DRAMA UNEI FAMILII DE PREOT DECIMATA INTR-UN ACCIDENT DE MASINA. Inmormantarea parintelui PETRU GAVRIL si a fiicei sale, ANISIA/ A murit, in cele din urma, si micuta ANASTASIA/ Sotia preotului, MARIA, in continuare in stare grava

• Doxologia: Doliu în Protoieria Fălticeni: Părintele Petru Gavril a fost înmormântat alături de fiica sa, Anisia

Sute de credincioşi l-au condus pe drumul veşniciei pe cel care le-a fost părintele lor duhovnicesc, pr. Petru Gavril, de la Parohia „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfântul Ierarh Nicolae” din satul Lămăşeni, comuna Rădăşeni, Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava.Vrednicul părinte slujitor a plecat la Domnul împreună cu fiica sa, Anisia, în vârstă de 6 ani, sâmbătă, 14 octombrie. Îndreptându-se către Iaşi pentru a se închina la moaştele Sfintei Parascheva în ziua de prăznuire a Cuvioasei, au murit în tragicul accident în care şi-au mai pierdut viaţa sora şi cumnatul părintelui.

Vestea trecerii la cele veşnice a părintelui Petru a venit cu adâncă întristare şi nespusă durere pentru întreaga comunitate a comunei Rădăşeni, a celor care l-au cunoscut pe părintele şi familia lui, dar mai ales pentru fraţii părinţi slujitori. Acest fapt s-a văzut şi prin numărul mare de credincioşi care au venit la capătâiul părintelui şi sprijinul acordat familiei în aceste grele suferinţe.

„Ce-am putea spune în faţa unei asemenea tragedii?”

Slujba Trisaghionului a fost săvărşită luni seara, pe 16 octombrie, de către un sobor de preoţi condus de către pr. protoiereu Adrian Dulgheriu de la Protopopiatul Fălticeni. În cuvântul său a încercat să dea un răspuns sau să găsească un înţeles pentru tot ceea ce s-a petrecut în urmă cu trei zile, ceea ce a tulburat întreaga comunitate creştinească de pe cuprinsul ţării.

„Ce-am putea spune în faţa unei asemenea tragedii? Pentru că vestea plecării dintre noi a părintelui împreună cu ceilalţi membri ai familiei sale a îndurerat întreaga ţară. Avem cu toţii în minte această întrebare: De ce părintele a plecat dintre noi, şi de ce alţi membri ai familiei sunt pe patul de suferinţă? Nu cred că acum găsim un răspuns, dar credem că tăcerea în aceste momente este cel mai bun răspuns. Ştim pe dreptul Iov din Sfânta Scriptură care a pierdut totul: familia şi averea, iar la el au venit trei prieteni care au stat 7 zile lângă el fără să zică nimic. Poate această tăcere trebuie să o păstreze fiecare dintre noi, şi să medităm la viaţa noastră.

Este foarte greu să ne despărţim de părintele Petrică. Cu toţii l-am cunoscut în adâncul său. Şi-a făcut datoria într-un mod extraordinar, apropiindu-se de sufletele enoriaşilor săi. Părintele pleacă pe calea veşniciei, iar una dintre calităţile sale a fost aceea a echilibrului deosebit, a unei blândeţi deosebite. Cu toate acestea, ne mângâie faptul că a mers la Dumnezeu un om care toată viaţa lui L-a slujit pe Dumnezeu, pregătindu-se pentru un sfârşit pe acest pământ, iar noi toţi avem nădejdea că acolo Sus el va sluji Liturghia Cerească. Aşa spune Sfântul Apostol Pavel către ucenicul său Tit: De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii pe care Domnul mi-o va da în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, iar aceasta nu mi-a dat-o numai mie. Deci spre această cunună a dreptăţii merge părintele şi fratele nostru Petru, dar nu singur, ci împreună cu fiica lui, Anisia, spre mântuirea lor”.

