CUM SA DEVII O COLONIE – PAS CU PAS/ Militarizarea Romaniei: SECURIZAREA VENITURILOR PENTRU ELITE, SALARII DE MIZERIE PENTRU “PLEBE”

• Jurnalul/ Ilan Laufer: Pas cu pas, devenim o colonie

Tot mai des aud în jurul meu termenul de colonie asociat cu România şi încerc să mă gândesc cum se poate aşa ceva într-un stat de drept şi suveran desigur!

Definiţia unei colonii face referire la un teritoriu controlat din punct de vedere administrativ de o naţiune străină şi care este dependent de aceasta pe plan politic, economic şi militar. Oare chiar ne aflăm noi în această situaţie?

Suntem controlaţi din punct de vedere administrativ şi politic?

Dacă ne gândim că în ultimii ani Guvernul României nu mai poate lua nicio decizie majoră fără aprobarea „ambasadelor” sau aşa-zişilor noştri „parteneri euro-atlantici”, rezultă că aceştia ne impun constant decizii administrative şi politice, iar cine nu le respectă întocmai şi la timp sfârşeşte pe mâna justiţiei „independente”, în direct şi la ore de maximă audienţă, primind evident ștampila de corupt înainte de a primi o decizie din partea unui judecător.

Suntem dependenţi din punct de vedere economic?

Acesta este un subiect destul de controversat, dar părerea mea referitor la acest aspect este una tranşantă.

Se pun presiuni mari asupra României ca să încheie un nou acord cu FMI-ul, acesta fiind cel mai simplu mecanism prin care „partenerii” noştri ne pot controla economic şi administrativ. Cel mai simplu exemplu este tăierea salariilor cu 25% pentru sectorul bugetar şi mărirea TVA la 24% în urmă cu câţiva ani.

Suntem dependenţi din punct de vedere militar?

Consider că armata română a avut foarte mult de suferit în ultimii 25 de ani.

Tehnologia şi dotările sunt în proporţie foarte mare cele moştenite de pe vremea lui Ceauşescu, iar de atunci nu s-a făcut mare lucru pentru a ţine pasul cu restul lumii.

Astăzi suntem mult sub ce eram consideraţi acum 25 de ani ca forţă militară, cu sau fără voia noastră.

Partea bună sau mai puţin bună este că facem parte din marele NATO şi ştim care este poziţia acestuia faţă de problema Ucrainei.

• Voxpublica/ Costi Rogozanu: Linişte. Şi dacă vine o nouă criză? Armată politică şi rente de la stat

Subiecte grele şi ultractuale peste care stă o plapumă grea de linişte ignorantă, interesată, înfricoşată. Vă prezint două posibile motive de meditaţie:

Primul ţine de criză şi de Grecia, de cum au plătit angajaţii români inclusiv prin salarii mici şi profituri mai mari pentru angajatori. O spune Florin Georgescu de la BNR. Dar de aici se trece la o linişte apăsătoare în faţa unei întrebări fireşti: la următoarea criză cine plăteşte? Deocamdată masa de angajaţi e anesteziată cu salarii mici şi ceva peste la negru. Profiturile au reînceput să curgă, dar e o falsă bunăstare, o bulă în comerţ, o bulă de export bazat pe mînă de lucru incredibil de ieftină. Cine va apăsa pedala redistribuţiei?

Cine să-i facă pe PSD-iştii extatici să înţeleagă că, deşi economia s-a repus pe picioare, nu au făcut mai nimic să îmbunătăţească viaţa celor care au scos ţara din criză? Vor reîncepe să recite cu “salarii reîntregite”, uitînd cîte facilităţi au scăpat tot pe cheltuiala tuturor pentru marile afaceri. Ar trebui să vină o presiune politică notabilă de la stânga care să inverseze acest trend. După plata crizei, aceiaşi oameni plătesc creştere economică. Un cerc vicios din ce în ce mai european.

