Cristian Parvulescu, presedintele Forumului Constitutional, despre MODIFICAREA ARTICOLULUI 1: Romania va fi nevoita sa-si MODIFICE CONSTITUTIA pentru o cedare mai clara de SUVERANITATE catre Bruxelles!
- Romania Libera: Pârvulescu: După un nou tratat european, am putea fi nevoiţi să modificăm art.1 din Constituţie
Preşedintele Forumului Constituţional, Cristian Pârvulescu, afirmă că, în condiţiile în care va fi realizat un nou tratat european, peste câţiva ani, România ar putea fi nevoită să modifice articolul 1 din Constituţie, pentru a “oferi mai clar elementele de suveranitate Bruxelles-ului”, informează Mediafax.
Cristian Pârvulescu a declarat, miercuri, la Târgu Mureş, că modificarea articolului 1 din Constituţie a fost “problema cea mai controversată” în cele peste 30 de întâlniri avute până acum în ţară.
Pârvulescu a spus că, fiind vorba de o procedură de revizuire a Constituţiei, crede că anul acesta “nu se va umbla la articolul 1″, explicând că sunt limite care prevăd că nu pot fi revizuite articolele privind “caracterul unitar, naţional, indivizibil, suveran, al statului, forma de guvernământ, limba naţională”, însă, pe de altă parte, există şi propuneri pentru o nouă Constituţie, “care să ţină cont şi de noul cadru european”.
“În măsura în care un nou tratat european urmează să fie realizat în perspectiva câtorva ani, probabil după alegerilor europene din 2014, s-ar putea să fim nevoiţi să modificăm articolul 1. Altfel spus, să oferim mai clar elementele de suveranitate Bruxelles-ului, pentru că în momentul de faţă există doar un articol foarte vag în Constituţie în ceea ce priveşte relaţiile noastre cu Uniunea Europeană. Doamna Merkel explica în ultimele zile că pentru ieşirea din criză este nevoie de o cedare mai clară de suveranitate. Or, asta va presupune, nu numai în cazul nostru, al Franţei şi al altor state, modificarea acelor articole care sunt protejate de articolele speciale privind limitarea modificării constituţionale. Cred că, în România, anul acesta nu se va umbla la articolul 1, dar odată dezbaterea începută, cu proxima modificare constituţională, care ar putea avea loc în câţiva ani, s-ar putea discuta despre, eventual, o nouă Constituţie, pentru că altfel nu văd soluţia“, a afirmat el.
Pârvulescu a spus că o discuţie serioasă la nivelul întregii societăţi româneşti este necesară, întrucât “există foarte multă emotivitate”, iar problema naţională este privită foarte serios, astfel că “există riscuri importante dacă politicienii vor trece dincolo de o anumită graniţă pe care cetăţenii o consideră de netrecut”.
El a arătat că până în acest moment s-au strâns propuneri pentru modificarea tuturor articolelor din Constituţie, iar “unele sunt contradictorii”.
“Deci noi vom pune, pe de o parte, în atenţia Comisiei de la Veneţia, la începutul lunii mai, şi apoi în atenţia Parlamentului, prin raport, la mijlocul lunii mai, o cantitate mare de materiale de analizat. Sper ca Parlamentul să aibă şi capacitatea, şi răbdarea şi coerenţa pentru a oferi o Constituţie mai bună României. Comisia parlamentară nu poate să nu ţină cont de raportul constituţional pentru că îl aşteaptă, nu lucrează în momentul de faţă. Dacă vor fi ocolite propuneri importante făcute în cadrul dezbaterilor din forum şi care au la bază un consens cvasigeneral, atunci voi anunţa acest lucru şi îmi voi anunţa dezacordul faţă de comisia parlamentară”, a afirmat Pârvulescu.
El a arătat că, spre exemplu, s-au făcut propuneri privind “o depolitizare mai clară” a Curţii Constituţionale, “o mai clară definire a criteriilor de admitere” în CCR şi o creştere, eventual, a numărului de judecători.