IPS Pimen: „În ce fapte te va găsi moartea, în acele fapte vei fi judecat. Fapta în care a fost găsit părintele Petru este cea a pelerinajului”

Slujba Înmormântării a avut loc marţi, 17 octombrie, după ce s-a săvârşit Sfânta Liturghie şi slujba pentru înmormântarea pruncii Anisia, unde s-au adunat mai bine de 100 de preoţi din Protoieria Fălticeni, dar şi din alte zone ale Eparhiei Sucevei şi Rădăuţilor, colegi din studenţie ai părintelui. Rânduiala liturgică a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

În cuvântul rostit cu acest prilej, ierarhul a evidenţiat caracterul de misiune al preotului ca slujitor al Sfântului Altar, dar şi ca părinte duhovnicesc al comunităţii pe care a păstorit-o, calităţi pe care le-a avut părintele Petru:

„Ştim din cărţile de zidire sufletească, şi îndeosebi din Pateric, că în ce fapte te va găsi moartea, în acele fapte vei fi judecat. Fapta în care a fost găsit părintele Petru este cea a pelerinajului. A pornit cu familia să se închine la Sfânta şi Maica noastră Cuvioasă Parascheva şi la Sfânta Tecla, cea întocmai cu Sfinţii Apostoli. Nu a ajuns la locul dorit, ci pe calea aceasta a primit obştescul sfârşit. Deci au fost cu gândul şi cu inima, el şi familia, către Cuvioasa Parascheva. Zi de zi a slujit biserica şi enoriaşii, iată că sfârşitul aşa i-a fost. De aceea, acest caz este cu totul deosebit. Credem că acest caz este rânduit de Dumnezeu anume pentru toţi credincioşii. Să ne găsească sfârşitul vieţii noastre cu sufletul îndreptat către cele sfinte.

Trăim cu toţii, preoţi şi credincioşi, vremuri grele. Slujirea preoţească este slujire de jertfă cu preţul vieţii noastre, iar acest lucru vrea ca Dumnezeu să ne atenţioneze şi să ne înveţe pe noi cum trebuie să slujim ca cei ce suntem slujitorii lui. Să nu uităm totuşi că preotul, pe lângă misiunea lui, este şi om, iar ispitele sunt mult mai multe şi mai grele, încât poate interveni rutina. Dar părintele Petru nu a avut această rutină, ci a slujit cu toată fiinţa sufletului său. Mulţimea de preoţi şi credincioşi prezenţi aici arată cine a fost părintele Petru şi familia lui. Dumnezeu lucrează pentru binele nostru prin oameni, pentru că ne cheamă la îndreptare în fiecare zi, în fiecare clipă. Părintele Petru pleacă dintre noi, dar nu singur, ci cu îngeraşul Anisia, care lasă multă durere în sânul familiei sale”.

Înaltpreasfinţia Sa Părintele Pimen a transmis cuvintele de mângâiere, dar şi de întărire din partea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, „care este alături de noi în aceste momente grele pentru întreaga comunitate şi care va ajuta pe familia părintelui Petru cu cele necesare lumeşti şi binecuvântate prin intermediul Protoieriei Fălticeni”.

Despre părintele Petru a mai vorbit primarul comunei Rădăşeni, ing. Neculai Perju, care a menţionat că plecarea părintelui Petru este o pierdere deosebită pentru întreaga comunitate, el fiind iubit datorită calităţilor lui:

„În urmă cu doi ani, tot în această perioadă, ne-am întâlnit aici ca să sfinţim casa parohială, împreună cu Înaltpreasfinţia Voastră, dar viaţa ne face să ne întâlnim şi în astfel de momente tragice. Vă mulţumim, Înaltpreasfinţite Părinte Pimen, că a-ţi fost alături de durerea noastră şi de întreaga noastră comunitate”.

După săvârşirea slujbei, cortegiul funerar cu cele două sicrie purtate de preoţi pe umeri s-a îndreptat spre locul de veci din curtea bisericii din satul natal al părintelui, Rotopăneşti, comuna Horodniceni.

Prezbitera Maria nu a putut să-şi conducă soţul şi fiica pe drumul către ceruri, fiind internată la Spitalul Judeţean Suceava, alături de fiica cea mare, Anastasia, în vârstă de 10 ani, ambele fiind încă în stare gravă. Prezbitera Maria are mare nevoie de sânge, pentru care, zilele acestea, se face o campanie de donare de sânge la iniţiativa Protoieriei Fălticeni, fiind semnalat deja un număr mare de donatori care au venit la Centrul de Transfuzii ca să doneze sânge. Totodată, preoţii din Protoieria Fălticeni s-au mobilizat şi au ajutat consistent după această tragedie, încercând pe cât posibil să aducă o mică alinare familiei părintelui Petru, şi rugându-se pentru însănătoşirea Mariei şi a fiicelor cu gândul de a veni cât mai curând acasă.

