INCREDINTAREA – PIPAIREA LUI DUMNEZEU CU INIMA/ Tanarul TOMA si tinerii DISTRUSI de “Marea Curva” a lumii “civilizate”/ PR. STURZU FATA CU HULELE LUI C.T. POPESCU DE INVIERE

12-05-2013 10 minute Sublinieri

Psilafisis-Dafniou

Doxologia:

Domnul și Dumnezeul lui Toma (Părintele Dumitru Stăniloae)

Ceilalţi ucenici văzuseră urmele cuielor şi coasta lui Iisus. Deci n-aveau motiv să mai spună cuvinte ca ale lui Toma, chiar dacă nici ei nu ajunseseră la credinţa neclintită.

Titlul de „Domnul” în mod articulat se dă în Noul Testament şi, după aceea, în primele secole creştine, numai lui Hristos. El înseamnă Stăpânul suprem, calitatea de Dumnezeu unic. Văzându-L înviat cu adevărat, Toma Îl recunoaşte ca Dumnezeu unic. Domnul, în mod articulat, este Cel ce stăpâneşte peste toate şi nu e stăpânit de nimic. Acesta este Dumnezeul unic. Numai ca Stăpân al tuturor, deci şi ca Dumnezeul tuturor, Hristos n-a putut fi stăpânit de moarte.

Dar zicând „Domnul meu şi Dumnezeul meu,”, Toma exprimă şi relaţia afectivă, de iubire: „Eşti al meu, Doamne!” Toma găseşte fundamentul suprem al existenţei sale. În general, orice om e în căutarea absolutului, al fundamentului care e independent de toate. Nu ne mulţumim cu relaţia cu cele dependente, care nu ne pot da din ele viaţa fără sfârşit, nu ne pot da totul. Trebuie să fie Cineva care poate da un sens persoanelor umane şi lucrurilor din lume legate de om, socotindu-le în legătură cu El, ca factor absolut independent.

În Hristos ni s-a arătat acest fundament, ni s-a făcut accesibil. Spunând „Domnul meu şi Dumnezeul meu, Toma declară că a găsit pentru sine absolutul, fundamentul suprem al vieţii sale. Hristos ne-a arătat prin înviere că poate da viaţă şi materiei slabe, şi, prin trupul Său, Dumnezeu e unit cu toţi oamenii. El a unit trupul cu Viaţa în Sine.

 (Părintele Dumitru Stăniloae, nota 2214 la Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în „Părinți și Scriitori Bisericești”, vol. 41, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2000, pp.809-810)

***

Nu cred până nu văd

traducere şi adaptare: Lucian Filip
sursa: johnsanidopoulos.com

Dacă nu voi vedea, nu voi crede (Ioan 20, 25). Acestea au fost spusele lui Toma, ca răspuns la bucuria veștii celor KyriakiThoma01 acare L-au văzut pe Învățătorul răstignit și îngropat înviind din morți. Opt zile mai târziu, așa cum ne învață scripturile, când ucenicii erau cu toții împreună, Hristos a apărut și i-a spus lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios. Iar Toma a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Iar Iisus a răspuns: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! (Ioan 20, 24-31).

În ziua de astăzi milioane de oameni gândesc și vorbesc precum Toma, crezând că aceasta este singura abordare corectă și demnă de luat în considerare. Dacă nu voi vedea, nu voi crede, oare nu cumva în limbajul curent aceasta se numește abordare științifică? Însă Iisus ne învață: Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! Asta înseamnă că există şi a existat şi o altă abordare, o altă posibilitate, un alt criteriu. Adevărat, vor spune unii, dar aceea este una naivă şi iraţională, fără fundament ştiinţific, este valabilă pentru cei cu mentalitate învechită, iar cum eu fac parte dintr-o societate modernă dacă nu voi vedea, nu voi crede.

Trăim astăzi într-o societate simplistă și prin urmare dezgolită de încărcătura spirituală. Ştiinţific sau Neștiințific, oamenii folosesc astfel de cuvinte tot timpul ca şi cum ar fi de la sine înțelese sau evidente, și o fac fără să se gândească pentru că la fel procedează și ceilalți. De fapt, ei înșiși cred orbește și simplist în aceste degradări, iar altă perspectivă nu le mai pare a fi demnă de luat în seamă. Am spus mai sus că trăim într-o lume săracă din punct de vedere spiritual. Și într-adevăr, dacă rezultatul final al progresului umanității se reduce la această frază Dacă nu voi vedea, nu voi crede, dacă rasa umană consideră că acesta este apogeul înțelepciunii și supremația gândirii, atunci lumea în care trăim este săracă, superficială, și mai presus de toate extrem de plictisitoare. Dacă nu cunosc altceva decât ceea ce pot vedea, atinge, măsura și studia, atunci ei nu cunosc prea multe. Întregul univers al gândirii umane se abate de la calea cea dreaptă, întrucât cunoașterea și știința nu rezultă din văd, ating, ci din gândesc şi cel mai important meditez.

