COMENTARII SI ANALIZE asupra deciziilor “istorice” ale CURTII SUPREME de JUSTITIE a SUA si CJUE. Doua batalii importante in RAZBOIUL ASUPRA LIBERTATII RELIGIOASE si SUVERANITATII NATIONALE/ Demontarea unui raspuns arogant si mincinos al ACTIVEWATCH

7-06-2018 31 minute Sublinieri

Jack Phillips, owner of Masterpiece Cake, is hugged by a supporter after a rally on the campus of a Christian college in November.

Catalin Sturza/ Adevarul: 

Cofetarul din Colorado și „soțul” nerecunoscut sau despre două decizii istorice

În presa românească a trecut aproape neobservată știrea că în Statele Unite s-a făcut în sfârșit dreptate în cazul cofetarului din Colorado care a refuzat să facă tortul pentru nunta a doi bărbați homosexuali. E o veste bună, una din puținele vești bune în ceea ce privește vechea și buna noastră libertate de exprimare, amenințată tot mai mult de noua și proasta cenzură și autocenzură ideologică. În același timp, decizia CJUE de miercuri despre cazul Coman ne aduce o veste bună și una proastă; cele două cazuri au în comun faptul că au fost forțate și provocate, pentru a crea precedente și exemple.

Să le luăm pe rând, începând cu ultima.

Suntem obligați să recunoaștem căsătoriile homosexuale de pe teritoriul altor state membre UE?

S-a spus cu mult aplomb în presa noastră că decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene în cazul Coman-Hamilton ar presupune că România va trebui să legalizeze căsătoriile homosexuale – sau că doi gay nu se pot căsători în România, dar s-ar putea căsători în UE și pot reveni apoi în România, având recunoașterea căsătoriei. Ambele interpretări nu sunt doar exagerate, sunt complet false. Țările UE NU au fost obligate, în nici un fel, să legalizeze căsătoriile homosexuale – sau să recunoască realități juridice de pe teritoriul altor țări care vin în contradicție cu legislația proprie. Prin decizia CJUE nu se impune recunoașterea statutului de soț persoanei de același sex căsătorită în alt stat, ci doar a unui efect particular al acestei căsătorii, anume dreptul de rezidență decurgând din includerea în sfera membrilor de familie definiți de directiva referitoare la libera circulație. Acestea este prima veste bună.

Este de menționat și că dreptul nostru intern acoperea deja acest drept de ședere prin art. 2 pct.7 din OUG 102/2005, așa cum legislația noastră asigură acces egal la piața muncii, la servicii medicale și la educație indiferent de sexul, rasa, religia sau orientarea sexuală a unei persoane. Auzim cum unii activiști spun, iar și iar, că homosexualii ar fi discriminați zi de zi în România pe piața muncii, la spital sau la școală, or eu unul nu țin minte să mi se fi pus vreodată în față vreun formular la interviu, la spital sau la școală în care să fiu întrebat despre preferințele mele sexuale. Sexul, rasa religia sau orientarea sexuală sunt un subiect tabu pentru angajatori și pentru instituțiile publice, iar afirmația este cu atât mai bizară în condițiile în care în companiile și în școlile românești vedem tot mai multe acțiuni (link aici după Vice și link aici după ActiveNews) și chiar materii noi (link aici) care susțin „dimensiunea de gen” și „diversitatea”.

Așadar, cazul Coman putea fi rezolvat de instanțe fără escaladarea la CCR și fără intervenția CJUE. Fapt care ne face să presupunem că litigiul a fost declanșat artificial, doar pentru a putea fi sesizate consecutiv CCR și apoi CJUE. Referendumul pentru clarificarea definiției Căsătoriei între un bărbat și o femeie în Constituția României rămâne necesar pentru a contracara orice încercare de a se susține pe viitor că noțiunea de Căsătorie a evoluat și a fost acceptată universal în noul înțeles. Aceasta este, foarte probabil, teza pe care se vor construi viitoarele spețe care vor încerca să răstoarne jurisprudența actuală a CJUE și CEDO, care lasă fiecărui stat libertate de decizie.

O victorie pentru România?

Unii activiști au mai spus că această decizie reprezintă „o victorie pentru România” în fața „acțiunilor CpF, BOR și grupurilor neoconservatoare sprijinite de forțele reacționare americane”. Chiar dacă implicațiile deciziei CJUE sunt limitate și chiar dacă nu face decât să reitereze o realitate care era deja recunoscută, această decizie a CJUE este dată împotriva României, de vreme ce statul român a avut o opinie contrară soluției oferite, și a valorilor susținute de o majoritate a românilor. În treacăt fie spus, merită menționat faptul că statul român a fost susținut de reprezentanții statelor leton, maghiar și polonez, iar cauza lui Coman & Hamilton de ACCEPT și… de CNCD, adică de o instituție a statului român, plătită din bani publici. Schizofrenie instituțională?

În plus, această decizie vine în contextul în care în România se desfășoară, de trei ani, o amplă acțiune de advocacy pentru clarificarea definiției Căsătoriei între un bărbat și o femeie în Constituție. Inițiativă faultată de media prin demonizarea ei constantă și, adesea, prin răspândirea de fake news-uri în jurul ei; și obstrucționată de unii politicieni prin toate mijloacele posibile – fapt foarte elocvent pentru starea democrației în România și pentru funcționarea statului de drept, în condițiile în care un Referendum este expresia cea mai directă a voinței unui popor.

Apropo, unii dintre deontologii noștri și-au amintit și ei acum de acest lucru în contextul în care cer un Referendum pentru apărarea președintelui DNA, după ce aceiași deontologi ne-au spus timp de trei ani  că un Referendum este „o formă de dictatură”, o formă a populismului sau chiar a fascismului, sau că e o cheltuială inutilă. Cât despre „forțele reacționare americane”, nu pot decât să remarc stupefiat folosirea unui limbaj cu un puternic damf al „deceniului întunecat” stalinist. Aceiași termeni și același schematism reducționist și maniheist, în care avem, pe de o parte, forța bună a istoriei și a progresului, pe de altă parte, forțele reacționare dezbinătoare.

Așadar, ce fel de victorie pentru România? Chiar așa mare să fie disperarea, încât un câștig de miză mică, previzibil, realizat de advocacy-ul LGBT, care nu ajută pe nimeni, nici măcar persoanele LGBT, să fie ambalat sub forma unei mari realizări naționale? Sună aproape a bătaie de joc dacă te uiți la gravele probleme care frământă societatea românească – la sărăcia de la sate, la criza sistemului de educație, la dezastrul din agricultură și la atâtea altele.

Bătălia pentru libertatea de exprimare – o bătălie purtată cu forțe inegale

Revenind la decizia Curții Supreme a Statelor Unite, aceasta a reprezentat o surpriză majoră. Bătălia a fost de la bun început purtată cu forțe inegale. Litigiul a început din 2012, când Jack Phillips, patronul Masterpiece Cakeshop, a refuzat să facă un tort pentru doi bărbați homosexuali, invocând motive religioase și recomandându-le un alt cofetar care să accepte să le facă tortul. E important să știm și că Phillips le-a spus clienților homosexuali că poate să le furnizeze orice fel de produs de cofetărie pentru orice fel de prilej de sărbătoare, dar nu un tort care să celebreze nunta lor, de vreme ce aceasta contravine credințelor sale religioase. În loc să urmeze recomandarea, cei doi au depus o plângere de discriminare la Divizia pentru Drepturi Civile din Colorado.

Am văzut acțiuni similare și în alte cazuri – spre exemplu, Kim Davis povestea că, în ciuda faptului că i-a rugat în numeroase rânduri pe cei doi bărbați homosexuali să apeleze la un alt funcționar de stare civilă care le-ar fi oficiat căsătoria, aceștia veneau în mod intenționat la ea.  Este o strategie comună folosită de activiștii agresivi – aceea de identifica un om care se opune ideologiei lor, de a-l hărțui, și de a face din el un exemplu. Pentru a descuraja, prin intimidare și adesea chiar prin agresiune fizică, eventuale opoziții viitoare. A se vedea și acțiunile quasi-teroriste ale ACT-UP pe care le descriu aici și aici; acțiuni „celebrate” în filmul proiectat în fața celor 150 de liceeni aduși pe liste la Elvira Popescu.