În cumplitul accident, au plecat pe calea veşniciei sora şi cumnatul părintelui, care au fost înmormântaţi ieri, 18 octombrie, la Suceava. (Preot Georgian Rotar)

• Monitorul de Suceava: 

Părintele Petrică şi îngerul Anisia, conduşi pe ultimul drum, cu lacrimi sincere, de sute de oameni

Peste 500 de oameni, din care în jur de o sută preoţi veniţi din tot judeţul, i-au condus ieri pe ultimul drum pe preotul Petru Gavril şi pe fiica sa Anisia, în vârstă de 6 ani, morţi în groaznicul accident de sâmbăta trecută de la Cornu Luncii.

Biserica nouă din Lămăşeni, unde preotul a slujit din 2011, s-a umplut de oameni, care au vărsat lacrimi sincere pentru părintele Petrică şi îngerul Anisia, aşa cum le-au spus localnicii şi preoţii.

Petru Gavril a fost fără îndoială un preot iubit la Lămăşeni, atât de bătrânii pentru care avea vorbe de mângâiere, cât şi de tinerii pe care i-a angrenat în diferite acţiuni, majoritatea umanitare, şi pe care reuşise să-i apropie de biserică, misiune din ce în ce mai grea în aceste vremuri.

O moarte atât de nedreaptă ca cea a celor doi este greu de acceptat, însă chiar şi aşa preoţii au îndemnat la credinţă şi la ascultare, cu convingerea că aşa a fost rânduit de Dumnezeu să se întâmple.

Figuri împietrite de durere şi multe lacrimi

Curtea Bisericii din Lămăşeni a fost neîncăpătoare pentru cei veniţi să-i conducă pe ultimul drum pe preot şi pe fiica sa. Fiecare credincios care a călcat în curtea bisericii a primit câte o lumânare pentru pomenirea celor dispăruţi.

Figuri împietrite de durere, bătrâni care plângeau aproape în hohote, aceasta a fost imaginea cruntă a doliului care a cuprins un întreg sat.

Oamenii se întrebau ce blestem s-a putut abate asupra familiei preotului, chiar în timp ce membrii familiei mergeau pentru a se închina la moaştele Sf. Cuvioase Parascheva.

Vorbele sincere ale credincioşilor: „A fost o bunătate de preot, atâta răbdare ce avea cu noi, care suntem în vârstă…”

Vorbele sincere ale unor bătrâni ne-au impresionat cu adevărat.

Aurica Iedu, în vârstă de 70 de ani, a venit cu greu la înmormântare, rămânând în afara curţii, pe o bancă.

„Sunt bolnavă şi părintele venea acasă şi mă spovedea, mă împărtăşea, mă credea că nu pot şi îmi spunea să postesc trei zile, că e de ajuns. Am avut un părinte bun, nu o să mai avem părinte ca aista”, ne-a spus plângând bătrâna.

O altă bătrână, Maria Nichitoaia, ne-a vorbit despre răbdarea preotului Petrică, cum îi spuneau oamenii mai apropiaţi:

„A fost o bunătate de preot, atâta răbdare ce avea cu noi, care suntem în vârstă… pe fiecare îl asculta, la spovedanie, după ce punea întrebări, zicea: <Spune tot, că eu am răbdare şi te ascult>”.

Femeia şi-a adus aminte şi cum părintele a luat-o în maşina sa pentru a o duce acasă, spunându-i că are bagaj prea greu pentru a merge pe jos.[…]

„Părintele a venit într-un sat străin, dar a plecat ca o rudă a lor, a tuturor, plâns de toţi”

Printre numeroşii preoţi care au fost ieri la Lămăşeni se afla şi preotul Ioan Guşă, cel care a fost paroh la biserica la care a slujit Petru Gavril din 2011 şi până în tragica zi de 14 octombrie 2017.

„Timp de 16 ani am fost preot aici, iar pe părintele Petrică l-am recomandat să vină în locul meu. Îl cunoşteam de mic copil, a fost coleg de clasă cu fiica mea cea mică, biserica era ridicată şi l-am lăsat ca pe un vrednic slujitor. Sunt multe de spus, e grea despărţirea, rămâne familia îndurerată, rămân copiii nemângâiaţi, părinţii nemângâiaţi, un sat întreg care l-a primit în braţe. Părintele a venit ca un străin, într-un sat străin, dar a plecat ca o rudă a lor, a tuturor, plâns de toţi”, ne-a spus emoţionat părintele.