“Discuţiile mult mai aprinse privesc statutul procurorilor în cadrul magistraturii – am avut la multe întâlniri şi reprezentanţi ai magistraţilor, judecători sau procurori – şi acolo există propuneri care vizează sau trecerea procurorilor în rândul funcţionarilor publici sau definirea lor ca magistraţi speciali, datorită confuziilor care există în momentul de faţă în România“, a explicat Pârvulescu. El s-a aflat la Târgu Mureş pentru o dezbatere privind rezuirea Constituţiei.
Vezi si:
- Merkel vrea mai mult: TREBUIE SA NE RUPEM DE TRECUT, CA SA PUTEM AVANSA
- Adevaratul MARE PERICOL si cursa in care cad inclusiv patriotii sinceri: “SA VINA UN GUVERN EUROPEAN SAU MONDIAL SA NE SCAPE DE BASESCU!…” (video)In pragul noului tsunami al crizei mondiale, MITUL SALVARII PRIN EUROPA SI NEO-IOBAGIA AUSTERITATII
- Mircea Cosea despre semnificatia tradarilor lui Ponta pe tema procurorilor si a gazelor de sist: DE ACUM INAINTE NE PUTEM ASTEPTA LA ORICE. SUNTEM SI COLONIE POLITICA, NU DOAR ECONOMICA!
- “TRAIM UN MOMENT CRUCIAL IN CARE PIERDEM TOT”. De ce a fost sustinut Traian Basescu de UE, Germania si SUA? (video si transcript)
- Adio, suveranitate! – CONSECINTA SUMMIT-ULUI EUROPEAN “CRUCIAL”. Romania, sub jugul GUVERNANTEI FISCALE si al constrangerilor bugetare nemiloase. CE NE ASTEAPTA DE ACUM?
- Suveranitatea nationala, ca un cal batran ucis cu bestialitate. OBSERVATII DESPRE LEPADAREA DE ROMANIA, ALINIEREA TRANS-PARTINICA LA AGENDA EURO-MALTHUSIANA SI ATLANTISM
- Uniunea Europeana sau… AL PATRULEA REICH?
- NIGEL FARAGE catre Comisia Europeana: “Sunteti niste criminali de drept comun! Aceasta UE este NOUL COMUNISM, este PUTERE FARA LIMITE!” (video)
- NIGEL FARAGE: ADERAREA LA U.E., O GRESEALA ISTORICA URIASA! Ce arma letala a stat la baza Imperiului European?
- Nigel Farage la “Secvential” (video): ROMANI, TOCMAI ATI RENUNTAT LA INDEPENDENTA SI V-ATI VANDUT DEMOCRATIA, INTRAND IN U.E.! Ce ne asteapta in 2013?
- NIGEL FARAGE: Van Rompuy este un PERICOL REAL pentru ROMANIA!
- Nigel Farage: CEI CARE VORBESC DESPRE STATELE UNITE ALE EUROPEI SUNT PLATITI PENTRU ASTA/ S-a terminat cu democratia in UE?
- Tratatul european, “OPTIUNEA SEVERA” a lui Traian Basescu: o “bataie de joc”. UE = SPATIUL VITAL pentru Germania + SFARSITUL DEMOCRATIEI SI AL STATULUI NATIONAL
- Traian Basescu ne arata CAT DE BUNA ESTE CRIZA pentru… formarea STATELOR UNITE ALE EUROPEI. Cedarea de suveranitate este INSUFICIENTA!
- Presedintele Traian Basescu, sef de stat national care asuma “cedarea masiva de suveranitate”: ESTE NECESARA CREAREA STATELOR UNITE ALE EUROPEI!
- BASESCU VORBESTE IAR DESPRE STATELE UNITE ALE EUROPEI (SUE)/ Aurescu sustine aceeasi idee la PROJECT PHEONIX, sub coordonarea SEFULUI BILDERBERG
- PONTA VREA “SCHIMBAREA ACCELERATA” a ROMANIEI “PLINA DE PREJUDECATI”. Agenda pro-homosexualitate, adoptata cvasi-oficial la CONGRESUL PSD?
Deci trebuie să ”discutăm serios” o chestiune care nu intră în discuție… Problema nu este că nu pot să facă ce vor, ci doar că își doresc ca noi înșine să ne vindem țara.
