterea o da Dumnezeu.
Al meu s’a terminat deja. Mă mir că incă nu mi l’a inchis. Probabil la miezul nopţii. Apropo, să nu vă obișnuiţi cu gluma că se obișnuiește ea cu voi și acum n-o lăsaţi voi dar vine vremea când n-o să va lase ea chiar de’aţi și blestema-o.
@ Alin
Am cautat cartea lui Vulcanescu, pe care si pusesem ochii mai demult, insa, surpriza, dupa ce vanzatorul mi-a zis ca mai are doar una, dupa o ora de cautare nu a gasit-o. Asa ca mi-am luat ceva mai pe nivelul meu:
“Scoala Ortodoxiei pentru incepatori.” Voia lui Dumnezeu.
In rest sunt total de acord cu comentariul tau, punctele esentiale cred ca le atinsesem si eu. Trairea Scripturii. Of…
Ai “jucat” ca un maestru. Lovitura de gratie era sa te lansezi cu poeziile tale, acum m-am prins. The King is “dead”, long live the King(s?).
@ admin
Coltul de neoprit este intr-adevar o adevarata telenovela si are doar cateva episoade (zile) la activ. Deja s-au infruntat titani, au avut loc retrageri, reveniri, RENASTERI miraculoase, descoperiri de noi talente, spovedanii, marturisiri, aliante, cercetari stiintifice, duhovnicesti, mese rotunde, plecaciuni, recunoasteri, investigatii, phuh… ce mai lipseste?! A,da, lipseste poezia. Multa poezie, pentru toate gusturile.
@carmen
N-am inteles nimic. Ideea de lupta( cum ar veni sa-mi inchipui eu ca sunt vreun mare warior of God) sau lupta in sine aduce paguba?
@alin
Mi-am adus aminte cum erau versurile mele. “O furnica cu un copil in fasa/ si in tigaie o gogoasa.”
@denis:
hmm… comentariul de la #162 arata ca intr-adevar ceva acolo a inceput sa se topeasca. E un dar. Nu stiu ce ai facut, dar alegerea a dat roade… probabil decizia de a accepta cu smerenie un adevar mai greu de digerat, probabil altceva, tu stii mai bine, dar e clar ca a fost o alegere buna si ca trebuie sa te mentii pe aceasta cale. Nu stiu cine sunt ‘cei mici care pururea plang in inima lor’, dar fraza asta a facut cat o mie de versuri si imi doresc sa ajungem vremurile in care inimile ‘celor mici’ sa rada din nou, si in care raul si suferinta vor fi fost infrante definitiv!
Ai avut dreptate sa schimbi numele, nu mai e acelasi comentator.
doroteea,
“Parintele Paisie spunea ca omul are doua aripi: una e a lui Dumnezeu si una e a sa. Nu poate zbura decat cu amandoua.”
Cel care a spus ca “Omul are doua aripi, harul si libertatea!” este Sfantul Maxim Marturisitorul.
@Carmen,
singura data cand omul nu duce razboiul nevazut este atunci cand se roaga curat,in rest este luptat tot timpul,ganditor.Cine ajunge la rugaciunea curata,dar de la Dumnezeu,are, sigur ,si smerenia care-l fereste de inaltare,cadere.Deci nu se pune problema pagubei aduse de lupta,fiindca lupta cu gandurile este DAR de la Dunezeu si nu are parte multa lume de ea.Chiar daca ai lupta cu gandurile,incepator fiind,nu cazi sa nu te mai ridici,caci insasi naputinta ta te smereste si te tine treaz,mai ales ca pe incepatori Dumnezeu ii ajuta mult,dupa care DUHUL SFANT se retrage usor.Nu,lupta nu este paguba decat pt.cei care sunt pamantul pietros pe care a cazut samanta(cuvantul)si ,dupa ce a rasarit,s-a ofilit(fatarnicii).DOAMNE AJUTA!
@enkidu:
Sfantul Isaac Sirul spune ca daca omul mediteaza la patimi, la ganduri si la lupta cu ele, lucrarea lui e buna dar ostenitoare; va cadea si se va ridica, iarasi va cadea si iarasi se va ridica, gandirea se curateste si din nou se intineaza. Adica va fi mereu in lupta.
“Nu putem covarsi taria acestor lupte, oricat de iscusiti am fi in vicleniile gandurilor, putem fi inca biruiti si infranti de ele. Nu vom sfarsi nicicand lupta cu ele, caci de abia ce se sfarseste o lupta, mintea noastra e chemata sa inceapa alta. (…) de rugina patimilor si de intinaciunea gandurilor nu ne vom curati niciodata, chiar daca biruim asupra lor.”
Insa atunci cand mintea mediteaza la Dumnezeu, prin rugaciune, prin citire, adica prin cunoastere, ea se ridica mai presus de lupta. Gandul la Dumnezeu trage mintea, o inalta fata de preocuparile pamantesti. Nu in sensul ca patimile si gandurile sunt biruite, ci in sensul ca mintea domneste asupra lor si ele dispar. Aici nu este nici infrangere, nici biruinta, patimile raman dar sunt nelucratoare.