Divizia Pentru Drepturi Civile din Colorado l-a găsit pe Phillips vinovat și a ordonat „reeducarea” bărbatului, timp de doi ani – și nu doar a lui, ci și a angajaților acestuia. Phillips a făcut apel la un tribunal local, apoi, în 2015, la Curtea de Apel din Colorado – și a pierdut în ambele cazuri. Curtea Supremă din Colorado a refuzat să audieze cazul în 2016, dar Phillips a fost susținut the Alliance Defending Freedom (ADF) care a cerut Curții Supreme a Statelor Unite să-l audieze. În cele din urmă, Curtea Supremă americană a acceptat cazul.

Emailuri pline de ură, amenințări cu moartea și mesaje obscene

Lobby-ul LGBT a convins o serie de corporații și de personalități din lumea americană să depună un Amicus Curiae împotriva lui Phillips. Începând cu 2012, cofetarul a primit numeroase „emailuri pline de ură”, „amenințări cu moartea” și „telefoane obscene” – o altă strategie comună de intimidare folosită de activiști, pe care am văzut-o și în cazul familiei McIlheny (link aici – la paginile 19 și 20). Totuși, Phillips a avut și susținători – o serie de personalități afro-americane i-au luat apărarea, susținând că refuzul lui de a face un tort pentru o „nuntă” homosexuală nu poate fi asociat, în nici un fel, cu discriminarea rasială. Pe lângă reeducare, cofetarul a fost obligat să nu mai facă nici un tort de nuntă – așadar, dacă a refuzat să facă un tort pentru doi bărbați, el a fost obligat să nu mai facă torturi nici pentru căsătoria unui bărbat și a unei femei. Prin această interdicție, a pierdut cam 40% din veniturile afacerii.

Ceea ce ar comunica un tort care ar celebra acest eveniment reprezintă un mesaj care contrazice cele mai profunde convingeri religioase ale mele, și, în calitate de artist, acest lucru e ceva ce nu pot să fac, prin urmare am refuzat în mod politicos”, a spus Phillips. „Dar aceasta nu a fost numai o decizie de afaceri. Mai mult decât orice, a reprezentat o reflecție a devotamentului față de credința mea”.

Decizia inițială – o decizie împotriva credinței și a viziunii creștine

Curtea Supremă a Statelor Unite a stabilit că Jack Phillips nu a fost audiat și tratat în mod echitabil de Divizia pentru Drepturi Civile din Colorado, iar acest tratament injust a violat libera exercitare a libertății religioase prevăzută în Constituția Americană. Practic, cei șapte judecători au arătat, toți, că Divizia din Colorado nu s-a raportat în mod neutru la credința creștină a lui Phillips – ci a dat o decizie care e, în esență, împotriva credinței și a viziunii creștine.

„Felul cum Divizia Pentru Drepturi Civile din Colorado a judecat acest caz nu a respectat obligația Statului la o poziție neutră din punct de vedere religios”, a arătat Curtea Supremă. „Modul în care Divizia a tratat cazul denotă o ostilitate clară și de nepermis împotriva credinței religioase sincere care a motivat refuzul [lui Phillips].

Cazul a fost numit un „Roe v. Wade” al libertății religioase și al libertății de exprimare. Decizia în acest caz este foarte importantă pentru viitor – deoarece apără libertatea de exprimare și libertatea de conștiință și arată că un guvern nu poate să oblige artiștii sau oamenii de afaceri să creeze opere de artă sau să ia parte la acțiuni care merg împotriva conștiinței lor și a convingerilor religioase.

Cazul Jack Phillips – apărat de ADF

Cazul Masterpiece Cakeshop v. Colorado Civil Rights Commission fost apărat de ADF, o asociație care militează pentru libertatea de exprimare și libertatea religioasă, despre care am mai scris aici. ADF a fost etichetată de un ONG american, Southern Poverty Law Center, drept „grup de ură”. Același ONG a pus călugărițele catolice de la The Singing Nuns, organizația americană de veterani de război VFW și „Merry Christmas” pe „listele de ură”.

Procedeele de etichetare ale SPLC au fost aspru criticate în presa americană, iar SPLC a fost numită „o escrocherie bazată pe comerțul cu ură”. Ceea ce nu i-a împiedicat pe unii dintre activiștii de la noi să preia eticheta de „grup de ură” pusă asupra ADF de acest ONG american lipsit de orice credibilitate; și ceea ce nu a împiedicat o parte a presei noastre să preia aceeași etichetă, trecând, alături de ADF, toate cultele religioase din România, inclusiv comunitatea mozaică, la „grupuri de ură”. Ei bine, ADF își trece în dreptul său o victorie răsunătoare – și ne aduce tuturor o veste bună pentru libertatea de exprimare și pentru libertatea religioasă din lumea occidentală.

Ochiul lui Sauron și toiagul lui Gandalf

Dacă tinerii activiști din ziua de azi văd lumea împărțită în progresiști buni și reacționari răi, eu aș propune o altă variantă de mitologizare a faptelor despre care am vorbit mai sus. O mitologie, sper, de mai bună calitate și pe care vă invit să o receptați în registrul adecvat. Decizia Curții Supreme a SUA o percep ca pe o revanșă fragilă, dar însemnată, pe care lumea veche a adevărului, a binelui și a frumosului o repurtează în fața bravei, dar hâdei lumi noi a ideologiilor materialiste, dialectice și „tolerante”. Tolerante, desigur, în spiritul dialecticii – „nici un fel de toleranță pentru dușmanii toleranței”. Ca și cum Gandalf l-ar fi oprit măcar pentru o secundă din marșul distrugător pe Sauron, ciobind cu toiagul său din puterea pătrunzătoare a ochiului necruțător care vrea să identifice spre a anihila orice urmă de viață și de libertate din lume.

P.S. Încă un fake news pe care l-am văzut zilele acestea e acela că Referendumul e pentru modificarea definiției familiei în Constituție – nu, dragi tovarăși și preteni activiști (pe rit nou sau vechi), Referendumul este pentru clarificarea definiției Căsătoriei între un bărbat și o femeie în Constituție, precizându-se atât sexul, cât și numărul soților. Pentru că, în caz că nu știați, poliamoria este la mare căutare și modă pe la Bruxelles, și multe voci vorbesc deja în unele țări UE despre legalizarea de facto a poligamiei; dar ce este această mică minciună pe lângă atâtea altele mai mari pe care le răspândesc activiștii noștri zi de zi?

Ana-Corina Sacrieru/ Juridice: 

Implicații ale Deciziei CJUE pronunțate în cauza Coman-Hamilton

Pe data de 5 iunie 2018 s-a pronunțat Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza Coman-Hamilton, printr-o Decizie în care instanța europeană a răspuns la următoarele întrebări preliminare adresate de Curtea Constituțională a României:

1. «Soț» din articolul 2 punctul 2 litera (a) din Directiva 2004/38, coroborat cu articolele 7, 9, 21 și 45 din cartă, include soțul de același sex, dintr‑un stat care nu este membru al Uniunii, al unui cetățean european cu care cetățeanul s‑a căsătorit legal conform legii dintr‑un stat membru, altul decât statul gazdă?

2. Dacă răspunsul la prima întrebare este afirmativ, atunci articolul 3 alineatul (1) și articolul 7 alineatul [2] din Directiva 2004/38, coroborate cu articolele 7, 9, 21 și 45 din cartă, cer ca statul membru gazdă să acorde dreptul la rezidență pe teritoriul său pe o perioadă mai lungă de 3 luni unui soț de același sex al unui cetățean european?

3. Dacă răspunsul la prima întrebare este negativ, soțul de același sex, dintr‑un stat care nu este membru al Uniunii Europene, al unui cetățean european, cu care cetățeanul s‑a căsătorit legal conform legii dintr‑un stat membru, altul decât statul gazdă, poate fi calificat ca fiind «orice alt membru de familie, []» în sensul articolului 3 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2004/38 ori «partenerul cu care cetățeanul Uniunii are o relație durabilă, atestată corespunzător»în sensul articolului 3 alineatul (2) litera (b) din Directiva 2004/38, cu obligația corelativă a statului gazdă de a facilita intrarea șșederea acestuia, chiar dacă statul gazdă nu recunoaște căsătoriile între persoane de același sex și nici nu prevede vreo altă formă alternativă de recunoaștere juridică, de tipul parteneriatelor înregistrate?