Cum merge redistribuirea? Ca dracu’. Măsuri precum salariul minim sînt mult prea lente. În schimb se stipendiază caste privilegiate. Oprea îşi reface un soi de armată privată pentru scopuri politice. Pensionari verzi la vreo 40-50 de ani cu o rentă de la stat mare, ce vrei mai organizat de atît?  Se ştia că Oprea îşi face UNPR din foste diverse cadre militarizate. O gaşcă mai mare decât simpli “securişti” cu care îşi făcea Vântu business.

La “teresu naţional” intră de toate, servicii, militari, poliţişti retraşi care sunt încă în putere şi vor control. Oprea îl oferă creînd noi inegalităţi între o castă şi restul amărăştenilor pensionari sau nu. Oprea însuşi e un exemplu, cum e posibil să ai pensie două salarii minime doar aşa  pentru că te umfli tu în uniformă de vreo 25 de ani?

Despre epoca milităriei prin care trecem a scris excelent Florin Poenaru. Ce aş sublinia e că Florin e unul dintre puţinii. Reacţia la găunoşenia periculoasă a lui Oprea, cu drapeluri pupate provocator pe la Miercurea Ciuc, cu eticheta cu “teresul naţional” aplicată peste orice, la grămadă, în spaţiul public românesc a fost extrem de slabă. DNA e cuminte şi atent pe lîngă UNPR. O reinstalare a unui militarism obscen într-un mare vid politic (marele gol fiind PSD-ul care n-are nici minimul tupeu să stopeze astfel de tendinţe din faşă) complet netaxată de media. Trist şi îngrijorător:

Fără a folosi cuvinte prea mari, devine din ce în ce mai limpede alunecarea societății românești spre autoritarism și militarism și periclitarea până la dispariție a democrației, oricum nu foarte puternică. Semnele sunt clare și acestea există de ceva vreme, doar că fie au fost ignorate în mod deliberat, fie au fost descrise drept invenții ale dușmanilor statului plătiți de ruși – aceasta însăși fiind în sine o construcție de tip autoritar ce împarte lumea în prieteni și dușmani, aliați și inamici, cu scopul marginalizării sau eliminării celor din urmă. (Poenaru)

Oprea e cel mai bun răspuns de criză. Securizăm veniturile şi cîştigurile pentru vreo 10% ş badigarzii lor, în restul băgăm un tăvălug de lipsă de transparenţă, academii de informaţii şi bastoane de jandarmerie pentru mai bun control. O să-l plîngem pe Ponta.

• Alexandru Racu (Facebook): 

Rețeta unui dezastru: un stat corupt și ineficient, o idee imbecilă (moneda unică) și un tratament care încă nu a omorât pacientul pe masa de operație, dar l-a schilodit bine, astfel încât la final să poată fi dat și ca exemplu de ce pățesc elevii rebeli care, chipurile, nu ascultă de Comisia Europeană și FMI.

Însă ceea uită să se spună este că de pe urma monedei unice, care i-a intoxicat pe greci cu credit ieftin taman când le-a distrus competitivitatea exporturilor, au profitat din plin exportatorii din centrul zonei euro în frunte cu Germania. Grecii au ajuns aici pentru că au cumpărat produse germane, mai ieftine tocmai datorită monedei euro, și au cumpărat cu bani împrumutați de la băncile germane. Iar contribuabilul german nu i-a salvat pe greci, ci a salvat elita de business din propria țară.

După părerea mea, este absurd să crezi că șandramaua numită UE se poate transforma într-o uniune fiscală funcțională. Pur și simplu aici avem de-a face cu o problemă politică pe care Europa nu este în stare să o rezolve, iar degringolada ultimelor negocieri nu face decât să confirme, cu vârf și îndesat, faptul cu pricina. În concluzie, cum UE nu dă semne că se va reforma substanțial, grecilor nu le rămâne decât alternativa ieșirii. Au de ales între o moarte lentă, dar sigură, și pariul unei reconstrucții dureroase, în condițiile în care societatea este deja profund traumatizată de experiența crizei, fiind clar că nu se vor întoarce prea curând la ce a fost în anii 2000.

În orice caz, e un avertisment și pentru români, și pentru orice popor care merge pe ideea că singurul mod de a-ți rezolva problemele constă în urmarea ordinelor trasate de la centru, unde, desigur, se află numai oameni inteligenți, responsabili și care ne vor numai binele.