“Nu vreau sa spun ca trebuie sa-i lasam pe cei care vietuiesc in lupte si osteneli, sau sa nu ne apropiem de ei. Ci, ma degraba, dupa ce ne-am ostenit impreuna cu ei la vremea si locul potrivit, trebuie sa lasam arenele luptelor si sa ne dedicam linistirii.” Abia dupa ce incepem sa cunoastem gandurile si ispitele lor ne putem intoarce in arena purtand in minte ajutorul primit prin rugaciunea si meditatia la Dumnezeu.
(Sfantul Isaac Sirul, Cuvinte catre singuratici, partea aII-a, cuvantul 10)
@GHEORGHE:
paguba in sensul irosirii timpului.
@ Sim
Cere cartea adminilor. Poate poate. S-au deja tzi-or fi scris.
@ Denis
‘Neata.
@ Nicolae, Denis
Pai dupa ce ne taie cablu plecam amandoi intrun pelerinaj la Athos. Eventual ii mai luam cu noi si pe Alin si Petre. Nu’s baieti rai.
@ Carmen
Carmen, cartea aceasta a Sf Isaac Sirul (pe care sigur ca o am in biblioteca, partial citita ca de obicei) e atat de profunda (iertare, dar atata cuvant am gasit), incat fiecare pasaj trebuie sa-l recitesti din nou si din nou pana ii patrunzi cu adevarat intelesul cu mintea si cu inima. Cel putin asa a fost la mine. E adanca.
Eu iti multumesc pentru pasajul pe care l-ai transcris, cred ca e minunat. Gandul la Dumnezeu, tot timpul, si patimile raman nelucratoare (pana la disparitie).
Iertare, desi este vorba despre cultura laica in coltul telenovelistic, eu una nu ma pot ocupa de altfel de carti, decat cele duhovnicesti. Poate doar fortata, prin ceva torturi “a la Pitesti” (fereasca Domnul!). Ca slaba sunt, si as ceda probabil.
Vreau sa va zic ca Scoala Ortodoxiei pentru incepatori (din care sunt extrase si aici pe site) este cu adevarat minunata si nu ar trebui sa lipseasca din biblioteca nici unui crestin “modern”. Este o culegere de scrieri de la Sfintii Parinti pentru toate imprejurarile vietii, foarte minutios organizata.
@carmen,
“paguba in sensul irosirii timpului”…….si a sufletului.Lupta este si nu-i.Cel ce se lupta cu gandurile ,de fapt, le ignora, asa cum nu stai inpotriva unui vant,puternic,care te-ar putea dobora.Carmen,aceasta putere o primesti in urma ascezei si rugaciunilor tale dar si a Bisercii, a carei stapana este Maic Domnului,a celei de sus si a celei de jos.Acum, duhovnici de la care sa invatam ,nu sunt, fiind,ei, intelect si nu inima,nefiind duhovnicesti.Cel(cea) ce are nadejde la Maica Domnului si o considera grabnic ajutatoare,primeste ajutor dupa credinta.Toti stim teoretic,din citerea sf. parinti,ce sa facem,dar numai dupa ce esti daruit cu TREZVIA MINTI(SUPRACONSTIINTA),realizezi adevarata lupta.Trezvia mintii naste ATENTIA,DISCERNAMANTUL,DEOSEBIREA GANDURILOR etc.ATENTIA,ca de ea vorbim,este atenta(pleonasm) la tot gandul ce intra in minte,ignorandule pe cele rele care se topesc in caldura(focul) minti. Toate acestea le stiu de la cineva care duce aceasta lupta,fiindca o putem numi lupta,si care si mie nesmeritului, mi-a explicat-o.Carmen, am una din fetele mele cu acest nume drag si, pt.ca nu are patroana, i-am spus sa se ichine Mici Domnului, si sa o ia ocrotitoare.DOAMNE AJUTA.
In contextul discutiilor, ar putea fi interesante de (re)parcurs si cuvintele de mai jos ale Sf. Ignatie Briancianinov, episcopul si carturarul, din cartea “Cuvant despre om”, Editura Egumenita, 2007 (preluat, dupa cate-mi mai aduc aminte, tot de pe acest site – multumesc fratilor admini!):
“Odata ce omul s-a lipsit, prin cadere, de lumina dumnezeiasca, nu i-a mai ramas decat ratiunea, cu sclipirea unei singure lumini sarace. Foarte multi oameni au fost adusi la cunoasterea Adevarului prin aceasta lumina (dumnezeiasca, n.n.) si n-au fost lasati sa se piarda in comoditatile posibile ale acestei vieti pamantesti, pe care vrajmasul omenirii le-a inventat, prin tot felul de stiinte si arte care au contribuit la marea sporire a pacatului, spre intarirea caderii si infrumusetarii ei cu idolii bunastarii si ai veseliei. Stiintele omenesti, aducandu-i satisfactie omului si prezentand harul dumnezeiesc si pe insusi Creatorul ca (pe) ceva netrebuincios, hulind, respingand si umilind Duhul Sfant, s-au facut arme puternice si mijloace ale pacatului si diavolului. Lumina oamenilor s-a contopit cu “lumina” demonilor, formand desteptaciunea (intelepciunea) omeneasca, straina de Dumnezeu, distrugandu-l astfel pe om cu mandria cea asemenea diavolului (I Corinteni 3, 17-18).