De aici înţelegem că domeniul ştiinţei care timp de secole şi-a avut rădăcinile nu în experiențele externe și observabile, ci în altă abilitate umană, una uimitoare și poate inexplicabilă, care separă fința umană de celelalte și îi conferă unicitate. Până și roboții, mașinăriile și computerele pot atinge și manevra obiecte, pot face analize precise și chiar predicții. Știm cu toții că se descurcă chiar mai bine decât oamenii când vine vorba de măsurat, comparat, făcând niște analize ireproșabile. Acestea sunt mai precise, mai stiințifice. Dar iată ce nu va putea face niciodată, sub nicio formă un robot: să fie uimit, să îşi pună întrebări, să aibă sentimente, să fie emoţionat, să se bucure, să observe şi lucrurile ce nu pot fi detectate prin măsurători sau analize, pe Dumnezeu. Niciunul nu va putea vreodată auzi sunetele minunate din care s-a născut muzica și poezia, niciunul nu va putea plânge sau crede. Dar oare fără aceste lucruri lumea noastră nu devine lipsită de culoare, plictisitoare și, aș îndrăzni să spun, fără rost? A, da, avioanele și rachetele spațiale vor zbura mai repede și mai departe în univers. Dar unde și pentru ce? Laboratoarele vor efectua analize din ce în ce mai precise, dar cu ce scop? Pentru binele umanităţii, spun unii. Asta înseamnă că într-o zi se va plimba pe stradă o ființă perfect sănătoasă, bine hrănită, mulțumită de sine dar care este complet oarbă și surdă fără a fi măcar conștientă de asta.

[…]

Oare să fie adevărat că niciunul dintre noi nici să nu vadă și nici să nu audă? Este oare adevărat că în adâncul conștiinței, departe de orice analiză, măsurare sau atingere să nu simțim sau să nu vedem o ființă nemuritoare, o lumină strălucitoare, să nu auzim o voce care ne spune Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa? Să fie adevărat oare că în adâncul sufletului nu Îl simțim pe Hristos în noi, spunându-i lui Toma cel necredincios  Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut?

***

“Zăhărelul Învierii” şi ceaiul sincretist-umanist

de pr. Constantin Sturzu

Învierea Domnului, Care “cu moartea pe moarte a călcat”, a deranjat dintotdeauna şi a stârnit furia nu doar a adversarilor creştinilor, ci mai ales a celor care nu concep o existenţă şi după această viaţă, a celor care ar prefera ca totul să se rezume la ceea ce se întâmplă pe acest pământ. Ce ar fi însă viaţa noastră fără Înviere? Ce sens ar avea toate? Toate în jurul nostru se nasc şi pier. Nici noi nu suntem scutiţi de a gusta moartea. Iar dacă nu am avea nădejdea Învierii, cu ce am mai rămâne? Încât interogaţii precum cele ale jurnalistului C.T. Popescu, din editorialul său, Zăhărelul Învierii”, ar trebui înţelese, la o primă lectură, ca simple întrebări retoriceCtp Adevarul. Le redau întocmai, aşa cum au fost postate pe gandul.info:

“Stimaţi credincioşi în Iisus, presupunând că tot ce scrie în Noul Testament este adevărat, de ce e nevoie de Învierea Lui ca să credeţi în El? Dacă suferind tot ce-a suferit şi spunând oamenilor tot ce-a spus, Iisus n-ar fi dispărut din cavou, rămânând să putrezească acolo ca un om, adevărul vieţii şi învăţăturilor Lui era altul? E mai puternică Moartea decât Cuvântul? Oare, dacă nu Îl iubiţi pe Iisus decât cu condiţia să fie nemuritor, nu vă comportaţi cu toţii ca nişte Toma Necredincioşi? Fără perspectiva Raiului nu puteţi fi buni şi cinstiţi? Nu vă puteţi iubi aproapele? Aveţi nevoie de zăhărelul Învierii ca să fiţi creştini?”

O primă replică la acest articol a avut, pe blogul său, Părintele Eugen Tănăsescu (textul îl puteţi găsi şi pe doxologia.ro). Eu aş remarca, mai întâi, la editorialul publicat de Gândul, o oarecare contradicţie, la nivel formal. Pe de o parte politeţe şi ortografie reverenţioasă, chiar evlavioasă (majuscule la Înviere şi la pronumele care desemnează persoana Mântuitorului), pe de altă parte, detaşare fără echivoc de credinţa creştină şi de creştini. Genul acesta de atitudine contradictorie poate că denotă drama celui care ar vrea să creadă, dar nu poate, specifică multor intelectuali formaţi în anii comunismului.