Părintele Ioan Guşă, alături de ceilalţi preoţi şi întreaga comunitate, şi-a îndreptat gândurile şi spre ceilalţi patru membri ai familiei Gavril, aflaţi pe pat de spital, în urma cumplitului accident.

După slujba de înmormântare ţinută la biserica din Lămăşeni, cortegiul funerar a pornit spre satul Rotopăneşti, comuna Horodniceni, localitatea natală a preotului, unde Petru Gavril şi fiica sa îşi vor dormi somnul de veci.

Moartea a venit într-o fracţiune de secundă, de pe contrasens

Sâmbătă, 14 octombrie, pe DN 2 E, la ieşirea din Cornu Luncii spre Rădăşeni, autoturismul VW Touran condus de preotul Petru Gavril a fost lovit cu violenţă extremă de un VW Golf care venea din sens opus, condus cu 130 de km/h. Preotul abia se pornise, de aproximativ un sfert de oră, de acasă, spre Iaşi, pentru a se închina la moaştele Sf. Parascheva. Alături de el în maşină se aflau soţia, cei patru copii, sora preotului şi soţul acesteia din urmă.

Patru oameni au murit pe loc în urma accidentului.

Preotul Petru Gavril, sora sa, Aurora Şandru, soţul ei, Dumitru Cătălin Şandru, toţi trei din autoturismul VW Touran, dar şi şoferul celeilalte maşini, Alexandru Vasile.

Dintre cei patru copii ai preotului, aflaţi cu toţii în maşină, Anisia, fata în vârstă de 6 ani, a decedat în ambulanţă, în drum spre spital.

Inima micuţei Anastasia Gavril a încetat ieri să mai bată

Fetiţa în vârstă de 10 ani a familiei Gavril, rănită grav în cumplitul accident de sâmbăta trecută care i-a secerat familia, s-a stins ieri din viaţă. În ciuda eforturilor medicilor, leziunile cerebrale incompatibile cu viaţa suferite în  accidentul rutier produs de un şofer beat au făcut ca inima micuţei Anastasia să înceteze să mai bată. Medicii din secţia Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă “Sfântul Ioan Cel Nou” Suceava au declarat ieri, la ora 15:57, moartea copilului. Trupul sleit de suferinţă a pierdut lupta cu viaţa. Prin această pierdere, numărul celor din familia Gavril care au sfârşit în acest accident a ajuns la cinci: tatăl, preotul Petru Gavril, cele două fiice ale sale, Anastasia, de zece ani, şi Anisia, de 6 ani, sora preotului, Aurora Şandru, şi soţul acesteia, Cătălin Şandru.

Soţia preotului, Maria, este în continuare în stare gravă în secţia Terapie Intensivă a Spitalului de Urgenţă Suceava. Ceilalţi doi copii, Alexia şi Ioan, au fost de asemenea răniţi, dar din fericire au suferit leziuni mai uşoare, iar acum sunt în afara oricărui pericol, în grija unei mătuşi. În accident a murit şi autorul acestuia, care, beat fiind, cu o alcoolemie de peste doi la mie, s-a izbit frontal, cu o viteză de peste 130 de km la oră, în maşina condusă regulamentar de preotul Petru Gravril. În urma celui care provocat această tragedie au rămas doi copii şi o soţie grav bolnavă.

Medicii Spitalului de Urgenţă speră ”la o minune” pentru ca Maria Gavril să rămână alături de copiii Alexia şi Ioan

Starea extrem de gravă a Mariei Gavril, cu multiple traumatisme în urma accidentului rutier de sâmbătă, de la Cornu Luncii, care i-a decimat familia, face ca şansele de supravieţuire să fie în continuare reduse. Directorul medical al Spitalului de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, Doina Ganea Motan, a anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă, că atât Maria Gavril, cât şi fiica ei, Anastasia, în vârstă de 10 ani, continuă să trăiască ajutate de aparatele şi de medicamentele care le susţin activitatea inimii, însă începând de marţi, starea de sănătate a fetiţei s-a agravat pe fondul apariţiei unei bradicardii severe (scăderea ritmului cardiac).

“Din păcate, nu suntem în momentul în care să putem spune lucruri care să creeze altă stare sufletească legată de acest eveniment, pentru că fetiţa de 10 ani continuă să trăiască ajutată de aparate şi de medicamentele care susţin cordul, dar începând de ieri dă semne de neputinţă în această luptă, s-a bradicardizat, lucru care, probabil, se va agrava în cursul zilei de astăzi”, a spus dr. Ganea Motan.