Inconjurat de boala invataturii, omul intelept al acestui veac le supune pe toate ratiunii sale, slujindu-i lui insusi, devenind astfel propriul lui idol, intruchipand propunerea oferita de satana: “Veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul“. Intelepciunea oferita sie insusi este o inselare de sine, o minciuna draceasca, o cunoastere falsa care-l pune pe om intr-o stare de amagire fata de propria-i persoana si fata de cele ce-l inconjoara. Toata aceasta intelepciune este spurcaciune si o nebunie in fata lui Dumnezeu, o indracire. Orbirea sa o proclama ca fiind o viziune si de o competenta corespunzatoare, facand astfel sa fie de nevindecat, caderea fiindu-i asemenea cu cea a nenorocitilor de farisei si carturari (Ioan 9, 11). Legat de aceasta, Apostolul spune: “Căci dorinţa cărnii este moarte, dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace; Fiindcă dorinţa cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune legii lui Dumnezeu, că nici nu poate.” (Rom. 8, 6-7).
Pentru aceasta, Duhul Sfant porunceste acelui ce isi doreste sa se apropie de Dumnezeu si sa se faca partas intelepciunii duhovnicesti, sa respinga aceasta intelepciune pamanteasca (I Corinteni 3, 18).
Chiar si Sfantul Apostol Pavel atentioneaza ca putini invatati au primit credinta crestina (I Corinteni 1, 26), considerand intelepciunea duhovniceasca a lui Hristos ca o adevarata nebunie. Filosofii si pictorii au fost cei mai mari sustinatori ai inchinarii la idoli, precum si dusmani ai adevaratei cunoasteri a lui Dumnezeu. Din momentul in care credinta crestina a cuprins lumea, stiinta a nascut nenumarate erezii si cu ele s-a straduit sa rastoarne temelia crestinismului.
Marea faradelege, adica omorarea Dumnezeului Cel intrupat, a fost savarsita de invatatii acestei lumi in numele intelepciunii si al legii lor.
Acum oamenii crestini, proveniti din vechii inchinatori la idoli, revin la starea dinainte pentru ca nu pot sa respinga progresul stiintei. Aceasta stiinta ii face pe oameni sa se inchine din nou la idoli si sa-i slujeasca satanei, dar printr-o alta forma de inselare mai lesnicioasa. Rari sunt aceia dintre carturari care accepta drumul catre Imparatia Cerurilor si vor sa aduca o noua invatatura a duhului in fata comunitatii semenilor, imbracand-o in vechile forme ale intelepciunii omenesti pentru ca ea sa fie mai usor de primit de catre cei ce iubesc mai mult vechiul decat noul”.
Doamne, ajuta!
@enkidu,
stiu ca ai glumit cu invitatia pt. cei 2,de a vizita M. Athos,dar ai atins un gand, ce ma sacaie ,de ani.Piedica?, banii,pensia mica.Dar ma multumesc si cu vizita virtuala a acelor locuri si cu trairile altora(povestile).DOAMNE AJUTA.
Cu riscul de a supara pe toata lumea:
Fratiorilor, va admir si va citesc pe toti si la fiecare vad ceva bun si frumos, o dovada in plus a marii iubiri a lui Dumnezeu pentru fiecare din noi, fratorii lui mai mici.
Dar va rog, sa nu ne jucam , sa ne zbenguim si sa glumim sub Crucea lui Hristos.
Sa asteptam macar Invierea si pe urma …. liber si la asemenea tip de bucurie! Cred ca ar fi mai decent.
Denis( Nicolae Mirean): nu am inteles de ce ati schimbat numele? Ce se intampla?
Alin: urmaresc site-ul acesta din 2008 si s-a lipit de sufletul meu.
Si v-am remarcat si v-am admirat de acum cativa anisori, probabil cand simteati Sfanta Evanghelie cum se scrie in sufletul dvs.
Acum, cu atatea glume si poante cand inca Hristos este pe Cruce…. hm.
( As fi pus semnul exclamarii dar nu vreau sa dau nici-o conotatie dojenitaore , Doamne fereste)
Rectific: SPRE Cruce
@ AnaR:
Cam asa este, noi iti dam dreptate. S-a ajuns cam departisor… Noi am dorit sa “izolam” aici, intr-un singur loc, anumite dispute, dialoguri intre comentatori sau remarci off-topic care se intindeau, “cotropeau” si “parazitau” alte subiecte mult mai importante.