Toma – credincios până la moarte, îndoielnic întru Înviere

Pe fond, întrebările domnului Popescu vizează cel puţin două aspecte esenţiale ale învăţăturii creştine: viaţa veşnică şi săvârşirea binelui. Întruparea, răstignirea, Învierea Domnului au avut drept consecinţă scoaterea omului de sub robia morţii. În primul rând, a morţii spirituale. Cel care se botează şi se uneşte, prin Sfintele Taine, cu Hristos Domnul, cunoaşte o a doua naştere (cea “din apă şi din Duh”). Sufletul său deja gustă viaţa veşnică, încă de pe acest pământ, chiar dacă trupul său încă (va) mai cunoaşte moartea. Dar moartea acestui trup nu este decât o separare temporară de suflet, la Învierea cea de obşte sufletul urmând a se uni din nou cu trupul său, dar nu tot cu acesta, ci cu unul transfigurat, înnoit, care nu va mai fi atins nici de boală, nici de moarte. Pentru ca toate acestea să se petreacă, nu este suficient a cunoaşte cuvântul Domnului aşa cum se regăseşte în Scripturi. Chiar şi dacă aprofundezi acele cuvinte şi devii expert în învăţătura creştină, dacă nu împlineşti cele pe care El le-a poruncit, dacă nu te uneşti la modul real cu Persoana Sa, în Biserica Sa, atunci nu poţi avea decât sterile satisfacţii metafizice, fragile repere de ordin etic sau efemere mângâieri de ordin psihologic. Vorba – răstălmăcită – a unui concurs TV: Ştii şi la ce-ţi foloseşte că ştii?

A fi creştin înseamă a fi ucenic şi prieten al Mântuitorului Hristos, înseamnă a-ţi trăi viaţa nedespărţită nici o fracţiune de secundă de Viaţa Lui. Creştinismul nu e o sumă de convenţii cu efecte în plan personal sau social, nu e ideologia unui “partid” care-şi propune să câştige lumea aceasta. În acest sens, Învierea nu este o dovadă adusă unor “Toma necredincioşi” de către Hristos Domnul, ci este un firesc al traseului pe care l-a parcurs Fiul lui Dumnezeu, Cel Care n-a putut fi biruit de moarte, El fiind Însuşi Izvorul vieţii. Da, prin Înviere noi suntem pe deplin încredinţaţi asupra dumnezeirii Celui pe care ucenicii Săi L-au văzut murind ca un om, în chinurile răstignirii. Învăţăturile Sale din Evanghelii sunt doar o pregătire pentru ca ucenicii Săi să poată primi această mare taină a Învierii. Cei care vor a despărţi aceste cuvinte ale Domnului de Învierea Lui şi care ar vrea ca Evangheliile să se oprească la momentul morţii Sale pe cruce, nu vor, în fapt, decât a reduce Persoana lui Iisus Hristos la umanitatea Sa, negându-I dumnezeirea. Abia aceştia se pot asemăna cu Toma, cel care, în preajma momentului răstignirii Sale, îi îndemna pe ceilalţi image1ucenici: “Să mergem şi noi şi să murim cu El” (Ioan 11, 16). Când însă acelaşi Toma a aflat, de la ceilalţi apostoli, că a înviat Domnul, a refuzat să creadă până nu s-a încredinţat personal de acest lucru. Iată problema lui Toma: a crezut, fără să ezite, în putinţa de a muri, dar i-a venit greu să creadă în posibilitatea Învierii. Aşadar nu creştinii care cred în Înviere sunt “Toma necredincioşi”, ci tocmai cei care preferă să rămână fideli lui Hristos doar până la moartea Sa pe cruce, nu şi mai departe, în Înviere...

Foarte actuală este, spuneam, şi problema săvârşirii binelui. Chiar şi între oameni care se declară credincioşi, constat, nu fără uimire, că există convingerea că binele îl poţi săvârşi oricum, indiferent de relaţia pe care o ai cu Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel are aici un cuvânt lămuritor: “a voi se află în mine, dar a face binele nu aflu; căci nu fac binele pe care îl voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc” (Romani 7, 19). Aşadar, Hristos Domnul este reperul meu atunci când vreau să fac un bine, căci doar Dumnezeu este bun (v. Matei 19, 17). Dar asta nu înseamnă a urma poruncilor evanghelice după cum mă duce pe mine mintea (căci s-au făcut şi crime pe care unii le-au argumentat cu versete din Noul Testament), ci a căuta o încredinţare în săvârşirea binelui în intimitatea relaţiei mele cu Dumnezeu, punându-mă sub ascultare şi îndrumare duhovnicească. Altminteri, ajungem la situaţii în care noi săvârşim un “bine” care este sau se poate dovedi a fi, ulterior, un rău (să nu ajungem, generic vorbind, în postura celui care se străduieşte să ajute o bătrânică să treacă strada, deşi aceasta nu-şi doreşte acest lucru…).