4. Dacă răspunsul la a treia întrebare este afirmativ, atunci articolul 3 alineatul (2) și articolul 7 alineatul (2) din Directiva 2004/38, coroborate cu articolele 7, 9, 21 și 45 din cartă, cer ca statul membru gazdă să acorde dreptul la rezidență pe teritoriul său pe o perioadă mai lungă de 3 luni unui soț de același sex al unui cetățean european?

Decizia are profunde implicații juridice care se cer a fi analizate după cum urmează:

A. Aspecte introductive

În primul rând trebuie subliniat obiectul cauzei care nu este – așa cum se vehiculează în mod neriguros – legalizarea căsătoriei între persoane de același sex, ci este recunoașterea dreptului de ședere  al soțului de același sex cu cetățeanul român, căsătoriți fiind pe teritoriul altui stat (astfel cum reține Curtea în paragraful 21 al Deciziei).

În cadrul aspectelor introductive, mai trebuie precizat că o decizie CJUE nu obligă un stat membru cum este România nici la schimbarea unei definiții naționale (în speță definiția căsătoriei) și nici la legalizarea unei situații interzise pe plan național (în speță recunoașterea statutului marital al celor căsătoriți în alt stat).

Pentru că face parte din legislația europeană complementară, decizia CJUE nu aduce atingere dispozițiilor constituționale, iar pentru că obiectul asupra căruia a statuat a fost dreptul de ședere, decizia – potrivit chiar precizărilor exprese făcute de Curte în cuprinsul ei – nu obligă statul român la legalizarea căsătoriei dintre persoane de același sex, ci vizează exclusiv interpretarea dreptului de ședere în concordanță cu Directiva referitoare la libera circulație.

Așadar, prin decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene nu se impune recunoașterea statutului de soț persoanei de același sex căsătorită în alt stat, ci se recunoaște exclusiv  dreptul de ședere al soțului de același sex, căsătorit pe teritoriul altui stat cu un cetățean român, drept de ședere care  decurge din dreptul la liberă circulație a membrilor de familie, așa cum sunt ei definiți în directiva referitoare la libera circulație (Directiva 2004/38).

Tot cu caracter preliminar, fără a intra ulterior în dezbaterea subiectului, trebuie totuși notat că, față de dispozițiile art. 2 pct.6, 7 și art. 3 alin. 2 din OUG 102/2005, se  poate construi o întreagă discuție juridică asupra necesității și utilității întrebărilor preliminare atât timp cât legislația națională avea oricum consacrat acest drept de ședere. Probabil soluția de mâine a Curții Constituționale a României ne va lămuri asupra contextului în care a ajuns să fie sesizată o instanță europeană pentru o chestiune de drept tranșată punctual în norma națională.

B. Aspecte esențiale

B.1. Reafirmarea competenței naționale exclusive în ceea ce privește definiția căsătoriei.

„Curtea precizează însă că starea civilă a persoanelor, care cuprinde normele referitoare la căsătorie, este o materie care intră în competența statelor membre și că dreptul Uniunii nu aduce atingere acestei competențe, statele menționate fiind astfel libere să prevadă sau să nu prevadă căsătoria homosexuală.

Ea amintește de asemenea că Uniunea respectă identitatea națională a statelor membre, inerentă structurilor lor fundamentale politice și constituționale.”

Din acest paragraf rezultă că instanța europeană reafirmă competența exclusivă a statelor membre în ceea ce privește definirea căsătoriei, precizând chiar în mod expres lipsa vreunei obligații în sensul autorizării căsătoriilor homosexuale.

Mai mult decât atât, această reafirmare a competenței naționale este o veritabilă invitație adresată statelor membre de a-și defini, ele însele, instituția căsătoriei.

În acest context, două consecințe se nasc pe planul dreptului național din această reafirmare:

pe de o parte, că art. 277 alin. 1 din Codul Civil nu poate suporta modificări de interpretare și aplicare pentru că altfel ar fi înfrânt acest considerent al Deciziei CJUE pronunțate ieri

pe de altă parte, că intensitatea necesității lămuririi definiției constituționale a căsătoriei a crescut proporțional cu reafirmarea de către instanța europeană a competenței exclusive a statului de a-și defini această instituție.

Dacă mai avem în vedere și faptul că deciziile pronunțate de CJUE vizează interpretarea dreptului național până la nivelul Constituției unui stat membru, neputând aduce atingere normei constituționale, rezultă că necesitatea definirii căsătoriei pentru un stat membru realizează pe deplin caracterul exclusiv al competenței naționale, numai dacă este făcută la nivel constituțional.

Astfel se explică de ce 14 state, înaintea României, au definit deja în Constituțiile lor căsătoria ca fiind uniunea între un bărbat și o femeie.

B.2. Limitarea recunoașterii soților din uniunile de același sex exclusiv la dreptul de ședere.

„Astfel, o asemenea obligație de recunoaștere exclusiv în scopul acordării unui drept de ședere derivat unui resortisant al unui stat terț nu aduce atingere identității naționale și nici nu amenință ordinea publică a statului membru în cauză.”

Față de recunoașterea exclusivă a dreptului de ședere, văzând că acest drept decurge în mod firesc în legislația națională din chiar alineatul final al art. 277 din Codul Civil, rezultă că interdicția consacrată prin art. 277 alin 1 C.civil nu numai că nu este neconstituțională, dar nici nu încalcă singurul drept recunoscut de CJUE soțului de același sex, căsătorit pe teritoriul altui stat, cu un cetățean român, respectiv dreptul de ședere.

Nici măcar o critică în parte nu se poate reține în ceea ce privește art. 277 C.civil, față de faptul că dreptul de ședere al partenerului de același sex – singurul recunoscut ieri de CJUE – este oricum consacrat în dreptul național prin disp. art. 2 pct. 6, 7 și art. 3 alin. 2 din OUG 102/2005  privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene.

Tocmai de aceea, interesant de remarcat este faptul că nu dispozitiile art. 277 Cod Civil sunt cele incidente in materia dreptului de sedere de încălcarea căruia s-a realizat plângerea părtilor, ci alte dispozitii legale ce nu fac obiectul sezizării.

Decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene pronunțată în cauza Coman – Hamilton interpretează noțiunea de „soț” din Directiva privind libera circulație ca aplicându-se și persoanelor de același sex căsătorite valabil într-un stat membru, limitând însă recunoașterea calității de soț exclusiv la dreptul de ședere, fără posibilitatea modificării definiției naționale a căsătoriei ori a regimului juridic matrimonial consacrat în dreptul național.

ADF International

Declarație referitoare la decizia de astăzi a CJUE în cauza Coman

Curtea de Justiție a Uniunii Europene redefinește noțiunea de „soți”


LUXEMBURG (5.6.2018) – Pe 5 iunie 2018, Curtea de Justiție a UE s-a pronunțat în cauza Coman și alții

“Decizia Curții de Justiție a UE (CJUE) în cauza Coman și alții este problematică. Multe State europene recunosc și protejează căsătoria ca uniunea dintre un bărbat și o femeie în legile și constituțiile lor, întrucât acesta este dreptul lor. Reglementarea noțiunilor de bază din dreptul familiei – „soți,” „membru de familie” și „căsătorie”’ – este de competența Statelor Membre ale UE. Acest lucru este reliefat și întărit de redactarea Directivelor relevante în materie și consolidat de jurisprudența CJUE, inclusiv de hotărârea de astăzi. CJUE elimină competența națională din acest domeniu, prin faptul că avansează o ‘nouă’ definiție a noțiunii de soți, incluzând partenerii de același sex.”