@ Gheorghe
Indrazniti sa va rugati (Sf Efrem cel Nou, spre exemplu) pentru lucrul acesta, daca simtiti ca va ajuta la mantuire. Si sigur va va da aripi, iar experienta se va inscrie in inima dumneavoastra pentru vesnicie. Doar indrazniti, fara sa va ganditi la bani si Domnul va lucra si va va uimi.
Mi-a venit in gand imediat, ca fratii nostri dragi, Adminii, cei care zi de zi, ora de ora, se jerfesc pentru noi, nu cred sa fi avut rasuflu nici macar sa se gandeasca la a merge in Sfantul Munte. Sunt atat de dedicati, ca nu pot lipsi atatea zile la rand de la administrarea site-ului. Domnul sa ii miluiasca si sa-i tina sanatosi trupeste si duhovniceste. Si le marturisesc ca personal mie imi sunt aproape nelipsiti de pe pomelnice. Pentru ca am avut ocazia sa merg la multe, foarte multe manastiri in tara, in ultimii ani.
@ enkidu
Sunt afundata in carti duhovnicesti, citite, partial citite, sau deloc citite in biblioteca mea. Personal consider ca am doua comori, daruite de Domnul, pe care le simt ale mele: copilul meu si … biblioteca mea. Desi, privind in vesnicie, copilul e al lui Dumnezeu si al Maicii Domnului, iar cartile, maine pot sa ia foc, prin pronie dumnezeiasca.
Sigur ca am in vedere achizitionarea cartii, recomandate de Alin, pe care il simpatizez si il am la inima de cativa ani, de cand imi cautam duhovnic “priceput” pe aici pe site. Si e usor si placut sa asculti sfatul unuia pe care il respecti, nu mai zic de faptul ca Mircea Vulcanescu este un reper duhovnicesc si moral si intelectual pentru mine. Un om de jertfa mantuitoare si de noblete sufleteasca.
Apropo, mi-am gasit duhovnicul “priceput”, prin mila si randuiala dumnezeiasca, si s-a scris oarecum si despre el pe site aici. Fara sa-l caut, pur si simplu a venit natural…. Un calugar de pustie. O pustie mai comoda, dar pustie totusi. Slava Domnului, e minunat sa ai un duhovnic! Deja il am de 2 ani aproape. E departe, insa foarte aproape de sufletul meu si de duhul Sfintilor Parinti. Nu l-as schimba, pentru nimic in lume. Nadajduim sa-l avem pana la moarte.
@ Ana R,
Din două motive.
Vreau să remuţ la versificările care m’au păgubit sufletește și deasemeni să renuţ la activitatea pe net ( și din pricina celor spuse mai sus, dar și din pricina sănătăţii ochilor, și nu in ultimul rând a mijloacelor. Voiesc să plec in “bjenia sărăciei” dar de dimineață, am aflat că sănătate nu-și dă acordul deocamdata, așa ca tot azi am achitat net-ul pe incă o lună să pot să mai urmăresc RIC la Paști).
I-mi asum vina asupra glumelor ptr. că datorită mie s’au dezlănţuit și-l rog pe Domnul să mă ierte și pe mine și pe cei ce nu ar fi greșit dacă nu i’aș fi provocat.
denis
Parca Cuviosul Sofronie Saharov spunea ca atunci cand daruiesti ceva din sufletul tau este imposibil sa nu te simti golit sufleteste.
Dar mangaiati-va cu gandul ca ce ati scris a hranit sufletul meu, si am vazut ca si al altor cititori
Multa pace, bucurie si sanatate! Doamne ajuta!
Admin:
Va multumesc ca ati mutat aceste discutii aici pentru ca unii din noi sintem mai putin interesati in ele–sintem intr-o perioada a calendarului Ortodox in care mintea ar trebui sa ne fie concentrata spre Domnul. V-am gasit acum un an pe situl dvs. si m-am bucurat enorm. Informatiile ce le postati despre Sfintii nostri sint ca o piine calda ptr. mine din care ma hranesc ore in sir in fiecare zi(nu exagerez, pina la 12 ziua nu maninc nimic, si uneori uit sa maninc chiar si dupa aceea)…
Citesc de obicei multe (uneori toate depinzind de subiect) dintre comentariile celor ce posteaza ptr ca invat uneori si din ele lucruri ce nu am stiut.
Nu vroiam sa zic nimic avind in vedere ca nu postez f. des oricum, dar va rog fratilor, aveti grija cu glumele ca sintem in Sfintul Post! Acest site este unul foarte respectabil si cred ca cu totii vrem sa il pastram asa. Sa nu aratam cit de culti sintem si ce credem despre cultura, taman acum! Perioada Postului este pentru altceva! Si ce vor crede altii ce nu sint ortodocsi daca vad ce facem noi aici? Cred ca toate isi au rostul si timpul lor. Nu cred ca nimeni trebuie silenced, dar it’s not the time and it’s not the place, in my humble opinion.