***

Expresia “zăhărelul Învierii” nu a apărut chiar de nicăieri. Ea este şi o marcă a epocii noastre, în care omul este învăţat să amestece toate buruienile numite a fi “de leac”, culese de prin varii spaţii culturale şi religioase, spre a prepara un universal ceai sincretist-umanist. Creştinilor li se oferă, cu insistenţă, acest ceai, urmând a li se lăsa, eventual, dreptul de a-l îndulci cu “zăhărelul Învierii”. Cât despre textul marca CTP, cred că nu poate primi, în ultimă instanţă, nici un răspuns adecvat. Dar poate trezi, la rându-i, o serie de întrebări ce pot fi adresate autorului:

[…]

***

Urechi și inimă de pipăit

de Marius Iordăchioaia

„…ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii – şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o…(I Ioan 1, 1-2)

Într-o seară, târziu, un tânăr se întoarce furios acasă de la o dezbatere publică. Organizată de o asociaţie studenţească, întâlnirea fusese un prilej de aprinse discuţii politice şi religioase. Tânărul care tocmai a intrat în camera lui de student şi s-a apucat să scotocească frenetic prin bibliotecă după Noul Testament, are o solidă formaţie ştiinţifică, e un medicinist pasionat de ştiinţele exacte. Răsfoind nerăbdător cartea, caută argumente împotriva celor afirmate despre IISUS de studenţii creştini. Se aşează la birou. Şi se hotărăşte repede să înceapă cu Evanghelia lui Marcu; a observat că aceasta e cea mai scurtă.

Antonie de Suroj1După propria-i mărturisire, după primele cuvinte ale Evangheliei, a simţit deodată, dincolo de masa la care se aşezase, fără putinţă de tăgadă, mai reală decât cea a lumii şi a propriei persoane, prezenţa lui Iisus. Într-o clipă, cu toată fiinţa lui, a cunoscut că Hristos este adevărat şi viu.

Căutând argumente împotriva existenţei Fiului lui Dumnezeu, ca şi Saul din Tars altădată, acest tânăr orgolios s-a apropiat, cu adevărat, de Iisus până s-a întâlnit cu El. Ca şi cum, urmărind rândurile scrise de evanghelistul Marcu, s-a trezit deodată, cu degetul, pe Iisus. Aşa se năştea, prin cuvintele Evangheliei, „pipăite” cu sete, dintr-un student rus refugiat la Paris din calea revoluţiei bolşevice, viitorul mitropolit Antonie Bloom, unul dintre cei mai mari predicatori ortodocşi ai sec. XX.

Azi, la uşile duhovnicilor, tot mai mulţi tineri cu minţile şi inimile zdrobite caută alinare şi vindecare. Sunt tinerii care nu L-au căutat pe Iisus când erau sănătoşi şi puternici: nici măcar ca să-L conteste, să-I verifice povestea, să-I încerce cuvintele şi viaţa cu minţile şi inimile lor. Sunt apoi şi tinerii care au crezut că Evanghelia este o filozofie sau o religie printre multe altele, nu o întâlnire, cu toată fiinţa, chiar şi cu sângele şi trupul, cu Dumnezeul Cel viu. Şi, din această absenţă a trupului lor în întâlnirea cu Dumnezeu, au căutat împlinirea trupească în desfrâu. Astfel că azi, ca şi pentru femeia cu scurgere de sânge din Evanghelie (o hemoragie cu rădăcini într-un eros deviant, un cancer de col uterin avant la lettre), pentru cei mai mulţi dintre ei, Iisus e ultima uşă la marea curva apocalipsacare au ajuns să bată în căutarea tinereţii lor batjocorite, distruse şi risipite. Sufletele şi trupurile lor sunt pline, din creştet până-n tălpi, de rănile pe care şi le-au făcut crezând „evanghelia” societăţii de consum şi cunoscând favorurile acestei Mari Curve apocaliptice care este lumea contemporană.

Trupul lumii „civilizate” e mâncător de oameni, mai ales de trufandale, adică de oameni tineri. Te îmbrăţişează ca să te digere. E un balaur cu milioane de capete şi guri nesăţioase care înşfacă şi sfâşie sufletele aflate sub anestezia ideologiilor sau a divertismentului. O fiară perversă care înghite sufletele fetelor folosindu-se de trupurile băieţilor; şi trupurile fetelor folosindu-se de sufletele băieţilor. O lume ce ne face permanent complici la genocidul sufletesc global, la disperarea care ne umple astăzi vieţile ca un ultim totalitarism… Suntem neîncetat şi din toate părţile, cultural, social, politic aţâţaţi să ne construim un viitor luminos împingându-ne unii pe alţii în focul iadului. Cel mai adesea printr-o indiferenţă camuflată în superlative ale ipocriziei de genul „toleranţă” ori „drepturile omului”.

a3În toate icoanele care îl reprezintă, Apostolul Toma are înfăţişarea unui tânăr, a unui adolescent. Dacă ar fi ales „tupeul” adolescentului Toma, şi nu pe cel al băieţilor şi fetelor din revista Bravo sau de la MTV, dacă ar fi plecat în explorarea Bisericii şi a adevărului Evangheliei înainte de căutarea succesului financiar, sentimental sau profesional, tinerii de azi n-ar fi plini de nebunie şi deznădejde, cu sufletele şi cu trupurile îmbolnăvite de experienţe, substanţe şi idei halucinogene de toate felurile.