“Dreptul la liberă circulație a persoanelor nu poate fi instrumentalizat ca să redefinească noțiuni bine stabilite, precum „căsătoria” și „familia”. Obligarea unui Stat Membru, în ciuda poziției sale asumate democratic, să își modifice legea națională pentru a recunoaște relațiile dintre persoanele de același sex înseamnă a ignora în mod deliberat  procesele democratice de la nivel național. În România, de exemplu, trei milioane de oameni au semnat recent o inițiativă cetățenească de consolidare a căsătoriei ca uniune dintre un bărbat și o femeie în Constituția României. Prin redefinirea termenului de „soți” ca incluzând cupluri de același sex, CJUE nu respectă suveranitatea națională și diversitatea europeană și riscă să creeze, în consecință, un haos legislativ.”

Pentru mai multe informații, vedeți memorandumul nostru juridic în această cauză

Catalin Sturza/ Adevarul:

Răspuns dlui Radu Răileanu de la ActiveWatch: 6 informaţii false în 9 paragrafe de text

Mă bucur să văd că cei de la ActiveWatch au răspuns pe unul dintre blogurile platformei Adevărul provocării mele lansată săptămâna trecută și au răspuns celor șase întrebări pe care li le-am adresat prin intermediul blogului meu. Simplul fapt că există un răspuns este un semn bun, în sensul că arată o deschidere spre dialog.

Dincolo de acest aspect pozitiv, în răspunsul semnat de activistul Radu Răileanu și publicat pe blogul jurnalistului Mircea Toma nici unul dintre argumentele mele nu este formulat în mod corect; și, prin urmare, nici unul dintre argumentele mele nu primește un răspuns satisfăcător și nu este combătut. În plus, tonul răspunsului este arogant-condescendent, când nu trece direct la atacuri și jigniri, la adresa mea și a majorității creștine din România. Sau când nu devine excesiv de defensiv. Din aceste motive răspunsul meu ar putea să se oprească aici, și aș putea trece mai departe, către alte subiecte. Link aici către răspunsul dlui Răileanu, și link aici către textul meu inițial.

Voi răspunde, totuși, punctual, celor șase puncte din textul domnilor Radu Răileanu și Mircea Toma, deoarece forma în care este scris răspunsul lui este paradigmatică pentru felul în care o parte a presei noastre activiste se eschivează de la dezbatere, aruncând asupra unor argumente valide o perdea de fum.

Înainte de a trece la răspunsul propriu-zis, trebuie să spun că mi se pare derutant, din capul locului, un răspuns dat de un activist pe blogul unui jurnalist. Mă mir, în acest context, că în răspuns nu a fost invitat și un alt coleg al domnului Răileanu din organizația ActiveWatch, dl Cornel Vîlcu, care scria nu demult pe blogul ActiveWatch că în dezbaterea cu creștinii trebuie purtat „un război”, „fără milă și fără scrupule” (link aici). După cum spun unii dintre promotorii toleranței în România: „nici un strop de toleranță pentru dușmanii intoleranței”. Nu înseamnă, când citez această reacție, că împărtășesc poziția celor cu care polemizează dl Vîlcu; arăt doar cum își tratează dl Vîlcu adversarii ideologici. Oare cele spuse de dl Vîlcu nu sună foarte asemănător cu ceea ce spunea liderul unei organizații cu un obiect de activitate similar cu ActiveWatch, lider care spunea: „Vreau să fie foarte clar că scopul nostru în viață este să distrugem aceste grupuri, să le distrugem cu desăvârșire.” (link aici către declarația lui Mark Potok, Senior Fellow al Southern Poverty Law Center.)

Avertizez cititorul că urmează un text mai lung, deoarece reiau atât argumentele mele, în forma lor corectă, cât și forma deformată a argumentației mele, așa cum o redă dl Răileanu de la ActiveWatch. În plus, voi răspunde direct, complet și argumentat obiecțiilor formulate de dl Răileanu, așa cum sunt ele prezentate în textul domniei sale. Rog, prin urmare, cititorul să fie răbdător – parcurgerea polemicii care urmează va dura, probabil, în jur de 10-15 minute

I. Despre partizanat și absența referințelor la discursul creștinofob în raportul ActiveWatch

Argumentul numărul 1: Raportul ActiveWatch acordă spații largi discursului islamofob ca discurs al urii, dar nu menționează nicăieri că discursul creștinofob ar fi tot un „discurs al urii” și nu acordă spațiu creștinofobiei – în condițiile în care la nivelul Uniunii Europene creștinofobia și actele de violență împotriva creștinilor sunt la cote alarmante, iar două rapoarte ale unor organizații internaționale credibile de advocacy (citate de publicații precum Newsweek și The Jerusalem Post) arată că creștinii sunt cel mai persecutat grup religios al planetei.

Răspunsul dlui Răileanu. Argumentul meu este deformat în „Sturza susține că nu a văzut menționat niciunde discursul creștinofob – afirmația este cel puțin răutăcioasă”. Și mi se răspunde: creștinii reprezintă o majoritate, iar în condițiile de instigare la ură majoritatea nu are nevoie de o protecție deosebită: ce efecte ar avea discursul intolerant asupra creștinilor?

Cum stau în fapt lucrurile: Insist, discursul creștinofob nu este menționat, nicăieri, ca atare în raport și nu are nici un fel de spațiu dedicat în raport (sau dl Răileanu nu-și cunoaște propriul document?) Argumentul invocat de dl Răileanu este cel puțin bizar. Conform acestui argument, nici femeile, care statistic reprezintă, în România, o majoritate (ele reprezintă 51,2% din populație, conform INS) nu ar trebui să se bucure de nici un fel de protecție specială, pentru simplul fapt că reprezintă o majoritate. Discursul misogin sau orice formă de discriminare a femeilor nu ar trebui să preocupe pe nimeni, deoarece, nu-i așa, conform dlui Răileanu ele reprezintă o majoritate, și nu au nevoie de o protecție deosebită. Ce efecte ar avea discursul intolerant și instigator la ură asupra femeilor? Să sunăm demobilizarea generală pentru toate organizațiile feministe din țară, deoarece, nu-i așa, femeile reprezintă, iată, un grup majoritar?

Sau, conform aceluiași argument, nici copiii săraci din România, care în România reprezintă peste jumătate din populație – cu 51 la sută dintre copiii care sunt expuși riscului de sărăcie, conform Eurostat (link aici) și aproape 50 din populația din România expusă riscului de sărăcie – așadar, nici săracii nu ar trebuie să se bucure de nici un fel de protecție specială, pentru că ei reprezintă o majoritate. Situația este cu atât mai evidentă în mediul rural, unde 66,% din familiile din mediul rural nu au venituri suficiente pentru traiul de zi cu zi. Discursul urii îndreptat împotriva săracilor, numiți adesea „proști”, „analfabeți”, „leneși” și „pupători de oase”, nu ar trebui să preocupe pe nimeni, deoarece, nu-i așa, conform dlui Răileanu, ei reprezintă o majoritate, și nu au nevoie de o protecție deosebită. Ce efecte ar avea discursul intolerant și instigator la ură asupra săracilor? Să sunăm demobilizarea generală pentru toate organizațiile care încearcă să-i ajute pe săraci în România, deoarece, nu-i așa, săracii reprezintă, iată, un grup majoritar?

În metodologia raportului (pagina 6) se precizează că discursul instigator la ură este acela care încurajează neacceptarea grupurilor sociale aflate în situație de risc – „grupuri care reprezintă minorități, se află într-o situație economică dezavantajată sau sunt victime tradiționale ale discriminării”. Prin omisiunile prezente în raport, să înțeleg că, pe lângă creștini, nici săracii și copiii săraci nu sunt demni de statutul de victime ale instigării la ură?

E foarte simplu – efectele în cazul tuturor acestor categorii sunt aceleași. Etichetarea oricărei persoane, pe baza sexului, a stării sociale sau a religiei sale, reprezintă în fapt o instigare la ură și o metodă de intimidare. Efectele sunt cele cunoscute, respectiv pierderea respectului de sine, a încrederii în forțele proprii și apariția unor traume în plan psihologic; afectarea reputației și a credibilității și marginalizarea, în plan social.

Contor de informații false în textul dlui Răileanu: 1 Nu consider argumentul fals prezentat de dl Răileanu ca fiind o informație falsă – informația falsă este aceea că dl Răileanu lasă să se înțeleagă că discursul creștinofob ar fi menționat, ca atare, în raport; oricine poate da un search după cuvântul „creștinofob”, apoi după „islamofob” pentru a verifica.