Sa ne fie Postul tuturor spre iertarea pacatelor si spre minturire si nu spre osinda! Iertati-ma!
Sunt uimit de câtă iţelepciune poartă, cuvâtul comentatorilor, și cum Dumnezeu mă intoarce in mine insumi, de fiecare dată.
Mulţumesc AnaR
Frate IoanR, am apreciat de fiecare dată, valoare celor spuse ori aduse de frăţia ta, precum și grija de a-ţi feri comentariile de agresivitate.
Dumnezeu ţi-a dat mari daruri, de care ne bucurăm deopotrivă (și frăţia ta și noi)
Pentru că nu mi-a mers cu fuga și cu ascunsul nu are rost să o mai fac, de aceia celor aduse de frăţia ta, indrăznesc să pun și acestea:
Inteligenţa rautăţii
Sporeşte şi domină lumea,
Încântă şi îmbată duhul
Desfiinţând complet ruşinea.
Din zi în zi e tot mai vie
(Şi-n cei de jos şi-n cei de sus),
Mai rafinată în satanic
Şi mai duşmană Lui Iisus.
Din zi în zi cinismu-i creşte
Şi se socoate-a fi virtute,
(De vârf, de geniu, de ilustru)
A lumii noastre decăzute.
Deştepţii “ştiu” (din răutatea-i)
Că nu există Dumnezeu.
(Din viaţa lor fără de sacru),
Din “binele” ce face rău.
Inteligenţa răutăţii
Este căderea raţiunii,
În cel mai rafinat demonic
(Şi mai de sus vârf al minciunii).
Ea n’a vrut, (nici n’acceptă cerul).
Căci şi l-a scos pe Dumnezeu,
(Din tot ce vede şi’nţelege),
Şi la înlocuit cu “EU”.
Ea, se impune (prin ce ştie).
Şi se socoate mai presus,
(Prin cunoaşte, -din ţărână-),
De tot ce’a spus, (şi e), Iisus.
Ea’i partea cea mai slabă’a firii
(Şi mai vânată de cel rău),
Prin care trufaşul satanic
Sa prăbuşit din Dumnezeu.
Inteligenţa răutăţii
(E foarte naltă)’i foarte sus
Dar nu-i smerită niciodată,
(Negându-l pururi, pe Iisus).
Zidirea ei pare o cale
Şi un triumf (spre… “nemurire”)
Dar fără Dumnezeu i’o cursă,
(Un vis deşert), o amăgire.
Tot ce-a zidit ea-i în trufie,
În ne-divin, în ne-ascultare,
În dragostea de sine însuşi
Şi totul duce la pierzare.
Inteligenţa răutăţii,
Pare… divină, (şi de sus)
Dar n’are-n ea nimic din sfântul
Şi viu vieţii Lui Iisus.
Căci “binele” ce-l sarvârşeşte
Nu se desparte de trufie,
(Că umanismu-i tot demonic
Şi’un bine plin de viclenie).
I’un bine săvârşit în public.
I’un imn al “dragostei” prin eu.
O amăgire’nălţătoare.
(Un bine fără Dumezeu)
Umanitatea ce despoaie
Ca să zidească prin trufie,
Să se desfete, să subjuge…,
Minte, (cu falsa-i omenie).
Inteligenţa răutăţii,
E moartă-i cinică, e dură,
(Deşi-i înaltă şi uimeşte),
E rece-i seacă-(i fină ură)
Că n’are-n sine nici iubirea,
(Nici sfântul), de la Dumnezeu,
Căci luptă s’arate că… nu e…
(Că Dumnezeu i-un mit, i’un…, rău).
Inteligenţa răutăţii
Este căzuta în mândrie.
E lucifericul din minte.
Este o falsă vrednicie.
Din zi în zi omul coboară,
În grosolan şi în grotesc
Şi-n mai prejos de animalic
Sa prabuşit ce-i omenesc.
Mintea refuză să primească
Smerenia divinităţii,
Şi mulţi (şi mari) impun (în toate),
Inteligenţa rautăţii.
admin,
am ţinut să vă spun că, in urma celor deja trecute, am reluat Jurnalul Fericirii și după cele ce’mi-aţi spus (că sunteţi fi duhovnicești ai părintelui), constat cu bucurie (că sunt pe RIC de câţi-va ani și cred că nu greșesc), că v’aţi impropriat mult din duhul părintelui Nicolae, spre slava lui Dumnezeu, spre cinstea frăţiilor voastre și spre folosul nostru. Nu vă laud, că până la desăvârșire … este cale nu glumă, doar vă preţuiesc și vă susţin cum spunea și sora de mai adineauri.