Dacă am avea urechi de pipăit cuvintele Evangheliei, dacă am avea inimă de pipăit rănile Crucii, dacă am avea minte de pipăit lumina Taborului, dacă am avea, într-un cuvânt, o fiinţă însetată până la ultimul fir de păr de cunoaşterea adevărului evanghelic, am experimenta, ca şi Toma, la modul absolut, lipsită de orice echivoc, realitatea Învierii lui Hristos: ca pe arvuna propriei noastre învieri.

Dar carnea şi sângele nostru, otrăvite de păcate, mint. Pentru a pipăi Învierea ai nevoie de alt trup şi alt sânge, care să spună adevărul. Ai nevoie de Trupul şi Sângele cu care Adevărul a trăit: cu care Adevărul a învins minciuna şi moartea. De aceea, adevărata şi deplina credinţă în Înviere creşte în noi din împărtăşirea cu Trupul şi Sângelui Celui Înviat. Cu acestea sufletul nostru poate pipăi Împărăţia Cerurilor încă din acestă viaţă.

***

”Dacă mărturia apostolilor ne dă cunoștința Învierii lui Hristos ca un fapt exterior nouă și siguranța că dacă El a înviat și noi vom învia, Euharistia ne face să avem în noi înșine Învierea lui Hristos ca putere care ne conduce spre înviere…” (Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae – Teologia Dogmatică Ortodoxă, volumul 3 – pg.56)

nu_cred_pana_nu_vad_1

Legaturi:


Categorii

1. Slider, Marius Iordachioaia, Pagini Ortodoxe, Parintele Constantin Sturzu, Parintele Staniloae, Raspunsurile Bisericii la problemele vremurilor, Razboiul impotriva Bisericii/ crestinismului

Etichete (taguri)

, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Articolul urmator/anterior

Comentarii

22 Commentarii la “INCREDINTAREA – PIPAIREA LUI DUMNEZEU CU INIMA/ Tanarul TOMA si tinerii DISTRUSI de “Marea Curva” a lumii “civilizate”/ PR. STURZU FATA CU HULELE LUI C.T. POPESCU DE INVIERE

  1. 1. “Stimaţi credincioşi în Iisus, presupunând că tot ce scrie în Noul Testament este adevărat, de ce e nevoie de Învierea Lui ca să credeţi în El?”

    Deci doar „presupunem” ca ceea ce scrie in Noul Testament este adevarat?!
    Nu domnul CTP noi credem ca ceea ce scrie in Noul Testament este adevarat! Credem cu toata fiinta noastra!

    Este nevoie de Invierea Lui ca sa credem in invierea noastra. Da domnule CTP noi crestinii suntem pragmatici. Facem si ceea ce fiinta noastra slaba nu poate face pentru ca ne dorim Invierea si credem ca poate fi dobandita!

    2. “Dacă suferind tot ce-a suferit şi spunând oamenilor tot ce-a spus, Iisus n-ar fi dispărut din cavou, rămânând să putrezească acolo ca un om, adevărul vieţii şi învăţăturilor Lui era altul?”

    Cuvintele Lui sunt viata si adevar si cei porniti pe drumul mantuirii constata aceste realitati! Dar daca ne-am opri aici, adica la o viata morala, am fi fost biruiti de greutatea implinirii cuvintelor Sale. Nu ne-am fi putut birui firea slaba si pacatoasa. Dar El fiind inviat ne-a promis in veci ajutorul Sau! Cum ne-ar fi putut ajuta un mort? (iarta-ma Doamne!!!!)

    3. “E mai puternică Moartea decât Cuvântul? Oare, dacă nu Îl iubiţi pe Iisus decât cu condiţia să fie nemuritor, nu vă comportaţi cu toţii ca nişte Toma Necredincioşi? Fără perspectiva Raiului nu puteţi fi buni şi cinstiţi? Nu vă puteţi iubi aproapele?”

    Moartea nu este mai puternica decat Cuvantul. Cuvantul a biruit moartea! Pe Iisus il iubim si ca om dar mai ales ca Dumnezeu pentru ca firea noastra aspira spre nemurire! Dumnezeu a pus in noi dorinta de nemurire, ca daca n-ar fi pus-o cum am fi putut aspira spre ea! Cine a spus ca nu putem fi buni si cinstiti fara perspectiva Raiului! Sunt nenumarati oameni buni si cinstiti fara a fi si buni crestini! Dumnezeu a sadit in fiecare om dorinta binelui si a frumosului! Nu putem sa ne iubim aproapele? Ei, aici este mai complicat! As vrea sa stiu daca este un necrestin care iubeste TOTI oamenii, asa cum sfintii, care sunt modelele crestinilor, iubesc TOTI oamenii?! Sincer, nu prea cred sa fie!! Dar cine stie!? Fiind crestini insa credem ca exista si pentru noi aceasta posibilitate!