În privinţa mamei, în vârstă de 35 de ani, ea a afirmat că medicii se abţin în a formula un „prognostic mai sigur”, deoarece, pe lângă leziunile interne extrem de grave şi a celor ortopedice, Maria Gavril a suferit şi un traumatism cranio-cerebral sever.

Reanimatorii cred că Maria Gavril aude ce se vorbeşte în jurul ei

Directorul medical al Spitalului de Urgenţă a explicat că pacienta a fost supusă unei intervenţii chirurgicale efectuate de o echipă formată din doi chirurgi şi un urolog, iar în prezent se află la Terapie Intensivă, unde este intubată, iar “aparatele şi substanţele care asigură activitatea inimii o menţin în viaţă”.

Dr. Motan a spus că „se aşteaptă o minune” care ar putea fi adusă de vârsta tânără a femeii, de doar 35 de ani, de regimul de viaţă sănătos pe care l-a dus şi de lipsa unor antecedente patologice.

“Aşteptăm o minune care să fie adusă de statusul pacientei – vârsta de 35 de ani, un regim de viaţă sănătos, a născut natural toţi cei patru copii, nu are antecedente patologice, la care sigur că aşteptăm ca cineva din Univers să canalizeze energia de care are nevoie pentru a supravieţui şi a fi alături de cei doi copii rămaşi în viaţă. Spun doi, pentru că, din nefericire, pentru fetiţa de zece ani nu există nici o şansă de vindecare”, a afirmat directorul medical al spitalului.

O umbră de optimism în această tragedie care a distrus viaţa atâtor familii a fost adusă de purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă, dr. Mihai Ardeleanu, care a declarat că medicii din secţia Anestezie – Terapie Intensivă (ATI) au sesizat la mama copiilor un „uşor reviriment”.

“Cei de la Reanimare au remarcat la mamă un uşor reviriment, ei au chiar impresia că a reuşit să recâştige din reflexele primare, astfel încât poate că totuşi tinereţea şi vigoarea organismului ei îşi spun cuvântul. Reanimatorii au impresia că ea deja aude ceea ce se vorbeşte în camera în care se află, astfel încât şi discuţiile care se desfăşoară acolo trebuie gestionate, ca să nu facem o traumă psihică mai mare sau mai devreme. Aici ar fi se pare o uşoară notă optimistă”, a spus dr. Ardeleanu.

Dr. Ardeleanu: ”Să vezi medicii din Reanimare, care sunt printre cei mai duri, cu lacrimi în ochi…”

O altă notă pozitivă este că, în urma transfuziilor de sânge, hemoglobina pacientei a crescut de la 2 la valoarea de 11 g/dL, corectându-se astfel anemia din primele 48 de ore după accident.

În ceea ce-i priveşte pe ceilalţi doi copii, Alexia, în vârstă de 8 ani, şi Ioan, care încă nu a împlinit 3 ani, dr. Ganea Motan a declarat că au fost externaţi din spital în cursul zilei de marţi. Atât copiii, cât şi rudele foarte apropiate au beneficiat de consiliere din partea psihologului secţiei de Oncologie, Gianina Cîrlan.

“Psihologul s-a ocupat foarte mult, în special de Alexia, care este un copil de opt ani şi la care lucrurile trebuie spuse în lumina adevărului, dar cu procedurile care să nu creeze o suferinţă şi mai mare copilului”, a explicat medicul.

Ea a spus că fetiţa de opt ani ar urma să continue consilierea psihologică cel puţin până la reluarea cursurilor şcolare.

Ambii medici s-au declarat profund marcaţi de drama acestei familii greu încercate. Dr. Ganea Motan a spus că a fost foarte impresionată de comportamentul echilibrat al Alexiei, fetiţa în vârstă de 8 ani, dar şi de educaţia solidă pe care aceasta a primit-o în familie. Potrivit medicului, Alexia este un copil de la care adulţii au de învăţat şi a precizat că încă din momentul în care a fost adusă la spital fetiţa a manifestat o grijă deosebită faţă de fratele ei mai mic.