Cei mai rigurosi, sa aiba mai multa – ingaduinta – fata de ceilalti, mai slabanogi. Ca si crestini ortodocsi, nu cred ca cineva uita in ce perioada se afla. Si, cred ca-si asuma ceea ce spune/face.
Nu cred ca s-a suparat bunul Dumnezeu daca unii (care traverseaza perioade dramatice/tragice din viata lor) au mai intrat (in aceasta perioada), cu cate o parere/gluma pe aici. Poate ca lor le-a fost in’spre folos, in’spre usurare,gasind – pe aici – din cei cu care empatizeaza, uitand (pentru putine momente, de drama lor).
Mantuitorul Hristos se rastigneste – zilnic – pentru noi! Trebuie sa avem constiinta propriilor noastre greseli, zilnic. Nu ne purtam cu – luare aminte – intr-o perioada si „ne zbenguim” in rest.
Ne mai ramane sa spunem: „Multumesc tie, Doamne, ca nu sunt ca omul acesta!”
Una dintre cele mai cunoscute apoftegme sau povestiri din Pateric despre avva Antonie cel Mare, este cea care relatează întâlnirea dintre bătrân şi un “vânător de sălbăticiuni”.
https://paulsiladi.wordpress.com/2012/04/21/un-exemplu-practic-de-discernamant-ziarul-lumina/#more-541
„Nu Mă plângeți pe Mine, ci plângeți-vă pe voi și pe copiii voștri.” (Luca 23.28)
Fie, Doamne, mila Ta spre noi!
@ gheorghe
nu glumisem cu invitatia
Ἑλένη
Si cum s-au usurat de dramele lor? Luand in raspar un frate de-al nostru?
Cat despre ce ii place si ce nu-i place lui Dumnezeu… voi vedea la Judecata.
Dar pana atunci parca nu m-as usura de suferinta mea cu glume pe socoteala unui om.
Din experienta va spun: tot Iisus Hristos este Doctorul sufletelor si trupurilor noastre.
Am vorbit iarasi prea mult si imi cer iertare.
Exista glume si glume. Unele sunt caustice, adevarat, e greu sa cladesti pe ele. Dar unele sunt tare simpatice si inofensive, eu le gust mult.
Si – ma autodenunt 🙂 – eu mai gust si unele glume ‘cinice’, acolo unde insa nu simti intentia malitioasa, ci doar intentia de a demasca anumite atitudini ipocrite. Eu sunt mare amatoare de comedii, de felul meu, si de desene animate. Pe mine, cum spunea cineva mai sus, ma deconecteaza maxim.
Totul depinde de intentia din spatele mesajului – oricare ar fi acest mesaj, gluma sau nu. Iar intentia ‘se simte’ si, uneori, nu este una inofensiva, ci una menita sa raneasca. De regula am observat tendinta de a rani atunci cand, pe undeva, orgoliul nostru se simte lezat. Si aceasta dorinta de a rani se ascunde uneori in vorbe aparent bineintentionate, ‘meiroase’. E, atunci prefer o gluma rautacioasa, aia macar e ‘pe fata’, nu e lovitura ‘sub centura’. 🙂
Dar, una peste alta, glumele de calitate, adica cele facute fara rea intentie, personal le gust. Umorul nu e un lucru rau, in sine, ci o forma de a lua raul in raspar. E bine sa nu luam raul prea in serios, si e bine sa nu ne luam pe noi prea in serios (imaginea noastra, ego-ul nostru, ‘misiunea’ noastra etc.).
Este o lume totusi stresanta, e bine sa mai facem ‘haz de necaz’.
Pe de alta parte, am observat ca uneori facem haz cand n-ar trebui sa facem haz, sau, din contra, devenim excesiv de seriosi cand chiar e momentul unei deconectari.
Cata vreme e bunavointa, toate se rezolva… 🙂
@emma @AnaR
Da, asa este, am cam sarit calul pe alocuri (se pare ca trebuia s-o fac si pe asta din moment ce are lumea o parere prea buna despre subsemnatul; care parere, dupa cum se vede, nu e conforma cu realitatea).
As zice ca ii o vreme pentru toate deraierile, se pare ca acum fu vremea acestui debuseu cultural.
In rest, pentru cine a fost atent s-a discutat pe tema subiectului carele era legat de cultura, in variile sale forme si formate.
Fie si numai pentru peripetiile lui Nicolae dar mai ales pentru interventii precum cea a doamnei Carmen (nr. 169, pe raboj) si discutia asta a meritat tot efortul. In general, as fi apreciat mai multe recomandari de gen dat fiindca nu am cultura duhovniceasca. Bag sama ca majoritatea cetitorilor is egoisti, le tin numa pentru ei…
@Ἑλένη
Apreciem efortul insa nu ii cazul ca aparand exagerarile unora sa smintim pre cei cuminti; cred ca suntem suficient de maturi sa ne dam seama de cat, unde si in ce fel am sarit de pe sina echilibrului.