Abureala nu ține loc de adevăr și din negru nu se face alb oricât se străduiesc unii. Bolșevicii au folosit forța și teroarea, fiii acestora sunt mai școliți, folosesc persuasiunea și șantajul. Este o formă elevată dar nu suficientă. Întreg eșafodajul acesta mincinos pe care-l construiesc cu atâta migală se va prăbuși într-o singură zi.
Pavelescu intra in sevraj cand vede ca nu se discuta nimic de articulul 1. Cei care-l platesc i-au dat tema sa aduca in discutie si acest subiect – chipurile pentru viitor- dar cate o pastila aruncata in fiecare zi va face mai usoara abordarea lui cat de curand posibil.
In conditiile in care UE este in pragul colapsului su o criza interminabile in stare cu democratie veche, cand lumea fuge de aderarea la EUR, cand statele incearca sa blocheze pietele muncii lor pentru imigranti, noi trebuie sa dam mai mult Europei.
De cand am aderat la cancerul acesta european , oricum am dat mai mult decat am primit, am fost umiliti, ne-am distrus economia, am privatizat tot ceea ce mai era al nostru, am ajuns sa avem o clasa politica si mai josnica, condusa de acest presedinte ilegitim si violent in limbaj.
Acum nu e de ajuns, trebuie sa dam tot resurse, companii, bani, legi pt straini, suveranitate. Dar de ce, urmasii urmasilor nostri ce vor avea?
Sa ma ierte Dumnezeu, dar acestia ar merita sa fie pedepsiti in piata publica.
@Gabi
Ce trebuia sa faca Ponta conform programuluisi promisiunilor din campania electorala? Si ce face acum de fapt? Cum a ajuns in halul asta ?
@Gabi
In final vor vrea si sufletele noastre! Numai ca acelea sunt ale Domnului!
Pe tembeliziuni se petrece un fenomen straniu – accelerarea agendei diktate din exterior – Toata adunatura asta de goarne elucubreaza concertat pe aceeasi linie antinationala
Eu cred ca NU este vorba de UE ci de spatiul de influenta german si ca deciziile se iau strict la Berlin.
Germania se va extinde in zona si pentru a limita efortul Rusiei (poate si al Turciei) de a recupera niste teritorii.
Sigur, ne ramane refugiul in turcisme (ca tot suntem neamul manele si ciubuc) sau , de ce nu, in limba moldoveneasca cu care ne ademenesc unii (si nu putini sunt cei care nu inteleg de ce Stefan cel Mare a inchinat mai curand tara turcilor, el ortodox fiind).
Daca am merita, poate ar “naste si Romania oameni”…asa insa,daca ne privim sincer in oglinda…
Dragilor,noi ne revoltam,insa majoritatea populatiei priveste la UE ca la salvatorul Romaniei.
Sunteti constienti de acest aspect?
De 23 ani,televiziunile,presa ne indobitocesc cu UE,beneficiile europene,investitiile straine,,vanzarea Romaniei investitorilor straini si evident pradatorilor autohtoni.
Aici ar trebui lucrat,de combatut ofensiva media permanenta.
Hai s-o spunem pe sleau,mai este Romania a romanilor?
Nu,este o colonie UE,controlata de companii si banci straine,orice decizie economica,financiara,este luata cu aprobare de la FMI si de la Bruxelles.
In acelasi timp,marea majoritate a populatie,superficiala din pacate,considera prosperitatea economica si confortul personal,ca realizarile maxime ale vietii.Iar aceste realizari pot veni doar de la UE,in viziunea majoritatii.
UE ne da regiunile,UE ne spune uitati de trecut si de statul national,deschideti-va corporatiilor si bancilor noastre,vindeti-va noua cu totul,pamanturi,paduri,terenuri,zacaminte,resurse,tot ce aveti vindeti-ne.
ofensiva media care promoveaza la nesfarsit mitul UE,se pliaza perfect pe superficialitatea,indolenta si dezinteresul romanilor pentru tara lor.
Totul se asteapta de la UE,nimic nu se mai asteapta de la romani sau de la Romania.
Legat de multe suflete din Romania,ma indoiesc ca ar mai fi ale Domnului.
Sunt 100% convins in privinta gastilor care au condus si conduc Romania.
Sa speram ca din ce in ce mai multi romani vor discerne adevarul si vor lupta pentru sperantele si visele lor,nu europene,ci romanesti si autohtone.