    4. “Aveţi nevoie de zăhărelul Învierii ca să fiţi creştini?”

    A fi crestin inseamna a CREDE in Inviere. Nu crezi in Inviere, nu esti crestin, esti cel mult un om moral. Iar moralitatea, mai nou, o redefineste fiecare cum il taie capul!

    Domnule CTP sa aveti grija sa nu vi se distruga mintea asta cu care incercati sa faceti altceva decat ceea ce Dumnezeu a lasat-o sa faca!

  2. Ultimul articol ar putea sa-i “sune” si domnului CTP, chiar daca nu mai este tanar. Scormonind, daca afla mila la Dumnezeu, s-ar putea sa descopere contrariul a ceea ce vrea sa demonstreze. In acest caz, cred ca am avea in el un crestin fierbinte.

  3. Pingback: Predici la Duminica Sfantului Apostol Toma: LUPTA PENTRU A AVEA CREDINTA VIE. Ce ne tine inca in necredinta, departe de Dumnezeu? -
  4. Cristian Tudor Popescu e un om framantat. Un om framantat intr-o lume in care sunt prea putini (din ce in ce mai putini) atei constienti si sfasiati de implicatiile necredintei lor, si din ce in ce mai putin credinciosi a caror credinta arde in interior si lumineaza in exterior. Cred ca, cu constiinta acestui fapt, ar trebui pur si simplu sa ne rugam pentru el, fiecare dupa masura credintei si a iubirii de care da dovada. Restul nu prea isi are sens. Una peste alta, in cazul sau e clar ca nu avem de-a face cu imbecilitati propagandistice de gen ASUR. E o cu totul alta problema. Problema unui suflet chinuit. Care nu poate fi tratata prin interventii publice ale jurnalistilor crestini ci doar de oamenii duhovnicesti care ar avea ocazia sa intre in contact cu altminteri talentatul jurnalist. Hristos a inviat!

  5. “Dacă suferind tot ce-a suferit şi spunând oamenilor tot ce-a spus, Iisus n-ar fi dispărut din cavou, rămânând să putrezească acolo ca un om, adevărul vieţii şi învăţăturilor Lui era altul?”

    Pai da,ar fi fost altul.Caci adevarul vietii si invataturilor Lui este Invierea omului,suflet si trup,care se poate face numai prin salasluirea lui Dumnezeu in om,si dumnezeieste dar si Omeneste.

    Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

    http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=12&cap=15

    “Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră….”

  6. Pingback: HRISTOS CEL INVIAT – SINGURA NOUTATE ADEVARATA IN LUME (Sf. Iustin Popovici)/ Parintele Staniloae despre PUTEREA IRADIANTA IN NOI A RANILOR LUI HRISTOS -
  7. Pingback: SPOVEDANIA SINCERA A LUI TOMA CEL INDOIELNIC si “SPOVEDANIA” LUI HRISTOS sau: Cine Il cauta onest pe Dumnezeu, pe acela… Dumnezeu Il va gasi negresit! -
  8. La prima vedere “par” aceste cuvinte ale lui CTP ca fiind “sobre” si “respectuoase” la adresa Domnului Hristos, insa in realitate ascund in ele o REALA nota PEJORATIVA atat asupra PERSOANEI lui Hristos, cat si asupra ACTULUI “istoric” al INVIERII Sale din Morti!

    Expresia “Zaharelul Invierii” este (in opinia mea) “NEdemna” de valoarea si statul si Renumele acestui mare jurnalist si scriitor roman contemporan!
    Este o expresie care desi poate fi INTELEASA ca o “revolta” a lui CTP fata de IPOCRIZIA si FATARNICIA afisata de unii crestini ortodocsi care se “arata” a fi crestini doar de Craciun si de PASTE, si care chipurile FAC CAZ de Crestinism si Ortodoxie, doar de Paste, si doar pentru ca SARBATOAREA INVIERII le scoate de la “naftalina” dorinta de a se AFISA si ei pentru cateva zile ca sunt …deh…CREDINCIOSI in Hristos (ca apoi SA UITE DE EL in cursul anului, pana la urmatoare Sarbatoare a INVIERII), TOTUSI, aceasta expresie POATE FI INTERPRETATA si in alt sens, respectiv intr-un sens din care se poate INTELEGE ca jutnalistul CTP PUNE LA INDOIALA in mod clar veridicitatea actului ISTORIC al Invierii!!

    Aceasta expresie “Zaharelul Invierii” ar vrea (parca) sa spuna (aluziv si ca o fina “insinuare”) cam asa:

    “Voi astia multi care va lasati (INCA) “dusi de nas cu “Zaharelul” Credintei in Inviere” de catre “popi” si de catre Reprezentantii Bisericii Voastre Ortodoxe, voi astia care INCA credeti in povestea si in “mitul invierii” din mnorti a lui Iisus, sa stiti ca ati putea fi la fel de “normali”, CHIAR DACA nu ati crede in INVIERE, si v-ati multumi si rezuma doar sa-L “respectati” pe Iisus CHIAR si numai pentru ceea ce a spus, fiindca ceea ce El a spus este valoros si este SUFIECIENT Cuvantului Lui pentru a CREDE in El si a-L Urma, chiar fara sa fie nevoie sa credeti si in INVIEREA Lui…”!