II. Despre dubla măsură evidentă în cadrul raportului

Argumentul numărul 2: Dacă tot vorbim despre discursul islamofob, cum rămâne cu faptul că auzim aproape în fiecare zi știri despre teroriștii islamici care comit atentate sângeroase în Europa, inclusiv împotriva creștinilor și în biserici creștine? Creștinii nu sunt cunoscuți pentru acte de violență – dimpotrivă, recent am văzut cum proteste pașnice ale unor creștini au fost reprimate în forță de autorități, la Chișinău. Și cu toate acestea islamiștilor li se acordă statutul de „grup vulnerabil”, pe când creștinilor nu – ba, dimpotrivă, Islamul e mai mereu „religia păcii”, pe când creștinii sunt prezentați de regulă în mass-media și în astfel de rapoarte drept un grup agresiv și intolerant.

Răspunsul dlui Răileanu. Argumentul meu este deformat în: „Sturza ne atrage atenţia că cea mai oprimată religie a lumii este creştinismul”. Și mi se răspunde la fel ca la punctul 1: „Dar raportul nostru se referă la România, unde creştinii reprezintă, aşa cum am precizat, peste 90% din populaţie şi unde statul român finanţează din bani publici Catedrala Mântuirii Neamului.”

Cum stau în fapt lucrurile: Am răspuns deja acestui argument la punctul 1 – dar dl Răileanu nu a reușit să răspundă, în vreun fel, argumentului meu.

Încă trei observații:

a) Putem spune că, în contextul în care persecuția împotriva creștinilor este, la ora actuală, la cele mai ridicate cote din istorie (link aici), și în România creștinii sunt un grup vulnerabil. Când creștinii sunt numiți, in corpore, de Președintele României „fanatici religioși”; când în Parlament există deputați care se asociază manifestațiilor unor grupări radicale anticreștine precum Tinerii Mânioși (link aici); când o inițiativă democratică pentru clarificarea definiției Căsătoriei între un bărbat și o femeie în Constituția României, inițiativă semnată de trei milioane de români, este tergiversată, în mod abuziv, de politicieni timp de trei ani (Referendumul se putea organiza în 30 de zile, după strângerea semnăturilor și avizul favorabil al CCR); când această inițiativă este calomniată și răstălmăcită aproape zilnic în mare parte a presei românești; când președintele unei uniuni de creație din România în numește, in corpore, pe creștini „proști” și nimeni nu se sesizează (link aici, chiar pe un blog Adevărul); când președintele CNCD, dl Csaba Asztalos, ne spune că este extrem de grav ca purtătorul de cuvânt al BOR, principalul cult religios din România, să vorbească despre „familia naturală” (familia bazată pe definiția milenară a Căsătoriei, așa cum este ea prezentă în tradiția iudeo-creștină și în majoritatea culturilor și a epocilor istorice) – ne putem întreba, pe bună dreptate: dar valorile creștine și pe creștini cine îi apără în România?

b) Am văzut cum organizații cu un obiect similar de activitate trec reformatori musulmani precum Maajid Nawaz, de la Quiliam Foundation (UK), care critică cu vehemență terorismul islamic (link aici), sau jurnaliști precum Robert Spencer, care scriu despre atentatele şi actele de violenţă comise de teroriştii islamici în lumea occidentală (link aici), la capitolul „promotori ai discursului urii” și ai „islamofobiei”. Nu îmi este clar dacă pentru ActiveWatch reformatorii musulmani și cei care critică terorismul islamic trebuie sau nu să fie trecuți pe lista „discursului urii”. Este o dublă măsură foarte evidentă – oameni care aduc critici legitime islamismului radical și actelor de terorism sângeroase comise de teroriștii islamici, inclusiv împotriva creștinilor, sunt catalogați drept „promotori ai discursului islamofob”; în vreme ce actele de violență comise împotriva creștinilor, care protejează în mod pașnic, cântând, de exemplu, imnuri religioase, sunt trecute sub tăcere, iar demersurile civice legitime ale creștinilor sunt trecute la categoria „discursul urii.” O dublă măsură criticată chiar și de publicații progresiste precum Huffington Post, care îi numește „liberali regresiști” pe cei care folosesc etichetări amorfe de tipul „discurs islamofob” – etichetare folosită ca atare în raportul ActiveWatch.

c) Catedrala Mântuirii Neamului este o inițiativă finanțată, în cea mai mare parte, din bani privați – nu este o inițiativă finanțată din bani publici, așa cum afirmă dl Răileanu. Ce legătură are acest punct cu subiectul și cu discuția? Un alt „dog whistle” – o sugestie prefabricată care activează mindsetul anticlerical al publicului ActiveWatch. În realitate, cele mai malițioase surse (link aici către Vice.com) indică 45 de milioane de euro alocate din fondurile publice pentru Catedrală – din 100-120 de milioane de euro. Am scris pe larg aici despre subiect. Așadar, afirmația este un fake news mare cât Catedrala, strecurat „subliminal” de dl Răileanu pentru cititorii creduli.

Contor de informații false în textul dlui Răileanu: 2

III. Sunt unii care urăsc creștinismul – și-și numesc ura o dragoste atotcuprinzătoare pentru toate religiile

Argumentul numărul 3: Actele de vandalism comise anul trecut asupra unor biserici din Bucureşti aflate pe traseul Marşului pentru Viaţă nu le văd trecute nicăieri în raport – una dintre aceste biserici este un monument istoric din secolul XVII. Actele de vandalism reprezintă o formă de violenţă simbolică, astfel de acte nu pot fi omise sub nici o formă dintr-un asemenea raport. Nici hărțuirea și intimidarea manifestanților de la marș, prin mesaje obscene, nu sunt surprinse în raport; și nici jignirile adresate zilnic creștinilor pe Internet și în presă – pe care, dacă le-am număra, am ajunge la numere cu multe zerouri.

Răspunsul dlui Răileanu. Argumentul meu este deformat în „Anul trecut au fost comise gesturi de vandalism pe traseul Marşului pentru viaţă şi au existat mesaje obscene menite să-i intimideze pe participanţi, prin urmare acestea trebuia să fie incluse în raport.” Nimic, așadar, despre actele de vandalism ca formă de violență simbolică, imposibil de trecut cu vederea într-un astfel de raport. Apoi dl Răileanu continuă să înșire mesaje obscene – aș spune, cu o plăcere obscenă. Printre mesajele înșirate de dl Răileanu se numără „„BORmaşina de bani”, „BOR ieşi afară din pi***a mea” şi „Dacă Maria ar fi făcut avort am fi fost scutiţi de voi (cei proşti)”.

Cum stau în fapt lucrurile: În mod evident, în acest punct dl Răileanu a renunțat deja să mai încerce să formuleze un răspuns rațional – și a pornit abrupt pe panta sfidării și a intimidării. Citând mesajele pe care eu am omis să le citez, dl Răileanu se bazează, probabil, pe reacția mea de băbuță de biserică – îmi voi acoperi ochii și-mi voi arunca mâinile în sus, aruncând și pixul din mână. De asemenea, citarea mesajelor reprezintă un dog whistle pentru establishmentul „liberal regresist” (folosesc formula preluată din Huffington Post): sunt soundbites simple și eficiente care îi vor determina pe cei din tabăra dlui Răileanu să se arunce cu etichete și ocări asupra „creștinului habotnic”, eventual într-un mic linșaj online.