@AnaR
ca o nota de final: n-am luat in raspar pe nimeni, inghit pagina asta cu toti pixelii din ea daca imi aratati unde am ranit intentionat pe fratele cu rautacisme gratuite.
Cred ca de cateva ori Nicolae s-a simtit vizat desi nu era deloc asa si as vrea sa clarific acest aspect. La o lectura atenta se observa usor catre cine erau indreptate anumite sageti.
@Sim
ma supraestimati in ceea ce priveste planul. Planul era sa provoc o discutie interesanta si sa nu o las sa sfarseasca in platitudini si dulcegarii fara continut. Poeziile mele de odinioara sunt pe cat de nedesavarsite, pe atat de nepublicabile. Pe de alta parte, ele reflecta o legatura atat de intima cu persoana care le-o scris incat nu mi-as putea permite sa le public fara acordul sau. Insa riscul de a-l trezi pre omul cel vechi pentru asemenea demers nu merita efortul, pe de o parte; pe de alta, am deja cantitati nemasurate de slava desarta la purtator, dupa cum lesne se poate observa.
Ca sa inchei intr-o nota optimista, poesia pe care am publicat-o la comentariul 158 era cu talc, doream sa testez spiritul de observatie al iubitorilor de Chipling si al celor insetati de cultura, gata s-o apere cu orice pret (poesia avand legatura cu unul din primele comentarii pe care le-am facut aici, in speta cu videoul pe care il pusesem acolo si care continea o recomandare ascunsa chiar a acestei poezii extrem de cunoscute).
—–
Iertati dara lungimea de vorbe, glumele nesarate la gust si, in general, faptul ca mi-am permis sa ma infig la bucatele acestui colt mai mult decat era cazul.
@ Alin
Frate Alin, nu ar fi bine ca toti cei de aici sa ramanem asa cum suntem, cu specificul nostru, ca ceea ce ne deosebeste de ceilalti sa ne aduca impreuna cu acestia. Stilul shugubat-o intelept, graiul “taranesc”, adevarurile spuse in mod comic, acestea fac parte din personalitatea ta. Nu stiu ce varsta ai, insa imi permit sa-ti vorbesc la per tu, ca dupa grai, nu pari de varsta pensiei. Iar eu am facut o ironie cu gluma aceea, insa ori nu ma pricep eu la glume, ori matale nu le mai pricepi, momentan, ori amandoua.
Fratele Nicolae Mirean prin poeziile dumnealui parca cuprinde o lume intreaga. Uneori le citim, alteori poate nu, insa nu ne era indiferent, era de aici de al nostru. Acum nu cred ca trebuie sa trecem in extrema cealalta, sa ne uniformizam cu totul, doar pentru ca am fost nitica repusi pe sina, ca se deraiase.
Fiecare are personalitatea lui si suntem aici cu totii intr-o comuniune, asa cum e ea virtuala, insa e ceva. Si fiecare are ceva de adus, aici, un specific numai al lui.
Cred ca se aplica vorba aceea: netulburat sa fii, crestine, si in ocara si in lauda, acelasi mereu sa fii.
@Alin-7
O ultimă glumă.
Adul pe șine și pe sfântul Ignatie Briancianinov, episcopul și cărturarul care ţi-la smuls iarăși de pe șine pe Nicolae Mirean. (ci ce susţine in cartea “Cuvânt despe om” in care zice că “vrăjmașul omenirii le-a inventat, prin tot felul de știinţe și arte care au contribuit la marea sporire a păcatului, spre intărirea căderii și infrumuseţării ei cu idolii bunăstării și ai veseliei…) vezi un extras mai complet la PUNCTUL 174.
S-a terminat Denis, nu le mai tulbura. Fuse si se duse. Toate bune.
@enkidu
Ok. Toată dragostea și preţuirea.
Omule, n’ai să-l poţi iubi pe om (pe semenul tău), dacă nu-l iubești pe Dumnezeu (după poruncă)
Omule, n’ai să poţi să-l iubești pe Dumnezeu, dacă nu-l iubești pe semenul tău (după poruncă).
Dacă nu ţi-a inţeles cuvintele iubirii tale, iubirea ta ii va spune fără de cuvinte inţelesul aceleors.
Iertaţi greșlelile. E greu de scris pe un ecran de telefon cu o tastură petru care iti trebuie degete dw sârmă
Toata vorbirea lunga e paguboasa pentru suflet. Iertati-ma.
@Sim
Acu’ ma subestimati si confundati un mic pas inapoi pentru mine (dar mare pentru omenire) cu modificari de personalitate. Huh. Fiti pe pace, vorba unui stramos mitic, aproape la fel de intelept ca si mine: lupu-si schimba parul dar naravul, ba.