    Dar este important ca noi crestinii ortodocsi SA INTELEGEM ca printre Marile Adevaruri pe care El, HRISTOS IISUS, le-a SPUS oamenilor despre Sine, a fost si aceesta ca “VA INVIA A TREIA ZI DIN MORTI!”

    Si DACA Hristos NU AR FI DOVEDIT ca A PUTUT SA INVIE, atunci toti ce care l-au constestat chiar din timpul vietii Sale, AR FI AVUT un real motiv ca SA IL DENIGREZE mereu si dupa Moartea Sa, fiindca acestia ar fi sustinut mereu si mereu ca IISUS a spus ca VA INVIA si uite ca “nu a fost in stare sa invie”…sarmanul de el…
    La fel au spus despre EL, rabinii care erau langa Crucea lui pe Golgota: “Daca El este HRISTOSUL, atunci SA SE COBOARE DE PE CRUCE, ca sa CREDEM in El”!
    Si TOT ASA ar fi spus si dupa Moartea Lui, cei care i-au CONTESTAT calitatea de MESIA, daca nu ar fi fost IN STARE sa INVIE!
    Si-ar fi batut mereu joc de Hristos zicand: “Daca acest IISUS a afirmat ca VA INVIA, atunci de ce nu a inviat? ca sa CREDEM in INVIEREA Lui?, si daca nu a inviat atunci nu are nici un rost sa mai “credeti in El”, caci este un sarlatan si “amagitor” (fiindca exact asa au spus despre El ca este un “amagitor”…)

    Numai ca a IISUS A INVIAT, dovendindu-si atat calitatea Sa de DUMNEZEU, cat si de MESIA, adica de HRISTOSUL asteptat de veacuri de catre poporul evreu!

    Prin urmare iata de ce CUVANTUL Lui Hristos este DOVEDIT CA VALOROS de catre INVIEREA Lui, fiindca Actul INVIERII probeaza si dovedeste in mod indubitabil PUTEREA DIVINA a lui HRISTOS si DA VALOARE CUVINTELOR SALE pe care El le-a spus despre EL ca :”PUTERE ARE SA ISI DEA Viata si mai ales S-O IA INAPOI”! Si ca Puterea aceasta o ARE de la TATAL DUMNEZEU care I-A DAT VIATA ca S-O AIBA IN SINE INSUSI si SA DEA VIATA CUI DORESTE EL, Hristos…!

    Or noi stim ca nici un pamantean care moare nu are puterea sa isi IA viata inapoi…!

    Asadar iata ca INVIEREA nu este “zaharel” ci ADEVAR extraordinar de GRANDIOS pentru crestini si pentru Crestinism si pentru BISERICA CRESTINA !!!

    Certitudinea Invierii lui Hristos din morti este o “MIERE DULCE” si plina de MANGAIERE pentru sufletele Credinciosilor in Hristos si un ADEVAR “AMAR” si GREU pentru cei care Nu-l iubesc pe Hristos, care il neaga si resping mereu si care nu stiu cum sa SCAPE de “glasul”…dovezilor care striga atat de asurzitor ca el este VIU si A INVIAT DIN MORTI, biruind pentru totdeauna puterea mortii si ca da VIATA tuturor celor care cred in EL…!

    Dumnezeu sa aiba MILA de noi toti!

    Hristos A INVIAT!