“Consilierea copiilor şi a familiei a fost realizată de psihologul Gianina Cârlan, care este psihologul secţiei Oncologie, şi în măsura în care mi-a permis timpul şi starea mea sufletească, nu priceperea, pentru că şi eu sunt într-o profesie în care mă confrunt cu foarte multă suferinţă şi foarte mult negativ, am fost alături de doamna psiholog, pentru că situaţia cunoscută şi trăită de mine şi de colegi încă de sâmbătă seara m-a marcat foarte mult”, a povestit medicul.

Emoţia puternică produsă personalului medical de această tragedie a fost menţionată şi de doctorul Ardeleanu: ”De mult n-am mai văzut personalul de la Reanimare atât de marcat. Să vezi medicii de acolo, care sunt printre cei mai duri, cu lacrimi în ochi… Luni erau toţi la pământ”.

Atât psihologul, cât şi medicii şi conducerea spitalului păstrează legătura cu Alexia şi rudele apropiate, asigurând consiliere atâta timp cât va fi necesar.

Aseară la închiderea ediţiei, potrivit medicilor, Maria Gavril manifesta o uşoară tendinţă de a mişca mâinile şi picioarele, fiind în continuare uşor sedată. Anastasia, fetiţa de zece ani, păstra aceeaşi tendinţă înregistrată încă de marţi de încetinire a ritmului cardiac.

Fiica de 9 ani a preotului Gavril le-a cerut ieri medicilor să fie dusă la capelă pentru a-şi lua rămas bun de la tatăl şi de la sora ei

Cei doi copii ai familiei Gavril care sunt internaţi în secţia Chirurgie Infantilă a Spitalului de Urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava au asistenţă psihologică permanentă din partea instituţiei medicale şi au alături de ei o soră a mamei lor. Cea care se ocupă de consilierea Alexiei, în vârstă de 9 ani, şi a lui Ioan, în vârstă de 3 ani, este psihologul din secţia Oncologie a spitalului, Geanina Cîrlan.

Conform procedurilor terapeutice, Alexia a fost informată, luni, de moartea tatălui şi a surorii sale mai mici şi de faptul că mama şi sora mai mare sunt în viaţă, dar în stare foarte gravă şi susţinute de aparate.

”Trebuie să ştie, este benefic pentru ea să vorbim despre suferinţa pe care o are. Este important să comunice, să vorbească despre ceea ce simte. Am vorbit despre viaţă şi despre moarte, este foarte matură în gândire. S-a comportat şi se comportă foarte firesc, tatăl lor le-a vorbit despre ciclul vieţii şi al morţii şi a reacţionat extrem de matur. Este un copil căruia nu îi este teamă de moarte şi asta este rodul educaţiei primite de la părinţi, de la tatăl ei, mai ales. Ieri am învăţat multe de la un copil de 9 ani”, a afirmat psihologul Geanina Cîrlan.

Ea a spus că ieri dimineaţă, când s-a trezit, Alexia le-a cerut medicilor să fie dusă la capela în care au fost depuşi tatăl şi sora ei, într-un moment al zilei când nu este nimeni acolo, pentru a-şi lua rămas-bun, solicitare care i-a fost acceptată imediat, ca parte a terapiei emoţionale. Înainte de a ajunge la capelă, unde a fost aşteptată de duhovnicul ei, Alexia a trecut pe acasă, de unde a luat o brăţară şi o iconiţă, ultime daruri pentru sora şi tatăl ei.

”Am încurajat-o să le scrie scrisori şi a scris mult, câte o pagină pentru fiecare. Le-a lăsat alături de cei dragi, de care îi este dor”, a spus plângând Geanina Cîrlan.

Ea a mărturisit că în cei 11 ani, de când profesează ca psiholog la Oncologie, nu a avut niciodată o misiune atât de grea ca cea de a anunţa un copil de 9 ani că şi-a pierdut tatăl, o soră, mătuşa şi unchiul, iar mama şi cealaltă soră sunt între viaţă şi moarte.

”Cum poţi să-i spui unui copil asemenea lucruri?! Este prea mult, mult prea mult!”

”La Oncologie, când anunţi familia că s-a întâmplat (n.r. decesul cuiva drag), doliul e pe jumătate consumat din timpul vieţii. De când află un diagnostic grav, oamenii se obişnuiesc treptat cu suferinţa, cu durerea pierderii cuiva drag. Dar cum poţi să-i spui unui copil asemenea lucruri?! Este prea mult, mult prea mult! M-a marcat profund. Sper într-o minune, ca măcar mama şi sora cealaltă să supravieţuiască, să pot să-i dau şi o veste bună, când mă întreabă cum se simt. E bine că întreabă, dar repet, e mult prea mult pentru orice om ceea ce s-a întâmplat”, a spus psihologul Geanina Cîrlan, în lacrimi pe toată durata convorbirii.