Doamne ajuta!
Problema este ca nici noi nu ne unim si nu reactionam. Politicienii stiu asta si nu ne baga in seama.
Problema e ca nici lui Dumnezeu nu cred ca ii plac oamenii care nu au nici un fel de atitudine.
Nu zic sa iesim sa ne batem pe strada dar macar sa fim in strada si sa ne spunem punctul de vedere, sa fim vocali, sa le aratam ca existam, sa mergem la vot in masa si sa le fie frica de votul nostru. Daca toti stam acasa si ne lamentam nu o sa se intample nimic.
Ma uit la ce se intampla in Franta cu protestele anti lege mariaj gay care s-au transformat in forme violente si cu asta n-au obtinut nimic, dar macar i-am vazut ca au atitudine. Nu sunt de acord ca s-au luat la bataie, au spart totul in jur, dar nici nu i-au lasat pe politicieni in pace.
La noi totul e prea usor, astia lucreaza la regionalizare pe ascuns iar noua nu ne pasa, de parca nu ne-ar privi.
Sunt curios daca as propune sa iesim , sa ne intalnim, sa protestam cati ar veni?
Mai fac o completare.
Vi se pare normal ca pretul gazelor,energiei,din Romaniei,sa fie impus de FMI si Bruxelles?????????????
Dupa cum deja a aparut in presa,gazele si energia se vor scumpi esalonat conform unui calendar facut de FMI si comisia europeana.
este normal asa ceva intr-o tara teoretic suverana si independenta?????????????
@Gabi
“daca as propune sa iesim , sa ne intalnim, sa protestam cati ar veni?”
Daca in Franta au iesit masiv la proteste si cu toate astea s-a adoptat “casatoria pt toti” fara mustrari de constiinta macar, ne propuneti acum sa iesim si noi, in strada?
Si poate ca da, un protest ar aduce ceva bun, dar ca sa iesi la un miting pentru ceva anume, trebuie sa si crezi in acel “ceva”. Ori eu ma intreb: cui ii mai pasa de tara asta, de Romania? Cati ii mai rostesc numele cu respect, cati multumesc Domnului ca sunt romani sau ca s-au nascut aici? Unii au pleacat sau au de gand sa plece “afara”, iar din cei ramasi… fiecare pe cont propriu – “Suntem cei mai religioşi dintre europeni, însă cei mai puţin morali.” Suntem mult prea indiferenti, din toate punctele de vedere.
Nu stiu ce ar aduce bun un protest de amploare (asta DACA s-ar putea face asa ceva in Romania), dar stiu altceva, ce ar avea rezultate mult mai mari: RUGACIUNEA unui mare numar de oameni, niste oameni care se straduiesc sa aduca acest prinos Domnului dintr-o inima curata, cel putin intr-un cuget curat si intr-un mod sincer. Dintotdeauna Biserica ne-a chemat la rugaciune si la pocainta, nu avem nevoie sa fim indemnati/impinsi de la spate de cineva anume…
Daca ar fi cateva milioane de crestini ADEVARATI, nu doar cu numele, care s-ar ruga Domnului, cum ar fi? Daca eu, tu, daca fiecare dintre noi am fi mai VII in Hristos – ce minune ar fi asta?
http://www.ziuanews.ro/stiri/ponta-updatarea-constitutiei-obligatorie-la-fiecare-10-ani-92755
…revizuirea permanenta a Constitutiei, ca si reforma continua, mijloace perfecte de a indobitoci, confuziona si face praf elementele de baza ale organizarii societatii.
Pentru a fraierii prostimea, mai întîi trebui tulburată constituția, adică un fel de pescuit în ape tulburi.
Sa updatezi constitutia la fiecare 10 ani???
Unde s-a mai auzit una ca asta? Desigur ca nu suntem noi, romanii, centrul moralitatii de pe pamant (nu? parca asa a zis recent acest baietzas), dar oare sa fim prostii lumii asteia, incat aici sa se fi propasit cei mai cei dintre toti? Parca astia au toate “calitatile”, mai fratilor! Sunt multiskill si multitasking atunci cand vine vorba de distrus tara asta!
Da, pe ce mai e suverană România?