  9. Pingback: Asediul final al culturii Mortii asupra Bisericii, familiei si scolii. CUM ARE LOC “INDOBITOCIREA CIVILIZATA SI ASISTATA TEHNOLOGIC” SI OMORAREA IN MASA A SUFLETELOR, SUB OCHII NOSTRI ADORMITI? - Recomandari
  10. Pingback: PREDICI AUDIO la DUMINICA TOMII: Sfantul Apostol Toma, “geamanul” nostru. Chiar a fost “necredincios”? -
  11. “Aveţi nevoie de zăhărelul Învierii ca să fiţi creştini?”
    Si care e problema TA ca EU cred in Inviere?
    Cu ce te deranjeaza pe TINE credinta MEA?
    Cam astea sint primele mele reactii cind citesc/aud astfel de chestii.
    Te-a fortat cineva, chiar verbal, sa te duci la biserica?
    A facut BOR vre-o campanie cit de slaba impotriva ateilor dusi cu “zaharelul” de iluzia relativismului (zic si eu la intimplare)?
    Au aparut articole, filme, interviuri, documentare in massmedia centrala care sa atace ateii sau paganismul, care sa ii ia in deradere, sa faca misto de “liberali”, “iluministi” si alte alea? Adica ce i-a facut BOR si cei care se duc la biserica unuia ca CTP-ul? Sau lui Badea, ca tot veni vorba? Ce probleme de viata si sanatate i-au pus credinciosii care se duc la biserica, cu ce-l deranjeaza pe CTP saupe Badea oamenii care gindesc in acest fel? Cum isi permit pina la urma sa jigneasca o cantitate apreciabila de oameni din cauza modului in care gindesc, in conditiile in care nimeni nu i-a jignit pe ei ca sint atei, masoni, securisti, basisti si mai stiu eu ce…….
    Cu alte cuvinte nu m-as omori deloc sa-i argumentez unuia ca asta de ce cred eu in Inviere. Din doua motive: 1)el nu pune intrebari ca sa afle, nu este sincer. El vrea doar sa jigneasca, sa denigreze si, eventual, sa insamanteze acolo unde exista deja teren, indoiala. 2)Si deci, nici nu ar intelege si nici nu i-ar pasa de logica crestina a Invierii. Si atunci raspunsul ar trebui sa fie pe intelesul sau: de ce te legi de mine si imi incalci mult proferatele drepturi cu privire la: libertatea de credinta, si promovezi ceea ce prin alte parti s-ar traduce prin “hate speech”- adica un limbaj al urii, al intolerantei, si al dispretului la adresa unei majoritati a populatiei. Dar corectitudinea politica e numai pentru unii dar nu si pentru altii.

  12. @Petra:

    De acord. Abordarea juridica devine, de acum, nu doar ingura recomandabila, dar si cea necesara. Pt ca – de asemenea de acord – CTP nu pare a (mai) cauta raspunsuri: el deja le are pe toate! 🙂
    Ar fi comic daca n-ar fi tragic, ca sa zic asa….

  13. (pe Badea nu l-am prea auzit sa se lege agresiv de credinciosi, il faut lui rendre cette justice, cum zice romanul! Sau poate a facut-o si nu stiu eu… :-s )

  14. @doroteea:

    Ba a avut destule iesiri agresive, are partial aceeasi autosuficienta, insa, spre deosebire de CTP, nu se baga sa faca ”teologie” si sa dea lectii de hermeneutica a Noului Testament.

  15. Da? S-a legat de crestini? Si eu care il admiram ca, cel putin, e unul din putinii care lasa in pace Biserica. Chiar ma miram…

    (autosuficienta, ohh, in lumea aia e o adevarata molima! Badea macar e ‘pe fata’, nu disimuleaza. Dar sunt unii/unele care mai si dau lectii de ‘viata exemplara’ si fac pe modestii/modestele, sau, mai rau, pe profesionistii/profesionistele, de iti vine sa te iei cu mainile de cap! Desi toata viata nu au facut decat sa castige bani grei pe seama indobitocirii programatice a acestui biet popor si sa culeaga roadele bunastarii atat de mizerabil castigate)

  16. “Aveţi nevoie de zăhărelul Învierii ca să fiţi creştini?”
    Imi aduc aminte de o vorba a unei prietene: Nu e treaba magarului de unde beau oile apa, ci a Pastorului.

  17. Pingback: Bunule Samarinean…, DR. MENGELE N-A MURIT | Cuvântul Ortodox
  18. Pingback: Cuvinte de invatatura (si VIDEO, AUDIO) la DUMINICA SFANTULUI TOMA “CURAJOSUL”: Domnul poarta ranile noastre si are incredere in noi | Cuvântul Ortodox
  19. Pingback: CUTREMURATOAREA BUCURIE A INTALNIRII CU HRISTOS: “Unde vom gasi un stapan mai bland, un Tata mai bun, un Frate care sa puna umarul acolo, cand ne este greu, un Mire care sa Se jertfeasca in locul nostru si pentru noi?” | Cuvântul Ortodox
  20. Pingback: CE FEL DE MARTURISITORI AI INVIERII SUNTEM? VIBREAZA VIATA LUI HRISTOS IN NOI? Cuvantul Vladicai Antonie de Suroj la Duminica Sfantului Apostol Toma | Cuvântul Ortodox
  21. Pingback: ÎNCREDINȚAREA LUI TOMA – Predica Parintelui Hrisostom de la Putna (AUDIO + TEXT): “Noi nu Îl credem pe Dumnezeu şi nu ne încredem în El! V-aţi pus în palma lui Hristos! De ce nu staţi cuminţi acolo? De ce vă agitaţi? Sunteţi în p
  22. Pingback: “O, dumnezeiescul, o, iubitul…” | Cuvântul Ortodox
Formular comentarii

* Pentru a deveni public, comentariul dumneavoastra trebuie aprobat de un administrator. Va rugam sa ne intelegeti daca nu vom publica anumite mesaje, considerandu-le nepotrivite, neconforme cu invatatura ortodoxa sau nefolositoare sufleteste. Va multumim!

Carti

Documentare