Numai că nu îmi acopăr ochii și nu arunc pixul din mână. Am mai văzut astfel de mesaje, chiar identice, și chiar am mai scris despre ele. Le-am văzut la activiștii ACT-UP (fostă Lesbian and Gay Community Service Center) care au vandalizat catedrala Sf. Patrick din New York. Activiștii au atacat enoriașii, au întrerupt serviciul religios, au profanat Sfintele Taine, pe care le-au aruncat pe jos și le-au călcat în picioare. Ritualul împărtășaniei a fost parodiat de activiști folosindu-se prezervative pe post de pocal; Predica de pe Munte a fost batjocorită ca o formă de încurajare a sodomiei; în biserică au fost simulate acte sexuale anale și orale. În afara catedralei, activiștii atacau trecătorii; unii au făcut cerc în jurul uni preot și a mamei sale vârstnice și i-au acoperit cu prezervative – cei doi au fost eliberați abia când a intervenit poliția. Alte biserici au fost profanate, monumente istorice valoroase au fost distruse de activiști. Pe pancartele activiștilor erau fix mesajele pe care le citează aici dl Răileanu (în loc de BOR puneți Biserica Catolică din America). Sloganurile și acțiunile quasi-teroriste ale ACT-UP sunt descrise pe larg aici, la pagina 19. Până și sloganurile anticlericale ale activiștilor extremiști sunt, la noi, de import (sic!)

Dl Răileanu nu se disociază, în nici un fel, de aceste mesaje. Le citează, după cum spuneam, cu o plăcere obscenă. Oare ce s-ar fi întâmplat în cazul celălalt – dacă aș fi citat eu, pe o platformă mainstream, mesajele împotriva homosexualismului și a homosexualității de la vreo manifestație Noua Dreaptă? Aș fi meritat, pe drept, etichetele de „extremist de dreapta” și „neolegionar” – îi invit pe dl Răileanu la un efort de imaginație și-l las să-și pună singur etichetele pe care le merită aici, din moment ce etichetarea altora reprezintă business-ul său. Oare cât de mare ar fi fost amenda de la CNCD, dacă CNCD ar fi fost, cu adevărat, un arbitru echidistant și neideologizat? Oare cât de repede ar fi venit?

Enumerarea reprezintă totodată și exprimarea clară a unei poziții de forță pe care – nu-i așa? – dl Răileanu și-o permite într-o țară în care Președintele îi numește pe creștini “fanatici religioși”, iar autoritatea in materie de discriminare încheie parteneriate împotriva discursului religios.

Prin citarea acestor mesaje fără nici o justificare în economia textului (în afară de funcția de dog whistle) și fără nici o dezicere față de mesajul lor, dl Răileanu mai face un lucru. Ceea ce pare că dorește dl Răileanu să spun este: iată, le cunoaștem foarte bine și știm cât de grave au fost jignirile, dar nu am vrut să le includem în Raport. Ceea ce face, în fapt, dl Răileanu e un lucru pe care nu mă așteptam să îl facă nici măcar cineva de la ActiveWatch: îmi confirmă, fără echivoc, teza articolului meu. Sunt unii care urăsc creștinismul– și-și numesc ura o dragoste atotcuprinzătoare pentru toate religiile.

IV. Inițiativa pentru clarificarea definiției Căsătorie între un bărbat și o femeie în Constituția României – nu este o inițiativă pentru redefinirea familiei

Argumentul numărul 4: La capitolul „manifestări publice de intoleranţă” este trecut şi Referendumul pentru clarificarea definiţiei căsătoriei între un bărbat şi o femeie în Constituţia României – ca exemplu de intoleranţă împotriva unor minorităţi sexuale. Aceasta în ciuda faptului că iniţiatorii şi susţinătorii demersului semnat de peste trei milioane de români au arătat, iar şi iar, că acesta nu este orientat împotriva vreunei minorităţi sexuale. Este, pur şi simplu, un demers pentru clarificarea definiţiei Căsătoriei în Constituţia României similar cu demersuri de acelaşi fel realizate de alte 14 ţări din lume (printre care Bulgaria, Slovenia, Croaţia, Ungaria şi Polonia).

Răspunsul dlui Răileanu. Argumentul meu este deformat în: Sturza se întreabă de ce acţiunea de advocacy pentru modificarea Constituţiei, articolului 48 – Familia, este inclus într-un raport asupra discursului intolerant şi instigator la ură. Răspunsul este simplu: pentru că o bună parte din argumentaţia promotorilor este construită pe  presupuse ameninţări pe care familiile homosexuale le-ar reprezenta pentru familiile heterosexuale. Exemple în acest sens pot fi găsite şi în comunicarea promotorilor referendumului şi aici.

Cum stau în fapt lucrurile: Dl Răileanu nu oferă nici un exemplu – link-ul pe care îl dă (preluat ca atare de mine) este către o captură de ecran în care Platforma Împreună acuză Mișcarea România Împreună a dlui Cioloș că i-a plagiat numele. Argumentul că „o bună parte din argumentația promotorilor este construită pe presupuse amenințări pe care familiile homosexuale le reprezintă pentru familiile heterosexuale” este cu totul fals.

(între timp, în ziua când public acest text, văd că autorii au schimbat link-ul către pagina de Facebook a Platformei Respect; nu este clar, în continuare, la ce exemplu se referă sau care sunt exemplele care demonstrează negru pe alb teza autorilor, în special în condițiile în care pe acea pagină mai toate exemplele sunt scoase din context, deformate și criticate în mod cel puțin răutăcios – ca să preiau formula dlui Răileanu.)

Am fost la Conferința de la Parlament a Platformei Civice Împreună – și am scris pe larg despre argumentarea promotorilor Referendumului pentru clarificarea definiției Căsătoriei în Constituția României. Am fost acolo tocmai pentru că am vrut să mă informez la prima mână despre ce susțin promotorii acestei mișcări de advocacy (cei care n-au fost pot urmări filmarea tuturor prezentărilor aici). Apropo, Conferința a fost catalogată de o bună parte a presei la categoria „discurs al unor grupuri de ură” pe baza unei etichete false pusă de un ONG american, Southern Poverty Law Center (SPLC) – un ONG criticat de întreaga presă americană pentru metodele sale părtinitoare, personale și lipsite de transparență de întocmire a „listelor de ură” și numit de presa americană „o escrocherie bazată pe comerțul cu ură”.

În plus, în Raportul ActiveWatch s-a strecurat, tot din întâmplare bănuiesc, o altă informație falsă, nedezmințită nicăieri de dl Răileanu în răspunsul domniei sale. În Raport se spune, la pagina 30, că „organizatorii Marșului Diversității au criticat inițiativa legislativă a Coaliției pentru Familie privind redefinirea familiei în Constituție și modul în care aceasta încurajează atitudinile homofobe.” Așa cum am arătat, această inițiativă nu este una pentru redefinirea familiei în Constituția României, ci pentru clarificarea definiției Căsătoriei între un bărbat și o femeie în Constituția României. Este foarte ușor să faci o căutare pe Google sau chiar pe site-ul CpF și să afli că dreptul la viața de familie, care are un conținut juridic mult mai larg, este deja protejat de Constituția României – iar dacă inițiativa ar fi fost pentru redefinirea familiei, ea nu ar fi primit acordul CCR (link aici). Aceasta este una dintre informațiile false vehiculate, iar și iar, de o parte a „liberalilor regresiși” (iarăși, folosesc sintagma din Huffington Post). Două dezmințiri juridice aici și aici, pe site-ul CpF. Am scris pe larg despre asta aici.

Îl invit pe dl Răileanu să găsească, în cele peste trei ore a înregistrării către care dau link aici, câteva exemple convingătoare care să arate cum inițiatorii demersului pentru clarificarea definiției Căsătoriei între un bărbat și o femeie în Constituția României își construiesc, în mod majoritar, argumentele pe vehicularea unor presupuse amenințări pe care familiile homosexuale le reprezintă pentru familiile heterosexuale. Sau să găsească un singur exemplu în acest sens în argumentația mea.

Așadar, încă un fake news în dreptul dlui Răileanu, de data aceasta cât Parlamentul României.

Contor de informații false în textul dlui Răileanu: 4 Afirmația că „o bună parte din argumentarea promotorilor este construită pe presupusele amenințări pe care familiile homosexuale le-ar reprezenta pentru familia homosexuală; și afirmația din raport că inițiativa CpF este o inițiativă privind redefinirea Familiei în Constituție, nedezmințită de dl Răileanu și întărită prin răspunsul său.

V. Derapajele ideologice grave ale CNCD și partipris-urile politice evidente ale celor de la ActiveWatch

Argumentul numărul 5. Întreb unde sunt menționate în raport abaterile CNCD-ului din anii 2017 și 2018. Spun că în raport nu este menționat nicăieri faptul că CNCD a semnat un parteneriat cu organizaţia partizană şi activistă ACCEPT pentru limitarea libertății religioase – fără să invite în acelaşi timp la masa tratativelor vreun reprezentant al cultelor religioase din România; un derapaj extrem de grav, care pune în pericol însăşi dezbaterea democratică din România.