De Alexia şi Ioan se ocupă deocamdată o soră a mamei lor, ”foarte echilibrată şi responsabilă”, după cum a subliniat psihologul.

În accidentul rutier care i-a distrus familia, Ioan a suferit o fractură cot, contuzie de bazin şi femur bilateral, iar Alexia a fost policontuzionată, cu traumatism cranio-cerebral şi contuzie toraco-abdominală. Din fericire pentru ea, la momentul accidentului dormea şi nu îşi aminteşte nimic despre ceea ce s-a întâmplat.

Potrivit psihologilor, la dispariţia unei persoane apropiate copiii şi adolescenţii au nevoie să vorbească despre ce s-a întâmplat, să-şi exprime emoţiile legate de această situaţie şi trebuie încurajaţi să deseneze, să scrie, să vorbească despre cel dispărut, să iasă din casă şi să facă sport deoarece sportul ajută creierul să elibereze endorfine, care alină durerea.

Este greşit să li se spună că persoana care a murit doarme pentru că astfel vor avea aşteptări ca aceasta să se trezească sau pot avea probleme cu dormitul, mai ales dacă li s-a spus că moartea e ca un somn lung.

Din conduita terapeutică, în cazul copiilor mai mari de 6 ani, face parte şi participarea la ritualuri – fie la înmormântarea propriu-zisă, fie la un ritual de adio, conceput special în acest scop (scrisori, aprinderea de lumânări, plantarea unui pom sau a unei flori etc.). În cazul copiilor care au avut o legătură cât de mică şi cu religia, credinţa îl poate ajuta să depăşească momentul.

La întrebările pe care le au este necesar să li se răspundă clar şi sincer şi să li se spună că moartea este ceva firesc.

Pe lângă asistenţa psihologică acordată copiilor, Geanina Cîrlan îi consiliază şi pe ceilalţi membri ai familiei aflaţi în preajma lor, în încercarea de a mai uşura din povara imensă care s-a prăvălit dintr-o dată peste umerii lor.

• Jurnal de emigrant: PETRICĂ. PETRICĂ AL MARIEI. PETRU, PREOTUL LUI HRISTOS

Deschid Sinaxarul….Am ochii încă lipiți de somn. E Duminică dimineața. Prea de dimineață… Mă întorc la Sinaxar: Întru această zi, pomenirea Sfântului Sfințit Mucenic Lucian, preotul din Antiohia.

Hm… În sfârșit, zic, un preot trecut în rândul Sfinților…. Dacă răsfoiești, statistic, viețile Sfinților, găsești de toate: împărați și împărătese, cuvioși și cuvioase, oameni de litere, filosofi, familii întregi, chiar și copii, de oameni simpli este plin calendarul, dar de preoți sfinți, dai mai greu….

Citesc sinaxarul. Ochii mi se zbat….Cea mai multă vreme a vieţii sale o petrecea în rugăciuni şi lacrimi, căutând fericirea celor ce plâng. Şi, iubind tăcerea, se mângâia întotdeauna cu gândirea la Dumnezeu, iar la faţă întotdeauna arăta trist. Când era nevoie să vorbească, atunci din gura lui curgeau dumnezeieştile Scripturi, încât abia putea să se odihnească gândind neîncetat la dânsele.

Se naște o lacrimă în colț. Și încă una…Şi sosind praznicul dumnezeieştilor arătări, sfântul a dorit ca şi el şi creştinii ce erau cu dânsul să se împărtăşească cu Sfintele Taine. Şi l-a rugat pe Dumnezeu să-i îndeplinească dorinţa. Şi a rânduit Milostivul Dumnezeu ca, prin nebăgarea de seamă a străjerilor, unii din credincioşi s-au adunat în temniţă la dânsul aducând pâine şi vin. Iar Sfântul Lucian a zis ucenicilor lui şi tuturor credincioşilor care erau acolo: Staţi împrejurul meu şi să vă faceţi biserică, căci cred lui Dumnezeu că mai bine primită îi va fi Lui biserica cea vie, decât cea de lemne sau de pietre. Apoi, înconjurându-l pe el toţi, le-a zis: Să săvârşim Sfânta Liturghie şi să ne împărtăşim cu dumnezeieştile Taine. Iar ucenicii i-au zis: Unde să punem mâinile, părinte, pentru săvârşirea Sfintelor Taine, pentru că aici nu este masă? Iar el, zăcând cu faţa în sus, fiind legat pe cioburi, a zis: Pe pieptul meu să o puneţi şi va fi pristol viu al Dumnezeului celui viu. Şi aşa s-a săvârşit dumnezeiasca Liturghie în temniţă, pe pieptul sfântului, după rânduiala, precum se cade, cu toate rugăciunile cele cuviincioase ei şi toţi s-au împărtăşit cu Sfintele şi dumnezeieştile Taine.