Cat despre pensie, varsta nu ma defineste, eu am iesit mai devreme la pensie. Nu mi-a placut, dom’le, munca. Si, ca s-o zic p’a dreapta, sentimentul a fost reciproque: nici ea nu m-a placut pe mine.
Motivatia ce sta in spatele comentariului meu nu ii nicidecum legata de vreo tulburare personala ci mai degraba de constiinta faptului ca oamenii, sensibili cum is, se smintesc usor. Exista si aici, in mediul acesta, un anume tip de conformism. Asa ca, uneori, trebuie sa te retragi oleaca in umbra si sa le dai vremea si posibilitatea sa-si odihneasca sufletul. Cu alte cuvinte, am fost ocupat cu somnul, la varsta mea obosesti repede.
@denis
Nu sfantul trebuie adus pe sine ci domnia voastra. Si nu de mine ci de propria constiinta si cunostiinta. Vedeti cum rezoneaza cuvintele aiastea doua cu stiinta?
Sfantul vorbeste de anumite stiinte nu de toate si cu atat mai putin de stiinta si arta, in general. Fiti dara cu trezvie si atentie mai multa la nuante.
Sa spui ca, la modul general, stiinta si arta sunt de natura demonica ii o erezie crunta. Inseamna, efectiv, sa consideri ca Dumnezeu a revarsat un duh rau asupra omului. Iar asta ii o gandire eretica. Nu am cunostiinte dogmatice si prin urmare nu va pot detalia pe marginea genului acesta de ratacire insa sunt convins ca sunt aici cetitori care o pot face, in context.
Bine, asta dupe ce isi termina sedintele de levitatie, post si rugaciune cu durere pentru aproapele cazut in negura nestiintei. Daca nu carele cumva, dupa aceea, storsi vor fi de orice energie si plini de neputinta cuvantului. Dara is convins ca macar unul tot se va gasi.
@enkidu
Nu se duse, vericule, nimic. Abea acum sta sa inceapa.
Ca lucrarea nu incepe cand crede omu’ ca incepe ci atunci cand ii pregatit aista pentru dansa. Caci ii de trebuinta o oarecari pregatire prealabila, o minima ancorare in realitatea launtrica a fiecaruia, intelegi matale?
Deci, prin urmare si prin puterea pe care mi-am arogat-o singur de vreme ce altcineva nu a facut-o, declar dashchise lucrarile conciliului cetitorilor Razboi intru Cuvant pe tema “Agricultura culturii sau despre rolul culturii laice in perspectiva vietii duhovnicesti“.
Va rog, cu plecaciune pana la pamant si plin de umilinta simulata asa cum le place multora sa vaza, indrasniti!
Numai impreuna putem ca sa reusim, yes, we can. Change. Follow.
@toti
constructiv si antrenant,imi place.
@admin
felicitari pentru ideea coltului “vesel”.
“o tastură petru care iti trebuie degete dw sârmă”
@ denis
Cu voia dumneavoastra, va imbratisez din toata inima, mi-ati facut sufletul sa rada tocmai cand fugeam ca de roiul de albine de la pagina despre transhumanism. Asa m-a bufnit rasul cand am dat peste vorba cu naduf despre degetele de sârma…
E mare lucru sa te auzi razand, daca e rasul cel bun.
M-a uimit prima oara cand am constientizat ca cel mai bun umor l-am intalnit la oameni foarte induhovniciti. (Un umor iubitor si de esenta tare, care simti ca te reasaza in tine insuti cu mai putine amagiri si mai multa nadejde. De exemplu, prin conferintele parintelui Savatie gasesc adesea momente de umor cristal.) Acum mi se pare absolut firesc sa fie asa.
@ Alin
Bine ati revenit. Nu prea m-am lamurit cu varsta, iar ca sa nu gresesc, mai bine schimb adresarea pe viitor.
Poate usor pe langa subiect, insa chiar cred in ceea ce voi spune cu tot sufletul. Recomand 2 carti exceptional realizate si documentate referitoare la perioada comunista musai de aflat in biblioteca, ca sa povestim urmasilor noastri si celor care isi ascund inca capul in nisip:
– Arhitectii romani si detentia politica 1944-1964, intre destin concetrationar si vocatie profesionala – de Vlad Mitric-Ciupe, sub egida Academiei Romane si a Institutului National pentru Studiul Totalitarismului, 2013 – cost 23 lei pentru 560 de pagini de exceptie. Veti regasi in paginile cartii destinele multor arhitecti a unor cladiri de referinta din marile orase ale tarii.
– Rezistenta armata anticomunista – O istorie in imagini, de Constantin Vasilescu, de la editura Predania, 2013 – cost 40 lei
Minunat realizata, cartea este un album fotografic despre 6 dintre grupurile de rezistenta anticomunista din munti, organizata astfel informatiile sunt usor asimilate, chiar si de catre tineri de liceu.
Cartile de istorie recenta nu trebuie sa lipseasca sub nicio forma din biblioteca celor care se numesc pe ei “romani”.