Răspunsul dlui Răileanu. Este singurul punct din răspuns în care argumentul meu este prezentat aproape intact – probabil, deoarece de data aceasta dl Răileanu chiar crede că are un răspuns bun (față de punctele anterioare unde nu avea nici un răspuns). Mi se răspunde: am vorbit despre abaterile CNCD într-un happening desfășurat pe o stradă în București (unde este criticat CNCD-ul pentru că l-a amendat pe dl Klaus Iohannis). Apoi sunt acuzat că răspândesc știri false: „Aici, Sturza răspândeşte ştiri false. Accept şi CNCD au încheiat un parteneriat pentru contracararea „utilizării abuzive a libertăţii religioase pentru a genera intoleranţă la adresa minorităţilor şi pentru a limita alte drepturi ale omului, inclusiv drepturile persoanelor LGBTI. (…) Cum în România există lege antidiscriminare, iar parteneriatul dintre Accept şi CNCD îşi propune să combată folosirea libertăţii de religie pentru a limita drepturilor persoanelor LGBT, rezultă că acuzele sunt nefondate.”

Cum stau, în fapt, lucrurile: În continuare, întreb unde sunt unde sunt menționate în raport abaterile CNCD-ului din anii 2017 și 2018. În raport, care este un document oficial, nu la un happening stradal, care nu are legătură cu un document oficial și nu poate fi amestecat cu un document oficial de nici o organizație cu o minimă pretenție de profesionalism.

În ceea ce privește parteneriatul dintre CNCD și ACCEPT, nici o inițiativă care privește limitarea libertății religioase – pomenită ca atare chiar în numele inițiativei – nu poate avea loc fără consultarea tuturor părților implicate și afectate. Așadar, fără aducerea la masa negocierii a reprezentanții tuturor cultelor religioase din România, alături de activiștii ACCEPT.

Pentru că, altfel, am văzut unde pot duce astfel de limitări și restrângeri abuzive ale libertății religioase și de exprimare în numele unei ideologii. În Statele Unite și în alte țări occidentale, pastori, preoți, funcționari publici, cofetari, oameni de afaceri sunt amenințați cu moartea, târâți în procese, aruncați în închisoare, sau sunt marginalizați social și obligați să își închidă afacerile pentru că susțin că o Căsătorie este doar între un bărbat și o femeie. Printre abuzurile din ultimii ani se numără obligarea episcopilor danezi să numească preoți care să oficieze căsătorii homosexuale (mai multe informații aici și aici), o lege pentru „combaterea homofobiei” în care preoții din Brazilia pot merge la închisoare pentru citirea unui text creștin în biserică (un link aici) și prezumtiva scoatere a textelor creștine în afara legii în California. Iar hărțuirea recentă a purtătorului de cuvânt al Patriarhiei Române de către CNCD și linșajul mediatic la care a fost supus acesta de către o parte a presei este un exemplu care arată clar că asemenea abuzuri se pot întâmpla și în România. Am scris pe larg despre această hărțuire aici și aici. Iar personalități publice de prim rang, academicieni, actori, medici și intelectuali, îl susțin pe dl Bănescu printr-o scrisoare deschisă în care îi cer CNCD să-și retragă acuzațiile nefondate și să-și ceară scuze românilor pe care i-a jignit.

Așadar, de ce și cum răspândesc știri false? Cel mult, mi se poate reproșa că susțin o interpretare greșită a unei știri care a apărut în publicații mainstream. Proprietatea cuvintelor nu pare a fi, însă, punctul forte al dlui Răileanu – dar, sigur, e și aceasta o tehnică, să-l acuzi pe celălalt că răspândește știri false când în fapt tu ești cel care răspândește, așa cum am văzut, știri false.

Iar în contextul în care dl Răileanu neagă că acesta ar fi un derapaj ideologic al CNCD, rămânem să înțelegem și din exemplul pe care îl vedem citat în filmulețul indicat de dl Mircea Toma că activitștii de la ActiveWatch s-au supărat pe CNCD doar deoarece acesta l-a amendat pe dl Iohannis. Partizanatul politic al celor de la ActiveWatdch este vizibil și atunci când printre etichetele de hate speech de la începutul raportului este citată eticheta „băsist”, dar nu este citată nicăieri o altă etichetă cel puțin la fel de folosită în confruntările online – cea de „pesedist”. Aleg această etichetă și deoarece ea este extrem de folosită în special pentru a-i jigni pe românii săraci din mediul rural, cei numiți de regulă „proști” și „inculți”; și aici dl Răileanu nu mai poate argumenta că dl Traian Băsescu a fost votat de o minoritate dintre români și de aceea are nevoie de o protecție specială, în vreme ce PSD-ul este votat de o largă majoritate. În fapt, votanții PSD-ului de la alegerile din ultimii ani au fost mult mai puțini decât cei care l-au votat pe Traian Băsescu în 2004 și 2009. Prezența la alegerile prezidențiale este mai mare decât la alegerile parlamentare, iar dl Băsecu a luat, de fiecare dată, peste 50% din voturi, în timp ce PSD-ul a luat, când a câștigat alegerile (de regulă în alianțe electorale), între 25%-45%.

Contor de informații false în textul dlui Răileanu: 6 Consider că ideea că raportul ar conține exemple despre abaterile CNCD este o informație falsă, și la fel ideea că eu aș răspândi știri false.

VI. Totală lipsă de transparență, etichete personale și maniheism elementar

Argumentul numărul 6: Întreb care sunt criteriile pe baza căruia este stabilit ce este „discursul urii” și dacă există o transparență cu privire la aceste criterii. Întreb și dacă sunt preluate etichete sau procedee de la organizații precum SPLC și dacă în raport se face undeva o delimitare clară față de etichetările false și față de procedeele de etichetare arbitrare și personale folosite de organizații precum SPLC. Aceasta în condițiile în care am văzut că o parte din presa românească tocmai a preluat o astfel de etichetă pentru a discredita Conferința de la Parlament (link aici).

Răspunsul dlui Răileanu. Argumentul meu este deformat în: Suntem întrebaţi cine stabileşte ce este discurs al urii, pe ce criterii şi dacă ne-am inspirat din metodologia de identificare folosita de Southern Poverty Law Center. Apoi sunt acuzat că am sugerat, maliţios, şi că organizaţiile neguvernamentale câştigă foarte bine din „comerţul urii”. Sunt rugat să îi îndrept spre cineva de la care să învăţăm să facem asta. Apoi mi se prezintă niște detalii despre cât a costat Gala de promovare a Raportului, despre sponsorii gale, și despre câți artiști au participat la gală.

Cum stau, în fapt, lucrurile: În continuare, nu mi-e clar care sunt criteriile pe baza căruia cineva stabilește ce este „discurs al urii” și cine se face vinovat de „discurs al urii”, când a) în raport creștinofobia nu figurează, așa cum am arătat, ca „discurs al urii” în vreme ce „islamofobiei” i se consacră spații largi și b) inițiativa civică pentru clarificarea definirii Căsătoriei în Constituția României este trecută la „manifestări publice de intoleranță”. Faptul că, în răspunsul domniei sale, dl Răileanu nu a reușit să furnizeze un singur exemplu de ce lucrurile ar sta așa întărește suspiciunea că etichetele de ură sunt, în fapt, puse în mod arbitrar și discriminatoriu.

În ceea ce privește „monetizarea urii” și despre cât de profitabil este „comerțul cu ură”, am scris un articol amplu și documentat pe această temă, și am oferit în două locuri trimiteri către articolul respectiv în textul la care dl Răileanu pretinde că-mi răspunde; asta arată și cât de atent m-a citit dl Răileanu. Reiau doar un mic fragment aici: The Federalist expune sumele astronomice pe care le face SPLC: salarii anuale de 200.000 – 350.000 de dolari, la care se adaugă beneficii şi sporuri. În anul 2015, organizaţia a primit din „cadouri, granturi şi contribuţii” peste 50 de milioane de dolari, iar în anul 2017, când Donald Trump a candidat la preşedinţie, contribuţiile s-au triplat – la peste 132 de milioane de dolari. Din aceşti bani, doar 17% sunt cheltuiţi pentru programe caritabile.  The Federalist numeşte SPLC „a hate mongering scam” – „o escrocherie bazată pe comerţul cu ură” (link către The Federalist).