Ce să mai… Șuvoi și nu se oprește. Ce este viața, Doamne? Cum ne dăm seama că este ultima Liturghie la care participăm? Cum mirosim că închidem ușa casei, pentru ultima data? Știe un preot când își sărută epitrahilul pentru ultima oară? Știe un preot când pieptul și mâna se fac Altar și pogoară Dumnezeiescul Duh peste noi și peste aceste daruri?

Mă gândesc la Sfântul Lucian. Și-a dat pieptul Liturghiei.

Mă gândesc la Petrică… Preotul Petru, de pe dealul Lămășenilor. Și-a dat pieptul Liturghiei. Ne-a umplut pe toți de lacrimi. Ne-a umplut pe toți de Înviere. Nu se poate ca totul să se termine pe acestă lume. Nu ar fi corect, pentru el, Preotul lui Hristos, Petru.

Aș fi prea subiectiv, dacă aș scrie acum despre Petrică al Mariei… Da, îl știu din facultate. Stătea cu familia, într-o camera de cămin ieșean, cu o bebelușă de două palme și lucra la o fabrică de încălțăminte. Student în toată regula. Nu primul. Dar acolo, între primii.

A rânduit Dumnezeu să fie preot. După cămin, au stat în chirie într-o casă de pripas. A crescut familia, a rânduit Dumnezeu casă, în toată regula.

Sincer, am fost invidios. Recunosc. Biserică ridicată, casă ridicată, venise și Ioan pe lume. Ce să mai, familie cu care să spui Slavă lui Dumnezeu pentru toate…

Acum citesc că toate s-au sfărșit…Ar trebui să spun că ultima data mi-l amintesc liturghisind. Era rugător. Era înțelept. Era duhovnicesc. Era muncitor. Era milostiv, Era tăcut. Pe o parte palmele crăpate de muncă, pe cealaltă parte, ghionturi de la metanii. Mână de preot…

Sincer, îl am în fața ochilor în șa. Cu un zâmbet de copil pe față, călărind un armăsar arab. Venise cu familia într-un loc în care eu îmi desfășuram activitatea. În plină săptămână, cu familia după el, după un drum de 200 kilometri, Petrică era îmbrăcat în reverendă. Cât de mult își iubea preoția….! Au călărit copiii, s-a bucurat de bucuria lor. Ca un copil. Tot ca un copil îi străluceau ochii cu gândul de a se arunca și el în șa. Dar nu se cădea… Era preotul lui Hristos.

Om gospodar. Crescut între animale, și-a permis bucuria de a încăleca. Poate pentru ultima data… Un zâmbet din tot sufletul îi străpungea ochii. Și-a îmbrăcat haina preoțească repede, făcându-și o Cruce mare. Ne-am îmbrățișat așa, ca pentru veșnicie și ne-am urat să ne vedem pe pomelnicul Liturghiei.

Pe pomelnicul multora va rămâne preotul lui Hristos, Petru. Și Anisia, îngerașul ce va fi în strana dreaptă a Împărăției.

Petrica, Petrică al Mariei, Preotul Petru al lui Hristos, mi-ai adus credința în Înviere. Restul, lacrimi… Lacrimi și Înviere.

P.S. Celor care citiți aceste rânduri, vă rog să nu ocoliți anunțurile de ajutor a familiei, ce trebuie să fie în continuare familia Părintelui Petru. Trei copii trebuie să meargă la școală. Este cu trebuie. Și putem ajuta. În curând voi face o propunere ca să ne putem grupa – una, două, persoane, mai multe – cei care vom dona o sumă modică, dar lună de lună, ca fetele și Ioan să treacă mai ușor prin viață. Aștept propuneri cu totul dragul. Nu-I ocoliți, împrumutați-L pe Hristos!