Apropo, SPLC sunt cei care au pus „Merry Christmas” în topul hashtagurilor care promovează „discursul urii” pe Twitter, în ziua de Crăciun – link aici dacă nu mă credeți.

Observ în trecere că printre sponsorii menționați de dl Răileanu se numără Banca Transilvania, McDonalds, Cramele Rotenberg, Aqua Carpatica şi Domeniilor Sâmbureşti; lista de sponsori e menită, probabil, să întărească credibilitatea raportului – în absența unor argumente care ar putea dovedi echidistanța și credibilitatea sa. Și SPLC sunt finanțați de Apple, de J.P. Morgan și de George Clooney, motiv pentru care New York Times îi critică vehement pe cei de la Apple și de la J.P. Morgan – link aici. Iar lipsa de credibilitate a SPLC este subliniată de întreaga presă americană, de la New York Times la The Wall Street Journal, de la Tablet Magazine la The Montgomery Advertiser, de la Philantropy la Harper’s Magazine, de la Bloomberg la The Weekly Standard, de la National Review la The Washington Free Beacon.

De ce simte, în sfârșit, dl Răileanu nevoia să ofere atâtea detalii despre evenimentul de lansare a Raportului ActiveWatch – când a oferit, în rest, atât de puține detalii cu care să-și susțină argumentele despre partea metodologică și analitică a raportului? Porțiunea de final a textului este excesiv de defensivă – în condițiile în care întrebarea mea se referea la procedeele de etichetare folosite de ActiveWatch, iar eu nu am sugerat nicăieri că ActiveWatch ar desfășura un business la fel de rentabil ca SPLC.

Este de menționat, totuși, că primul Raport al ActiveWatch de monitorizare a discursului urii, cel din 2016, a fost realizat pe baza unui grant norvegian (Net-rangers against Intolerance). Ceea ce este sigur e că, atât raportul din 2016, finanțat, cât și cel din acest an, bazat pe voluntariat, după cum ne asigură dl Răileanu, sunt foarte precare în ceea ce privește aspectele metodologice și analitice, lăsând la o parte aspectele ideologice. Nu se precizează nicăieri care sunt sursele online, publicațiile, paginile sau conturile de Facebook urmărite în raport și care sunt indicatorii monitorizați. Rapoartele ActiveWatch par a fi simple spicuiri făcute fără metodă, ci doar pe baza intereselor și a partizanatelor ideologice și politice ale autorilor.

În concluzie, nici unul dintre argumentele mele nu primește un răspuns satisfăcător și nu este combătut în mod direct și complet și prin exemple relevante în răspunsul domnului Radu Răileanu, publicat pe blogul jurnalistului Mircea Toma. Tonul răspunsului este arogant-condescendent, când nu trece direct la atacuri și la jigniri. Consider, pe de altă parte, că am oferit un răspuns direct, complet și susținut de argumente relevante pentru fiecare dintre obiecțiile formulate de dl Răileanu. Știu, textul de aici e lung și cere ceva timp să-l parcurgi, însă o dezbatere onestă nu se rezolvă niciodată prin aruncarea a două meme și a unei glumițe pe Facebook – sau prin deformarea continuă a poziției celuilalt. Cred sincer în dezbaterea democratică purtată în mod onest, pe terenul propriu al dezbaterii. Nu cred că aruncarea unor fumigene în teren și faultarea adversarului ajută la lămurirea subiectului dezbaterii. Ca să nu spun că nu ajută deloc la creșterea gradului de toleranță în societate, și nici la susținerea credibilității celor ce folosesc astfel de procedee de manipulare și intimidare.

Îmi păstrez, în continuare, convingerea că în lipsa echidistanței și în lipsa transparenței cu privire la procedeele de etichetare a „discursului urii”, efectul unor rapoarte precum cel realizat de ActiveWatch exact acela de alimentare a polarizărilor şi a gradului de intoleranţă din societate, deoarece etichetarea funcţionează pe un maniheism elementar: cei buni, întotdeauna asociaţi ideologiilor „diversităţii”, adică ale progresismului de stânga, şi cei răi, întotdeauna asociaţi grupurilor conservatoare sau cu tendinţe conservatoare. Și că, sub acoperirea intenţiei legitime de a proteja, de pildă, anumite minorităţi etnice, se poate ascunde un veritabil „discurs al urii” îndreptat împotriva unei majorităţi.

Raportul ActiveWatch etichetează și atacă o majoritate susținând că, deoarece aceasta ar reprezenta o majoritate, ea nu are nevoie de vreo apărare. În fapt lipsa apărării constituie cel mai perfid concurs al etichetării ei. Or, aceasta majoritate și-ar putea cere într-o zi ocrotirea pe cale legală, având în vedere că în România există dispoziții legale care reglementează repararea unor astfel de vătămări. Ce s-ar face ActiveWatch dacă s-ar trezi cu o astfel de cerere? În care ei, prin propria lor etichetare producătoare de vătămare, ar trebui sa răspundă? Și mă întreb și ce părere au sponsorii menționați de dl Răileanu atât despre metodele pe baza căruia a fost alcătuit raportul, cât și despre pozițiile intolerante și discriminatorii susținute în raportul Active Watch și în răspunsul dlui Răileanu.

Tocmai de aceea discuția despre dubla măsură și părtinirea cu care este realizat raportul ActiveWatch este foarte importantă. Celebrul lingvist progresist Noam Chomsky vorbea, odinioară, despre „worthy victims”, adică acele victime despre care sistemul mediatic ne spune că merită atenția și compătimirea noastră, spre deosebire de „unworthy victims”, acele victime a căror soartă nefericită este ignorată sau chiar negată – care, așadar, nu merită atenția, compasiunea și acțiunea noastră. Se pare ca domnii de la ActiveWatch consideră explicit și asumat că creștinii și săracii, în special copiii săraci, nu merită statutul de victimă, nu merită atenție și, prin urmare, nici protecție. Ba, s-ar putea să mă înșel și autorii să considere că creștinii români merită să fie brutalizați, dacă mă gândesc la deliciul pe care dl Răileanu îl are citând măscările anti-viață de anul trecut.

 

P.S.: Textul dlui Răileanu se încheie cu o glumiță, spunând că „dacă am păcătuit cu vinul, să ne ierte creștinul.” Ca și cum, vezi-doamne, întregul text pe care dl Răileanu încearcă să-l critice s-ar trage dintr-un soi de habotnicie creștină (un alt dog whistle pentru tabăra progresistă, evident). Pentru cultura generală a dlui Răileanu, Creștinismul nu se opune vinului și nu-l interzice, cum face, de pildă, Islamul. Prima minune săvârșită de Hristos este transformarea apei în vin la o nuntă – și încă în vin de calitate; Hristos este acuzat de farisei că este „om mâncăcios și băutor de vin, un prieten al vameșilor și al păcătoșilor”; la Cina cea de Taină Hristos bea vin împreună cu apostolii; în centrul liturghiei creștine se află pâinea și vinul. Aș putea să acuz aici atitudinea fariseică a dlui Răileanu care ori nu știe, ori se preface că nu știe lucrurile acestea. Însă voi spune apăsat că dl Răileanu pare a se găsi într-o condiție chiar mai rea. Cel mai prost judecător dintre toți este omul care este cel mai dornic să sară și să judece; creștinul prost educat care se transformă în agnosticul prost dispus, încâlcit în coada unei dispute pe care nu a înțeles-o niciodată și deja obosit să audă ceea ce nu a auzit nicicând.


Categorii

America, Homosexualitate, Razboiul impotriva familiei / vietii/ copiilor, Razboiul impotriva Romaniei, Referendum casatorie familie, Uniunea Europeana, globalizare, guvernarea europeana (UE)

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Rânduială de rugăciune

Carti

Documentare